COMUNICAREA NONVERBALA

COMUNICAREA NONVERBALA

In literatura de specialitate sunt mentionate nu o singura definitie a comunicarii nonverbale ci mai multe si toate sunt acceptate. Totul depinde din ce perspectiva este abordat procesul de transmitere a semnelor nonligvistice.

Comunicarea nonverbala este cumulul de mesaje, care nu sunt exprimate prin cuvinte si care pot fi decodificate, creand intelesuri. Aceste semnale pot repeta, contrazice, inlocui, completa sau accentua mesajul transmis prin cuvinte. Importanta comunicarii nonverbale a fost demonstrata in 1967 de catre Albert Mehrabian. In urma unui studiu, acesta a ajuns la concluzia ca numai 5% din mesaj este transmis prin comunicare verbala in timp ce 38% este transmis pe cale vocala si 55% prin limbajul corpului.

Comunicarea nonverbala opusa comunicarii verbale este conceputa de multa vreme ca limbaj in sens strict. In aceasta viziune toate celelalte forme de comunicare sunt considerate ca secundare (scrisul). Teoriile contemporane ale comunicarii influentate de discipline atat de diverse ca lingvistica enuntarii, psihologie, sociologie, antropologie, asigura astazi locul cuvenit comunicarii nonverbale, bazandu-se pe ipoteze ale canalelor multiple ale comunicarii umane. Comunicarea umana este conceputa ca o enuntare eterogena rezultand din combinarea de elemente vocal acustice si vizuale.

STUDIUL COMIUNICARII NONVERBALE: SCURT ISTORIC

Ca si in cazul psihosociologiei , preocuparile de cunoastere a modului cum comunicam fara a ne sluji de cuvinte au o indelungata preistorie si o foarte scurta istorie.

Preistoria domeniului de studio al comunicarii nonverbale acopera perioada din Antichitate pana spre sfarsitul secolului al XIX-lea. " In traditia vestica, in cele mai vechi incercari de abordare sistematica a actiunilor expressive, atat in scrierile din Grecia si mai tarziu, din Roma, gesturilor li s-au acordat, intr-un fel saui altul o mare importanta" (A . Kendon si C. MUuller, 2001,1). In acest sens primul professor de retorica publica din Roma Marcus Fabius Quintilianus (c. 35 - 96 e.n.) a consacrat unul dintre cele douasprezece volume ale compendiului Institutio oratoria - Formarea vorbitorului in public - pronuntiei - vocii si gesturilor. Acest volum "ne ofera informatii detaliate despre limbajul trupului folosit de orator in conceptia romanilor " (F. Graf, 1991/2000, 42)

In primele decenii ale secolului XVII- lea se inregistreaza o renastere a interesului pentru studiul gesturilor. In secolele urmatoare, scrierile despre posibilitatile cunoasterii oamenilor dupa constitutia lor corporala, dupa fetei si a craniului, ca si dupa expresiile faciale se inmultesc.

In cadrul istoriei stiintei despre comunicarea nonverbala se poate vorbi de precursori pana la jumatatea secolului XX (Ch Darwin, D. Efron, E. Kretschmer) despre fondatori intre anii 1950 si 1980 (j. R. Davitz, p. Ekman, L.K. Frank) iar despre cercetatorii de azi ai domeniului, in ultimele doua, trei decenii.

Primele studii care au in titlu sintagma "comunicare nonverbala' au aparut la jumataea secolului trecut. Jurgen Ruesch si Weldon Kees au fost cei dintai care au inclus termenul de "comunicare nonverbala" in titlul unei carti (Nonverbal Comunication: Notes on the Visual Perceprtion of Human Relations, 1956). Cei doi autori au aratat ca in comunicare umana sunt implicate sapte sisteme diferite: 1) prezenta fizica si imbracamintea 2) gesturile sau miscarile voluntare 3) actiunile intamplatoare 4) urmele actiunilor 5) sunetele vocale 6) cuvintele rostite 7) cuvintele scrise (apud M.L. Knapp, 1990, 51). De remarcat este faptul ca in conceptia celor doi autori cinci din cele sapte sisteme implicate in comunicarea umana sunt de natura nonverbala.

In perioada contemporana dupa 1980 si pana azi au aparut numeroase lucrari teoretice si de cercetare empirica (D. Archer, R. Akert si M. Constanzo, 1993; M.l. Knapp, 1984; M.l. Patterson, 1983, 1984; J. Streeck si M.L Knapp, 1992). Caracterizand perioda contemporana, Mark L. Knapp (1990,53-54) destinge cateva tendinte ale studiilor privind comunicarea nonverbala:

renuntarea la studiul separate al miscarilor diferitelor parti ale corpului (membrele supwerioare, fata, ochii etc.) si centrarea pe cercetarea contributiei acestor miscari combinante la transmitera anumitor mesaje

schimbarea strategiei de cercetare, in sensul cresterii ponderii dtudiilor bazate pe observatia comunicarii nonverbale in conditiile "naturale", nu in conditiile 'artificiale" ale laboratorului experimental

urmarirea modului in care unele semnale interactioneaza cu alte semnale.

STRUCTURA COMUNICARII NONVERBALE

Analiza structurii comunicarii nonverbale impune luarea in considerare a codurilor, modelelor si scopurilor specifice implicate. In comunicarea nonverbala se folosesc seturi de semen, coduri, care prin combinare dau o anumita structura. De exemplu, semnalele vizuale pot fi associate semnalelor olfactive. De fapt, aceste semen sunt stimuli senzoriali care impresioneaza simturile omului (vaz, auz, pipait, miros). Pe baza semnelor si canalelor de transmitere s lor s-au propuis multiple clasificari ale comportamentelor noinverbale si ale comunicarii nonverbale.

