NOTIUNI ALE COMUNICARII DE MASA

NOTIUNI ALE COMUNICARII DE MASA

Conceptul de comunicare de masa. Definitii. Teorii

Comunicarea de masa a cunoscut, de a lungul anilor si studiilor initiate numeroase definitii si variate perspective de clasificare.

Astfel, dupa Charles Wright, "comunicarea de masa este orientata catre audiente largi, eterogene, care nu sunt cunoscute de catre comunicator ; mesajele sunt transmise in mod public si sunt calculate astfel incat sa ajunga repede la public, uneori chiar in mod simultan emiterii lor".[1]

De obicei ele sunt tranzitorii si nu au caracter de documente inregistrate. Comunicatorul este cel care actioneaza in cadrul unei organizatii formale care implica mari cheltuieli de resurse.

Michael Real, dimpotriva pune accentul pe posibilitatile limitate de feedback ale audientelor "relativ mari, eterogene si anonime".[2]

Alti autori remarca statutul de "marfuri produse in chip industrial, cu ajutorul unor tehnologii complexe, care sunt regularizate de stat si finantate de firme particulare ; aceste continuturi sunt consumate in mod personal de catre publicul lor

In plus, "procesele de productie se bazeaza pe o diviziune a muncii precisa si implica forme de mediere complexe precum sistemul editorial, de film, de radio sau de fotografie."

La nivelul cunoasterii comune, comunicarea de masa este identificata cu mass media. Astfel, "termenul medium (la plural media) este un cuvant de origine latina, transplantat intr-un ansamblu anglo-saxon. El desemneaza in principiu mijloacele de comunicare si se traduce, in general cu expresia "comunicatiile de masa". Deci media = mijloace de comunicare; mass media = mijloace de comunicare pentru un mare public, un public de masa, inventate si utilizate in civilizatiile moderne si avand drept caracteristica esentiala marea lor forta, putere, vasta lor raza de actiune."

Radiodifuziunea, televiziunea, cinematograful, presa, cartea, chiar si discurile, benzile, casetele se inscriu, fara indoiala in aceasta categorie.

Se poate considera, asa cum pe buna dreptate afirma Marshall McLuhan ca si cuvantul, telefonul, telegraful, scrisul sunt mijloace de comunicare, "chiar daca ele servesc mai curand la stabilirea de relatii interpersonale decat ca emitatori catre marele public".[4]

Dupa Yves Lavoine, care a urmarit indeaproape diversele acceptii pe care le are acest concept, "media" poate face referinta, trimitere, simultan, catre mai multe lucruri diferite a) o tehnica de producere a mesajului si de fabricare a unor suporturi manevrabile-ceea ce implica un anumit timp de transport; b) transmiterea instantanee a mesajelor printr-un canal anume-unde herziene, cablu catre un monitor, receptor; c) ansamblul organizatiilor care produc aceste mesaje.

Aceaste afirmatii ne contureaza totusi o idee constanta - aceea de difuzare a unui produs catre mai multi receptori, media fiind suportul, tehnica sau suma institutiilor ce asigura circulatia mesajelor, intr-un mod din ce in ce mai rapid, acoperind o arie din ce in ce mai intinsa din punct de vedere geografic, catre conglomerate din ce in ce mai mari de oameni.

In zilele noastre termenul "media" are tendinta de a se rupe de celalalt element al sintagmei-mass si sa acopere singur aria de semnificatii. O explicatie a acestui fenomen, intrata in acceptiunea multor specialisti, ar fi influenta exercitata de opera lui Marshall McLuhan, care a folosit cuvantul "masa" pentru a desemna atat ansamblul tehnicilor de comunicare, cat si ansamblul institutiilor si a produselor fabricate in cadrul comunicarii de masa.

Comunicarea de masa se constituie, in general pe doua tipuri de relatii: (1) directe- cand comunicarea se realizeaza intre doua sau mai multe persoane, aflate in proximitate spatiala-si care poarta numele de comunicare interpersonala; (2) indirecte-comunicarea este mediata de un suport tehnologic sau de un bun produs de un ansamblu de institutii. Aici putem mentiona scrisoarea, calculatorul, in primul caz, si cartile, televiziunea, ziarele, radioul in cel de-al doilea.

