Sistemul bancar francez

Sistemul bancar francez

Trasatura sa dominanta rezulta din relatiile privilegiate pe care le-a intretinut din totdeauna cu statul. Cand in 1966-1967, statul a vrut sa elibereze sau sa liberalizeze bancile, acestea au refuzat sa mearga pana la capat, preferand, dificilele proceduri de refinantare, asumarii directe a responsabilitatii fata de clientela lor. Liberalizarea in curs nu este decat o fatada, bancile prefera foarte clar sa se adaposteasca in spatele procedurilor si al dobanzilor aplicate.

Reglementarile anilor '60 definesc sistemul bancar francez ca fiindu-i caracteristice urmatoarele coordonate:

este un sistem foarte concentrat, patru mari banci (Banque Nationale de Paris, Credit Lyonnais, Societe Generale si Credit Agricole) detinand un rol majoritar in cadrul acestuia;

* nu exista o specializare in adevaratul sens al cuvantului (conform modelului englez), nici o descentralizare (tipic americana), dar nici o segmentare in functie de clientela {dupa modelul german).

in urma proiectelor de reforma si a masurilor luate in anii '60 s-a inregistrat o importanta dezvoltare a aparatului bancar, atat in colectarea resurselor, cat si in angajarea creditelor. Desi la nivelul intregului sistem bancar a operat un proces de bancarizare si debugetizare a distribuirii creditelor, statul a continuat sa suporte un cost ridicat in realizarea acestor operatiuni.

Legea bancara din anul 1984 a structurat sistemul bancar francez in trei categorii: ^m bancile;

^s alte institutii de credit;

^B institutiile financiar-bancare. Bancile se impart la randul lor in banci care sunt membre ale Asociatiei Franceze a Bancilor si banci cooperatiste sau de ajutor reciproc. Acestea din urma cuprind, in principal, trei retele: bancile populare, Creditul mutual si Creditul agricol.

in categoria 'altor institutii de credit' se includ institutiile bancare care asigura plasamente sub forma creditelor, dar nu pot colecte depunerile pe termen scurt. Aceste institutii, de regula, isi procura resursele de pe piata financiara, piata monetara sau pe seama disponibilitatilor pe termen scurt ale altor banci, avand ca principale operatiuni creditul de consum, leasingul, gestionarea titlurilor de valoare, etc.

Institutiile financiar-bancare includ de regula societatile de investitii cu capital variabil (SICAV) care au rolul de intermediari intre depunatori si bursa.

Analizand, pe de o parte, ansamblul institutiilor bancare, iar pe de alta parte, operatiunile derulate de acestea, in baza urmatoarelor informatii, putem trage urmatoarele concluzii:

Constatam, in primul rand, ca n institutiilor bancare a inregistrat tendinta de scadere, intr-un interval de 6 ani disparand 342 de banci, cu o medie anuala de diminuare de peste 3,5%.

in al doilea rand, in structura, constatam tendinta de crestere permanenta a numarului bancilor comerciale, cu 26 de banci comerciale in 1994 mai mult fata de 1988, concomitent cu scaderea celorlalte categorii de banci, in ritmuri diferite, de la 3.5% anual in cazul bancilor mutualiste pana la o scadere dramatica de 8 ori in cazul caselor de economii.

in al treilea rand, aceasta tendinta a numarului de banci este reflectata si de evolutia bilantului centralizat al sistemului bancar si de contributia fiecarei categorii de banci la realizarea acestui bilant. Astfel, constatam ca bancile comerciale au detinut in intreaga perioada analizata o pozitie majoritara, dominand bilantul centralizat si inregistrand o usoara scadere in 1994 fata de anul 1988 (49,85% fata de 51,3%).

Desi numarul caselor de economii a scazut dramatic, contributia lor la bilantul centralizat nu reflecta acest lucru. Astfel, daca Ia nivelul anului 1988, 280 de case de economii contribuiau cu 7,78% la bilantul centralizat al sistemului bancar, dupa sase ani, atunci cand numarul acestora se redusese la 35, acestea aveau o contributie de 6,42%. in timp ce categoria 'alte banci' a avut o evolutie relativ constanta, bancile mutualiste au inregistrat cresteri permanente in bilantul centralizat.

Plecand de la premisa ca bancile comerciale domina bilantul centralizat vom prezenta in continuare o analiza succinta a principalelor operatiuni derulate de acestea.

Observam ca activitatea bancilor comerciale se afla, in cazul perioadei analizate, intr-un usor declin, demonstrat de o scadere a activitatilor cu 3,28% in fata de 1991. Acest lucru explica, probabil, pe de o parte reducerea numarului de sucursale ale bancilor comerciale, iar pe de alta parte, scaderea permanenta a numarului de salariati.

in structura activului, constatam, ca si in cazul celorlalte sisteme bancare dezvoltate care au fost analizate anterior, diminuarea permanenta a operatiunilor cu numerar, acestea inregistrand o scadere de 7,4 ori in perioada analizata. De asemenea, constatam cresterea, in cadrul operatiunilor active, a plasamentelor in depozite bancare si obligatiuni si scaderea usoara a plasamentelor in credite.

Structura pasivului demonstreaza, ca si in celelalte cazuri, tendinta de capitalizare a bancilor comerciale franceze, capitalul si rezervele reprezentand in 1988, 2,23% in total pasiv, in timp ce in anul 1994 acestea reprezentau 3,46%. Observam ca marea majoritate a resurselor sunt procurate prin intermediul depozitelor interbancare si nebancare (70,32% in 1988 si 66,2% in 1994) si mei putin prin apelarea la imprumuturi de la banca centrala (0,22% in total pasiv in anul 1994) sau prin emisiunea de obligatiuni.

Im concluzie, putem aprecia ca sistemul bancar francez este puternic concentrat, bine implantat in exterior si foarte avansat pe plan tehnologic.