PRODUCTIVITATEA - Marimea productivitatii muncii

PRODUCTIVITATEA

1. Concept

Productivitatea muncii poate fi definita, mai intai, ca forta productiva a muncii, adica sub forma capacitatii (posibilitatii) fortei de munca de a crea, intr-o perioada de timp, un anumit volum de bunuri si de a presta anumite servicii. Productivitatea muncii exprima eficienta cu care este consumata munca.

De obicei, eficienta muncii este identificata cu productivitatea muncii. Daca avem in vedere ca productivitatea muncii reprezinta eficienta cu care este cheltuita munca si ca toate cheltuielile sunt la originea lor munca, atunci nu este altceva decat eficienta muncii, iar suprapunerea echivalenta stabilita intre cele doua notiuni pare sa fie corecta.

Dar, productivitatea muncii se deosebeste de eficienta muncii, chiar daca efectul muncii nu contine aceste elemente nemasurabile. Astfel, pornind de la faptul ca productivitatea muncii este raportul dintre o cantitate de productie si de munca cheltuita pentru obtinerea ei si ca efectul util al productiei nu se masoara prin volumul productiei, produsul final se considera ca productiei unor produse inutile poate mari productivitatea muncii, dar reduce eficienta ei. Dar piata nu ia in considerare decat acele produse utile, care corespund unor trebuinte reale ale omului. Deci, din acest punct de vedere, nu se poate ca intr-o societate comerciala sa creasca productivitatea muncii si sa scada eficienta ei.

De asemenea, privind acesta eficienta nu numai din punctul de vedere al efectelor utile masurabile, ci si sub aspectul implicatiilor ecologice, se poate ca intr-o societate comerciala productivitatea muncii sa creasca, dar prin poluarea mediului inconjurator si prin ignorarea in general al problemelor mediului, eficienta activitatii sa nu raspunda unui criteriu de baza, al calitatii.

2. Marimea productivitatii muncii

Marimea productivitatii muncii poate fi abordat in mai multe feluri:

Astfel, dupa maniera de masurare a rezultatelor, consacrate sunt:

- productivitatea fizica, care masoara randamentele in natura ale utilizarii factorilor de productie, fiind exprimat in unitati fizice (naturale sau natural-conventionale)

- productivitatea masurata valoric, care permite masurarea in termeni financiari-monetari a eficientei

O alta tipologie a productivitatii muncii are in vedere notiunile de:

- productivitate bruta, care aprecieaza ansamblul productiei in raport cu factorul care este utilizat.

- productivitate neta, care are in vedere eliminarea din productia finala a valorii achizitiilor exterioare si a costului utilizarii capitalului instalat pentru a incerca sa autonomizeze ceea ce este direct dependent de efortul productiv al firmei analizate

In literatura de specialitate productivitatea este abordata insa in special pe cele doua tipuri consacrate si anume:

- productivitatea globala, care surprinde efectele combinarii tuturor factorilor de productie, masurand performanta si eficienta de ansamblu a acestora

- productivitatea partiala a fiecarui factor de productie, care exprima productia obtinuta prin utilizarea fiecarui factor de productie consumat. Ea se poate prezenta sub trei forme distincte:

a) productivitatea totala a unui factor de productie oarecare, care se defineste ca fiind cantitatea totala de efect util (productie) care se poate obtine folosind acel factor in conditiile in care valorile tuturor celorlalti factori sunt presupuse constante

b) productivitatea medie a unui factor este expresia raportului dintre marimea productiei si cantitatea utilizata din factorul respectiv

c) productivitatea marginala a unui factor oarecare de productie reprezinta sporul de productie scontat care se obtine prin utilizarea unei unitati suplimentare din factorul respectiv, ceilalti factori ramamand constanti.

Marimea productivitatii muncii se masoara fie prin cantitatea si calitatea bunurilor obtinute cu o unitate de munca, fie prin cheltuiala ce revine, pe o unitate de bun economic. Raportul intre productie (Q) si factorul munca (L) sau intre munca si productie masoara productivitatea medie a muncii (Wl).

Wl=Q/L Wl=L/Q

In practica se folosesc diferite modalitati de exprimare a productiei si a cheltuielilor de munca. Astfel, productia se exprima in unitati naturale, natural-conventionale si valorice, iar cheltuielile de munca se pot exprima in unitati de timp sau numar de salariati.

Productivitatea muncii trebuie inteleasa ca sinteza a folosirii factorilor de productie, bineinteles in conditiile in care munca este factorul variabil care ilustreaza eficienta folosirii factorilor de productie. Ea depinde astfel nu numai de cuantumul muncii, ci si de calitatea ei, de marimea capitalului utilizat, fiind expresia cea mai cuprinzatoare a complexitatii procesului de productie.

