Standardizarea produselor agricole si agroalimentare

Standardizarea produselor agricole si agroalimentare

Intr-o economie de piata, asigurarea si ridicarea continua a calitatii produselor constituie scopul principal al activitatii de standardizare

Standardizarea reprezinta activitatea de elaborare si implementare a unor documente de referinta (standarde), care contin solutii ale problemelor tehnice si comerciale cu privire la procesare si la rezultatele acestora, avand un caracter repetitiv in relatiile dintre parametrii economici, stiintifici, tehnici si sociali. Standardizarea are ca scop facilitarea desfasurarii normale a activitatilor in toate domeniile economiei, atat la nivel national, cat si pe plan regional si international, servind atat pentru pregatirea si vanzarea produselor de calitate, cat si la evaluarea calitativa a acestora in cadrul analizelor, controalelor sau litigiilor care apar in cadrul lantului comercial (106).

Strategia actuala a standardizarii are la baza integrarea si simbioza dintre standarde - calitate - certificare, fapt ce nu trebuie sa conduca la o interpretare de constrangere, sau ca un joc complicat si costisitor.

Standardul de stat este un document, cu caracter de lege, prin care se impun norme unitare si rationale de productie (tehnologie, dimensiuni, calitate, receptie, clasificare, nomenclaturi, etc.), obligatorii in toate ramurile economiei nationale.

Standardele de stat stabilesc conditiile tehnice de calitate pe care trebuie sa le indeplineasca produsele pentru a putea fi puse in circulatie, precum si metodele pentru determinarea calitatii produselor respective.

De asemenea, standardele de stat cuprind prescriptii privind depozitarea, ambalarea, marcarea, transportul produselor, etc. iar in cadrul unor standarde speciale se stabileste terminologia pentru produsele standardizate.

Avand caracter de lege, nerespectarea Standardelor de stat atrage sanctionarea celor vinovati.

Standardele elaborate de ISO, IEC, CEN, CENELEC, ETSI constituie documente de referinta incontestabile, utilizate in certificarea produselor.

Standardizarea se regaseste in certificarea conformitatii, ca o prelungire naturala, in sensul ca, pe de o parte, specialistii vor aprecia    utilitatea recurgerii la un organism tert pentru respectarea standardelor, iar pe de alta parte, ca certificarea va spori increderea consumatorului in valorificarea produsului.

Standardizarea reprezinta deci, activitatea organizata, sistematica si permanenta, de elaborare si aplicare a standardului.

In conditiile economiei de piata, ale progresului rapid al tuturor sectoarelor economiei nationale si ale modernizarii proceselor de productie, standardizarea are sarcina de a reglementa si accelera productia si circulatia materiilor prime, semifabricatelor si produselor finite si de a contribui la introducerea tehnicii avansate, utilizand o serie de mijloace:

simplificarea sau tipizarea produselor

unificarea terminologiei si uneori a formelor, care usureaza aprovizionarea si producerea in masa, etc.;

specificarea, care urmareste inscrierea in standarde a caracteristicilor tehnice de obtinere, de folosire, de verificare a calitatii si a conditiilor minime de calitate (diferentiate pe categorii de calitate).

Ca atare, prin standardele de stat se urmareste a se asigura in mod unitar si general urmatoarele obiective:

ridicarea calitatii produselor pe baza celor mai bune realizari pe plan national si mondial;

cresterea gradului de competitivitate a produselor pe piata internationala;

reducerea consumurilor specifice de materii prime, materiale si de manopera;

promovarea utilizarii cu precadere de materiale noi si inlocuitori din productia interna, apte de a substitui materialele scumpe si deficitare, precum si valorificarea superioara a materiilor prime secundare;

extinderea diferentierii produselor pe clase de calitate si corelarea prevederilor de calitate din standardele de stat ale produselor finite cu acelea ale materiilor prime, precum si includerea metodelor de determinare si verificare a calitatii.

Standardizarea produselor agricole si agroalimentare este o reglementare unitara, cu caracter normativ, privitoare la conditiile tehnice minimale pe care trebuie sa le indeplineasca produsele agricole si/sau agroalimentare     pentru a fi acceptate si platite la pretul negociat de beneficiar.

Standardizarea stabileste indicii de calitate si abaterile (tolerantele) admisibile, precum si regulile pentru luarea probelor si metodelor de verificare si determinare a calitatii produselor agricole.

De asemenea, standardele de stat cuprind si prescriptii privitoare la marcare, ambalare, depozitare si transport.

Normele de standardizare sunt stabilite diferentiat si anume: la nivel de firma, standarde profesionale, la nivel de ramura, la nivel regional, la nivel national si la nivel international.

De asemenea, vom intalni standarde cu caracter general (de baza, de terminologie, de incercari) si standarde de produs (complete sau partiale).

Standardele de stat specifice agriculturii au in vedere productia vegetala, productia animala, productia industrial-agricola si mecanizarea agriculturii.

Standardele de stat devenite necorespunzatoare, ca rezultat al cresterii exigentei cumparatorilor si posibilitatilor tehnico-materiale de a obtine produse superioare, sunt inlocuite cu altele mai perfectionate.