Tocmai aceasta fixare a informatiilor pe un suport permite sporirea capacitatii de inmagazinare a datelor, cresterea audientei unor mesaje, cat si cresterea vitezei de transmitere catre distante din ce in ce mai mari.

Prin facilitatile oferite de comunicarea de masa, accesul la informatii este democratizat, adica cei care doresc sa consulte datele in cauza, o pot face fara ingradiri de natura politica, religioasa, rasiala sau sociala. Istoria comunicarii de masa este, sub acest aspect istoria unei evolutii constante a posibilitatilor tehnologice. Astfel, altul era pretul de productie a unei carti in epoca lui Gutenberg si altele sunt fluxurile de aparitii editoriale actuale.

Lasswell are o acceptiune aparte asupra comunicarii de masa, care a fost ulterior inclusa in multe studii ale comunicarii. Astfel, in viziunea sa, modelul comunicarii de masa vizeaza cinci intrebari fundamentale:cine spune? ce spune? prin ce canal? cui? si cu ce efect?

De fapt aceste intrebari inglobeaza modelul piramidei inversate a unei stiri in jurnalism si relatii publice.

Lasswell gaseste si un rezumat al teoriei sale :someone says something on somebody (cineva spune ceva cuiva).

Georges Friedman vede sub neologismul mass media o noua realitate, tehnica, sociala si etica-un nou tip de om care vrea sa se exprime. Si care, intr-adevar se va naste.

Marshall McLuhan reduce paradigma comunicarii de masa la doi termeni : ce se spune? (mesaj+mijloc) si cine? (producator+receptor). In acest sens el afirma :"Societatile se deosebesc intre ele mai mult prin natura mijloacelor prin care comunica decat prin continutul comunicarii. (Medias et societe)

Sau "Media is the message".

Masa versus multime, public

Daca luam pe indelete termenul de "masa", la fel cum am facut si cu cel de "comunicare de masa" (mass media) mai sus, vom descoperi ca, din punct de vedere sociologic el desemneaza un mod de agregare al indivizilor. Masa este un conglomerat urias de oameni care nu se cunosc intre ei, nu se afla in relatii de proximitate spatiala, nu comunica, nu au scopuri si valori comune, dar pe care-i leaga un singur lucru: consumul aceluiasi produs cultural, distribuit pe scara larga.

"Individualitatea fiecaruia conteaza mai putin in raport cu apartenenta sa la o comunitate, la o societate", afirma J.F. Tetu.

In jurul acestui termen s-au purtat o seama de dezbateri si polemici. Olivesi subliniaza ca, in limbajul secolului al 19-lea, "masa" desemna paturile sociale inferioare, conglomerate amorfe si violente. Ea se opune "multimii" si "publicului", in special prin diferente subliniate de Gabriel Tarde si Gustave Le Bon.

Multimea este o grupare umana localizata precis, concentrata intr-o anumita zona, dominata de impulsuri afective, irationale si care se manifesta prin actiuni imprevizibile.

Publicul este un ansamblu, limitat numeric, de indivizi, care au constiinta apartenentei la o comunitate de interese si care rareori se manifesta prin violenta.

Masa, in schimb, nu poate fi nici vazuta, nici masurata sau personalizata. In conglomeratul anonim si pasiv, individul se pierde, se instraineaza, renunta la individualitatea sa, la esenta sa rationala, umana.

Comunicarea de masa, prin temeiurile ei determinante, se dovedeste a fi o ipostaza a vietii populare, non-elitiste-ea se adreseaza unei anumite societati-societatea de masa si genereaza o forma aparte de cultura-cultura de masa.

Insa aceasta comunicare de masa se leaga strans de anumite caracteristici de la care se formeaza ulterior societatea si cultura de masa.

1.3 Caracteristicile comunicarii de masa

Inceputurile comunicarii de masa pot fi situate in secolul al 15-lea datorita inventarii tiparului. Insa aceasta si-a facut pe deplin simtita pregnanta in secolul 20, dupa Primul Razboi Mondial, odata cu dezvoltarea mijloacelor tehnice din audiovizual. In aceste conditii transmiterea mesajului s-a realizat catre un public variat si numeros, care l-a receptionat simultan, fiind despartit de sursa din punct de vedere spatio-temporal.

