TIPOLOGIA INTREPRINDERILOR

TIPOLOGIA INTREPRINDERILOR

I. 1. DEFINIREA INTREPRINDERII

Literatura economica utilizeaza deseori notiunea de "intreprindere" ca fiind sinonima cu cea de "firma". Consideram insa, ca intre cele doua notiuni exista diferente, ele putand fi similare doar in anumite cazuri .

Opinia noastra se fundamenteaza pe dualitatea notiunii de "firma", aceasta fiind prezentata de unii autori [1] pe de o parte ca un nume sub care o persoana juridica sau fizica exercita o activitate economica, iar pe de alta parte ca un agent economic ce produce bunuri sau servicii destinate pietei, indiferent de forma de proprietate si de organizare. Pe de alta parte, aceeasi autori prezinta intreprinderea ca fiind o unitate economica cu personalitate juridica ce produce anumite bunuri si se caracterizeaza prin organizare tehnologica specifica, gestiune si conducere unica si unitate financiara .

Practica occidentala a demonstrat ca o firma poate sa integreze mai multe intreprinderi distincte, dispersate in diferite zone geografice ale lumii, ce desfasoara activitati identice sau, de cele mai multe ori diferite , situatie in care intreprinderile sunt strict specializate pe anumite activitati si fac parte dintr-un lant tehnologic necesar realizarii unor anumite produse . In acest caz, mai multe intreprinderi isi desfasoara activitatea sub "protectia" aceleiasi firme, iar dintre acestea, intreprinderea cu ponderea cea mai mare in cifra de afaceri sau cu marca cea mai cunoscuta defineste de fapt firma .

Mai mult decat atat, in practica economica, marca este obiectul fransizei , aceasta reprezentand dreptul exclusiv acordat de o firma cu renume (denumita fransizor) unei intreprinderi, de regula mai mici , (denumita fransizat) , de a efectua servicii sau de a vinde marfuri sub marca si controlul fransizorului, contra unei sume fixe pentru primirea "dreptului de intrare" si a unui procent din cifra de afaceri anuala pe toata durata contractului..

In aceasta acceptiune, firma reprezinta o denumire conventionala, o emblema care serveste la identificarea produselor si a unitatilor economice pe care le integreaza , precum si pentru atragerea clientelei.

Un exemplu in acest sens il constituie Coca-Cola, firma originara din SUA . Sub aceasta denumire comerciala functioneaza in multe tari ale lumii intreprinderi ce au ca obiect de activitate producerea si comercializarea de diverse tipuri de bauturi racoritoare .

Atunci cand sub o denumire comerciala isi desfasoara activitatea o singura intreprindere, firma se identifica cu intreprinderea .

Apreciem ca, din aceste considerente, termenul adecvat este cel de intreprindere si, in acceptiunea noastra, in conditiile economiei de piata, acesta desemneaza o unitate economica ce are ca scop producerea si comercializarea de bunuri economice sau prestarea de servicii, in cantitatea, structura si calitatea impuse de cerintele pietei si obtinerea de profit, si care, pentru a-si atinge scopurile trebuie sa gaseasca combinatia optima intre factorii de productie utilizati .

I. 2. TIPURI DE INTREPRINDERI

In Romania, intreprinderile se pot infiinta si isi pot organiza activitatea sub forme diferite si in continuare ne propunem o clasificare a acestora, avand la baza anumite criterii.

Dupa importanta pentru economia nationala intreprinderile se clasifica in:

regii autonome

societati comerciale .

Potrivit Legii nr. 15/1990, unitatile economice de stat s-au reorganizat ca regii autonome sau societati comerciale.

Regiile autonome sunt persoane juridice ce se organizeaza si functioneaza in ramurile strategice ale economiei nationale (industria de armament, exploatarea minelor si a gazelor naturale, posta si transporturi feroviare etc. ) , precum si in unele domenii apartinand altor ramuri stabilite de guvern. La randul lor, regiile autonome pot fi :

à      de interes national - se infiinteaza prin hotarare a guvernului

à      de interes local - se infiinteaza prin hotarare a organelor judetene si municipale ale administratiei de stat

Regiile autonome sunt proprietare asupra bunurilor din patrimoniul lor si functioneaza pe baza de gestiune economica si autonomie financiara , acestea trebuind sa acopere cu veniturile provenite din propria activitate toate cheltuielile si sa obtina profit.

Societatile comerciale sunt unitati patrimoniale cu personalitate juridica, create prin libera vointa si initiativa a investitorilor, fiind deplin autonome in relatiile cu tertii . Primele societati comerciale s-au infiintat in baza Legii nr. 15/1990, cu ocazia reorganizarii unitatilor economice de stat si au avut ca unic proprietar statul, din momentul infiintarii pana la transferul total sau partial al actiunilor sau partilor sociale catre terte parti din sectorul public sau privat, din tara sau din strainatate, conform legislatiei . Ulterior, infiintarea si organizarea societatilor comerciale a fost reglementata de Legea nr. 31/1990, modificata de Ordonanta de Urgenta nr. 32/1997, aprobata si modificata prin Legea nr. 195/1997 .

In functie de modul de constituire a capitalului social si de limitele patrimoniale cu care sunt garantate obligatiile asumate fata de terti, se deosebesc :

à      societati de persoane - se formeaza prin considerarea persoanei asociatilor, pe baza calitatilor personale ale asociatilor si a cunoasterii si increderii reciproce dintre acestia . In aceasta categorie se includ: societatea in nume colectiv si societatea in comandita simpla .

à      societati de capital - la constituirea acestora importanta prezinta capitalul si nu calitatile personale ale celor ce se asociaza . Din aceasta categorie fac parte societatea pe actiuni si societatea in comandita pe actiuni .

Societatea cu raspundere limitata imbina unele trasaturi ale societatilor de persoane cu cele ale societatilor de capital .

