Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


ComunicareMarketingProtectia munciiResurse umane

Standardizare - Principiile, beneficiile si cerintele standardizarii, Structurile organismelor de standardizare, Modalitatea de elaborare a standardelor

management

+ Font mai mare | - Font mai mic



Standardizare


1. Notiuni introductive



Importanta standardizarii în economie este unanim recunoscuta. Standardele patrund în toate activitatile de afaceri, precum si în viata cotidiana a populatiei.

Termenul de standardizare descrie o activitate specifica prin care sunt stabilite, pentru probleme reale sau potentiale, prevederi destinate unei utilizari comune si repetate, urmarind obtinerea unui grad optim de ordine într-un context dat. Aceasta activitate consta în particular în elaborarea, difuzarea si punerea în aplicare a standardelor.

Eficacitatea standardizarii ca un instrument de ajustare a proceselor si rezultatelor activitatii în toate domeniile economiei nationale este confirmata la nivel international, precum si prin extinderea activitatii de standardizare în tarile dezvoltate si în curs de dezvoltare. Practica mondiala si nationala a descoperit un spectru larg de probleme care pot fi solutionate prin intermediul sau în exclusivitate numai prin mijloacele standardizarii si a stabilit diversitatea formelor si metodelor de efectuare a acestor activitati în dependenta de starea si dezvoltarea economiei nationale.

Standardizarea creeaza un limbaj comun, care permite producatorilor si furnizorilor sa comunice clar cu inginerii, designerii si agentii de vânzari, oriunde ar fi. Standardele se aplica produselor în toate zonele si etapele de productie în economia moderna. Standardele contribuie la sporirea eficientei productiei, faciliteaza comunicarea, îmbunatatesc transparenta pietei, calitatea, credibilitatea, compatibilitatea si eficacitatea bunurilor si serviciilor si a altor obiective politice de baza din domeniul public referitoare la sanatate, securitate si mediu înconjurator.

Eficacitate standardizarii în conditiile relatiilor de piata dezvoltate se manifesta prin functiile economica, sociala si comunicativa.

Functia economica cuprinde urmatoarele aspecte:

- prezentarea informatiei despre produs si calitatea lui;

- difuzarea informatiei referitor la tehnici, materiale si metode noi de încercari;

- sporirea productivitatii muncii si reducerea pretului de cost;

- concurenta în baza standardizarii metodelor de încercari si unificarii parametrilor de baza ai produselor, care permite o evaluare obiectiva;

- asigurarea compatibilitatii si interschimbabilitatii;

- asigurarea nivelului stabilit al calitatii productiei.

Functia sociala realizeaza si garanteaza drepturile cetatenilor, realizeaza politica statului privind securitatea vietii si sanatatii populatiei, protejarea mediului si securitatea muncii.

Functia comunicativa a standardizarii prevede crearea bazei informationale referitor la reglementarea terminologiei, clasificatoarelor, metodelor de încercari, desenelor tehnice, simbolurilor conventionale etc., asigura întelegerea reciproca, luând în considerare reglementarile internationale, inclusiv sistemul de evidenta, de statistica, de activitate financiara si de contabilitate, sistemele documentatiei tehnologice si de executie, sistemele de dirijare a proceselor etc.

În afara de impactul economic direct, standardizarea s-a dovedit a fi un instrument flexibil în sustinerea politicii publice într-un sir de domenii.

Pentru piata interna, utilizarea standardelor reprezinta cheia implementarii politicii de libera circulatie a bunurilor. În domeniile importante de achizitii publice, standardele sunt un instrument care furnizeaza o referinta pentru contractele publice. În achizitia publica referintele la standarde sunt obligatorii în documentele de oferta.

Statutul voluntar este esential pentru standardizare si eficacitatea sa depinde de dorinta agentilor economici de a utiliza rezultatele standardizarii. Desigur, dorinta de a elabora standarde nu este aceeasi cu dorinta de ale utiliza în practica; natura voluntara a unor standarde poate fi limitata de legislatia tehnica sau chiar diminuata de conditiile de piata influentate de catre furnizori, un aspect particular în cazul întreprinderilor mici si mijlocii. Pentru ca procesul de standardizare sa progreseze, este necesara cooperarea la nivelul agentilor economici, dar acest lucru necesita ca agentii economici sa înteleaga valoarea pe care standardizarea o va aduce întreprinderilor lor.

Standardizarea are capacitatea de a fi un instrument eficient care regularizeaza o gama larga de politici. Puterea sa fundamentala îsi are radacinile în statutul voluntar mentionat anterior: standardele sunt elaborate pentru cei care le vor utiliza si, prin urmare, le vor accepta.

Analiza experientei internationale arata ca nici un stat suveran independent nu poate crea o economie nationala si relatii civilizate comercial-economice reciproc avantajoase cu alte tari fara crearea Sistemului National de Standardizare, armonizat cu prevederile Sistemului International de Standardizare.


2. Principiile, beneficiile si cerintele standardizarii

Definirea standardului

În sens general, documentul normativ reprezinta un document care specifica reguli, linii directoare sau caracteristici pentru activitati sau rezultatele acestora. Expresia ,,document normativ’’ este un termen general, care acopera documente precum standardele, specificatiile tehnice, codurile de buna practica si reglementarile. Se considera document orice suport de informatie împreuna cu informatiile înregistrate în sau pe acesta.

Standardul reprezinta un document elaborat prin consens, cu care conformitatea nu este obligatorie, aprobat si publicat de un organism recunoscut cu investigarea tuturor partilor interesate, care furnizeaza, în scopul utilizarii lor comune si repetate, reguli, ghiduri, linii directoare sau caracteristici pentru activitati sau rezultatele lor, destinate atingerii nivelului optim de ordine într-un context dat.

Standardele reprezinta acorduri documentate ce contin specificatii tehnice sau alte criterii exacte ce pot fi reutilizate pe scara larga în calitate de reguli, îndrumari sau definitii ale caracteristicilor, cu scopul de a asigura ca produsul, în sensul general definit în aceasta lucrare, este adecvat destinatiei pentru care a fost creat.

Dictionarul explicativ al limbii române (DEX) defineste ,,standardul’’ ca ,,norma sau ansamblu de norme care reglementeaza calitatea, caracteristicile, forma etc. unui produs; document în care sunt consemnate aceste norme’’.

Un standard international este un standard adoptat de catre o organizatie internationala cu activitate de standardizare si este disponibil publicului larg.

Definitia prezentata în toate standardele Comisiei Electrotehnice Internationale (ICE) este: ,,Un document normativ, elaborat în conformitate cu proceduri consensuale, care a fost aprobat de catre membrii Comitetului National al IEC, comitet responsabil în conformitate cu Partea I a Directivelor IEC/ISO, în calitate de proiect elaborat de comitet pentru a fi supus votului si în calitate de proiect final de standard international si care a fost publicat de catre Oficiul Central al ICE’’.

Cuvântul ,,consens’’ este foarte important din moment ce el reprezinta un punct de vedere comun al acelor parti care sunt interesate de aceste prevederi, si anume al producatorilor, utilizatorilor, consumatorilor si grupurilor generale de interese. Orice membru al organizatiei de standardizare poate participa la lucrarile de elaborare a unui standard international, si orice organizatie internationala, guvernamentala sau non-guvernamentala care are legaturi cu aceasta participa, de asemenea, la aceste lucrari.

O alta trasatura esentiala a unui standard international autentic este faptul ca el poate fi supus examinarii de catre publicul interesat, în orice tara. Astfel, prin instrumente democratice, precum consensul si examinarea publica, orice parte interesata poate sa-si exprime opinia în legatura cu elaborarea si publicarea unui standard international.

Standarde – reglementari - specificatii

Reglementarea tehnica nu este un standard în sensul prezentat mai sus. Are un caracter obligatoriu si este elaborata în scopul rezolvarii problemelor repetitive pentru un grup închis (firma – standarde de firma). Aceste documente sunt elaborate de un grup închis, urmaresc proceduri specifice si pot avea la baza standarde nationale, europene sau internationale.

Specificatiile sunt documente disponibile publicului care au un caracter voluntar. Sunt specifice consortiilor sau grupurilor limitate si se caracterizeaza prin transparenta limitata, fiind lipsite de consens total.

În noul concept de standardizare voluntara, fata de vechiul sistem din Comunitatea Europeana, exista diferente esentiale în ceea ce priveste modul de abordare a obligativitatii aplicarii diferitelor documente normative.

În vechiul sistem al Comisiei Europene standardele au fost specificatii tehnice inclusiv referitoare la sanatate, securitate, protectia mediului, interschimbabilitate, marcare si etichetare. Ele au avut un caracter obligatoriu si au fost elaborate de un organism administrativ fara implicarea partilor interesate. Reglementarile tehnice nu existau.

În conceptul de standardizare voluntara standardele sunt elaborate de partile interesate în cadrul Organismelor Nationale de Standardizare. Ele au statut de recomandare (voluntare) si se ocupa cu aspecte adecvate scopului, compatibilitate, securitate, calitate etc. Elaborarea sau revizuirea standardelor este dictata de fenomenul de autoreglare în functie de cererea pietei.

Reglementarile tehnice sunt adoptate de organe legislative ale statului. Ele sunt obligatii legale (obligatorii) si reglementeaza în special aspecte ale sanatatii, securitatii, protectiei mediului, etichetarii.

Tipuri de standarde

1. Standarde de baza (generale, fundamentale), care sunt standarde de cadru general, care cuprind cerinte de ansamblu pentru un domeniu oarecare. Standardele de acest tip pot fi utilizate ca atare sau pot servi drept baza pentru alte standarde.

2. Standarde de terminologie sunt standarde care stabilesc termenii, care, în general sunt însotiti de definitiile lor, uneori de note explicative, ilustratii, exemple etc.

3. Standarde de metoda, sunt standarde care stabilesc metode de testare si analiza pentru masurarea caracteristicilor, precum si alte reguli referitoare la testari, precum esantionarea, utilizarea metodelor statistice, ordinea testarilor.

4. Standarde de produs care sunt standarde care stabilesc cerintele pe care trebuie sa le respecte un produs sau o clasa de produse pentru asigurarea aptitudinii lui (lor) de întrebuintare. Sunt standarde care definesc caracteristicile unui produs sau ale unei specificatii, sau standarde de deservire si praguri de performanta ce trebuie îndeplinite (proprii pentru utilizare, interfata si interschimbabilitate, sanatate, siguranta, protectia mediului, contracte standard, documente de însotire a produselor sau serviciilor etc.).

Standarde de proiectare, sunt standarde care stabilesc conditiile ce trebuie respectate la proiectarea de masini sau diverse structuri în vederea asigurarii aptitudinilor lor de întrebuintare.

6. Standarde de proces, sunt standarde care stabilesc conditiile ce trebuie respectate de un proces pentru asigurarea aptitudinii sale de functionare.

7. Standarde de servicii, sunt standarde care stabilesc conditiile pe care trebuie sa le satisfaca un serviciu pentru asigurarea aptitudinii sale de întrebuintare. Conditiile se refera atât la caracteristicile cât si la pregatirea serviciilor.

8. Standarde de organizare, care sunt standarde care descriu functiile companiei si a raportului dintre ele, precum si modelarea activitatilor (managementul si asigurarea calitatii, întretinere, analiza valorii, logistica, managementul calitatii, managementul proiectelor sau al sistemelor, managementul procesului de productie etc.).

9. Standarde de date furnizate, sunt standarde care stabilesc o lista de caracteristici a caror valori sau alte date trebuie sa fie indicate pentru a defini un produs, un proces sau un serviciu.

Diferitele tipuri de standarde nu se exclud reciproc, unul si acelasi standard poate fi considerat ca apartinând mai multor tipuri. De exemplu, un standard de produs poate fi considerat si drept standard de metoda, daca cuprinde metodele de încercare a caracteristicilor produsului respectiv.

Necesitatea standardizarii internationale

Principalii factori care fac necesara standardizarea internationala sunt:

1. Progresul mondial în liberalizarea comertului. Actualele economii libere încurajeaza tot mai mult diverse surse de aprovizionare si ofera oportunitati pentru pietele în expansiune. Din punctul de vedere al tehnologiei, concurenta loaiala trebuie sa se bazeze pe referinte identificabile si bine definite care sunt recunoscute de la o tara la alta, si de la o regiune la alta. Un standard valabil pentru întreaga industrie, recunoscut la nivel international, elaborat prin consens între partenerii comerciali, serveste ca mijloc de comunicare în desfasurarea comertului;

2. Interpenetrarea sectoarelor La ora actuala nici o ramura industriala nu poate pretinde ca este complet independenta de componentele, produsele, regulile de aplicare etc., care au fost elaborate în alte sectoare. Suruburile sunt utilizate atât la constructia avioanelor, cât si a echipamentului agricol; sudura este importanta atât în ingineria mecanica, cât si în cea nucleara; procesarea electronica a informatiei a patruns în toate ramurile industriale. Produsele si procedeele inofensive pentru mediu, sau ambalajul reciclabil sau bioasimilabil constituie preocupari de stringenta actualitate;

3. Aparitia sistemelor de comunicatii globale. Aparitia calculatoarelor reprezinta un exemplu concludent de tehnologie ce are nevoie de standardizare rapida si progresiva la nivel mondial. Compatibilitate deplina între sisteme deschise promoveaza o concurenta onesta între producatori, oferind, totodata, utilizatorilor posibilitatea unei alegeri reale, din moment ce este un catalizator puternic în directia inovarii, sporirii productivitatii si a reducerii cheltuielilor;

4. Dezvoltarea tehnologiilor emergente. La un moment dat sunt elaborate programe de standardizare în domenii absolut noi. Aceste domenii sunt materialele avansate, mediul, stiintele biologice, urbanizarea si constructiile. La etapele incipiente de dezvoltare a noilor tehnologii, poate fi imaginata destinatia produsului, neexistând înca prototipuri functionale ale acestuia. În astfel de situatii necesitatea standardizarii este exprimata prin definirea terminologiei si acumularea bazelor de date care contin informatii cantitative;

Necesitatile tarilor în curs de dezvoltare. Agentiile pentru dezvoltare recunosc tot mai frecvent ca o structura de standardizare reprezinta o conditie de baza pentru reusita politicilor economice destinate atingerii unui nivel de dezvoltare durabila. Crearea unei astfel de infrastructuri în tarile în curs de dezvoltare este esentiala pentru sporirea productivitatii, a competitivitatii pietei si a capacitatii de export.

Existenta unor standarde nearmonizate pentru tehnologii similare în diferite tari sau regiuni pot determina aparitia asa-numitelor ,,obstacole tehnice în calea comertului’’. Industriile orientate spre export au simtit demult necesitatea coordonarii standardelor internationale, pentru a rationaliza comertul international. Aceasta necesitate a stat la originea crearii ISO.

Activitatea de standardizarea internationala vizeaza multe tehnologii din diverse domenii de activitate, precum: procesarea informatiei si comunicatiilor; industria textila; ambalarea si livrarea produselor; productia si consumul de energie electrica; constructia de nave maritime; bancile si serviciile bancare. În viitorul apropiat importanta ei va creste pentru toate domeniile de activitate industriala.

Standardizarea la nivelul întregii industrii este o conditie prezenta într-un anumit sector industrial atunci când marea majoritate a produselor si serviciilor respecta aceleasi standarde. Acest lucru rezulta din acordurile consensuale realizate de catre toti participantii la procesul economic din sectorul industrial, adica furnizori, utilizatori si, uneori, guverne. Ei aproba în comun specificatii si criterii ce urmeaza a fi aplicate cu regularitate în alegerea si clasificarea materiilor, în productia de bunuri si în prestarea de servicii.

Scopul principal al standardizarii este de a favoriza comertul, schimbul si transferul de tehnologii prin intermediul:

calitatii si fiabilitatii sporite a produselor, la un pret rezonabil;

sanatatii, securitatii si protectiei îmbunatatite a mediului ambiant;

compatibilitatii si inter-operabilitatii sporite a bunurilor si serviciilor;

simplificarii, în scopul unei mai eficiente întrebuintari;

reducerii numarului de modele , si prin aceasta, a cheltuielilor;

eficientei sporite de distribuire si usurintei în mentinere.

Utilizatorii au o încredere mai mare în produsele si serviciile care respecta standardele internationale. Asigurarea conformitatii poate fi efectuata prin intermediul declaratiilor producatorilor sau a controalelor efectuate de catre organisme independente.

Rolul standardelor

Un standard reprezinta un anumit nivel know-how si tehnologic, care face indispensabila implicarea industriei la elaborarea sa. Un standard nu este niciodata neutru.

Standardul este un document de referinta, utilizat, în special, în contextul contractelor publice sau al comertului international, si pe care se bazeaza majoritatea contractelor comerciale. Este folosit de catre cercurile industriale ca referinta indiscutabila, ce simplifica si explica relatiile contractuale dintre partenerii economici.

Este un document utilizat tot mai frecvent în jurisprudenta.

Pentru participantii la procesul economic, standardul reprezinta:

1. Un factor de rationalizare a productiei Standardul face posibila dirijarea caracteristicilor tehnice pentru satisfacerea cerintelor consumatorului, validarea metodelor de productie, sporirea productivitatii si ofera operatorilor si tehnicienilor responsabili de instalare un simt al securitatii;

2. Un factor pentru explicarea tranzactiilor În conditiile unor oferte de produse sau servicii supraabundente, care pot avea o valoare practica foarte diferita, existenta sistemelor de referinta ofera companiilor posibilitatea unei mai eficiente evaluari a ofertelor si atenuarii incertitudinilor, ajuta la identificarea necesitatilor, optimizarea relatiilor cu furnizorii, eliminarea testarilor suplimentare si posibilitatea de a concura pe mai multe piete din întreaga lume;

3. Un factor în transferul de noi tehnologii. Standardizarea favorizeaza si impulsioneaza transferul de tehnologii în domenii care joaca un rol esential atât pentru companii, cât si pentru persoane private (noi materiale, sisteme informationale, biotehnologie, electronica, productia cu participarea calculatoarelor (CIM) etc.);

4. Un factor în optiunile strategice ale companiilor Participarea în procesul de standardizare presupune integrarea unor solutii adaptate la competentele unei companii si dotarea personala în vederea concurarii în mediile economice aflate în concurenta. Înseamna exercitarea standardizarii, si nu suportarea standardizarii.

Pentru consumatori constituie un factor care ofera beneficii. Compatibilitatea globala a tehnologiilor, posibila prin respectarea de catre produse si servicii a standardelor internationale, ofera consumatorilor o mai larga gama de alegere, ei beneficiind, totodata, si de efectele concurentei dintre furnizori.


3. Structurile organismelor de standardizare

Structurile sistemului mondial de standardizare sunt dispuse pe trei nivele, international, european si national.

Nivelul cel mai înalt, cel international, cuprinde:

1. Organizatia Internationala de Standardizare (ISO), cu activitate în toate domeniile, cu exceptia sectoarelor ce cuprind electronica, electrotehnica si telecomunicatiile;

2. Comisia Electrotehnica Internationala (IEC), care se ocupa de inginerie electrica si electronica;

3. Comisia Internationala pentru Telecomunicatii (ITU), specifica activitatii de standardizare în domeniul telecomunicatiilor.

Nivelul al doilea, cel european cuprinde:

1. Comitetul European de Standardizare (CEN), oglinda europeana pentru ISO;

2. Comitetul European de Standardizare în Electrotehnica (CENELEC);

3. Institutul European de Standardizare în Telecomunicatii (ETSI).

Nivelul al treilea, cel national, cuprinde Organizatiile Nationale de Standardizare (ONS)

Organizatia Internationala de Standardizare ISO

Organizatia Internationala de Standardizare (ISO) reprezinta o federatie internationala a organismelor nationale cu functii de standardizare din circa 140 de state, câte unul din fiecare tara.

ISO este o organizatie neguvernamentala care a luat fiinta în anul 1947, ca succesoare a Federatiei Internationale a Asociatiilor Nationale de Standardizare (ISA) înfiintata în anul 1926 si care a pus bazele cooperarii internationale în activitatile de standardizare.

Initial, a primit sarcina de a rationaliza un numar mare de standarde contradictorii în domeniul industriei, comertului, constructiei de masini si securitatii, elaborate de-a lungul anilor la nivel national. Mai târziu, a promovat întelegerile internationale. În prezent, îsi desfasoara activitatea prin cele 185 de comitete tehnice, care cuprind toate domeniile de activitate cu exceptia electrotehnicii, electronicii si telecomunicatiilor.

Misiunea ISO este sa promoveze dezvoltarea activitatilor de standardizare si a altor activitati similare la scara mondiala în scopul favorizarii schimbului international de bunuri si servicii, precum si consolidarea cooperarii în domenii de activitate intelectuala, stiintifica, tehnologica si economica. ISO nu autorizeaza utilizarea siglei sale de catre organismele de înregistrare a sistemului calitatii si nu desfasoara activitati de certificare.

ISO este deschisa tuturor organismelor nationale de standardizare din lume.

Activitatea ISO a avut drept rezultat încheierea unor acorduri internationale, care sunt publicate în calitate de standarde internationale.

ISO este un cuvânt care provine de la cuvântul grecesc ,,isos’’, care înseamna ,,egal’’, si care este radacina prefixului ,,iso’’ care se întâlneste într-o multitudine de termeni, cum ar fi ,,izometric’’ (cu proportii sau dimensiuni egale) si ,,izonomie’’ (egalitate a legilor, sau a oamenilor în fata legii).

De la ,,egal’’ la ,,standard’’, rationamentele care au dus la optiunea pentru ,,ISO’’ ca denumire a organizatiei este lesne de urmarit. Afara de aceasta, denumirea de ISO este folosita în întreaga lume pentru a denumi o organizatie, evitându-se astfel excesul de acronime care ar fi rezultat din traducerea denumirii ,,Organizatia Internationala de Standardizare’’ în diverse limbi ale tarilor membre, adica IOS în engleza (de la International Organization of Standardization) , OIN în franceza (de la Organisation International de Normalisation). Oricare ar fi tara, forma scurta a denumirii organizatiei este totdeauna ISO.

Organizatia Internationala de Standardizare este compusa din membrii sai, care se împart în trei categorii, membrii, membrii corespondenti si membrii abonati.

Calitatea de membru al ISO o are organismul national care este ,,reprezentativ în cel mai înalt grad pentru procesul de standardizare din tara sa’’. Astfel, doar un singur organism din fiecare tara poate fi admis în calitate de membru al ISO.

Un organism membru este responsabil de: informarea potentialelor parti interesate din tara sa despre oportunitatile si initiativele de standardizare internationale relevante; asigurarea prezentarii opiniei coordonate privind interesele tarii sale în cadrul negocierilor internationale purtate în vederea adoptarii unor acorduri privind standardele; acordarea, din partea tarii pe care o reprezinta, a cotei sale de asistenta financiara, necesara pentru activitatile principale ale ISO, prin intermediul platilor cu titlul de cotizatii de membru. Organismele membre au dreptul sa participe si sa-si exercite pe deplin dreptul de vot în cadrul oricarui comitet responsabil de strategii al ISO.

Un membru corespondent este, de obicei, o organizatie dintr-o tara care nu desfasoara, de regula, o activitate ampla în domeniul standardizarii. Membrii corespondenti nu participa activ la actiunile de dezvoltare cu caracter tehnic si strategic, având totusi dreptul de a fi pe deplin informati despre activitatile de interes pentru ei.

Institutia membrilor abonati a fost creata de ISO pentru tarile cu economii de proportii mici. Membrii abonati platesc cotizatii reduse care, cu toate acestea, le permit sa pastreze legatura cu activitatile internationale din domeniul standardizarii.

Comisia Electrotehnica Internationala IEC

Fondata în anul 1906, Comisia Electrotehnica Internationala (IEC) este organizatia mondiala ce elaboreaza si publica standarde internationale pentru tehnologiile electrice.

IEC a fost fondata în baza unei rezolutii adoptate de Congresul International pentru Electricitate, care s-a desfasurat în anul 1904, în orasul Saint Louis din SUA. Aceasta organizatie are peste 60 de membrii, inclusiv natiunile de frunte ale lumii în ceea ce priveste comertul si un numar în crestere de tari în curs de industrializare.

Exista doua forme de participare activa la lucrarile IEC. Calitatea de membru le ofera tarilor posibilitatea de a participa plenar la activitatile de standardizare internationale. Membri cu drepturi depline ai IEC sunt comitetele nationale, care au drept de vot egale. Calitatea de membru asociat le ofera tarilor cu resurse limitate posibilitatea de a participa într-o masura limitata la aceste activitati. Membri asociati au statut de observatori si pot participa la toate sedintele IEC, dar ei nu au drept de vot.

La obtinerea statutului de membru al IEC, fiecare comitet national accepta sa ofere acces si reprezentare egala tuturor cercurilor publice si private cu interes în domeniul electrotehnic din tara respectiva. Întreaga organizare a IEC este chemata sa asigure comitetelor nationale un rol de frunte în adoptarea tuturor deciziilor comisiei. Aceasta permite realizarea unui consens foarte larg la nivel international în domeniul activitatii de standardizare. Comitetelor nationale le revine competenta sa-si ajusteze apoi politicile desfasurate la nivel national cu cele internationale.

Programul tarilor afiliate IEC este destinat tarilor în curs de industrializare din toata lumea. El le ofera acestora posibilitatea sa participe la lucrarile IEC fara a suporta povara financiara pe care o presupune calitatea de membru, si de a utiliza toate instrumentele puse la dispozitie de tehnologiile informationale pentru a reduce costurile participarii. Programul are la baza doua scopuri de baza: sa încurajeze o constientizare si o utilizare mai larga a standardelor internationale elaborate de IEC în tarile în curs de industrializare; sa ajute aceste tari sa înteleaga activitatea IEC si sa participe la ea.

Comisia Electrotehnica Internationala (IEC) este unul dintre organismele recunoscute de catre Organizatia Mondiala a Comertului (OMC) si este împuternicita de catre aceasta cu monitorizarea organizatiilor nationale si regionale care consimt sa utilizeze standardele IEC în calitate de baza pentru elaborarea standardelor nationale si regionale în contextul Acordului OMC privind obstacolele tehnice în calea comertului.

În prezent, IEC are ca obiectiv favorizarea cooperarii internationale în toate problemele de standardizare si activitati conexe în domeniile electricitatii si electronicii si, prin aceasta, promovarea întelegerilor internationale.

IEC coopereaza cu numeroase alte organizatii internationale, în mod special cu Organizatia Internationala de Standardizare (ISO), cu care are o întelegere datând din anul 1976. O cooperare foarte strânsa exista între IEC si CENELEC (Comitetul European de Standardizare în Electrotehnica)

Orice tara care doreste sa participe la lucrarile IEC trebuie sa constituie un Comitet National pentru a o reprezenta. Se precizeaza ca poate fi utilizata si o alta denumire decât Comitet National, daca acest lucru se doreste.

Importanta standardelor internationale ale IEC consta în faptul ca ele favorizeaza comertul prin înlaturarea eficienta a obstacolelor tehnice din calea comertului, ducând la dezvoltarea unor noi piete si la crestere economica.

De asemenea, standardele IEC sunt esentiale deoarece ele reprezinta esenta Acordului Organizatiei Mondiale a Comertului privind obstacolele tehnice în calea comertului. (TBT), organizatie a carei peste o suta de guverne membre recunosc în mod expres ca standardele internationale joaca un rol hotarâtor în sporirea eficientei industriei si dezvoltarea comertului international.

Standardele IEC pun la dispozitia industriei si a utilizatorilor cadrul necesar pentru statornicirea unor economii cu o structura bine pusa la punct, producatoare de produse si servicii de o calitate mai înalta, pentru o inter-operabilitate si o eficienta mai mare în productie si livrare. Totodata, standardele IEC încurajeaza cresterea standardelor de viata, prin contributia lor la securitate, sanatatea umana si protectia mediului.

Comitetul European de Standardizare CEN

Text Box:  CEN este o asociatie internationala cu caracter stiintific si tehnic, organizata sa coordoneze cooperarea între organismele nationale de standardizare din tarile Europei, cu obiectivul de a adopta, prin consens si transparenta, standarde voluntare.

Este o organizatie internationala nonprofit sub legea belgiana înfiintata în anul 1961 având entitate legala din anul 1976. Are Secretariat Central la Bruxelles. În anul 1992 Adunarea Generala CEN a hotarât ca pe lânga membrii nationali (membrii permanenti) sa mai creeze noi categorii: membrii asociati si membrii afiliati.

Membri asociati sunt reprezentati ai organizatiilor la nivel european, care reunesc interese economice si sociale recunoscute si care au statutul de drept european sau de drept national. Membrii asociati nu au drept de vot, dar pot participa la dezbaterile pregatitoare ale deciziilor, îsi pot impune si sustine punctele de vedere cu privire la lucrarile în cadrul birourilor sectoriale si pot participa la elaborarea standardelor.

Membrii afiliati (tarile din Europa Centrala si de Est), care îndeplinesc anumite conditii, nu au drept de vot si pot participa ca observatori la toate lucrarile de standardizare europeana. Dupa îndeplinirea anumitor conditii, dintre care cea mai importanta - preluarea ca standarde nationale a min. 80% din Standardele Europene EN, existente la data solicitarii, orice membru afiliat poate deveni membru national. Prima tara estica care a fost acceptata ca membru national din membru afiliat este Cehia, la data de 01.04 1997.

CEN cuprinde 19 membri nationali, 6 membri asociati, 14 membrii afiliati, 4 organizatii corespondente, 4 organisme asociate si 277 organizatii profesionale si comerciale. Cele 274 comitete tehnice active au elaborat circa 5000 de standarde europene, având peste 850 teme în lucru. Standardele EN au caracterul de deplina legalitate numai dupa preluare ca standard national. Standardele EN nu se vând. Limbile oficiale de lucru sunt engleza, franceza, germana.

Element european

 


Comitetul European de Standardizare în Electrotehnica CENELEC

Text Box:  CENELEC este o organizatie internationala, neguvernamentala, nonprofit, sub legea belgiana care are ca scop adoptarea a cât mai mult posibil standarde CEI. Este înfiintata la 13.12.1972, dar activitatea si-a început-o din anul 1960. Are Secretariat Central la Bruxelles.

Membri nationali sunt 19 comitete nationale (aceleasi ca si la CEN), 11 membri afiliati si are acord de cooperare cu 20 asociatii industriale europene importante. CENELEC îsi desfasoara activitatea prin intermediul a 96 comitete tehnice si subcomitete, 266 grupuri de lucru si 48 forte de actiune. A elaborat peste 3200 de standarde europene CENELEC.

Limba oficiala de lucru este engleza, franceza, germana. Drepturile de exploatare a standardelor europene publicate de CEN si CENELEC apartin si membrilor nationali ai CEN si CENELEC.

Institutul European de Standardizare în Telecomunicatii ETSI

Text Box:  ETSI este o organizatie internationala nonprofit sub legea franceza. Este un forum deschis care cuprinde membri din 50 de tari, reprezentând administratiile, operatori retea, producatori, furnizori de servicii si utilizatori.

Organizatia a fost fondata în anul 1988 ca raspuns la ,,Cartea Verde’’, publicata de CEE pe tema armonizarii si dezvoltarii infrastructurii telecomunicatiilor. Are Secretariat Central la Sophia Antipolis (Franta). Misiunea asociatiei: elaborarea de standarde comune care sa dezvolte infrastructura integrata de telecomunicatii; sa asigure compatibilitatea serviciilor oferite de aceste retele precum si a diferitelor echipamente terminale puse pe piata.

Membrii ETSI pot fi administratiile nationale de telecomunicatii si institutele nationale de standardizare, operatorii retelelor publice de telecomunicatii, producatorii si utilizatorii materialelor si serviciilor de telecomunicatii, organismele de cercetare din domeniu. Partenerii (membri) pot adera la ETSI individual sau prin intermediul unor organisme europene sau Organismele Nationale de Standardizare.

ETSI cuprinde 552 membri permanenti, 83 membri asociati, 37 organisme nationale de standardizare si 62 organizatii cu statut de observator. Îsi desfasoara activitatea prin intermediul a 14 comitete tehnice având publicate peste 3700 de standarde.

Drepturile de exploatare a standardelor europene publicate de ETSI apartin numai ETSI. Standardele pentru care delegatia nationala voteaza împotriva sau se abtin de la vot , nu sunt obligatoriu preluate în nationale.


Organizatie Nationala de Standardizare ONS

Organizatiile Nationale de Standardizare difera prin: marime, grad de de/centralizare, portofoliul serviciilor, finantare, relatia cu Guvernul, dar ele toate au un rol specific de jucat în economia de piata.

Marimea ONS-urilor este data de: numarul de personal; numarul de comitete tehnice (CT); numarul de experti la nivel national în comitetele tehnice; colectia de standarde; productia anuala de standarde; marimea bugetului.

Principalele servicii oferite de ONS sunt: asigura infrastructura si procedurile referitoare la principiile de baza ale standardizarii; asigura conducerea proiectului; asigura o platforma pentru reglarea automata a pietei; organizeaza reprezentarea nationala în organismele europene si internationale.

Organizatiile Nationale de Standardizare ofera si alte servicii care se refera la: relatia si comunicarea cu factorii interesati; elaborarea si distributia standardelor si documentelor corespunzatoare; coordonarea informatiei; certificarea conformitatii cu standardele sau acreditarea organismelor de certificare.


Asociatia de Standardizare din România ASRO

Text Box:  Asociatia de Standardizare din România este o persoana juridica româna de drept privat, de interes public, fara scop lucrativ, neguvernamentala, apolitica si care, în conditiile legislatiei privind standardizarea nationala în România, este organismul national de standardizare. Este constituita în baza prevederilor OG 39/38 si a Legii nr. 355/2002.

Principalele atributii ale asociatiei sunt:

-stabilirea principiilor si metodologiei standardizarii nationale;

-elaborarea si aprobarea standardelor nationale si participarea la activitatea de standardizare europeana si internationala;

-gestionarea fondului documentar de standarde si publicatii din domeniul standardizarii nationale si internationale;

-asigurarea informarii publice în domeniul standardizarii nationale;

-editarea, publicarea si difuzarea standardelor si publicatiilor standardizarii;

-oferirea de produse si servicii utilizatorilor de standarde în scopul satisfacerii necesitatilor acestora.

ASRO este membru cu drepturi depline al urmatoarelor organizatii de standardizare internationale:



-ISO – Organizatia Internationala de Standardizare;

-CEI – Comisia Electrotehnica Internationala;

-TERMNET – Reteaua Internationala de Terminologie;

-IFAN – Federatia Internationala a Utilizatorilor de Standarde.

De asemenea, ASRO este membru afiliat la CEN si CENELEC si membru la ETSI.

În procesul de integrare europeana, ASRO trebuie sa:

-adopte pâna la sfârsitul anului 2003 peste 80% din standardele europene în vigoare concomitent cu standardele si reglementarile tehnice nationale;

-aiba un program coerent de adoptare a restului standardelor europene în vigoare pâna la sfârsitul anului 2004;

-implementeze Directiva 83/189 privind schimbul în domeniul standardelor si reglementarilor tehnice (HG 1587/2002);

-promoveze respectarea dreptului de copyright asupra standardelor europene adoptate.

În figura 8 se prezinta structura organizatorica a ASRO, iar în figura 9 departamentele executive ale aceleasi organizatii


4. Modalitatea de elaborare a standardelor

Principii privind elaborarea si revizuirea standardelor ISO

Toate standardele elaborate în cadrul ISO nu au caracter obligatoriu, adica au caracter voluntar, ISO ne având împuternicirea de a impune aplicarea lor. Un anumit numar de standarde, în principal cele referitoare la sanatate, securitate si mediu înconjurator, au fost preluate în unele tari în ansamblul reglementarilor lor sau au fost mentionate în legislatia lor, pentru care aceste standarde au servit drept baza tehnica. Cu toate acestea, astfel de adoptari

reprezinta decizii suverane ale autoritatilor sau guvernelor respective. ISO, în sine, nu are nici o putere legislativa sau de reglementare.

Standardele ISO sunt elaborate în temeiul urmatoarelor principii:

a)Consens. Se tine seama de opiniile tuturor partilor interesate: producatori, vânzatori, utilizatori (industrie), furnizori de servicii, grupuri de consumatori, laboratoare pentru testari, autoritati publice, autoritati din educatie, guverne, asociatii de ingineri si institutii profesionale si de cercetare.

Standardele ISO sunt axate pe cererea pietei si sunt elaborate pe baza unui consens international, realizat între expertii dintr-un domeniu, industrial, tehnic sau comercial, care impune un standard specific. Desi standardele nu sunt obligatorii, însusi faptul ca ele sunt elaborate ca raspuns la cererile pietei si ca au la baza un consens între partile interesate, le asigura acestora o utilizare generalizata;

b)Vizeaza toate ramurile industriale. Solutiile sunt menite sa satisfaca ramurile industriale si consumatorii din întreaga lume;

c)Caracter voluntar. Activitatile internationale de standardizare sunt ghidate de catre necesitatile pietei si pentru aceasta se bazeaza pe implicarea voluntara a tuturor intereselor pietei.

d)Transparenta si coerenta.

Standardele ISO se elaboreaza în cadrul comitetelor tehnice de standardizare, acestea fiind organismele sale de lucru efective. Fiecare comitet este condus de un presedinte si are un secretar. Comitetele tehnice (CT) se pot crea daca cel putin 2/3 din organismele nationale voteaza favorabil si minimum 5 organisme îsi manifesta disponibilitatea de a participa la lucrarile lor. Participarea la lucrarile CT a organismelor nationale membre este un drept al acestora si se exercita prin libera lor vointa în calitate de membru permanent , statut P, membru observator, statut O sau fara de nici o calitate.

Membrul permanent participa activ la lucrari, are obligatia de a face observatii si a vota documentele, participa la reuniunile de lucru.

Membrul observator primeste documentele aflate în lucru, poate face comentarii sau observatii si poate asiste la reuniunile de lucru.

Indiferent de statutul de participare la lucrarile CT, orice organism national are dreptul de a vota un proiect de standard international.

Comitetele tehnice si subcomitetele ISO au drept principala atributie elaborarea si examinarea periodica a standardelor internationale

Necesitatea unui anumit standard este exprimata de obicei de catre un sector industrial, care face cunoscuta necesitatea unui astfel de standard autoritatii nationale competente membre. Ultima propune ISO o noua tema de lucru. Îndata ce necesitatea unui nou standard international a fost recunoscuta si aprobata formal, etapa imediat urmatoare consta în definirea întinderii tehnice a viitorului standard. Aceasta etapa este de obicei desfasurata în cadrul unor grupuri de lucru (comitete), alcatuite din experti tehnici, care reprezinta tarile interesate de obiectul standardului.

Odata ce se ajunge la un acord cu privire la aspectele tehnice ce urmeaza a fi vizate de catre standard, demareaza urmatoarea etapa în cadrul careia tarile implicate negociaza specificatiile detaliate ale standardului.

Urmeaza etapa de aprobare formala a proiectului de standard international elaborat ca urmare a negocierilor. Criteriile de acceptare prevad aprobarea de catre doua treimi din membrii ISO care au participat activ în procesul de elaborare a standardului si aprobarea de catre 75% din totalul membrilor care voteaza. În final, textul aprobat este publicat ca standard international ISO.

La moment, este posibila publicarea documentelor interimare la diverse etape ale procesului de standardizare.

Învechirea unui standard este determinata de factori ca progresul tehnologic, noile procedee si materiale, noile cerinte de calitate si siguranta. Pentru a lua în considerare acesti factori s-a introdus regula generala, conform careia majoritatea standardelor internationale trebuie sa fie reexaminate periodic de catre comitetele tehnice, o data la 5 ani, prin vot de ancheta. Voturile trebuie sa fie exprimate în termen de 6 luni de la lansarea anchetei. Initiativa revizuirii, reconfirmarii sau anularii standardului poate fi luata si de Secretariatul general al ISO sau de organismele nationale. Ocazional, standardele pot fi revizuite mai devreme de expirarea acestui termen. Lucrarile de revizuire decurg identic cu cele de elaborare.

Standardele internationale pot fi supuse unor corectari tehnice sau amendari, care se publica ca documente separate.

Un standard international în care s-au operat mai mult de doua modificari trebuie republicat.

Drepturile de autor pentru publicarea si difuzarea standardelor internationale apartin organizatiilor ISO sau IEC prin secretariatele lor generale.

Limbile oficiale utilizate în activitatea ISO sunt engleza, franceza si rusa. Standardele internationale se publica în engleza, franceza si rusa. Versiunea în limba rusa este elaborata si editata de catre organismul national de standardizare rus.

Pâna în prezent ISO a produs mai mult de 12000 de standarde internationale, reprezentând mai mult de 36000 de pagini în engleza si franceza. Se precizeaza ca terminologia este deseori disponibila si în alte limbi. Lista tuturor standardelor ISO sunt cuprinse în catalogul ISO.

Principalele faze de elaborare a standardelor europene EN

Elaborarea unui standard nou sau revizuirea unuia existent presupune parcurgerea urmatoarelor faze majore.

1. Faza de evaluare In cadrul acestei faze se realizeaza identificarea necesitatilor partenerilor. Consta în analiza pe sector a caracterului adecvat si a fezabilitatii economice si tehnice a activitatii normative în baza a doua criterii determinante:

- capacitatea standardului de a contribui pozitiv la situatia economica si tehnica a sectorului;

- disponibilitatea cunostintelor necesare pentru elaborarea unui standard.

Cererea de evaluare a unui nou standard european poate proveni de la nivel national prin membrii CEN/CENELEC, de la comisie sau de la organizatii internationale sau europene. Acestea elaboreaza mandatul respectiv privind elaborarea standardelor armonizate care se transmite la organismele europene de standardizare.

Tot în aceasta faza are loc selectia proiectelor prin crearea unui nou comitet tehnic TC sau alocarea temei unui TC deja existent, sau prin adoptarea unui alt mod adecvat de lucru.

2. Faza de initiere sau de programare colectiva. În baza necesitatilor identificate si a prioritatilor definite de catre toti partenerii, organismele europene de standardizare analizeaza mandatul, iar apoi adopta decizia de a înregistra programul de activitate al organizatiei interesate. Acest lucru presupune definitivarea unui plan de afaceri, stabilirea unui program concret de lucru si termene, obligatia de oprire si notificarea.

3. Faza de redactare a proiectului. Consta din elaborarea de catre Comitetele tehnice a proiectului de standard. Comitetele tehnice sunt formate din reprezentanti ai partilor interesate, reprezentate de catre experti (inclusiv producatori, distribuitori, utilizatori, consumatori, administratori, laboratoare etc., dupa caz).

Pentru a elabora proiectul, grupul de lucru trebuie sa dispuna de specificatii de lucru clare, de un suport profesional de standardizare corespunzator, de experti nominalizati care au cele mai bune cunostinte in domeniu si de conducatori de proiect pentru fiecare tema alocata.

La nivelul aceste faze trebuie sa existe acordul formal al presedintelui si secretarului TC. Limba de lucru uzual este engleza.

4. Faza de ancheta publica. Esenta acestei faze consta în realizarea consensului expertilor pe marginea proiectului de standard. Se realizeaza prin consultare publica a standardului. Ancheta consta în consultari de proportii, la nivel international si/sau national, dupa caz, sub forma chestionarelor publice, antrenând toti partenerii economici în vederea asigurarii ca proiectul standardului corespunde intereselor generale si nu da nastere unor obiectii de proportii.

Pentru standardele europene ancheta publica se face utilizând trei limbi CEN oficiale, ancheta CEN /CENELEC se face pe o perioada de 6 luni pe proiect, ea efectuându-se în tarile membre CEN / CENELEC. Faza se finalizeaza cu formularea comentariilor care se efectueaza de catre comitetele nationale oglinda.

Faza de analiza a observatiilor si validarii. Comitetele tehnice procedeaza la examinarea si evaluarea rezultatelor si a comentariilor receptionate, si în baza sintezei observatiilor se elaboreaza varianta finala a standardului (proiectul final pentru votul final). Daca acordul este insuficient, poate fi decisa de comitetul tehnic o a doua ancheta publica.

6. Faza de aprobare. Consta în probarea textului pentru publicarea lui cu titlu de standard. Pentru standardele europene, textul final al proiectului (trei limbi oficiale) circula la membri CEN / CENELEC pentru un vot formal. Pentru a fi aprobat trebuie ca mai multe tari sa fie pentru decât împotriva si sa existe 71 % din voturile ponderate pentru (absentarile nu se calculeaza).

7.Faza de implementare nationala. Membri CEN / CENELEC trebuie sa implementeze un EN (Standard european), dându-i statut de standard national, fie prin publicarea unui text identic fie prin ratificare, anulând orice standard national conflictual.

Revizuirea, adica aplicarea tuturor standardelor a acestei actiuni, face obiectul unei evaluari a relevantei standardului de catre organismul cu activitate de standardizare, fapt ce înlesneste identificarea necesitatii de adaptare a standardului la noile necesitati. Ca urmare a revizuirii, standardul poate fi reconfirmat fara modificari, poate fi supus revizuirii, sau poate fi retras.

Schema logica prezentata în figura 1 sintetizeaza fazele de realizare a unui standard.

Categorii de standarde europene EN elaborate si publicarea lor

Aplicarea standardelor europene, aprobate de organismele europene de standardizare, este voluntara. Conform regulilor interne ale organismelor europene, ele trebuie sa fie aplicate la nivel european. Fiecare standard european înlocuieste 19 standarde nationale diferite între ele (acum sunt 19 membri CEN/CENELEC). Acesta este un succes considerabil al domeniului nereglementat. Acesta va fi si mai mare în viitor, când se vor alatura si tarile din Europa Centrala si de Est. 14 membri afiliati CEN participa voluntar la lucrarile CEN, asteptând sa devina membri cu drepturi depline. Deci, standardele europene trebuie sa fie adoptate în tarile membre ale CEE, si ca rezultat, toate standardele nationale contradictorii trebuie sa fie anulate într-un timp concret.

Utilizarea standardelor în industrie si de catre partenerii sociali si economici este întotdeauna voluntara, cu toate acestea, standardele europene legate de legislatia europeana (Directive) si conformitatea cu aceste standarde poate constitui o prezumtie a conformitatii cu conditiile legate din Directive, care trebuie sa fie îndeplinite de producatori, pentru ca anumite produse sa poata fi în mod legal comercializate pe Piata Unica Europeana.

Text Box: 

Figura 1 Fazele de realizare a unui standard
Elaborarea si adoptarea standardelor europene se bazeaza pe Ghidul General privind cooperarea dintre Comisia Europeana si organizatiile Europene de Standardizare, semnat la 13 noiembrie 1984. Acest document contine un sir de proceduri si atributii în domeniul standardizarii, cum ar fi factorii interesati (producatorii, consumatorii si sindicatele) în procesul de elaborare a standardelor, rolul autoritatilor de reglementare, calitatea standardelor si forma unica de implementare în cadrul CEE.

La nivel de standardizare europeana se folosesc mai multe tipuri de documente normative.

EN – standard european, un document care trebuie pus în aplicare la nivel national si pentru care se retrag standardele nationale divergente.

Standardul se preia prin traducere si publicare sau prin ratificare (declaratie oficiala) sau prin anuntarea într-o publicatie oficiala a membrului national.

ENV – prestandard european, care trebuie pus în aplicare la nivel national, dar pentru care nu se retrag standardele nationale în divergenta.

Prestandardul se poate pune la dispozitie prin una din metodele prezentate la standardul EN. Are o perioada de existenta, în general, de cinci ani, dupa primii doi ani de aplicare membrii nationali având obligativitatea de a comunica datele de aplicare, care sa poata duce la concluzia transformarii ENV în EN sau în HD (document de armonizare).

ENV sunt elaborate pentru domenii tehnice cu evolutii rapide sau inovatoare, sau pentru care datele disponibile nu asigura realizarea unui standard definitiv.

HD – document de armonizare, care trebuie pus în aplicare la nivel national, cel putin prin notificarea publica a titlului si indicativului. Pentru el se retrag standardele nationale divergente, dar se accepta standardele nationale cu continut tehnic echivalent. Documentele de armonizare admit o caracteristica, si anume, divergente nationale, care pot fi de tip A, care tine de legislatie si reglementari tehnice nationale, si de tip B, pentru probleme cu caracter tehnic.

În conceptia organizatiilor europene sunt preferate EN si ENV, iar HD este evitat.

CR – raport tehnic, document extrem de evitat

Fata de cele mentionate anterior exista o serie de exceptii pentru standardele ETSI, si anume:

a) Proiectele ETSI sunt elaborate de grupe de proiectare. Acceptarea lor ca teme conduce automat la stoparea oricarei lucrari pe plan national (responsabili fiind institutul national de standardizare sau autoritatea publica în domeniu;

b) Proiectele ETSI sunt supuse anchetei publice fie prin institutele nationale, fie prin autoritatea publica competenta, fie prin ambele;

c) Daca proiectele servesc drept referinta pentru reglementari europene, ancheta trebuie facuta la nivel national extins.

d) Standardele sunt redactate, de regula, numai în engleza;

e) Nu este obligatoriu de a prelua standardele, daca membrul a votat contra lor.

În organizatiile internationale votul membrilor nationali este egal. Standardele aprobate au un caracter de recomandare pentru membrii nationali, în timp ce la organizatiile europene votul este ponderat si nu egal, repartizat între membri nationali, dupa cum rezulta din tabelul 1. De asemenea, standardele europene aprobate trebuie preluate obligatoriu ca standarde nationale.


Tabelul 1 Ponderea voturilor pentru

tarile membre ale organizatiilor

europene de standardizare

Membri nationali

Ponderea voturilor

Germania, Franta, Italia, Marea Britanie

10

Spania

8

Belgia, Grecia, Olanda, Portugalia, Elvetia

5

Austria, Suedia

4

Danemarca, Finlanda, Irlanda, Norvegia, Cehia

3

Luxemburg

2

Islanda

1

Standardele europene EN adoptate sunt editate de secretariatele centrale ale organizatiilor europene în conformitate cu regulile statutare si de prezentare în cele trei limbi oficiale (engleza, franceza, germana) pentru CEN si CENELEC, respectiv în engleza pentru ETSI si uneori pentru ENV. Standardele tiparite sunt disponibile la trei saptamâni dupa adoptare si sunt puse la dispozitia membrilor nationali. Difuzarea nationala se face numai prin retele proprii ale institutiilor nationale. Cât priveste alte organizatii sau organisme membri nationali, ele trebuie sa se adreseze direct secretariatelor centrale si nu membrilor nationali de la care pot obtine numai informatii. Textele oficiale au girul realizarii de catre ANFOR, BSI, DIN si nu pot fi reproduse decât de membri nationali în conditii statutare.

Disponibilitatea standardelor europene este oficializata prin publicare la nivel european în buletinul oficial CEN/CENELEC/ETSI, care cuprinde indicativul, titlul, domeniul de aplicare si data limita de preluare ca standard national si la nivel national, prin buletinele oficiale nationale de standardizare.

Prin acorduri bilaterale Organismele Nationale de Standardizare ale membrilor afiliati au primit dreptul de traducere si preluare ca standarde nationale si difuzare în aceasta forma a standardelor EN. Membrul afiliat nu este obligat sa preia standardul EN si nici sa retraga standardele divergente.

Conform regulilor statutare, standardele EN adoptate îsi ating deplin statutul sau juridic numai dupa preluarea ca standarde nationale si publicarea acestora. Este conditia de baza pentru coerenta standardizarii europene, precum si motivul pentru care se cere retragerea standardelor nationale similare sau în contradictie cu standardele EN.

Coordonarea procesului de elaborare a standardelor ocupa un loc foarte important în activitatea organismelor europene de standardizare. CEN, CENELEC si ETSI sunt preocupate mult timp de promovarea politicii privind ridicarea eficacitatii lor. De exemplu, în comparatie cu anul 1993, perioada medie de elaborare a standardelor s-a micsorat de la 45 pâna la 28 de luni (ETSI). În prezent, în cadrul CEN, timpul de elaborare a proiectelor este de circa 75 de luni. A fost pus obiectivul de a micsora aceasta perioada pâna la 45 luni. Pentru comparare, în anul 1991 la CEN perioada elaborarii unui proiect ajungea pâna la 135 de luni.

Notarea standardelor europene EN

Sigla EN, ENV, HD si un numar de la 1 pâna la 5 cifre

De la:

1 pâna 19 999 – standarde elaborate de CEN prin Comisiile Tehnice proprii;

20 000 pâna la 39 999 – standarde CEN identice cu ISO, acum sistemul este modificat, dupa sigla EN se preia ISO, de exemplu: EN ISO 9001;

40 000 pâna la 49 999 – standarde elaborate în comun de CEN si CENELEC;

50 000 pâna la 59 999 – standarde europene elaborate de CENELEC prin Comisiile Tehnice proprii;

60 000 pâna la 69 999 – standarde europene CENELEC identice cu CEI.

În ultima perioada, pentru armonizarea numerotarilor, organizatia CEI a facut un catalog, unde se indica ca numerotarea începe cu 60 000.

Standardele ETSI sunt desemnate prin sigla ETS si numerotate prin 300 000.


Marca CE


Comisia Europeana descrie marca CE ca pe un ,,pasaport’’ care le asigura producatorilor libera circulatie a produselor lor industriale în cadrul pietei interne a UE. Literele ,,CE’’, care reprezinta o abreviere a sintagmei franceze ,,Conformité Européenne’’, indica faptul ca producatorul a trecut prin toate procedurile de evaluare aplicabile produsului în cauza. Desi consumatorii pot percepe marca CE ca pe o marca a calitatii, ea nu este o astfel de marca. Marca CE se adreseaza, în primul rând, autoritatilor nationale responsabile de realizare (supraveghere) ale tarilor membre, iar utilizarea sa simplifica sarcina supravegherii pe piata a produselor reglementate.

Produsele vizate de catre Directivele noii abordari trebuie sa poarte marca CE înainte ca ele sa poata fi comercializate pe piata UE. Detalii despre utilizarea si aplicarea marcii CE sunt cuprinse în fiecare din Directivele noii abordari.

Comisia a elaborat câteva module standard pentru aceste proceduri în vederea testarii produselor de catre producator sau de catre o organizatie terta. Fiecare directiva contine indicatii cu privire la modulul sau modulele aplicabile, alegerea fiind la discretia producatorilor.

Marca CE trebuie aplicata la un loc vizibil, lizibil si neradiabil în cazurile în care nu exista prevederi speciale care sa impuna dimensiuni specifice, marca CE trebuie sa aiba o înaltime de cel putin 5 milimetri. În dependenta de directiva, în anumite cazuri, marca CE este urmata de catre numarul de identificare a unui organism notificat, daca un astfel de organism este implicat în faza de control a procesului de fabricatie a produsului.

La momentul actual, marcajul CE este solicitat doar în baza Directivelor noii abordari. În cazurile în care se aplica mai mult decât o directiva, marca CE poate fi aplicata doar daca produsul satisface prevederile pertinente ale tuturor directivelor aplicabile cu caracter obligatoriu.

Înainte ca marca CE sa poata fi aplicata unui produs, producatorul trebuie sa urmeze anumite proceduri. Acestea pot sa difere de la o directiva la alta si de la un produs la altul. Pot fi aplicate urmatoarele proceduri: declaratia de conformitate (declaratia producatorului); compilarea unui dosar privind constructia tehnica; solicitarea si prezentarea certificatului pentru examinare tip CE; compilarea unui manual de instructiuni si aplicarea marcii CE.

În vederea obtinerii marcii CE, în calitate de producator, este necesar sa se verifice daca produsul cade sub incidenta legislatiei UE. Daca acesta cade sub incidenta unei directive a noii abordari, marcarea CE este obligatorie. Este necesar sa se retina ca marcajul CE nu se aplica, de exemplu, produselor chimice si celor alimentare, produselor farmaceutice, cosmetice, mobilei si îmbracamintei, deoarece aceste articole nu sunt vizate de catre Directivele noii abordari.

Atunci când este aplicabil, marcajul urmeaza declaratiei de conformitate:

dupa ce s-a citit textul integral al directivei;

dupa ce s-a ales calea catre evaluarea conformitatii în modul prevazut de directiva, în dependenta de clasa produsului, ceea ce poate presupune testare si un sistem de asigurare a calitatii;

dupa ce s-a decis bazarea analizei riscului si designului pe standardele europene si dupa ce s-a obtinut ti s-a utilizat standardele.

Marcajul CE constituie o marca adresata în primul rând autoritatilor supervizoare din statele membre si nu beneficiarilor.

Marcajul CE:

indica ca produsul este autorizat sa fie comercializat liber pe piata UE;

este aplicabil pe produs sau pe ambalajul acestuia de producator sau de agentul autorizat al acestuia;

certifica ca produsul este conform cu prevederile din Directiva (Directivele) corespunzatoare;

este însotit de un cod care identifica organismul notificat respectiv.

Marcajul CE:

nu este o marca de calitate;

nu este o marca de securitate;

nu este o marca ce indica conformitatea cu standardele;

nu este o marca de origine;

nu specifica modulele aplicate;

nu exclude aplicarea de marci indicând conformitatea cu standardele nationale sau europene.

Referitor la diferenta dintre marcajul CE si certificare, daca marcajul CE face parte din procesul de declarare a conformitatii cu clasa directivelor UE cunoscuta ca ,,noua abordare’’, certificarea este efectuata independent, prin verificare de catre organizatii terte platite de catre producator.


6. Obiectivele principale ale Directivelor noii abordari ale

Uniunii Europene

Directivele noii abordari se refera la clase mari de produse, de exemplu: masini, obiecte de constructii, jucarii, ambalaje, compatibilitatea electromagnetica, echipament de terminal în telecomunicatii, echipament pentru statii terestre si spatiale, aparataj medical etc. noua abordare determina cerintele esentiale pe care produsele trebuie sa le îndeplineasca când sunt lansate pe piata, dar ea nu indica mijloacele tehnice de conformare cu aceste cerinte. Cu exceptia Directivei cu privire la obiectele de constructie, Directivele noii abordari lasa alegerea tehnologiilor la latitudinea producatorilor. Astfel, Directivele noii abordari acorda un nivel mai înalt de flexibilitate tehnologica.

Pentru a facilita comercializarea produselor, noua abordare prevede utilizarea standardelor europene ca un mijloc rapid de satisfacere a cerintelor generale. Conformarea cu aceste standarde ramâne facultativa, dar prevede avantaje sigure pentru producatorii care lanseaza produse pe piata.

Produsele, care corespund standardelor, au o prezumtie de conformitate cu cerintele esentiale ale directivelor.

Majoritatea Directivelor noii abordari prevad standarde care ofera producatorilor o mai mare alegere a procedurilor de evaluare a conformitatii. De exemplu, conformarea cu standardele europene permite producatorilor sa declare conformitatea cu o directiva europeana fara interventia unei terte parti. Noua abordare a dat o noua dimensiune standardizarii.

Institutiile de standardizare nu au libertatea totala de a decide care standarde urmeaza a fi dezvoltate. Acestor institutii li se cere sa se conformeze cerintelor esentiale stipulate în programe legislative complexe, sa dezvolte un set coerent de standarde, care sa cuprinda aspectele de interes social, cum ar fi securitatea. Standardele ca atare trebuie sa ramâna flexibile astfel încât sa permita progresul tehnologic si, în acelasi timp, sa ofere un nivel suficient de precis de specificare pentru a asigura implementarea continua a directivelor.

Noua abordare a introdus, de asemenea, schimbari institutionale. Organizatiilor europene de standardizare le-a revenit responsabilitatea de a prezenta standardele europene ca standarde ,,armonizate’’ cu noua abordare. În acelasi timp, autoritatile de stat si-au sumat angajamentul de a nu insista asupra aprobarii continutului tehnic al acestor standarde. Autoritatile pot aproba standarde fara o decizie anumita adoptata în acest scop, chiar daca anterior asemenea aspecte de ordin tehnic constituiau obiectul unei reglementari.



Bibliografie



1. Baron, T., Isaic-Maniu, A., Tövissi, L., Niculescu, D., Baron, C., Antonescu, V., Roman, I. – Calitate si fiabilitate. Manual practic, Vol I-II. Editura Tehnica, Bucuresti, 1988.

2. Dobritoiu, N. – Managementul calitatii firmei. Editura Universitas, Petrosani, 2000.

3. Florea, A. - Fiabilitate si protectia muncii, Vol. I, Fiabilitate. Litografia Institutului de Mine Petrosani, 1988.

4. Juran, J. M. – Planificarea calitatii. Traducere dupa editia originala: Juran on Quality by Design, aparuta în anul 1992. Editura Teora., Bucuresti, 2000.

Kerekes, L. – Managementul si asigurarea calitatii. Note de curs. Universitatea Bogdan Voda, Cluj Napoca, 2001

6.Kerekes, L., Balaneanu, A. – Managementul calitatii. Aplicatii. Universitatea Bogdan Voda, Cluj Napoca, 2001

7. Petrescu, L. – Primii pasi în calitate. Calitate si control. Tehnica si Tehnologie (1/2001), pag. 18-19.

8. *  * * - Asociatia de Standardizare din România ASRO, Formarea si instruirea în domeniul standardizarii si certificarii

9. *  * * - Manualul sistemului calitatii. Ghid pentru implementarea standardelor internationale ISO 9000. Editura Tehnica, Bucuresti 1998

10. *  * * - ISO 9001: 2000 – O abordare noua. Quasaro. Editia: Ianuarie 2001







Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 55
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved