Productivitatea factorilor de productie

Productivitatea factorilor de productie.

1. Conceptul de W a factorilor de productie. Randamente globale si factoriale.

W sau randamentul factorilor de productie este data de eficienta   combinarii acestora  pentru obtinerea maximului de efecte utile cu  minimum  de resurse (costuri cat mai mici).

W se poate defini, in sens larg, ca "raport intre  cantitatea de  bogatie  produsa si cantitatea de resurse  absorbite in  cursul producerii  ei". W = Q/E ; raport intre rezultatele obtinute si eforturile (Q) si efort depuse pentru a le obtine (factori de productie - utilizati).

Modalitatea de masurare a rezultatelor:

 W  fizica masoara randamentele in natura   ale  utilizarii   factorilor de productie, fiind exprimati in unitati fizice (naturale sau conventionale);

  W   masurata  valoric,  permite  masurarea eficientei in  termeni financiari-monetari. Este larg utilizata in gestiunea intreprinderilor moderne;

W bruta apreciaza ansamblul productiei in raport cu factorii de productie care  este (sunt)  utilizat (i). In acest caz productia este privita  ca  o "productie  finala"   deci  ca  suma  a  valorilor  adaugate   de diferitele activitati de productie;

  W neta care are in vedere eliminarea din productia finala  a valorii   achizitiilor  exterioare si  a   costului   utilizarii capitalului   instalat   (amortismentele)  pentru   a   incerca   sa autonomizeze ceea ce este direct dependent de efortul  productiv al firmei analizate.

Literatura  de  specialitate   foloseste   doua   tipuri consacrate:

  W  globala,  care  vizeaza   efectele   combinarii   tuturor factorilor de productie, masurand performanta si eficienta de ansamblu a acestora;

W partiala a fiecarui factor de productie, care exprima productia obtinuta prin utilizarea fiecarui factor de productie consumat (munca, capital etc).

W  (randamentul)  globala a tuturor  factorilor de productie  este  mai  putin utilizata in analiza microeconomica de aceea se foloseste cea a fiecarui factor de productie.

W   partiala  a  unui  factor  exprima  eficacitatea sau rodnicia cu care acesta poate fi folosit si se prezinta sub  trei forme distincte:

a) W  totala a unui factor de productie oarecare (I) definita ca  fiind  cantitatea totala  de efect util (productie) care se poate  obtine  folosind acel  factor in conditiile in care valorile  tuturor  celorlalti factori  sunt  presupuse constante.(clauza "cacterias paribus") deci vom avea  o  functie  de productie de tipul:

Z = f (x1, x2,xn) atunci W totala a primului F (x1) va fi:

Y1 =  f(x1, x2,xn) unde x2  ,xn  reflecta  valorile constante ale celorlalti factori de productie.

b)  W medie (W1) a unui factor este expresia  raportului  dintre marimea  productiei  (Y) si   cantitatea (xi)  utilizata  din   factorul respectiv:

unde i este un indicator folosit pentru factorul de productie. Acest indicator reflecta cate  unitati  (fizice sau valorice) de  efect  util  (productie) revin  la o  unitate  (fizica sau valorica) de  efort  (factor  de productie i);

c)  W  marginala (Wmi) a unui factor oarecare i   de  productie reprezinta sporul de productie scontat care se obtine prin  utilizarea unei   unitati  suplimentare  din  factorul  i, ceilalti   factori ramanand constanti.

Relatia de calcul va fi atata  timp cat Wmg va fi superioara W  medii,

 randamentul factorului considerat va fi crescator.

O  astfel de abordare corespunde analizelor pe termen  scurt unde clauza factorilor constanti functioneaza.

Cand  analiza  se face pe termen mediu sau  lung,  factorii de productie  devin variabili si, ca atare, productia este abordata in raport cu variatia simultana a tuturor factorilor de productie. Se calculeaza influenta factoriala asupra randamentului  global al productiei care poate fi: crescator,  constant sau descrescator.

Functia care isi pune amprenta in mod semnificativ pe termen mediu si lung, este progresul tehnic.

Concluzie: in  afara   randamentelor  (productivitatilor) totale,  medii si  marginale, in  teoria  macroeconomica  moderna   o importanta   deosebita   o   are   abordarea   din    perspectiva "randamentelor  globale si  factoriale"  unde  ne  intereseaza consecinta variatiei unui singur factor de productie.

(In   continuare   este   necesara prezentarea    diferitelor randamente factoriale; indeosebi W muncii si randamentul capitalului)

2. Importanta si caile de crestere a productivitatii factorilor de productie.

In  analizele macroeconomice W muncii este indicatorul cel mai mult utilizat pentru ca munca este factorul de productie cel mai important al oricarei activitati.

W muncii poate fi definita :

- forta  productiva  a muncii adica  capacitatea  (posibilitatea) fortei  de  munca de a crea, intr-o perioada de timp,  un  anumit volum de bunuri si de a presta anumite servicii;

- exprima eficienta cu care este consumata munca.

