Aparitia marcilor si evolutia lor

Aparitia marcilor si evolutia lor

in punct de vedere istoric, marca este primul obiect al dreptului proprietatii industriale, care a obtinut statut juridic, iar din punct de vedere economic, si in prezent, este cel mai important obiect din patrimoniul unei intreprinderi. Ea si-a castigat acest loc de-a lungul unei perioade mari de timp, caci aparitia ei probabila, coincide cu aparitia civilizatiei omenesti. Astfel, este cunoscuta marcarea unor obiecte prin semne grafice, simbolice sau initiale pentru a se indica provenienta lor si a le diferentia de altele asemanatoare. Primele atestari par a fi din Mesopotamia, unde nobilimea isi insemna oile, caprele, vitele, caii, aratandu-si astfel calitatile de proprietari. Metoda venea prin imitatie de la proprietatea zeitei Istar, care avea animale insemnate cu stea in frunte, ceea ce se traducea prin "a fi ales'.

in Egiptul antic s-au gasit picturi murale in morminte, care dezvaluie aceleasi semnificatii a celor "insemnati'. In constructiile din Egipt sau Israel, erau atestate prin marcare locurile de provenienta a pietrelor. Muncitorii din aceste puncte de lucru isi recunosteau locul de munca dupa insemn.

Tot in Mesopotamia si Egipt, tiglele si caramizile, nu marcau provenienta ci pe proprietar in asa-numita "eternizare a ctitorului'. in

China si Japonia existau semne de identificare pe vasele de portelan, iar in Grecia si Roma antica pe obiectele de ceramica. Se mai faceau referiri la sursa de unde a fost luat materialul sau la perioada de confectionare.

Utilizarea semnelor distinctive in antichitate nu face obiect de indoiala; sunt controverse doar in a sti daca ele aveau semnificatia marcilor sau nu. Astfel, P. Roubier considera ca semnele distinctive aplicate in antichitate pe obiecte, aveau ca scop sa arate proprietatea asupra unui obiect corporal produs de un artizan, in timp ce alti autori considera ca aceste semne distinctive sunt dovada clara a existentei marcilor inca din antichitate. Tot in antichitate sunt des aplicate sigilii pe amfore sau dopurile de ceara care le inchideau si care se refereau la produsul pe care il contineau si nu la recipient, iar aceasta constituie inca un argument in favoarea marcilor.

Originea cuvantului marca este "branding' - "marcarea cu fier rosu a animalelor'. Din acest cuvant, a derivat cuvantul brand - marca. Francezii l-au tradus prin marc, iar romanii au preluat termenul prin filiera franceza.

Europa a preluat marcarea animalelor relativ tarziu, spre evul mediu, tot pentru a indica proprietarul. Marcarea are si o conotatie negativa atunci cand se refera la infierarea raufacatorilor. De data aceasta nu mai ofera informatii legate de proprietate, ci distinge o categorie de oameni condamnati la izolare.

Daca existenta marcilor in antichitate naste controverse, toti autorii sunt de acord ca Evul Mediu reprezinta perioada de afirmare si inflorire a lor. Breslele, aflate in mare expansiune, obliga sa se aplice insemnele proprii pe obiectele atat fabricate - ceramica, caramizi, obiecte de lut - cat si naturale (vinuri, branzeturi). 191.

in Anglia medievala incepe marcarea clopotelor si mai ales a bijuteriilor (prin aceasta se dovedea puritatea materialelor). Tot aici erau marcate si armele, la inceput armele de vanatoare, apoi toate armele pentru a putea fi identificate in caz de accident. Franta pune accent pe marcarea produselor naturale, iar semnele distinctive imbracau tot mai frecvent semne grafice.

Dezvoltarea activitatii industriale a determinat organizarea si dezvoltarea breslelor. Acestea foloseau marcile pentru a-si distinge produsele, si nu puteau sa-si schimbe marcajul odata ales. A aparut asadar, alaturi de marca individuala, (signum privati) si marca corporativa (signum collegii). Signum collegii era utilizata pentru atestarea respectarii regulilor de fabricatie a produselor in cadrul corporatiei, iar signum privati individualiza, in interiorul fiecarei corporatii, a produselor realizate de fiecare mestesugar.