Emitatorul, in acest sens este un profesionist al comunicarii sau, dupa cum afirma Schramm "o persoana institutionalizata", o organizatie de comunicare, un post de radio sau un canal de televiziune, un ziar. Deci ca prima caracteristica a comunicarii de masa ar fi: "emitatorul, "o persoana institutionalizata", care reprezinta un grup de persoane, un mare producator de mesaje."

Prin comparatie, toate celelalte modalitati de comunicare (directa, indirecta, mediata) au un singur emitator de mesaje. De asemenea, numarul receptorilor acestor mesaje si mijloacele sunt altele. Astfel, se poate afirma, ca in cazul comunicarii de masa, comunicarea se socializeaza, devine colectiva. Destinatarii formeaza grupuri mari, impresionante de oameni, colectivitati, fapt care constituie socializarea audientei.

Cercetatorul francez Bernard Voyenne ne-a lasat o afirmatie valoroasa in acest sens: "presa de masa reprezinta conversatia tuturor cu toti si a fiecaruia cu celalalt".

Cea de-a treia caracteristica vizeaza caracterul unidirectional si mediat al comunicarii.

O noua trasatura ar fi cea legata de reactia grupului receptor de mesaje fata de grupul emitator (feed-back-ul), care este lenta, chiar de indiferenta.

Bernard Voyenne vorbeste de cele trei caracteristici ale comunicarii sociale prin intermediul presei: caracterul instantaneu (sau cvasiinstantaneu), permanenta (nu cunoaste intrerupere si exprima realitatea in continuitate, ca pe o poveste fara sfartsit) si caracterul universal (dat de prezenta peste tot, in orice moment).

Rogers Clausse (Breves considerations sur la terminologie et la metodologie de la communication) defineste presa drept un tip de comunicare sociala care are urmatoarele conditii: aparitie cotidiana (periodicitate); consum imediat, fara intarziere (pentru ca mesajul jurnalistic este foarte perisabil in timp-daca nu e consumat, in timp isi pierde actualitatea, nu mai e de mare interes); grija pentru actualitate (se impune peste tot, invadeaza totul, cuprinde totul); productie-difuzare cu mare densitate pentru un conglomerat enorm de persoane.

1.4 Comunicatorii, canalul, publicul si continutul comunicarii de masa

Comunicatorii

Intr-o institutie de presa munca apartine unei echipe, fie ea o echipa formata din reporter si cameraman prezenti pe teren si remunerati de un post de televiziune oarecare. Fiecare om din institutia respectiva isi are propria sarcina. Mesajele sunt produse astfel de echipe de oameni specializati in, pe de-o parte, cautarea si procesarea informatiei si, pe de alta parte, conceperea si fabricarea divertismentului sau stirilor. Aceste persoane lucreaza in organizatii complexe care se bazeaza pe o diviziune accentuata a muncii, pe ierarhii clare, pe norme si proceduri de lucru. Productia urmeaza in astfel de institutii aceleasi reguli ca in marile unitati industriale: ea se desfasoara pe principiul "bandei rulante", vizeaza rentabilitatea si eficienta ce asigura obtinerea profitului.

Numarul acestor specialisti a devenit semnificativ. De exemplu, la realizarea unei singure pagini de ziar contribuie reporteri, fotoreporteri, editori, un grafician (sau DTP-ist in limbajul curent - Desktop Publisher), un secretar de redactie, un editorialist, tehnicieni, alaturi de care intervin si cei din departamentele de management, marketing, vanzari.