In literature de specialitate se aminteste gruparea comunicarii nonverbale in trei categorii, propusa de J. Ruesch si W. Kess:

limbajul semnelor incluzand gesturile

limbajul actiunilor incluzand miscarile corpului implicate in diferite activitati

limbajul obiectelor care incorporeaza dispunerea intentionata sau neintentionata a obiectelor in spatiu in vederea utilizarii lor

O alta clasificare o datoram lui R. P. Harrison care i9mparte comunicarea nonverbala in patru categorii:

coduri de executare associate miscarilor corpului, expresiilor faciale, privirii, atingerii si activitatilor vocale

coduri spatio - temporale referitoare la mesajele rezultate din combinarea utilizarii spatiului si timpului

coduri artefac utilizate in mesajele primate de la obiecte

coduri mediatoare referitoare la efectele speciale rezultate din interpunerea intre emitator si receptor

De exemplu Dale G. Lethers a identificat urmatoarele canale de comunicare nonverbala: expresiile faciale, miscarile ochilor, postura, proxemica, aspectul fizic, factorii suprasegmentali, precum intonatia, timbrul si volumul vocii, si atingeriule cutanate.

Clasificarea comunicarii nonverbale poate fi facuta , in principal, dupa modalitatile senzoriale implicate in receptareaa semnalelor. Mark L. Knapp considera ca domeniul comunicarii nonverbale include urmatoarele fapte: 1) cum privim 2)cum auzim (tonul vocii) 3) cum mirosim 4) cum ne miscam - individual sau in conjunctie cu altii (gesturile, postura, privirea, expresiile faciale, atingerile corporale si proxemitatea) 5) cum afecteaza mediul inconjurator interactiunile umane si cum afecteaza acestea, la randul lor, mediul inconjurator (dispunerea spatiala a mobilei, temperature, prezenta altor oameni, zgomotele s.a.m.d)

Cei mai multi cercetatori accepta o clasificare rezultata din combinarea codurilor si mediilor de transmitere a mesajelor. "KINEZICA" asa - numitul limbaj corporal include miscarile corpului, expresiile faciale si privirea. Studiul privirii poarta denumirea de "OCULEZICA". Activitatile vocale alcatuiesc "PARALIMBAJUL". Studiul perceptiei si al modului de utilizare a spatiului poarta denumirea de "PROXEMICA", iar studiul perceptiei si al modului de utilizare a timpului este denumit "CRONEMICA". Aspectul fizic artefactele si semnalele olfactive sunt considerate, de asemenea, categorii separate ale comunicarii nonverbale si sunt studiate ca atare, chiar daca se recunoaste ca oamenii transmit semnale simultan prin mai multe canale, fapt pentru care este necesara abordarea integrate a comunicarii nonverbale

FUNCTIILE COMUNICARII NONVERBALE

Pentru a analiza functiile comunicarii dupa parerea mea ar trebui sa gasim raspunsul la intrbarea: De ce apelam la acest tip de limbaj ?. Ar trebui sa vedem care sunt intentiile, motivele si scopurile acestei forme de comunicare.

Paul Ekman a identificat cinci functii ale comunicarii nonverbale:

repetarea - spunem "da" si dam din cap de sus in jos, si de jos in sus; spunem cuiva ca adresa cautata este pe o strada la dreapta si in acelasi timp aratm cu mana incotro sa se indrepte

substituirea - inlocuirea mesajelor verbale - o fata posomorata ne spune ca persoana in cauza nu se simte bine

completarea - colaborarea la transmiterea mesajelor verbale, ceea ce duce la o mai buna decodificare a lor

accentuarea / moderarea - punerea in evidenta a mesajelor verbale, amplificarea sau dimpotriva diminuarea celor spuse: cand scandam sloganuri, ridicam bratul si aratam pumnul; cand admonestam un prieten expresia faciala poate arata ca nu ne-am suparat foarte rau

contrazicerea - transmiterea de semnale in opozitie cu mesajele verbale; spunem ca ne bucuram ca ne-am intalnit cu o persoana cunoscuita dar privim in alta parte cand ii intindem mana, ne vaitam ca nu avem din ce trai, dar ne afisam cu bijuterii sau haine foarte scumpe

Michael Argyle ia in considerare patru functii:

exprimarea emotiilor

transmiterea atitudinilor interpersonale

prezentarea personalitatii

acompanierea vorbirii

Dupa Maurice Patterson comunicarea nonverbala indeplineste mai multe functii:

transmite informatii

gestioneaza interactiunile

reflecta gradul de apropiere

exercita influenta

controleaza sentimentele

faciliteaza satisfacerea unor obiective sau interese

Judee K. Burgoon, David B. Buller si W. Gill Woodall au in vedere urmatoarele functii, dincolo de rolul ei in producerea si procesarea comunicarii verbale.

structurarea interactiunii inaintea inceperii comunicarii propriu-zise, serveste drept ghid implicit pentru desfasurarea acesteioa, indicand cum se va desfasura comunicarea, ce roluri vor juca persoanele implicate in actul comunicarii

identificarea sau proiectarea identitatii sinelui functie ce se refera la modul de codificare si decodificare a mesajelor

formarea impresiei modul in care sunt percepute persoanele dupa comportamentul lor nonverbal, formarea primei impresii

exprimarea si managementul emotiilor

managementul relatiei de comunicare

managementul de conversatie

managementul impresiei

influenta sociala rolul comunicarii nonverbale in procesele de persuasiune

inselarea si suspiciunea de inselare

FUNCTII

GESTURILE DE ILUSTRARE - dubleaza prin repetare mesajul verbal, sporind sansele de intelegere corecta a lui

SUBSTITUIREA - presupune inlocuirea unui cuvant sau a unei expresii verbale cu un gest sau cu o combinatie de gesture.

FUNCTIA DE COMPLETARE - este evidenta cand cineva are dificultati in utilizarea codului verbal (de exemplu cand discutam cu un strain fara sa cunoastem bine limba in care se vorbeste)

ASCUNDEREA - incercarea de a induce in eroare sau dimpotriva dezvaluirea reprezinta deasemeni functii ale comunicarii nonverbale, ca si reglarea de exemplu, marcarea prin "dregerea vocii" a inceputului comunicarii verbale sau semnalarea prin coborarea vocii ca suntem pe calea de a incheia discursul si sublinierea de exemplu pronuntarea intr-o alta tonalitate a cuvintelor - cheie pentru a focaliza atentia ascultatorilor.

