Teorii si modele ale comunicarii

1. Scoala proces si scoala semiotica - paradigme ale studiului comunicarii

Plecand de la prezentarea presupozitiilor de baza asupra naturii comunicarii, John Fiske[1] aduce in atentie urmatoarele aspecte: toate tipurile de comunicare implica semne si coduri, semnele si codurile sunt transmise altor persoane, iar transmiterea si receptarea lor este o practica sociala; comunicarea este punctul central in viata culturilor: fara comunicare, orice cultura nu poate supravietui; in consecinta, studiul comunicarii trebuie sa implice si studiul culturii in care ea este integrata.

Semnele sunt artefacte sau acte care se refera la altceva decat la ele insele; prin aceasta, ele sunt constructii semnificative. Ele se organizeaza in coduri, adica in sisteme care precizeaza ce semne pot fi corelate cu altele, precum si modalitatile de corelare a acestora.

J. Fiske defineste comunicarea drept interactiune sociala prin intermediul mesajelor"[2], si considera ca, in studiul comunicarii, putem deosebi doua mari scoli: scoala proces si scoala semiotica.

Scoala proces vede comunicarea ca transmitere a mesajelor; important este modul in care emitatorii si receptorii codeaza si decodeaza un mesaj, modul in care transmitatorul foloseste canalele si mediile comunicarii. Scoala proces este interesata in special de probleme ca eficienta si acuratetea transmiterii mesajului. Aceasta scoala interpreteza comunicarea ca pe un proces prin care o persoana afecteaza comportamentul sau starea de spirit a unei alte persoane. In ceea ce priveste efectul comunicarii, se considera ca, daca acesta este diferit de ceea ce se intentiona sa se comunice, atunci vorbim despre un esec al comunicarii si trebuie cautat motivul esecului de-a lungul desfasurarii procesului de comunicare.

Pentru scoala semiotica, desfasurarea comunicarii reprezinta o producere si un schimb de sensuri (semnificatii). Obiectul de interes il reprezinta studierea modului in care mesajele (textele) interactioneaza cu oamenii pentru a produce intelesuri (sau semnificatii), precum si rolul textelor in cultura. Scoala semiotica foloseste termeni ca semnificatie, sens, inteles si nu considera neintelegerile ca fiind neaparat efecte ale esecului de comunicare, ci considera ca ele pot rezulta din diferentele culturale dintre emitator si receptor. Pentru aceasta scoala, studiul comunicarii este studiul textului si a culturii, iar principalele metode de analiza provin din interiorul semioticii.

Scoala proces tinde sa se rasfranga asupra stiintelor sociale, mai ales asupra psihologiei si sociologiei si se autodefineste ca studiul actelor de comunicare. Scoala semiotica influenteaza lingvistica, studiul fenomenelor artistice si se autodefineste in termeni de producere a comunicarii.

Scoala proces defineste interactiunea sociala ca fiind procesul prin care o persoana relationeaza cu altele sau afecteaza comportamentul, starea de spirit sau reactiile emotionale ale unei alte persoane si invers. Scoala semiotica defineste interactiunea sociala ca fiind ceea ce constituie individul ca membru al unei culturi specifice sau al unei societati.

In ceea ce priveste mesajul, scoala proces vede in mesaj ceea ce este transmis prin procesul de comunicare, intentia fiind un factor esential in definitia mesajului. Intentia emitatorului poate fi declarata sau nedeclarata, dar ea este esentiala pentru a putea analiza mesajul. Scoala semiotica vede mesajul ca o constructie a semnelor care, prin interactiunea cu receptorii, produc intelesuri. Emitatorul, definit ca transmitator al mesajului, isi declina importanta, accentul este pus pe text si pe cum este el citit. Cititul este procesul descoperirii intelesurilor, atunci cand receptorul interpreteaza textul. Aceasta descoperire are loc pe masura ce cititorul introduce aspecte ale experientei sale culturale in descifrarea codurilor si semnelor din care este constituit textul. De asemenea, este de la sine inteleasa multiplicitatea de interpretari pe care o poate lua unul si acelasi text in interactiune cu diferiti cititori. Faptul ca receptori proveniti din diferite culturi interpreteaza diferit acelasi text, nu este un efect al esecului de comunicare, ci al diferentei de orizonturi culturale.

V. 2. Scoala semiotica

Termenii cu care opereaza semiotica (semn, semnificatie, icon, denotatie, conotatie) sunt termeni care se refera la diverse modalitati de producerea a sensului, a intelesului. Modelele propuse de scoala semiotica sunt modele de tip structural si indica relatiile care se stabilesc intre elementele prin care se creeaza sensul Aceste modele nu sunt lineare si nici nu contin indicatii despre etapele transmiterii mesajului.