Societatea in nume colectiv (SNC) se constituie pe baza contractului de societate, prin aportul a cel putin doi asociati . Capitalul social este format din parti sociale ce nu sunt negociabile . Aportul asociatilor la constituirea capitalului social poate fi in numerar sau in natura . Cesiunea aportului de capital este posibila numai daca este permisa de actul constitutiv . Obligatiile societatii sunt garantate cu patrimoniul social, iar raspunderea asociatilor fata de obligatiile societatii este nelimitata si solidara. Creditorii societatii se vor indrepta mai intai impotriva acesteia pentru obligatiile ei si, numai daca societatea nu le plateste in termen de cel mult 15 zile de la data punerii in intarziere, se vor putea indrepta impotriva asociatilor .

Societatea in comandita simpla (SCS) se constituie prin contract de societate, prin aportul a minim 2 asociati . Se constituie din doua categorii de asociati :

asociati comanditati - care raspund solidar si nelimitat pentru obligatiile societatii

asociati comanditari - care raspund limitat numai pana la concurenta capitalului social subscris .

Comanditarii furnizeaza capitalul, avand responsabilitati limitate la aportul de resurse financiare. Ei nu pot deveni administratori si nu pot interveni in gestiunea afacerii . Comanditatii sunt cei care gestioneaza afacerea si sunt solidari responsabili fata de obligatiile societatii .

Capitalul social este format din parti sociale ce nu sunt negociabile .

Societatea pe actiuni (SA) este cea mai reprezentativa societate de capital si se constituie pe baza contractului de societate si a statutului . Capitalul social trebuie sa fie mai mare de 25.000.000 lei si este format din actiuni, a caror valoare nominala nu poate fi mai mica de 1.000 lei . Actiunile nu vor putea fi emise pentru o suma mai mica decat valoarea nominala. Numarul actionarilor nu poate fi mai mic de 5 , iar raspunderea acestora este limitata la aportul lor la capitalul social . Legislatia in vigoare stabileste ca societatile pe actiuni se pot constitui prin subscriere integrala si simultana a capitalului social de catre semnatarii actului constitutiv sau prin subscriptie publica . In cazul in care societatea pe actiuni se constituie prin subscriptie publica, fondatorii vor intocmi un prospect de emisiune, care va cuprinde datele prevazute la art. 8 din Titlul II, Capitolul I din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata . Potrivit art. 6 al aceleiasi legi, fondatorii sunt semnatarii actului constitutiv, precum si persoanele ce au un rol determinant in constituirea societatii si care, in cazul unei societati constituite prin subscriptie publica, potrivit hotararii adunarii constitutive, vor primi o cota de maxim 6% din beneficiul net , pe o perioada de pana la 5 ani de la data constituirii societatii . Societatea se poate constitui numai daca intregul capital social a fost subscris si fiecare acceptant a varsat in numerar jumatate din valoarea actiunilor subscrise , iar restul de capital social subscris urmeaza a fi varsat in termen de 12 luni de la inmatriculare .

Societatea in comandita pe actiuni (S.C.A) se constituie pe baza contractului de societate si statut, din doua categorii de actionari :

actionari comanditati - care raspund solidar si nelimitat pentru obligatiile societatii

actionari comanditari - care raspund limitat numai pana la concurenta capitalului social subscris .

Capitalul social este format din actiuni , legislatia stabilind valoarea minima a acestuia la 25.000.000 lei , iar valoarea nominala minima a unei actiuni la 1.000 lei, actiunile neputand fi emise pentru o valoare sub valoarea nominala.

Societatea cu raspundere limitata (SRL) se constituie pe baza contractului de societate si a statutului, fiind singurul tip de societate ce se poate constitui si prin actul de vointa al unei singure persoane, caz in care se intocmeste numai statutul . Capitalul social al unei SRL nu poate fi mai mic de 2.000.000 lei si se divide in parti sociale egale, care nu pot fi mai mici de 100.000 lei . In cazul in care SRL se constituie cu asociat unic, acesta are drepturile si obligatiile ce revin adunarii generale a asociatilor . O persoana fizica sau o persoana juridica nu poate fi asociat unic decat intr-o singura societate cu raspundere limitata. Partile sociale nu sunt negociabile si pot fi transmise intre asociati. Transmiterea catre persoane din afara societatii este permisa numai daca a fost aprobata de asociati reprezentand cel putin trei patrimi din capitalul social . Numarul asociatilor intr-o

SRL nu poate fi mai mare de 50. Raspunderea asociatilor fata de obligatiile societatii este limitata la aportul lor la capitalul social .

Sintetic, principalele caracteristici ale celor cinci tipuri de societati comerciale se pot prezenta astfel :

2. Dupa forma de proprietate se disting :

intreprinderi particulare - sunt proprietatea unuia sau a mai multor asociati privati, uniti prin libera vointa si initiativa

intreprinderi publice - apartin in totalitate statului

intreprinderi mixte ( semipublice ) - formate din unirea capitalului public cu cel privat .

3. Dupa provenienta capitalului se distig :

intreprinderi cu capital autohton

intreprinderi cu capital integral strain

intreprinderi mixte ( joint-venture ) cu capital partial autohton si partial strain .

In functie de obiectul de activitate se deosebesc :

intreprinderi de productie (industriale, agricole, de constructii )

intreprinderi comerciale

intreprinderi de prestari servicii .

5. In functie de dimensiunea lor, intreprinderile se pot clasifica in :

intreprinderi mici

intreprinderi mijlocii

intreprinderi mari .

Problematica intreprinderilor mici si mijlocii a constituit motivul central a numeroase studii de cercetare si statistice, existand diferente in definirea acestor tipuri de intreprinderi, in functie de caracteristicile acestora si de legislatia promovata de fiecare tara in parte . Clasificarea intreprinderilor intr-una din cele trei categorii trebuie sa se faca avand in vedere unele criterii de referinta . Criteriile agreate de majoritatea specialistilor sunt: cifra de afaceri, capitalul social si numarul de salariati . Nu ne propunem reluarea abordarilor teoretice privind aceasta clasificare, insa consideram ca o clasificare a intreprinderilor pe baza acestor trei criterii, netinand seama de ramura si domeniul in care isi desfasoara intreprinderea activitatea si de caracteristicile intreprinderilor nu ar reflecta o situatie reala.