Unul din maestrii jurnalismului contemporan, polonezul Ryszard Kapuscinski face o constatare coplesitoare: "Profesiunea noastra s-a schimbat profund. Odinioara, ziaristul era un specialist. Profesiunea numara cateva figuri importante, iar efectivele erau limitate. Acest tip de ziarist a disparut treptat in ultimii douazeci de ani (nota - odata cu aparitia si ascensiunea tehnicii). Cei ce constituiau un mic grup s-au transformat intr-o clasa. In Statele Unite se foloseste deja termenul de media workers pentru a desemna persoanele care lucreaza la ziare, ceea ce ilustreaza ideea de anonimat in domeniu. Este suficient sa privim semnaturile: nu recunoastem nici una. Chiar la televiziune, inainte de a ajunge pe ecran, o informatie trece prin zeci de maini, este taiata, fragmentata, pentru ca, in final, sa nu mai poata fi identificat autorul. Autorul a disparut. In acest context, important este ca responsabilitatea nu mai apartine in mod direct cuiva."[5]

Afirmatia de mai sus ne da seama de un adevar: in televiziune moderatorul, showman-ul, amfitrionul devine vedeta, ca si cum el ar fi detinatorul si singurul emitator al informatiei prezentate. In realitate munca apartine unei echipe intregi de oameni.

1.4.2 Canalul

Stim ca mesajul poate cunoaste distorsiuni in drumul sau de la emitator catre receptori. O veste transmisa prin viu grai, din om in om, este supusa vicisitudinilor legate de conditiile concrete ale fiecarui act de comunicare. In plus, informatia circula odata cu suportul ei fizic-omul care o poarta, impreuna cu viteza acestuia de deplasare. In momentul in care aceasta informatie s-a dezlipit de suportul ei uman si este fixata pe un suport material-tablita de lut, papirus, hartie-ea poate fi manipulata cu mai multa usurinta si poate circula in zone geografice mai mari, ramanand nealterata de la o generatie la alta.

In scopul ameliorarii calitatii comunicarii, de-a lungul timpului s-au intensificat cautarile si cercetarile pentru gasirea unor tehnologii care sa intensifice atat viteza de circulatie a mesajelor, cat si aria de difuzare a lor.

Astfel, informatia plasata pe unde hertziene sau pe fluxuri electromagnetice permite aceste doua conditii esentiale. Comunicarea se realizeaza acum la distante uriase, in conditii de instantaneitate-transmiterea unui eveniment face ca diferenta dintre timpul producerii informatiei si momentul receptarii ei sa fie practic nula.

"Cu ajutorul aparatului de filmat, al aparatului foto sau al reportajului scris, toate mijloacele de difuzare a informatiei (presa, radio, televiziune) incearca sa-l puna pe cetatean in contact direct cu evenimentul. (.)

In momentul prabusirii zidului Berlinului, in noiembrie 1989, prezentatorii jurnalelor televizate care se deplasasera la fata locului spuneau, cu ochii in aparatul de filmat, in timp ce in spatele lor se scurgea multimea din Est spre Berlinul opulent: "Priviti, vedeti cum se face istoria sub ochii dumneavoastra.""[6]

Apoi, ideea de la care se pleaca este ca daca un eveniment se produce, el trebuie aratat. Si astfel se ajunge pana intr-acolo incat lumea sa fie obligata sa creada ca nu poate exista vreun eveniment care sa nu fie inregistrat, sau vreo poveste care sa nu fie infatisata si care sa nu poata fi urmarita in direct si in timp real.

Sau cum isi poftesc jurnalistii de la Antena 3 telespectatorii la "spectacolul stirilor": "va invitam sa urmariti stirile.in timp ce se produc".

In aceeasi maniera povesteste Ignacio Ramonet in cartea sa Tirania comunicarii cum, cu prilejul Jocurilor Olimpice de Iarna de la Nagaro din 1998, marele cotidian japonez Asahi Shimbun voia sa faca o incercare de a urmari probele in tip real, pentru a aduce informatiile in casele oamenilor, chiar in timpul producerii lor, insa doar cu un singur reporter la fata locului. Astfel, ziaristul instalat in cabina sa din fata terenului, cu laptopul la indemana, legat prin modem cu sursele in cauza (nume de atleti, istoric, performante), cu un site al Jocurilor, dar si cu redactia, transmitea, in timp real. Descria probele pe ecranul laptopului, aseza textul in pagina, dadea titluri, subtitluri. Din cand in cand, cu aparatul foto digital facea poze, scotea discheta din aparat, o introducea in laptop, retusa la nevoie fotografia, o aranja in pagina si nu-i ramanea decat de scris legenda. Apoi apasa pe o tasta si pagina lui, gata montata mergea direct catre tipografia ziarului care o integra in editia momentului. Astfel, in momentul in care ieseau de pe stadion, spectatorii aveau posibilitatea sa dispuna de editia care continea reportajul ilustrat al probei la care tocmai asistasera.[7]