Randamentul capitalului

Legatura dintre capital si rezultatele productiei este pusa in evidenta de randamentul capitalului. Potrivit relatiei efort/efect, randamentul capitalului se prezinta ca productivitate sau eficienta a capitalului. Coeficientul capitalului exprima necesarul de capital pentru obtinerea unei unutati de efect.

Coeficientul mediu al capitalului se calculeaza dupa formula:

Kk= K/Q , unde Kk=coeficientul mediu al capitalului

K=volumul capitalului utilizat

Q=volumul rezultatelor obtinute intr-o perioada

Coeficientul marginal al capitalului se determina astfel:

Km=dK/dQ, unde Km=coeficientul marginal al capitalului

dK=cresterea capitalului

dQ=cresterea productiei. El exprima sporul de capital necesar pentru obtinerea unei unitati suplimentare de productie, in conditiile in care ceilalti factori sunt presupusi constanti.

Productivitatea medie a capitalului se exprima prin relatia:

Wk=Q/K, unde Wk=productivitatea medie a capitalului

Q=volumul rezultatelor obtinute

K=volumul capitalului utilizat

Se poate calcula si randamentul viitor al capitalului, ca raport intre sporul de productie si capital. (dQ/K). Aceasta se aprecieaza pe baza sporului de venituri scontate a se obtine de catre un intreprinzator de pe urma acestui capital de-a lungul duratei sale de functionare.

Coeficientul capitalului si productivitatea acestuia se poate calcula la nivel national, la nivelul unui sector sau ramuri de activitate si la nivel microeconomic. Analizele privind randamentul factorului capital sunt utilizate in special pentru capitalul fix, de carei evolutie cantitativa, structurala si calitativa depinde, intr-o masura importanta, dezvoltarea economica.

3. Importanta si caile cresterii productivitatii muncii

Productivitatea muncii este influentata de factori foarte variati. Prin factori intelegem conditiile sau procesele care influenteaza productivitatea muncii si care tin de imprejurarile existente la un moment dat.

Principalele categorii de factori sunt:

a) factorii naturali, ca de exemplu: conditiile de clima, de fertilitate, adancimea sau bogatia unui zacamint etc.

b) factorii tehnici, care se refera la nivelul atins de stiinta si tehnica la un moment dat, la tehnologie

c) factorii economici si factorii social-politici, cum sunt nivelul de organizare a productiei, calificarea salariatilor, cointeresarea materiala, conditiile de munca si de viata, responsabilitate, nivelul de cunostiinte, justitie, legile civil, politice

d) factorii pshiologici, care influenteaza comportamentul si rezultatele producatorilor apartinind aceleiasi categorii de calificare, in raport cu gradul lor de adaptabilitate la conditiile specifice ale muncii

e) factorii de structura, care influenteaza productivitatea muncii prin modificarile ce au loc fie in structura pe produse, pe sortimente a productiei unei societati comerciale, fie in structura economiei nationale

f) factori ce decurg din gradul de integrare a economiei nationale in economia mondiala, ca de exemplu: tipurile de specializare tehnica si economica, capacitatea de performanta si competitivitatea produselor pe piata mondiala

Actiunea acestor factori este diferita, in sensul ca unii influenteaza toate ramurile de activitate, altii numai altele. Astfel, de exemplu, influenta factorilor naturali este specifica industriei extractive, silviculturii, si cu deosebire agriculturii, unde, productia varieaza de la o unitate la alta in raport cu calitatea solului, conditiile climaterice, particularitatiele biologice ale plantelor si animalelor.

Actiunea tuturor acestor factori are loc insa in cadrul unei anumite economii nationale, cu o structura determinata si cu un anumit mod de organizare. Principalele cai de crestere a productivitatii sunt: utilizarea progresului tehnic, cresterea nivelului de calificare a fortei de munca, perfectionarea organizarii si conducerii activitatii

a) ca urmare a progresului stintific si tehnic are loc o revolutionarea capitalului tehnic, a resurselor materiale si energetice. Dar, valorificarea acestor posibilitati depinde de ritmul in care sunt insusite cuceririle stiintei si tehnicii contemporane, de volumul investitiilor ce se aloca in acest scop. de modul de adaptare a factorului uman la nivelul tehnic respectiv.

b) prin cresterea, aceeasi cantitate de forta de munca dobandeste capacitatea de a prelucra un volum mai mare de materii prime sau de a utiliza un volum sporit de fonduri fixe si, in consecinta sa produca o masa mai mare de produse, economisindu-se atat munca vie, cat si cea materializata.

c) productivitate inainte de toate este o problema de organizare, care presupune o combinatie in cea mai eficace maniera, a cantitatilor disponibile de diverse categorii de munca, de capital si resurse naturale pentru a se putea produce bunuri materiale si servicii cat mai util, mai multe si de calitate cat mai buna.