Conform unui studiu , in Marea Britanie criteriile ce stau la baza definirii intreprinderilor mici si mijlocii sunt: cifra de afaceri, patrimoniul net, numarul mediu saptamanal de salariati, pe langa aceste criterii avandu-se in vedere si domeniul de activitate al acestora . Astfel, in categoria intreprinderilor mici se includ :

Þ  intreprinderi din industria prelucratoare cu pana la 200 salariati;

Þ  intreprinderi din constructii si industria miniera cu pana la 25 salariati

Þ  intreprinderi de servicii sau comert cu amanuntul ce au o vanzare anuala de pana la 315.000 lire

Þ  intreprinderi din domeniul transporturilor rutiere ce detin maxim 5 vehicule .

In tarile europene, in general, intreprinderile cu pana la 200 salariati sunt incadrate in categoria celor mici, iar cele cu un numar de salariati cuprins intre 201 si 500 sunt considerate intreprinderi medii .

In S.U.A. intreprinderi mici sunt cele cu pana la 500 de salariati .

Potrivit standardelor internationale , intreprinderile se clasifica pe urmatoarele clase de marime :

zero : 0 angajati

micro : 1 - 9 angajati

mica : 10 - 99 angajati

mijlocie : 100 - 499 angajati

mare : peste 500 angajati .

In Romania, conform art. 3 din O.G. 25/ 1993 privind stimularea intreprinderilor mici si mijlocii, conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca intreprinderile pentru a beneficia de facilitatile acordate intreprinderilor mici si mijlocii sunt :

un numar de pana la 25 de angajati pentru intreprinderea mica

un numar de la 26 pana la 200 de angajati pentru intreprinderea mijlocie

o cifra de afaceri anuala intre 10 milioane si 2 miliarde lei, pentru ambele categorii de intreprinderi .

Se poate aprecia ca singurul criteriu ce delimiteaza intreprinderea mica de cea mijlocie il constituie numarul de angajati, iar delimitatea intre intreprinderea mijlocie si cea mare se face pe baza numarului de angajati si a cifrei de afaceri anuale. Astfel, clasificarea intreprinderilor in tara noastra ar putea cuprinde urmatoarele categorii :

à      microintreprinderi : nici un salariat si cifra de afaceri anuala pana la 10 millioane

à      intreprinderi mici : pana la 25 angajati si o cifra de afaceri anuala intre 10 milioane si 2 miliarde lei

à      intreprinderi mijlocii : intre 26 si 200 de angajati si o cifra de afaceri intre 10 milioane si 2 miliarde lei

à      intreprinderi mari : peste 200 angajati si o cifra de afaceri anuala peste 2 miliarde lei .

Clasificarea intreprinderilor tinand seama de dimensiunea lor nu constituie un scop in sine, insa, consideram ca o delimitare foarte exacta a acestora se impune a se realiza o data cu promovarea initiativelor de sprijinire a intreprinderilor mici si mijlocii din tara moastra.

I.3. GRUPURILE SOCIETARE

Urmarind evolutia "actorilor" pe "scena" economiei tarilor dezvoltate, se observa o tendinta de schimbare in ceea ce priveste dimensiunea intreprinderilor. Daca in trecut se punea accent deosebit pe avantajele economiei de scala prin infiintarea intreprinderilor de dimensiuni mari, dupa anii 1970 se constata o tendinta contrara, de infiintare a intreprinderilor mici si mijlocii si chiar de divizare a intreprinderilor mari existente in intreprinderi mici si mijlocii . O explicatie a acestui fenomen o constituie rigiditatea marilor intreprinderi, incapacitatea acestora de a se adapta in timp util si cu costuri cat mai mici la cerintele mediului economic , aflat in continua schimbare .

Aceasta nu inseamna ca sectorul intreprinderilor mici si mijlocii reprezinta o alternativa a economiilor de scala ale intreprinderilor mari, ci este un sector complementar necesar . De altfel, in unele ramuri organizarea procesului de productie in cadrul unor intreprinderi mari constituie o conditie a eficientei economice .

Se apreciaza ca intreprinderile mici si mijlocii reprezinta motorul dezvoltarii economiei romanesti , considerand ca prin cresterea numarului intreprinderilor mici si mijlocii se va consolida sectorul privat al economiei .

Desigur, pe langa faptul ca intreprinderile mici si mijlocii sunt mai usor de infiintat si gestionat si necesita un capital de pornire mai mic, prezinta in comparatie cu intreprinderile mari , avantajele flexibilitatii si adaptabilitatii rapide la cerintele pietei, ale capacitatii inovatoare si know-how-ului de care dispun, dar si dezavantajele insuficientei capitalului necesar dezvoltarii, cel al dificultatilor patrunderii pe pietele dominate de marile intreprinderi si cel al vulnerabilitatii in conditiile modificarilor continue ale mediului economic .

In practica economica a tarilor industrializate se cunoaste faptul ca in anumite situatii in care au loc modificari majore ale sistemului economic al tarii intreprinderile mici si mijlocii sunt cele care resimt cel mai puternic consecintele acestor modificari si de aceea, strategiile pe termen lung ale acestor intreprinderi mici si mijlocii vizeaza o consolidare a pozitiei lor fie prin gruparea intreprinderilor ce produc acelasi tip de produse, conferindu-le astfel posibilitatea de a exercita in comun un control asupra pieteia si asupra preturilor practicate pe piata, fie prin unirea mai multor intreprinderi mici si mijlocii in grupuri controlate de o intreprindere mare . In acest al doilea caz se poate vorbi despre firme mici si mijlocii care domina economia mondiala si nu de intreprinderi mici si mijlocii .

