Sistemele virtuale de productie

1. Retrospectiva sau evolutia sistemelor de productie

In 1908 Ford incepea o noua era, cea a productiei de masa. Trei ani mai tarziu, in 1911, are loc prima aparitie a operei lui Taylor "Conducerea stiintifica a intreprinderii", prima incercare de acest gen, care, pe de o parte, a initiat studierea metodica a gestiunii firmei si care, pe de alta parte, a avut imediat ecou in plan aplicativ, prin punerea in practica a principiilor descrise. In anul 1913 apare un concept tehnic inovator, care va impulsiona productia de masa, si care este cel al benzii mobile.

Raspandirea graduala a productiei de masa in toate industriile si in toate tarile dezvoltate a necesitat circa 50 de ani. Ea atingea apogeul in 1955 in U.S.A. In 1965 si Europa, care se refacea mai dificil dupa cel de-al doilea razboi mondial, stapanea aceasta tehnica, insa exact in momentul in care Japonia (prin Toyota) o parasea. Miracolul european al deceniilor 50-60 s-a datorat cu prisosinta adoptarii cu intarziere a productiei de masa.

Au fost necesari 30 de ani de eforturi sustinute (1945-1975) pentru ca Taichi Ohno, cu sprijinul lui Eiji Toyoda sa puna in opera (inclusiv la furnizorii lor si mai cu seama, multumita cooperarii acestora) o serie de idei noi, care au dus la productia Just-in-Time (JIT), cu toata constelatia de tehnici pe care o implica aceasta: Kanban, schimbarea rapida a utilajelor, Poka-Yoke, zero defecte, sero stoc, etc.

In paralel, industria japoneza profita de invatamintele lui W.E.Deming, cu incepere din 1950, si ale lui J.M.Juran din 1954, supracalitatii pieselor si proceselor, indispensabile functionarii sistemului.

Tot japonezii au aplicat primii managementul calitatii totale (MCT) sub nuele de Company Wide Quality Management, care era de fapt un concept inventat de Juran. Si tot in Japonia a fost creat premiul Deming pentru calitate.

Doar la inceputul anilor '80 intreprinderile de automobile occidentale au inceput sa inteleaga intr-adevar sistemul de productie JIT. Si sa-l puna in functiune.

Tot spre 1983-1985 intreprinderile de varf occidentale, industriale sau de servicii, au inceput sa se intereseze si de MCT, mai ales in Statele Unite ale Americii.

Interesul manifestat intre altele si prin crearea unui premiu national de calitate Malcom Baldrige si al specificatiilor sale de referinta a fost un instrument foarte puternic de raspandire a conceptelor MCT in Statele Unite.

Dar initiativele de acest gen nu s-au limitat la Noul Continent. Fondata in 1988, Fundatia Europeana de Management al Calitatii a creat in 1992 premiul de excelenta si premiul european de calitate. Prin urmare, tari ca si Franta au instituit premii nationale si regionale: premiul francez al calitatii, spre exemplu, decernat de Mouvement Franais de la Qualit.

O alta etapa este inaugurata in 1993, cand Michael Hammer si James Champy publicau "Reengineering the Corporation: a Manifest for business revolution", o lucrare care explica felul in care se pot obtine castiguri considerabile din costuri, timp si calitate prin reproiectarea proceselor. Ea a suscitat interesul notabil al unui mare numar de intreprinderi din toata lumea, intreprinderi care insa aplica aceasta metoda numai anumitor procedee, obtinand prin urmare rezultate inegale.

Observand multitudinea de tranzitii care au drept obiect si subiect intreprinderea - pe intreaga durata a acestui secol XX - vom remarca odata cu Jean Brilman urmatorul lucru: "De fapt, incetul cu incetul se prefigureaza noile concepte de intreprindere si de management. insa intreprinderile se afla in stadii foarte diferite din acest punct de vedere; varietatea naturii meseriilor lor justifica pe deplin marea diversitatea de prioritati si de practici.