In opinia lui Francis Balle (Medias et societe) exista trei tipuri de medii: a) medii autonome, in care suportul de transmitere poarta el insusi mesajul. Nu toate suporturile necesita instalatii tehnice de decodare-de exemplu ziarele, cartile, revistele, afisele. Insa alte suporturi ca televizorul, radioul, casetofonul se caracterizeaza prin existenta unor sisteme de decodare, prin care mesajul este transformat din forma inaccesibila in care a circulat pana la receptor, in forme accesibile gandirii umane. Mesajul este supus in acest fel procesului de decodificare; b) medii de difuzare, in care suportul are doar misiunea de a transmite un mesaj, ca de exemplu: releele, cablul, satelitul etc; c) medii de comunicare, prin care se poate realiza comunicarea la distanta: telefonul, e-mailul.

Mediile insa pot asigura permanenta sau non-permanenta mesajelor. Aceasta trasatura defineste una din deosebirile fundamentale ale presei scrise fata de cea audiovizuala. Astfel, suportul tiparit permite un contact prelungit cu informatiile date, contact care poate fi intrerupt sau reluat dupa dorinta receptorului.

In acest fel concluzionam ca oricine poate reciti un articol interesant despre miracolele plantelor medicinale, existent intr-un almanah 1987 din biblioteca personala. Informatia este tot acolo, neschimbata, asteptand sa-si reia rolul.

In plus receptorul poate intrerupe lectura, poate selecta si ordona mesajele in succesiunea pe care o considera necesara, poate chiar relua un pasaj care i s-a parut neclar.

Suportul electronic (audiovizualul) ofera mesaje care apar si dispar cu rapiditate, consumand actul de comunicare odata cu terminarea transmiterii lor.

Pe suportul lor initial ele nu pot fi stocate (succesul unor aparate precum magnetofonul, casetofonul, videorecorderul datorandu-se in primul rand dorintei receptorilor de a pastra pe alte suporturi mesajele fugitive transmise de aceste media).

In acest caz, receptorul nu mai are posibilitatea de a ordona, incetini, opri sau grabi circuitul acestor informatii, neputand crea un program propriu diferit de cel original.

La aceasta se adauga diferenta constanta intre presa scrisa si cea audiovizuala-in timp ce prima multiplica acelasi produs, cea de-a doua distribuie, in simultaneitate, un produs mediatic. Prima este lenta deoarece procesul de multiplicare, interpus intre productie si difuzare, prelungeste timpul necesar transmiterii, a doua este extreme de rapida, putandu-se difuza cu o viteza extraordinara.

Canalul de transmitere influenteaza elaborarea mesajului prin "traducerea" lui din forma initiala intr-o alta, marcata de caracteristicile tehnice ale mediilor: cuvantul vorbit devine unda electromagnetica sau succesiune de semne tipografice, imaginea reala devine unda si proiectie sau suma de puncte albe si negre.[8]

Aceste lucruri pot modifica structura initiala a mesajului, imprimandu-i trasaturi independente. De aceea, specialistii in comunicarea de masa sunt obligati sa-si adecveze structura mesajului la caracteristicile canalului, pentru a imbunatati claritatea si eficacitatea actului de comunicare.

Publicul

Tehnologiile moderne permit accesul unui numar impresionant de oameni la mesajele comunicarii de masa. In plus este vorba de milioane de suflete care nu se cunosc intre ele, oameni care nu traiesc in acelasi spatiu si nu impartasesc o limba sau o cultura, o religie comuna. Singurul lucru care ii leaga este consumul unor mesaje mass media identice si trairea unor stari asemanatoare. Acesti oameni consuma un produs mass media in urma unei decizii liber asumate. In timpul lor liber ei ar putea foarte bine sa citeasca o carte, sa se plimbe in parc sau sa mearga la cumparaturi, sau la un spectacol.