In principalele tari industrializate activitatea industriala, comerciala si financiara este controlata de un numar redus ( cateva zeci ) de astfel de grupuri . Astfel, potrivit unui studiu , in anul 1991 in SUA din totalul intreprinderilor, 71,3 % erau intreprinderi individuale si detineau 6 % din volumul vanzarilor, 9% erau intreprinderi societare si reprezentau 4 % din vanzari, iar 19,7% erau marile corporatii ce detineau 90% din volumul vanzarilor .

In aceste conditii, tinind seama de tendintele de globalizare a pietelor,mai devreme sau mai tarziu, si intreprinderile romanesti vor fi nevoite sa-si adapteze strategiile si structurile organizatorice pentru a face fata unui mediu concurential al carui unic element constant il reprezinta schimbarea . In prezent, existenta grupurilor de societati in tara noastra nu este reglementata nici din punct de vedere juridic si nici fiscal.

Tinand seama de faptul ca O.G. nr. 25/1993 de stimulare a intreprinderilor mici si mijlocii prevede ca vor beneficia de avantaje si facilitati intreprinderile mici si mijlocii constituite conform Legii nr.31/1990 privind societatile comerciale ce indeplinesc conditiile amintite in paragraful anterior, consideram ca in viitor, actualele intreprinderi mici si mijlocii se vor transforma in grupuri de societati , formate din mai multe intreprinderi distincte, ce pot avea activitati diferite sau pot fi strict specializate pe anumite activitati ce fac parte dintr-un proces tehnologic necesar realizarii unui produs..

In aceste cazuri, intreprinderile mici si mijlocii integrate in cadrul unui grup prezinta avantaje atat fata de marile intreprinderi, cat si fata de intreprinderile mici si mijlocii ce isi desfasoara activitatea independent, nefiind integrate in cadrul vre-unui grup .

Grupul de societati reprezinta un ansamblu constituit din mai multe societati, cu personalitate juridica proprie, unite intre ele prin legaturi diverse, in virtutea carora, una dintre ele denumita societate - mama , exercita un control asupra ansamblului .

Grupurile societare au aparut ca o consecinta a fenomenului de concentrare economica .

Concentrarea intreprinderilor la nivel de grup este un fenomen ce a aparut la sfarsitul secolului al XIX - inceputul secolului XX in Statele Unite ale Americii, din necesitatea de a reduce gradul de vulnerabilitate al intreprinderilor mici fata de modificarile mediului economic si de a spori performantele acestora .

Concentrarea intreprinderilor la nivel de grup nu se rezuma doar la cresterea cifrei de afaceri , a investitiilor etc., ci este "un proces complex, de intarire a controlului, a informatiei, a puterii si a proprietatii "[a1]  in mainile unui numar redus de persoane fizice si/sau juridice .

In conditiile actuale, infiintarea si dezvoltarea grupurilor de societati sunt sustinute de :

aparitia si dezvoltarea unor societati puternice care desfasoara activitati pe o arie ce depaseste de multe ori frontierele tarii de origine si care detin o pozitie dominanta pe piata ;

existenta si dezvoltarea continua a pietei financiare, ceea ce a inlesnit, prin cumpararea de titluri de participare, exercitarea unui anumit control si a unei anumite influente de catre societatea cumparatoare, asupra societatii emitente .

In tara noastra, potrivit articolului 11 din Legea concurentei nr. 21/1996, concentrarea economica a intreprinderilor se poate realiza prin orice act juridic ce opereaza transferul proprietatii sau al folosintei asupra totalitatii sau a unei parti a bunurilor, drepturilor si obligatiilor unui agent economic sau are ca obiect permiterea unui agent economic ori a unei grupari de agenti economici de a exercita, direct sau indirect, o influenta determinanta asupra unuia sau a mai multor alti agenti economici. Potrivit aceleiasi legi, din punct de vedere juridic, o operatiune de concentrare economica se poate realiza prin :

fuziunea a doi sau mai multi agenti economici, care anterior au fost independenti din punct de vedere juridic;

societati in participatie

achizitia de elemente de activ

Operatiunile de asociere, avand ca obiect coordonarea comportamentului concurential al agentilor economici participanti nu constituie concentrare prin dobandirea controlului, chiar cand asemenea operatiuni ar consta in crearea de entitati economice comune. Daca entitatea economica comuna este o persoana juridica indeplinind toate functiile unei entitati economice autonome, fara insa a realiza o coordonare a comportamentului concurential fie intre agentii conomici fondatori, fie intre ea si acestia, operatiunea reprezinta o concentrare .

Fuziunea este actul juridic si economic prin care doua sau mai multe societati hotarasc reunirea patrimoniului lor . Fuziunea se poate face prin absorbirea unei societati de catre o alta societate ( fuziune prin absorbtie ) sau prin contopirea a doua sau mai multe societati pentru a alcatui o societate noua ( fuziune prin contopire ) .

In cazul fuziunii prin absorbtie, societatea absorbanta primeste cu titlu de aport intregul activ si pasiv exigibil al uneia sau mai multor societati, denumite absorbite . Asociatii societatii absorbite primesc in schimbul drepturilor lor sociale titlurile nou create corespunzator cresterii de capital social la societatea absorbanta, iar asociatii societatii absorbante isi mentin vechile lor titluri .

Fuziunea prin contopire presupune incetarea activitatii societatilor ce se contopesc si infiintarea noii societati ca persoana juridica de sine statatoare. Societatea nou constituita preia activul total si toate obligatiile societatilor ce se contopesc.

Societatile in participatie constau in regruparea doar a unei parti din bunurile a doua sau mai multor intreprinderi pentru o durata limitata de timp in vederea realizarii unui proiect comun.

Achizitia de active este o operatiune prin care o societate A (noua sau deja existenta ) primeste ca aport o parte din patrimoniul unei alte societati B. In contravaloarea aportului sau, societatea B va primi titluri emise de societatea A.

Achizitia de actiuni este o operatiune prin care o societate comerciala achizitioneaza titlurile emise de o alta societate, in vederea exercitarii unui anumit control asupra celei din urma.

