MASS MEDIA - CEA MAI MARE FURNIZOARE DE DIVERTISMENT. STUDIU DE CAZ PE PIATA DIVERTISMENTULUI TV

MASS MEDIA - CEA MAI MARE FURNIZOARE DE DIVERTISMENT. STUDIU DE CAZ PE PIATA DIVERTISMENTULUI TV.

1 Spectacolul evenimentului

O serie de evenimente mediatice au cutremurat scena lumii lasand in urma cifre-record si incasari enorme din publicitate. In aceasta arie se inscrie transmisiunea interplanetara din 1969, cand 528 de milioane de oameni au asistat, in direct, la primii pasi pe Luna ai unui om, astronautul american Neil Amstrong. Apoi, la fel, episodul "Cine l-a impuscat pe J.R.?" din serialul Dallas, urmarit, in 1977, de 83 de milioane de telespectatori. Mai mult, meciurile de la Cupa Mondiala de fotbal din 1994, receptionate de peste 1 miliard de telespectatori de pe intreaga planeta.[1]

Toate aceste produse mass-media raspund nevoii oamenilor de relaxare, de escapism, adica de evadare din rutina, din grijile cotidiene.

Pe masura ce timpul alocat muncii a scazut, balanta inclinand spre timpul alocat distractiei, categorii tot mai largi ale populatiei au inceput sa foloseasca mass media ca principal furnizor de bunuri destinate ocuparii timpului liber. Datorita evolutiilor tehnologice si a cresterii rolului publicitatii ca sursa majora de finantare in presa, mass media a ajuns sa fie cea mai mare furnizoare de divertisment, la costurile cele mai reduse, in raport cu turismul, teatrul sau arta.

Insa ponderea mesajelor de divertisment este diferita de la un canal la altul. Exista canale dimpotriva, specializate pe stiri, pe informatii.

Consumul de divertisment nu raspunde numai dorintei de relaxare si refacere, dupa oboseala unei zile de activitate. El satisface si nevoia omului de a scapa de sub presiunea cotidianului, de a evada si de a gasi refugiu intr-o lume imaginara. Acest om, care se regaseste in majoritatea receptorilor isi creeaza propria lume virtuala si se regaseste pe sine in povestile personajelor de pe ecran.

Psihologii considera ca, de indata ce sunt cufundati in universul simbolic al unui film, oamenii traiesc experiente vicariale, beneficiind mai mult, de trairi pe care nu le-ar avea in orizontul vietii reale.

Sociologul francez Jean Cazeneuve, referindu-se la capacitatea mass-media de a oferi "trairi prin procura" sustine ca, prin divertisment, omul "regaseste imaginea a ceea ce se teme sa vrea sa fie si a ceea ce isi marturiseste ca viseaza sa fie."[2]

In acesta "lume factica", lui i se permite evaziunea , Cazaneuve considerand ca presa are pentru omul mijlociu al lui Morin o "functie terapeutica" sau o "functie cathartica". Mai mult, indivizii se elibereaza de pulsiuni, frustrari si nemultumiri, proiectandu-si suferintele sau visurile in lumile imaginare oferite de mesajele mass media.

In favoarea ratingului, emitatorii de mesaje au preferat sa aduca pe micile ecrane cat mai mult divertisment, lasand informatia in urma.

Exista astfel chiar si forme hibrid, realizate prin combinatia informatiei cu divertismentul, in speranta crearii unui dinamism, acceptarii cu aceiasi relaxare si a jurnalului televizat, de pilda.

De aceea, observatia lui Neil Postman este cat se poate de revelatoare: "Problema esentiala nu este aceea ca televiziunea ne ofera divertisment, ci ca ea trateaza toate subiectele in forma divertismentului (.) Aceasta inseamna ca divertismentul devine supra-ideologia oricarui discurs al televiziunii."[3]

Un alt exemplu poate fi "Buletinul meteo", care incepe sa fie pus in scena in moduri teatrale, vremea de a doua zi devenind obiectul unor monologuri (vesele ori triste) si a unor grafice pe calculator foarte apropiate de stilul desenelor animate.

"Acest proces de spectacularizare, chiar daca sever criticat de elita intelectuala (pentru "distrugerea" culturii majore si impunerea unei culturi minore, populare) sau de politologi (pentru vulgarizarea temelor civice si transformarea confruntarilor politice in spectacole ale puterii) raspunde unei nevoi sociale (de relaxare) si are avantajul de a mari accesibilitatea mesajelor respective."[4]

Aceste mesaje "ambalate" in limbajul facil al divertismentului intra in casele oamenilor de conditii sociale diverse, fiindu-le livrate "in vrac", in flux permanent, amestecate, alcatuind "cultura mozaicata", cum o numea Abraham Moles. Fiecare individ are astfel acces la produse spectaculoase, incitante, accesibile si neobositoare.

Din pacate insa, exista cazuri in care se ajunge in extrema opusa, astfel dovedindu-ne ca produsele create si distribuie de cultura de masa au o uriasa putere de fascinatie:

"Andrew Thomas, un tanar de 27 de ani, a fost gasit mort in fata televizorului, in dimineata zilei de 18 aprilie 1997, dupa ce urmarise timp de 14 ore, neintrerupt, programele de televiziune. In ultimii patru ani el si-a petrecut tot timpul in fata televizorului si si-a cheltuit toti banii pentru a-si cumpara echipamente video. Se imbraca doar o data pe saptamana, cand mergea sa-si ridice ajutorul de somaj. Tatal sau a declarat ca Andrew privea si inregistra programe zi si noapte. Era total obsedat de televizor si parea ca si-ar fi pierdut interesul pentru viata."[5]

Concurenta feroce dintre canale ii obliga pe emitatorii de mesaje sa se monitorizeze reciproc. Din acest motiv, televiziunea nu este o "masinarie" care produce informatie, ci evenimente. Chiar insisi isi afirma telul: de a le da posibilitatea receptorilor, adica publicului larg de a asista la un eveniment si nu de a intelege o situatie. Efectul pe termen lung este pierderea capacitatii de analiza, de critica si transformarea telespectatorului intr-un consumator care reactioneaza emotional. Posibilitatea de manipulare este mult mai mare in spatiul emotional, irational.

"Hiperemotionalitatea exista in doze diferite si in alte canale de comunicare, insa canalul de comunicare de referinta ramane televiziunea. Telespectatorul realizeaza un transfer de emotionalitate de la imagini la informatia transmisa. Daca emotia este autentica, atunci si informatia este reala."[6]

Mesajul este infinit mai usor de decodificat. El nu cunoaste criterii speciale de codificare. Ajunge la receptor imediat, creandu-i stari emotionale diferite. Simplitatea actului de comunicare, banalitatea acestuia atrage, nefiind necesara consumarea energiei, a criticii, a logicii pentru "traducerea" mesajului.

Hiper-emotia a inceput sa apara tot mai des in mijloacele de informare, insa exista o presa specializata care urmarea exclusiv spectaculosul, senzationalul, socul emotional. "In opozitie, cele mai importante medii de informare mizau pe rigoarea, pe rezerva conceptuala si respingeau pe cat posibil pathos-ul si se rezumau strict la fapte, date, acte. Fenomenul s-a modificat putin cate putin sub influenta segmentului de informare dominant care este televiziunea. In fascinatia sa pentru "spectacolul evenimentului", jurnalul televizat a deconceptualizat informatia si, incetul cu incetul, a aruncat-o in mlastina pateticului. A stabilit in mod insidios un fel de ecuatie informationala noua care ar putea fi formulata astfel:"Daca emotia pe care o resimti cand privesti jurnalul televizat este autentica, informatia este adevarata."[7]

In felul acesta s-a concluzionat ca oricare informatie poate fi intotdeauna simplificata, convertita intr-un spectacol de masa si descompusa in emotii, conform teoriei "inteligentei emotionale".

In capitolul "Adevarul mediatic", Ignacio Ramonet ridica o serie de intrebari de o veritabila competenta: "Daca vad o scena care imi provoaca emotie, cine ii da girul ca ar fi adevarata? Circumstantele obiective care inconjoara scena ca eveniment si ca fapt material sau conpasiunea pe care eu personal o resimt?" Si continua, "Adevarul se afla oare in realitatea corpului virtual pe care eu il vad murind pe ecran sau in materialitatea lacrimilor pe care aceasta viziune o suscita in mine? In orice caz, ambiguitatea este cu adevarat reala: acum ii dam lesne crezare pentru ca, daca lacrimile sunt adevarate, evenimentul care le sta la origine este si el adevarat, iar tulburarea care creeaza emotia este la fel de incontrolabila ca emotia insasi."[8]

2 Influente ale mass-media asupra publicului-teorii si modele

Mass media fixeaza agenda publica, prin modul de selectie a stirilor. Chiar daca nu ne impune un anumit mod de a gandi, mass media ne impun subiectele la care sa reflectam. McCombs si Shaw au pus in evidenta pentru prima oara teoria agenda setting, impartind cele trei tipuri de agenda: agenda personala, agenda interpersonala si agenda publicului. Acesti teoreticieni insista asupra capacitatii media de a focaliza atentia publicului asupra anumitor evenimente, fara a-i dicta si ce sa gandeasca despre acestea.

Publicul este supus unui adevarat bombardament mediatic. Mass media pune in centrul atentiei publice problemele sociale, care au si incarcatura emotionala. Preferinta pentru astfel de subiecte, care ofera imagini socante influenteaza chiar desfasurarea unor evenimente. Cate greve sau manifestatii n-au fost anulate pentru ca televiziunile nu au ajuns la fata locului? Cate persoane n-au fost "ridicate" din anonimat si transformate in idoli peste noapte? Si in acelasi timp, cate persoane n-au fost doborate de televiziune?

Aceasta teorie este puternic solidificata de ideea ca o data cu informatia transmisa, jurnalistii propun si anumite semnificatii, configurand o anumita "imagine" despre lume. Aceste valori si atitudini pe care presa insasi le promoveaza pot influenta modul de gandire si "harta" cognitiva a indivizilor. Adica agenda publica urmeaza agenda presei. Atunci cand mass media prezinta anumite evenimente in chip intens, la anumite ore de varf din zi si generalizat, pe toate canalele, publicul considera ca acele informatii sunt importante. In plus oamenii stiu ca in jurul lor se petrec o sumedenie de fapte. De asemenea, ei considera ca jurnalistii sunt persoane competente in care isi pun linistiti increderea. Paul Lazarsfeld si Robert Merton au numit acest fenomen "functia de a conferi status a mass media". Cum ei insisi afirmau, "audientele subscriu la credinta circulara ca, daca esti cu adevarat important, atunci atragi atentia presei, si daca esti in vizorul presei, atunci cu siguranta ca esti cineva important."[9]

Un alt efect mediatic care implica televiziunea este teoria prapastiei cognitive si a cresterii diferentiate a cunoasterii. In mod paradoxal, cresterea apetitului pentru subiecte spectaculoase, tratate in maniera hollywoodiana, duce la un efect negativ asupra publicului. Distanta dintre cei care sunt informati si cei care nu sunt informati creste ca urmare a consumului diferentiat de presa si audiovizual. Cei care stiu, se informeaza preponderent din presa. Cei care nu stiu si devin din ce in ce mai putin informati, folosesc ca sursa principala televiziunea.

Efectele receptarii, teorie a lui Elihu Katz si Tamar Liebes, pune in valoare modul in care continuturile mass media sunt retinute si interpretate de receptori. Ele pun in valoare efectul mesajului, nu numai cum el este receptat, ci si cum este interpretat, in functie de resursele culturale ale receptorului. Influenta mass media este deci conditionata de reactia receptorului. Astfel, serialul Dallas a fost perceput si interpretat diferit in Statele Unite fata de Israel.

Conform lui Gebner si Fiske, "mass-media nu creeaza atitudini si valori, pentru ca acestea trebuie sa existe deja, ci le hranesc si le propaga, ajutand cultura sa-si mentina si sa-si adapteze valorile, sa si le raspandeasca printre membrii societatii si astfel sa-i lege pe acestia printr-un consens impartasit, prin intersubiectivitate."[10]

Teoria cultivarii accentueaza astfel faptul ca marii consumatori de televiziune au o viziune asupra lumii care tinde sa o reflecte pe cea difuzata de mass media. Se recepteaza sistematic prin intermediul mass media si se creeaza o anumita perceptie asupra realitatii.

Teoria lui Marshall McLuhan si a profesorului sau Harold Innis oglindeste faptul ca mijlocul de comunicare in sine are o influenta determinanta asupra modului nostru de a gandi, de a simti si de a actiona. McLuhan profetizeaza venirea unei societati bazate pe tehnologie si pe mijloace de comunicare.

Teza culturalista a lui Hoggard si Hall aduce in evidenta un alt aspect important: ca, de pilda, gustul popular pentru emisiunile de distractie nu semnifica faptul ca oamenii confunda continutul acestor emisiuni cu viata lor. Am intrat in aria efectelor limitate.

Lui Berelson, Wright si Blumer le apartine modelul utilizarilor si recompenselor, care admite ca mass media au un caracter unificator, insa elimina ideea de manipulare. In plus este vorba despre un public activ - atunci cand face apel la sistemul comunicarii de masa el urmareste obiective clare; in dialog cu presa, reprezentantii publicului cauta sa isi rezolve anumite nevoi si sa obtina anumite satisfactii. Datorita concurentei acerbe, publicul a dobandit un loc central, a devenit o referinta obligatorie a oricarei emisiuni, caci in felul acesta ii poti dobandi fidelitatea fata de post. "Obtinerea acestei complicitati reprezinta unicul mod prin care se pot evita intreruperile pe care receptorul le poate produce, utilizand telecomanda. Televiziunea moderna creeaza astfel un "pact" intre jurnalisti si public, cerand si incurajand participarea constanta a spectatorului. "Fiti alaturi de noi!", "Ramaneti cu noi!" sunt formulele ce exprima aceasta tendinta."[11]

Nevoile care sunt satisfacute de mass media se pot incadra in categoria cognitiva - de informare, de cunoastere a unor opinii - afective, prin dobandirea de experiente emotionale, sociale, de scadere a tensiunii, de escapism- adica de evadare din grijile cotidiene. O parte din acestea pot fi interpretate ca si "recompense", ca modalitati de dobandire a unor "gratificatii" simbolice.

Un exemplu elocvent in acest sens este emisiunea-concurs "Fort Boyard" a postului France-2. S-a hotarat mutarea emisiunii din programul de marti seara in cel de luni seara, cu intentia de a i se mari audienta, prin curiozitatea manifestata de public in prima zi a saptamanii, dupa weekend. Insa aceasta emisiune a cunoscut un esec glorios, marcand o scadere drastica a audientei. Motivul? Cei care urmareau acest concurs erau copiii, carora parintii le permiteau sa se culce mai tarziu marti seara, in sistemul francez miercurea netinandu-se cursuri. Copiii constituiau publicul care gasea satisfactii in consumarea programului. Luni seara acest lucru devenea imposibil, emisiunea pierzandu-si astfel o mare parte din audienta.[12]

Modelul fluxului in doi timpi / pasi (Two Step Flow of Communication) a fost teoretizat de Paul Lazarsfeld si Elihu Katz. Acestia arata ca influenta exercitata de mass media este selectiva: ea depinde de opiniile preexistente si de o retea de relatii interpersonale ale receptorului. Acest model presupune ca, in drumul sau catre public, mesajul presei este filtrat de un factor intermediar, care a capatat, in literatura de specialitate apelativul de "lider de opinie". Sensul unui mesaj este astfel rezultatul unui proces de filtrare si interpretare, adica de interactiune simbolica intre emitator si receptor. Astfel, sensurile atribuite unui continut mass media pot sa varieze de la un public la altul. Aceasta pentru ca receptorii nu sunt pasivi, ci activi, iar mesajele nu ating direct indivizii, ci trec prin acest sisitem direct de medieri. Apoi, audienta nu este unitara si amorfa, ci diferentiata si posesoare a unor grile culturale proprii.

Din categoria efectelor puternice si imediate mentionam: seringa hipodermica sau modelul stimul-raspuns. Ideea de baza de la care se pleaca este ca mesajele ajung direct la receptor, sunt injectate idei, atitudini, modele de comportament in creierele vulnerabile ale publicului. O alta sintagma folosita pentru acest model este teoria glontului magic propusa de Melvin De Fleur care, si prin denumire, accentueaza ca, patrunzand atat de usor in constiinte, mesajul presei ar fi un instrument "vrajit" pentru modelarea opiniei publice. Modelul "glontului magic" reprezinta, din perspectiva istoriei sociologiei comunicarii de masa, o "relicva" pentru ca sfera sa de aplicabilitate se restrange la cateva situatii cu totul exceptionale de comunicare de masa (marile crize sociale).[13]

Conform modelului "hegemonic", de altfel tot unul dintre modelele puternice, clasele dominante isi exprima puterea intr-un moment de stabilitate economica si sociala, nu atat prin masuri represive, cat prin mijloace persuasive de tip cultural-simbolic. Acest model ramane tributar premisei ca mass media poate influenta in chip direct publicul receptor. In ultima instanta, puterea hegemonica nu este altceva decat reversul pasivitatii audientei - un public activ si critic nu ar asimila imediat valorile "picurate"de presa si nu ar deveni atat de usor prizonierul unei ideologii straine de propriile sale interese si valori.

In aceeasi categorie se inscrie si modelul dependentei, propus de Ball si Melvin De Fleur. Ei sustin ca indivizii depind in chip diferit de mesajele presei, in functie de variabilele sociale si culturale. Oamenii au nevoie de mass media pentru ca traiesc si sunt angrenati in diferite sisteme (fabrici, institutii, viata politica, educatie, activitate culturala). Relatia nu mai este acum una bilaterala (presa-individ), ci una trilaterala (presa-institutii sociale-individ). De aici se deduce faptul ca puterea presei scade atunci cand instantele mediatoare sunt puternice si creste atunci cand acestea sunt slabe. In momentele de criza oamenii experimenteaza stari de neliniste, teama si dezorientare. Regasirea echilibrului se face astfel doar prin apelul la presa. Acesta este indeosebi cazul zonelor metropolitane. Cu cat societatile sunt mai industrializate, mai urbanizate, cu atat creste dependenta indivizilor de mass media.

Iata si un examplu: declansarea razboiului din Golf corespundea unei ore tarzii din noapte in Irak. Insa in SUA era dupa-amiaza, in prime-time. Cuvantarea prin care presedintele Bush anunta inceperea operatiunilor militare, transmisa de toate canalele de televiziune, a fost urmarita in 61 de milioane de case. Aceasta a fost cea mai mare cifra inregistrata vizavi de un eveniment politic, din istoria SUA. Mai mult, deoarece 89% din publicul american a folosit televiziunea ca mijloc de informare "vizionarea razboiului a devenit un asemenea ritual incat, atunci cand razboiul s-a sfarsit, unele persoane au trebuit sa mearga la psihologul lor pentru a gasi o modalitate de a alunga singuratatea generata de lipsa spectacolului zilnic."[14]

Analista Elisabeth Noelle-Neumann a ridicat problema influentei represive a media asupra opiniei publice. Conform modelului "spiralei tacerii" descris de aceasta, mass media nu reflecta totalitatea opiniilor prezente in public, ci numai un fragment. Cei care impartasesc opiniile "legitime" se simt majoritari; ceilalti care nu le impartasesc, se retrag din dezbatere si nu se pronunta asupra convingerilor lor pentru a evita sa fie indepartati.

Teoria sa contine de fapt cinci premise: 1) oamenii se tem de izolare, isi doresc integrarea in colectivitate; 2) societatea are tendinta de a marginaliza indivizii care au comportament deviant, care au credinte si valori diferite de ale majoritatii; 3) frica de izolare ii determina pe oameni sa evalueze opiniile comune; 4) reactia in public este afectata in urma acestor evaluari, oamenii incercand permanent sa se conformeze liniei generale de comportament si de gandire a colectivitatii; 5) in felul acesta se creeaza opinia publica majoritara.

Oamenii nu au cum sa stie daca in sanul societatii exista si alte idei dominante. Ei cred ca presa exprima valorile majoritatii si, in consecinta isi raporteaza ideile la acest termen de referinta. Cei care nu-si gasesc punctele de vedere in continuturile transmise prin mass media vor avea tendinta sa se retraga din dezbaterea publica de teama sa nu fie marginalizati. Astfel se pot crea atat o minoritate tacuta, cat si o majoritate tacuta.

Elihu Katz este autorul unei fraze de succes in ceea ce priveste formele de exercitare a influentei mass media: asistam la "trecerea de la preocuparile privind ceea ce mass media face cu publicul la cele privind ceea ce publicul face cu mass media." Din acel moment studiile au urmarit interactiunea dintre receptori si mesajele primite, modul in care in grup sau individual, acestia filtreaza sau interpreteaza continuturile difuzate de presa.

Dar sunt situatii in care un mesaj poate fi receptat diferit si poate exercita efecte diferite, in functie de tipul si caracteristicile specifice canalului de presa.

"In 1960, in timpul campaniei electorale care opunea pe John Kennedy lui Richard Nixon, pentru prima oara in istoria politica a SUA, dezbaterea finala a fost televizata (pana in acel moment, aceasta confruntare fusese doar transmisa la radio). Ineditul situatiei (acelasi fenomen transmis simultan pe doua canale de presa diferite) a oferit prilejul unei analize comparative a receptarii mesajelor mass-media. Astfel, dupa consumarea dezbaterii, atat cei care au ascultat-o numai la radio, cat si cei care au vazut-o numai la televizor au fost intrebati pentru care dintre cei doi candidati ar vota. Spre surpriza cercetarilor, primul grup l-a declarat castigator pe Richard Nixon, in timp ce al doilea grup l-a preferat pe John F. Kennedy; judecatile erau diferite, desi ambele grupuri fusesera confruntate cu mesaje care aveau acelasi continut. Pentru cei din fata micului ecran, acest continut se personalizase prin asocierea cu doua chipuri, doua feluri de a vorbi si de a gesticula, intr-un cuvant, doua imagini ale posibilului presedinte. Telespectatorii au vazut un tanar impetuos, sigur pe el, emanand forta si dinamism - pe de o parte, si un om mai in varsta, tras la fata (Nixon refuzase sa fie machiat inainte de a intra in studio; luminile platoului i-au exagerat cearcanele si ridurile), cu miscari mai lente, care sugerau o anumita lipsa de vigoare -pe de alta parte. Tanarul Kennedy a dat "un corp" spectaculos ideilor sale, in timp ce Nixon a fost handicapat la televizor, tocmai de "maturitatea" sa. Pentru cei care au ascultat dezbaterea, au contat indeosebi argumentele, ideile si calitatea constructiei retorice. Pentru cei care au privit, principalul continut al comunicarii a fost dat de imagine, care a aruncat intr-un plan secund elementele rationale si a scos in prim plan elementele cu incarcatura afectiva.

John F. Kennedy a castigat alegerile. Diferenta dintre el si Nixon, de numai 118.000 voturi, a fost cea mai mica din istoria alegerilor prezidentiale in SUA. Multi analisti considera si astazi ca succesul lui Kennedy s-a datorat fluxului de simpatie declansat de aparitia sa "telegenica" de pe micul ecran."[15]

Dependenta fata de presa

De la lacrimile varsate in fata serialului de dupa-amiaza la explozia de bucurie si revarsarea nocturna a sute de suporteri pe traseul Universitate-Piata Victoriei-Arcul de Triumf dupa castigarea unui meci de soi a echipei nationale, de la gestul reflex de a deschide radioul dimineata si televizorul seara si pana la senzatia de iritare provocata de chioscul inchis si de absenta, pentru doar cateva ore, a ziarului preferat, de la alcatuirea programului zilnic in functie de emisiunea preferata si pana la dezlegarea unui rebus, toate alcatuiesc o istorie a mobilizarilor sociale, a dependentei, a legaturii dintre presa si publicul sau, care s-a dezvoltat in timp. Nimeni nu poate contesta ca presa raspunde unor nevoi si aspiratii clare sau difuze, ale indivizilor si colectivitatilor-fiind modelata astfel de solicitarile publicului ei-, in acelasi timp, ea exercitand o seama de influente asupra vietii sociale.

Modelul stimul-raspuns se inscrie categoric in urmatorul exemplu in care, prin dependenta excesiva fata de presa, s-a declansat panica, dezordine. In 1938 s-a difuzat viziunea radiofonica a romanului Razboiul Lumilor, realizata de Orson Wells. In acest caz, anxietatea publicului (81% din casele din SUA avea un radio) fusese accentuata de numeroasele transmisii radio in direct, din diferitele capitale europene zdruncinate de razboi: "in cele 3 saptamani ale crizei din 1938, CBS a inregistrat 471 de transmisii, iar NBC - 443, totul culminand cu momentul semnarii acordului de la Munchen, cand publicul american a putut auzi vocile, cand amenintatoare, cand conciliante, ale lui Hitler, Benes, Mussolini, Litvinoff, Papa Pius al-11-lea".[16]

Pe acest fundal de neliniste, textul lui H.G.Wells, dramatizat de Orson Wells, n-a mai fost perceput ca o fictiune, ci ca o concretizare a spaimelor generale, ca o confirmare a amenintarilor, ca o certitudine ca razboiul a ajuns pana in America.

De fapt, prezentarea romanului sub forma reportajului "in direct" a indeplinit toate conditiile considerate de cercetatori ca necesare pentru declansarea panicii prin mass media: atingerea unui numar mare de persoane, simultan, fara a le lasa timp de comunicare prin alte canale, intr-un context in care guverneaza nelinistea si insecuritatea.

In epoca vitezei, oamenii devin din ce in ce mai dependenti de media. Acestia isi petrec tot mai mult timp in compania televizorului, ascultand radioul, citind un ziar sau rasfoind o revista. Subordonarea publicului fata de emisiunile TV este din ce in ce mai clara si pentru cei care, in urma sondajelor au ajuns la unele rezultate uimitoare. Astfel: "Cercetatorii americani ai Departamentului de statistica abstracta din cadrul Census Bureau au finalizat un studiu din care reiese ca din cele 12 luni ale anului 2007, americanii vor petrece in medie 5 luni consumand diferite tipuri de media. Motivul pentru un consum atat de ridicat este reprezentat de faptul ca o persoana poate face mai multe lucruri in acelasi timp. Daca stam putin si facem un calcul simplu, se observa ca, astfel, un om consuma in medie zece ore zilnic uitandu-se la televizor, ascultand un post de radio sau citind un ziar. Cum majoritatea oamenilor are nevoie de opt ore de somn si bineinteles ca mai este si nevoita sa petreaca alte opt ore la locul de munca, s-ar putea conchide ca zece ore de consum media reprezinta o cifra exagerata. Este adevarat ca pare putin cam complicat, insa la o analiza mai atenta, lucrurile sunt mult mai simple. Spre exemplu, o persoana poate asculta radioul in timp ce rasfoieste un ziar sau navigheaza pe internet. Cu alte cuvinte, se folosesc mai multe tipuri de media in acelasi timp. Extrapoland putin, se poate imagina un om in fata calculatorului, avand televizorul in surdina, ascultand muzica la radio si, intre doua cautari pe Google, rasfoind o revista. Sau in timp ce merge spre munca o persoana poate asculta un post de radio, iar la stopuri poate citi un ziar. Iar acum, cifra de zece ore zilnic nu mai este deloc exagerata, dimpotriva."[17]

De asemenea, dependenta publicului fata de mass media a crescut intr-o asemenea maniera incat pana si in cazul educatiei copiilor, parintii prefera sa urmareasca sfaturile ce apar pe diferite canale. Astfel, parintii tind sa aiba o incredere din ce in ce mai mare in emisiunile gen 'Super Dadaca'. Dintr-un studiu efectuat de Institutul National al Familiei si Cresterii Copilului din Marea Britanie reiese faptul ca 83% din persoanele chestionate au gasit raspunsuri la problemele lor legate de relatia cu progeniturile din show-uri TV, precum 'The House of Tiny Tearaways' si 'Who Rules the Roost?' (ambele difuzate la BBC), 'Driving Mum and Dad Mad' (ITV) sau 'Supernanny' (Channel 4). Cu toate acestea, 37% sunt inca susceptibili ca o emisiune TV te poate ajuta sa-ti educi cum trebuie copilul.

Dintre cei 938 de adulti chestionati de respectivul institut, 72% (care au copii cu varste sub 16 ani) au declarat ca urmaresc cel putin un astfel de program.[18]

De fapt acesti parinti se regasesc pe sine si pe copiii lor in cazurile prezentate pe micul ecran. Astfel, functia de educare a mass media isi face simtita importanta prin acest gen de emisiuni- dintre care Supernanny este difuzata pe Prima TV, in format romanesc, o imitatie a celui strain, cu o doamna psiholog in rolul mediatoarei dintre cele doua generatii. Parintii folosesc acasa aceste tehnici si sunt multumiti de rezultate. Ceea ce inseamna ca televiziunile trebuie sa-si asume o mare responsabilitate si sa aleaga cu foarte mare grija subiectele, intrucat parintii se bizuie destul de mult pe acest gen de emisiuni.

Pediatrii, in unele cazuri, ajung sa traga semnale de alarma in ceea ce priveste timpul petrecut de copii in fata micilor ecrane. Pentru ca daca televizorul a devenit un drog pentru adulti, copiii, maturii de mai tarziu, sunt la fel de implicati in vizionarea unor emisiuni. Potrivit cercetatorilor, micutii se uita la televizor cu mult inainte de a merge la scoala. In nu mai putin de 70% din cresele din SUA, copiii au acces la televizor. Desi exista o reglementare care stabileste ca un copil sub doi ani nu trebuie sa urmareasca un program TV, indiferent de natura lui. De asemenea, intr-un singur an, un copil petrece 900 de ore la scoala si 1.023 in fata micului ecran. Ceea ce va duce la dependenta de mai tarziu.

Televiziunea nu solicita prea mult intelectul telespectatorilor. Este de cele mai multe ori exhaustiva; explica de la A la Z o situatie, facilitand astfel, in mod deosebit, asimilarea acestei explicatii de catre cei care nu au o opinie formata sau care nu dispun de alte informatii care sa le permita analizarea pe cont propriu a problemei. Informatia poate fi receptata de persoane cu un grad de pregatire intelectuala redus si de persoane pentru care lectura presupune un efort deosebit (persoane in varsta, prescolari, persoane ce sufera de handicap

Mesajul vehiculat de televiziune a devenit agresiv, el "vine peste telespectator", creandu-i obisnuinte pana aproape de dependenta.

Nathalie Coste-Cerdan si Alain Le Diberdier afirmau ca: "un copil nascut intr-o tara industrializata are o speranta de viata de mai mult de 70 de ani. El isi va petrece o treime din viata dormind si celelalte doua treimi dedicandu-se sutelor de diferite activitati. Dintre acestea, doar 2 reprezinta mase mari de timp, adica o alta treime: munca si mai ales televiziunea". Pe de alta parte, scriitorul Umberto Eco spunea: "Televiziunea este o institutie care ii culturalizeaza pe prosti si ii imbecilizeaza pe cei destepti". Adevarul trebuie sa se afle undeva intre cele doua extreme.

4 Divertismentul invadeaza piata TV din Romania

Ignacio Ramonet, directorul cotidianului francez "Le Monde Diplomatique" vorbeste despre miza majora pe care o constituie televiziunea in plan politic, economic, cultural. Exportul de programe si de tehnologii ale informatiei este pe primul loc in topul exporturilor Statelor Unite ale Americii. Este mai rentabil sa exporti aceste tehnologii decat avioane, masini sau produse alimentare.

In cazul Romaniei, Conventia de Comunicatii prin Cablu a fost dominata de numarul mare de posturi TV, romanesti si straine, care si-au anuntat lansarea pe piata romaneasca in primele luni ale anului 2007.

Fata de anul trecut, cand in cadrul Conventiei s-a vorbit mai mult despre dezvoltarea companiilor care furnizau televiziune prin cablu, anul acesta accentul s-a pus mai ales pe dezvoltarea pietei TV, care se indreapta in principal catre zona de divertisment.

In ultimul timp, pe piata romaneasca de televiziune s-a creat obiceiul lansarii a cate unu-doua posturi de televiziune pe luna, majoritatea de nisa. Intrebarea care apare in contextul acestor lansari este unde ajung toate aceste posturi, pentru ca, desi televiziunile noi sunt multe, nici cele vechi nu dispar.

Rezultatul este o presiune din ce in ce mai mare asupra operatorilor de cablu, care nu au capacitate suficienta pentru a prelua toate posturile care se lanseaza.

Astfel, pe piata romaneasca, in anul 2007 si-au anuntat intrarea 8 canale dintre care 4 sunt axate in mod special pe divertisment (Romantica, Kanal D, E! si Antena 2), trei pe filme (Movies24, Animax, post de anime-uri si postul de filme anuntat de HBO, care nu are pana in acest moment un nume) si unul pe programe pentru copii (Kids Co).

Un post nou apare, in mod normal, in urma studiilor de cercetare a preferintelor si dorintelor consumatorilor de servicii de televiziune, in functie de ultimele tendinte si schimbari de audienta, luna de luna. In plus, audientele oficiale sunt o sursa foarte importanta in criteriile de formare a unei grile de programe.

Serviciile de televiziune prin cablu au ajuns, pe piata romaneasca, la o dezvoltare pe care nu au cunoscut-o in alte tari. Acest succes este vazut, de unii oameni din industrie, ca un beneficiu, iar de altii ca un impediment in calea dezvoltarii libere a pietei romanesti de televiziune.

Majoritatea lansarilor de la inceputul anului 2007 intra in categoria televiziunilor de divertisment, care promit sa aduca venituri substantiale companiilor care le lanseaza, implicand, in schimb, costuri minime.

Anuntandu-si intai aparitia pe micile ecrane in ianuarie, iar acum din nou, pe 2 aprilie, postul Antena 2 se va baza pe conceptul de spectacol al vietii, programele concentrandu-se in jurul emisiunilor sportive sau despre viata. Potrivit lui Mihai Gadea, directorul general al Antena 2, postul va difuza programe care sa aiba legatura cu ideea de catastrofe, crime, accidente, divorturi, oameni ciudati, sex, barfa, violuri, violenta,    agresivitate, bani, adulter, evenimente mondene, vedete si lucruri senzationale.