2. Vector esential sau dinamismul mediului economic

Daca am incerca sa gasim cea mai potrivita sinteza a fenomenelor care fac ca intreprinderea de azi sa fie diferita de cea de ieri, pentru a exprima aceasta evolutie sau esenta viziunii intreprinderii moderne, probabil ca raspunsul ar fi "noile tehnologii". Aceasta deoarece tehnologiile (fie ca este vorba de stapanirea focului, de inventarea rotii, de tiparnita lui Guttenberg sau de ecuatiile lui Enstein), au reprezentat intotdeauna un factor de progres, cu ameliorarile si neajunsurile lor, provocand reactii (pozitive sau negative), impunand omenirii sa invete pentru a se adapta.

Ori, economia ultimilor ani cunoaste modificari semnificative si de o asemenea importanta incat acestei "noi economii" ii sunt atribuite diferite nume, in incercarea de a fi surprins elementul generator al acestei schimbari: economie digitala, economie "conectata", economie a informatiei, economie Internet sau chiar era a informatiei.

Numitorul comun al tuturor acestora este deci utilizarea tehnologiilor informatice. Nu doar a Internetului, desi am putea conveni ca in aceasta economie, fenomenul pe il constituie Internetul reprezinta doar partea vizibila (si cu implicatii mult in afara afacerilor propriu-zise) a icebergului noilor tehnologii informatice.

Ca principal actor al fenomenelor economice, intreprinderea nu putea sa ramana in afara acestor preocupari, fiecare noua denumire propunandu-si sa surprinda de fapt aspectele esentiale ale activitatilor. Astfel, au fost propuse denumiri ca "intreprindere in retea", "intreprindere extinsa", "organizatie care invata", sau chiar "deconcertata", "intreprindere creatoare de cunostinte", "de al patrulea tip".

Literatura economica abunda in studii ale modificarilor radicale intervenite in ultimii ani. Autorii concorda in a enumera printre acestea:

o       In ceea ce priveste contextul tehnologic: accelerarea continua a dezvoltarilor tehnologice;

o       In ceea ce priveste piata: mondializarea, liberalizarea si segmentarea pietelor, evolutia asteptarilor consumatorului, a nevoilor sale;

o       In ceea ce priveste concurenta: lichefierea frontierelor intre industrii si prin urmare aparitia noilor actori pe pietele traditionale.

Intreprinderea trebuie sa faca fata acestei instabilitati a mediului, reactionand in diferite moduri.

Astfel, initial piata era una de cerere, caracterizandu-se prin dominatia producatorului, ducand pana la desconsiderarea cu aroganta a gusturilor consumatorilor.

Focalizarea reala a clientilor

Astazi insa, datele problemei nu mai sunt aceleasi. Datorita concurentei care se inregistreaza in orice sector sau ramura, atentia s-a indreptat intr-o etapa ulterioara spre consumator, cu previzionari, cu respectarea cerintelor contractuale exact la timpul potrivit. Ori, astazi, intreprinderile sun confruntate cu urmatoarea situatie: pe de o parte, este nu numai dificila dar si costisitoare atragerea clientilor noi, iar pe de alta parte, cei vechi sunt foarte volatili. Cu alte cuvinte, nu mai este suficient ca clientul sa fie cucerit de avantajele initiale pe care le vede in produsul sau serviciul respectiv; el trebuie satisfacut in permanenta pentru a-l pastra. De aceea, oferta si relatia cu clientul trebui personalizate, iar produsele si serviciile oferite trebuie sa fie conforme si fiabile.