Eficienta muncii este identificata cu W  muncii  intrucat aceasta  din  urma reprezinta eficienta cu care  este  cheltuita munca.   Potrivit  altor  economisti  "produsul  muncii  nu  este acelasi cu efectul muncii".

Este  formulata si opinia conform careia   W  muncii  se deosebeste  de eficienta muncii, chiar daca efectul muncii nu  ar contine aceste elemente nemasurabile. Faptul ca poate sa  creasca W muncii si respectiv volumul de produse, uneori inutile, ar  duce  la  o diminuare a eficientei economice.

Privim eficienta nu numai prin efectele utile masurabile   ci si  implicatiile asupra mediului inconjurator vom constata ca ea nu raspunde unui criteriu de baza al calitatii.

Marimea  W muncii se masoara fie prin cantitatea si  calitatea bunurilor  obtinute  cu  o unitate de munca,  fie  prin  cheltuiala  ce revine,  pe o unitate de bun economic. Raportul intre productie (Q) si factorul munca (L) sau intre munca si productie masoara W medie a muncii (W).

W = Q/L ; W = L/Q

W   marginala  a  muncii (wm)  reprezintaa  suplimentul  de productie (ΔQ) obtinut ca urmare a utilizarii unei cantitati suplimentare de   munca  (ΔL), in conditiile in care  ceilalti  factori  sunt presupusi constanti. Se exprima prin relatia:

Wm = ΔQ/ ΔL

sau ca derivata functiei de productie in raport cu factorul munca

Wm = dQ/dL

In  activitatea  economica, se folosesc diferite modalitati de  prezentare  a productiei si  a  cheltuielilor  de munca; productia  se  exprima in  unitati naturale,  natural-conventionale si valorice, iar cheltuielile  de munca se pot exprima in unitati de timp sau numar de salariati.

Prin  raportarea  venitului  national  la  numarul  de  lucratori  se determina   W muncii la nivel national si se exprima  "gradul  de utilizare  a  fortelor  economice din punct  de  vedere  national"  (Mihail Manoilecu,  "Fortele  nationale productive si  comertul  exterior" Ed. Stiintifica si Enciclopedica, 1986, p.92).

W muncii este expresia cea mai cuprinzatoare a complexitatii procesului   de  productie si  trebuie  inteleasa  ca sinteza   a folosirii factorilor de productie.

Randamentul capitalului

Potrivit relatiei efort/efect, randamentul capitalului se prezinta ca W sau eficienta a capitalului. Coeficientul capitalului exprima necesarul de capital pentru obtinerea unei unitati de efect.

Raportul dintre volumul capitalului utilizat (K) si volumul  rezultatelor obtinute intr-o perioada data (Q) da coeficientul mediu al  capitalului (K):

K = K/Q

Coeficientul  marginal al capitalului (Km) se determina  prin  raportul dintre  cresterea  capitalului (ΔK) si cresterea productiei  (ΔQ),  intr-un interval de timp: km = ΔK/ΔQ

Este exprimat sporul de capital necesar pentru obtinerea  unei unitati suplimentare de productie, in conditiile in care ceilalti factori sunt presupusi constanti.

W medie a capitalului se exprima prin relatia: Wk = Q/K

Se poate deduce ca Wk = 1/K, adica inversul coeficientului capitalului.

W marginala a capitalului (Wmk) reflecta sporul de productie antrenat de  cresterea  cu  o unitate a capitalului.

Wmk = ΔQ/ΔK

ea exprima inversul coeficientului marginal al capitalului  Wmk = 1/K

 se  poate  calcula  de  asemenea  randamentul  viitor  al capitalului ca raport intre sporul de productie si capital (ΔQ/K).

Concluzie: din studiul W factorilor de productie retinem ca cea mai importanta este cea a muncii, intrucat cea a capitalului este secundara.

In analiza factorului natural se tine seama de   particularitatile acestuia: "dar" al naturii cu un pronuntat caracter limitat  fapt ce impune protejare, conservarea si utilizarea lui rationala.

Importanta si caile cresterii W

Reprezinta procesul prin care acelasi volum de munca   se concretizeaza intr-o  masa  mai  mare  de  bunuri si  servicii   sau invers; aceeasi masa de bunuri se realizeaza cu un volum mai mic de munca;

Are un caracter legic care presupune o schimbare in  factorii de productie, in  modul  de combinare a lor. O cantitate data de  munca  dobandind forta de a produce o cantitate mai mare de bunuri.

W muncii creste si prin obtinerea aceleiasi productii  dar  de calitate superioara consum de munca constant/produs superior.

Cresterea  W reflecta tendinta obiectiva de  crestere  a eficientei muncii omenesti dar apar si disfunctionalitati: inflatie, somaj, etc.

W este influentata de:

- factori  naturali:  conditiile de  clima,  de  fertilitate, adancimea sau bogatia unui zacamant etc.

- factori tehnici: nivelul atins de stiinta si tehnica  la un moment dat, de tehnologie etc.

