MODELE TEORETICE ALE COMUNICARII

Numeroasele studii asupra comunicarii realizate in interiorul unor stiinte particulare au fost elaborate, de regula, sub forma unor modele considerate "ansambluri de teorii, de principii si de practici puse in forma de scheme" , care actioneaza ca mecanisme perceptive si cognitive, "transformand o realitate intr-o reprezentare" . Modelele comunicationale astfel obtinute exprima relatiile dintre elementele ce intervin in comunicare si se doresc izvoare de inspiratie pentru practica in domeniu si noi posibilitati menite sa inlesneasca cunoasterea proceselor comunicationale.

1. Clasificarea modelelor teoretice ale comunicarii

Exista preocupari in randul cercetatorilor comunicarii de a clasifica si de a grupa aceste modele folosind diverse criterii. Astfel, Alex. Mucchielli le grupeaza in trei categorii:

a) Modele pozitiviste, care comporta o relatie lineara cauza-efect, in cadrul carora considera:

♦modelul teoriei informatiei, fundamentat de Claude Shannon si Warren Weaver, in care emitatorul trimite un mesaj codificat unui receptor care il primeste si il decodifica;

♦modelul comunicarii pe doua niveluri (sau difuzarea in doua trepte), aparut in urma studiilor desfasurate in legatura cu radioul si televiziunea, in care intre emitator si receptor apare liderul de opinie, ca element intermediar, cu rol de releu;

♦modelul marketing, specific intreprinderilor, care are in vedere remedierea situatiilor problematice, prin actiuni de comunicare orientate spre tinte precise;

b) Modelele sistemice circumscriu:

♦modelul sociometric, care ilustreaza "relatiile informale dintr-un grup", in cadrul unei structuri de relatii socio-afective (antipatie- simpatie), iar comunicarea este definita ca o relatie de afinitati (pozitive sau negative, de simpatie sau de antipatie), dar si ca un canal privilegiat al informatiei;

♦modelul tranzactional, este bazat pe cercetarea psihologica subtila si are in vedere jocul relatiilor si tipurile de comunicare implicita ce se stabilesc in relatiile interpersonale;

♦modelul interactionist si sistemic, configurat de cercetarile din cadrul Scolii de la Palo Alto, aduce o noua definitie a comunicarii, respectiv considerarea acesteia ca participare a unui individ la un sistem de interactiuni care il leaga de ceilalti;

♦modelul orchestrei nu are o reprezentare grafica, iar comunicarea este definita ca o "productie colectiva a unui grup care lucreaza sub conducerea unui lider";

c) Modele constructiviste care cuprind:

♦modelul hipertextului, care este construit pe o metafora si inspirat de universul CD-Rom si Internet, unde intr-un text, in legatura cu un cuvant, se pot inscrie pe ecran explicatii si comentarii, iar comunicarea este vazuta ca o dezbatere latenta, ascunsa, intre actorii unei structuri sociale;

♦modelul situtional, care are in vedere comunicarea in termenii unui proces.

Autorul acestei clasificari nu contesta faptul ca pot fi posibile si alte modele. In legatura cu utilitatea lor el porneste de la premisa ca pentru a intelege un fenomen acesta trebuie decupat din realitate, iar modelele au rolul de a servi drept cadrul unei analize care consta in a identifica mizele, actorii si dimensiunile, pentru a le pune intr-o relatie.

Si Denis McQuail abordeaza problematica modelelor comunicative. Desi, aparent, nu face o clasificare in raport cu un criteriu explicit, totusi se poate spune ca descrierea lor urmeaza o anumita ordine, care are complexitatea ca factor de delimitare. Astfel, pornind de la imaginea geometrica propusa de Dance el incepe cu modelele care ilustreza procesul de comunicare in linie dreapta (care accentueaza directionarea catre inainte), respectiv informatic si cibernetic, continua cu cele in care comunicarea este in cerc (care accentueaza feed-back-ul), respectiv cele care reprezinta comunicarea in termenii sistemelor sociale sau ale sistemelor sociale in termeni comunicationali si atrage atentia asupra reprezentarii comunicarii in spirala, care are avantajul ca pune in evidenta schimbarea, ca stare implicata de comunicare si aduce o corectie modelelor statice sau de echilibru, care sugereaza revenirea, eventual dupa feed-back, la pozitia initiala.