Pentru ca oamenii sunt mult mai interesati de asta decat de partea politica, a explicat Gadea formatul noului post. El a precizat ca postul va difuza si emisiuni dupa formate achizitionate din afara, un exemplu fiind emisiunea "The View", in format american cu Barbara Walters, in care moderatoarea vorbeste despre lucruri de care oamenii sunt interesati.

In ceea ce priveste emisiunile saptamanale, analistul Ion Cristoiu va realiza in fiecare sambata, in prime time, la Antena 2, un talk-show original si extrem de interesant. La 'Fieraria lui Iocan" vor fi invitati doar oameni simpli, cu posibilitati materiale reduse, care nu au acces in 'sferele inalte' ale societatii, pentru a-si da cu parerea despre Romania de azi. "Ce-ar face daca ar fi macar o zi presedinte sau prim-ministru?" va fi o intrebare pe care Ion Cristoiu o va adresa fiecarui invitat.

"Codul lui Oreste", emisiune prezentata de moderatorul cu acelasi nume, revine "pe sticla", tot la Antena 2, pentru a-i aduce pe cei carora, in mod obisnuit, oamenii le "lipesc" tot felul de etichete - politisti, politicieni, magistrati, blonde, fotbalisti- in fata opiniei publice, reprezentata de 50 de oameni obisnuiti. Invitatii au posibilitatea timp de o ora si jumatate sa-si "dezlipeasca" eticheta pe care o poarta. "Codul lui Oreste" este o emisiune interactiva, care le da posibilitatea celor de acasa sa-si spuna parerea, prin televot, si sa decida daca aceste etichete sunt lipite corect, sau nu.

Postul de televiziune Kanal D, operat de trustul Dogan din Turcia s-a lansat in 2007 ca un post generalist, bazat pe divertisment, dupa ce a incheiat, deja, contracte cu una dintre casele de productie ale lui Valeriu Lazarov.

Versiunea romaneasca a postului de televiziune Romantica, cu sase pana la opt ore de productie romaneasca originala pe zi si programe achizitionate prin compania Zone Media. Teo Trandafir, care va conduce noul post, a declarat, de asemenea, ca, in aceasta perioada, coopteaza vedete pentru post si va incerca un nou tip de telenovela bazata pe fapte reale.   

Postul de televiziune E!, detinut de companiile americane Comcast si Walt Disney, va difuza programe dedicate exclusiv lumii divertismentului, are ca principal obiectiv prezentarea vietii de la Hollywood, concentrandu-se pe celebritati din film si muzica. Desi are sediul central la Hollywood, E! va fi subtitrat integral in limba romana si va fi adresat tinerilor cu venituri mari. Brad Walt, Managing Director Europe, E! Entertainment, a declarat ca postul nu a incheiat, deocamdata, niciun contract de distributie cu vreun operator de cablu din Romania. El a mai spus ca o serie din programele E! Entertainment au fost difuzate pe diferite posturi romanesti, care le-au achizitionat de-a lungul timpului, acesta fiind singurul contact al companiei cu piata romaneasca pana in prezent.

Printre programele care vor fi difuzate de noua televiziune se numara stiri zilnice din showbiz, transmisiuni in direct de la marile gale de premiere, seriale de tip reality TV, documentare despre celebritati si diverse clasamente. Vor fi difuzate emisiuni precum The E! True Hollywood Story, Countdown Entertainment Specials, The Girls of the Playboy Mansion, The Soup sau Stirile E. De asemenea, televiziunea difuzeaza, in mod traditional, galele Premiilor Emmy, SAG, Globul de Aur, Grammy, BAFTA, Cesar si Oscar.

Nu trebuie uitat ca una din functiile televiziunii, ca de altfel a mass-media in general, este cea culturalizatoare. In zilele noastre, aceasta functie este "ascunsa" cu cea de divertisment care, in cele mai multe posturi TV, predomina. Ca urmare, publicul isi formeaza gustul astfel incat loisir-ul va ocupa un loc fruntas in detrimentul culturii, ceea ce pe termen lung nu va constitui un beneficiu pentru receptor. Odata cu aparitia televiziunilor private, s-au importat programe de succes in alte tari, dar care adaptate la piata media romaneasca, nu sunt altceva decat forme fara fond. Ele evidentiaza subcultura, propun pseudo-valori si exploateaza uneori sentimentele oamenilor, cu efectul formarii gustului prost al audientei. Apoi, televiziunea poate hrani publicul cu astfel de productii.

O caracteristica cu adevarat negativa este uniformizarea gustului artistic al privitorilor. Se poate vorbi chiar de doborarea gustului prin modele submediocre.

"Televizorul e ca sifonierul. In el gasesti televiziuni care iti tin de cald, ca paltonul. Altele care te fac sa te simti important, ca un costum. Sunt televiziuni la care te uiti doar o vara, ca espadrilele. Si sunt televiziuni pe care le cauti in fiecare zi, pentru ca iti sunt aproape de inima, ca si camasa."[19]

Legatura publicului a ajuns sa fie atat de stransa cu televiziunile incat uita de sine si traiesc intr-o lume dominata de jocuri si concursuri, senzational, povesti de viata cu crime si violuri.

Televiziunea raspunde asteptarilor celui mai mare numar de telespectatori pentru care ea constituie cel mai adesea singura cultura.

"In fata agravarii ingrijorarilor colective, ea a incercat sa transforme in spectacol mizeria sociala. Astfel, emisiunile reality shows au avut acum cativa ani o valoare catartica, propunand surogate euforice pentru cosmarurile generate de criza economica si de saracie. Acum, emisiunile care predomina sunt telefilmele, sportul, jocurile si acele programe- trash TV- in care vulgaritatea si grosolania sunt revendicate in mod explicit ca fiind legaturi fundamentale cu publicul."[20]

Cum scria si "Liberation", "viata nu foloseste decat ca materie prima pentru spectacolul televizat".

