Piata, tipurile si functiile ei

Piata, tipurile si functiile ei

1.Esenta si functiile pietei.

In mecanismul de functionare a unei economii moderne piata ocupa un loc esential determinand intr-o proportie insemnata deciziile si comportamentele agentilor economici. Categorie a economiei de schimb, in acceptiunea cea mai frecventa, piata desemneaza un ansamblu coerent, un sistem sau o retea de relatii de vanzare-cumparare intre parti contractante care sunt pe de o parte, unite prin legaturi de interdependenta si, pe de alta parte, se afla in raporturi de opozitie. Participantii la aceste relatii sunt producatorii de bunuri si servicii, ofertantii de factori de productie si consumatorii, care reprezinta asa cum aprecia J.K.Galbraith si W.Salinger, ''Centrii distincti de decizie, care se opun unul altuia prin urmarirea propriului interes, dar sunt legati in acelasi timp printr-o solidaritate functionala''.

In acelasi timp, piata este privita de multi economisti drept un mecanism complex care cuprinde, in principal, cererea si oferta, concurenta, preturile, si altele, care reglementeaza economia, care actioneaza asupra diviziunii muncii si la schimbul de activitati, dupa cum arata F.von Hayek ''piata apare pentru agentii participanti la schimb ca o ''amenintare'', ca o ''forta arbitrara'' care le determina pretul si implica venitul si pe care ei cauta sa o influenteze sau sa o controleze''. Situatia lor economica si nu numai aceasta depinde de piata si in primul rand de ceea ce se petrece pe piata.

''Piata - afirma economistul francez M.Dider-apare ca un ansamblu de mijloace de comunicatii prin care vanzatorii si cumparatorii se informeaza reciproc despre ceea ce ei au, despre ceea ce acestia au nevoie, despre preturile pe care le cer si pe care le propun pentru ca tranzitiile dintre ei sa se incheie. Deci, piata este inainte de toate ''un contract social'', mai mult sau mai putin spontan, care defineste locul economic in ansamblul vietii sociale''.

Importanta pietei, intr-un asemenea mecanism economic deriva din functiile pe care ea le indeplineste in economie, cu abateri mai mari sau mai mici ca urmare a conditiilor concrete ce exista in timp sau spatiu. In primul rand, piata este cea care realizeaza contactul permanent dintre productie, respectiv dintre producatorii de bunuri si servicii, pe de o parte si consum, respectiv consumatorii, nevoile si gusturile acestora, pe de alta parte. Prin acest fapt piata asigura alocarea si utilizarea eficienta a resurselor economico-materiale, umane si financiare, determinand deciziile agentilor economici cu privire la productie, repartitie, schimb si consum. In al doilea rand piata economica se autoregleaza, isi stabileste independent proportiile si echilibrele necesare propriei reproduceri. In acest scop in decursul veacurilor de constituire si maturizare ea si-a format numeroase pirghii ce actioneaza intr-o complexa angrenare(pret, cerere, profit, concurenta, ect.). In al treilea rind, piata asigura echilibrul economic pe termen lung, in principal, echilibrul dintre oferta(productie) si cerere(consum), realizand ceea ce preconizau inca economistii clasici - transformarea intereselor proprii ale indivizilor in cea mai buna optiune pentru societate - cu privire la utilizarea resurselor disponibile la un moment dat.

Pentru ca piata sa indeplineasca asemenea functii se impune sa existe o serie de premize necesare. In primul rand, conditia fundamentala pentru existenta si functionarea pietii este aceea a autonomiei de decizie a agentilor economici care apar pe piata, autonomiei care trebuie privita sub toate cele trei laturi ale ei: autonomie in ceea ce priveste dreptul de decizie in alocarea si utilizarea resurselor materiale, umane si financiare, autonomia organizarii si conducerii procesului economic si autonomia in ceea ce priveste modul de valorificare a rezultatelor activitatilor economice.

In al doilea rind, reglementarea de catre stat a economiei prin parghii economice, care isi gasesc expresia imtr-o actiune indirecta asupra activitatii economice, prin bugetul de stat, impozite, taxe si tarife, credite, investitii de stat, ect.

Deasemenea si statul trebuie in acelasi timp sa asigure orientarea sociala a economiei, aplicand in acest scop sistemul garantiilor sociale, care asigura tuturor cetatenilor posibilitati egale de munca, de realizare a veniturilor, de asigurari sociale, de ocrotirea sanatatii, invatamint, cultura, conditii sanatoase de munca si de mediu de viata. In fapt, nicaieri in lume piata nu mai este cu adevarat si in intregime libera. In toate tarile sunt anumite reguli de functionare a pietei, care de obicei cad in competenta statului.