Ioan Dragan clasifica modelele teoretice ale comunicarii in functie de stiintele in interiorul carora acestea au fost construite, astfel: modele informatice, modele lingvistice ale comunicarii, modele sociologice ale comunicarii si modele socio-lingvistice ale comunicarii.

2. Modele informatice

2.1. Modelul teoriei informatiei (matematic)

Este unul dintre primele modele, care a influentat "scoli si curente de cercetare foarte diferite, ba chiar radical opuse, asupra mijloacelor de comunicare" . Modelul a fost dezvoltat de Claude Shannon si Warren Weaver, ca teorie matematica a comunicarii, pentru a fi aplicabil comunicarii intre oameni, intre masini si oameni sau in cadrul unor sisteme.

Principalele repere ale modelului sunt:

♦comunicarea este definita ca "transmitere de informatie" (mai precis "transmitere de semnale") de la un emitator catre un receptor prin intermediul unui canal, in prezenta unor perturbatii numite "zgomot";

♦teoria schiteaza cadrul matematic in interiorul caruia sa fie posibila transmiterea informatiei in modul cel mai rapid si cu costurile cele mai reduse si sa asigure identitatea dintre informatia primita si cea emisa. Ca urmare, problema comunicarii este "de a reproduce intr-un punct dat, in mod exact sau aproximativ, un mesaj selectionat intr-alt punct";

♦modelul este sub forma unei scheme lineare, in care polii definesc o origine si semnaleaza un sfarsit, ceea ce "face din comunicare un proces stochastic, adica afectat de fenomene aleatorii, intre un emitator, liber sa aleaga mesajul pe care il trimite, si un destinatar, care primeste aceasta informatie impreuna cu toate constrangerile ei"

♦comunicarea este identificata cu informatia, iar aceasta cu transmiterea de informatie. In cadrul modelului informatia este inteleasa ca masura a ceea ce este transmis, transportat de la emitator catre receptor, mai precis ca masura a incertitudinii intr-un sistem (deci informatia nu se identifica cu semnificatia a ceea ce este transmis);

♦unitatea de masurare a comunicarii este de natura "binara" ("bit"-ul - binary-digit), ceea ce inseamna ca transmiterea informatiilor se realizeaza sau nu se realizeaza;

♦teoria implica notiuni specifice ca cele de "alegere", "probabilitate", "incertitudine", "masura", "entropie", "negentropie".

Concluzionand, teoria informatica a comunicarii este un model matematic abstract, diferit de teoriile ingineresti ale comunicatiilor, care, insa, este mai mult un model termodinamic al cuantificarii informatiilor decat o teorie a comunicarii.

2.2. Modelul cibernetic al comunicarii

Este un model dezvoltat din cel informatic si considera comunicarea umana analoga unui dispozitiv de comunicare intre masini capabile sa transmita si sa interpreteze ordine (sa reactioneze la semnalele primite). Conceptual, comunicarea este asimilata, in esenta, tot unei transmiteri de informatie, insa aduce ceva nou si anume faptul ca circulatia informatiei confera sistemelor capacitatea autoreglarii si homeostaziei prin mecanismul feed-back-ului, al interactiunii dintre "intrari" si "iesiri". Acest aspect deriva din schema comunicarii potrivit careia orice sistem (masina, organism, organizatie) este ca o "cutie neagra" dotata cu o "intrare" (input) si o "iesire" (output) si care poseda o functie de transformare permitand anticiparea efectului (iesirii) pornind de la intrare.

Ca si in cazul modelului informatic lipsesc problemele "sensului", "intentionalitatii" si "intercomprehensiunii" proprii comunicarii umane.