In cazul societatilor in participatie, al achizitiei de actiuni si in unele cazuri rare de achizitie de active fiecare societate isi pastreaza personalitatea juridica, existand premizele necesare constituirii unui grup, dar in cazul fuziunii si in majoritatea achizitiei de active nete cel putin una dintre societati isi pierde personalitatea juridica, dizolvandu-se, nefiind astfel intrunite conditiile pentru constituirea unui grup de societati .

Din punct de vedere economic, principalele forme de concentrare a intreprinderilor sunt :

concentrarea orizontala - presupune gruparea intreprinderilor ce produc acelasi tip de produse, conferindu-le astfel posibilitatea de a exercita un control asupra pieteia si asupra preturilor practicate pe piata;

concentrarea verticala - presupune gruparea intreprinderilor complementare, determinand astfel obtinerea unui control deplin asupra ciclului de productie, de la materia prima pana la produsul finit. Concentrarea verticala se poate face :

in amonte , cand intreprinderea preia controlul asupra furnizorilor sai , beneficiind astfel de posibilitatea exercitarii unui control asupra costurilor si a calitatii materiilor prime si asupra intregului sistem de aprovizionare;

in aval , cand intreprinderea preia controlul asupra clientilor sai, avand astfel posibilitatea de a imbunatati promovarea produselor si de controla distributia acestora .

concentrarea conglomerala - presupune gruparea de intreprinderi fara legaturi aparente intre ele , avand drept scop diversificarea riscurilor si obtinerea unei rentabilitati medii ridicate, asigurandu-se astfel o reducere a vulnerabilitatii fata de modificarile mediului economic .

In functie de rolul societatii - mama in cadrul grupului si de instrumentele de control utilizate, se identifica patru tipuri principale de comportament ale grupului [6] :

grup patrimonial - se caracterizeaza prin faptul ca societatea-mama nu are decat o simpla activitate de portofoliu, ea actionand ca un simplu investitor : administreaza portofoliul de participatii fara a interveni in gestiunea filialelor. Domeniul de competenta al societatii - mama se limiteaza la cumpararea - vanzarea titlurilor de participare, fara a exista intentia de a le conserva . Unii autori considera ca acest tip de comportament nu determina constituirea unui grup de societati, datorita lipsei unitatii de decizie.

grup financiar - se evidentiaza prin faptul ca societatea-mama isi extinde zona de competenta, pe langa simpla gestiune a portofoliului exercitand o influenta asupra gestiunii participatiilor sale prin faptul ca numeste directorii filialelor si poate participa la principalele operatiuni ale filialelor sale ( subscrierea capitalului social, imprumuturi pe termen mediu si lung, acordarea de credite pe termen scurt). Caracteristic grupurilor financiare este faptul ca instrumentele de informare, control si gestiune sunt instrumente pur financiare.

grup industrial - se caracterizeaza prin faptul ca domeniului de competenta financiar i se adauga preocuparile strategice, societatea - mama preocupandu-se si de activitatea industriala a societatilor componente . Societatea - mama poate se poate informa asupra investitiilor si vanzarilor, poate organiza dezvoltarea internationala sau diversificarea. In aceste conditii, sistemul de informare nu mai este strict financiar, ci utilizeaza si mijloace de analiza strategica ( studii asupra fazelor de viata ale unui produs sau evolutia unor segmente de piata ) .

grup strategic - se individualizeaza prin faptul ca strategia grupului este decisa in comun de toate societatile componente ale grupului, care sunt in mod real implicate in elaborarea si aplicarea strategiei .

In ceea ce priveste controlul societatii - mama asupra celorlalte societati, acesta poate fi :

de natura financiara : se exercita in virtutea detinerii a cel putin 50% din drepturile de vot in adunarea generala (direct) sau indirect, prin intermediul uneia sau a mai multor societati cu drept de control asupra altei societati ;

de natura directoriala : consta in detinerea majoritatii posturilor in Consiliul de Administratie;

de natura contractuala : rezulta din acordul cu o societate sau cu unii actionari ai acesteia sau din unele clauze statutare ( contract de exclusivitate).

Atat literatura economica de specialitate cat si practica economica internationala semnaleaza existenta unor categorii de grupuri foarte diferite , in ceea ce priveste dimensiunea, natura activitatilor desfasurate, comportamentul adoptat, legaturile ce unesc societatile din cadrul grupului .

Desi se pot constitui pe diferite cai si pot avea structuri si forme foarte diverse, totusi, se apreciaza ca grupurile au anumite caracteristici comune[7] :

societatile componente ale unui grup sunt independente din punct de vedere juridic, ceea ce ii confera grupului flexibilitate in implementarea strategiilor ce vizeaza concentrarea, diversificarea sau reorganizarea activitatii grupului;

caracterul unitar este dat de existenta societatii-mama, care are rol de control asupra grupului si adoptarea unei strategii de dezvoltare comune la nivelul grupului. Concentrarea puterii decizionale la nivelul societatii-mama poate genera conflicte intre aceasta si societatile dominate ;

in ceea ce priveste definirea domeniilor de competenta in cadrul grupului, se poate observa fie o concentrare a puterii decizionale la nivelul societatii-mama, fie, dimpotriva , o descentralizare a puterii decizionale la nivelul societatilor componente, ceea ce determina si o crestere a responsabilitatii la nivelul acestora;

rolul societatii-mama nu se limiteaza la exercitarea controlului doar pentru aprecierea rezultatelor societatilor dominate, ci sfera controlului se extinde si asupra modului de integrare in strategia globala definita la nivelul intregului grup, a deciziilor luate de societatile dominate ( in cazul descentralizarii puterii de decizie );

grupul are ca obiectiv principal realizarea unei strategii de dezvoltare comune pentru ansamblul societatilor componente si se considera ca performantele grupului sunt determinate, in cea mai mare parte , de integrarea obiectivelor proprii ale societatilor componente in obiectivele strategiei de grup.

In cadrul unui grup, intre societatile componente pot exista trei tipuri de legaturi: legaturi financiare, legaturi personale si legaturi contractuale.