PROXEMICA SAU PERCEPTIA SI UTILIZAREA SPATIULUI

Comunicam, desigur cu mainile, cu ajutorul expresiilor faciale, al privirii dar comunicam prin modul in care folosim un anumit spatiu. Oamenii politici care tin un discurs apropioati spatial de auditorium, cu privirea indreptata spre cei carora li se adreseaza obtin un alt effect decat cei care, sa spunem se plaseaza la o distanta apreciabila fata de ei, mentin privirea in pamant, stau cu mainile la spate sau cu o man in buzunar cand isi rostesc discursul.

Pe baza studiului distantelor la animale, Edward T. Hall face masuratori ale pragurilor de receptare a vocii, delimitand patru distante innterumane;

distanta intima (intre 40 - 50 cm) in care poti simti prezenta celuilalt, mirosul, respiratia. Este un spatiu de protectie pentru individ, accesibil numai persoanelor foarte apropiate, partenerului, iubitei sau iubitului, celui mai bun prieten, propiilor copii. Apropierea interlocutorilor, acceptarea lor in zona distantei intime exprima o apropiere pshihologica

distanta personala (intre 50 - 75 cm) in care indivizii isi pot atinge mainile, defineste limita contactului fizic cu ceilalti. La acest nivel nu putem detecta caldura, respiratia celuilat si in general, avem dificultati in a mentine contactul la nivelul ochilor. Daca acest spatiu este incalcat ne simtim inconfortabil, lucru sesizabil prin miscari excessive la nivelul corpului. In anumite situatii insa nu parem deranjati de aceasta invadare. Reactia fata de invadarea spatiului personal este in functie de tipul de relatie pe care o avem cu interlocutorul (daca manifestam atractie fata de acesta, gradul de toleranta este mai mare).

Distanta sociala (intre 1.5 - 3 m) - este distanta in care pierdem detaliile privind interlocultorul. Etse distanta la care se desfasoara cele mai multe dintre interactiunile individuale obisnuite, tranzactiile afacerile cu character formal.

Distanta publica (intre 3 - 6 m) este distanta in care individual este protejat si poate deveni devensiv daca este atacat. La acest nivel pierdem foarte multe detalii ale comportamentului interlocutorului: expresiile fetei, directia privirii.

Luand in calcul nu numai distantele de la care poate fi receptata vocea (soaptele, vocea normala si strigatele), dar si posibilitatile de contact cutanat, temperature, mirosul, detectarea expresiilor faciale etc., Edward t. Hall si colaboratorii sai ajung la masuratori mai fine, pe care Marc - Alain Descamps le prezinta in felul urmator:

distanta intima apropiata - (intre 0 - 0.15 m) permite contactul cutanat, receptarea mirosului corporal al celuiolalt, al caldurii corpului sau. Comunicarea se face in soapta

distanta intima neapropiata - (intre 0.15 - 0.45 m) este cea la care le permite persoanelor sa se tina de mana, sa-si simta reciproc mirosul corporal. Comunicarea verbal;a este suava

distanta personala apropiata - (intre 0.45 - 0.75 m) este distanta propice confidentelor. Se disting foarte bine trasaturile fetei, se simte slab caldura corporala a celeilalte personae, iar mirosul acesteia (parfum) nu se simte deloc

distanta personala neapropiata - (intre 0.75 - 1.25 m) asigura perceptia exacta a celuilalt, in ansamblu si in detaliu

distanta sociala apropiata - (intre 1.25 - 2.10 m) de la aceasta distanta discutam cu strainii, le vedem bine fata si corpul in intregul lui. Este distanta dintre vanzator sio client

distanta sociala neapropiata - impune comunicarea cu voce tare, estompeaza diferentele de status. La aceasta distanta au loc discutii formale, impersionale, ca si discutiile in grupurile mici.

Distanta publica apropiata - impune sa se vorbeasca tare si rar accentuanduse fiecare cuvant. O astfel de distanta se mentine intre oamenii politici, a actorilor. Comunicarea este puternic controlata.

ARTEFACTELE

Imbracamintea, podoabele, accesoriile vestimentare comunica apartenenta persoanei la genul biologic, la o clasa de varsta, la o categorie socio - economica, la o profesie sau alta. Este inmposibil sa fii imbrcat sis a nu transmiti celorlalti ipso facto cine esti si cum percepi tu lumea. Susan B. Kaiser afirma " imbracamintea si infatisarea sunt simboluri vizibile care influenteaza interactiunile cu alti.

Vestimentatia: determinari geografice, istorice si culturale. Cand analizam vestimentatia in contextual comunicarii nonverbale trebuie sa luam in considerare determinarile geografice, culturale si istorice. De exemplu dela Polul Nord la Ecuator, oamenii isi protejeaza corpul impotriva gerului sau a caldurii excessive: imbraca haine adecvate, diferite in ceea ce priveste materialele, culoarea, croiala.

Hainele, symbol al identitatii personale si sociale. Gilson Monteiro spunea ca "haina reprezinta oglinda sinelui, marcheaza separarea dintre clasele sociale"Mai mult hainel care sunt in egala masura pentru a acoperi goliciunea trupului si pentru exprimarea sinelui, ofera indicii despre caracteristicile psiho - morale ale persoanelor dar si despre grupurile. Jean Chevalier si Alain Gheerbrant aratau ca pentru unele popoare orientale o cusatura dreapta semnifica integritatea psiho - morala, tighelul orizontal pace in inima. Hainele si mai ales uniformele dunt un dimbol sl puterii sociale pe care o ai la un moment dat. Ele influenteaza stima de sine, dar si com[portamentul celorlalti. Referitor la puterea de influentare a hainelor cu autoritate, experimental natural proiectat de M. Lefkowitz, R.R. Blake si J.S. Mouton intr-un oras din Texas mi se pare cat se poate de revelator. Cei trei folosesc ca asociat un barbat in varsta de 31 de ani, care in cadrul experimentului avea sarcina sa treaca strada pe rosu, in timp ce alti pietoni asteptau schimbarea culorii semaforului. Cand complicele purta "haine cu autoritate", respective costum de foarte buna cal;itate si cravata scumpa, trecatorii care erau la semafor l-au urmat intr-un numar de trei ori si jumatate mai mare decat atunci cand era imbracat cu o camasa ieftina si pantaloni de lucru

In modul in care ne imbracam intervin intr-o proportie sau alta de la caz la caz, atat motivatia de protejare a corpului, cat si pudicitatea si dorinta de a atrage atentia. De exmplu tinerii si tinerele merg la discoteca, imbraca haine care mai degraba sa atraga sexual decat sa le protejeze corpul; hainele purtate de tinerii din gastile de la coltul strazii nu au functie estetica. Lipsa decentei in modul de a se prezenta al unor elevi din licee sau al unor studenti pune problema violentei limbajului nonverbal.

