TIPURI DE COMUNICARE: COMUNICAREA VERBALA, SCRISA, NONVERBALA, DE MASA

TIPURI DE COMUNICARE

PROBLEME:

1. CLASIFICAREA TIPURILOR DE COMUNICARE

2. COMUNICARE INTRAPERSONALA SI COMUNICARE INTERPERSONALA

3. COMUNICAREA VERBALA

4. COMUNICAREA SCRISA

5. COMUNICAREA NONVERBALA

6. COMUNICAREA DE MASA

1.Clasificarea tipurilor de comunicare

In viata de zi cu zi comunicam cu diferite persoane in situatii dintre cele mai diverse, de la cele informale la cele formale. Si nu de putine ori, chiar daca obligatiile profesionale ne asalteaza, gasim ragazul pentru un dialog, fie si succint, cu noi insine, ascultandu-ne vocea interioara. Putem spune, astfel, despre comunicare ca se construieste pe relatii si ca presupune diferite forme.

Tipurile de relatii pe care se poate construi comunicarea sunt:

directe: intr-o forma interpersonala, cu adresa precisa si schimb reciproc de mesaje;

indirecte: cand comunicarea se face fara adresa la persoana, in forma productiilor mass-media, a comunicatelor de presa, conexiunea manifestandu-se ulterior pe cai mediate.

Pornind de la specificul acestor tipuri de relatii comunicarea cunoaste diferite forme. Astfel, pe baza relatiilor directe se pot structura urmatoarele forme de comunicare:

comunicarea intrapersonala;

comunicarea interpersonala;

comunicarea de grup;

comunicarea publica.

Pe baza relatiilor indirecte se pot distinge:

comunicarea mediata tehnologic;

comunicarea de masa.

In literatura de specialitate aceasta clasificare este intregita prin distinctia care se face intre:

comunicarea verbala;

comunicarea scrisa;

comunicarea nonverbala.

Cunoasterea tipurilor de comunicare este deosebit de importanta intrucat fiecare din acestea constituie resurse care pot contribui la optimizarea relatiei jandarm-comunitate.

2. Comunicare intrapersonala si comunicare interpersonala

2.1.Comunicarea intrapersonala.

Comunicarea intrapersonala se petrece in interiorul fiecarui individ in parte, implicand ganduri, sentimente, modul in care ceilalti sunt perceputi si perceptia de sine. Fiind centrat pe sine in cazul acestui tip de comunicare individul este atat expeditor, cat si destinatar. Este intalnirea individului cu sine - momentele de autoanaliza, convorbirile de seara, din ceasul de taina al fiecaruia. Este comunicarea din fata oglinzii mintii, cand in jur este liniste si individul s-a regasit dupa o experienta de exceptie, traumatizanta sau dimpotriva. Comunicarea interpersonala, sustine Mihai Dinu (in lucrarea "Comunicarea", Bucuresti, Editura Algos, 2000, p. 77), nu presupune cu necesitate codificarea si decodificarea mesajelor, deoarece acestea nu sunt nevoite sa strabata un spatiu fizic, ci doar unul mintal. Totusi nu se poate renunta la cuvinte, iar atunci cand omul crede ca a stat de vorba cu sine fara sa-si numeasca gandurile sau sentimentele, planurile ori grijile s-a aflat doar intr-o stare de precomunicare sau de postcomunicare. A nu comunica prin cuvinte la intalnirea cu tine inseamna doar a te relaxa, in acest caz comunicarea fiind inlocuita cu odihna sau cu placerea, uneori chiar cu iluzia comunicarii.

Chiar daca este lipsita de martorii si deci aparent nu poate contribui la formarea imaginii noastre, este important sa dam atentia cuvenita acestei comunicari in gand, fiindca de felul in care ne comportam cand suntem nevazuti si neauziti depinde si ce vom face, cum ne vom exprima in prezenta altora. Asadar, este necesar sa ne obisnuim a vorbi serios cu noi si in sinea noastra sau, poate, tocmai in sinea noastra. In felul acesta se dezvolta, se maturizeaza constiinta de sine, care devine o instanta ce ne insoteste permanent facandu-ne sa fim responsabili in tot ceea ce facem. Existenta acestei constiinte si a acestui tip de comunicare se fac simtite acut atunci cand traim acele stari de remuscare pentru un act comis si pe care stim ca nu ar fi trebuit sa-l comitem.

O buna comunicare cu sine inseamna sa nu ne dispretuim, sa nu ne adresam noua in gand ca nimanui, sa nu credem ca, daca refuzam sa numim adevarul, acesta nu exista. A termina comunicarea interpersonala cu concluzia "mai lasa-ma in pace", "vad eu ce-oi face" nu inseamna comunicare, ci lipsa de comunicare, chiul de la intalnirea cu sine.

In concluzie comunicarea interpersonala este cadrul in care o persoana:

se afla fata in fata cu constiinta sa, cu asteptarile si aspiratiile sale;

se cunoaste si se analizeaza;

rezolva probleme, evalueaza alternative si ia decizii;

reflecteaza asupra mesajelor pe care vrea sa le transmita altor persoane, asupra comportamentului sau in diferite situatii,

se raporteaza critic la faptele si la realizarile sale, la realitate; le infrumuseteaza, le minimalizeaza; se incurajeaza sau se amageste.

2.2 Comunicarea interpersonala.

Este procesul de comunicare in care fiecare se adreseaza fiecaruia, de obicei intr-o formula informala si nestructurata. Procesul are loc intre doi indivizi, dar poate implica si mai multi. Este genul de comunicare dintre membrii familiei, prieteni, colegi, cunostinte intamplatoare etc.

Comunicarea interpersonala are un tipic al ei. Daca cineva vrea sa exprime un sentiment sau o idee si doreste sa transmita un mesaj care le contine, trebuie ca mai intai sa le transpuna in coduri verbale si nonverbale, care pot fi intelese. Codurile selectate pentru transmiterea a ceea ce doreste - cuvintele, gesturile si tonalitatea vocii - vor fi determinate de scopul urmarit de vorbitor, de situatia data si de relatia cu interlocutorul, precum si de alti factori, cum ar fi varsta, mediul cultural si starea emotionala, factori care, asa cum am vazut, particularizeaza fiecare situatie de comunicare.

Comunicarea interpersonala are unele trasaturi definitorii:

a) presupune o intalnire fata in fata, fiind exclus, in mod deliberat, orice tip de comunicare "mediata", precum conversatia telefonica. Aceasta caracteristica este relevanta pentru ca orice mediu prin / in care se realizeaza comunicarea are particularitati cu urmari sigure pentru comunicare, chiar daca in viata de zi cu zi nu suntem constienti de acestea sau nu le luam in consideratie. Tocmai aceasta lipsa de constientizare poate duce la neintelegeri, motiv pentru care suntem datori sa apelam in mod curent la comunicarea intrapersonala, cu alte cuvinte sa stam de vorba cu noi si sa realizam unde ne situam in procesul comunicarii, cum vorbim, cui vorbim, pentru ce vorbim si care sunt urmarile imediate sau in timp ale comunicarii noastre.

b) particularizarea rolului participantilor. Comunicarea interpersonala implica doua persoane cu roluri variabile si in relatie una cu cealalta. Nu mai este vorba pur si simplu de doua persoane, ci de doua persoane care se definesc una in raport cu alta in cadrul relatiei directe.

c) dublul sens. De fiecare data comunicarea interpersonala se produce in ambele sensuri, existand intotdeauna un flux bidirectional al comunicarii.

Asa cum s-a prezentat in tema anterioara in procesul de comunicare se realizeaza o conexiune inversa intre expeditor si destinatar. Aproape concomitent expeditorul este si destinatar, pentru ca simpla prezenta a destinatarului transmite un mesaj care trebuie interpretat de expeditorul initial .

Sintetic putem spune ca in cadrul acestui tip de comunicare:

persoanele interactioneaza, schimbandu-si sistematic pozitia si rolul in discutie;

persoanele se influenteaza reciproc;

dobandesc incredere reciproc / sau si-o pierd;

isi comunica pareri, ganduri, sentimente;

isi satisfac nevoia de acceptare, de afectiune, de recunoastere a propriei valori;

isi formeaza o imagine despre sine, ajutati si de imaginea pe care o au ceilalti si in care se pot oglindi;

formuleaza si accepta critici, care inlesnesc cunoasterea de sine si a celorlalti.

Putem spune, asadar, ca dincolo de rostirea cuvintelor se deschide o vasta complexitate, care a si determinat de altfel in ultimii ani constituirea unui veritabil domeniu al stiintelor comunicarii.

3.Comunicarea verbala

Pentru a facilita intelegerea procesului de comunicare am operat o serie de distinctii si clasificari. In realitate insa nu vom intalni niciodata o singura forma de comunicare, adica una din aceste subdiviziuni in stare pura. Transmiterea mesajului presupune imbinarea comunicarii verbale cu scrisul, cu comunicarea nonverbala, cu comunicarea intrapersonala etc. In felul acesta mesajul poate deveni mai convingator, sau poate fi dublat de un altul, camuflat, descifrabil prin citirea "printre randuri".

Comunicarea verbala este forma curenta de comunicare intre oameni si foloseste limbajul verbal. Limbajul verbal reprezinta un ansamblu de cuvinte care denumesc elemente ale realitatii. Oamenii folosesc propozitii, fraze, alcatuite din termeni. Orice termen se desfasoara pe trei dimensiuni:

ontologica: are un corespondent in realitate;

lingvistica: cuvantul, expresia lingvistica, grupul de sunete;

cognitiva: sensul, semnificatia.

Complexitatea comunicarii sta indeosebi in stabilirea sensului. Aici intervin, spre exemplu, conventiile pe care oamenii le stabilesc cu privire la semnificatiile anumitor cuvinte, gesturi etc. Astfel, cuvantul "vaca" are in realitate un corespondent - mamifer - dar sub aspectul sensului el poate genera campuri diferite de semnificatii. Pentru un european acest cuvant trimite la un animal domestic crescut si ingrijit pentru lapte si carne. Pentru un indian acelasi cuvant - evident rostit in limba hindusa - are semnificatii care trimit la Divinitate, vaca fiind considerata un animal sfant.

Sau, un alt exemplu, a spune cuiva care a pornit sa faca o activitate "spor la treaba!" sau "noroc!" este o urare de bun simt, a spune aceleasi cuvinte unui pescar sau vanator inseamna opusul.

Limbajul verbal foloseste cuvintele ca simboluri ce evoca anumite semnificatii. El este conventional fiind acceptat de un numar mare de persoane si se invata, fiind o premisa a integrarii in comunitate. In cazul anumitor grupari din subculturi (cartiere marginase, comunitati de rromi, puscariasi etc.) accesul la activitatile gruparii respective, integrarea, presupune insusirea unui anumit limbaj, un limbaj de argou. Culegerea de informatii, interpretarea acestora nu pot fi realizate fara cunoasterea "codurilor" limbajului respectiv. Desigur, cunoasterea acestora nu inseamna integrarea lor de catre jandarm in uzul cotidian .

Comunicarea verbala presupune atat o ascultare eficienta din partea destinatarului , cat si anumite calitati de exprimare verbala ale expeditorului. In cea ce priveste exprimarea verbala sunt de retinut urmatoarele:

stilul cel mai potrivit este cel compus din fraze simple, scurte si independente;

frazele trebuie sa fie afirmative si declarative;

utilizarea cuvantului "nu" trebuie pe cat posibil evitata. Multe fraze negative fac dificil, dac nu imposibil, procesul de ascultare, descifrare si de intelegere a mesajului, intarzie perceperea impresiilor pe care vrem sa le transmitem;

daca vorbitorul stie ca are umor si daca situatia o permite, se recomanda incalzirea atmosferei cu o gluma, o amintire hazlie. Relatarea trebuie sa fie insa scurta si in nici un caz vulgara. In caz contrar, chiar daca se va rade, frivolitatea va lasa o amintire neplacuta, greu de sters ;

vorbitorul poate specula o serie de avantaje pe care le creeaza singur in timpul discursului, punand intrebari;

Se definesc astfel si raporturile care se stabilesc intre expeditor - destinatar, raporturi care sunt de influenta ;

tusea de inceput, dresul vocii trebuie evitate.

naturaletea confera fluenta comunicarii. Rigiditatea, care tinde sa apara de exemplu intr-o discutie cu o persoana cu un statut social mai inalt, ca urmare a lipsei de incredere in sine poate bloca procesul de comunicare;

trebuie acordata atentie inaltimii si intensitatii vocii, volumului vitezei de vorbire, dictiei si accentului.

pauzele in vorbire pot fi benefice, interlocutorul avand astfel timp sa analizeze si sa asimileze mesajul transmis.

In literatura de specialitate a fost consacrat termenul de limbaj paraverbal care trimite la o interpretare a mesajului dincolo de cuvinte. Comunicarea prin limbaj paraverbal se realizeaza datorita caracteristicilor vocii, a modului in care facem pauze intre cuvinte, in care scoatem anumite sunete nearticulate, prin interjectii etc. Fiecare individ, atunci cand vorbeste, nu emite cuvintele cu aceeasi frecventa si intonatie tot timpul. Are loc o variatie exprimata fie in tonul vocii, fie in ritmul vorbirii pentru a transmite informatiile. Aceasta informatie suplimentara pe care o primim poate fi mai importanta decat cuvintele in sine atunci cand incercam sa comunicam cu cineva. De altfel specialistii ne spun ca in conversatiile directe efectul maxim al cuvintelor nu depaseste 7%. Allan Pease ("Limbajul vorbirii", Editura Polimark, Bucuresti, 1999) a aratat ca nu se retine intr-o comunicare ce dorim noi, ci, de cele mai multe ori, ceva total diferit.

In acest context butada "Tonul face muzica" nu este lipsita de adevar, ci dimpotriva. Stim cu totii pe cati am suparat din pricina unui ton sau chiar semiton, dar si invers, cati ne-au stricat ziua cu un ton inadecvat. Tonul vocii reprezinta 38% din mesajul uman transmis, iar modul in care vorbim il poate atrage pe partener catre noi sau il poate indeparta. Tonul vocii exprima de multe ori emotiile si atitudinile pe care cel ce comunica doreste sa le ascunda.

Frica produce o voce ingusta ca domeniu de frecvente, tensionata si subtire. Bucuria genereaza o voce cu domeniu larg de frecvente, mediu tensionata si mediu groasa. Mania limiteaza vocea la un domeniu foarte ingust. Vocea este foarte tensionata si foarte groasa. Persoanele intr-o stare puternic emotionala (ingrijoratii sau fricosii), vorbesc cu mai multe greseli de exprimare, cu balbaieli si repetitii.

In contrast, un ton coborat poate stinge o discutie, iar un ton bland poate linisti si controla.

Conteaza, de asemenea, intr-o comunicare, accentul , locul lui nu doar in interiorul unui cuvant, ci pe ce cuvinte din propozitie sau fraza se pune. Spre exemplu in fraza: "N-am ajuns sa ma inhaitez cu toti golanii", daca accentul se pune pe "toti" se poate deduce ca totusi, cu unul anume se poate.

Poti irita sau deveni simpatic intr-o clipa doar datorita volumului vocii . Vorbesti prea incet si l-ai si convins pe ascultator ca esti timid, fricos, bleg, Papa-Lapte. Iar daca vorbesti mai tare decat trebuie ori decat se asteapta ascultatorul, devii pe negandite obraznic, agresiv, te grozavesti, il crezi pe altul surd sau vrei sa ti se stie de frica. Asadar, volumul vocii reprezinta o tehnica utila si inteligenta pe care jandarmul trebuie sa stie sa o aplice atat in ipoteza de expeditor cat si in cea de destinatar al unui mesaj!

Ritmul vorbirii reprezinta o alta modalitate prin care putem transmite sau primi informatii, in mare parte intr-un mod inconstient. Un om care vorbeste repede poate indica nelinistea sau ca este cuprins de un sentiment de anxietate. Un altul care vorbeste foarte lent poate fi considerat ca fiind nesigur de ceea ce spune.

Pauzele in cursul vorbirii, mai mari decat media normala, indica, de asemenea, stari diferite ale psihicului uman. O pauza de cateva secunde poate sugera terminarea unei explicatii si intentia de a trece la urmatoarea. O pauza lunga poate arata ca interlocutorul a spus ce considera necesar pentru moment si asteapta sa vorbeasca si celalalt.

Cea de-a doua latura a comunicarii verbale este ascultarea. Ascultarea este un proces complex care nu se confunda cu auzirea, doar actul automat de receptionare si transmitere la creier a undelor sonore prin intermediul organului de simt auditiv . Acest proces este necesar, dar nu suficient, ascultarea implicand si alte aspecte cum ar fi: intelegerea, traducerea cuvintelor in sensuri, atribuirea de semnificatii informatiei, evaluarea, efectuarea de judecati despre validitatea, obiectivitatea si utilitatea informatiei decodificate.

Chiar daca intr-un proces de comunicare, ascultarea este la fel de importanta ca si formularea mesajului, statisticile arata ca in viata de zi cu zi, oamenii:

asculta mai putin de 25% din continutul mesajelor care le sunt adresate;

isi pot aminti doar 50% din ceea ce au ascultat (chestionatii imediat) si doar 25% (dupa doua zile).

Cauzele unei ascultari insuficiente sunt numeroase. Obiective sau subiective, aceste cauze au drept efect afectarea ascultarii, in proportii si cu consecinte dintre cele mai diferite. Dintre posibilele cauze ale unei ascultari insuficiente, pot fi mentionate:

ritmul gandirii; O persoana poate urmari pana la 600 cuvinte/minut, dar nu poate rosti mai mult de 100-150 cuvinte/minut; acest decalaj favorizeaza devierea atentiei si relaxarea creierului;

surplusul de mesaje; Mesajele care vin de la diferite surse ne solicita in permanenta atentia; In situatia unei comunicari realizate in mediul familiar al camerei de zi, pot fi, astfel, identificate cel putin urmatoarele surse de informatii: partenerul de discutie, radioul, telefonul, ziarul, copiii, televizorul;

zgomotele care perturba comunicarea;

aspecte care tin de persoana, de preocuparile si de modul ei de a reactiona, asa cum sunt:

problemele, grijile care abat cu usurinta atentia si reduc disponibilitatea   

persoanei pentru comunicare;

ideile preconcepute, prejudecatile;

lipsa antrenamentului de a asculta activ;

ascultarea "selectiva", exclusiv a ideilor care corespund propriilor

asteptari, ignorandu-le pe celelalte;

obiceiuri dobandite mai mult sau mai putin involuntar: anticiparea a ceea

ce vorbitorul vrea sa spuna si terminarea propozitiilor in locul lui;

intreruperea repetata si nejustificata a vorbitorului; privirea in alta parte

decat la cel ce vorbeste; pozitie necorespunzatoare care poate trada lipsa

de interes; comportament neverbal care denota nerabdare sau plictiseala;

In procesul maximizarii eficacitatii comunicarii este necesara dezvoltarea unor tehnici si a unor abilitati diferite, specifice sursei sau receptorului. O asemenea tehnica o reprezinta ascultarea activa. Ascultarea activa inseamna mai mult decat simpla receptare si interpretare a semnalelor sonore, deoarece implica participarea activa a celui care asculta. Este o tehnica de strangere a informatiilor, persoana ascultata simtindu-se indemnata sa ofere mai multe informatii. Abilitatea de a asculta eficient nu este innascuta, ci deprindere castigata. Prezentam in continuare elemente care trebuie avute in vedere in constituirea unei strategii de ascultare eficienta:

1. Stabilirea unui climat propice desfasurarii procesului de comunicare. Ascultatorul este amabil, primitor, asigurand un cadru deschis, confortabil si prietenos, sigur din punctul de vedere al confidentialitatii. In faza de inceput a relatiei de comunicare, comunicarea nu trebuie intrerupta, fiind necesara continuitatea, fara ruperi de ritm datorate imixtiunilor persoanelor care nu iau parte la discutie, telefoanelor neasteptate, comprimarii timpului acordat etc.;

2. Folosirea limbajului nonverbal in scopul intaririi mesajului si sublinierii atitudinii de ascultare activa. O inclinare din cap, un zambet fara a intrerupe expeditorul -arata ca se asculta activ si ca atat cuvintele, cat si starile emotionale ale interlocutorului sunt intelese;

3. Parafrazarea. Reformularea mesajului prin folosirea propriilor cuvinte. Aceasta permite vorbitorului sa confirme sau sa infirme interpretarea destinatarului, dupa care poate continua.

4. Folosirea intrebarilor clarificatoare, ca instrumente utilizate pentru obtinerea unor informatii cat mai clare, pentru usurarea sarcinii emitatorului de a transmite mesajul. Pentru ca procesul de comunicare sa fie eficient, intrebarile trebuie puse in momente potrivite si, de asemenea, sa fie sistematizate si logice. Calitatea intrebarilor determina calitatea informatiilor pe care dorim sa le obtinem. Se diferentiaza mai multe tipuri de intrebari:

intrebari inchise - la care interlocutorul poate raspunde cu "da" sau "nu" . Desi exista situatii care necesita folosirea unor astfel de intrebari, totusi este de dorit sa se foloseasca mai rar. Ex.: Ati gasit solutia la problema X?

intrebari deschise - intrebari care permit celui care raspunde sa o faca amplu, avand o libertate mai mare de exprimare si de alegere a raspunsului. Ex.: Cum ati reusit sa rezolvati problema X?

intrebari de dirijare - care sugereaza raspunsul asteptat. Ex.: Nu credeti ca ar fi important sa.?

intrebari ipotetice - permit testarea reactiilor interlocutorului la o situatie data. Ex.: Ce ati face daca un coleg v-ar spune ca se simte rau?

intrebari reflexive - in care comentariile interlocutorului sunt sintetizate sub forma unei noi intrebari. Ex.: Asadar, credeti ca ne lipseste o strategie bine definita ?

intrebarea raspuns la alta intrebare - atunci cand o persoana raspunde la o intrebare punand, la randul sau, o alta intrebare. Astfel de intrebari au ca scop mentinerea controlului asupra conversatiei sau asupra interlocutorului. Ex.: Ce-ar trebui sa fac in legatura cu noile responsabilitati ? Sa vedem.Tu cum crezi ca ar trebui sa procedezi?

Pentru a ne atinge scopul in folosirea intrebarilor trebuie sa avem in atentie urmatoarele:

intrebarile trebuie sa fie formulate clar si concis;

nu se pun mai multe intrebari deodata; In caz contrar se poate crea confuzie, interlocutorul nestiind la care sa raspunda prima data;

se acorda interlocutorului o pauza dupa intrebare, pentru ca acesta sa se poata gandi la un raspuns;

concomitent cu ascultarea raspunsului oferit se observa comportamentul nonverbal;

sunt preferabile intrebarile deschise, care incurajeaza interlocutorul;

5. Exersarea emotiei, punandu-ne in locul celui care vorbeste, pentru a-l intelege mai bine. Spre exemplu, in functie de context, un ton mai ridicat poate fi considerat normal, daca reusim sa ne transpunem in situatia vorbitorului. In lipsa empatizarii tonul poate fi considerat anormal, ori avand in vedere ca tonul este parte din mesaj s-ar produce o distorsionare a mesajului.

4.Comunicarea scrisa

Desi mai putin agreata, comunicarea scrisa este inevitabila. Si in cazul ei vorbim de o adevarata arta. Sextil Puscariu exprima acest lucru facand o analogie sugestiva: "Cand construiesc o propozitie e ca si cand as lua pe cineva de mana si l-as duce pe o strada, intr-o locuinta. Verbul - element esential al frazei - e adapostul pe care i-l dau. Pentru ca sa se simta bine trebuie sa-i mobilez casa. Cine? Pe cine si cui? Sunt patul, masa si scaunul, fara de care o locuire nu se prea poate imagina.

Cum? Cand? Unde? De ce? etc. sunt mobilele accesorii: un dulap, o etajera, o oglinda, un covor, niste perdele etc.; toate mai mult sau mai putin de lux, fara de care putem locui, dar nu ne simtim in largul nostru.

Pentru ca mesajul scris sa fie inteles cu usurinta, trebuie avute in vedere urmatoarele aspecte:

1. - claritatea. Limbajul folosit trebuie sa tina seama de nivelul de cultura al cititorului, de specificul meseriei lui. Este necesar ca limbajul sa fie simplu si nepretentios. Constructia propozitiilor si a frazelor trebuie sa fie simpla, sa nu complice mesajul. In partile complicate ale frazelor propozitiile trebuie reduse ca lungime si trebuie folosita diateza activa. Pagina trebuie divizata in paragrafe, fiecare dintre ele continand o singura idee. Propozitia subiect trebuie plasata la inceputul paragrafului, iar aceasta nu trebuie sa aiba mai mult de 4-5 propozitii.

2 - corectitudinea. Textul trebuie sa respecte regulile gramaticii si sa aiba o punctuatie corecta. O greseala de ortografie va vorbi despre nivelul de educatie al celui care scrie. De aceea, textul va fi recitit dupa redactare.

3 - adecvarea. In functie de persoana catre care este trimis si de pozitia ei in societate textul trebuie sa respecte anumite reguli. Va fi scris intr-un mod politicos. Se evita detaliile stufoase . Mesajul trebuie sa exprime clar ce se doreste si ce se asteapta ca rezultat al comunicarii. De aceea trebuie sa cuprinda toate elementele explicative necesare unor concluzii.

Procesul elaborarii comunicarii scrise incepe cu intrebarile pe care si le pune autorul:

Este oportuna folosirea comunicarii prin scris?

Cine va citi scrierea?

Ce reactie astept in urma citirii mesajului?

In formularea raspunsurilor la aceste intrebari trebuie avuta in vedere directia ierarhica in care se indreapta comunicarea: de jos in sus sau de sus in jos. Pentru comunicarea de jos in sus trebuie sa se tina cont de urmatoarele aspecte:

constientizarea pozitiei ierarhice, adoptarea tonului potrivit in ceea ce priveste politetea, argumentatia, tonul, tactul.

delimitarea clara intre fapte si exprimarea opiniilor, lasand, de regula, superiorului dreptul de a trage concluzii.

In comunicarea de sus in jos intervin alti factori, la fel de importanti, de care trebuie tinuta seama:

diplomatia sporita in interactivitatea cu subalternul; aroganta, intimidarea, impolitetea reduc eficacitatea;

claritatea scopului - mesajul trebuie sa exprime clar ce se doreste si ce se asteapta ca rezultat al comunicarii, astfel ca mesajul trebuie sa contina toate elementele explicative de care subordonatul are nevoie.

asigurarea motivarii - o dispozitie trebuie explicata pentru a scoate in evidenta ce rezulta pentru subaltern prin implicarea lui.

4. - personalizarea mesajului. Este bine ca numele sa fie folosite la persoana a II-a: dumneavoastra. Adresarea sa fie facuta folosindu-se numele destinatarului . Asadar, nu"Stimate domn", ci "Stimate domnule Vasilescu". "Stimate domnule inginer Dan Vasilescu" (incluzand si prenumele) este si mai bine. Aceste personalizari vor da cititorului sentimentul ca este apreciat si important.

5. Comunicarea nonverbala

Comunicarea nonverbala utilizeaza limbajul corpului, respectiv stimuli si semnale transmise prin: fizionomie, mimica, gestica, postura, distanta fata de interlocutor. Pentru a intelege importanta acestui tip de comunicare prezentam rezultatele studiului lui Albert Mehrabian,. Acesta a aratat ca in comunicarea umana: - cuvintele inseamna 7%;

- limbajul paraverbal inseamna 38%;

- limbajul trupului inseamna 55%.

De altfel cei mai multi cercetatori considera ca in comunicarea umana, cuvintele au o pondere de maximum 10%.

Desigur comunicarea trebuie inteleasa ca un proces unitar, limbajul verbal si cel nonverbal aflandu-se intr-o stransa interactiune. Aceasta relatie poate fi urmarita cu ajutorul urmatorului tabel (Ion Frunjina - "Comunicare, negociere si rezolvare de conflicte", Editura Mondan, 2002, pg. 31):

Dupa cum rezulta din tabel limbajul nonverbal, limbajul trupului indeplineste urmatoarele functii:

sustinerea mesajelor verbale;

acceptarea mesajelor verbale;

inlocuirea mesajelor verbale;

contrazicerea mesajelor verbale.

Exemplele de interactiune intre limbajul verbal si cel nonverbal arata ca in comunicarea

umana mesajul verbal este insotit de mesaje nonverbale. Intrebarea: "Ce este dincolo de cuvinte?", departe de a fi retorica, ne conduce la ideea ca, vorbind, o persoana ne comunica multe despre sine nu numai prin cuvinte, dar si altfel.

Limbajul corpului implica:

1. - expresia fetei sau mimica. In literatura de specialitate au fost stabilite sapte grupuri principale de expresii faciale, desi fiecare grup are multe variatii. Acestea sunt: fericirea, surpriza, teama, tristetea, furia, curiozitatea si dezgustul/dispretul. Aceste grupuri de expresii faciale par sa reprezinte semnale recunoscute in toate societatile umane; de aceea se crede ca s-ar putea sa fie innascute. Putem spune ca fiecare parte a fetei noastre comunica: fruntea incruntata semnifica preocupare, manie, frustrare; sprancenele ridicate - mirare, surpriza; nasul incretit - neplacere; zambetul - inseamna confirmarea disponibilitatii de dialog. Este adevarat ca aceste manifestari sunt in legatura si cu alti factori: context, canal de comunicare, relatia dintre interlocutori etc.

2.- contactul vizual cu interlocutorul sau privirea. Este vorba despre felul in care privirea este indreptata asupra subiectului. Cam 80% din timpul unei conversatii privirea noastra se plimba pe fata interlocutorului. Evitarea acestui contact este semn de timiditate, de culpabilitate sau de anxietate. In cadrul unei intalniri oficiale mentinerea privirii intr-un triunghi cuprins intre cei doi ochi si centrul fruntii transmite mesajul seriozitatii si interesului. Intr-o intalnire amicala privirea delimiteaza un triunghi cuprins intre cei doi ochi si gura. In oricare din variante important este contactul privirii. Daca acest contact fluctueaza, mesajul este defectuos. Sustinerea privirii inseamna un contact neintrerupt de 30 de secunde. Mobilitatea privirii este oglinda mobilitatii mentale. O prea mare agilitate exprima vagabondajul gandurilor, iar privirea fixa poate fi semn de reverie sau tulburare psihica.

Privirea care se orienteaza mai degraba in sus denota ca acel om este intr-un proces mintal de vizualizare. Privirea in plan orizontal arata trairea unui proces mental de tip auditiv, iar privirea in jos descopera preocuparea fata de propriile stari interioare.

Pentru 90% dintre dreptaci alunecarea mintii in trecut este insotita de miscarea ochilor spre stanga, iar imaginarea planurilor de viitor duce ochii spre dreapta. De aceea, fara a fi sigur asa, cand interlocutorul ne povesteste cat de mult a lucrat cu o seara inainte, pana noaptea tarziu, pentru a termina sarcinile de serviciu, dar privirea lui aluneca permanent spre dreapta sus, ai sansa sa asculti o varianta falsa a ceea ce s-a intamplat de fapt.

3.- gesturile, miscarile facute cu bratele, mainile, degetele. Gesturile sunt multiple si au semnificatii diverse. Strangerea pumnilor denota ostilitate si manie. Bratele deschise semnifica sinceritate, acceptare. Capul sprijinit in palma denota plictiseala, degetul pe obraz - interes maxim. Mana care acopera fata (gura, frecatul ochilor, scarpinatul nasului) tradeaza intentia de minciuna. Mainile impletite la nivelul pieptului pot fi un gest defensiv sau un semn de cufundare in sine. Palmele desfacute si indreptate spre interlocutor exprima intotdeauna sinceritate si deschidere.

Gesturile noastre sunt preluate, de obicei, de la cei din jurul nostru, mai intai de la parinti, apoi de la prietenii de joaca, de la profesori, de la colegii de serviciu. Gesturile pe care le facem sunt o modalitate de a comunica informatii suplimentare . De cele mai multe ori, la gesturi se apeleaza deliberat, pentru a sprijini si evidentia ceea ce se afirma verbal. Uneori, gesturile pe care le utilizam sunt inconstiente, facute fara nici o intentie din partea noastra si nu ne dam seama ca ne tradeaza. Semnale precum bataia nervoasa din picior sau mainile neastamparate ii comunica interlocutorului nostru cum ne simtim, deseori fara sa ne dam seama.

4 - postura, pozitia corpului. Felul in care stam, in picioare sau sezand, poate fi un indicator foarte bun al starii in care ne aflam si poate fi utilizat ca o metoda deliberata de comunicare. Postura indica statutul social pe care indivizii cred ca il au sau vor sa il aiba fata de altii. Daca tot corpul este indreptat spre interlocutor poate semnifica o relatie mai stransa si un interes mai mare. Daca corpul este rasucit, vizeaza nerabdare, dorinta de a stopa dialogul, faptul ca persoana se grabeste.

5. - modul in care se misca persoana spune multe despre intentiile acesteia. Chiar daca nu scoti o vorba transmiti semnale despre valoarea, rolul, autoritatea si tipul de personalitate care te definesc. Aceasta arata cat de solid simti pamantul sub picioare, cat de mult vrei sa mergi pe acel drum, metaforic vorbind.

6. - distanta fata de interlocutor. Se disting in procesul interactiunii sociale:

o zona intima (0-45 cm), zona aparata de persoana si accesibila membrilor familiei si prietenilor apropiati. Cele mai multe persoane fac un pas inapoi daca cei care incalca acest spatiu nu sunt rude sau apropiati.

o zona personala (45-150 cm). La aceasta distanta se poarta conversatiile cu persoanele cunoscute;

o zona sociala (150-350 cm) La aceasta distanta se poarta discutiile formale;

o zona publica (peste 350 cm) - este zona in care au loc comunicarile publice.

7. - comunicarea tactila. Se manifesta prin frecventa atingerii, prin modul de a da mana, modul de imbratisare, de luare de brat etc. Marea majoritate a acestor gesturi denota o apropiere intre interlocutori, familiarism. Contactul mainii este punctul culminant al preparativelor de deschidere. Astfel sunt transmise date despre starea ta de aici si acum. Daca oferi o mana moale si fara vlaga, nu mai trebuie sa te miri ca persoana careia i-ai dat-o te va crede lipsit de vointa, moale, fara vlaga. Nici prinderea mainii cu putere si zguduirea ei nu lasa o impresie mai placuta fiindca este de presupus ca interlocutorul nu are nevoie de un fierar betonist care sa-i indrepte mana din cot.

