Modele ale comunicarii

Modele ale comunicarii

Principalele metode de analiza provin din interiorul semioticii In cadrul acestora pot fi menaionate: modelul lui Shannon si Weaver, modelul lui Gerbner, modelul lui Lasswell, modelul lui Newcomb, modelul lui Westlez - MacLean. ai altele cum sunt : modelul lui Pierce, modelul Ogden si Richards, modelul Saussure, modelul lui Roman Iacobson si cel al lui Umberto Eco.

Impactul pe care il exercita asupra societaaii nu va fi acelaai de la o epoca la alta deoarece mijloacele de comunicare, precum ai societatea, se afla in continua evoluaie. Aaadar, este dificil sa formulam explicaaii despre efectele comunicarii de masa, care sa fie valabile pentru toai cetaaenii, in orice moment. In primele decenii ale secolului trecut, presa se afla in etapa de consolidare.

Cercetatorii au observat ca influenaa unui mesaj transmis publicului persista in mintea acestuia chiar ai dupa doua saptamani. Mai mult decat atat, interesul faaa de aceasta poate fi sporit. Fenomenul este legat de faptul, ca pe parcursul acestui timp au avut loc mai multe discuaii cu liderii de opinie, difuzate de presa ai receptate in mod continuu de public.

Modelul fluxului in doi pasi elaborat de Katz si Lazarfeld

Este enunaul clasic al fluxului in doi paai care spune ca "adesea, ideile vin prin presa la liderii de opinie ai de la aceatia la segmentele mai puain active ale populaaiei". La bazele "fluxului in doi paai" se afla urmatoarele presupuneri:

a persoanele nu traiesc izolate, ci aparain unor grupuri sociale ai intra in

legatura cu alte persoane.

a raspunsul ai reacaia la mesajele presei nu sunt directe ai imediate, ci mediate de ai influenaate prin aceste relaaii sociale.

a exista doua procese: cel de receptare/atenaie ai de raspuns. Receptarea nu este echivalata cu raspunsul.

a indivizii au statut ai funcaii diferite; pot fi imparaiai in doua categorii: cei care au un rol activ ai cei care se bazeaza pe contacte personale.

a liderii de opinie (indivizii activi) apeleaza mult la presa, sunt sociabili,

sunt conatienai ca pot sa-i influenaeze pe alaii. Ei realizeaza ca li se atribuie atat rolul de sursa, cat ai cel de orientare.

Robinson completeaza aceasta teorie prin doua tipuri de receptori de opinie: presa ca ai furnizori de opinie (receptori de opinie ) ai ca persoane care nu discuta despre politica.

Comstock elaboreaza un model psihologic^[2] al efectelor directe ale presei asupra comportamentului individual al publicului. El susaine ca presa este o sursa foarte importanta de invaaare a comportamentelor. Aici are loc acumularea de informaaii sau imitarea oricarui comportament prezentat in presa. Una dintre principalele ipoteze ale modelului este acea ca

urmarirea presei in mod regulat ar trebui tratata drept o alternativa funcaionala pentru orice alt tip de experienaa sau de cunoastere care are relevanaa pentru individ. Presa ofera un stimul pentru a pune in practica ceea ce un individ nu poate acumula din alte laturi ale vieai sale.

In lucrarea sa McQuail^[3] descrie modelele stimul - raspuns ai modificarea lor. Potrivit acestui model simplu de invaaare, efectele reprezinta reacaia concreta la stimulul concret. Anume aici apare corelaaia intre mesajele presei ai reacaia audienaei, ce se confirma prin formula urmatoare:

S (stimul/mesajul) - O (Om) - R (reactia/efectul/raspunsul).

O mare influenaa asupra publicului o descrie formulele "injecaia hipodermica" a lui D. Berlo ("The process of communicaaion") ai cea a "glonaului magic".^[4] Conainuturile presei sunt imaginate ca fiind injectate in venele audienaei, care reacaioneaza in mod uniform ai previzibil. Contactul cu mesajul presei va conduce la un efect, desigur cu o anumita probabilitate.

DeFleur analizeaza cateva dintre modificarile aduse modelului stimul - raspuns, cea mai importanta fiind - "teoria diferenaelor individuale". Ea spune ca persoanele care au prejudecaai puternice distorsioneaza in mod sistematic mesajul anti-prejudecata din ansamblul de mesaje emise. In spiritul teoriei diferenaelor individuale, "modelul psiho dinamic" subliniaza limpede ideea ca persuasiunea consta in modificarea structurii psihologice interne a individului. In urma acestei modificari se obain raspunsurile comportamentale dorite.

Modelul lui Umberto Eco

Specialistul in semiotica italian, Umberto Eco este considerat un mare cunoscator al culturii medievale. Studiile sale au confirmat ca "nu toate fenomenele comunicarii sunt posibil de explicat cu ajutorul categoriilor lingvistice"^[5].Umberto Eco depisteaza punctele momentele) de apariaie a inselaciunii. Din punctul de vedere al normei toata literatura, arta, muzica, trebuie sa fie considerate ca ceva inexistent in realitate, adica inducere in eroare.