In a doua jumatate a secolului al XV lea, marcarea a devenit obligatorie pentru paine, butoaie de bere, produse alimentare si apoi unele produse nealimentare, dar existau statute ale unor corporatii renumite, care obligau marcarea produselor cu mult timp inainte, de exemplu

Statutul din Padova, din 1236 mentiona obligativitatea marcarii caramizilor, Statutul negustorilor din Monza, din 1331, care obliga marcarea produselor. Tot in aceasta perioada se incearca punerea bazelor regimului juridic al marcilor, prin stabilirea unor reguli de folosire a acesteia, stabilirea unor interdictii de folosire de altcineva, consacrarea dreptului celui care a folosit primul un semn distinctiv. Initiatorul legislatiei de protejare a marcilor a fost juristul Sassasferrato Bartolo, care, la 1300 proteja marcile armelor, stabilea dreptul lor de folosinta la mestesugari si clarifica folosirea marcilor in cazul dizolvarilor parteneriatelor de afaceri.

in anii care au urmat, s-a pus tot mai acut problema protejarii semnelor utilizate ca marci impotriva falsificatorilor. Apar o serie de dispozitii speciale care protejau marcile, sanctionand aspru pe cei care le falsificau. Astfel, in Franta, in 1564, falsificatorii marcilor aplicate pe tesaturi erau pedepsiti ca si falsificatori de moneda. Tot aici, in 1681, o ordonanta pedepsea falsificatorii marcilor cu amenda de 1000 livre si munca silnica la galere timp de 5 ani, iar in caz de recidiva cu munca silnica pe viata. In Germania, in 1574 a fost emis un edict al imparatului Carol Quintul, care pedepsea falsificatorii de marci cu taierea mainii drepte. Toate aceste edicte erau limitate la o anumita industrie./36/

Odata cu Revolutia Franceza, in dreptul european apar primele legi coerente de dezvoltare si protejare a marcilor. in acest sens :

apare dreptul fiecarui fabricant la o marca pentru a-si proteja
produsele;

se instituie pedepse clare pentru falsificatorii de marci, care
sunt asimilati falsificatorilor de acte private;

se contureaza functiile marcilor si caracterul lor juridic.

Prin aparitia acestor legi, Franta isi protejeaza marcile si implicit economia. Exemplul ei este urmat rapid de celelalte state din Europa, Belgia, Olanda, Germania.

Aparitia marcilor distribuitorilor de produse, si a marcilor individuale facultative, in secolul al XlV-lea largeste orizontul de aplicare a marcilor, sporeste interesul pentru ele, astfel incat marca incepe sa-si contureze trasaturile care ii sunt caracteristice si in prezent.

In ceea ce priveste continentul american, in SUA inceputurile vietii economice sunt puternic influentate de situatia existenta in marile puteri europene, de unde veneau cea mai mare parte a emigrantilor. Acestia incercau sa aplice principiile economice existente in mediul din care proveneau, motiv pentru care un timp au convietuit un amalgam de obiceiuri si culturi dintre cele mai diferite. Industrializarea puternica a SUA a adus transformari majore in constiinta fabricantilor, care au inceput sa isi orienteze produsele spre consumator. De altfel, multe din noutatile care vor apare in zona comertului american, dar si a industriei in general vor fi implementate de emigranti din Europa, care, vor gasi in America mediul propice de promovare a noului, ineditului, inovatiei. in

timp ce Europa industrializata, dar conservatoare, refuza sa aplice ideile indraznete si avangardiste ale unor tineri comercianti, SUA priveau cu interes si bunavointa orice incercare de progres care aducea profit si prosperitate. in acest context, in mod firesc si treptat fabricantii americani au inceput sa se preocupe de crearea marcilor. La sfarsitul secolului al XVIII-lea multe companii cunoscute pe piata americana erau recunoscute prin marcile lor. Primele marci nationale sunt Heinz si Celogs. in scurta vreme tot pe piata americana apar produsele ambalate care puteau fi usor marcate.

Dupa primul razboi mondial, dezvoltarea industriei, si a comertului international a determinat diversificarea marcilor, atat in Europa, cat si pe continentul american.

in secolul al XlX-lea apare protectia indicatiilor geografice, care priveau originea produselor, iar mentionarea frauduloasa a acestora pe produse era sanctionata la fel ca si folosirea frauduloasa a numelor comerciale.

in ultimul deceniu al secolului al XX-lea in Europa se realizeaza armonizarea reglementarilor in materie de marci si apare preocuparea pentru marca europeana. In acest context, apare "importanta schimbarea intervenita in functiile marcilor, care au dobandit o existenta si o valoare de sine statatoare, nemaifiind legate de un anumit produs sau producator'/9/.