- factori  economici: nivelul de organizare a productiei si  a  muncii, calificarea salariatilor, cointeresarea materiala;

- factori   sociali:   conditiile  de  munca si   de   viata, responsabilitatea,  nivelul de cunostinte, justitie,  legile  civile, politica;

- factori  psihologici: motivatia in munca si satisfactia pe care le  ofera aceasta,  climatul  relatiilor de  munca,  a  vietii  de familie,  gradul si modul in care sunt satisfacute  unele  nevoi sociale etc.;

- factori  structurali: influenta W muncii prin modificarile ce au loc in structura productiei, a economiei nationale;

- factori care decurg din gradul de integrare a economiei nationale in economia mondiala tipuri  de specializare tehnica si economica, capacitatea de performanta si competitivitatea productiei pe piata mondiala.

In conditiile progresului tehnico-stiintific contemporan, se  modifica modul de combinare a factorilor munca si capital.

Are loc o revolutionare a capitalului tehnic, a resurselor  materiale si energetice, se modifica structura factorului munca.

Cresterea W pe calea automatizarii flexibile a productiei si  a roboticii, de 3-5 ori mai mare..

nivelul W influentat de nrumarul cadrelor calificate in economie

revolutia manageriala

Cresterea W muncii are efecte economice si sociale:

- economisirea factorilor de productie consumati;

- reducerea costului productiei;

- cresterea productiei, a competitivitatii bunurilor obtinute;

- cresterea profitului, a salariului nominal si a celui real;

- economisirea timpului de munca si cresterea timpului liber.

In economia moderna distribuirea venitului ca urmare a cresterii W are loc in interiorul intreprinderii cat si in afara acesteia, in  favoarea consumatorului, prin scaderea preturilor.

Alegerea  comportamentului  producatorului   din   perspectiva alegerii variantei optime are mare importanta pentru sporirea W si a veniturilor.

Aceasta alegere vizeaza maximizarea profitului printr-o combinare eficienta  a  factorilor de productie capabili sa asigure maximizarea  efectelor in  conditiile minimizarii eforturilor (costurilor).

Problema de maxim este cea a utilizarii optime a resurselor;  consta in  gasirea unor nivele care sa maximizeze profitul net,  respectand doua serii de conditii: fiecare nivel de activitate sa nu fie negativ si, cresterea resurselor rare sa nu depaseasca disponibilul acestora.

3. Legea randamentelor neproportionale

Este o lege generala: daca o productie oarecare reclama utilizarea a doi sau mai multi factori de productie, si daca se adauga progresiv aceeasi  doza la  cantitatea  folosita  dintr-un factor, in timp  ce  cantitatea  altor factori  nu  se schimba, produsul marginal al factorului  variabil  creste pana la un anumit punct, apoi descreste.

Randamentele descrescatoare privesc nu productia totala (Qt), ci doar productia marginala a factorului variabil. De aceea, aceasta lege este denumita si legea descresterii produsului marginal.

Legea randamentelor neproportionale nu este valabila decat in  anumite conditii care vizeaza in principal, urmatoarele:

a) factorii de productie  considerati  trebuie sa fie omogeni. Dar,  munca si capitalul se prezinta sub multiple si variate forme;

b) legea admite ca se pot adauga unei cantitati constante dintr-un  factor, doze suplimentare dintr-un alt factor. Dar in  acest proces daca nu se adauga decat un factor de productie se obtine un produs aditional nul.

c) legea nu poate fi reprezentativa decat pentru o stare data  a tehnicii.  Punctul de plecare este acela de la care se  intra in faza    de   randamente   descrescatoare,    deplasandu-se    sau indepartandu-se   in  masura in  care  metoda  de  productie   se perfectioneaza;  legea  nu este valabila decat pentru o scara  de  productie data; ea se aplica in cazul in care se adauga, la o cantitate fixa a unui anumit factor, unitati succesive ale altui factor variabil.

Cand doi factori cresc in aceeasi proportie apar urmatoarele situatii:

a)  produsul  poate  creste in  aceeasi  proportie;   se apreciaza ca exista un randament constant de scara;

b) produsul poate creste intr-o proportie mai mare; este randamentul crescator de scara;

c)  produsul  poate  creste  intr-o  proportie  mai   mica; se apreciaza ca este un randament descrescator de scara.

Avantajele interne ale scarii sunt acelea care decurg  din cresterea dimensiunilor firmei si care pot fi datorate unor cauze cum sunt:

- specializarea muncitorilor pentru un volum ridicat de productie;

- utilizarea  unui capital tehnic mai eficient care este  adesea indivizibil si care, in consecinta, nu poate fi folosit  economic decat pentru nivele de productie ridicate;

- factori tehnologici care dau mai multa eficienta scarii  dar si mai multa productie in aceasta situatie cresterea nrumarului de  mecanici este mai mica decat a masinilor achizitionate.

Pe masura ce firma creste in  dimensiuni  avantajele tind sa se reduca in timp, manifestandu-se pierderi pe scara; indeosebi cand dimensiunile cresc considerabil.

Concluzie: combinarea judicioasa a factorilor de productie devine o cheie  pentru manageri   ea  contribuind,  alaturi  de  strategia   minimizarii costurilor,   la  optimizarea  comportamentului   producatorilor.