Evolutia tehnologica

Evolutiile inregistrate in domeniul tehnologiilor trebuie sa ia in considerare urmatoarele aspecte:

Ø      Accelerarea difuzarii mondiale a tehnologiilor si perceptia din ce in ce mai vaga a frontierelor intre industrii;

Ø      Cautarea echilibrului intre evolutia simultana a organizatiilor si tehnologiilor;

Ø      Extinderea sistemelor de comunicatii on-line, dezvoltarea utilizarii retelelor internet/intranet, care devin strategice, o data cu dezvoltarea comertului electronic;

Ø      Faptul ca piata actuala este una de oferte iar consumatorul "cameleon: este tot mai greu de captat in intregul sau, de aceea clientul se situeaza in centrul atentiei intreprinderii, care se preocupa de asigurarea unei calitati totale;

Ø      Se trece de la o productie de masa personalizata la consumul "pe masura"; consumatorii cer produse din ce in ce mai sofisticate, la pretul produselor de masa; aceasta tendinta va antrena o schimbare in procese;

Ø      Necesitatea de a munci in echipa, ceea ce implica o deschidere a intreprinderii;

Ø      Vointa de a se concentra asupra meseriei de baza si de a forma aliante pentru dezvoltarea competentelor periferice: de acuma, intreprinderea va constitui o parte a unui intreg.

Schimbarea de optica in definirea proceselor se pot rezuma in felul urmator: Compararea proceselor clasice cu cele de tip nou

3. Trecerea structurilor organizatorice

Evolutia mediului economic a dus la transformarea continua a structurii organizationale. Debutul secolului XX a fost marcat de aparitia unui nou tip de productie: modelele lui Ford si ale lui Taylor, adecvate productiei de masa, standardizate. Economiile de scala, al caror profit creste proportional (si nedefinit), cu volumul productiei, erau viabile atat timp cat consumatorii nu isi manifestau nevoia de diferentiere si de inovare a produsului si nici nu si-au manifestat-o, timp de cateva decenii. Incepand cu anii celui de-al doilea razboi mondial (care a fost tocmai unul din factorii de dezvoltare ulterioara a industriilor), la inceputul anilor '40, firmele inoveaza, din punct de vedere organizatoric, descentralizandu-se pe baza modelului organizatoric (multi)divizional.

Evolutia structurilor organizatorice ar putea fi sintetizate astfel:

Centralizarea, care a creat birocratia;

Descentralizarea, care a dus la "divizionare"

Complexitatea ducand la structuri matriceale (sau complicarea, daca avem in vedere distinctia pe care un cercetator ca Edgard Morin o aplica termenilor complicat/complex);

Globalizarea, care face sa apara intreprinderea in retea;

Parteneriatele client-furnizor, precum si aliantele, ducand la intreprinderea extinsa;

Aliantele, co-operarile, co-evolutiile orientate spre federarea intreprinderilor

Trecerea la un altfel de intreprindere

Urmarind toate aceste tranzitii prin prisma caracteristicilor enumerate drept fundament teoretic al exploatarii, vom remarca aparitia unor aspecte care ne indreptatesc sa luam in considerare aparitia unui nou tip de intreprindere, avand in vedere mai ales urmatoarele:

a.           Factorii externi cu impact asupra intreprinderii cunosc o dezvoltare din ce in ce mai rapida; mai mult, dependentele intre acestia se accentueaza tot mai mult, ori aceasta impune ca intreprinderile sa poata fi capabile sa-si modifice tot mai des comportamentul pentru a raspunde intr-o maniera adecvata;

b.           Competitivitatea este un concept construit gradual: initial, performanta productiei de masa s-a axat pe viteza proceselor pentru a putea produse cat mai mult, in cat mai putin timp. Intr-o etapa ulterioara, flexibilizarea unitatilor de productie a dus la cresterea vitezei de adaptare, bazata pe anticiparea nevoilor consumatorilor. Accentul s-a deplasat pe inovatie de abia in ultimii ani. Putem remarca in acest fel mutatia care s-a facut dinspre cantitativ spre calitativ, asa inca este de asteptat ca aceasta orientare sa predomine si de acum inainte.

