PRINCIPIILE SI FUNCTIILE MANAGEMENTULUI PUBLIC

PRINCIPIILE SI FUNCTIILE MANAGEMENTULUI PUBLIC

Procese si relatii de management existente in sistemul administrativ care prin putere publica se prevede, se organizeaza, se coordoneaza, se controleaza activitati ce sustin realizarea cu succes a serviciilor ce tin de satisfacerea cetateanului si a interesului comunitatii este reprezentat de managementul public

Dezvoltarea structurilor formale, si organizatiile in general, presupun a fi fenomene ce exista de mult timp in administratia publica si mai putin in intreprinderile capitaliste. "Birocratia transcede granitele publicului si privatului"(Max Weber 1971). Astfel Max Weber incerca sa realizeze o distinctie intre modalitatile de "dominare" si cele de administrare, de unde reuseste sa formuleze modelul birocratic in urma urmatoarelor elemente

diviziune a muncii fixa si oficializata;

o definire clara a ierarhiei;

un sistem stabil si explicit de norme si reguli;

o delimitare a drepturilor si instrumentelor personale si colective;

criteriul calificarii tehnice reprezinta instrumentul de selectie si o cariera a personalului.

Aceste caracteristici au o baza reala si anume o autoritate "legal-rationala", in comparatie cu alte tipuri care au ti, de tip "traditional" sau "carismatic". Pentru a defini modelul "bunei structuri" trebuie sa incercam sa analizam avantajele unei organizatii birocratice, care in opinia lui Max Weber, le reprezinta, principiul legalitatii si al ierarhiei: precizie, rapiditate, executie si stabilitate.

Principalul rol al managementului public aici, este ca acesta se manifesta in functie de particularitatile fiecarui plan in parte. Sursa complexitatii managementului public este data, pe de o parte de sectorul public privat dintr-o abordare structurala, iar pe de alta parte, avem serviciul public privit din prisma abordarii politico-culturale, si functia publica din punct de vedere juridic.

Primul termen, sectorul public este reprezentat de instituii si organisme publice, iar aici intervine un ansamblu de drepturi speciale pe care le are o institutie administrativa si anume puterea publica. Al doilea termen, serviciul public , reprezinta un ansamblu de activitati organizate, reglementate de puterea si administratia publica pentru a satisface interesul public. Satisfacerea interesului public este realizata prin intermediul serviciilor publice. Gama foarte variata de nevoi sociale, duce la interventia serviciilor private, care ajuta serviciile publice in ceea ce priveste satisfacerea comunitatiilor. Serviciul public are la baza decizia unui management al institutiei publice si un cadru legislative. Al treilea termen, si anume functia publica, reprezinta atributii, competnte si raspunderi specifice sarcinilor pe care acesta le realizeaza in scopul satisfacerii intereselor generale ale societatii.

Managementul public reuneste o serie de principii care reprezinta un fundament teoretic, un ansamblu de legi si notiuni care stau la baza a tot ceea ce insemna, fenomene si procese in cadrul administratiei publice. Asigura un cadru general pentru a desfasura in conditii normale activitatile administrative. Sunt aplicabile in orice conditii si oricand, caracterizate de o elasticitate in posibilitatea de aplicare, ce necesita o anume inteligenta, experienta, hotarare din partea functionarilor publici. Cele 7 principii sunt urmatoarele

1.Principiul conducerii unitare stabileste subordonarea ierarhica, incepand cu institutia suprema, si anume Parlamentul, si continuam cu celelalte institutii administratice centrale si locale. Aceasta subordonare duce la o transparenta a obiectivelor propuse, dar si o definire clara a realitatii. O data aplicat acest principiu, se pot observa activitatile si procesele, dar si relatiile care se stabilesc intre acestea.

2.Principiul conducerii autonome realizeaza o interconditionare cu principiul conducerii unitare, deoarece, conducerea unitara, asigura unitatea de actiune, iar conducerea autonoma, asigura adaptarea mult mai rapida a administratiei publice la conditiile concrete dar si la acele particularitati care exista in cadrul institutiilor publice. Rolul pe care il are conducerea autonoma este acela de a stimula personalul si de a creste responsabilitatea acestuia in cadrul institutiilor publice. O data aplicat acest principiu, diminuarea birocratiei si a lipsei de initiative se va face simtita in intreaga organizatie.

3.Principiul flexibilitatii pune accentul pe adaptarea managerilor, oricarei situatii impuse de societate, deoarece stim foarte bine ca, societatea in general, evolueaza, si apar o serie de schimbari care influenteaza luarea deciziei la nivelul managerului.

4.Principiul restructurarii impune o oarecare restructurare la nivelul institutiei, datorita, eficientei care apare in urma acestui proces. Trebuie evitate supradimensionarea aparatului administrative, deoarece apar paralelisme si o crestere a birocratiei in cadrul activitatilor. Supradimensionarea nu face altceva decat sa aglomereze sarcinile existente, si duce la un rezultat negative in solutionarea serviciilor de interes general si nu numai.