Cu persoane diferite dam mana diferit. Contactul mainii, alaturi de celelalte semnale, reprezinta un indicator valoros al personalitatii. Persoanele rigide, autoritare forteaza intoarcerea mainii interlocutorului cu fata in sus. Dimpotriva, cei ce intind mana cu palma in sus au o fire defensiva, gata oricand o capitulare neconditionata. Agresivii, mai ales aceea care in acest fel isi acopera nesiguranta, folosesc mana ca pe o menghina. Evitarea implicarii in relatie se arata in rapiditatea retragerii mainii din contact. Iata ce se recomanda: cuprinde intreaga palma si lasa-ti, la randul tau, palma sa fie cuprinsa de mana celuilalt. Contactul este ferm, fara insa sa fie dur, iar desprinderea mainii se realizeaza in acelasi timp cu partenerul.

Dupa cum reiese din prezentarea acestor tipuri de comunicare, putem spune ca in jurul nostru totul este comunicare. Peste tot descoperim semnificatii, mesaje care constient sau nu ne influenteaza. Peste tot descoperim semnificatii, mesaje care constient sau nu ne influenteaza. In relatiile cu ceilalti prin comunicare ne definim ca statut, rol, pozitie si in acelasi timp il situam pe celalalt. Relatia de comunicare este o relatie de constructie. A sti sa comunici inseamna a sti sa te formezi.

6.Comunicarea de masa

Viata omului contemporan se caracterizeaza, printre altele, prin bombardamentul informational zilnic la care este supus. Prin cantitatea, frecventa si simplitatea lor, mesajele

mass-media ne-au devenit la fel de familiare ca si hrana, lucrurile din locuinta sau prietenii. In spatele acestui flux continuu de imagini, sunete si semne functioneaza un sistem socio-profesional a carui complexitate si anvergura sunt nebanuite publicului larg si care este cu atat mai subtil cu cat vizibilitatea produselor sale da iluzia transparentei. Inaugurat in secolul al XV-lea, prin aparitia tiparului, acest sistem a cunoscut o dezvoltare reala in secolul al XIX-lea, pentru ca in prezent sa aiba un caracter realmente exploziv.

La nivelul cunoasterii comune, comunicarea de masa este identificata drept mass-media. Intrucat este vorba de un concept mai nou se impune o definire a sa. Termenul medium (la plural media) este un cuvant de origine latina si desemneaza in principiu procesele de mediere, mijloacele de comunicare. Deci mass-media = mijloace de comunicare pentru un mare public, un public de masa, inventate si utilizate in civilizatiile moderne si avand drept caracteristici esentiale marea lor forta, puterea, vasta lor raza de actiune. In aceasta categorie intra radioul, televiziunea, cinematograful, casetele, videocasetele, afisul publicitar, ziarele etc.

In raport cu celelalte modalitati de comunicare, comunicarea de masa are o serie de particularitati:

face posibila transmiterea unui mesaj catre un public variat si numeros, care il receptioneaza simultan;

destinatarii comunicarii formeaza grupuri largi, colectivitati umane, fapt care-i confera comunicarii de masa rol de socializare a audientei;

comunicarea de masa are caracter unidirectional si mediat.

Emitatorii si receptorii de mesaje sunt separati spatial si temporal, iar informatiile se transmit prin intermediul unei tehnologii moderne, specifice "erei electronice";

caracterul instantaneu - deoarece informeaza despre un eveniment aproape in acelasi timp cu desfasurarea lui sau cu un decalaj foarte mic ;

consum imediat, fara intarziere - Mesajul jurnalistic este extrem de perisabil in timp. De aceea el trebuie consumat imediat, astfel isi pierde orice savoare;

standardizarea - Diversitatea receptorilor ii obliga pe expeditori sa uniformizeze si sa standardizeze continuturile comunicate. Ei aplica asa numitul principiu al numerelor mari, in virtutea caruia mesajele mass-media trebuie sa fie accesibile cat mai multor oameni, sa fie eliberate de elemente de stricta specialitate sau de note elitiste.

Astronomul belgian Adolphe Quetelet a exprimat deosebit de sugestiv acest aspect: "Omul mediu este intr-o natiune ceea ce este centrul gravitational pentru un corp; aprecierea tuturor miscarilor sau a echilibrului unei natiuni trebuie sa se raporteze la el" Acelasi "om mediu" constituie si centrul gravitational in jurul caruia se invart toate mesajele presei: continuturile, formele de ambalare, ordonarea textelor, accentele afective - toate se raporteaza la atitudinile, interesele si aspiratiile acestui public mediu. Acesta este motivul pentru care continutul comunicarii de masa va fi caracterizat prin claritate, simplitate, atractivitate - trasaturi care asigura accesul direct, rapid la intelesul mesajelor pentru uriasele multimi de oameni medii care opteaza pentru aceasta forma de consum si comunicare culturala.

Mass-media: ansamblul mijloacelor si modalitatilor tehnice moderne de informare si influentare a maselor. Termenul provine din cuvintele latinesti massa ("o cantitate mare de entitati agregate") si medium (media, la plural - "mijloc de transmitere a ceva").