Pornind de la imbracaminte, ne putem da seama de gustul estetic al acesteia, de firea ei: este o persoana conformista, care doreste sa treaca neobservata, sau o persoana independenta?

Imbracamintea este o forma de comunicare nonverbala (inaintea prezentarii verbale, cu ajutorul vestimentatiei se transmit informatii despre apartenenta la genul social, varsta, clasa sociala, ocupatie, origine etnica si despre caracteristicile psiho - morale de personalitate).

Imbracamintea reprezinta valorile identitare de grup si exprima nevoia de a fi diferit de alti. Diferentierea imbracamintei simbolizeaza nevoia de autonomie, dorinta de a fi independent. Diferentierea imbracamintei adolescentilor fata de imbracamintea adultilor este un fenomen istoric relative recent deoarece pana la jumatatea secolului trecut hainele adolescentilor semanau foarte mult cu hainele adultilor.

Vestimentatia adolescentilor de dupa 1980 are conexiune cu vestimentatia adolescentilor din ani '50 - '60, pe cand vestimentatia adolescentilor de dupa 1980 este influentata de mass - media datorita tehnologiilor de comunicare moderne, adolescentii tind sa imite vedetele TV, sau starurile musicale etc.

Vestimentatia si statusul social. Daca haina nu-l face pe om cel putin ea il reprezinta. Foarte bine ca o persoana cu o anumita pozitie in ierarhia social. De exemplu in Roma antica purtau toga doar oameni liberi nu si strainii sau sclavii. Toga purtata de tineri era tivita cu rosu. Toga alba era imbracata numai de tineri dupa ce implineau varsta de 17 ani, intr-o ceremonie ce va avea loc in Forum. In egiptul Antic purtau sandale numai persoanele cu pozitie sociala inalta.

Jacqueline Murray a identificat in lumea afacerilo trei tipuri de vestimentatie:

hainele specifice corporatiilor, purtate mai ales de avocati, directori si bancheri (design simplu de culoare gri sau bleumarin pentru costumele barbatesti, alb imaculat sau albastru deschis pentru camasi, iar pentru femei, bluze, rochii din bumbac ori din panza de in)

haine menite sa comunice, utilizate cu precadere de persoanele implicate in marketing, educatie, industriile in expansiune (costume si rochii practice, relaxante, semitraditionale din impletituri si tesaturi cu ochiuri largi, cu imprimeuri odihnitoare sau in dungi)

haine inovatoare, intalnite mai ales la artisti, la cei ce lucreaza in domeniul publicitatii, la vanzatorii cu amanuntulsau la propietarii de magazine de lux

Anat Rafaeli si Michael G. Pratt au operationalizat conceptual de vestimentatie organizationala luand in considerare trei dimensiuni : caracteristicile imbracamintei (culoarea, materialul si stilul vestimentatiei), omogenitatea imbracamintei si atributele comparative ale acesteia (variabilitatea si unicitatea)

EXPRESIILE FACIALE

Studiul expresiilor faciale a debutat in a doua jumatate a secolului XIX-lea. Sa ne Amintim de celebra lucrare a lui Charles Darwin "Expresia emotiilor ls om si animale". In timp s-au adunat un munte de fapte de observatie, s-au emis diferite ipoteze si s-au elaborate tehnici din ce in ce mai sofistificte pentru inregistrarea muschilor faciali din carer rezulta expresiile faciale. In anul 1965, Cand Paul Ekman a inceput sa studieze expresiile faciale, majoritatea antropologilor erau convisi de faptul ca gesturile si emotiile au fundamente culturale, ca sunt invatate in procesul socializarii. Paul Ekman porneste de la ipoteza ca expresiile faciale sunt programate ca o parte naturala a emotiilor. Pentru ca toti oamenii apartin aceleiasi specii si toti au acelasi numar de muschi faciali este de asteptat ca oriunde in lume emotiile sa se exprime in acelasi mod, sa fie recunoscute ca atare. Fiecarei emotii ii corespunde cate doua expresii faciale: una programat ereditar, aceeasi in toate culturile; alta, reprezentand o abatere de laexpresiaprogramata, variaza de la o cultura la alta. In sprijinul ipotezei universaliatii expresiilor faciale ale emotiilor, Paul Ekman invoca cercetarile lui H.C. Triandis si W.W. Lambert, care au cerut unui numar de studenti americani si greci, precum si locuitorilor unei mici localitati din insula Corfu (insula greceasca din Marea Ionica) sa acorde note de la 1 la 9 unor fotografi reprezentand personae care exprimau diferite stari emotionale, dupa cum le considera agreabile sau dezagreabile. Studentii in ciuda diferentelor entice, au dat note foarte apropiate, spre deosebire de locuitorii din mediul rural, care au introdus unele discordante in notare. Aceasta prima cercetare comparativa interculturala, care inclian balanta in favoarea tezei universalitatii expresiei emotiilor, nu a fost scutita de critici metodologice intemeiate: s-a prezentat fotografia unei singure personae (o actrita care exprima diferite emotii), nu s-a verificat implicarea in sarcina de notare a subiectilor (s-ar fi putut ca studentii sa fie mai motivate sa evalueze fotografiile), emotiile nu erau naturale (se stie astazi ca exista diferente notabile intre zambetul spontan si cel "artificial").

Cercetarile coordonate de Paul Ekman au demonstrate ca expresiile faciale ale emotiilor sunt universale. Studentii apartinand unor grupuri entice foarte diferite au identificat emotiile corespunzatoare expresiilor faciale.

