PRINCIPIILE COMUNICARII

PRINCIPIILE COMUNICARII

Semnificatia comunicarii se poate intelege si din principiile ei. Raphael si Dorothy Becvar precizeaza in lucrarea lor[i] ca exista trei principii in comunicare. Acestea sunt:

Imposibilitatea de a nu activa

Activitatea este resimtita de fiinta umana ca o adevarata nevoie psihica, aceasta contribuind la integritatea sa. Omul exista prin si in activitate, deoarece aceasta este atat cauza, cat efect al dezvoltarii biopsihosociale a sa. Fiinta umana isi indeplineste gandurile referitoare la el cat si in legatura cu altii, se adapteaza conditiilor interne si externe in activitate.

Imposibilitatea omului de a nu comunica

Cat timp traieste, fiinta umana se comporta intr-un anumit fel. Prin comportamentul sau el comunica cu cei din jur.

Mihai Dinu arata ca noi transmitem mesaje prin mimica, gesturi, atitudine, intensitatea vocii, tacere, a modului cum alegem vorbele, chiar daca aceasta activitate nu este in totalitate constientizata. Aceste mesaje sunt decodificate de cei din jur.

De asemenea, Dan Popescu spune ca totul este comunicare. "Modul in care ne prezentam, modul in care vorbim si privim, chiar modul nostru de a comunica, releva modul nostru de a fi".[ii]

Transmiterea "adevarului personal" prin comportament

Pentru multi oameni, intelesul pe care ei il exprima sau il experimenteaza constituie singurul inteles al evenimentului. Aceasta se datoreaza lipsei de comunicare reale. Ei nu inteleg ca experienta lor este doar una dintre multele experiente posibile.

Costin Nemteanu expune in lucrarea sa inca trei principii ale comunicarii, care sunt:

Dimensiunea informationala si relationala a comunicarii

- Comunicarea se realizeaza pe doua niveluri, unui informational si altul relational.

Intre aceste niveluri exista o stransa legatura.

Continuitatea comunicarii

Autorul se refera la continuitatea comunicarii in timp. Atunci cand comunicam ne bazam pe ceea ce cunoastem si am acumulat pana la acel moment. Cu ajutorul a ceea ce cunoastem interpretam mesajele primite si transformati de noua experienta, continuam comunicarea imbogatiti.

Dependenta comunicarii de nevoile interpersonale

Sistemul nostru comunicational depinde de nevoile interpersonale. Ceea ce noi comunicam evidentiaza anumite nevoi pe care le avem.

Autorul a inclus dependenta comunicarii de nevoile interpersonale la principiile comunicarii pentru ca influenteaza relatiile cu altii si starile noastre interioare.

Tipuri de comunicare

"Comunicarea atinge, in forma sa umana, un punct maxim. Se are in vedere atat complexitatea procesului, formele, continuturile si nivelurile comunicarii, cat si diversitatea codurilor, canalelor, situatiilor, modalitatilor in care se produce ". (Luminita Iacob,1998, pag. 224)Faptul ca comunicarea este un fenomen universal, cotidian si un fenomen atat de complex face ca aceasta sa aiba o variatie foarte mare de forme. Luminita Iacob exemplifica cateva posibilitati ale comunicarii dupa anumite criterii:

Tipuri de comunicare

O comunicare este o problema de dominanta si nu de exclusivitate. Aceste delimitari se fac, doar din necesitati clasificatorice, in realitate tipurile de comunicari in grup coexistand. De exemplu, comunicarea profesorului poate fi in acelasi timp o comunicare in grup (cand se adreseaza intregii clase), o comunicare interpersonala (accentueaza o idee ca raspuns direct pentru X) si intrapersonala (se intreaba : "M-au inteles exact?"). Acelasi act poate fi referential, operational si atitudinal.

Comunicarea verbala, paraverbala si nonverbala

Una din diferentierile comunicarii umane este in functie de natura semnelor utilizate, care trebuie transmise si decodificate de catre receptor. In functie de aceasta, comunicarea se divide in trei parti: comunicare verbala, paraverbala si nonverbala.

Comunicarea verbala se afla in centrul performantei si competentei sociale. Informatia este codificata si transmisa prin cuvant. Este cea mai studiata forma a comunicarii umane, desi, din perspectiva antropogenetica si ontogenetica, aparitia ei este mult devansata de celelalte forme de comunicare (Todorescu, S., 1997). Este specific umana, are forma orala si / sau scrisa, iar in functie de aceasta utilizeaza canalul auditiv si / sau vizual.

Cea mai mare parte a semnelor si gesturilor sunt verbale si trebuie sa se incadreze intr-o secventa conversationala. Cea mai scurta propozitie trebuie sa fie inteligibila pentru destinatar. Acesta este un "act verbal", un element comportamental destinat producerii unui anumit efect asupra celuilalt. Acest act verbal este transmis de catre emitator prin intermediul canalului de comunicare si necesita o decodare de catre receptor.

Functionarii, psihoterapeutii sau purtatorii de cuvant din sindicate includ in mod necesar competente verbale. Daca acesti indivizi sunt neadaptati social, ei au adesea o conversatie foarte saraca.

Cateva principii ale comunicarii au facut epoca: emiterea determina receptia; mesajul circula de la un pol preponderent activ spre un receptor pasiv; desfasurarea lantului comunicational are directie lineara, etapele prezente le conditioneaza pe cele viitoare, fara reciprocitate; daca in decodare se foloseste aceeasi cheie lingvistica, mesajul isi atinge finalitatea, etc. (Luminita Iacob, pag. 226).

Reguli de baza in relationarea cu publicul

Conduita secventelor conversationale este importanta si aceasta consta in secvente in doi timpi de tipul intrebare - raspuns. Grice (1975) a impus regulile referitoare la expresiile acceptabile:

ele trebuie sa aiba legatura cu ceea ce le precede,

sa furnizeze suficiente informatii,

dar nu foarte multe,

sa fie clare si cinstite.

Modelul competentelor sociale propune o secventa in patru timpi in care intervievatorul isi corecteaza prima intrebare la timpul trei. De exemplu:

1. Intervievatorul: pune o intrebare;

2. Intervievatul: da un raspuns nepotrivit sau nu intelege;

3. Intervievatorul: clarifica si repeta intrebarea;

4. Intervievatul: da un raspuns mai potrivit;

Un alt gest important este actul verbal "pro-activ" sau dublu, produs de catre un individ care raspunde la o intrebare, dupa care pune si el o intrebare, in loc sa incheie conversatia. Acest act pro-activ se produce in anumite competente sociale, profesionale.

Paradigma politetii in relatiile cu publicul - depinde de ce parte a ghiseului esti

Politetea este una din principalele cauze de non-respect ale regulilor lui Grice. Ea se refera mai ales la apararea stimei pe care celalalt si-o acorda siesi, evitand fortarea comportamentului sau, de exemplu formuland cereri indirecte, facand elogiul celuilalt in defavoarea sinelui si dandu-i dreptate la maximum. Acest tip de politete este mai eficace mai ales pentru mentinerea relatiei dintre un dominator (comandantul de bord) si domainat (echipajul unui avion), chiar daca intr-o perioada de criza "agravarea" este preferabila "atenuarii": este mai indicat sa se spuna "Opriti aceasta masina stupida!" decat "Scuzati-ma domnule comandant, n-ar fi mai bine sa oprim aparatul?" (Luminita Iacob, idem, pag. 226).

Orice conversatie este strans legata si sustinuta de semnale non-verbale. Indivizii care vorbesc isi insotesc discursul prin gesturi evocatoare, prin accente oratorice si intonatii; ei inalta capul la fiecare pauza gramaticala si la fiecare sfarsit de fraza, pentru a obtine un feed-back. Acesta le este dat in mod continuu de expresia fetei de cuvintele ocazionale, de ridicarea capului si atitudinea auditorului. Inainte de a ceda cuvantul, cel care vorbeste arunca priviri semnificative la final de fraza, coboara tonul, inceteaza sa-si miste mainile si modifica structura verbala a propriilor cuvinte.

In relatiile sale cu semenii, omul, pe langa comunicarea verbala, recurge la o multitudine de semne si semnale nonverbale pentru a se face mai usor inteles.

Cercetatorii din domeniul comunicarilor nonverbale au observat si inregistrat aproximativ un milion de semne si semnale nonverbale. Exista chiar dictionare de semne gestuale (G. von Rejnbeck - Dictionar de embleme pentru gesturi). Dupa constatarea lui Albert Mehrabian., din totalul mesajelor aproximativ 7 % sunt verbale (numai cuvinte), 38 % sunt vocale (incluzand tonalitatea vocii, inflexiunea si alte sunete guturale), iar 55 % sunt mesaje nonverbale. Profesorul Ray Birdwhistell considera ca: "in conversatiile in doi, componentul verbal este sub 35 %, comunicarile nonverbale reprezinta peste 65 %".[iii]

Laurentiu Soitu sustine contrariul si anume ca modelul neverbal de comunicare ocupa locul imediat urmator celui verbal.

Majoritatea cercetatorilor sunt in general de acord cu constatarea potrivit careia comunicarea verbala este utilizata cu precadere pentru transmiterea informatiei, in timp ce canalul nonverbal este utilizat pentru exprimarea atitudinii interpersonale, iar, in unele cazuri pentru a inlocui mesajele verbale.

Comunicarea nonverbala este un proces complex care include omul, mesajul, starea lui sufleteasca, miscarile trupului.

"Fie dorim, fie nu, fie constientizam, fie nu, totul in om comunica omului: trupul, gesturile, distantarea, ochii, tensiunea musculara, culoarea obrajilor, mirosul, ritmul respiratiei, etc. Doi oameni nu se pot intalni fara sa comunice, chiar si atunci cand nu vor sa o faca".[iv]