Legaturile financiare se exprima prin detinerea de catre o societate a unui procentaj de capital, denumit si procent de interes, in capitalul unei alte scietati. Insa controlul exercitat este dependent de procentul drepturilor de vot detinute in Adunarea Generala a Actionarilor, intre procentul de interes si procentul drepturilor de vot existand diferente in conditiile existentei actiunilor cu drept de vot dublu sau multiplu, sau a actiunilor fara drept de vot (posesorii actiunilor cu privilegiu de dividend nu au drept de vot) .

In functie de cota de participare, intre societati se pot crea relatii de filiatie sau relatii de participare.

Se apreciaza ca relatiile de filiatie se constituie atunci cand o societate detine mai mult de 50% din capitalul altei societati, aceasta din urma fiind o filiala a celei dintai, iar participatiile, din punct de vedere juridic, reprezinta fractiunea de capital cuprinsa intre 10 si 50% detinuta intr-o alta societate . Totusi, apreciem ca aceste procente sunt relative, deoarece detinerea unui procent de 40% din actiunile unei societati, in conditiile dispersarii celorlalte actiuni, asigura detinerea controlului asupra societatii emitente sau detinerea unui procent de 8% din actiunile unei societati cotate la bursa permit exercitarea unei anumite influente asupra deciziilor AGA, in timp ce detinerea unui procent de 15% din actiunile unei societati inchise poate fi insuficienta pentru a exercita o influenta. Indiferent de cota de participare, intre societatile din cadrul unui grup se pot forma urmatoarele tipuri de legaturi financiare :

à      legaturi directe : societatea mama detine actiuni ale filialelor sale

M

A B C

à      legaturi indirecte : societatea-mama detine actiuni ale filialelor sale, dar la randul lor, filialele detin participatii intre ele, existand astfel posibilitatea regasirii mai multor lanturi de participatii in cadrul holdingului;

M A B

à      legaturi radiale : societatea-mama detine actiuni ale filialelor sale, una dintre acestea avand subfiliale ;

A M B C

D

à      legaturi circulare: societatea-mama detine actiuni ale filialei A ce detine participatii la filiala B, care detine participatii la filiala C, aceasta detinand participatii ale societatii -mama. In situatia in care in cadrul acestui tip de legaturi sunt cuprinse doar trei societati, legaturile circulare se numesc triunghiulare;

M

A B C

à      legaturi reciproce : societatea mama detine actiuni ale filialei A, iar aceasta, la randul sau, detine actiuni ale societatii-mama .

M A

Legaturile personale apar in cadrul grupurilor de tip orizontal, constituite din societati independente, fara legaturi financiare intre ele, care sunt supuse unei conduceri unice din partea unui administrator sau a unui grup de administratori.

Legaturile contractuale constituite intre societatile din cadrul unui grup pot fi :

contractuale - se formeaza pe baza incheierii unor contracte de exclusivitate, de cooperare etc.;

de fapt - apar cand activitatea unei societati este puternic influentata de activitatea alteia, ce are calitatea de furnizor sau client majoritar.

In ceea ce priveste aprecierea dimensiunii grupului de societati, literatura economica prezinta drept principale criterii de apreciere cifra de afaceri, marimea capitalului propriu, numarul de angajati, marimea investitiilor realizate intr-un exercitiu financiar . Cifra de afaceri realizata prin implantari straine sau exporturi (exclusiv exporturile catre filialele straine ale grupului) poate constitui un indicator de apreciere a internationalizarii grupului.

Astfel, pe baza criteriilor enuntate, se pot distinge grupuri de dimensiuni mici (care au, de regula, un caracter familial) si grupuri de dimensiuni mari. Grupurile de dimensiuni mari isi pot restrange activitatile la cadrul delimitat de tara de origine (grupuri nationale) sau pot avea "implantari" in strainatate (grupuri internationale) .

In cadrul grupurilor internationale, se face deosebirea intre grupurile multinationale si grupurile globale .

Grupurile multinationale se considera a se caracteriza prin aceea ca exercita un control asupra productiei si marketingului in doua sau mai multe tari, dirijand intreaga activitate dintr-un centru amplasat in tara de origine (exemple: IBM, GENERAL MOTORS, XEROX, etc ). Extinderea in mai multe tari se poate face fie prin cumpararea de intreprinderi, fie prin participarea la capitalul unor intreprinderi existente, fie prin crearea de noi filiale .

In functie de libertatea de decizie a societatilor subordonate societatii- mama in cadrul grupurilor internationale, s-au identificat trei stiluri de management : etnocentric, policentric si geocentric .

Managementul etnocentric se caracterizeaza prin aceea ca autoritatea conducerii este foarte centralizata: managerii societatii-mama adopta deciziile, inclusiv pentru societatile controlate, ai caror manageri trebuie doar sa aplice deciziile luate "la centru". Acest tip de management este caracteristic grupurilor sau societatilor multinationale etnocentice.

Managementul policentric are la baza un proces decizional descentralizat, bazandu-se pe faptul ca managerii locali cunosc si inteleg mai bine conditiile tarilor in care sunt amplasate societatile controlate . Managerii locali sunt cei ce adopta si aplica deciziile. O astfel de atitudine caracterizeaza grupurile multinationale policentrice .

Managementul geocentric este orientat global si se caracterizeaza prin faptul ca deciziile sunt luate in comun de catre managerii societatii-mama si managerii societatilor subordonate acesteia . Se considera ca un grup ce adopta o asemenea atitudine manageriala are caracter global .

Grupurile de societati globale se considera a fi o extensie, indeosebi pe linia proprietatii si a managementului, a celor multinationale. Analizand activitatile desfasurate de societatile componente ale grupului, se poate observa ca acestea pot cuprinde mai multe sectoare, insa o clasificare a grupurilor in functie de natura activitatii permite delimitarea urmatoarelor categorii : grupuri industriale, grupuri comerciale, grupuri financiar-bancare, grupuri de servicii, grupuri de presa etc.