ZAMBETUL SI RASUL. Numerosi filosofi si oameni de stiinta au icercat sa patrunda esenta rasului si surasului. Ch Darwin aprecia ca rasul pare sa constituie in primul rand, expresia simplei bucurii sau fericiri. Cat priveste caracterul innascut al rasului si surasului, Ch Darwin aduce in discutie cazul Laurei Bridgman care din cauza orbirii si a surzeniei, nu a putut dobandi vreo expresie prin imitare, totusi, atunci cand I s-a comunicat prin limbajul gesturilor o scrisoare de la un prieten iubit a ras si a batut din palme, iar obrajii I s-au imbujorat. Motivele pentru care omul rade sunt variate, dar mecanismul rasului este totdeauna acelasi: inspiratie adnca, scurte contractii spasmodice ale toracelui, in special al diafragmei. De aici si vorba: "radeau de se tineau cu mainel de burta".

In timpul rasului gura este mai mult sau mai putin larg deschisa, cu colturile mult trase inapoi, precum si putin in sus, iar buza superioara este putin ridicata. Uneori radem din tot corpul desi se spune "radem din tot sufletul". 'Radem de ne doare burta" sau "ne tavalim pe jos de ras". In fond este vorba despre contractile musculare si despre stimularea secretiei unor endorfine, fapt ce mentine sau amplifica veselia. Pe astfel de date probate stintific se bazeaza terapia prin ras si pana la un punct concursurile "Cine rade mai mult". Pentru al sanction ape cel care nu are dreptul sa rada de alti - daca are cineva acest privilegiu! -, la romani exista zicala "Rade ciob de oala sparta". Normele referitoare la ras variaza de la o cultura la alta si de la o epoca la alta, dar totdeauna rasul functioneaza ca un "guardian al ordinii publice".

Paul Ekman a catalogat 18 tipuri de zambete care nu sunt stimulate. Zambetele "naturale" se deosebesc de cele false, "artificiale", prion aceea ca dureaza mai mult si ca in performarea lor participa atat muschii fetei cat si cei ai ochilor. In cazul zambetelor false se contracta doar muschii din jurul ochilor, aparand la coada ochilor riduri, nu si muschii fetei. In lucrarea "Limbajul corpului pentru manageri", Horst H. Ruckle analizeaza opt tipuri de zambete.

zambetul voit, fabricat, chinuit (colturile gurii drepte, buzele drepte si lipite). Apare si dispare repede. Poate exprima jena.

zambetul dulceag (intinderea si subtirea buzelor; insoteste universalul "da")

zambetul "pe sub mustata" (buzele tensionate si lipite; exdprima vointa, dar si retinere)

zambetul depreciativ (colturile gurii sunt retrase putin in jos, este afisat de persoanele blazate, ironice, poate exprima acordul si dezacordul, in acelasi timp)

zambetul relaxat (lipsit de tensiune, exprima bucuria, dragostea, pretuirea celuilat).

zambetul stramb (un colt al gurii este tras in jos si celalalt in sus; exprimao amabilitate fortata, un conflict intern; este "zambetul subalternului" nevoit sa asculte o gluma "batrana" a sefului)

zambetul care exprima frica (buzele sunt trase lateral, iar gura este putin intredeschisa; colturile gurii sunt trase spre urechi)

zambetul condescendent, resemnat (rasfrangerea inainte a buzei inferioare; adesea, este insotit de inclinarera capului spre dreapta si / sau ridicarea si tremuratul umerilor)

Pozitia capului este foarte sugestiva. Capul se poate afla in diverse pozitii: ridicat sau coborat, inclinat la stanga sau la dreapta, ridicat oblic la stanga sau la dreapta. Capul impins inainte ne duce cu gandul la un semn de amenintare. Capul plecat inseamna supunere iar capul aplecat oblic inseamna perfidie. Cel care inalta capul, isi descopera gatul, zona vulnerabila, aratand astfel ca nu se teme, ca are semtimentul propriei valori. Ridicarea batosa a capului inseamna aroganta, capul lasat destins pe spate este un semn de auto predare sau o senzatie trezita de amintiri sau ascultarea muzicii preferate, deconectare de ce ii inconjoara. Capul inclinat lateral dreapta inseamna bunavointe, ascultare in opozitie cu inclinarea la stanga care denota scepticism, critica, indoiala.

Pozitia capului tradeaza interesul, toleranta, indiferenta, dezgustul fata de interlocutor. Pozitia de ascultare cu intereses este cu capul usor inclinat lateral. Clatinarea capului in sus si in jos inseamna acord, aprobare, intelegere. Clatinarea capului de la stanga la drapta inseamna negare, dezaprobare si acesta miscarea a capului descurajeaza foarte mult persoana in cauza. In cazul unor negocieri sau diferite conversatii de afaceri sau nu numai castigam teren daca initiem aproape imperceptibil miscarile capului celui cu care negociem.

Miscarile sunt multiple si complexe, se realizeaza combinatii de miscari, se asociaza miscarea capului cu miscarea altor segmente ale corpului, miscarea integrata fiind caracteristica fiecarei situatii sau stari psihologice. Comunicarea prin expresia fetei include mimica(incruntarea, ridicare sprancenelor, incretirea nasului, tuguiesrea buzelor)

Mimica este acea parte a corpului nostru care comunica: fruntea incruntata semnifica preocupare, manie, frustare; spancenele ridicate cu ochii deschisi ne induce catre o stare de mirare de surpriza; nasul incretit inseamna neplacere iar buzele stranse inseamna nesiguranta, ezitare, ascuserea unor informatii.Mimica este semnalul nonverbal cel mai usor de descifrat. Mimica poate fi agitata si este determinata de o succesiune de stari sufletesti, de senzatii puternice si poate semnifica o mare sensibilitate la stimulii externi.

Darwin R. Charles a observat ca mimica asociata unor senzatii este comuna tuturor oamenilor. Fenomenul fost studiat si concluzia a fost ca exista programe innascute, ca se pare ca exista o mimica universala.

Insa vom discuta toate aceste aspecte pe larg dar si despre alte componente care ajuta mimica fetei sa exprime anumite lucruri .

Fruntea:

Fruntea este componenta care formeaza zona superoara a fetei. Ea reprezinta puterile spirituale si trasaturile de caracter asociate.