Umberto Eco acorda o atenaie sporita comunicarii vizuale. Un semn vizual trebuie sa posede urmatoarele elemente:

a Optice (cele vazute)

a Ontologice (cele presupuse)

a Condiaionale (codurile "iconice" a timpurilor respective)

Umberto Eco a elaborat modele de comunicare atat generale cit ai concrete, ce ain de domeniul comunicarii vizuale ai proceselor comunicative in cadrul culturii de masa. Modelul comunicarii din punctul de vedere al relatiilor cu publicul, publicitatii si propagandei^[6]

In domeniul comunicarii practice, cum sunt relaaiile cu publicul, publicitatea ai propaganda, comunicatorul incearca sa introduca schimbari in procesul de comunicare pentru a transfera receptorul sau la un al tip de comportament. Aici scopurile receptorului pot sa nu coincida. Acest lucru este evident mai ales in propaganda, unde comunicatorul provoaca oponentul sau la niste scopuri avantajoase comunicatorului.

Exista trei factori care determina procesul de comunicare:

a Emiaator

a Receptorul

a Mesajul

Canalul comunicarii

Emiaatorul defineate scopul, care modeleaza intregul proces al comunicarii. Auditoriul determina interesele emiaatorului. Canalul de comunicare propune nivelul comunicarii. De exemplu, un mesaj difuzat prin canalul de presa va fi diferit de cel transmis prin intermediul unui panou publicitar. Emiaatorul are posibilitatea sa regleze concomitent informaaia meta-comunicarii ai comunicarea insaai, pe cand publicul poate controla doar ultimul proces menaionat.

Aaadar emiaatorul are mai multe aanse pentru a atinge scopurile propuse, chiar daca scopurile sale difera de cele ale publicului receptor. Comunicarea practica are de a face cu codarea mesajelor verbale in cele nonverbale, deoarece scopul ei este de a stimula un nou tip de comportament. Procesul de comunicare practica se axeaza asupra consumatorului de informatie, pe cand comunicarea teoretica este orientata spre consensul intereselor emiaatorului ai receptorului.

Teoria "Agenda-Setting" dupa M. McCombs, D.Shaw, D.M.White

Publicul, fiind supus unui flux de mesaje continuu, poate analiza doar acele subiecte care sunt propuse de presa. Comunicarea din presa poate aborda primordial probleme sociale si ignora altele.^[7]

Astfel, presa fixeaza agenda publica, ea e acea care selecteaza ai focalizeaza opinia publica asupra faptelor sociale, desemnand prioritatea subiectelor pentru o perioada de timp. Presa dispune de posibilitatea de a "structura "viata" in mintea publicului", pentru ca jurnalistilor sa le revina "puterea de a defini, eticheta si construi actualitatea". Presa este un mecanism de selecaie, un filtru al societatii.

Presa este apreciata de cercetatori ca "mijloc de tratare a informaaiei", de "triere" a acesteia. Circulaaia informaaiei depinde de persoanele care ocupa poziaii strategice in cadrul presei. Acestia decid care mesaje vor fi emise publicului si de asemenea complexitatea lor.

Modelul "Agenda-Setting" atribuie mijloacelor de comunicare in masa funcaia de ierarhizare, de alegere, de ordonare si de prezentare a informaaiei, ai in concluzie, definesc ai construiesc actualitatea. Rolul presei este de a stabili subiectele/temele prioritare si ordinea ierarhica ale acestora - scara prioritaailor.

Teoria "Spirala tacerii", E. Noelle - Neumann

Presa poate manipula opinia publica graaie faptului ca susaine majoritatea in detrimentul minoritaaii sau invers. Ipoteza cercetatorului german se refera la aceea ca individul din minoritate este exclus din fluxul informaaional, astfel ramanand in umbra, ceea ce involuntar creeaza impresia ca aparaine majoritaaii.

Savantul spune ca opinia publica se formeaza pe baza observarii ai evaluarii de catre indivizi ai mediului lor social ai asupra modului in care se grupeaza opiniile indivizilor in opinia majoritara sau in opinia minoritara. In consecinaa, de teama sa nu fie izolaai, cand iai exprima opinia, indivizii incearca sa te identifice cu opiniile altora, de obicei, cu cele ale majoritaaii. Iar cei care au o opinie deferita de cea a majoritaaii, pentru a nu fi respinai social, intra in mecanismul "spiralei tacerii".^[8]

B. Noelle-Neumann afirma ca "spirala tacerii" este un mecanism psihosociologic,

potrivit caruia "presiunea punctului de vedere reflectat ai susainut de presa declanseaza una din cele trei reacaii de raspuns ale individului: activismul (participarea publica ai susainerea activa a opiniei), acceptarea opiniei dominante sau tacerea". Teoria pleaca de la ideea ca opinia publica obliga individul sa fie reainut in exprimarea opiniei sale, sa nu-ai divulge propria parere. El este impus sa creada ca opinia majoritaaii este cea corecta. Presa constituie principalul element de referinaa in exprimarea ai distribuirea opiniei, influentand hotarator asupra formarii opiniei individului ai a publicului. E. Noelle-Neumann susaine ca opinia devine dominanta datorita presei. Acesta "acrediteaza" opinia majoritara sau minoritara. Cei ale caror opinie este sustinuta de presa, va deveni opinie a majoritaaii. Dimpotriva, cei ale caror opinie este minoritara, vor vorbi din ce in ce mai puain ai in final se vor retrage in tacere.

Deci, influenaa nu se exercita asupra opiniei individului, ci asupra constiinaei acestuia. Cand individul constata ca opinia sa nu este susainuta ai confirmata a fi veridica in presa, el accepta punctul de vedere dominant sau abandoneaza spaaiul informaaional public, cazand in "spirala tacerii".