CONSIDERATII VIITOROLOGICE PRIVIND COMUNICAREA

Comunicarea se gaseste in cadrul studiilor si cercetarilor in ipostaze dintre cele mai diferite. In incercarea de a delimita cat mai bine acest domeniu, autori diferiti, trateaza procesul comunicarii mai mult sau mai putin extins, insa in cele mai multe cazuri, in functie de propiile necesitati, pentru a le servi unor nevoi operationale. Asa se explica de ce intalnim numeroase orietari care-si propun sa elucideze unele sau altele din dimensiunile comunicarii.

1.Orientari in definirea conceptului si in cercetarea comunicarii

Desi stadiul actual al definirii conceptului de comunicare, pus in evidenta in primul capitol al lucrarii, ne-ar putea indemna sa credem ca mai sunt putine de spus in acest sens, totusi, se constata inca preocupari intense, care vizeaza adancirea studiilor pentru definirea cat mai nuantata, insa exacta a acestui fenomen.

O analiza a orientarilor existente pune in evidenta cel putin urmatoarele aspecte mai importante:

a) Unii cercetatori accepta una dintre definitiile comunicarii, considerata mai completa, mai flexibila, care din perspectiva unor nevoi operationale, pentru a evidentia un anumit aspect, pe moment ar da satisfactie. In sprijinul acestei alegeri ar fi argumentul de de natura metodologica; cercetatorul trebuie sa dispuna de o interpretare-cadru pertinenta, care sa faca posibile investigatii performante. Daca se accepta o asemenea optiune atunci, cunoscandu-se ca definitiile existente nu acopera unitar problematica si dimensiunile comunicarii, se incurajeaza in continuare tendinta actuala, aceea de a surprinde si adanci diferitele ipostaze ale comunicarii. De altfel, studiile de specialitate cu privire la procesele comunicationale sustin aceasta idee: cele mai numeroase vizeaza cu preponderenta subdomenii distincte ale comunicarii, indeosebi mass-media, kinezica, proxemica, comunicarea in organizatie etc. Consideratiile referitoare la conceptul de comunicare, ca proces social unitar, fara sa aduca ceva nou, cuprind, de cele mai multe ori, doar unele analize comparative ale continuturilor definitiilor deja consacrate, releva limitele lor, precum si necesitatea unor formulari mai elaborate, care sa permita mai multe deschideri si, in consecinta, largirea orizonturilor cercetarii.

b) O alta orientare ar poatea fi cea care este propuna in prefata lucrarii Comunicarea[1]. Ion Dragan, prin comentariile pe care le face, supune atentiei unele idei ale autorului cu privire la o sociologie a comunicarii, ca o stiinta "plurala", care ar putea sa indeplineasca rolul de perspectiva "federatoare" a abordarilor, conceptelor si teoriilor ce alcatuiesc, in mod general, "stiinta comunicarii". Argumentele cu care sustine aceasta optiune sunt: conexiunea organica dintre sociologie si stiintele comunicarii; <<toate relatiile de comunicare (fie ele intelese ca transfer de informatie, transfer de semnificatie, intentie de influentare, impartasire in comun a unor opinii, idei, reprezentari si puncte de vedere sau coproducere a sensului si semnificatiilor, sistem de semne recunoscute si impartasite, "tranzactie" intre locutori sau "contract" intre "instanta de enuntare" si "instanta de receptare") sunt relatii sociale (in sensul, mai ales, ca relatiile de comunicare genereaza, implica si sunt rezultatul altor tipuri de relatii sociale)>>. In conceptia autorului, sociologia comunicarii, astfel constituita, nu trebuie sa subsumeze "teoriile si modelele unei grile uniformizatoare, ci in a le stabili cu rigoare specificitatea, aporturile si limitele, pertinenta in studierea proceselor comunicationale". Totodata, el respinge ideea unui "model unic" de stiinta a comunicarii si sustine necesitatea ca sociologia comunicarii sau o stiinta mai generala a comunicarii sa aiba un caracter multiparadigmatic. Autorul conchide ca numai asa sociologia comunicarii poate deveni un "corpus integrator" si nu o "enciclopedie a stiintelor comunicarii".