Fiecare standard este alcatuit din doua parti :

antetul, care cuprinde intr-un chenar urmatoarele inscriptii:

denumirea de "Standard de Stat";

indexul format din prescurtarea denumirii STAS;

numarul standardului si prescurtat, anul aprobarii (STAS 5320-90);

titlul (cu denumirea produsului standardizat), de exemplu: grau, pentru paste fainoase;

un indice de clasificare format dintr-o litera mare, care simbolizeaza sectorul cuprinzand in general o ramura a economiei nationale si doua cifre (de exemplu S-21);

continutul propriu-zis al standardului, avand diferite capitole, cum ar fi:

generalitati (in care se precizeaza la ce anume produs se refera standardul, clasificarea, terminologia);

conditii tehnice (de calitate) (in care sunt mentionati indicii de calitate minimi pentru produsul respectiv, proprietati fizice, chimice, organoleptice, bacteriologice etc.);

reguli pentru verificarea calitatii (cu precizari asupra loturilor, locului de receptie si modului de luare a mostrelor si a probelor, conditii de acceptare sau respingere a lotului);

metode de analiza si incercari (cu descrierea acestora, precizarea materialelor, reactivilor, aparatura, calculul si exprimarea rezultatelor);

ambalare, marcare, depozitare (pastrare), transport (tipul ambalajelor si modalitati de ambalare, conditii de depozitare, mijloace de transport, conditii de transport, specificatiile, locul si procedeul de marcare etc.);

anexe.

In Romania se elaboreaza standarde de firma, standarde profesionale si standarde nationale (care sunt recunoscute prin sigla SR, care semnifica standard roman).

Spre exemplu, Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale a initiat si finantat, incepand cu anul 2003, un program de adoptare a standardelor comerciale europene pentru legume si fructe, astfel ca, pana in prezent au fost finalizate 36 standarde armonizate    (tab. 5).

Standardele europene (elaborate de Comitetele tehnice ale CEN/CENELEC) sunt preluate in mod obligatoriu de colectiile de standarde nationale.

Pe plan international, inca din anul 1946 a fost infiintata Organizatia Internationala de Standardizare (ISO), avand drept scop facilitarea schimburilor internationale de produse si servicii, prin dezvoltarea sistemului international de standarde.

Clasificarea standardelor se realizeaza dupa mai multe criterii si anume:

a)      Dupa sistemul alfanumeric, impartindu-se domeniul de standardizare in 16 sectoare, corespunzatoare ramurilor de productie din care face parte produsul standardizat.

Notarea sectoarelor se face cu litere majuscule. Fiecare sector se imparte in grupe, notate cu cifre arabe (de la 0 la 9) iar grupele se impart in subgrupe, notate prin a doua cifra araba.

b) Dupa sfera de obligativitate se deosebesc:

standarde de stat (STAS) alcatuind categoria de baza si avand obligativitatea generala (pentru toate institutiile si intreprinderile);

standarde de recomandare (STAS-R obligatorii pentru anumite intreprinderi si institutii care dispun de conditii pentru aplicarea lor;

standarde experimentale (STAS-E , obligatorii numai pentru experimentare, cu scopul de a se culege date asupra calitatii unui produs nou sau obtinut dupa o tehnologie noua.

Dupa continut, standardele pot fi:

standarde complete, care cuprind toate elementele necesare pentru descrierea unui produs (repartizate pe capitole, asa cum s-a aratat anterior);

Tabelul 5

Liata standardelor    armonizate (CEE/ONU) pentru legume si fructe

(2003-2004)

standarde partiale, cuprinzand numai anumite capitole intalnite in standardul complet (exemplu: standarde de clasificare, standarde de conditii tehnice, standarde de metode de verificare a calitatii, standarde de ambalare si marcare, etc.);

standarde cu caracter special, care se refera la terminologie, simbolizari, unitati de masura, etc.

Prin precizarea proceselor tehnologice pentru fiecare produs, prin simplificarea, unificarea si specializarea acestora, se influenteaza pozitiv productia, facand posibila specializarea si perfectionarea muncitorilor si a tehnologiei.

De asemenea, prin standardizare se usureaza introducerea tehnicii noi, se reduce consumul specific de materii prime, procentul de rebuturi si deseuri, contribuind in final la scaderea costului de productie.

Cumparatorii si personalul din sfera circulatiei produselor pot identifica usor si cunoaste mai bine caracteristicile produselor standardizate.

In acelasi timp, abaterile calitative pot fi usor sesizate si producatorul poate fi facut raspunzator de consecintele acestora.

Standardizarea favorizeaza accelerarea mecanismului de vanzare-cumparare pe piata interna si externa, deoarece in STAS calitatea produselor este complet definita iar beneficiarul este asigurat ca aceasta va fi respectata.

Prin urmare, standardizarea urmareste mai multe obiective, dintre care enumeram:

simplificarea tipurilor de produse prin eliminarea celor inutile si eventual prin crearea unor tipuri corespunzatoare scopului pentru care au fost create;

simplificarea tipurilor noi de produse, ce are ca obiectiv usurarea trecerii la producerea in serie si ca urmare, o mai buna valorificare a produsului;

unificarea dimensiunilor produselor de acelasi tip, care are drept scop identificarea dimensiunilor;

reglementarea calitatii produselor, avand drept obiectiv eliminarea produselor de calitate necorespunzatoare si stabilirea caracteristicilor fizice, chimice si mecanice obligatorii, pe care trebuie sa le indeplineasca produsele