c.           Proiectarea intreprinderii in viitor se face nu prin extrapolare (care era suficienta initial, in conditii de stabilitate a mediului economic), ci prin anticipare, cu luarea in considerare a posibilitatii evolutiilor care scapa de sub controlul intreprinderii si a elaborarii de variante strategice. Este necesar deci ca intreprinderea sa-si poata modifica dinamic obiectivele.

d.           Se trece de la complicat la complex: exemplul cel mai clar este cel al structurilor organizatorice si a evolutiei lor de la ierarhic la retea. Ori aceasta complexitate trebuie sa fie gestionata corespunzator, ceea ce implica dezvoltarea accentuata a colaboratorilor.

e.           Posibilitatea de actiune (in sensul limitarilor, respectiv permisivitatilor) cat si cea de interactiune a angajatilor au cunoscut si ele mutatii semnificative: initial, structurilor organizatorice permiteau doar actiuni conform normelor stabilite de superiorii ierarhici, norme impuse. Obiectivele intreprinderii fiind astfel fixate, puteau fi in conflict cu interesele angajatilor. Tocmai de aceea, cum actorii strategici devin tot mai numerosi (managerul de varf isi deleaga din competente managerilor de mijloc, iar astazi exista tendinta de a se descentraliza tot mai mult decizia) nu mai exista un singur personal principal si devine necesara negocierea. Ori aceasta se intampla in cadrul unui proces de implicare si cooptare, de motivare a intregului personal, care, pe de o parte, este pus in situatii comunicationale, pentru a putea lucra impreuna, in echipe, pentru a face schimb de experienta, pentru a invata, iar pe de alta parte, competenta si experienta angajatilor sunt recunoscute ca atare.

Noua intreprindere este "intreprinderea virtuala" care ia nastere dintr-o tripla indeterminare (cea temporala, spatiala si de actiune), dar in acelasi timp, dintr-o tripla determinare si interdependenta (a structurii organizatorice, a utilizarii si a punerii in comun a inteligentei angajatilor sai).

Caracteristicile unei intreprinderi virtuale (inteligente) a secolului XXI

S-ar putea spune ca inteligenta organizationala este deja o posibilitate dar si realitate. Pentru viitor, intreprinderea care va utiliza intregul potential intern, valorificand cu ajutorul tehnologiilor informatice cunostintele puse in comun ale angajatilor sai va putea sa defineasca cele mai bune variante de utilizare a resurselor de care dispune, conform obiectivelor care vor putea fi si ele ajustate dinamic - ori aceasta inseamna adaptare si asimilare, adica tocmai caracteristicile fundamentale ale comportamentului inteligent. Mediul extern este cel mai impune necesitatea unui comportament inteligent, iar valorificarea la maximum a mediului intern se va baza tocmai pe sinergiile intre uman si artificial, de aceea putem aprecia ca intr-adevar, pentru secolul XXI, acesta este modelul de intreprindere care se prefigureaza, model pe care il vom numi:

Intreprindere virtuala si inteligenta

Trasaturile definitorii pe care i le atribuim se constituie o sinteza a unor capacitati de adaptare si acomodare care pot fi puse in opera in cele mai variate moduri. Scopul este de a construi cele mai bune variante de utilizare a resurselor de care intreprinderea dispune, conform obiectivelor care de asemenea, dat fiind fluiditatea evolutiilor interne si externe ale organizatiei, vor trebui si ele ajustate in mod dinamic.

Este vorba de asimilare si adaptare, care sunt cele doua caracteristici esentiale ale comportamentului inteligent. Dupa cum aratam, mediul extern este cel care impune necesitatea unui comportament inteligent, iar valorificarea la maximum a mediului intern se va baza tocmai pe sinergiile intre uman si artificial.