Aceasta optiune insa nu schimba statutul actual al comunicarii, acela de anexa a unei stiinte. Si atunci este firesc sa ne intrebam: daca se considera ca problematica pe care o circumscrie comunicarea este atat de importanta pentru om si societate, incat ar trebui sa se studieze in mod unitar, de ce sa se faca acest lucru sub "umbrela" unei stiinte care nu numai ca o abordeaza secvential, dar o si neglijeaza ca proces ? De ce nu o stiinta a comunicarii ?

c) Exista si o asemenea orientare[2], insa, autorii ei nu au in vedere studiul unitar al tuturor proceselor comunicative, ci il restrang doar la"circuitele profesionale si institutionale ale informatiei, fie ca aceasta informatie este destinata publicului in general sau unui public specializat". Deci, stiinta comunicarii, in viziunea autorilor, isi concentreaza studiul numai "asupra proceselor de comunicare intentionala, cu o finalitate bine precizata, asupra valorii pe care o are informatia si a efectelor pe care transferul institutional de informatie le provoaca in viata publica". Ce se intampla cu celelalte tipuri de comunicare ? Potrivit exemplului dat de catre autori, atunci cand se refera la comunicarea interpersonala, care, potrivit viziunii lor, va trebui sa fie obiect de studiu al psihologiei sociale, este de la sine inteles ca acestea vor fi in continuare in atentia stiintelor care le-au investigat pana acum. In consecinta, daca aceasta optiune s-ar realiza, s-ar opera cu "stiinta comunicarii", cu continutul relevat mai sus, si cu "stiinte ale comunicarii", rezultate in urma aprofundarilor altor stiinte asupra celorlalte tipuri de comunicare, situatie inacceptabila, chiar si numai pentru faptul ca ar mentine active numeroasele controverse existente.

d) Bernard Mièje[3], desi nu neaga aportul, uneori incontestabil, al analizelor sectoriale, monodisciplinare asupra comunicarii, considera, totusi, necesara si elaborarea unei teorii generale. Ca o asemenea constructie teoretica sa determine progresul cunostintelor in materie de comunicare, trebuie sa cuprinda "reflectii si lucrari fondate pe metodologii interstiintifice care traverseaza campurile pe care le acopera comunicarea fara a avea insa pretentia de a o cuprinde in totalitate". Un astfel de demers trebuie "sa permita degajarea unor reguli de functionare", numite logici sociale, care se dezvolta in cadrul comunicarii, au o "stabilitate temporala suficient de mare, in masura sa ajute la intelegerea evolutiilor conjuncturale, a miscarilor aparent neregulate si a tacticilor actorilor sociali implicati" in procesele comunicative si au rolul de a articula in jurul lor strategiile pe termen mediu ale acestora. In viziunea autorului, logicile sociale, desi au rezultat in urma unor cercetari asupra industrializarii programelor audiovizuale, pot fi extinse la o buna parte a comunicarii si folosirea lor ar duce la depasirea unor "opozitii sterile si teribil de indarjite," cum ar fi cele "dintre abordarea macro si micro", "dintre structuri si interactiuni sociale", "dintre fenomene structurale si fenomene lingvistice" etc. Acestea devin posibile intrucat logicile sociale nu functioneaza in mod determinist sau mecanic, nu sunt puse la punct ca un sistem teoretic inchis si suficient siesi; ele au un caracter dinamic, care consta in modificari si deplasari ce le pot orienta in sensuri opuse, le pot situa in conflict, le pot suprapune si chiar sa se nege. Totusi, consideram ca, asa cum sunt gandite, logicile sociale nu pot asigura nevoile cercetatorului de a generaliza, de a interpreta in mod unitar comunicarea, intrucat aceasta este limitata de multitudinea si diversitatea, precum si de subiectivismul inerent stabilirii lor (in functie de orientarea teoretica a cercetatorului).

e) In studiul "Cercetarea comunicarii astazi", Luminita Iacob releva tendintele actuale de investigare in interiorul psihologiei sociale, stiinta care, asa cum apreciaza multi cercetatori, intrucat "este preponderent axata pe dimensiunea relationala a comunicarii", scoate cel mai bine in relief potentialul motivant al acesteia, prin cuvant si prin alte mijloace, capacitatea ei de a preveni, atenua sau de a inlatura neintelegerile, tensiunile, contradictiile, conflictele dintre oameni, indiferent de statutul atribuit lor in mod oficial si de rolul jucat de ei. Autoarea constata ca tema comunicarii reprezinta terenul unde psihologia sociala "se intersecteaza cu cele mai multe si cele mai diverse discipline", "atat in abordarea problemelor clasice ale comunicarii, cat, mai ales, in tendintele contemporane ale cercetarii". Ca urmare, studierea comunicarii, in cadrul psihologiei sociale, se afla "mereu sub presiunea intra si interdisciplinaritatii"(s.n). Perspectiva relevata este sustinuta de autoarea studiului cu un argument indubitabil: in investigarea comunicarii, psihologia sociala valorifica astazi, indeosebi, trei influente: una interna - teoria reprezentarilor sociale; una intermediara - psihologia cognitivista; una externa - etologia si psihologia evolutionista. Acest mod de a solutiona problematica comunicarii semnaleaza de fapt o alta cale de investigare unitara a proceselor specifice acesteia. Este vorba de abordarea interdisciplinara, axata pe conexiunile, intrepatrunderile si suprapunerile analizelor pe care le fac diversele discipline, care au circumscris ariei lor problematice si aspecte ce privesc comunicarea. In lucrarea "Comunicarea", Mihai Dinu incearca o asemenea intreprindere. El isi intemeiaza sustinerile, pentru a acoperi "un spectru cat mai larg de aspecte ale atat de diversei problematici comunicationale"[4] si pe ceea ce rezulta din investigarile altor stiinte sau domenii decat psihologia, sociologia si antropologia, respectiv: filozofia, istoria, etologia, matematica, tehnica, pictura, muzica, cinematograful si chiar teologia. Problema este ca aceasta modalitate de investigare poate duce intr-adevar la rezultate satisfacatoare numai daca cercetatorul dispune sau porneste de la o interpretare-cadru care sa faca posibile deschideri catre toate dimensiunile problematicii comunicarii. In caz contrar studiile pot deveni sectare, pot duce la rezultate gresite/false sau pot esua in fundaturi.

f) O alta orientare este deschisa de modelul procesual-organic al procesualitatii sociale[5], care face posibila transcenderea abordarilor dependente de o anumita disciplina teoretica si conturarea interogarii transdisciplinare a proceselor comunicationale.

Orientari in cercetarea comunicarii verbale, nonverbale si organizationale

Comunicarea ocupa un loc important in agenda dezbaterilor privind modul in care ar trebui analizata si inteleasa societatea, desi apar adesea neclaritati datorate terminologiei sau standardelor aplicate. Cu toate acestea, cercetarile si studiile comunicarii cuprind un spectru foarte larg de domenii, problematizari de la cele mai simple la cele mai complexe, de la cercetarea lor asupra unui individ pana la studiul lor la nivel de masa, sau privind tendintele actuale, la nivel global.

a) Pornind de la studiul paralimbajului si a comunicarii nonverbale, s-au facut numeroase cercetari si analize detaliate, care acorda o mare atentie relatiei dintre comportamentul verbal si nonverbal, capacitatilor de codificare in comportamentul nonverbal la nivel interpersonal, diferentelor individuale si celor bazate pe gen[6].studierea interactiunii nonverbale este greu de separat, insa, de cea a comunicarii interpersonale, in general. Alte directii de cercetare sunt cele privind negocierea intalnirilor dintre oameni, cum incearca acestia sa se prezinte pe ei insisi, ce reguli guverneaza relatiile interpersonale, cum trebuie tratate problemele, regulile unei conversatii, cum evolueaza o relatie comunicationala etc.

Desi sursele interesului pentru aceste doua tipuri de comunicare sunt diferite, nu putem sa nu distingem lucrarile lui Goffman in acest domeniu care continua sa exercite o influenta puternica. Goffman releva conceptul de 'cadru' ('frame')[7], cosiderand ca, o mare parte a vietii sociale asa cum o traim noi o constituie o serie de cadre ale unor situatii definite social, pe care le invatam, le recunoastem, le interpretam, dar le si schimbam si reinterpretam in interesul nostru. Noi suntem permanent antrenati intr-o serie de activitati simbolice de decodificare, manipulare, inventare de cadre adecvate evenimentelor sociale. Gasim o oarecare asemanare intre acesta perspectiva asupra comunicarii si o alta, bazata pe analogia dintre viata sociala si teatru . Conform acesteia putem privi interactiunea comunicationala ca pe o serie de reprezentatii, o interpretare de roluri, care au la baza planuri sau 'scenarii' si implica adesea un element teatral. Davis si Baran sugereaza ca numeroase componente ale scenariilor si stilurilor pe care le adoptam in viata cotidiana provin in mare masura din comunicarea de masa decat din experienta personala directa.

b) In cadrul comunicarii organizationale, se acorda o atentie mult mai mare comunicarii dincolo de granitele organizatiilor formale, interfetei dintre organizatie si publicul larg, problemelor supraincarcarii informationale si necesitatii de a restrange, dar si de a facilita fluxul informational, diversitatii rolurilor comunicationale in reteaua unei oraganizatii, aplicarea evaluarii circuitelor comunicationale din organizatii in ideea de bilant asociat bilanturilor financiare, de productie etc.

3.Orientari in studiul comunicarii de masa

a) In cadrul comunicarii de masa intalnim cele mai multe studii, cele mai recente fiind legate in special de oraganizatiile productiei mediatice si de stiri. In contextul acestor studii stirile sunt considerate o forma culturala distincta, ale carei radacini se afla in activitatile de culegere si procesare si cultura profesionala a celor care le fabrica, mai mult decat in reflectarea obiectiva a realitatii[11].

b) Si studiului audientei mediatice i s-a acordat atentia cuvenita, fiind continuate cercetarile in traditia teoriei 'utilizatorilor si gratificatiilor'. Se impune un nou concept si anume cel de 'cultura a gustului', schitat de Gans[12] si elaborat ulterior de Lewis H. . Aceasta notiune serveste explicarii aparitiei audientei pentru anumite tipuri de continut, audiente care nu pot fi identificate in termenii caracteristicilor lor sociale si nu sunt usor de plasat in ierarhiile claselor, educatiei sau culturii. La nivel de masa, aceste culturi de gusturi corespund adesea pietelor-conglomerate de consumatori potentiali si grupuri tinta pentru publicitate, lipsite de o identitate sociala clara si de radacini comunitare sau societale.

c) Noelle-Neumann abordeaza problema puterii mass-media, elaborand o teorie a 'spiralei tacerii'[14], conform careia, 'o teama de izolare' fireasca face ca indivizii sa aiba tendinta sa pastreze tacerea fata de ceea ce percep, corect sau nu, a fi opinia publica dominanta, cu consecinta cresterii si raspandirii caracterului dominant al acesteia. Teoria este relevanta pentru mass-media, care reprezinta o sursa importanta de impresii si credinte privind directia opiniei publice.

d) In legatura cu efectele mass-media, remarcam studiul intreprins de Lang si Lang[15], cu privire la puterea mediatica. Ei aduc argumente convingatoare si demonstreaza prin cercetarile lor ca aceasta este considerabila. Principalele directii de cercetare sunt urmatoarele:

♦studierea audientei si identificarea subgrupurilor potentiale din cadrul ansamblului audientei (studierea comunicarii politice, influenta mass-media asupra copiilor etc.);

♦cautarea de corespondente, bazandu-se pe corelatiile stabilite in timp, intre tendintele din mass-media si cele din cadrul societatii si publicului (aici intalnim aparitia 'indicatorilor culturali' care au la baza teza potrivit careia, schimbarea culturala in general reflecta sau nu este reflectata de modificarea structurii sociale si ca este posibila studierea schimbarii sociale prin intermediul continutului mediatic, care constituie manifestatarea culturala cea mai accesibila si usor de analizat; una dintre directiile acestei strategii, este si cea referitoare la 'stabilirea agendei', potrivit careia, mass-media stabilesc ce subiecte sunt importante pentru opinia publica si in ce masura);

♦preocuparea fata de refractie, avand la baza teoria conform careia mass-media furnizeaza multimea de imagini, idei, definitii si prioritati, care limiteaza si modeleaza ceea ce oamenii cred si stiu (aceasta abordare aduce in prim plan intrebarea privind ce versiune a lumii, ce norme si ce valori sunt de falt oferite de mass-media, raspunsul necesitand analize de continut foarte amanuntite, sensibile deopotriva la semnificatia explicita si implicita);

♦studiul rezultatelor, care se raporteaza la efectele mass-media ce constiruie canale esentiale de comunicare, considerate ca fiind foarte eficiente.