Cresterea productivitatii muncii si a celorlalti factori de productie are o serie intreaga de efecte economice si sociale atat pentru activitatea de productie propriu-zisa, pentru conditia omului in productie cat si pentru conditia lui de consumator. Acestea pot fi: economisirea factorilor de productie consumati, a competivitatii bunurilor obtinute, cresterea profiturilor, a salariului nominal si la cresterea salariului real, economisirea timpului de munca si cresterea timpului liber.

O problema deosebit de importanta o reprezinta repartizarea castigului de productivitate intre agentii economici posesori ai factorilor de productie utilizati. In primul rand, se are in vedere ca o distribuire a veniturilor ( salariu, profit, dobanda, renta) corespunde sporului de productvitate. Daca ar fi superioara, nu ar avea o baza reala si ar genera dezechilibre; nici o cerestere uniforma a veniturilor nu este de acceptat, ea fiind, de asemenea, generatoare de dezechilibre, avand in vedere ca si contributia factorilor de productie este diferita.

In economia de piata moderna distribuirea veniturilor ca urmare a cresterii productivitatii are loc atat in interiorul societatii comerciale pentru dezvoltare proprie, cat si in afara acestuia, in favoarea consumatorilor, prin scaderea preturilor.

Analiza comportamentului producatorului din perspectiva alegerii variantei optime de productie are mare importanta pentru sporirea productivitatii si a veniturilor.

Alegerea variantei optime de productie are in vedere in primul rand maximizarea profiturilor intreprinzatorului care vizeaza o combinare eficienta a factorilor de productie capabila sa asigure maximizarea efectelor utile obtinute in conditiile minimizarii eforturilor (costurilor).

Cresterea productivitatii are efecte economice si sociale atat pentru producatori cat si pentru consumatori.

Pentru producatori, acestea pot fi reduse la: economisirea factorilor de productie utilizati, reducerea costurilor, cresterea capacitatii lor concurentiale pe piata interna si a competivitatii bunurilor oferite de ei pe pietele externe.

Pentru consumatori, cele mai evidente si mai generale efecte pozitive sunt: cresterea salariilor nominale si a salariului real, economisirea timpului de munca, cresterea timpului liber cu toate favorabilitatile lui.

Repartitia castigului de aproductivitate se face atat in limitele societatii comerciale (venituri personale mai mari, dezvoltarea afacerilor etc.), cat si in afara acesteia (prin ceea ce se numeste marea redistrubuire).

Este foarte important de retinut faptul devenit legic, constand in:

sporul total de veniutir sa se adapteze sporului total de productivitate

veniturile distribuite sa fie mai mici decat cele obtinute din sporul de productivitate

asigurarea unei corelatii echitabile intre sporurile de venituri din sectorul productiv si din sectoarele social-culturale

Pentru determinarea castigului de productivitate vom folosi exemplul de mai jos, tinand cont de urmatoarele ipoteze:

se face abstractie de eroziunea monetara

toate produsele se vand

toate cheltuielile financiare reprezinta dobanzi la imprumuturi corespunzatoare ratelor de 12 % si 12,5 %

se considera ca toatel activele imobile se amortizeaza liniar, in zece ani

Se calculeaza variatiile indicatorilor in anul A1 fata de anul A. Aceste variatii se determina pe baza conditiilor si cu preturile anului A.

Repartizarea surplusului de productivitate se face pe factorii care au contribuit la obtinerea lui. Acest surplus se poate afecte fiecaruia dintre factorii care au contribuit la cresterea productivitatii sau la scaderea ei.

Repartizarea surplusului de productivitate globala pe factori:

- modificarea pretului unitar de vanzare la clienti (123-125)*450.000 900.000

- modificarea pretului de cumparare de la furnizori (1015-1000)*11.200 168.000

- modificarea salariului orar (23-22)*1.100.000  1.100.000

- modificarea dobanzii 31.000.000*(12,5-12)  155.000

- modificarea profitului  12.307.000-11.900.000 407.000

Total 2.730.000

In concluzie, surplusul de productivitate globala este un castig fata de ineficacitatea unei combinari a factorilor si a produselor. Este un mod de a analiza comportamentul producatorilor.

In exemplul de mai jos vom arata corelatiile intre modificarea nivelului productivitatii si productia realizata, consumul de factori (materii prime, salarii).

Productivitatea poate fi utilizata ca un indicator sintetic la nivelulul unei societati comerciale, dar poate fi un indicator de eficienta la nivelul unei ramuri industriale, sau la nivel national. In tabelul de mai jos prezentam evolutia productivitatii la nivel national in paralel cu evolutia volumului fondurilor fixe, a investitiiloe si a venitului national: