Stiluri de management. Leadership (III)

O componenta deosebit de importanta a resurselor umane din firme si organizatii o reprezinta managerii. Contributia acestora la stabilirea si realizarea obiectivelor firmei este adesea decisiva.

Managerii trebuie sa posede o serie de calitati, cunostinte, aptitudini si comportamente necesare tuturor componentilor firmei (inteligenta, memoria, spiritul de observatie, capacitatea de concentrare, caracterul), calitati necesare in orice profesie, dar trebuie sa detina si o serie de cunostinte si aptitudini specifice managementului (cunostinte economice, psihologice, juridice, sociologice, tehnice, matematice si statistice, de cultura generala etc., aptitudini de autoperfectionare continua, de a lucra in echipa etc.).

Modul de a concepe si realiza procesele si relatiile manageriale, actiunile si comportamentul, se particularizeaza in stilul de management; stilul de management exprima modalitatile in care managerii isi exercita atributiile ce le revin in planificarea, organizarea, antrenarea si coordonarea activitatilor, modul in care un manager gandeste si actioneaza fiind definit, in principal, de atitudinea fata de subordonati.

Stilul de management este rezultanta actiunii unui numar mare de factori, care pot fi grupati in urmatoarele trei categorii:

a)       factori ce tin de particularitatile persoanei care exercita activitatea de management: tipul de personalitate, calitatile si caracteristicile managerilor, pregatirea profesionala, experienta in activitatea de conducere, nivelul motivational etc.;

b)      factori ce tin de particularitatile muncii: organizarea tehnologica a muncii, diviziunea muncii etc.;

c)       factori ce tin de particularitatile mediului social in care se desfasoara activitatea de management: tipul firmei, formele de organizare, ierarhia, cultura, sistemul informational, mediul socio - economic si politic etc.

Cercetarile intreprinse in diferite organizatii (economice, politice, militare, scolare, culturale) au permis stabilirea mai multor clasificari si tipologii ale stilurilor de management, precum si o serie de criterii de stabilire a lor. Astfel:

In functie de maniera de manifestare a autoritatii si de modul de luare a deciziilor, Kurt Lewin, R. Lippit si R.K. White, stabilesc trei tipuri de stiluri de conducere:

a)    stilul autoritar - propriu managerilor care refuza orice sugestie din partea subalternilor. Este caracterizat prin centralizarea autoritatii, accent pe autoritatea formala, managerul ia deciziile iar subalternii executa, control absolut din partea managerului a subordonatilor, comunicare descendenta etc.;

b)    stilul democratic - se caracterizeaza prin incredere mare a managerului in subordonati, este stimulata capacitatea creativa a subordonatilor, formularea de sugestii si propuneri din partea lor, participarea lor la luarea deciziilor; motivarea pozitiva, climat de munca agreabil, delegare de autoritate; comunicare descendenta, ascendenta dar si pe orizontala, intre lucratori, accent pe relatiile interumane etc.;

c)     stilul liber, permisiv (laissez - faire) - caracterizat prin lipsa totala de participare a managerilor la activitate, grupul fiind lasat sa se organizeze singur; poate duce la dezordine si anarhie.

In raport cu valorile care orienteaza activitatea managerilor au fost facute doua clasificari:

a)    o clasificare bidimensionala - propusa de Robert R. Blake si Jane S. Mouton, care are in vedere orientarea managerilor spre oameni si rezultate:

orientare

spre oameni 9.1. 9.9.

9

5 5.5.

1 1.1. 1.9.

orientare spre

5 9 rezultate

1.1. - manageri incompetenti, care manifesta interes minim atat pentru oameni, cat si pentru rezultate;

9.1. - manageri populisti - interes mare pentru oameni si redus pentru productie;

1.9. - manageri autoritari - interes redus pentru oameni si ridicat pentru productie;

9.9. - manageri participativi - reformatori; managerul viitorului, managerul ideal, preocupat atat de rezolvarea problemelor oamenilor, cat si de procesele de productie;

5.5. - manageri conciliatori , echilibrati, cu o atentie de intensitate medie pentru productie si pentru oameni.

b)    o clasificare tridimensionala - realizata de W.J. Reddin, ia in considerare trei variabile: interesul pentru oameni, pentru rezultate si pentru eficienta iar din combinarea acestora rezulta urmatoarele stiluri de conducere si de manageri:

1.1.1. - managerul negativ, delasator (nu este orientat de nici una din cele trei dimensiuni);

1.1.9. - birocratul (orientat doar spre randament);

9.1.1. - altruistul (orientat doar spre oameni);

1.9.1. - autocratul (orientat doar spre rezultate);

1.9.9. - autocratul binevoitor (orientat spre rezultate si randament);

9.9.1. - oscilantul (ezitantul) - orientat spre oameni si rezultate;

9.1.9. - promotorul (orientat catre oameni si randament);

9.9.9. - realizatorul (orientat spre toate cele trei dimensiuni);

5.5.5. - managerul echilibrat (ce manifesta un interes mediu pentru toate cele trei directii).