In centrul acestei stiinte sta conceptul de semn. Semiotica are trei domenii principale de studiu:

1. semnul insusi; acesta consta in studiul diferitelor varietati de semne, in studiul diferitelor moduri in care acestea transmit intelesul, precum si in studiul modului in care semnul relationeaza cu oamenii care il folosesc. Semnele sunt definite ca fiind niste constructe umane si pot fi intelese numai in utilizarile pe care oamenii le atribuie;

2. codurile (sistemele in care semnele sunt utilizate); acest studiu cuprinde modurile in care o varietate de coduri s-a dezvoltat pentru a satisface nevoile unei societati sau culturi sau pentru a exploata canalele de comunicare disponibile pentru transmiterea lor;

3. cultura in care opereaza semnele si codurile; aceasta este dependenta pentru propria ei existenta si forma de folosirea acestor coduri si semne.

Pentru a intelege in mod cat mai adecvat originalitatea modelelor semiotice (in special lingvistice) este important de retinut ceea ce unii autori numesc dubla situare sau dimensiune a mesajului:

- prima dimensiune a mesajului se refera la faptul ca mesajul este un element al circuitului comunicational: trimis de catre emitator, el circula printr-un canal si ajunge la receptor (este, sa spunem, o "informatie' care circula intre cei doi poli ai circuitului comunicational);

- a doua vizeaza descrierea mesajului ca element al unui proces de reprezentare, ca intermediar intre o realitate si imaginea acestei realitati (realitatea la care mesajul se refera sau la care trimite);

Modelele semiotice iau in considerare dubla situare (informationala si simbolica) a mesajului; acestea se situeaza si se cristalizeaza la intersectia celor doua procese - de comunicare si de reprezentare.

Dintre modelele propuse in cadrul scolii semiotice, amintim: modelul lui Ch. S. Peirce, modelul lui F. de Saussure si modelul lui Ogden-Richards.

2. 1. Modelul lui Ch. S. Peirce

Pentru Ch. S. Peirce, orice proces semiotic este o relatie intre trei componente: semnul insusi, obiectul reprezentat si interpretantul[3]

Interpretant

Un semn se refera la altceva decat la el insusi (obiectul) si este inteles de cineva: acesta este efectul pe care il produce in mintea receptorului (interpretantul). Interpretantul nu este interpretul semnului, ci este un concept mental produs deopotriva de semn si de experienta obiectului pentru cel ce utilizeaza semnul. Interpretantul unui obiect nu este o semnificatie definita de dictionar, ci variaza in functie de experienta pe care utilizatorul semnului a avut-o vis-a-vis de acel obiect. O semnificatie nu este niciodata o relatie intre un semn si ceea ce reprezinta semnul (obiectul). Semnificatia rezulta din relatia triadica, in care interpretantul are un rol mediator de informare, de interpretare sau chiar de traducere a unui semn prin alt semn.

Interpretantul este o alta reprezentare, care se refera la un acelasi obiect pe baza unui alt fundament (ground-ul reprezentarii); acesta este punctul de plecare al semiozei nelimitate: relatia semn-obiect nu este posibila decat prin raportare la un alt interpretant care se explica pe sine printr-un alt interpretant. In cadrul teoriei codurilor, interpretantul poate fi identificat cu intreaga serie de denotatii si conotatii succesive ale unei expresii.

Ch. Peirce considera ca exista trei tipuri de semne: iconul, indicele (sau indexul) si simbolul. Un semn iconic este un semn bazat pe o anumita asemanare cu obiectul real sau fictiv; de exemplu, o fotografie, o schema, o diagrama. Un indice este un semn care se afla intr-o relatie reala, nu de reflectare, cu obiectul, functionand ca o indicatie sau o referinta; de exemplu, un indicator de drum, simptomele unei boli etc. Simbolul este un semn determinat numai in cadrul unei interpretari, dar nu are legatura fizica sau de asemanare cu obiectul; de exemplu, un steag.

2. 2. Modelul lui Ogden si Richards

Modelul Ogden si Richards este asemanator modelului lui Ch. S. Peirce. In aceasta perspectiva, in analiza comunicarii se poate da prioritate: realitatilor (lucrurilor); psihicului, gandirii (ideilor) sau limbajului (cuvintelor), retinandu-se atunci dubla functie a cuvintelor: noi gandim cu ajutorul cuvintelor si comunicam cu altii prin intermediul lor.

Referinta

(idei)

Simbolizare    Se refera la

(relatie cauzala) (relatie cauzala)

Simbol Sta pentru Referent

2. 3. Modelul lui Saussure

Semnul, pentru F. de Saussure, este unitatea intre semnificat si semnificant. Semnificantul este imaginea acustica, forma fizica a semnului pe care noi o percepem, iar semnificantul este conceptul mental la care se refera acesta[4]. Acest concept mental este in mare masura comun tuturor membrilor unei culturi care impartasesc acelasi limbaj.

Semn

Alcatuit din

Semnificat    Semnificant Semnificare Realitatea (concept mintal) (existenta fizica a semnului) externa

sau inteles

Modelul arata ca relatia dintre concept si obiectul real pe care il reprezinta este operatia de semnificare: prin intermediul acestei operatii omul acorda intelesuri realitatii, o intelege. Este important sa reamintim ca semnificatul este, in aceeasi masura ca si semnificantul, productia unei culturi particulare. Este evident ca semnificantii (cuvintele) sunt diferiti (diferite) in functie de limba.

3. Scoala proces

In cadrul Scolii proces, mesajul reprezinta ceea ce se transmite prin procesul de comunicare, un factor decisiv in ceea ce constituie mesajul fiind intentia. Intentia emitatorului poate fi specificata (anuntata) sau nespecificata (neanuntata) si este identificabila prin analiza mesajului.

Aceasta scoala impune ideea abordarii comunicarii ca proces, propunand modele de analiza asemanatoare unor "harti", care reprezinta caracteristici selectionate ale "teritoriului", fara sa fie atotcuprinzatoare.

Dintre modelele Scolii proces amintim: modelul C. Shannon si W Weaver, teoretizat in 1949, in studiul Teoria matematica a comunicarii; modelul H. Lasswell, teoretizat in 1948, in studiul Structura si functia comunicarii in societate; modelul George Gerbner, teoretizat in studiul Catre un model general al comunicarii; modelul T. Newcomb, modelul Westley si MacLean si modelul Roman Jakobson.

3. 1. Modelul Roman Jakobson

Modelul Roman Jakobson (1960) prezinta interes atat pentru structura interna a mesajului, cat si pentru semnificatia acestuia. Teoria lui Roman Jakobson poate fi vazuta ca o punte intre proces si semiotica. Acesta pleaca de la modelarea factorilor constitutivi ai actului de comunicare, apoi modeleaza functiile pe care actul de comunicare le realizeaza prin intermediul fiecarui factor constitut

De pilda, un expeditor trimite un mesaj catre un adresant, iar adresantul recunoaste ca mesajul se poate referi si la altceva decat la el insusi, anume la un context. Canalul fizic si conexiunile psihologice dintre emitator si adresant alcatuiesc contactul, iar sistemul de semnificatii impartasite prin intermediul caruia a fost structurat mesajul poarta denumirea de cod.

Factorii constitutivi ai comunicarii, conform lui R. Jakobson[5], se grupeaza astfel:

context

Expeditor mesaj contact Destinatar

cod

In ceea ce priveste functiile limbajului[6], actul de comunicare presupune:

F. referentiala

F. emotionala F. poetica F. persuasiva

F. empatica

F. de metalimbaj

Functia emotionala exprima relatia dintre mesaj si expeditor; mesajul transmite emotiile, atitudinile, statusul profesional, clasa sociala a expeditorului, aspecte care personalizeaza mesajul si il face unic. Numita si functia expresiva, aceasta variaza intre un minim, de pilda o stire de presa, si un maxim, de pilda, poezia de dragoste.

Functia persuasiva descrie efectul mesajului asupra destinatarului si variaza intre un minim, de pilda: gluma gratuita sau jocul de cuvinte, si un maxim, de pilda: comanda militara.

Functia referentiala descrie orientarea reala a mesajului.

Functia empatica mentine relatia dintre emitator si adresant, pastrand canalele deschise, asigurand posibilitatea realizarii actului de comunicare si realizand, in acelasi timp, elementul redundant al mesajelor (de pilda, salutul Buna!, pe strada).

Functia de metalimbaj consta in identificarea codului utilizat in comunicare. In comunicarea sociala, scopul principal al acestei functii il reprezinta realizarea consensului. Aceasta functie poate fi indeplinita si de o rama sau un muzeu; o precizare care se impune fiind aceea ca trebuie evitate enunturile meta-comunicationale pentru a nu pune "cu spatele la zid" (de pilda, formulari precum: Sa ne precizam termenii! sau Era o gluma!).

Functia poetica exprima relatia mesajului cu el insusi, adica relatiile dintre elementele mesajului si are rol central in comunicarea artistica. De pilda, un pachet de tigari gol asezat pe un ziar vechi, implineste o asemenea functie, sau intelegerea oamenilor ca producatori de resturi sau a ura cuiva Pofta buna! in loc de Pofta mare!.

Modelul lui Lasswell

Modelul lui Harold D. Lasswell (1948)[7] este un model specific studiului comunicarii de masa. Autorul sustine ca, pentru a intelege procesul comunicarii de masa, noi avem nevoie sa studiem nivelele ce corespund urmatoarelor intrebari:

Cine?

Ce spune?

Prin ce canal?

Cui?

Cu ce efect?

Acest model a fost folosit de Lasswell in 1948 in cadrul conceptual al mass-media. Modelul urmarea: analiza controlului, analiza continutului, analiza mijloacelor de comunicare sau a suporturilor, analiza audientei si analiza efectelor .

Pentru J. Fiske, acest model reprezinta versiunea verbala a modelului Shannon & Weaver; este un model liniar care priveste comunicarea ca o transmitere de mesaje si este mai interesat de efectele comunicarii decat de semnificatii. Prin "efect" se intelege ca o schimbare observabila si masurabila a starii receptorului este cauzata de un element identificabil in procesul comunicarii. Modificand unul din elementele procesului, vom modifica si efectul.

Dupa Lasswell, procesul de comunicare indeplineste trei functii principale in societate: supravegherea mediului, dezvaluind tot ceea ce ar putea ameninta sau afecta sistemul de valori al unei comunitati sau al partilor care o compun, punerea in relatie a componentelor societatii, pentru a produce un raspuns fata de mediu, transmiterea mostenirii sociale.

3. 3. Modelul Shannon & Weaver

Modelul de baza al comunicarii creat de acesti doi cercetatorii (1949) are o reprezentare lineara[8]:

semnal

Destinatar

Receptor

Transmitator

Sursa de informatie

semnal semnal

receptionat

In acest model, a comunica inseamna a transmite un semnal (o informatie) care este primit (primita). Unitatea de masurare a comunicarii este de natura binara, ceea ce inseamna ca transmiterea informatiei (emiterea si receptarea semnalelor) se poate realiza sau nu.

Notiunile principale ale modelului sunt cele de: emitator, receptor, canal, cod, iar acestea sunt vazute ca dispozitive tehnice de codificare, transmitere si decodificare a informatiei.

Sursa este vazuta ca un factor de decizie; aceasta inseamna ca sursa decide ce mesaj sa trimita, sau alege unul dintr-o serie de mesaje posibile. Acest mesaj selectat este transformat intr-un semnal care este trimis prin canal receptorului.

Informatia este inteleasa ca "masura a ceea ce este transmis, transportat de la emitator catre receptor, masura a incertitudinii din sistem"[9]. Deci, informatia nu se identifica cu semnificatia a ceea ce este transmis.

Zgomotul este ceva care se adauga semnalului in procesul transmiterii si care nu este intentionat de sursa.

Un concept strans legat de cel de informatie este redundanta. Aceasta poate fi definita drept ceea ce poate fi predictibil sau conventional intr-un mesaj.

Opusa redundantei este entropia. Daca redundanta este rezultatul predictibilitatii ridicate, entropia este rezultatul unei predictibilitati scazute.

Un mesaj cu o predictibilitate redusa poate fi numit entropie si are un nivel ridicat de informatie. Invers, un mesaj cu o predictibilitate ridicata este redundant si cu un nivel scazut de informatie.

Mijlocul fizic prin care este transmis semnalul este canalul. Principalele canale sunt undele de lumina, de sunet si de radio, caburile telefonice, sistemul nervos.

Mijlocul fizic sau tehnic prin care mesajul este convertit intr-un semnal capabil sa fie transmis prin intermediul unui canal reprezinta mijlocul de comunicare. Proprietatile fizice sau tehnologice ale mijlocului de comunicare sunt determinate de natura canalului sau canalelor care il folosesc.

Mijloacele pot fi clasificate in trei mari categorii:

mijloace prezentationale: vocea, fata, corpul;

mijloace reprezentationale: carti, picturi, fotografii, arhitectura, decoratiunile interioare etc;

mijloace mecanice: telefon, radio, televiziune, teletext.

Teoria propusa de Shannon & Weaver raspunde, in principal, la doua intrebari, conform unui comentariului realizat de Ioan Dragan[10]:

1. cum poate fi transmisa o informatie in modul cel mai rapid si cu cele costurile mai reduse;

2. cum se poate asigura identitatea dintre informatia primita si cea emisa.

3. 4. Modelul lui Gerbner

Modelul lui Gerbner (1956) introduce ca elemente originale: perceptia, productia, semnificatia mesajului; mesajul ca unitate a formei si continutului; notiunea de intersubiectivitate ca expresie a raportului dintre productia mesajelor si perceptia evenimentelor si mesajelor.

Conform acestui model[11], procesul de comunicare este un proces subiectiv, selectiv, variabil si imprevizibil.

E1

Perceptie