Caracteristicile acestui model sunt:

orientarea catre client;

preocuparea pentru veghea economica si pentru bench-marking (sau etalonajul competitiv);

proactivitatea (capacitatea de a-si provoca viitorul "devenirea") si totodata agilitatea (capacitatea de a actiona mai rapid decat concurentii);

initierea de proiecte de intreprindere (capabile sa reuneasca initiativele ansamblului angajatilor);

utilizarea retelelor inteligente cooperative (care sa mobilizeze inteligentele atat umane cat si artificiale);

virtualizarea intreprinderii (care astfel ia contururi tot mai vagi, care devine omniprezenta in spatiu si timp - cu ajutorul tehnologiilor Internet si de comunicatii, ale carei angajati formeaza si deformeaza echipe de proiect cu o mobilitate foarte mare, prin punerea in comun a cunostintelor si valorizarea competentelor lor).

Bibliografie

H.I.NSOFF - "Strategic management", The MacMillan Press Ltd., London, 1980

L.A.APPULEY - "Management in action", Management Association, New York, 1995

Jacques - Andr BAROLI, Jean -Louis LeMOIGNE - "Organization Inteliggente et Système d'Information Stratègique", Economica/Gestion, Paris, 1996

Jean BRILMAN - "Les meilleurs pratique de management, Au coeur de la performance", Editions d'Organizasation, Paris, 1998

Maria Gabriela Horza - "Intreprinderea secolului XXI- intreprindere inteligenta", Editura Economica, 2001

George Moldoveanu - "Analiza organizationala", Editura Economica, 2000

REALITATEA COMPETITIEI GLOBALE

Din ce in ce mai mult, firmele devin internationale in ceea ce priveste scopul operatiunilor lor. Stim cu totii ca Japonia, Koreea, Germania si alte tari exporta multe pe pietele americane. Dar multe companii americane exporta de asemenea produsele lor in alte tari. Companii ca Boeeign, Caterpillar Tractor, International Minerals and Chemichals, McDonell-Douglas, Northrop, Hewlett-Packard, A.E. Staley, Digital Equipment si Dresser Industries au intre 20 si 45% din totalul veniturilor din vanzari, din exporturi in alte tari. Companiile nu transportau numai produsele finite si serviciile in alte tari, ele importa, de asemenea, materiale, componente si produse care sunt folosite in procesul productiei. Prin urmare, firmele internationale sunt atat importatori cat si exportatori, cumparand si vanzand produse pe pietele mondiale.

Impartirea productiei un termen introdus de Peter Drucker, in urma cu peste zece ani, inseamna ca un produs poate fi conceput si finantat de o tara, materialele pot fi produse in mai multe tari si trimise in alte tari pentru prelucrare, partile componente pot fi trimise in alte tari pentru asamblare si produsul poate fi vandut pe pietele mondiale. Tara care a fost producatorul cu cel mai mic cost si cea mai inalta calitate pentru o anumita activitate va desfasura acea parte a realizarii produsului respectiv. Consideram ca ideea impartirii productiei devine o realitate astazi. Tot mai multe companii sunt societati internationale, ce-si impart productia si isi vand produsele pe pietele mondiale. Poate fi prezentat un exemplu de impartire a productiei din industria automobilelor.

Impartirea productiei si realitatea firmelor internationale aflate in competitie pe pietele mondiale au facut producatorii ineficienti si mai vulnerabili in fata companiilor straine eficiente. Granitele tarii unui producator nu mai oferea protectia, in afara competitorilor externi, pe care o ofereau inainte si din ce in ce mai multi producatori marginali profitabili cad sub presiunea concurentei. Din ce in ce mai multe strategii ale firmelor americane, in special ale firmelor de succes, vad importul si exportul componentelor si bunurilor finite nuc a un risc impus de competitorii externi, ci mai degraba vad importul si exportul ca oportunitati de a intra in competitie, sub raportul costurilor si a calitatii produselor, si ca mijloc de a capta cote de piata mai mari, in cadrul mediului de afaceri de astazi, aflat intr-o continua expansiune.