Esecuri ale corporatiilor multinationale datorate slabei guvernante - Conceptul de guvernanta corporativă

Esecuri ale corporatiilor multinationale datorate slabei guvernante - Conceptul de guvernanta corporativă

Sfârsitul anilor ’90 si începutul noului mileniu au zguduit pietele financiare si societatea civila prin scandalurile legate de falimentul unor corporatii gigant precum Enron, WorldCom sau Tyco. Anchetele întreprinse au condus la descoperirea unor incredibile fraude financiare, dar mai ales, au relevat slabiciunile mecanismelor de control independent asupra rapoartelor financiare si necesitatea reproiectarii imediate a acestuia. Astfel, au luat nastere o serie de reforme în sistemul de audit financiar, printre care si Sarbanes-Oxley, cu referinte directe catre domeniul IT.

Grupul Enron a fost protagonistul celui mai rasunator faliment din istoria Statelor Unite ale Americii, cu largi implicatii în mediul financiar, economic si politic al tarii, la fel de spectaculos ca si ascensiunea care l-a precedat. Ceata din jurul Enron nu s-a destramat în totalitate: este înca neclar daca disimularea si „ingineria” financiara au facut parte din strategia Enron timp de mai multi ani sau daca au reprezentat doar o încercare disperata de a redresa compania în momentul scaderii profiturilor sale.

În momentul dezvoltarii sale maxime, Enron controla o patrime din comertul cu carburanti si electricitate din SUA. În ultimii ani, totusi, si alte companii au lansat operatiuni de distributie competitive, micsorând profiturile Enron care a realizat asocieri financiare dezastroase care au îndepartat-o de la principalul ei obiect de activitate – energia - comercializând marfuri total diferite, precum: apa, hârtia, otelul, largimea de banda pentru retelele de calculatoare, spatii publicitare, riscul creditelor si instrumente derivate pe starea vremii. Teoria pe care se baza compania era aceea ca aproape orice se poate transforma intr-o marfa ce poate fi tranzactionata.

În loc sa-si recunoasca problemele, compania a facut pasi si mai îndrazneti pâna la falsificarea registrelor contabile. Enron si-a marit artificial veniturile si si-a ascuns datoriile pentru a pastra imaginea a ceea ce fusese odata.

Enron a fost considerata pentru mula vreme, un model de urmat pentru „mamutii” din domeniul energetic, mult mai puternic ancorati în asa-numita economie traditionala, în perioada 1996-2001, compania obtinând de sase ori la rând, din partea revistei „Fortune”, titlul de „Cea mai inovativa companie americana”.

Investitorii traditionali priveau cu ochi buni Enron, pentru ca grupul texan avea importante active reale (centre electrice, retele de distributie a gazelor, etc.), în timp ce adeptii „noii economii” erau si ei multumiti pentru ca directorii Enron vorbeau mereu despre transformarea într-o companie bazata pe informatii si Internet.

Dar din nefericire, Enron s-a gândit ca ar putea aplica tehnicile de tranzactionare si pe alte piete. S-a extins intr-o maniera rapida si dezorganizata, uneori prin încheierea de parteneriate pentru a exploata aceste piete. Dar fiecare piata are specificul sau, si multe din companiile înfiintate au pierdut.

Însa pentru analisti si investitori, Enron nu a fost prea generos cu informatiile. Multi analisti de pe Wall Street au admis ca nu cunosteau prea multe din activitatile Enron, o companie care avea 3500 de filiale si societati partenere în întreaga lume. Dar în timpul boom-ului din anii 90, acest lucru conta prea putin.

Scandalul financiar provocat de prabusirea Enron a pus în lumina neglijenta în ceea ce priveste aplicarea si supravegherea regulilor contabile în SUA, care au permis grupului sa disimuleze datorii de miliarde de dolari si sa-si „umfle” profiturile în mod artificial.

În opinia lui Robert Tucker, profesor de contabilitate la Universitatea Fordham, din New York, manevra contabila foarte complicata la care a recurs Enron a fost probabil inspirata de angajatii de la Anderson- firma de audit care se ocupa de Enron. El a relevat ca directorul financiar si contabilul-sef de la Enron erau fosti angajati ai cabinetului Andersen.