In evolutia economiei mondiale se pot distinge cateva etape si, corespunzator acestora, se pot identifica diverse forme de integrare a intreprinderilor . Astfel, in categoria grupurilor de societati, in functie de modul de constituire si de natura legaturilor ce exista intre societatea-mama si societatile dominate, se individualizeaza :

cartelul

trustul

concernul

holdingul

grupuri industrial-financiare

Cartelul reprezinta o intelegere intre mai multe intreprinderi din aceeasi ramura industriala pentru a exercita controlul asupra preturilor prin fixarea unor preturi unice la anumite marfuri, prin limitarea productiei si a concurentei intre membrii cartelului ( divizarea pietei ). De cele mai multe ori aceasta intelegere intre membrii cartelului era tacita si neoficiala. Cartelurile au constituit o forma primara a monopolurilor si, totodata, un cadru favorabil de dezvoltare a procesului de concentrare a productiei , deoarece, in cadrul cartelurilor, la sfarsitul secolului al XIX-lea s-au dezvoltat in SUA cele mai mari intreprinderi. La mijlocul secolului al XX-lea, in SUA s-a interzis formarea cartelurilor pe piata interna , insa, aceasta era chiar stimulata pe piata externa .

Trustul constituie o forma evoluata de concentrare in cadrul careia un grup (sau mai multe grupuri legate prin acorduri) detine puterea dominanta in cadrul unui sector economic . Primele trusturi au luat fiinta in cadrul cartelurilor la inceputul secolului XX . Principala diferentiere intre cartel si trust o constituie aceea ca trustul reprezinta o intreprindere unica apartinand unui proprietar asociat, si nu o asociatie intre producatori independenti. In cazul trustului, prin puterea unica si absoluta, proprietatea asupra tuturor intreprinderilor din asociatie, determina un caracter de unitate la nivelul acestuia.

Concernul reprezinta o uniune economica, sub un control unic, a mai multor societati din ramuri diferite de activitate, societatile membre pastrandu-si independenta juridica. Din punct de vedere economic, intreprinderile grupate in cadrul concernului au o activitate integrata , actionand conform unor strategii tehnice, financiare si comerciale stabilite la nivelul concernului . Primele concerne s-au constituit prin dezvoltarea trusturilor, care si-au creat intreprinderi-fiice, independente din punct de vedere juridic . In economia de piata moderna, concernul se constituie sub forma unui grup ramificat de societati pe actiuni, legate intre ele prin participatii . Ca un element caracteristic al marilor concerne multiramurale, se evidentiaza separarea operatiunilor financiare de cele de productie .

Pe masura dezvoltarii concernelor si a integrarii in cadrul acestora a unui numar tot mai mare de societati, antreprenorii au fost nevoiti sa recurga la noi forme de control a acestora . In aceste conditii, la sfarsitul secolului al XIX - lea si inceputul secolului al XX - lea a aparut holdingul, ca forma de control in cadrul marilor concerne . In prezent , majoritatea marilor concerne au in componenta lor un centru financiar , organizat sub forma de holding . O alta motivatie pentru aparitia holdingului o constituie aparitia legislatiei antitrust . SUA au constituit zona in care au cunoscut o amploare deosebita trusturile . In secolul XX, legislatia antitrust a determinat ca multe trusturi, care prin amploarea lor devenisera mari corporatii monopoliste, sa adopte structuri de tip holding . Astfel, in ciuda legislatiei antitrust, trusturile au continuat sa existe intr-o forma mascata, deoarece societatea ce apartinea unui trust isi mentinea independenta din punct de vedere juridic, dar se afla sub influenta financiara si strategica a holdingului .

Holdingul reprezinta o forma de concern in care societatile componente sunt controlate de societatea-mama ce nu desfasoara activitati operationale, ci doar gestioneaza titlurile de participare pe care le detine , coordonand activitatea diverselor societati din grup si satisfacand nevoile de finantare de ansamblu. In acest caz, societatea-mama se numeste societate holding pur . Societatea - holding apare ca o societate de portofoliu, intr-ucat activele sale sunt aproape exclusiv financiare ( titluri de participare, creante ), insa ea se distinge de societatile de plasament si de societatile de investitii prin obiectul sau .

Deci, holdingul este constituit dintr-un grup de societati, fiecare avand personalitate juridica, ce dispun de o limitata independenta decizionala fata de societatea-mama care detine , de regula, pachetul de actiuni majoritar al celorlalte societati membre ale grupului .

Holdingul se poate forma pe doua cai : fie societatea-holding pur (societatea mama) infiinteaza filiale, fie le obtine prin procurarea pachetelor de actiuni de control . Filialele, la randul lor, pot avea in posesie firme-fiice ( de rangul al doilea ) , care la randul lor pot avea firme-fiice si asa mai departe, ceea ce determina o structura piramidala a holdingului . Astfel, pe baza legaturilor directe, dar mai ales a celor indirecte sau piramidale ce se formeaza intre societatea-mama si societatile integrate in cadrul holdingului , se poate ajunge la situatia paradoxala in care o societate cu un capital mic poate controla un ansamblu de societati ce dispun de un capital mult mai mare decat al sau . Daca de exemplu, societatea holding pur detine 60% din capitalul filialei A, care la randul sau are o filiala A₁ in care detine 90% din capital, in virtutea legaturilor indirecte ce se formeaza intre societatea holding pur si filiala sa de rangul al 2 -lea A₁, societatea holding pur va detine 54 % (60% x 90% 54%) din capitalul societatii A₁ .