Formele fruntii sunt foarte diferite de la persoana la persoana dar ea este intotdeauna determinata de linia parului iar inaltimra ei se intinde intre punctul situat intre sprancene si linia parului.Prin miscarea muschilor sunt generate cutele fruntii, care pot fi verticale, orizontale sau incretite. Cutele verticale se datorea concentrarii pe un punct in spatiu sau a luminii orbitoare.Astfel cutele verticare devin expresia unui efort spiritual sau fizic;in valori normale sau depasite, ele exprima disperare, furie,sau emotie. Cutele orizontale apar cand ochii sunt larg deschisi, cand se incearca prelucrarea informatiilor detinute, dar care nu sunt intelese; mimica este expresie a fricii, sperieturii, mirarii, intelegerii bruste a unui lucru, dar aceasta mimica poate fi datorata oboselii, greutatii cu care sunt tinuti ochii deschisi. Cutele incretite apar la locul de intersectie dintre cele orizontale si cele verticale; exprima panica in gandire, dificultati in prelucrarea informatiilor.

Sprancenele:

Chinezii considera sparncenele drept una dintre cele cinci trasaturi vitale ale fetei. Intr-adevar, nici o fata nu poate fi citita cum se cuvine fara a le lua in considerare.

Sprancenele le putem considera ca o granita intre partea superioara a fetei si cea mijlocie. Sprancenele arata tipul afectiv al omului, precum si gradul de intelegere intre minte si inima. Ele au o forma mostenita care prin miscarea in timpul vietii se modifica. Ridicarea sprancenelor se face in semn de salut, de recunostinta si acest lucru il putem numi chiar salutul ochilor.

In timp au fost enumerate sapte grupe principale de expresii faciale, fiecare avand mai multe subgrupe: fericire, surpriza, teama, tristete, furie, curiozitate si dispretul. Expresiile faciale enumerate sunt recunoscute in toate societatile umane si se considera a fi innascute datorita acestei calitati.Ridicarea sprancenelor poate sa denote expresii diferute atunci cand se iau in considerare si alte elemente: simpla poate fi doar un mod de salut, de a spune "da" sau a confirma ceea ce spune partenerul de discutie; o ridicare brusca si scurta dublata de ridicarea umerilor exprima neajutorare, nevinovatie, nestiinta sau mirare si bucurie. In cazul dreptacilor, ridicarea sprancenei drepte exprima o critica, iar a celei stangi, o dipozitie de neincredere si scepticism. Coborarea spancenelor are loc atunci cand exista un pericol iminent. Cuplarea cu miscarea de ridicare a obrajilor este un mijloc de protectie, dar apare si in cazul surasului, scarbei sau plansului.

Ochii:

A devenit ca o zicala atunci cand se spune ca ochii sunt fereastra sufletului si este cu siguranta foarte adevarat ca forma, stralucirea, culoarea si, desigur, miscarea lor dezvaluie foarte multe informatii despre interiorul persoanei respective.

Una dintre cele mai importante trasaturi ale ochiului este stralucirea lui. Aceasta trasatura unica fiecarei persoane in parte se datoreaza interactiunii dintre lumina si lacrimile de la suprafata ochiului. Ochii stralucitori, vii, caracterizeaza o persoana isteata si vioaie, in timp ce ochii lipsiti de stralucire denota nu numai oboseala si descurajare, ci si o prabusire spirituala.Ochii transmit mesaje legate de starile sufletesti. Privirea poate fi blanda, catifelata, dura, prietenoasa.

Elementele studiate in comunicarea nonverbala in cadrul ochilor sunt gradul de deschidere, miscarea pleoapelor, pupile si privirea.Gradul de deschidere a ochilor variaza de la privirea holbata, atotcuprinzatoare, pana la pleoape inchise. Ochii holbati sunt dublati de cutele orizontale, aceasta privire exprima mirare, frica de amenintare iminenta, groaza, curiozitate, extrema, asteptare tensionata, speranta , neputinta naivitae, incapacitatea de a intelege un anumit lucru. Ochii larg deschisi acumuleaza cat mai multe impresii dar fara sa fac o selectie a acestora pot spune sa ei semnifica creativitate spirituala si nevinovatie. Ochii deschisi refleta o stare de interes normal pana la o perceptie optimista a lumii inconjuratoare. Ochii intredeschisi exprima oboseala, tensiune nervoasa, o participare redusa la ce este in jur si plictiseala. Mimica acestora denota indiferenta, inertie, paralizie a afectelor, resemnare, faptul ca partenerul de discutie " nu merita nici o privire". Ochii acoperiti care au doar o fanta ingusta prin care se observa ceva punctual, care se concentreaza asupra unei tinte, in acest caz exista o perceptie negativa a acestei expresii datorita faptului ca denota siretenie, amenintare, agresivitate, indiscretie, egoism sau individualism. Ochii strasi inchisi semnifica concentrare spirituala asupra unui stimul exterior sau a unei idei. Inchiderea unui singur ochii este un gest amical, o intelegere secreta, si aceasta semifica viclenie, siretenie, prudenta, indemanare, arta si este folosit de cei care fac pe importantii. Inchiderea relaxata a ochilor este urmarea fireasca a dorintei de a medita, de a asculta ceva sau a savura ceva, dar in acelasi timp mai semnifica si refuzul de a vedea, de aici vine si expresia "a trece cu vedere".

Miscarea pleoapelor, este una involuntara de indepartare a unui corps strain din ochii, dar ea mai poate exprima si nedumerire, nesiguranta, jena, neliniste.

Cesare Lombroso a observat ca la criminalii innascuti zona centrala a pleoapei superioare este frecvent coborata, conferindu-i persoanei respective un aer somnoros. Cand intreaga pleoapa este mult coborata, generand aspectul cunoscut sub denumirea de "ochii de iatagan", ea denota, cum era de asteptat, lascivitate, preocupari pentru seductie.

Pupila reactioneaza la radiatia luminoasa si la adancimea imaginii. Se ingusteaza atunci cand privim la un obiect indepartat si cand lumina este puternica. Inafara de stimulii exteriori, ea mai reactioneaza si la starii sufletesti, atunci cand avem trairi intense si emotii pozitive; se dilata, iar cand emotiile sunt negative, se micsoreaza. Aceste modficari sunt percepute de partenerii de conversatie drept mesaje subliminale.