Fostii angajati ai companiei americane spun astazi ca pentru sefii Enron, cel mai important lucru era succesul financiar imediat, cu orice pret, cu orice mijloace, iar lor li se dadea de înteles mereu ca nu e gresit sa minti, sa înseli si sa-ti faci propriile reguli, atâta vreme cât faci bani.

Acest exemplu arata dincolo de toate esecurile companiei o proasta guvernanta corporativa. Buna guvernanta atât a institutiilor publice cât si a companiilor private este considerata a fi piatra de temelie a unei economii nationale ferite de socuri endogene. De aceea se justifica eforturile depuse de numeroase organisme si internationale (ex. OECD) în demersul de ameliorare a guvernantei, în special prin implementarea de reguli, standarde si recomandari ce servesc ca modele de urmat pentru administratorii organizatiilor.

Conceptul de guvernanta corporativă

Termenul de conducere (guvernanta) corporativa a aparut în limbajul comun în anii ’70 în Statele Unite în mijlocul scandalului Watergate si a descoperirii implicarii companiilor americane în politica prin contributii acordate diferitelor partide politice.

Guvernanta corporativa este o notiune mai greu de definit. În opinia noastra

în sens restrâns ea poate fi privita ca sistem de organizare a consiliului de administratie în cadrul relatiilor acestuia cu conducerea executiva a societatii.

în sens larg definitia poate sa includa relatiile organizatiei cu actionarii acesteia în special în companiile cu detinere concentrata.

În fine, studiile academice extind definitia data guvernantei pentru a cuprinde toate relatiile generate în interiorul companiei (de exemplu comportamentul investitorilor institutionali), mecanismul de functionare a adunarii generale a actionarilor si pozitia companiei fata de piata de capital.

Astfel, guvernanta corporativa poate fi definita în viziunea unor organisme, publicatii, persoane ca:

1.Guvernanta corporativa este „o combinatie de legi, regulamente si coduri de conduita adoptate în mod voluntar care asigura companiei posibilitatea de a atrage capitalul financiar si uman necesar activitatii sale si posibilitatea de a-si desfasura activitatea în mod eficient astfel încât sa-si asigure existenta prin generarea pe termen lung de valoare pentru actionarii sai si societate în ansamblu ”.[1]

2. Guvernanta corporativa este, conform Principiilor OECD:

• un set de relatii între managementul societatii, consiliul de administratie, actionarii sai si alte grupuri de interese în societate;

• structura prin care se stabilesc obiectivele societatii si mijloacele pentru realizarea acestor obiective si pentru monitorizarea performantelor;

• sistemul de stimulente acordate Consiliului de Administratie si conducerii pentru a mari obiectivele care sunt în interesul societatii si al actionarilor si pentru a facilita monitorizarea, încurajând în acest fel firmele sa-si utilizeze resursele într-un mod cât mai eficient.

3. Guvernanta corporativa poate fi definita ca „ansamblul relatiilor unei companii cu actionarii sai, sau mai larg cu societatea pe ansamblu ” (Financial Times 1997).

4. Guvernanta corporativa se refera la „promovarea corectitudinii, transparentei si responsabilitatilor la nivel de companie ”(J.Wolfensohn, Presedintele Bancii Mondiale citat de Financial Times în 21 iunie 1999).

5. Guvernanta corporativa este o ramura a economiei care studiaza modul în care companiile pot deveni mai eficiente prin folosirea unor structuri institutionale cum ar fi actele constitutive,organismele si cadrul legislativ. Aceasta ramura se limiteaza în cele mai multe cazuri la studii privind modul în care proprietarii de actiuni pot sa se asigure si sa motiveze directorii companiilor astfel încât sa primeasca beneficiile asteptate de pe urma intentiilor lor.[2]

6. Guvernanta corporativa este sistemul prin care afacerile sunt directionate si controlate.[3]

Se constata astfel ca o serie de definitii se focalizeaza nu numai pe regulile formale si institutiile de conducere corporativa ci si pe practicile utilizate în cazul în care regulile nu definesc situatiile respective. Asa dupa cum exista definitii care se concentreaza, aproape exclusiv, pe structura interna, operatiile si procesul de decizie al companiilor.