Modele lingvistice ale comunicarii

Aceste modele, spre deosebire de cele informatice, redau o dimensiune fundamentala a comunicarii umane si anume pe cea simbolica; este vorba de transmiterea unor mesaje (a unor continuturi cu sens), cu ajutorul limbajului, care se bazeaza pe coduri specifice.

Modelele lingvistice ale comunicarii iau in considerare:

♦dubla situatie a mesajului (informationala, ca element al circuitului comunicational si simbolica, in calitatea lui de element al unui "proces de reprezentare");

♦dubla functie a cuvintelor (cu ele gandim, cu ele comunicam);

♦notiunea de semn ("o realitate perceptibila - A, care reprezinta alt lucru - B, decat ea insasi si careia i se poate substitui" - G. Willett[9]);

♦codul de comunicare (un repertoriu de semne si reguli de ansamblare a acestor semne), care permite producerea de mesaje semnificative si in legatura cu acesta operatiile de codificare si de decodificare;

♦notiunea de semn lingvistic (cea mai mica unitate a unei limbi care are semnificatie) ca unitate a unui semnificant (partea acustica a semnului) si a unui semnificat (conceptul la care trimite semnificantul).

a) Modelul lingvistic clasic al comunicarii este cel elaborat de Roman Jakobson asupra comunicarii lingvistice - factori si functii. El stabileste sase componente ale actului comunicarii verbale, care genereaza sase functii (vezi capitolul anterior), fiecare fiind centrata pe o componenta. Aceste componente sunt:

♦emitatorul - este locutorul care emite mesajul;

♦receptorul - sau destinatarul, primeste mesajul transmis;

♦mesajul - constituit dintr-un ansamblu de semne lingvistce, adica un enunt;

♦canalul - asigura contactul sau conexiunea dintre emitator si destinatar;

♦codul - constituit dintr-un ansamblu de semne si o combinatie a lor, comune atat codificatorului cat si decodificatorului;

♦referentul (situational si textual) - este format din elemente ale mediului emitatorului si receptorului, precum si cele actualizate de mesaj.

b) Modelele pragmatice au ambitia unor abordari integratoare ale logicii proceselor de comunicare. Pornind de la nevoia de a cunoaste ce face (ce urmareste) locutorul cu cuvintele, acestea aduc in prim planul analizei subiectii participanti la comunicare, rolul decisiv al sensului si contextului interlocutiunii in intercomprehensiune.

Reprezentantii Scolii de la Palo Alto ocupa un loc important in dezvoltarea "pragmaticii" comunicarii pe care o caracterizeaza ca "axiomatica a intersubiectivitatii". In conceptia lor comunicarea nu este un simplu mod de a exprima si de a explica realitatea, intrucat nu exista o singura realitate; ceea ce exista sunt diferite versiuni ale acesteia (unele pot fi contradictorii), ca "efecte ale comunicarii si nu reflectarea unor adevaruri obiective si eterne". Realitatea sociala este o ordine a semnificatiei si valorilor, a atribuirii de semnificatii, care sunt la randul lor un produs al interactiunilor si al comunicarii.

c) Modelele "comunicationale" (sau anti-reprezentationiste) au la baza viziunea "comunicationala" a comunicarii rezultata din abordarile reprezentantilor Scolii de la Palo Alto si "pragmatica universala" a lui Jurgen Habermas, viziune diferita de cea bazata pe teoria informatiei si pe modelele lingvistice clasice. In esenta acestea constau in a considera actul comunicarii nu doar un transfer de informatie de la emitator la receptor, ci, mai curand, o modelare reciproca a unei lumi comune, prin mijlocirea unei actiuni conjugate, perspectiva realizata nu ca o simpla congruenta a unor puncte de vedere personale, ci ca o constructie comuna (norme, reguli) a partenerilor, pornind de la care acestia se vor raporta unii la altii, la lume si isi vor organiza actiunile impreuna. Principalele repere care pun in evidenta prin ce se deosebesc aceste modele de modelele initiale sunt:

♦valorizeaza teoriile interactionismului simbolic si propun intelegerea comunicarii ca o "comprehensiune reciproca", ca "intercomprehensiune" (acces la subiectivitatea altuia, la intentiile si motivele sale), nu doar ca o simpla transmitere a informatiei sau mesajelor prin codificare si decodificare sau prin indicatii ale "intentiilor comunicative";

♦limbajul este socotit ca poseda functii ontologice directe, astfel: 1) limbajul si lumea reala inceteaza de a se mai raporta unul la cealalta ca doua ordini diferite de realitati, fiind legitim sa se recunoasca o 'constructie de natura comunicationala (vorbita) a fiintei umane, a lumii si a normelor de intercomprehensiune'; 2) limbajul nu serveste doar la a 'desemna', a 'reprezenta' lucruri si intentii umane; el transmite reprezentari si stari intentionale devenind o parte integranta, constitutiva a constructiei sociale a realitatii in interactiunea umana (functia ontologica constitutiva a limbajului);

practicile umane sunt constituite din retele de semne, simboluri normative, asteptari reciproce si date de intercomprehensiune;

♦presupune a considera obiectivitatea lumii comune, subiectivitatea membrilor unei colectivitati si socialitatea conduitelor, faptelor si evenimentelor ca emergente intentionale, ca realizari sociale implicand operatii si o activitate organizanta, concertata, un mediu de intersubiectivitate constituite din asteptari normative si morale, criterii de judecata si ierarhii de valoare in emergenta continua si pe care membrii colectivitatilor si le impun reciproc printr-un acord tacit, supus exigentelor coordonarii actiunii;

♦iau in considerare 'circularitatea comunicarii (alternanta participantilor la procesul de comunicare in rolurile de emitator si receptor), deosebirile individuale in stapanirea codurilor de comunicare, rolul opiniilor si al atitudinilor in procesul comunicarii, importanta contextului social si cultural al schimbului, inclusiv in cazul comunicarii de masa';

♦unele modele inlatura notiunile de emitaror si receptor si reconsidera notiunea clasica de mesaj (Scoala de la Palo Alto), astfel: 1) considera comunicarea circulara si continua, ca rezultat al interactiunii neincetate intre fiintele umane si a desfasurarii ei simultan prin diferite canale si prin mijloace variate; 2) mai importante decat continuturile comunicarii sunt interactiunile dintre cei care participa la comunicare si interdependentele dintre ansamblul comportamentelor lor; 3) in consecinta, comunicarea este asemenea functionarii unei orchestre fara dirijor, in care fiecare interactioneaza cu toti si intre ei, iar in acest proces de interactiuni continue se realizeaza realitatea sociala, care este o realitate comunicationala (realitatea este de ordinul 'atribuirii de semnificatie', care este produsul interactiunilor umane si al comunicarii si, ca urmare exista mai multe realitati);

♦in alte modele este redus campul comunicarii la intentia de a comunica: nu exista comunicare decat in cazul in care un emitator tinde in mod constient si deliberat sa intre in contact cu un receptor, sa stabileasca o relatie (fie si de scurta durata cu acesta) si de a actiona asupra lui (fie si numai informandu-l).

4. Modele sociologice ale comunicarii

Modelele sociologice desi isi propun sa realizeze o viziune sintetica asupra comunicarii ele sunt tributare, totusi, celor informatice si lingvistice, precum si altor achizitii sau perspective teoretice si metodologice din stiintele socio-umane si exacte. Acest aspect il determina pe Ioan Dragan sa aprecieze ca ar fi mai corect sa vorbim nu atat de modelele 'sociologice', cat de modelele elaborate de 'sociologi'[10]. Modelele circumscrise acestei clasificari, potrivit concluziei antropologului Edward Sapir , au in comun doua idei importante:

♦in societate, in sfera umanului nu exista un domeniu, un camp separat si autonom al comunicarii: aceasta este parte integranta a societatii, a insasi constituirii, organizarii si functionarii societatii (interactiunile umane sunt fapte sociale cu caracter comunicational);

♦comunicarea este chiar procesul social fundamental :faptele sociale se constituie si exista in virtutea unor procese comunicationale (societatea sau ceea ce numim faptele sociale nu exista in afara comunicarii).

a) Modelul sociologic al comunicarii considerat clasic de catre specialisti este cel elaborat de Wilbur Schramm. Autorul reia, defineste, exemplifica si articuleaza concepte din modele apartinand teoriei informatiei si lingvisticii carora li se aplica si o interpretare sociologica, astfel:

♦porneste definirea comunicarii de la intelesul originar al termenului - stabilirea unei comuniuni cu cineva, impartasirea unei informatii, a unor idei sau atitudini -, insa apreciaza ca esenta acesteia consta in 'punerea de acord a receptorului cu emitatorul cu privire la un mesaj';

♦considera ca momentele esentiale ale procesului comunicarii sunt codificarea (punerea intr-o forma inteligibila, accesibila si transmisibila a semnelor si simbolurilor, ceea ce inseamna a construi un mesaj) si decodificarea (interpretarea mesajului, fara a-l deforma); prin intermediul acestor doua procese 'imaginea' din mintea emitatorului este reprodusa in chip asemanator in mintea receptorului;

concretizeaza modelul intuitiv in mai multe scheme consecutive fiecare contribuind la intelegerea mai buna a procesului de comunicare:

1. Elaboreaza schema generala a comunicarii. In cazul comunicarii umane (fara mijloace tehnice de mediere) aceasta cuprinde sursa (este si codificator), destinatarul (este si decodificator) si semnalul (este limbajul folosit). Prima conditie a functionalitatii acestui sistem este ca toate verigile in parte sa fie functionale ceea ce

Sursa Codificare Semnal Decodificare Destinatie

Fig. 2 Schema generala a comunicarii

presupune anumite calitati pentru fiecare veriga (de ex., capacitatea informationala pentru sursa, capacitatea de a decodifica a receptorului etc.).

2. Introduce notiunea de camp de experienta al sursei (comunicatorului) si al receptorului, defint prin cunostintele, simbolurile, informatiile si atitudinile celor doua verigi, care armonizeaza receptorul si emitatorul, codificarea si decodificarea, functionarea codurilor comunicatorului si receptorului. Experienta cumulata (sectorul care rezulta din intretaierea celor doua campuri) faciliteaza, face dificila sau face imposibila comunicarea.

Fig. 3 Schema comunicarii

3. Concluzioneaza ca fiecare persoana este atat codificator cat si decodificator, (este comunicator si receptor) primind si transmitand mesaje. Schramm considera ca omul este un interpret: el codifica si decodifica neincetat mesaje in functie de semnele pe care le primeste.

4. Introduce ca element esential pentru intelegerea comunicarii feed-back-ul, reactia de raspuns, care releva cum sunt interpretate si receptate mesajele de catre interlocutori.

5. Stabileste ca in descrierea comunicarii trebuie sa se ia in considerare multiplicarea canalelor de comunicare, aspect prezent in toate actele comunicationale, de la cele mai simple la comunicarea de masa.

b) Un model sociologic considerat a fi una dintre cele mai complete tentative de a specifica toate etapele si activitatile comunicarii , fiind aplicabil tuturor situatiilor de comunicare, este cel elaborat de G. Gerbner, considerat unul dintre teoreticienii importanti ai comunicarii. Modelul se caracterizeaza prin urmatoarele aspecte:

♦este un model liniar care pune in relatie perceptia (evenimentelor) - productia mesajelor - perceptia acestora, introducand ca elemente originale: perceptia - productia - semnificatia mesajelor; mesajul ca unitate a formei si continutului; notiunea de intersubiectivitate ca expresie a raportului dintre productia mesajelor siperceptia evenimentelor si mesajelor; procesul de comunicare este un proces subiectiv, selectiv, variabil si imprevizibil;

♦sintetic modelul spune ca un proces comunicativ are loc atunci cand: 1.cineva, 2. percepe un eveniment si 3.reactioneaza; 4.intr-o situatie data; 5.utilizand anumite mijloace; 6 pentru a face disponibile mesajele; 7.care au o anumita forma; 8 se situiaza intr-un anumit context; 9.transmit un continut; 10 si antreneaza anumite consecinte;

♦perceptia rezulta din eveniment, il reflecta dar si difera de el, deoarece perceptia depinde atat de eveniment, cat si de agentii de comunicare, aspect ce influenteaza raportul intre realitate si perceptie, un proces care este de regula interactiv, intrucat intervin numeroase elemente legate de situatia si contextul agentului comunicarii;

♦modelul indica marea variabilitate in perceptia unui eveniment de catre un agent comunicator si a mesajelor despre eveniment de catre receptor, intrucat fiecare persoana are perceptii proprii si diverse persoane pot percepe diferit acelasi eveniment, dar si pentru ca sistemul comunicarii este dinamic si deschis, in sensul ca efectele (consecintele) sunt partial previzibile, partial imprevizibile;

♦desi modelul nu trateaza realmente problemele semnificatiei si sensului (esentiale in comunicare), el poate fi aplicat in analiza diferitelor situatii si tipuri de comunicare, pentru analiza de continut a mesajelor, a corespondentei dintre realitati si mesajele comunicarii de masa, a receptarii mesajelor de catre publicuri.

5. Modele socio-lingvistice ale comunicarii

Aceste modele abordeaza mai aprofundat si mai nuantat problemele semnificatiei si sensului.comunicarii. Cea mai reprezentativa este teoria lui Thomas Luckmann care, pornind de la ideea promovata de sociolingvisti (indeosebi Antoine Meillet si Ferdinand de Saussure) ca limbajul este o institutie sociala, nereductibil la date psihologice sau la substratul fiziologic, considera si comunicarea un fapt social care determina in mod semnificativ conduita zilnica a membrilor speciei noastre si, de asemenea, constituie tesutul organizarii sociale. Autorul teoriei apreciaza ca trasaturile comunicarii sunt:

♦socialitatea, care desemneaza reglarea comportamentului intr-o specie si a carei functie este aceea de a instaura comunicarea prin mijlocirea unui cod, stabilit fie prin programare genetica, fie prin invatare, fie printr-o combinare a celor doua, in folosul speciei sau al unor grupuri din sanul acesteia;

reciprocitatea, inteleasa ca alternanta continua a reactiilor care apar in relatiile dintre un organism si altul: ea implica la un organism capacitatea de a atribui altor organisme propria sa capacitate de a observa si de a 'interpreta' comportamentul altor organisme si, in consecinta, de a adapta propriul sau comportament in functie de observatia - si de 'interpretarea' - pe care el o anticipeaza din partea altor organisme si viceversa;

abstractia, constand in facultatea de a se referi, in comunicare, nu numai la elementele concrete ale situatiei comunicarii efective, ci si la elemente care o transcend in spatiu si in timp;

♦intentionalitatea, care desemneaza cunoasterea de catre organism a sistemului de comunicare al speciei sale sau al grupului sau si aptitudinea de a-l utiliza sau nu, dupa caz.

Aceste trasaturi au evoluat pe scara animala pana la om (societatea umana), unde formeaza o sinteza superioara, un sistem. Constituirea limbajului formeaza pragul care separa sistemele naturale ale comunicarii de sistemele istorice (umane). 'Cand socialitatea devine supla (individualizata), reciprocitatea totala, nivelul de abstractie ridicat si intentionalitatea avansata, combinarea lor sistematica da nastere celei mai complexe si mai diferentiate forme de comunicare sociala.combinarea lor intr-un sistem complet nu priveste decat specia lui Homo' .