Deoarece publicul are numeroase optiuni la dispozitie pentru relaxare, comunicatorii trebuie sa fie in permanenta preocupati de trezirea si mentinerea interesului acestor grupuri eterogene. De aceea mesajele transmise prin sistemele comunicarii de masa sunt accesibile, atragatoare, mereu inedite. E adevarat, ele isi pierd din personalitate, nu mai sunt specializate, ci trebuie, dimpotriva, sa serveasca gusturile unei audiente imense, alcatuita dintr-o varietate de tipuri umane.

Tocmai de aceea Denis McQuail in Mass Communication Theory a subliniat un aspect asupra caruia s-a facut in general confuzie. Termenul "masificat" nu se refera la amploarea, la cantitatea publicului, ci mai degraba la calitatea lui, la diversitatea acestui auditoriu imens, caracterizat prin "dispensie, anonimat, lipsa de organizare sociala, inconsistenta in compozitia sociala."[9]

Insa in ultimele decenii s-a produs ceea ce a intrat in cartile de comunicare sub denumirea de demasificare a acestui public. Acest lucru a fost posibil datorita fragmentarii "masei" in numeroase publicuri specializate. Acest efect a dus la crearea unui public tinta, atat in televiziune, cat si in presa scrisa ulterior, fapt care, prin tehnologii si informatica, a dus la scurtarea timpului de realizare a unui ziar.

Masa mare de public, anonim, eterogen din punct de vedere socio-cultural, atat de pestrit, de diferit, cu nevoi, valori, credinte comune, s-a putut specializa prin demasificare, creeandu-se ceea ce a intrat in manualele de jurnalism sub numele de "public tinta". Acest tip de public fie viziona oferta televiziunii prin satelit sau cablu (filme, documentare, sport, muzica-pe genuri), fie cea din radio-datorita perfectionarii undelor AM si FM-, fie presa scrisa-prin aparitia revistelor cu o mare varietate tematica si grafica.

Totusi, aceasta specializare a audientelor nu anuleaza dimensiunea eterogena a publicului din mass-media: cei care asculta un post de stiri, urmaresc un program TV de sport sau citesc o revista consacrata afacerilor nu au in comun, in afara interesului pentru domeniul in cauza, prea multe valori socio-culturale, nu apartin aceleiasi arii geografice, acelorasi institutii sau organizatii.

Insa utilizarea "mediilor"moderne in comunicarea de masa mai vizeaza un aspect, pierdut de obicei din evidenta. Este vorba de pierderea uneia dintre caracteristicile de baza ale comunicarii interpersonale: interactiunea dintre emitator si receptor. In comunicarea de masa feed-back-ul dispare. Comunicarea devine unidirectionata (de la emitator la receptor). Raspunsul receptorilor vine slab, tardiv si deseori fara puterea de a schimba traseul comunicarii in momentul producerii sale.

Exista doua forme de non-comunicare care afecteaza comportamentul receptorilor: a) receptorii nu pot comunica direct cu emitatorii. Cititorul unui ziar nu poate influenta procesul de scriere a unui articol si nici nu poate veni cu o replica imediata jurnalistului care a scris articolul in cauza. Insa poate foarte usor suspenda actul de comunicare prin simpla oprire a aparatului de la buton sau telecomanda, sau prin renuntarea la cititul ziarului/ revistei.

Insa dialogul cu producatorii mesajului mass media nu poate fi continuu. In televiziune si radio se incearca totusi crearea unei dimensiuni interactive, a unei ferestre de comunicare prin telefoanele din timpul talk-show-urilor, concursuri. In presa scrisa exista pagini cu rubrici clare destinate cititorilor ziarului in care acestia isi pot prezenta scrisorile, articolele, parerile. Comunicarea este insa lenta, greoaie, opiniile respective aparand dupa articolul respectiv si oricum, nu au puterea si prestigiul mesajului jurnalistic.

Mai mult, si acestea, si telefoanele in direct din cadrul emisiunilor TV sunt selectate tot de jurnalisti (redactia alege scrisorile, vocile sau persoanele care vor aparea in produsul mass-media). Astfel, lipsa interactiunii in comunicare afecteaza activitatea emitatorilor care cu greu isi pot forma o imagine clara asupra atitudinilor publicului, asupra impactului pe care il au mesajele lor si asupra asteptarilor, nemultumirilor venite din partea receptorilor;

b) consumatorii mesajelor mass media nu pot sa dialogheze nici macar intre ei. Cand e vorba de audiente de o asemenea anvergura este evident ca acestia nu au cum sa interactioneze. Desigur insa ca la nivelul microgrupurilor (familie, prieteni, vecini), in cazul unui consum comunitar de mesaje, continuturile acestor mesaje sunt receptate si comentate.