Privirea:

Modul in care privim sau suntem priviti are legatura cu nevoile noastre de aprobare, acceptare, incredere si prietenie. Chiar si a privi sau a nu privi pe cineva are un inteles. Privind pe cineva confirmam ca ii recunoastem prezenta, ca exista pentru noi;interceptarea privirii cuiva inseamna dorinta de a comunica.

Privirea ca mijloc de comunicare a sentimentelor, gandurilor, starilor sufletesti nu ar avea aceeasi semnificatie in absenta ochilor, ea fiind rezultata unor conexiuni intre creier si inima, modulate de firea si de educatia fiecarui individ..Mesajele ochilor si privirilor sunt legate de dilatarea si contractia pupilei, de ascunderea unghiului intern, de intensitatea si durata contactului vizual cu interlocutorul, de schimbarile de directie ale privirii. Modul de a privi e legat de interesul fata de partenerul de comunicare.Daca persoana sau ce ne spune nu ne intereseaza mutam privirea fata de ceva anume.

Cum am mai spus privirea este contactul vizual intre parteneriide discutie, ne ofera indicii despre sentimentele care exista intre cele doua persoane, atunci cand contactul vizual este evitat exista o stare de nesiguranta, o timiditate excesiva sau dorinta de a nu fi deranjat. Cand intr-o situatie precum calatoria in metrou sau in orice transport in comun, cineva priveste o persoana chiar si dupa ce este observata, este interpretata drept tendinta de agresiune; insa atunci cand contactul vizual intre doua persoane este prelungit, acest lucru este explicat prin existenta unor sentimente puternice intre cei doi.

Exista mai multe moduri de a privi: a) privirea paralela, la distanta mica denota o persoana adancita in gandurile sale si care nu doreste sa perceapa mediul inconjurator. Dar cand aceasta este mentinuta in prezenta unei persoane, este inteleasa ca o incercare de ignorare a acesteia si de a o face pe aceasta sa se simta nedorita in mediul respectiv. b) privirea drept in ochii este un semn al dorintei de cooperare cu interlocutorul, demonstrandu-i acestuia interesul si cunoasterea valorii sale. Aceasta privire denota onestitate, corectitudine si constiinta de sine. c) privirea de sus in jos se poate datora diferentei de inaltime sau a pozitiei partenerilor de discutie si acest lucru poate sa denote dominare, mandrie, aroganta. d) privirea de jos in sus are aceasi cauza ca si cea precedenta si denota supunere sau dorinta de agresivitate. e)privirea laterala, respectiv oblica, poate fi orientata spre stanga sau drepta, de sus sau de jos si exprima mai multe tipuri de informatii prein combinarea acestor elemente.Pornita de sus inseamna dispret, pronita de jos denota slugarnicie, iar cand ochii sunt larg deschisi poate semnifica curiozitate sau retinere.

Privirile au fost studiate si din punct de vedere al fundamentelor neurologice. Astfel directia privirii indica ce idei trebuiesc activate: imaginile sunt activate de prvirea in sus, sunetele de cea orizontala si sentimentele de privirea in jos.Privirea indreptata spre stanga activeaza amintirile impersonale, obiective, logice, iar cea spre dreapta imaginatia, creativitatea, amintirile personale.Astfel cand cineva incearca sa-si aduca aminte ceva va privii spre stanga, iar cand va inventa sau va minti, spre dreapta.

Nasul:

Importanta nasului ca emblema a fetei a fost descoperita de Aristotel si confirmata de aproape toti fiziognomistii de marca. Dr.Roger Rogerson spunea ca "dintre toate trasaturile fetei omenesti, nasul, fiind cel mai proeminent, joaca cel mai de seama rol in dezvaluirea caracterului"

Se spune ca lungimea nasului, respectiv a zonei de mijlocii trebuie sa fie egala cu aceea a fruntii si a treimii faciale inferioare.O asemea egalitate simbolizeaza un echilibru interior, exprimat prin cinste, loialitate si dragoste pentru adevar, ceea ce caracterizeaza orice om destoinic.Nasul ofera si el informatii despre starea de spirit a unui individ. Varful nasului ne poate dezvalui daca se inroseste sau paleste. Narile se pot umfla cand simtim un miros placut, sau daca suntem furiosi si largim narile pentru a sporii cantitatea de aer.

"A stramba din nas" este o expresie dar si o miscare a muschilor nasului, care semnifica neplacere, indispozitie, jena, confuzie. Miscarile frecvente ale muschilor din zona nasului duc la aparitia "cutei sensibilitatii" situata intre partea laterala a nasului si buza superioara, iar aceasta se datoreaza din cauza unei stari de nemultumire datorita unui fapt sau obiect neplacut.

Una dintre principalele directii ale studiitlo expresiilor faciale a fost detectarea expresiilor artificiale, intentionate pentru a induce in eroare. Paul Ekman(1997) considera ca ceea ce tradeaza o persoana care intentioneaza sa induca in eroare sunt semnele de emotie. Cazul cel mai simplu este de a incerca o emotie pe care nu o simti. El considera ca exista putine persoane care sa produca expresii emotionale corecte, cei mai multi sunt tradati de anumite semne. De exemplu cei care zambesc spontan vor folosi anumiti muschi ce nu pot fi controlati intentionat situati in zona ochilor, iar pentru furie o ingustare a buzelor.

Gura:

Gura este cea mai mobila zona a fetei ea ne permite sa intre hrana, bautura si aerul ce ne sunt necesare;ea musca, ea ne rosteste gandurile, ea rade cand suntem bucurosi.

Gura deschisa cu barbia lasata inseamna reaus lipsa de activitate. Gura inchisa poate insemna dorinta de a negocia tacit sau respingerea unui contact verbal. Gura inchisa cu buzele stranse indica inchiderea in sine, solitudine, incapatanare, proasta dispozitie. Gura si buzele pot realiza diferite mimici, cum ar fi cea de degustare, de savurare, de protest, de ingrijorare.

