Stilurile manageriale ca mod de exercitare a leadershipului

Stilurile manageriale ca mod de exercitare a leadershipului

Statutul de manager intr-o organizatie este strins legat de putere inca din momentul proiectarii structurii ierarhice. Liniile de autoritate care se nasc ofera un prim indiciu asupra modului de distribuire a puterii, prin putere intelegindu-se, la modul general, capacitatea unui manager de a controla si influenta comportamentul subordonatilor sai. Puterea nu este universala ci se limiteaza la influenta persoanelor; cu alte cuvinte, ai putere atita timp cit poti influenta. Din acest motiv, in perimetrul organizational exercitarea puterii se reduce la administrarea unui sistem de recompense si sanctiuni care poate orienta comportamentul subordonatilor in sensul dorit de manager.

Termen polisemantic, intraductibil in limba romana printr-un singur cuvint care sa cuprinda adevaratele semnificatii ale notiunii, leadershipul face in continuare cariera in literatura manageriala. Cele mai incitante dezbateri din ultimii ani care au antrenat lumea specialistilor in dezvoltarea competentelor manageriale sunt legate de aceasta parte a managementului.

Atunci cind se vorbeste despre atributul de antrenare sau de coordonare a managementului, inevitabil se face referire la leadership. Atunci cind este vorba despre strategiile de comunicare in organizatie, iarasi este amintita notiunea de leadership. Dezvoltarea relatiilor interpersonale agreabile bazate pe incredere si cooperare sunt legate de leadership, iar punctul de plecare in formularea unor politici diferentiate de motivare a subordonatilor il constituie tot leadershipul. Inevitabil ne intrebam Ce este leadershipul ?

Leadershipul poate fi inteles ca un atribut al unei pozitii ierarhice in organizatie, o caracteristica a unei persoane, un proces de mobilizare si antrenare a personalului intr-o anumita directie, o capacitate de mobilizare sau o categorie de comportament. La fel de vechi precum civilizatia umana, leadershipul continua sa capete intelesuri diferite in literatura de specialitate. O sinteza realizata de Andrew J. DuBrin (1995) prezinta cele mai reprezentative definitii ale leadershipului, dupa cum urmeaza:

influenta interpersonala bazata pe comunicarea directa, sincera pentru realizarea obiectivelor;

arta influentarii oamenilor prin persuasiune sau exemplu personal;

principala forta dinamica ce motiveaza si coordoneaza organizatia pentru a-si duce la bun sfirsit misiunea;

abilitatea de a inspira incredere si sustinere printre oameni, actiuni necesare pentru indeplinirea scopurilor.

Dintre alte peste 100 de definitii retinute pentru conceptul de leadership, G. A. Cole (1997) prezinta leadershipul ca un proces dinamic al muncii in grup, apartinind unei persoane pe o perioada determinata de timp si intr-un context organizational, prin care sunt determinati alti membri ai grupului sa se angajeze ei insisi in indeplinirea sarcinilor de grup sau a obiectivelor. Acelasi autor arata ca leadershipul e influentat de cerintele schimbarii sarcinilor de munca, de insasi grupul de munca si de membrii individuali, fiind exercitat si determinat de circumstante particulare si de contextul organizational. In consecinta, leadershipul nu apartine unei singure persoane ci este distribuit diferit intre membrii grupului in functie de situatie. Orice membru al organizatiei poate exercita influenta, asadar poate fi angajat intr-un proces de leadership.

Fig. 6.2. Variabilele leadershipului

Dupa: G. A. Cole Personnel Management, Letts Educational, London, 1997;

Dintre toate punctele de vedere expuse, rezulta o caracteristica comuna tuturor definitiilor: leadershipul este un proces complex care se defineste in termeni de grup, se refera la participarea obtinuta prin mijloace necoercitive (o participare liber consimtita) si are ca finalitate indeplinirea obiectivelor. In urma consultarii a numeroase referinte bibliografice rezulta ca cel putin asupra acestor elemente de caracterizare a leadershipului nu exista controverse. Trasatura de baza ramine aceea ca leadershipul este abilitatea de a inspira si stimula membrii grupului ca obtinerea succesului merita osteneala.

Ca participare, leadershipul se realizeaza prin delegare de autoritate, comitete de actiune, impartasirea obiectivelor, actiuni care ofera avantaje ca: imbunatatirea deciziilor, facilitarea schimbarii, identificarea cu liderul si un nivel inalt al reusitei. Nu este insa suficient ca liderii sa antreneze subalternii pentru a indeplini fara doar si poate obiectivele prin 'ispite' motivationale ci, este mai mult decit necesar, ca cel putin o parte dintre membrii grupului sa se angajeze personal in aceasta activitate. Cei care reusesc sa indeplineasca acest lucru sunt denumiti lideri.

In timp, s-a formulat ideea ca liderii sunt nascuti, neputind fi formati. Adevarul este ca liderii au capacitati innascute dar care au fost innobilate prin educatie. Liderii buni pornesc in actiune cu talentele lor, pe care le modeleaza in functie de succesele si insuccesele experientelor traite. Acest lucru este confirmat de unul dintre cei mai importanti autori in teoriile leadershipului, Noel M. Tichy (2000), care prezinta o teza, aparent, foarte simpla: 'Firmele de succes se deosebesc prin aceea ca dispun de lideri buni care, la rindul lor, sunt capabili sa formeze noi lideri pentru toate nivelele ierarhice ale firmei. Prin urmare, testul final pentru un lider.(consta) in aptitudinea lui de a pregati alti lideri.'

Constatam ca punctul de vedere behaviorist depaseste modelul traditional al liderului bazat pe calitati innascute, deoarece practica demonstreaza ca indeplinirea obiectivelor este strins conditionata de antrenarea si formarea in timp a competentelor de conducere. In cazul multor lideri, poate nu se pune neaparat problema lipsei unor abilitati, cit mai ales incapacitatea acestora de a insufla o viziune, intelegere si incredere in rindul celor care ii urmeaza.

Asadar, leadershipul constituie un fenomen social care necesita participarea totala la viata grupului. Leadershipul provoaca schimbarea si este, la rindul sau, un proces extrem de labil deoarece, de-a lungul timpului, exigentele si nevoile grupului se modifica. De asemenea, leadershipul se cucereste si se mentine prin puterea interactiunilor care se nasc in cadrul organizatiei. Aceasta idee ne permite sa formulam o prima diferentiere intre ceea ce inseamna leadership si influenta exercitata prin management. In timp ce leadershipul nu se impune intr-un grup din exterior, fiind un rezultat al vietii interne a grupului, managementul actioneaza prin forta autoritatii ierarhice, putind fi numit si din afara organizatiei. Deseori functia de conducere este indeplinita de persoane care ajung in grupurile pe care le conduc asemenea unor corpuri straine ce nu-si asuma responsabilitatea prin legaturi afective cu persoanele dirijate ci, exclusiv, prin virtutea autoritatii ierarhice, impersonale, pe care o detin.