In afara acestor directii se semnaleaza, prin multitudinea de publicatii si a rezultatelor obtinute in cadrul unor noi cercetari, revenirea in atentie a studierii persuasiunii si a campaniilor de informare publica[16].

e) O alta directie de cercetare este cea a modurilor de comunicare. Studierea limbajelor de toate felurile intr-o varietate de contexte cunoaste o mare dezvoltare. Dupa cum am vazut deja, se acorda multa atentie paralimbajului - gestica, expresie, imbracaminte, prezentare - in special in contextul comunicarii interpersonale. Ne atrage insa atentia progresul inregistrat in una din formele de 'analiza de discurs', cea care are drept texte de diferite tipuri, in special cele a caror forma este picturala, auditiva sau scrisa fiind destinate a fi 'citite' in contexte mai mult sau mai putin publice. Structuralismul si semiologia ofera principii si orintari metodologice pentru identificarea sistemelor de semnificatii care stau la baza unei categorii de texte date, pornind de la ideea ca astfel de categorii au propiul lor 'limbaj' imagistic, simbolic si metaforic, care poate fi descifrat in termenii contextului cultural care le inglobeaza.

f) Un interes aparte prezinta incercarile de a dezvolta metode de analiza a textelor nescrise. Cateva exemple in acest sens: lucrarile lui Lezmore despre reclama, cele ale Grupului de Studii Media din Glasgow despre stirile televizate, cele ale lui Barthes si Hall despre fotografie, cele ale lui Fiske si Hartley despre teatrul de televiziune si cele ale lui Metz despre film[17]. Contributii importante asupra limbajului si textelor sunt aduse si de sociolingvistica.

g) O alta sfera de interes pentru cercetare a reprezentat egalizarea accesului la o intreaga gama de 'bunuri' comunicationale, incluzand informatia de toate felurile ca si cultura stiintifica si artistica a unei societati, participarea la cercuri de discutie si influenta bazate pe vecinatate, munca si politica, mijloacele de autoexprimare. In acest domeniu se deschid directii ce includ tot ceea ce contribuie la facilitarea fluxului comunicational, reducerea barierelor, exprimarea abilitatilor, furnizarea mijloacelor de exprimare si participare. Thunberg[18] studiaza comunicarea in familie, scoala, la locul de munca, in politica si mass-media, din punct de vedere al cresterii egalitatii, avand drept preocupare centrala dezvoltarea 'potentialului comunicational', care poate contribuii la actualizarea unor valori fundamentale, care sunt stima de sine, sentimentul apartenentei sociale, capacitatea de a exercita o influenta asupra mediului. Autorul introduce notiunea de 'spirale ale interactiunii' care actioneaza in diferitele contexte mentionate si poate contribui la maximizarea, desi niciodata la egalizarea potentialului comunicativ.

In mare parte discutia despre egalitate este legata de comunicarea de masa. Cele mai numeroase studii privind puterea si egalitatea in domeniul comunicarii de masa vechea disputa despre masura in care mass-media extinde si consolideaza puterea clasei conducatoare sau alte interese dominante. Remarcam in acest sens dezvoltarea unei scoli de analiza politico-economica, ce incearca sa stabileasca relatii intre evolutiile din structura comerciala si de piata a mass-media si continutul a ceea ce acestea produc[19]. In afara de axceasta, principala directie a fost analiza 'discriminarilor' media fata de o serie de minoritati sau grupuri dezavantajate (incluzand emigrantii, sindicalistii, deviantii, tinerii etc.).

h) O alta orintare este cea a lui Edelman despre penetrarea puterii in toate formele de comunicare publica - prin mituri, simboluri si steriotipuri[20]. Una din temele care ne atrage atentia este cea a declinului 'sferei publice' sub impactul fortelor comerciale care se indreapta spre consumerism si individualizare si concomitent, citre privatizare si detasare de preocuparile sociale mai largi. 'Golurile de cunoastere' reprezinta o alta directie de cercetare, acestea semnificand inegalitatea structurata prezenta in distribuirea informatiei. Inegalitatile se refera in principal la educatie si diferentele de clasa sociala, iar cercetarea a fost preocupata de dimensiunea acestor 'goluri' si contributia mass-media la agravarea sau estomparea lor.

