Etichetarea si codificarea produselor alimentare

Etichetarea si codificarea produselor alimentare

O caracteristica esentiale a modernizarii productiei si comertului cu produse alimentare este ambalarea, etichetarea si codificarea acestor marfuri.

Pe plan international, etichetarea alimentelor constituie obiectul unor preocupari asidue, de recomandari si reglementari speciale.

Cele mai importante reglementari internationale privind etichetarea alimentelor, desi au caracter de recomandare, au fost elaborate de Comitetul pentru etichetarea bunurilor alimentare din cadrul Comisiei Codex Alimentarius, organism care isi desfasoara activitatea sub egida F. A. O. si O. M. S. Potrivit acestora, eticheta pentru marfurile alimentare rezultate din procesare trebuie sa contina urmatoarele mentiuni: denumirea produsului; lista ingredientelor (materii prime si auxiliare inclusiv aditivi); continutul net; elemente de identificare a lotului si data fabricatiei; valoarea nutritiva a alimentului (mai ales la produsele dietetice si celor destinate copiilor); termenul limita de consum; numele si adresa producatorului, distribuitorului, importatorului sau exportatorului; tara de origine.

Fata de aceste mentiuni de pe etichetele ce insotesc produsele, Centrul International Comercial C.N.U. CED/GATT face recomandari suplimentare: descrierea produsului (eventual insotita de o ilustratie); clasa de calitate sau de calibrare, dupa caz instructiuni de manipulare, pastrare si utilizare.

Mult mai cuprinzatoare, mai detaliate si mai precise, sunt recomandarile adoptate de Piata Comuna Europeana prin Directiva Consiliului C.E.E. din 18 decembrie 1978, actualizata in 1989 referitoare la apropierea legislatiei statelor membre privind etichetarea si prezentarea produselor alimentare destinate consumului final, precum si la publicitatea respectiva.

In anul 1993 C.E.E. a introdus eco-eticheta in scopul incurajarii agricultorilor si procesatorilor de a realiza produse alimentare cat mai naturale si cu impact ecologic cat mai redus, cu efecte benefice asupra sanatatii si securitatii consumatorilor. Eco - eticheta are menirea de a oferii consumatorilor informatii cat mai complete privind superioritatea calitativa a acestor produse.

Pe plan mondial in prezent exista mai multe metodologii de proiectare si executare a etichetelor pentru marfurile alimentare care in esenta presupun utilizarea unor tehnici speciale de punere in evidenta a caracteristicilor frapante ale produselor, in vederea captarii atentiei consumatorilor si declansarii cererii de cumparare a acestora.

In conditiile existentei unei mari diversitati de produse alimentare si sisteme de clasificare a lor s-a impus necesitatea gasirii unor solutii de armonizare a lor pe plan international. O prima realizare in acest sens a fost "Codul universal al produselor" (U.P.C.) introdus in SUA in anul 1973. codul contine 12 caractere: prima cifra este o cheie proprie U.P.C., urmatoarele cinci cifre indica producatorul, apoi alte cinci cifre indica marfa si ultima este cifra de control.

Pentru tarile europene in acelasi an s-a introdus "Codul european al articolelor" (E.A.N.) cu 13 caractere: primele doua cifre indica tara de origine sau regiunea geografica, urmatoarele cinci furnizorul, urmeaza alte cinci care indica produsul iar ultima este cifra de control. Coordonarea aplicarii acestui sistem de codificare este realizata de Asociatia Europeana a Codificarii Articolelor, cu sediul la Bruxelles, care urmareste respectarea unor principii de baza in vederea asigurarii compatibilitatii sistemelor nationale de codificare cu sistemul european si cel universal.

Pentru produsele care apar pe piata sub marca de comert, cele cinci cifre ale codului european pentru identificarea furnizorului se schimba in cifre de identificare a distribuitorului.

In conditiile modernizarii rapide a echipamentelor electronice codul bazat pe cifre a fost inlocuit cu un cod de bare. Codul de bare asigura simbolizarea caracterelor numerice prin alternarea unor bare de culoare neagra cu spatii (bare) albe, combinatiile de asemenea bare, alb-negru reprezentand cifrele codului.

Decodificarea sau citirea simbolurilor (codurile cu bare) imprimate pe etichetele produselor sau direct pe ambalaje se face cu ajutorul unor echipamente de tip "scanner".