In numeroase alte cazuri se pune problema izolarii individului prin consumul mass-media, membrii familiei sau ai grupului in cauza retragandu-se in lectura sau simpla urmarire in intimitate a unor mesaje mass-media.

In acest sens putem aminti cartea-studiu al domnului profesor Zoltan Rostas, Televizorul in "Micul Infern" in care acesta urmareste temele de casa a doua generatii de studenti ai facultatii de Jurnalism, separate de o distanta de un deceniu.

Tema in sine consta in a urmari comportamentul propriilor familii, in principal in relatia cu televizorul. In felul acesta profesorul ajunge la niste concluzii senzationale.

Dar mai intai verifica starea propriei familii in relatia cu televizorul: ".din motive pur experimentale imi vizitam rude apropiate tocmai la ora cand la televizor era programat cate un reportaj de-al meu. Fara a-mi destainui intentia de a observa, am vrut sa urmaresc ce fac persoanele obisnuite cu prezenta mea in timpul emisiunii. La inceput am fost dezolat de cele constatate: in loc sa se uite nu cu "evlavie", dar macar cu politete la televizor, ei isi continuau viata de toate zilele, trebaluind, discutand, mancand, certandu-se si impacandu-se in fata micului ecran."[10]

Astfel, Zoltan Rostas recunoaste diferenta intre cele doua cercetari pe care le despart zece ani. In anii '90 a existat un comportament dominant de integrare pana la minimalizare a mesajului televizat in viata cotidiana.

Reluarea observarii familiei dupa trecerea timpului a adus cu sine modificari odata cu infiltrarea tehnologiilor debordante in gospodarii (prin aparitia decodorului, a calculatorului, a multitudinii canalelor TV, inmultirea televizoarelor intr-o casa - uneori chiar si banalele telecomenzi, care nu existau pe vremea Diamantului, devenisera motiv de disputa, de autonomie paterna sau, mai simplu-"exista doua telecomenzi: una pentru mama si una pentru tata."[11]

In principal, descrierile studentesti din aceasta carte releva o aparenta destramare, fragmentare a interactiunii familiale in raport cu televiziunea.

"Asistam de fapt la destramarea mitului conform caruia televiziunea este un integrator al comunitatii, al familiei. Cu inmultirea programelor si a aparatelor, televiziunea nu-si schimba rostul comunicational-familial general, ci il face mai diferentiat."[12]

1.4.4 Continutul

In comunicarea de masa continuturile, produsele mass media sunt distribuite ca bunuri de consum. Informatia este o marfa care este vanduta unor potentiali consumatori si care se afla in concurenta cu alte produse mass media. (Denis McQuail)

Deoarece scopul principal este de a atrage un numar cat mai mare de consumatori, mesajele trebuie sa fie usor vandabile, sa aiba continuturi accesibile unui numar cat mai mare de consumatori, trebuie mereu innoite, supuse schimbarii si mereu promovate prin diferite campanii de publicitate.

De aceea de multe ori se ajunge la fenomenul de mixare, de combinare a informatiilor cu alte tipuri de continuturi, fapt deseori contestat de exponentii profesiei (de exemplu informatii + entertainment = infotainment.)

Oferta mass media cuprinde urmatoarele tipuri de mesaje: a) informatii - care pot aparea in forma datelor brute, neprelucrate (de exemplu-cotatiile bursiere, buletinul meteo), cat si prelucrate (stiri, jurnale de actualitati).