i) In ceea ce priveste aplicarea tehnologiei electronice la nevoile minoritatilor si la cele locale, cu scopul de a contrabalansa puterea unor mass-media centralizate si de larga distributie, exista de mult timp o dezbatere politica, profesionala si intelectuala. Principala problema care se ridica este cum vor fi definite utilizarile noilor media si cum va fi exploatat potentialul lor - ca extensie ale sistemelor existente de distributie in masa sau pentru o mai larga participare si antrenare a minoritatilor. Noile media par sa ofere sansa eliminarii golurilor informationale, dar realizarea efectiva a acestui fapt va depinde de distributia resurselor si abilitatilor. Nu exista motive sa credem intr-o redistribuire in favoarea celor mai putin puternici si avand un potential comunicational redus[21].

Printre aceste directii prezentate se impune tot mai mult ca o realitate convergenta. Se pune tot mai putin accentul pe difenta dintre tipurile de limbaj, de mijloacele de comunicare sau de niveluri sau de contexte ale comunicarii. Exista tendinta, printre diferitele tipuri de cercetatori care se ocupa de comunicare, de a aborda teme comune, utilizand aceleasi concepte, metode si vocabular, acestea fiind doar cateva aspecte care exercita presiuni pentru identificarea investigatiilor in vederea definirii cat mai exacte a comunicarii.

In ciuda acestor dezvoltari este, totusi, greu de sustinut ca in prezent, 'dupa circa 50-70 de ani de cercetari consacrate fenomenelor comunicarii sociale sau conturat metode total originale si speciale si ca au aparut teorii acoperind numai domeniul comunicarii. In acest context de emergenta a unor noi instrumente de lucru stiintific, sugestia lui Bernard Miège de a cuprinde intregul ansamblu al cercetarilor si reflectiilor asupra fenomenelor comunicarii sociale sub genericul 'gandire comunicationala' reprezinta o rezolvare subtila a dificultatilor de tipologizare pe care le ridica un camp stiintific prin excelenta eteroclit'[22]. Comunicarea, inca de la primii pasi, 'si-a construit fara incetare, uneori exagerand baze teoretice exigente: fie prezentandu-se ca o stiinta a stiintelor (tentatie recurenta), fie straduindu-se sa se distinga prin obiectul ei mai mult decat prin metodologiile la care facea recurs, apartinand altor stiinte umane si sociale, recunoscute inaintea ei si beneficiind de o legitimitate mai mare; de altfel, disciplinile recent aparute, carora responsabilii politico - stiintifici le lauda intr-un mod excesiv presupusele avantaje, abordandu-le viitorul cu multa certitudine, functioneaza fara ca membrii lor cei mai legitimi sa fi reusit sa cada de acord asupra bazelor conceptuale comune ' .

Dupa toate acestea putem afirma cu siguranta faptul ca, procesul comunicarii, privit din orice perspectiva, la modul general, mai cuprinzator, ca interpretare federalizatoare, ca stiinta, sau ca studiu interdisciplinar, nu i se mai poate nega caracterul fundamental, complex atat pentru individ cat si pentru societate. De asemenea nu mai putem nega progresul tehnologic care impinge comunicarea spre tatamuri nestrabatute de piciorul uman, ci doar cu gandul am fi putut ajunge acolo. Secolul vitezei in care traim, ne invaluie intr-o mare de informatie, prezentata pe diferite suporturi, sub diferite forme si ambalaje, informatia devenind o marfa pretioasa, stiindu-se ca cine o detine, detine totodata si monopolul asupra situatiei respective. Astfel, comunicarea devine/este indispensabila, axa pe care cucereste viata sociala azi, dezvoltandu-se in doua directii :

♦probabilitatea de a 'utiliza o gama din ce in ce mai larga de aparate, care permit, prin retele cu debit crescut, fie sa schimbe mesaje, fie sa acceada la programe informationale si culturale';

♦punerea in practica, de catre state, intreprinderi si institutii sociale a unor tehnici de gestionare a socialului in cadrul unor strategii elaborate.