Prezenta zambetului confirma disponibilitatea spre dialog. Zambestul autentic este expresia unei stari de bucurie, de acceptare si implica si participarea ochilor. Initial dezvelirea dintilor a fost un gest de amenintare, ulterior a evoluat spre un gest de prietenie. Zambetul apare la sugar foarte devreme, cam in a cincea sau a sasea saptamana de viata. Zambetul poate fi fabricat, prostesc, relaxat, dulceag, stramb, de frica, resemnat. Zambetul care descopera numai dintii de sus , nu si gingiile superioare este un semn de bunatate, cinste.Daca zambetul dezveleste si gingiile de sus aceasta denota ca posesorul este predispus la deprimarecare ii poate afecta fericirea si cariera. Cand zambetul dezgoleste ata dintii de sus , cat si dintii de jos, posesorul are o fire deschisa, corecta si generoasa, care isi va fi obiectul criticii si antipatiei altora.

Rasul este o manisfestare tipic unama, ea este eliberatoare de tensiuni interne.Copii rad mai mult decat adultii.Rasul poate fi cinic, agresiv, eliberator, blazat, ingrijorat.

Minciuna in societate:

Din punct de vedere psihosociologic, minciuna este o strategie protectiva, adaptiva si succesiva de insertie optimala a individului in complicata retea sociala. Aceasta ii asigura atat neutralitatea sau distantarea necesara, atunci cand societatea nu-i este pe plac, cat si implicarea inteligenta in vederea obtinerii unei pozitii sau profit maxim cand crede de cuviinta. In acelasi timp, prezenta minciunii poate de seama de calitatea relatiilor care reglementeaza societatea, de profilul comunicarii dintre diferitii protagonisti sociali.

Minciuna constituie un act psihic complex, cu rezonante socio-culturale, ce vizeaza mai multe straturi existentiale: ontologice, gnoseologice, retorice, axiologice, antropologice, culturologice, sociologice. Ea este o forma de administrare eficienta a fictiunii, de plonjare motivata in ireal, de indepartare prin limbaj sau gestica de la cea ce indeobste este recunoscut ca existent, ca adevarat, ca valoare. Ca modalitate de abatere de la ceea ce este , minciuna da seama de faptul ca distanta dintre real si ireal este reglabila prin mecanisme semiotice, ca nu intotdeauna este urmarita corespondenta dintre ceea ce se afirma si starile de fapt, ca instrumentele limbajelor verbale sau paraverbale sunt excelente mijloace de a trisa, de a ascunde, de a nascoci. Minciuna este o achizitie culturala ce se rafineaza pe masura ce subiectul dobandeste o anumita experienta praxiologica, ajunge la o anumita performanta cognitiva, stie sa selecteze si sa ierarhizeze, dispune de o anumita performanta discursiva, este integrat in comunitate si are anumite interese. Nu minti doar de dragul de a minti.

Editarea unei minciuni presupune o maturitate a constiintei, o gandire de tip simbolic, o decentrare si dedublare subiectiva, o dezvoltare minimala a limbajului. Cele mai dese minciuni ale fiintei umane sunt antrenate prin limbaj, intrucat acestea sunt cele mai economicoase. Este mai usor sa ascunzi sau sa te ascunzi in spatele cuvintelor. Te tradezi mult mai usor prin mimica sau gestica. Mainile sau fata noastra sunt mai sincere, mai transparente.

Omul minte si prin actele pe care le intreprinde, printr-o conexiune interesata a gesturilor si comportamentelor sale. Nu-i nevoie sa mai apeleze la cuvinte. Reusesti sa minti in deplina tacere. Poti foarte bine sa induci in eroare actionand intr-un anumit mod, exagerand sau alternand semnificatiile unor acte sau imbinandu-le si articulandu-le astfel incat sa se creeze impresiile dorite. Combinatorica actelor, ca si a cuvintelor, este nelimitata si, de aceea, ea creeaza spatiul de manevra suficient de larg pentru reusite strategii de inselare. Mintim gesticuland, razand, mirandu-ne, infuriindu-ne, bucurandu-ne,.mintindu-ne. Mintim de cum facem prima miscare, dar si in nemiscare.

Postura

• Spatele drept si capul sus, precum si pozitia trasa in spate a umerilor va sugera interlocutorului incredere in sine si hotarare.
• Pozitia corpului aplecata in fata cu masura poate face minuni la un interviu de job, la un curs sau la o sedinta, sugerandu-i interlocutorului ca esti interesat de ceea ce are acesta de spus.
• Pozitia corpului lasata pe spate, sprijinita de spatarul scaunului poate sugera, din contra, dezinteres, atitudine refractara fata de ceea ce are de spus interlocutorul.
• Pozitia corpului cu bazinul putin impins inainte si cu mainile in buzunar, eventual cu degetele mari in exteriorul pantalonilor va insemna incredere in sine.
• Pozitia ridicata cu mainile pe masa si cu corpul aplecat inainte va insemna o atitudine autoritate, dorinta de a se impune.
• Pozitia lasata pe spate cu mainile impreunate la ceafa sugereaza o atitudine de superioritate.

Pozitia mainilor

• Mainile ascunse in buzunare sau oricum altundeva decat la vedere poate sugera interlocutorului ca ai ceva de ascuns.
• Mainile apropiate cu degetele mari unul sprijinit de celalalt pot sugera incredere in sine, sau in anumite contexte chiar aroganta.
• Mana dusa la fata, sprijinind barbia sau falca este un semn de plictiseala sau de neascultare a interlocutorului.
• Mainile incrucisate la piept sugereaza o atitudine inchisa, neincrezatoare sau o persoana care se apara.
• Mainile sprijinite una pe alta, eventual jucandu-se necontrolat sugereaza o stare de nervozitate.

Gesturi

• Gestul reflex de a scoate ochelarii de pe nas si de a lua unul dintre bratele ochelarilor si a-l duce in dreptul gurii sugereaza interes si chiar dorinta de a spune ceva.
• Gestul de a duce o mana sau un deget la ceafa poate insemna ca cel care face gestul a fost pus intr-o incurcatura.
• Mana dusa in dreptul fetei sau al ochilor poate insemna ca cel care face gestul incearca sa ascunda ceva.