Astazi, informatia televizata este in mod esential divertisment, spectacol, ce se hraneste cu violenta. Marile posturi de televiziune angajeaza vedete, personalitati foarte cunoscute si care atrag cat mai multa audienta. Ei vorbesc, gesticuleaza, explica, amuza. Se merge pe principiul ca, daca se uita in ochii tai cand vorbeste, nu poate sa te minta. De fapt acestia nu fac altceva decat sa se ajute de prompter, creeand o teatralizare care capteaza publicul telespectator.

Cum afirma si marele Erving Goffman in Viata cotidiana ca spectacol, "modelele substitutive se recruteaza din categoriile sociale tare expuse vizibilitatii sociale si deci, comunicarii cotidiene: actori de cinema, cantareti de muzica la moda, sportivi de succes, politicieni, prezentatori TV. Cu cat ii adulam mai mult, cu atat ii invitam mai intens sa ni se substituie, intrucat dau curs si fanteziilor noastre tacite si lipsite de sansa exprimarii."[21]

"Timpul inseamna bani". Goana dupa indici cat mai ridicati de audienta (rating) duce la concesii, mai ales in zona programelor artistice. Fenomenul in cauza determina oferta de program sa flateze gustul mai coborat, optiunile indoielnice pe scara valorilor.

Conceptul de cultura mediatica defineste in esenta o cultura a divertismentului, o simplificare a formelor culturale ce sunt reduse, condensate, repovestite si resemnificate. Mass-media, in special televiziunea, creeaza aceasta cultura; ele inceteaza a fi un canal prin care se transmit celelalte componente culturale si devin ele insele un sistem cultural in sine. Un mesaj artistic, cultural, odata devenit emisiune TV, cunoaste obligatoriu un procent de degradare in planul receptarii.

Acest fenomen a invadat si stirile. Iata un top al audientei din perioada ianuarie-februarie, in prime-time, la postul Pro TV, publicat in Business Magazin din 18 martie 2007:

AUDIENTE TV PRIME TIME

In respectivul slot orar la un anumit post TV;

TOP 5 STIRI:

1. Stirile Pro TV 19 (20 ian.) - 15,2%

2. Stirile Pro TV 19 (23 ian.) - 14,6%

Stirile Pro TV 19 (27 ian.) - 14,5%

4. Stirile Pro TV 19 (15 ian.) -14,4%

5. Stirile Pro TV 19 (23 feb.) -14,1%

TOP FILME:

Evadatul (Pro TV, 18 ian.) - 16,0%

Ce-si doresc femeile (Pro TV, 14 feb.) - 14,0%

Tantalaul si gogomanul (Pro TV, 25 ian.) - 13,9%

Taxi 2 (Pro TV, 4 ian.) - 13,9%

Academia de politie 6 (Pro TV, 22 nov.) - 13,5%

TOP 5 seriale romanesti:

1. La bloc (Pro TV, 19 feb.) - 13,3%

2. La bloc (Pro TV, 9 feb.) -12,8%

La bloc (Pro TV, 16 feb.)-12,8%

4. La bloc (Pro TV, 23 feb.)-12,4%

5. La bloc (Pro TV, 3 feb.) -12,2%

PUBLIC-TINTA: persoanele cu varsta cuprinsa intre 18 si 49 de ani si care traiesc in mediul urban, incluzand si vizitatorii;

INDICE DE AUDIENTA (RATING): Procent din posesorii de televizoare care s-au uitat;

COTA DE PIATA (SHARE): Procent din posesorii de televizoare care aveau televizorul deschis in acel slot orar si care au urmarit respectivul post TV.

Sursa: TNS - AGB International

Sursa: TNS-AGB.

AUDIENTE TV IN LUNA MARTIE 2007

TOP EMISIUNI DE DIVERTISMENT

Concluzii top audienta

Primul trimestru al anului s-a remarcat in domeniul divertismentului televizat prin "cutremurul" Kanal D. Cele mai grele pierderi le-a suferit Pro TV, care a ramas fara Vacanta Mare si o parte din echipa de la La Bloc.

Efortul de recrutare al turcilor nu a fost rasplatit inca prin audiente de masura investitiilor.

Pro TV cu "Dansez pentru tine" si TVR 1 cu "Surprize-Surprize" au facut cele mai bune audiente in televiziune la capitolul divertisment, in perioada scursa intre 15 februarie si 16 martie. Editia din 16 martie a emisiunii de la Pro TV a inregistrat peste 1,2 milioane de telespectatori, in vreme ce editia din 3 martie a "Surprize-Surprize" a inregistrat 1,1 milioane de telespectatori.

In topul primelor 10 emisiuni ca audienta se mai regasesc Antena 1 cu "Piata Divertis" (editia din 25 februarie a inregistrat peste 900.000 de telespectatori), Gala Unicef de pe TVR1 din 17 februarie, doua emisiuni de la Antena 1 - "Animal Planet Show" si "Neveste de fotbalisti" si o emisiune "Tradati in dragoste de la Prima TV. Diferenta dintre locul intai si locul 10 este de aproape 9 puncte de rating, care se traduc in termeni cantitativi intr-o diferenta de peste 800.000 de telespectatori.

Mijlocul topului 50 al emisiunilor de divertisment este ocupat de Prima TV cu "Ciao TV!", Antena 1 cu "Animal Planet" si "Neveste de fotbalisti", dar si editiile mai slabe ale "Dansez pentru tine" de la Pro TV.

Kanal D se lupta pe divertisment de la egal la egal cu "Irina by Monica Columbeanu" de la B1 TV, undeva in coada clasamentului de audienta al primelor 50 de emisiuni de divertisment. "Vacanta Mare Reloaded", "Furori", "Telezvon", "Imprevizibilii" si "Nora pentru Mama" au avut in perioada februarie-martie ratinguri de la 0,2 pana la 0,9 puncte, ce corespund unui numar de 19.000 pana la 98.000 de telespectatori.

Cea mai mica audienta in perioada mentionata a avut-o "Direct in pat", editia din 3 martie a emisiunii despre viata particulara a vedetelor de la B1 TV.