Scannerul este un terminal electronic cu ajutorul caruia se lectureaza si prelucreaza informatiile cuprinse in coduri. Sectorul poate fi fix, incorporat in masa terminalului (casa de marcat) sub forma unei ferestre de lectura (dispozitiv de citire optica), sau mobil, instalat in creionul de lectura, pe care casierul il misca de-a lungul cadrului cu bare. El sesizeaza informatiile, le decodeaza si le inregistreaza in memoria calculatorului sau concentratorului de date la care este conectat. Cu ajutorul scannerului, codul citit este transmis calculatorului electronic care preia din fisierul nomenclator aflat in memoria acestuia denumirea produsului si pretul pe care le transmite imprimantei, casei de marcat ce emite bonul de casa care se inmaneaza cumparatorului.

Utilizarea acestui sistem de culegere, stocare si prelucrare a datelor privind vanzarile in magazie asigura:

- informatii referitoare la vanzari si dinamica lor, necesare studierii cererii, efectuarii unor previziuni a vanzarilor, optimizari ale stocurilor, fundamentarea deciziilor de marketing;

- informatii referitoare la structura stocurilor de marfuri, pe baza carora se pot fundamenta deciziile de reaprovizionare sau de distribuire in cazul depasirii unor marfuri alimentare cu vanzare lenta sau fara vanzare;

- informatii privind cererea nesatisfacuta, pe baza carora sunt luate masurile de completare a sortimentului cu articole intens solicitate de consumatori si de dinamizare a aprovizionarii.

Pentru aprecierea calitatii unui produs alimentar, consumatorul dispune de mai multe informatii aflate pe eticheta care il insoteste. De exemplu, pentru branza dispune de: continutul in grasime si materie uscata, denumirea de origine controlata, marca comerciala, etc.

Aceasta multitudine de informatii poate completa alegerea de catre un consumator neavizat. In aceste conditii nu trebuie diminuat numarul de informatii de pe eticheta, ci o mai atenta selectare a lor, de asemenea prin activitati, metode si tehnici promotionale specifice, consumatorii trebuie antrenati in intelegerea esentei informatiilor de pe eticheta.

Functia de promovare a unui produs nou pe piata comerciala se adreseaza, in general, ambalajelor de prezentare si mai rar sau chiar deloc ambalajelor de transport, care au functii limitate.

Un element care sa actioneze spontan asupra cumparatorului, la un ambalaj de prezentare bine studiat si rational conceput, este cel cunoscut sub denumirea de 'ETICHETA'

Mesajul publicitar sub forma de eticheta si contra-eticheta, copertina, fluturas etc. contine, pentru a mari efectul esteticii (functia psihologica, de prezentare etc.), si factorul de competitivitate si elemente suplimentare de grafica, cea color avand un efect deosebit de atractiv.

In general, o eticheta contine imprimat pe ea un maximum de informatii referitoare la produsul continut in ambalaj, scrise concentrat si aranjate estetic, dupa imaginatia celui care a conceput eticheta.

Etichetajul produselor alimentare este obligatoriu (decretul din octombrie 1972 si 7 dec.1984). Etichetajul trebuie sa contina urmatoarele mentiuni: marca, origine, instructiuni de utilizare, cantitatea neta, compozitia, termenul de garantie, tara sau articolul codificat si cheia de control, fabricantul, data ambalarii.

Continutul etichetei este adaptat in functie de produse (exemplu, produsele alimentare sunt etichetate diferit fata de cele textile).

Informatiile de identificare si evaluare a produselor alimentare sunt incluse in eticheta moderna; acestea fac referire la denumirea sortimentului si uneori a grupei de sortimente din care face parte, precizarea producatorului, evidentierea componentelor nutritive, a greutatii si a termenului de garantie.

Ca urmare a unor eforturi deosebite, cercetatorii americani au reusit sa obtina un indicator 'Timp / Temperatura' (TTI) care ofera posibilitatea tuturor factorilor interesati inclusiv consumatorul final, sa cunoasca gradul de prospetime al produselor alimentare (respectiv cat de aproape se afla un produs de limita sa de consum).

Punctul de prospetime se gaseste pe o eticheta adeziva ce se aplica pe ambalaj. Datorita unei reactii cromatice ce are loc, acest punct de prospetime arata daca calitatea produsului este sau nu corespunzatoare in conditiile respectarii stricte a parametrilor de pastrare.

Dintre indicatorii 'Timp / Temperatura' cu cea mai mare raspundere si utilizare se pot aminti indicatorii Lifeline (Lifelines Tehnologic Ine 116 American Rood, Morris Plants, N.J. 07950, USA) adoptati si de Italia si Franta. Acest model este destinat marilor angrosisti de produse alimentare, cat si comerciantilor cu amanuntul si cumparatorilor.