M

90 % 54%

A T M A₁

60 %

A₁

In prezent, toate marile concerne industriale ce actioneaza in Occident sunt organizate sub forma de holding, acest tip de structura fiind adoptat chiar si in cadrul concernelor financiare . Mai mult chiar, in mediul de afaceri al SUA , fiecare banca mare este o companie - fiica a unei societati-holding pur . De exemplu, banca Citibank , ale carei active se ridicau in 1995 la peste 200 miliarde dolari, este o filiala a societatii holding Citicorp, are carei active valorau 60 miliarde dolari . In cele mai multe cazuri, societatea holding o infiinteaza chiar banca, prin transmiterea a cel putin 25 % din capitalul sau , legislatia SUA stabilind ca societatea holding bancara trebuie sa detina minim 25% din actiunile cu drept de vot ale bancilor subordonate . In viata economica, se pot distinge societati holding cu o singura banca si multibancare, care controleaza doua sau mai multe banci . In anii ' 70 - '80 legislatia promovata in SUA a incurajat infiintarea de holdinguri multibancare , care au devenit principala forma de concentrare a capitalului . Desi, din punct de vedere formal, societatea holding trebuie sa detina minim 25 % din capitalul actionar al bancilor pe care le controleaza in cadrul holdingului, din punct de vedere practic , pentru exercitarea controlului este suficienta si detinerea a 10% din actiuni . In unele cazuri, societatea holding care detine pachetul actiunilor de control al societatilor - fiice, investeste doar la inceputul activitatii lor, iar ulterior doar gestioneaza veniturile obtinute .

In conditiile actuale ale economiei , cu deosebire in tarile dezvoltate, se constata ca pietele mondiale ale majoritatii produselor sunt dominate de un numar relativ redus de intreprinderi - gigant, constituite sub forma grupurilor industrial- financiare . Aceste grupuri industrial - financiare s-au format prin concrescenta holdingurilor bancare cu intreprinderile industriale, prin unirea capitalului industrial cu cel bancar .

Rolul major al acestor grupuri industrial-financiare in economia mondiala este evidentiat de statisticile intocmite de diverse institutii de specialitate. In literatura americana de specialitate se evidentiaza faptul ca in anii 80, 18 grupuri industrial - financiare controlau 70 % din activele economiei SUA, in conditiile in care in aceste grupuri financiare erau integrate 750 din cele mai mari corporatii industriale si banci ale tarii , iar in anii 90 25% din productia mondiala este controlata de 600 de grupuri industrial-financiare .

Un asemenea exemplu il constituie gigantul japonez: Keiretsu . Acesta este un grup de societati format prin imbinarea organica a companiilor industriale cu cele de transport, comerciale si de asigurari si numeroase institutii financiare. Toate acestea sunt unite intre ele prin legaturi ce constau in detinere reciproca de actiuni intre societatile componente ( de obicei fiecare societate detine in capitalul celelorlalte societati cel mult 5% , ca simbol al parteneriatului dintre societati ), legaturi de finantare pe baza de imprumuturi de la banca sau sistemul bancar propriu al grupului si legaturi comerciale, constand in furnizarea de repere, subansamble, servicii, furnizarea de produse finite de la societatile productive catre cele de comert, legaturi de asigurari cu societatile de asigurari ale grupului si legaturi cu bancile grupului . Grupurile de acest tip s-au dovedit a fi cea mai evoluata forma de concentrare economica si cea mai rezistenta impotriva oscilatiilor bruste ale mediului de afaceri .

II. CAPITALUL INTREPRINDERII

II. 1. DEFINIREA CAPITALULUI

Constituirea unei intreprinderi, fie ca este regie autonoma sau societate comerciala, implica existenta unui capital cu care aceasta isi incepe activitatea, dobandeste drepturi si isi asuma responsabilitati in relatiile cu tertii .

Deseori termenul "capital"este folosit in sensuri total diferite iar trecerea de la o acceptiune a termenului la alta constituie o sursa de confuzii .

Abordat in sens larg, capitalul se identifica cu avutia intreprinderii si reprezinta totalitatea bunurilor detinute de aceasta. Privind din punct de vedere strict economic notiunea de capital, sfera de cuprindere a acesteia se restrange doar la acele bunuri ale intreprinderii care sunt destinate producerii altor bunuri si constituie sursa de venit . Aceasta categorie de bunuri se numesc bunuri de capital si evidentiaza calitatea de factor de productie a capitalului.

Din perspectiva valorii pe care o are capitalul, se face distinctie intre capitalul real si cel nominal[10]. Capitalul real reprezinta capitalul care are o valoare de sine statatoare, este concretizat in mijloace de productie si functioneaza in activitatea economica . Dupa modul specific in care se consuma in procesul de productie, componentele capitalului real se clasifica in capital fix si capital circulant.

Capitalul fix reprezinta acea parte a capitalului real formata din echipamente de folosinta indelungata care participa la mai multe cicluri de productie, isi pastreaza forma naturala, si-si transfera valoarea asupra noului produs in mod treptat, pe masura uzurii .

Capitalul circulant reprezinta acea parte a capitalului real care este transformata si prelucrata in procesul de productie, isi schimba forma naturala, se consuma in intregime in decursul unui singur ciclu de productie si-si transmite dintr-o data intreaga valoare asupra noului produs .

Capitalul nominal nu are o valoare de sine statatoare, ci reprezinta un titlu de proprietate asupra unor valori reale si da dreptul insusirii de venit .

Din punct de vedere financiar, capitalul reprezinta ansamblul resurselor financiare ale intreprinderii, concretizate in disponibilitati banesti si valori mobiliare de plasament .

Datorita confuziilor in ceea ce priveste sensul notiunii de "capital", acesta este deseori asimilat cu patrimoniul intreprinderii. Patrimoniul unei intreprinderi reprezinta o universalitate juridica ce cuprinde totalitatea drepturilor si obligatiilor cu valoare economica ce intervin in relatiile unitatii cu tertii . In conditiile in care consideram capitalul ca fiind expresia baneasca a obligatiilor asumate de intreprindere in relatiile cu cei care au contribuit la constituirea sa, fie ei persoane fizice sau persoane juridice , acesta reprezinta doar o parte componenta a patrimoniului intreprinderii .

Apreciem ca se poate asimila capitalul cu patrimoniul intreprinderii doar in momentul constituirii acesteia, deoarece doar in acest moment intreprinderea are drepturi si obligatii numai fata de actionarii, respectiv asociatii ce au subscris la capitalul social, insa pe parcursul desfasurarii activitatii intreprinderii, patrimoniul devine mai cuprinzator decat capitalul acesteia .