Rolul si functiile adunarilor generale a actionarilor

Rolul si functiile adunarilor generale a actionarilor

Sectiunea I. Notiuni introductive

Adunarea generala este organul institutional cu plenitudine de competenta in viata societara si organ suprem de conducere, deliberare si decizie al societatii comerciale. Ea este formata din totalitatea asociatilor societatii si exprima vointa sociala, care decide in toate problemele esentiale ale activitatii sale.

Ca importanta, intre toate organele societatii, intaietate pe scara ierarhica, are adunarea generala a actionarilor[1].

Vointa sociala se formeaza in organul de deliberare care este adunarea generala a asociatilor, respectiv a actionarilor.

De subliniat este ca vointa societatii se creeaza in cadrul adunarii actionarilor, aceasta avand o vointa proprie care poate sa nu fie formata din totalitatea vointelor individuale, trebuind sa reprezinte vointa unei majoritati a actionarilor. Exista prezumtia ca vointa majoritatii echivaleaza cu vointa sociala, iar in formarea acesteia din urma, manifestarea vointei individuale sufera o dubla ingradire si anume interesul societatii si vointele individuale ale celorlalti asociati. Faptul ca vointa individuala este sacrificata in favoarea vointei colective nu reprezinta o atingere adusa drepturilor asociatilor, ci un mod de exercitare a acestor drepturi. De aici decurge concluzia ca vointa sociala nu este o vointa contractuala, ci una deliberativa, actionarii manifestandu-si vointa nu in numele si contul lor, ci pentru contul societatii, pentru a obliga societatea, in consecinta dreptul de vot nefiind acordat in interesul personal al actionarului, ci in interesul general al societatii[2].

Asadar, vointa sociala este adusa la indeplinire prin actele juridice ale organului executiv, care este administratorul sau consiliul de administratie al societatii. Limitarile campului de exprimare a vointei sociale tin de capacitatea de folosinta a societatii comerciale, regula fiind cea a deplinei competente.

Societatile de persoane nu au reglementata in mod expres o adunare generala datorita apropierii lor mai mari de natura contractuala a societatii, care impune unanimitatea consimtamintelor asociatilor, prin analogie fiind insa acceptate normele legale in materia societatilor comerciale pe actiuni[3].

Adunarea generala reprezinta intrunirea actionarilor la o data determinata, in loc determinat, in scopul adoptarii hotararilor privind bunul mers al societatii. Competentele acestui organ includ in esenta dreptul de a adopta hotarari in orice chestiune care intereseaza societatea comerciala in cauza, de a numi si de a controla activitatea celorlalte organe ale societatii. Astfel, deosebim pe de o parte, pe cele care privesc existenta si structura entitatii colective, iar pe de alta parte, chestiunile de gestiune curenta repetabile in fiecare an. Limitarea puterilor ei este data numai de prevederile actului constitutiv, de dispozitiile legale si de drepturile actionarilor de la care nu se poate deroga.

Practicienii dreptului, surprinzand realitatea, au apreciat ca teoretic asa stau lucrurile. Practic, insa, multi actionari lipsesc de la adunarile generale, indiferenta lor avandu-si cauza in motivatia cumpararii actiunilor: dorinta unui castig rapid iar nu intentia de a face o investitie. Necesitatea adoptarii hotararilor cu majoritate de voturi se justifica nu numai prin dezinteresul manifestat de unii actionari, dar si prin imposibilitatea practica de a se reuni sute sau mii de actionari ai unei societati pentru a vota hotararile cu unanimitate de voturi[4].

Societatile cu raspundere limitata au stabilita in mod generic adunarea generala a asociatilor, fara a se face precizarile necesare asupra competentelor acesteia.

Societatile comerciale pe actiuni au o reglementare expresa si completa a constituirii si a competentelor adunarilor generale.

Sectiunea a II-a

Natura juridica a adunarilor generale

Atributiile pe care le exercita efectiv adunarea generala sunt enumerate de Legea nr. 31/1990 republicata in M.O. Partea I nr. 1066/2004, referitor la societatea pe actiuni in art. 73 si 75, texte la care face trimitere art. 135, extinzandu-le astfel si la societatea in comandita pe actiuni, iar referitor la societatea cu raspundere limitata in art. 142[5].

O opinie doctrinara, cu cei mai multi adepti printre autorii de specialitate, ce a fost confirmata si de reglementarile ulterioare in materie, distinge doua etape in adoptarea deciziei adunarii generale: o prima etapa colegiala, bazata pe principiul majoritar in manifestarea vointei actionarilor convocati, si o etapa subsecventa, definitiva, cand odata adoptata hotararea, ea devine obligatorie chiar si pentru actionarii absenti, sau care au votat contra.

Consecintele adoptarii principiului majoritar in luarea deciziilor sunt urmatoarele:

- votarea hotararilor se face de participantii prezenti cu drept de vot (art. 112 si art. 115), nu si de cei absenti prin corespondenta;

- nulitatea votului unui actionar nu afecteaza validitatea hotararii, decat in masura in care, fara votul lui, nu se ajunge la majoritatea necesara adoptarii hotararii;

- hotararile sunt revocate in aceleasi conditii de cvorum prevazute pentru adoptarea lor[6].