Iata ce spune, in legatura cu aceasta B.Reich, profesor al universitatii Harvard:''In lumea moderna este imposibil ca statul sa nu ia decizii, privind modul in care trebuie organizata concurenta economica in cadrul pietei, iar institutiile de stat ar trebui sa-si concentreze atentia asupra elaborarii unor reguli privind concurenta in conformitate cu telurile de ansamblu ale societatii''.

2.Principalele tipuri de piata.

Economia de schimb, in care piata are un rol hotarator in alocarea si utilizarea resurselor ca si in organizarea, gestionarea si reglarea economiei nationale presupune existenta si respectiv functionarea simultana a mai multor tipuri de piata. In consecinta piata trebuie privita prin prisma elementelor sale componente, deoarece in realitate ea reprezinta un sistem de piete, fiind formata din mai multe segmente intre care exista relatii de interconditionare, de dependenta reciproca. Din punct de vedere al obiectului tranzitiei de vinzare si cumparare se disting urmatoarele tipuri de piete:

- piata bunurilor si serviciilor;

- piata factorilor de productie - formata la rindul sau din: piata resurselor naturale(inclusiv pamintul), piata capitalului si titlurilor de valori, piata fortei de munca;

-piata monetara, financiara, etc.

Aceste piete nu reprezinta in sine piete unice, ci sunt constituite la randul lor din alte piete. De exemplu: piata bunurilor si serviciilor cuprinde mai multe piete sectoriale ce corespund bunurilor si serviciilor produse si cumparate in societate, grupate dupa diverse criterii in categorii mai generale sau specializate (piata bunurilor de consum, piata mijloacelor de productie, piata serviciilor, piata automobilelor, piata rulmentilor,etc.). Piata muncii nu este o singura piata ci tot atatea cate domenii profesionale exista, iar in cadrul acestora, cate specializari sunt, fiecare cu grad diferit.     Din punct de vedere al extinderii teritoriale exista: piata locala, piata regionala, piata nationala si piata mondiala.

Aceste piete formeaza un tot intreg, ele se intrepatrund, se influenteaza si se determina reciproc. Aceasta inseamna ca evolutia si mutatiile din oricare parte a pietii se reflecta si afecteaza evolutia si mutatiile din oricare parte a pietei si mutatiile din celelalte segmente de piata, si implicit, ale pietei pe ansamblu. La fel dezechilibrele manifestate pe o anumita piata se propaga si pe alte piete si se amplifica in functie de locul si importanta pietei respective, in sistemul de piata si in economia nationala in ansamblul ei.

Cererea si oferta ca categorii definitorii ale pietei.

Spre deosebire de economiile cu planificarea centralizata in care atat cantitatea cat si preturile la care produsele sau serviciile se vind si se cumpara sunt stabilite in mod subiectiv arbitrar, de catre aparatul central birocratic, in economiile de piata, preturile si cantitatile acestora sunt stabilite prin deciziile unei multitudini de agenti economici, in conformitate cu cerintele obiective ale cereri si ofertei.

Cererea si oferta, mai exact raportul dintre acestea, fiind factori majori ai evolutiei preturilor intr-o economie de piata, sunt, alaturi de concurenta elemente ale mecanismului regulator al pietei. Prin miscarea pretului, relatia dintre cerere si oferta exprima in ultima instanta, situatia pietei, pe unul sau mai multe segmente ale ei. Prin semnalul cel mai important al pietei care este pretul, se pun in evidenta abundenta, lipsa sau raritatea bunurilor si serviciilor precum si a factorilor de productie. Cererea reprezinta cantitatea de bunuri si servicii pe care agentii economici, consumatori sau producatori, sunt dispusi sa o cumpere, la un anumit pret, intr-un timp dat.

Totodata, cererea este un act individual, al unui individ unei intreprinderi sau grup social, insa formarea preturilor depinde de confruntarea cererii totale si ofertei totale a bunului sau serviciului respectiv. Cererea totala pentru un bun sau serviciu considerat, reprezinta suma tuturor cantitatilor cerute de catre toti consumatorii individuali(n) ai acestuia:

C=S_ci(p)

C= cererea totala a unui bun sau serviciu pentru un pret dat.

n= numarul de consumatori

c=cererea unui consumator la un pret dat.

Curba cererii totale reprezinta suma ''orizontala'' a curbelor cererilor individuale ale unui produs. Daca a si b reprezinta curbele cererii a doi consumatori pe o piata, pentru un pret dat cererile celor doi consumatori sint C_a si C_b , iar cererea totala C=C_a + C_b

Pret

P

Cerere(c)

O C=C_a+C_b

Acelasi principiu de lucru este si pentru cazurile in care exista un numar foarte mare de consumatori. Intre cererea pentru un produs si pretul acestuia exista o relatie inversa care poate fi redata printr-o curba a cererii.