Comunicarea se dezvaluie astfel sub caracterul ei ambivalent, atat ca instrument de emancipare a individului (largind mijloacele de acces la informatie sau de schimb de mesaje), cat si ca un instrument de control in mana autoritatilor politice si economice, permitand prin industriile culturale si relatiile publice generalizate impunerea unor modele de comportament si a unor reprezentari sociale prestabilite.

4. Orientari in domeniul mijloacelor tehnice de comunicare

O analiza suficient de relevanta a principalelor aspecte care caracterizeaza evolutiile actuale in domeniul tehnicilor de comunicare este facuta de Ion Dragan[25] in lucrarea Paradigme ale comunicarii de masa. Acesta constata ca mass-media s-au dezvoltat mult timp independent unele de altele, indeosebi in ce priveste latura lor tehnologica. Spre deosebire, informatica va determina, incepand cu anii 60 un intens proces de convergenta a media prin care reuneste universurile mult timp separate ale teledifuzarii si telecomunicatiilor, si deschide simultan perspective noi de dezvoltare a presei scrise si a cinema-ului .

Procesul de interferenta tehnologica intre media, incepand cu telegraful lui Samuel Morse (1837), este impartit de istoricii media in trei perioade:

a) In prima perioada sunt apropieri intre doua tehnici:

♦din 1944 dintre radio si magnetofon;

♦din 1952 dintre TV si magnetoscop;

♦din 1964 intre TV si sateliti;

♦din 1978 intre video-disc si informatica.

b) A doua perioada, asocierea dintre doua tehnici diferite va produce un nou media:

♦asocierea telefonului si a informaticii, dupa 1964, va da nastere teleinformaticii;

♦in 1979 se naste teletextul;

♦din informatica si telecomunicatii apare videotexul interactiv.

c) In cea de a treia perioada are loc dezvoltarea simultana si intrepatrunderea informaticii, teledifuziunii si a telecomunicatiilor. Aceasta va permite, gratie limbajului numeric, transmiterea tuturor semnalelor printr-o retea unica, intrun sens sau ambele sensuri, ceea ce prefigureaza inlaturarea in viitor, a frontierelor care exista intre teledifuziune, teledistributie si telecomunicatii. Universalizarea limbajului numeric deschide posibilitati circulatiei (transmiterii) printr-o singura retea, utiland aceeasi tehnologie, a unor semnale transmise astazi prin retele diferite. 'Se pregaterste deci era integrarii diferitelor media printr-o retea universala; se profileaza la orizont un media universal, care va integra canalele si serviciile oferite azi de catre diferite media'[27].

Noile tehnologii de stocare - reproducere si transmitere a semnalelor conjugate cu urtilizarea calculatorului revolutioneaza si presa scrisa:

♦constituirea unor redactii si tipare informatizate combinate cu sateliti (acelasi ziar apare in locuri diferite pe glob);

♦intrepatrunderea si unificarea media intr-o retea unica in masura sa ofere receptorului ceea ce acesta primeste astazi prin canale diferite:

se impune notiunea de 'autostrada a informatiei';

apar industrii culturale.

Este tot mai evident faptul ca noile tehnici de informare si comunicare sunt rezultatul unor transgresiuni tehnice sau de folosinta, care accentuiaza dezvoltarea societatii ca 'societate comunicationala', chiar digitala, rezultata din combinarea telecomunicatiilor audiovizualului si informaticii, cu urmari in toate domeniile[28]:

♦nu numai unificarea mijloacelor de comunicare, ci si deplasarea frontierelor dintre ele;

♦modificarea modelelor de consum;

♦influenta evolutiei functiilor sociale si a modurilor de organizare a intreprinderilor;

♦schimbari in aparatul educational si in actiunile de formare;

♦transformari in viata politica, in relatiile dintre administratie si administrati, in functionarea aparatului de informare si chiar in difuzarea stirilor sau in viata asociativa;

♦dezvoltarea industriilor comunicarii.

Toate acestea duc la o diversitate a treptelor comunicarii de la nivelul interpersonal la cel planetar, dar si la intrepatrunderea acestor niveluri. Comunicarea nu trebuie privita ca un proces unic sau unificat; ea se insereaza in raporturile sociale existente, se strecoara in structurile politice si culturale, dar de fiecare data sub forme diferite, cu reusite spectaculoase dar si esecuri la fel de rasunatoare.