In primul caz sistemul este compus din trei elemente:

eticheta indicatoare, care contine un morfomer ce se polimerizeaza functie de temperatura acumulata, prelucrand un compus colorat mai inchis;

un microcomputer dotat cu dispozitiv scanner pentru citirea indicatorului;

un software pentru analiza datelor.

Pentru marfurile comercializate cu amanuntul se utilizeaza sistemul Numit Lifeline French Check.. In acesta, o mica portiune circulara de polimer este inconjurata de un inel de referinta. Initial, polimerul are o culoare stralucitoare care, progresiv se inchide la culoare, cu atat mai repede cu cat temperatura este mai ridicata. In acest fel consumatorul va putea sa aprecieze singur starea de prospetime a produsului.

Punctul de prospetime Barilla (practicat de firma cu acelasi nume specializata in producerea de paste fainoase) este, practic, o eticheta adeziva din material plastic, formata dintr-un inel de referinta de culoare verde si dintr-o parte centrala continand indicator cromatic care, in functie de timpul si temperatura la care este supus, isi schimba culoarea (initial galben), intunecandu-se in mod ireversibil.

Se ofera astfel, consumatorilor posibilitatea verificarii simple si imediate, daca marfa a fost produsa si pastrata in mod corect si si-a mentinut integral toate caracteristicile calitative si, in mod special, prospetimea.

Indicatorul TTI a patruns rapid si este bine primit si pe piata produselor alimentare din Franta.

Pe langa avantajele oferite de indicatorul TTI, trebuie amintit costul relativ ridicat pentru introducerea lui, cost suportat de firme fara a modifica pretul de vanzare al produselor.

• recomandari privind procedurile in vederea desfacerii ambalajului;
• posibilitati de utilizare a produsului: destinatii, sau la ce preparate poate fi folosit, in ce conditii, in ce variante;
• contraindicatiile, privesc masurile de prevenire sau de inlaturare a unor utilizari gresite, care pot sa genereze insatisfactii consumatorilor.

Volumul informatiilor ce urmeaza a fi transmise depinde de specificul produsului, de gradul de noutate, de cerintele consumatorilor si reprezinta atat un factor de promovare a produselor, cat si un factor de educare, protejare si un drept al consumatorilor.

Principalul mijloc de comunicare a informatiilor il reprezinta ambalajul produsului. De cele mai multe ori se procedeaza la inscrierea directa a informatiilor pe materialul din care este confectionat ambalajul.

O parte din informatii se pot transmite si prin intermediul produsului prin care se inscriu unele informatii privind:

identificarea;

indicatii de utilizare;

contraindicatii (de cele mai multe ori aceste informatii se inscriu pe etichetele atasate produsului).

Etichetajul asigura functionarea diferentiata in functie de utilizatori.

Pentru consumatori: el joaca un rol de informare.

Eticheta este o carte de identitate a produsului care permite cunoasterea, compararea si alegerea in cunostinta de cauza, a unui produs cerut. El este in egala masura o dovada de comparare, utila in caz de litigiu.

Pentru distribuitori: joaca un rol de gestionare (importanta notabila a codului barat pentru aprecierea importantei vanzarilor asemanatoare sau articolelor identice, pentru a genera comenzile, stocurile, pentru evaluarea impactului unei promovari.

Etichetajul permite de asemenea o mai buna productivitate (castigarea de timp de exemplu, la nivelul identificarii pretului).

In materie de eticheta, tehnica comerciala, cunoscuta sub denumirea de "ambianta produsului', este chemata sa creeze chiar asociatii de idei, in legatura cu insusirile pe care le-ar avea produsul ambalat.

Pe eticheta trebuie sa se insereze in mod obligatoriu un text publicitar drept reclama, fie o ilustratie care sa recomande si sa incurajeze cumpararea. Grafica adoptata pentru eticheta are foarte mare importanta vizuala si psihologica, ea trebuind sa sugereze ideea unui volum mai mare decat cel real, prin adoptarea de caractere cu forme si dimensiuni sporite corespunzator. La intocmirea unui proiect de eticheta, pentru a se adopta un model corespunzator si corect, trebuie sa concure doua persoane de specialitate: comerciantul si graficianul.

Intr-adevar, comerciantul are sarcina sa aprecieze si sa selecteze forma cea mai corespunzatoare de eticheta, spre a evidentia importanta vizuala, iar graficianul sa adopte si sa aplice grafica cea mai corespunzatoare.

Designerii trebuie sa gaseasca cele mai bune imbinari ale graficii, culorii si formei ambalajului cu informatiile pe care trebuie sa le contina si sa le transmita consumatorilor.