Pret

Cerere inelastica

Cerere foarte elastica

( piata supranaturala)

Aceste curbe ne permit sa evaluam elasticitatea consumului in raport cu venitul: cheltuielile pentru achizitionarea produselor agroalimentare cresc mai putin decat proportional fata de elasticitatea mai mic de 1); cheltuielele cu imbracaminte si locuinta cresc proportional cu cresterea venitului(coeficient de elasticitate egal cu 1), iar cheltuielele diverse cresc mai mult decit proportional fata de cresterea venitului(coeficient de elasticitate mai mare de 1).

Curba cererii totale pentru un bun sau curba cererii pe piata indica diverse cantitatii dintr-un anumit bun cerut de toti consumatorii, care corespund unor niveluri diferite de pret. In general cu cit pretul creste cu atit cererea pentru un anumit bun este mai mica, drept urmare, cererea este functie descrescatoare fata de pret. Din reprezentarea grafica se observa ca scaderea cererii nu este insa proportionala cu cresterea preturilor. La inceput cererea scade mai accentuat, apoi mai lent, pina cind tinde sa devina constanta.

Oferta reprezinta cantitatea de bunuri si servicii care poate fi vinduta pe piata la un anumit pret. Intrucat formarea preturilor depinde de confruntarea ofertei totale cu cererea totala, oferta pentru un bun sau serviciu anume reprezinta suma tuturor cantitatilor oferite de toti producatorii individuali (n) ai acestuia :    O=Soi(p), unde :

O=Oferta totala a unui bun sau serviciu la un pret dat;

n= numarul de producatori;

o= oferta unui producator al acelui bun sau serviciu la un pret dat.

La fel ca si cererea, curba ofertei totale pentru un anumit bun sau serviciu se obtine insumarea orizontala'' a curbelor ofertelor individuale ale acestui bun sau serviciu. Daca a si b reprezinta curbele ofertei a doi consumatori pe o piata, pentru un pret dat ofertele celor doi consumatori sint Oa si Ob, iar oferta totala este: O=Oa+Ob si respectiv C va fi traseul curbei ofertei totale.

Pret

P

O Oa Ob O=Oa+Ob oferta

Relatia dintre pretul unei marfi si cantitatea din acea marfa disponibila vinzarii pe piata poate fi redata prin curba ofertei.

Pret

P3 Zona de inelasticitate totala

P2

P1

O O1 O2 O3 oferta

Exprimind diversele cantitati de marfuri pe care vinzatorii sunt dispusi sa le vinda la anumite niveluri de pret, aceasta relatie este directa, in sensul ca oferta creste pe masura ce sporeste si pretul. Aceasta se explica prin faptul ca pretul situandu-se la un nivel mai ridicat, producatorii urmaresc sa ofere cit mai multe produse pentru a-si spori profiturile lor.

Intre cele doua categorii corelative ale pietii-oferta si cererea de marfuri si servicii - se stabileste un anumit raport, care reprezinta o forma specifica de exprimare a relatiilor dintre productie si consum in conditiile productiei de marfuri. Raportul dintre cerere si oferta are un caracter legic, fiind relevat de legea cererii si ofertei. In esenta, legea cererii si ofertei exprima faptul ca intr-o piata concurentiala, toate celelalte conditii, raman constante, cererea pentru un anumit produs sau serviciu creste pe masura ce pretul creste. Preturile si cantitatile la care produsele sau serviciile se vind si se cumpara tind sa fie determinate de punctul in care cererea si oferta sunt egale.

Intr-o economie de piata actiunea legii cererii si ofertei este o problema esentiala, intrucat piata fara rolul adecvat al actiunii acestei legi nu este o piata efectiva. Exista si intr-o economie cu planificare centralizata piata, dar cererea si oferta merg pe drumuri foarte distincte, care practic foarte rare ori se intilnesc, iar atunci cind acest lucru are loc, se realizeaza in cea mai mare parte a situatiilor in favoarea ofertei, mai exact a unei oferte limite dirijate si controlate, conceputa, de cele mai multe ori, fara corelatii cu cererea. Sau, economia de piata in sensul cel mai bun al cuvintului, implica o actiune reala a legii cererii si ofertei. Pina nu este creat cadrul de actiune al acestei legi, a mecanismelor care vor permite o intilnire favorabila intre cerere si oferta, nu putem spune ca avem de-a face cu o ecou de piata.In analiza actiunii legii cererii si ofertei trebuie sa avem in vedere si faptul ca ea se exercita intr-un anumit cadru institutional si social si se afla sub impactul nu numai a factorilor economici ci si a celor psihologiei si sociali, cum ar fi de exemplu, comportamentul individual rational, prin care fiecare agent economic urmareste maximizarea satisfactiilor sale cu minimum de cheltuieli, comportament ce depinde nu numai de venit ci si de mediul social, traditii, conceptii. De aceea in cadrul pietii cererea si oferta nu pot fi neglijate.