5.Principiul actiunii se refera la un anume corp creat pentru a actiona, administratia fiind principalul instrument al Statului, care detine puteri pe care sectorul privat nu le detine. Aceasta putere este reglementata prin lege, iar administratia stie exact cand sa actioneze sau sa se abtina, existand o marja de libertate in cazul fiecarei situatii.

6.Principiul ierarhiei si ordinii arata ierarhizarea existenta in cadrul administratiei, divizata pe verticala si in transe pe orizontala, reflectand o ierarhizare miltara. Desi se crede acest lucru, administratia detine o disciplina interioara, care faciliteaza responsailitatile functionarilor publici.

7.Principiul legalitatii impune intr-o oare care masura crearea unor limite de actiune a functionarilor publici. Aceste limite se datoreaza unor precedente, dar si existenta traditionalismului delimiteaza coordonatele de actiune. Putem afiram cu tarie existenta formalismului, dat de actiunile functionarilor publici grupati in numar mic in acele birouri interioare institutiei publice.

Interdependenta continua dintre aceste principii, duce la caracterul stiintific pe care il detine managementul public.

Putem afirma cu tarie ca administratia publica nu ar exista fara functionarea dar si organizarea statului si a colectivitatilor locale, si de aici rezulta intreaga problematica ce tine de principalele functii ale managementului. Pornind de la doctrina administrative a lui H.Fayol, care sustinea "Administrer c'est prevoir, commander et controller", putem observa si in cazul adminsitratiei publice, functiile de : previziune; planificare; organizare; executare; a decide; coordonare si sa controleze intreaga activitate de punere in aplicare a obiectivelor propuse.

1. Functia de previziune vizeaza procesele prin care in cele din urma determina obiectivele organizatiilor publice, aici formulandu-se mijloacele de actiune pentru realizarea acestora. Analizand acesta definitie putem spune ca orice activitate manageriala are nevoie de o perspective, adica are nevoie de timp in primul rand. De aici, viitorul nu se ghiceste, ci este nevoie de parcurgerea unor evolutii, a unor decizii umane, elaborate de mintea omeneasca. Principalul rol al administratiei publice in acest caz este de pregatire a proiectelor, deoarece decizia este luata la nivelul puterii politice. Administratia este caracterizata de continuitate, din aceasta cauza, dar si din pricina mijloacelor materiale, umane, financiare de care dispune, aceasta influenteaza planurile si programele stabilite. Un minus in cazul administratiei este acela ca, optiunea pentru viitor a administratiei, este intr-o forma unica, fiind considerata optima, iar acest lucru deranjaza la un moment dat.

2. Functia de organizare reuneste procese de munca care asigura un cadrul institutional propice realizarii in mod eficient a obiectivelor previzionate. Ideea de baza in acest context este accea ca, organizarea are un rol important in asigurarea resurselor necesare implementarii planului, atingerii abiectivelor propuse fara a interfera una cu alta. Organizarea porneste de la o activitate simpla, la structuri complexe de lunga durata, toate depind insa de marimea, importanta, complexitatea activitatilor pe care trebuie sa le desfasuram. Administratia publica indeplineste obiective de interes general, avand sarcina de a organiza corespunzator activitatie administratiei publice centrale si locale.

Functia de coordonare armonizeaza deciziile si actiunile functionarilor publici, in urma previziunilor si organizarilor anterior stabilite. Coordonarea pune in miscare intregul cadru organizational deja creat si se pot face anumite corectii in urma unor disfunctionalitati ce apar ca urmare a unor factori destabilizatori. Functia de coordonare este cea mai putin formalizata, astfell ea depinde numai de potentialul pe care managerii publici il au in ceea ce priveste cunoasterea resursei umane, care are ca si efecte rezultatele modului de aplicare a celorlalte functii existente. Coordonarea implica un mod adecvat de comunicare la toate nivelele, realizand un anume ritm, proportional si efficient al aciunilor intreprinse.

Functia de antrenare determina personalul din organizatiile publice sa contribuie la satisfacerea interesului general, luand astfel in considerare factorii motivatori personalui, in realizarea obiectivelor. Antrenarea presupune o implicare mai profunda a functionarilor publici in realizarea obiectivelor. Pentru indeplinirea functiei de antrenare, managerii publici trebuie sa inteleaga rolul pe care il are factorul uman subordonat, practicarea unui lidership care sa stabileasca o comunicare mai intense. Conceptia moderna il prezinta pe functioanrul public realizand obiectivele propuse in urma motivarii, si anume ansamblul de recompense starneste interes pentru o implicare si o actiune eficienta.

Functia de control reprezinta performantele institutiilor publice comparate cu obiectivele propuse. Controlul este procesul prin care ne asiguram ca functionarii publici, se comporta si actioneaza conform planurilor si regulilor stabilite. Acesta intensifica realizarea actiunilor viitoare, fiindca reactia la termenul de control este una negativa, asociat cu manipularea, constrangerea, ce asigura indeplinirea functiilor administratiei publice. Rolul functiei de control este acela de a compara administratia asa cum este, cu ceea ce a fost, sau cu c ear trebui sa fie.

Eficacitatea managerilor publici este determinata de calitatile manageriale manifestate de acestia in exercitarea functiilor publice permanente sau alese, de modul in care sunt combinate cele 5 functii ale managementului public.