In acest mod remarcam ca mai ales in jurnalele din ultima vreme, pe multe dintre posturi se promoveaza jurnalul interactiv, in care elementele de divertisment apar prin rolurile asumate de prezentatori; intrebarea unuia si raspunsul celuilalt nu fac altceva decat sa cuprinda intr-un ambalaj mesajul vandabil, usor de urmarit; b) divertisment - prin acesta, spun psihologii, omul cunoaste trairi vicariale, de relaxare, alungare a grijilor, de destindere. In aceasta idee s-a creat un fel de intruziune a facilului in realitatea stirilor, pentru a le putea da o pata de culoare, pentru a micsora gradul de incrancenare, seriozitate a realitatii ce ne inconjoara.

Mass media la ora actuala este cea mai mare furnizoare de divertisment, prin programe TV, de la radio (sport, muzica, umor) sau din presa scrisa (horoscop, jocuri); c) idei si opinii-prin contactul cu presa oamenii pot afla parerea semenilor lor, a unor experti, specialisti in diferite domenii sau a editorialistilor cu experienta. De aceea cititorii si ascultatorii manifesta o atentie si un interes sporit pentru dezbateri, talk-show-uri, editoriale.

Diversitatea publicului imens pe care il are mass media, ii obliga pe emitatori sa creeze mesaje tinand cont de cateva valori comune, mesajele trebuind uniformizate si simplificate. Ei aplica asa numitul principiu al numerelor mari, in virtutea caruia mesajele mass media trebuie sa fie accesibile cat mai multor oameni, sa fie eliberate de elemente de stricta specialitate. Aceasta pentru ca publicul majoritar este de nivel mediu ca baza culturala, ca educatie.

In secolul al 19-lea, astronomul Belgian Adolphe Quetelet lansa o formula memorabila: "Omul mediu este intr-o natiune ceea ce este centrul gravitational pentru un corp; aprecierea tuturor miscarilor sau a echilibrului unei natiuni trebuie sa se raporteze la el."

Acelasi "om mediu" este consumatorul comun de presa, la care creatorii mesajelor mass media trebuie sa se raporteze. Astfel, continutul comunicarii de masa va fi caracterizat prin claritate, simplitate, atractivitate - formule ce asigura accesul rapid la intelesul mesajelor pentru uriase multimi de oameni. Pana la urma acestia sunt consumatorii si trebuie tinut cont ca ei constituie majoritatea.

In ultima vreme presupunerile legate de acest public imens s-au inradacinat, bazandu-se pe cateva caracteristici definitorii. Astfel, publicul are o perioada limitata de acordare a atentiei- deci mesajele trebuie sa fie cat mai scurte, la obiect. Apoi ascultatorii/ privitorii/ cititorii prefera sa fie mai degraba distrati decat educati-aceasta ar explica patrunderea divertismentului si in cadrul jurnalului TV. Iar ultima caracteristica ar fi ca acesti consumatori isi pierd interesul in orice subiect care ii solicita intelectual.

Emitatorii nu fac altceva decat sa incerce prin orice mijloace - chiar cu riscul de a aduce jertfe pe altarul divertismentului facil - a spori numarul de oameni la care va ajunge mesajul. Batalia se da pe rating. Nu se mai pune accent pe ceea ce constituie valoare in mesaj. Efectele si numerele vorbesc.

Emitatorii tind chiar sa ignore parca acel grup mic de oameni care inca mai au gusturi sofisticate si capacitate intelectuala mare. Pe ei ii preocupa cum sa ajunga la cat mai multi consumatori nepretentiosi intelectual, a caror putere de cumparare este imensa.

"In ochii lor news business, piata informatiei, constituie inainte de toate, un mijloc de a obtine profituri."[13]

De aceea putem afirma ca sistemul de comunicare de masa este in buna masura orientat spre profit si condus de publicitate.

Continutul comunicarii de masa a ajuns sa fie caracterizat prin bogatie in divertisment si saracie in solicitari intelectuale.

"Presiunea concurentei este atat de puternica-afirma ziaristul American Walter Cronkite, fostul prezentator celebru al jurnalului televizat de la CBS- incat a devenit absolut obligatoriu sa nu ti-o ia altcineva inainte in cazul cutarei sau cutarei informatii. De asemenea, aceasta presiune ii impinge pe cei care lucreaza in mass-media sa incerce sa atraga publicul prin reportaje indecente.Si focalizarea asupra comportamentului privat al oamenilor face ca opinia publica sa condamne in ansamblu mijloacele de difuzare a informatiilor."[14]