Interesant este punctul de vedere al americanului Keith Davis, care deosebeste patru tipuri cadre de management, in functie de mai multe criterii, evidentiate in tabelul urmator:

Desigur, exista si alte criterii de clasificare a stilurilor de conducere, dar ce trebuie retinut este faptul ca nici unul nu exista in stare pura; modelele sunt complementare (unul din ele poate fi dominant). In prezent are loc o evolutie a acestor stiluri de management, in sensul combinarii diferitelor elemente specifice unui anumit model si in sensul adaptarii la conditiile de mediu, necesitatile organizatiei si particularitatile oamenilor.

LEADERSHIP - ul

In ultimul deceniu, leadership-ul s-a conturat ca o componenta aparte, majora a managementului, prezentand insa o specificitate si autonomie aparte, avand o influenta majora asupra performantelor angajatilor.

Leadership-ul comporta o mare varietate de abordari, insa, in esenta, el este un proces prin care o persoana stabileste un scop sau o directie pentru una sau mai multe persoane si ii determina sa actioneze impreuna in vederea realizarii acelui scop.

La baza leadership-ului se afla spiritul de echipa, definit ca fiind starea ce reflecta dorinta oamenilor de a gandi, simti si comporta armonizat, in vederea realizarii unui scop comun.

Referitor la relatia dintre leadership si management, trebuie specificat faptul ca aceste doua fenomene (sau procese) nu se suprapun in totalitate. In timp ce leadership-ul se ocupa cu stabilirea viziunii, a directiilor de actiune si a principalelor abordari umane, managementul are ca obiect de activitate operationalizarea eficienta a acestora. managementul presupune o sfera mai larga de aspecte, care decurg din exercitarea celor cinci functii ale sale, in timp ce leadership-ul constituie doar o com0ponenta a sa.

Continutul, modul de manifestare si eficacitatea leadership-ului sunt rezultatul mai multor factori, unii dintre ei fiind determinanti:

a)    caracteristicile native ale persoanei (leaderului), dintre care, cele mai importante ar fi: inteligenta, charisma, ambitia, hotararea etc.;

b)    pregatirea primita de leader, tratata pe trei nivele: pregatirea generala (prin care se construieste baza comportamentului general individual si social si se asigura cultura generala), pregatirea de specialitate (in domeniul tehnic, economic, informatic - ce confera competenta in domeniu) si pregatirea manageriala (care are in vedere dezvoltarea capacitatilor si calitatilor native, formarea capacitatilor de a influenta deciziile, actiunile si comportamentul altor persoane);

c)     situatia in care se plaseaza leaderul, care conditioneaza in multiple moduri leadership-ul practicat: conditionare contextuala de ansamblu (ce reflecta caracteristicile de baza ale organizatiei in care managerul lucreaza) si o conditionare situationala (de natura strict manageriala).

Eficienta practicarii stilurilor de conducere si a leadership-ului

Stilul de management si leadership-ul influenteaza organizatia in care sunt practicate in multiple directii: nivelul productivitatii muncii, relatiile psiho - sociale din cadrul grupului, atitudinile membrilor grupului, coeziunea lui, motivatia comportamentelor subordonatilor etc.

In aprecierea eficientei stilurilor de conducere au fost propuse trei criterii:

ponderea efectelor pozitive si negative ale stilurilor in structura general - globala a activitatii de conducere;

consecintele rezultate in urma practicarii indelungate a unui stil de management (unele stiluri au efecte pozitive pe termen scurt si negative pe termen lung);

gradul de adecvare a stilului de conducere la particularitatile situatiei.

Odata cu stabilirea acestor criterii de apreciere a eficientei stilurilor de management, au fost formulate si o serie de recomandari, a caror respectare poate asigura aceasta eficienta:

cunoasterea buna de catre manageri a realitatii din organizatia condusa, a factorilor interni si externi care actioneaza asupra acesteia;

existenta unui bun sistem informational, care sa asigure informatii corecte, adecvate;

formularea clara a obiectivelor si sarcinilor;

adecvarea managementului la particularitatile organizatiei si la situatiile nou aparute in evolutia ei;

orientarea activitatilor managerilor spre aspecte esentiale;

organizarea rationala a activitatii de management si utilizarea rationala a timpului;

utilizarea de metode si tehnici moderne de conducere;

manifestarea unei atitudini pozitive fata de nou;

stimularea initiativei si a creativitatii angajatilor;

preocuparea pentru cresterea nivelului motivational al angajatilor etc.;

preocuparea pentru educarea si formarea subordonatilor;

manifestarea unei atitudini echilibrate (optime) fata de functie, rezultate (sarcina), oameni si organizatie;

capacitatea de autoperfectionare a stilului de conducere.

Toate aceste dimensiuni si recomandari privind stilul de management si leadership-ul sunt de natura sa determine amplificarea performantelor organizatiei. Practic, leadership-ul marcheaza toate domeniile si performantele majore ale firmei.