Tehnici si tactici de negociere

Tehnici si tactici de negociere

A stapani interactiunea vointelor implicate in negociere inseamna a nu cadea prada unor reactii spontane, adica a nu da curs unor porniri instinctuale si pulsionale, fara o determinare logica si rationala. "Alegerea" tacticii de negociere, este adesea, o optiune spontana, o reactie impulsiva la o actiune a adversarului sau la o modificare brusca a conditiilor negocierii. Aceasta inseamna cu totul altceva decat o linie de natiune rationala. Altceva decat o schema tactica selectata premeditat, in raport cu situatia si cu adversarul. Tactica premeditata poate fi o tehnica de comunicare eficace, o capcana retorica sau un truc psihologic. Practica diplomatica si literatura de specialitate pun la dispozitie un intreg arsenal de astfel de tactici, trucuri si scheme de negociere.

Cand suntem confruntati cu situatii dificile, avem tendinta fireasca de a reactiona impulsiv, fara sa gandim suficient (William Ury, Dincolo de refuz, Editura de Vest, Timisoara, 1994).

Cand adversarul te incolteste, ridica tonul si tranteste cu pumnul in masa, numai judeci lucid si detasat, ci cazi prada uneia din cele cateva genuri de reactii spontane, adica:

intorci lovitura,

cedezi si te predai fara conditii,

abandonezi lupta, rupi relatia si lasi totul balta,

iti reprimi pornirile, uiti interesele, taci si inghiti.

Primul gen de reactie este cel mai frecvent intalnit si se bazeaza pe contra si razbunare. Opune loviturii o noua lovitura, atacului cu contraatac, raspunzand cu aceeasi moneda, aplicand legea Talionului. A tipat, tipi. A spart, spargi. A dat, dai. A injurat, injuri s.a.m.d. Este efectul unei tendinte inconstiente de a ne proteja de durerea esecului. Este genul de relatie victorie/infrangere, in care credem ca cineva nu poate sa castige fara ca altcineva sa piarda.

Din nefericire, rareori riposta violenta este suficienta pentru a convinge adversarul sa se opreasca. De cele mai multe ori, conduce la escaladarea conflictului, la o confruntare dura si zadarnica. Intoarcerea loviturii duce la deteriorarea bunelor relatii dintre parteneri. Cand esti invingator trebuie sa te feresti de invins. El nu va respecta un "acord sau o decizie" care nu a tinut seama de interesele si orgoliile sale. Invinsul de astazi este dusmanul de maine.

Al doilea gen de reactie impulsiva este capitularea fara conditii. Te faci mic pentru ca el este mare si cedezi fara lupta. Mergi pe mana adversarului. Inghisuit in corzi, preferi sa cazi de acord cu el. In mod normal, predarea fara lupta poate conduce la framantari si regrete ulterioare. Afacerile bune pot fi ratate. In fapt, daca ne lasam impresionati de atacul si crizele de furie ale adversarului, cu iluzia ca este ultima data cand mai facem acest lucru, nu facem altceva decat sa incurajam alte isterii ulterioare. Dai unui tigru o bucata de carne cu convingerea ca, dupa asta, vei avea grija sa devina vegetarian. Cand te retragi din conflict, fizic sau emotional, numai ai nici un cuvant de spus si nici un control asupra a ceea ce se va intampla. Prin abandon, de regula, problema se complica si mai mult. In plus, cand cedezi fara lupta, devii resentimentar.

Al treilea gen de reactie impulsiva consta in ruperea brusca a relatiilor cu persoana sau cu firma dificila. Este o forma de neimplicare. Incetezi sa mai discuti, pleci bosumflat, te retragi jignit. Daca este vorba de o afacere, renunti. Daca este vorba de familie, divortezi. Daca este vorba de slujba, dimesionezi. Abandonezi negocierile inainte de obtinerea unui acord bun sau rau. Fie sub aspect financiar, fie sub aspect emotional, efectul rupturii poate fi grav: un client mai putin, o casnicie distrusa, o cariera ratata etc. In plus, luand-o mereu de la un capat, risti sa nu ajungi niciodata la celalalt. Este intelept sa te retragi doar atunci cand conflictul nu te priveste cu adevarat.

Al patrulea gen de reactie, reprimarea, consta in refuzul acelui act de existenta conflictului. Asta pentru ca vrem sa pastram relatia cu orice pret. Nu-i rau sa facem acest lucru cand pastram o relatie buna, optand pentru tact si delicatete in defavoarea adevarului brutal. A reprima un conflict inseamna a te preface ca nu iei in seama aspectele sale dureroase si injuste. Faci orice de dragul relatiei si al pacii cu adversarul. Totusi, daca taci si treci cu vederea, el nu va sti tot ceea ce se petrece cu tine. Il suporti rabdator, de dragul linistii, dar el nu stie acest lucru si nu face nimic pentru a-si schimba comportamentul.

Toate aceste patru tipuri de reactii spontane sunt manifestari instinctuale extreme, care trebuie si pot fi evitate prin alegerea rationala a unor tactici fara determinare emotionala.

Tactici, tehnici, scheme si trucuri de negociere

Prinsi in vartejul confruntarilor si certurilor, ne controlam cu deficultate reactiile impulsive despre care am vorbi deja. Daca apelam la cateva tactici, tehnici, trucuri si scheme de negociere, invatate si exersate din timp, sansele de a pastra controlul cresc considerabil. Ele ne ajuta sa preluam initiativa, dar si sa recunoastem tactica adversarului pentru a-i administra antidotul cuvenit. Daca deconsperam tactica adversarului si ii spunem pe nume, destramam ceva din puterea sa de negociere. In plus, avem la indemana o linie de actiune tactica premeditata, un plan pe care merita sa-l respectam. Puterea noastra de negociere creste pe masura ce ne insusim scheme de negociere validate de teorie si practica. Astfel de tactici si tehnici exista cu zecele si sutele atat in diplomatie, cat si in afaceri. Mai inainte de a proceda la alte consideratii teoretice si practice asupra lor, vom prezenta o colectie de tactici si tehnici de negociere, redate sub forma unor pilule concentrate, numai bune de inghitit atunci cand situatia o cere.

Tactica lui "DA., DAR."

"Da., dar." este genul de tactica verbala care ne face mai agreabili pentru partenerul de negociere. Nu costa nimic.

Diplomatii nu spun aproape niciodata NU. Ca si negociatorii buni din mai toata lumea, ei au invatat acest lucru de la asiatici. Intors din lungul sau drum asiatic, Marco Polo scria ca a intalnit adevarate scoli in care erau formati solii si purtatorii de cuvant ai capeteniilor mongole si tibetane. Acestea primeau, seara, atatea vergi la talpi cati de NU le scapau peste zi de pe buze. Oamenii urasc faptul de a fi negati, contestati, contrazisi. "NU" este o negatie directa si categorica care taie, rupe si loveste. Prezinta riscul de a ofensa partenerul si a bloca discutia. "NU" irita si inversuneaza. Este lipsit de delicatete. Oamenii cu tact il evita cu multa grija.

Exprimata simplu, clar si fara echivoc, negatia "NU" ramane fara variante de optiune ulterioara. Nu lasa loc de intors. Rupe comunicarea. In schimb o formulare de genul "Da., dar." poate fi folosita cu sensul de negatie, pastrand si alte doua variante de optiune. Ea are trei nuante posibile: una care inseamna "Da", una care inseamna "poate" si inca una care inseamna chiar "Nu". Oricand se poate continua pe varianta dorita. De ce sa spunem "nu", cand exista "da., dar."?

Atunci cand clientul se plange de pretul prea ridicat, la care ii oferi produsul, nu-i spune "Nu-i adevarat". El nu-i fraier. Mai bine incearca ceva in genul: "Da, aveti dreptate, este mare, dar diferenta vine din calitatea., design-ul., service-ul rapid etc." Asta vrea sa spuna: "Da, sunt de acord cu ceea ce spui tu, dar n-ai luat in considerare faptul ca."

Secretul lui "Da., dar." este acela ca permite formularea opiniei proprii ca pe o continuare aceea ce a spus partenerul si nu ca pe o contrazicere directa a opiniei acestuia.

Exista, insa, si situatii in care. Hm! Mai bine sa va spun pe ocolite. Se stie ca atunci cand un diplomat spune "DA", vei intelege "POATE". Cand o femeie spune "NU", intelegi tot un "POATE". Cand un diplomat spune "POATE", vei intelege "NU". Cand o femeie spune "POATE" inseamna "DA". Un diplomat adevarat nu spune niciodata NU. O femeie adevarata nu spune niciodata DA. Este si asta un fel de diplomatie.

"Piciorul-in-prag"

o tehnica de manipulare psihologica minora

Cand negociezi ceva, indiferent ce si cu cine, urmaresti sa convingi partenerul ca tu ai dreptate, iar nu el. Vrei sa zmulgi un privilegiu, o concesie, un acord. Pentru asta, influentezi in favoarea ta gandirea, sentimentele si comportamentul sau. De l-ai putea manipula, macar putin, ai face-o fara rezerve. Ai facut-o deja. Multi o fac. DA. este inetic, DAR. oamenii se manipuleaza unii pe altii in modul cel mai firesc si natural. Copilasul, care scanceste sau isi alinta mama pentru a primi o jucarie, manipuleaza din cel mai nevinovat instinct. Intr-o mica masura, un cadou sau o floare pot fi instrumente de manipulare, in sensul pozitiv al cuvantului.

Exista tehnici de manipulare majora (100%), precum hipnoza sau programarea neurolingvistica. Acestea anuleaza aproape total vointa manipulatului si o inlocuiesc cu cea a manipulatorului, dar nu sunt la indemana oricui. Marii negociatori si agenti de vanzari le folosesc.

Exista, insa, o multime de tehnici simple de manipulare minora folosite in negocieri, ca si in relatiile interumane de zi cu zi. Una dintre ele este asa-numita "manipulare Ben Franklin". Inventatorul paratrasnetului a fost om politic si negociator stralucit (a incheiat alianta franco-americana, in 1778). In Camera, Franklin avea un adversar abil si necrutator, care il hartuia mereu. Bunavointa si favorurile acestuia trebuiau neaparat obtinute. Franklin insusi povesteste ca s-a framantat mult sa gaseasca o solutie. Cum sa procedeze? Sa arate un respect servil ar fi fost un gest de oportunism si infrangere. Sa-i ofere ceva, in schimbul bunavointei, n-ar fi primit. "Mai bine sa-i cer ceva minor, ceva ce nu mi-ar putea refuza fara sa para caraghios" a decis Franklin. A aflat ca adversarul sau are o carte rara si valoroasa. I-a scris asa ca unui prieten, o epistola in care l-a rugat sa-i faca favoarea de a i-o imprumuta cateva zile. Omul nu avea un motiv intelegent sa refuze si a trimis-o imediat. Peste cateva zile, Franklin i-a returnat-o impreuna cu un biletel in care-si exprima admiratia si recunostinta sa. Cand s-au intalnit in Camera, adversarul i-a zambit de departe, s-a apropiat si i-a strans mana prieteneste. Colegii de Camera erau stupefiati; asa ceva nu se mai intamplase (Bogdan Ficeac, 1996).

Iata, deci, ca cerand un privilegiu minor (cartea), a obtinut un privilegiu major (bunavointa). Franklin a ascultat un proverb care spune cam asa: "cel care ti-a facut deja o favoare este dispus sa-ti mai faca una, mai mult decat cel care-ti este obligat (dator)". Psihologii au studiat "efectul Franklin", au facut o gramada de experimente, au gasit in ele un caracter de regularitate si l-au numit tehnica "piciorul-in-prag". Pentru a determina pe cineva sa faca o concesie majora, mai intai, pui piciorul in prag, ca usa sa ramana intredeschisa. Ceri ceva nesemnificativ, dar de aceeasi natura si greu de realizat. Abia dupa asta, formulezi cererea reala, avuta de la inceput in vedere.

"Baiat bun - baiat rau"

o tactica buna pentru negocierile patronat-sindicate

Sintagma din titlu este chiar numele unei tactici folosite cu rezultatele execelente in negocierile salariale. Este imprumutata din filmele politiste si experinta interogatoriilor lungi, in care suspectul este pasat de la un anchetator la altul. Se gaseste si in manuale.

A fost experimentata si pe pielea mea, in decembrie '89, pe cand ma aflam in ipostaza de conspirator "periculos" intr-o celula a Securitatii. Stateau prost cu caldura, cu hrana, cu apa.

Mai intai, intra primul anchetator, un colonel scund, negricios si al dracului, de la biroul anchete din Bucuresti. Era numai fiere. Ataca dur si nemilos; foame, sete pana mi-au plesnit buzele si cerul gurii, in genunchi pe scaun cu fata la perete, bastoane la talpi, la palme si alte gingasii de care-mi aduc aminte fara o placere speciala. El era "baiatul rau". Dupa ce-si facea numarul, pleca brusc si ma lasa gramada. Dupa cateva minute, intra "baiatul bun": un tip blond, cu ochii verzi, tot numai zambet. Imi aducea apa, ma servea cu o tigara, imi vorbea bland. Parea sincer induiosat de "rahatul" in care intrasem. Ce mai, painea lui Dumnezeu. Imi venea sa-i spun o gramada de lucruri, numai sa mai stea cu mine. Sa nu vina, din nou, baiatul rau. In realitate, se randuiau unul pe altul, dupa un scenariu bine pus la punct.

Ritualul poate fi transpus aproape identic intr-o negociere cu sindicatele. Inchipuie-ti liderii sindicali venind ca niste zmei la directiune. Seful de cabinet ii pofteste in sala de protocol, aduce o sticla cu apa si o tava cu zece pahare. Peste un sfert de ora, intra directorul tehnic, cu o falca-n cer si alta pe pamant. Spumegand de furie, ii repede pe sindicalisti si le vorbeste crunt despre situatia disperata a firmei: costuri mari, profituri mici, risipa, rebuturi, absente, neglijenta, lene si restul. Apoi, fara a mai lasa pe liderii sindicali sa deschida gura, incheie cu ceva de genul: "Mai bine inchid pravalia si va las pe drumuri. Mama voastra de iresponsabili!". Iese brusc, trantind usa. Liderii sindicali se uita nauciti unii la altii; liniste si stupoare.

Dupa cateva minute, intra managerul general. Saluta cordial. Da mana cu toata lumea si, amabil, cheama secretara sa le aduca cate o cafea partenerilor. La cafea, intreaba ce mai e pe acasa, cum merg copiii la scoala etc. Apoi, se declara gata sa asculte revendicarile, dar mai intai reia si el textul cu dificultatile prin care trece intreprinderea. Le si exagereaza putin, dar schimba tonul. In concluzie, este dur "tehnicul", dar are dreptate. Nu-i asa? Cand sindicalistii nu mai spera nimic, generalul arunca "bomba": "Eu stiu ca si voi aveti dreptate. Sa vedem ce putem satisface din revendicarile voastre". Incepe sa le dea cate ceva; mai putin decat ar putea da, dar nu mai mult decat sperau ei dupa teatrul cu "baiatul rau". In final, toata lumea este multumita. Generalul este "baiatul bun". Nu se face sa nu te porti frumos cu el. Va avea succes si la viitoarea negociere. Ce-i drept, directorul tehnic a fost sacrificat, dar acesta a fost rolul sau in scenariul negocierilor.

Tactica "erorilor deliberate"

iarta partenere gresalele mele "fara de voie"!

Oameni suntem si a gresi este omeneste. Bunul si chiar mai putin bunul samaritean stie bine acest lucru si, mai cu voie, mai fara de voie, iarta adesea gresalele semenilor. In afaceri, acest principiu generos este folosit, uneori, ca tactica neloiala de negociere. Unii "gresesc" in mod deliberat, ba chiar si indelung premeditat, cu scopul expres de a dezorienta si insela. O pot face vanzatorii si sefii de depozitie, atunci cand dau restul, atunci cand cantaresc si masoara sau atunci cand "aleg" sortimentul si calitatea ceruta. O pot face distribuitorii, agentii de vanzari, brocherii, consilierii, furnizorii si clientii, atunci cand incheie o minuta, un protocol, o conventie sau chiar un contract. "Gresalele" deliberate se strecoara in documentele scrise, in breviarul de calcul, in anexe, in actele aditionale etc. De pilda, te intelegi cu adversarul de negocieri sa-i revina lui un comision egal cu 3% din profitul net, dar el face hartiile si inlocuieste "net" cu "brut", mizand pe neatentia cuiva. Suma va fi mai mare si merita sa riste. Sunt posibile doua situatii:

a)      "eroarea" este descoperita "in fasa", inainte de a semna si parafa documentele. In acest caz, va fi remediata fara a se putea imputa adversarului altceva decat o "mica" neatentie. O simpla scuza rezolva problema;

b)     "eroarea" trece neobservata. Dupa ce conventia sau contractul sunt semnate si parafate, ea va deveni una din clauzele ce vor trebui respectate ca atare.

Cel mai adesea, erorile deliberate privesc inlocuirea unor cuvinte cu altele care aduc avantaje in plus, fara a sari calul: "profit net" prin "profit brut"; "inclusiv TVA" prin "exclusiv TVA"; "cu adaos" prin "fara adaos"; "cu transport" prin "fara transport" etc. Urmeaza omisiunea sau adaugarea unor cuvinte care au fost, respectiv, nu au fost pronuntate la masa tratativelor, asa fel incat sa conduca la modificarea favorabila a unor clauze contractuale. In acest mod, pot fi "lucrate" specificatiile tehnice sau alte forme de prezentare a parametrilor produselor vandute/cumparate. Exceptie pare sa faca trimiterea la standarde si norme precise, neinterpretabile, dar si aici un STAS, un GOST, un DEN, un ISO etc. Pot fi inlocuite, din gresala desigur, cu un altul care inseamna altceva, mai bun si mai scump.

Deseori, se fac intentionat greseli de calcul: se scade bine, dar se aduna eronat. Se numara gresit, inclusiv bani. Se incurca grosolan impartirile lungi. Se interpreteaza gresit duratele de plata ale dobanzii sau salariului. De pilda, la o suma mare, imprumutata de pe 3 pana pe 28 februarie, dobanda se calculeaza pentru 25 zile, iar nu pe 26 s.a.m.d. Apoi, se pot specifica altfel decat s-au convenit: termenul de garantie, conditiile de asistenta tehnica, service, unitatile de masura etc. Mai ales atunci cand partenerul este obosit sau nervos. Asta se poate aranja sau provoca. Multi comercianti cunosc tactica erorilor deliberate si tare-i bine sa verifici de doua ori pana semnezi odata. Nu-i rau sa ai un "cap limpede" cu tine.

Tactica "ostaticului"

santajul este un gen de terorism in afaceri

In razboi, a lua ostatici este uzual si etic. In practica terorismului, o alta forma dura de conflict deschis, poate fi uzual, dar nu si etic. Ostaticii cresc puterea de negociere. Prin ei, se forteaza fara menajamente mana adversarului.

In forme mai voalate, tactica ostaticului este intalnita in diverse ipostaze ale vietii cotidiene si, desigur, in negocierea afacerilor. Este urata si inetica, dar aceasta nu o impiedica sa fie eficace. In mod obisnuit, tactica ostaticului imbraca haina sordida a santajului. "Ostaticul" nu trebuie sa fie neaparat o persoana. Poate fi un document, o informatie, o situatie, un bun, o suma de bani sau orice altceva suficient de important pentru a forta mana adversarului. In comedia "O scrisoare pierduta", de exemplu, Caragiale tese intreaga intriga in jurul unui document pastrat ca "ostatic".

Regula este simpla: ostaticul este "capturat" si tinut "captiv" pana atunci cand adversarul plateste o "recompensa" sau face o "concesie" de genul celor pe care nu le-ar putea face in conditii normale. Recompensa sau concesia pot fi exorbitante, dar alternativa este si mai rea.

In afaceri, suma de bani platita in avans devine adesea un ostatic. Livrarile facute in avans, de asemenea. Un utilaj complex poate face obiectul unei tranzactii complexe. Aceasta poate fi fragmentata in acorduri partiale, negociate separat. Tranzactiile partiale se conditioneaza una pe alta, astfel incat, de pe urma unei tranzactii deja incheiate se forteaza nota in cele ulterioare. Initial, sunt livrate instalatii "la cheie", dar lipsite de piese de schimb, asistenta tehnica si, mai ales, de consumabile suficiente. Multe firme au cumparat, aparent convenabil, birotica si tehnica de calcul, insotite de un stoc redus de consumabile si piese de schimb. Ulterior, au fost nevoite sa negocieze in conditii de presiune noi livrari de toner, hartie, lampi, celule foto etc. Echipamentele deja cumparate deveneau "ostaticii" prin care li se forta mana. Paradoxal, ostaticul nu se afla in curtea celui care exploateaza situatia, ci in a celuia caruia i se forteaza mana. Ostaticul este situatia ca atare. In jargon, tactica de negociere pe bucati este numita a "mortului in casa". Cazuri de acest gen sunt cu zecile. De pilda, plesneste o teava in baie. Chemi mesterul si te tocmesti. Cere 10000 si se apuca de treaba. Opreste apa din subsol, face instalatia bucati si o imprastie prin casa. Apoi, zice ca-i lipseste un cot si pleaca sa-l aduca. Se lasa seara si nu da un semn. Baia-i scoasa din uz. Vecinii n-au apa si bat la usa. Totul atarna de meserias. Telefonezi, mergi la el si auzi ceva de genul: "Dom le se face, da' cu 90000". Apoi, explica ce grea treaba-i acolo si cum s-a inselat el dimineata. Refuza daca-ti da mana! Ostaticul este in curtea lui. Te are la mana. Eu am patit ceva asemanator cand mi s-a stricat frigiderul. Mesterul a luat compresorul si nu mi l-a adus cu una, cu doua. La fel procedeaza zugravii. Ca sa nu te piarda de client, iti promit ca fac zugraveala in cel mult o saptamana, vin la tine acasa, iti muta mobila, dau 2-3 bidinele cu var si apoi. mai dureaza 3-4 luni pana isi termina treaba.

"Trantitul-usii-in-nas"

inca o tehnica psihologica de manipulare minora

Am mai spus si repet: a negocia, indiferent ce si cu cine, inseamna macar un pic si a manipula. In fond, ceea ce urmaresti este sa influentezi in favoarea ta gandirea, sentimentele si comportamentul adversarului.

Nu ma gandesc la tehnicile de manipulare majora, precum hipnoza (care anuleaza total vointa) sau programarea neurolingvistica si analiza tranzactionala, care te ajuta sa influentezi comportamentele umane. Acestea nu sunt la indemana oricui. Am in vedere doar tehnici si trucuri simple, de manipulare minora, folosita in negocieri ca si in relatiile interumane de zi cu zi. Una dintre ele este denumita de psihologi "trantitul-usii-in-nas" (Bogdan Ficeac, Tehnici de manipulare, Nemira, 1996; Bruno Medicina, Revista "Idei de afaceri"), iar negociatorii ii mai spun si tehnica "retragerii dupa refuz".

Desi studiata de echipe de psihologi (Robert Cialdini, de pilda, in 1975), aceasta tehnica de manipulare este una dintre cele mai banale si larg folosita de oamenii obisnuiti, in situatii obisnuite. Pun pariu ca si dumneata, ca si mine, ai folosit-o de zeci de ori, fara sa stii cum se numeste si ca face obiectul preocuparilor psihologilor. Conform acestei tehnici, pentru a creste sansele de a obtine de la cineva o anumita favoare, vom cere mai intai o alta favoare mult mai importanta, dar de aceeasi natura, stiind aproape sigur ca vom fi refuzati. Abia dupa refuz, cand ni s-a trantit usa in nas, revenim cu solicitarea pe care o aveam in vedere de la inceput. Sansele de a obtine ce vrem cresc considerabil.

Un exemplu uzual este cel intalnit atunci cand dorim sa imprumutam de la cineva o suma de, sa zicem, 1 milion lei. Pentru a creste sansele de a obtine suma dorita, cerem de la inceput sa ne imprumute 2 milioane. Va parea cam mult si, probabil, vom fi refuzati. Scadem pretentiile si cerem doar milionul. Partenerul ne va satisface dorinta mult mai usor decat daca i-am fi cerut aceasta suma de la inceput. De ce? Pai, pentru ca l-am manipulat. In primul rand, pusa alaturi de 2 milioane, suma ceruta pare mult mai mica. (Actioneaza legea psihologica a contrastului, care face ca doua lucruri diferite sa para si mai diferite, daca sunt puse alaturi. In cazul nostru, suma mai mica va parea si mai mica decat este, in fapt). In al doilea rand, in momentul in care am redus pretentiile, partenerul a dobandit cumva sentimentul confuz ca am renuntat la ceva "in favoarea" lui si ramane cu impresia ca nu este obligat. (Actioneaza bunul simt si legea psihologica a reciprocitatii, conform careia, daca cineva face ceva pentru noi, ramanem cu impresia ca trebuie sa facem ceva pentru el). Este oleaca de manipulare aici, nu-i asa? (Asta-i manipulare retorica.) Nu-i etic sa aplici altora trucuri de negociere, dar macar te poti apara mai bine cand altii o fac.

Tactica falsei oferte

un truc de negociere cu. putin teatru

Negocierea pretului este mai intotdeauna un joc cu suma nula, in care unul nu poate castiga fara ca celalalt sa piarda. Pe cat posibil, adversarii se manipuleaza intre ei, macar pana la limita loialitatii si moralitatii.

Una dintre tacticile oarecum neloiale, intalnita rar in manuale si des in practica, este cea a ofertei false. Aplicarea sa implica un anumit scenariu dupa care se joaca putin teatru. Primul act este acela in care cumparatorul face vanzatorului o oferta de pret atragatoare pentru a elimina concurenta si a-l motiva in derularea tranzactiei. Odata ce a obtinut acest lucru, el gaseste un motiv pentru a-si modifica oferta initiala. Apoi, incepe "targuiala" prin care convinge vanzatorul sa accepte noua oferta, de regula, mult mai modesta. Pe cat posibil, vanzatorul este pus in situatia sa nu prea mai aiba de ales.

Asta-i in teorie. Sa vedem cum se aplica in practica aceste (lipse de) principii simple. Presupunem ca vrei sa cumperi un apartament. Rasfoiesti presa si gasesti un anunt care te aranjeaza. Cunosti zona si mergi la sigur. Pretul cerut este 20000 dolari. Suni imediat. Oferi, din prima, cu toata hotararea, pretul cerut chiar daca este prea mare. Lasi telefon si adresa si gasesti un motiv rezonabil sa amani prima intalnire cu doua, trei zile. Vrei sa castigi timp. Multumit ca si-a gasit un cumparator, vanzatorul va descuraja pe concurentii tai. Va retrage si anuntul din presa. Este exact ceea ce doresti. Peste trei zile, il vizitezi. Te declari multumit (daca e cazul); este apartamentul pe care ti-l doresti. Totusi, ai o mica problema: ti-ai facut toate socotelele, ai adunat tot ce puteai lichida etc. si, cu toata parerea de rau, poti oferi doar 19000 dolari, dupa exact 15 zile. In schimb, poti oferi un aconto de 4-5000 dolari imediat, cu acte in regula, la notariat. Va fi o dovada, in plus, ca esti un client serios. Propui contractul peste 8 zile si . dispari. Din acest moment, nu-l mai cauti pe vanzator. Peste cel mult o saptamana, cel putin panicat, te va cauta el. Va afla ca esti plecat intr-o delegatie dificila de cateva zile. Peste cateva zile, te va suna din nou, ingrijorat. Regrete, scuze politicoase si-l mai amani o zi sau doua. In sfarsit, o noua intalnire la care vii jenat si necajit. Joci teatru: "Ce mult mi-ar fi placut., dar sotia a gasit altul, la fel de bun, cu numai 15000 dolari. Pot sa-mi stric casa?". Gogosi. Acum, el are probleme: a cheltuit banii primiti in avans, a retras anunturile, trebuie sa ia totul de la inceput si . are nevoie de bani. In plus, incepe sa se intrebe daca nu cumva a exagerat cu pretul. In fond, care-i valoarea apartamentului?! Mai ca ar fi de acord cu noul pret. Ca sa-l ajuti sa decida, ii spui, confidential, ca mai dai 500 dolari fara stirea sotiei (fondul secret). Cu asta, ai sanse mari sa inchei afacerea economisind 4500 dolari. Nu-s de aruncat.

"Intoxicarea" statistica

cifrele pot spune orice, chiar si adevarul

De cele mai multe ori, scopul practic si imediat al unei tactici de negociere este acela de a convinge adversarul ca tu ai dreptate, eventual, fara a-l contrazice pe el in mod direct.

Convingerile sale pot fi mai usor de zdruncinat, daca se apeleaza metodic la surse de informatii fara legatura expresa cu obiectul negocierilor. In acest scop, el poate fi asediat si bombardat, in rafale epuizante, cu fel de fel de date statistice: studii, extrase din presa, selectii din manuale, prospecte, brosuri, oferte, cataloage etc., care slujesc exclusiv propriului punct de vedere. Regula este simpla: Niciodata si nimic in sprijinul punctului de vedere contrar.

Procedeul este relativ usor de exersat prin trunchierea, dar nu si prin trucarea informatiilor. Selectia statisticilor autentice se face dupa regula eficace, dar nu si loiala: "ramane tot ce ma sprijina, cade tot ce ma contrazice". Datele trebuie sa fie reale si sa provina din surse inatacabile. Cu cat sursele sunt mai autoritare si mai credibile, cu atat efectul de intimidare si persuasiune este mai puternic.

Parada argumentelor provenind din surse documentare trebuie pregatita si condusa cu oarecare profesionalism si talent actoricesc. Cu putin teatru, partenerul poate fi impresionat si coplesit de justetea punctului de vedere prezentat. "Intoxicat" cu informatia autentica si inatacabila (asta se vede), dar trunchiata (asta nu se vede), adversarul va avea sentimentul ca nu si-a pregatit suficient lectia si runda de negocieri. Va gandi ca esti mai destept sau, in orice caz, mai documentat decat el. Complexat, chiar jenat uneori, va dori sa se termine totul mai repede, va ceda mai usor. In fata unui adversar competent, informat si abil, tactica nu are prea mari sanse, dar si nu are nimic de pierdut.

Este si acesta unul din motivele pentru care in echipa de negociatori sunt inclusi experti in diverse domenii. Ei sunt mai greu de dus de nas, iar tactica "intoxicarii" statistice nu se recomanda in negocierile la nivel de experti.

Tactica de bazar

smecheria negociatorului de bazar oriental

Pe cand cucereau Orientul, comandantii legiunilor romane erau scandalizati de negustorii care, la inceput, redicau pretentii exorbitante pentru ca, apoi, sa dea bucurosi marfa pe "nimica toata". Comportamentul lor parea greu de inteles, dar dadea rezultate. Astazi desi ramane tipica pentru bazarul oriental, tactica este folosita in toata lumea, iar psihologii au descoperit ca se bazeaza pe o intreaga filosofie.

Mai intai, este o subtila aplicare a legii psihologice a contrastului care spune ca doua lucruri diferite, daca sunt puse alaturi, par si mai diferite. Un pret de 1 milion pare mai mic langa unul de 5 milioane, dar mai mare langa altul de 10 mii, tot asa cum albul langa negru pare si mai alb.

Apoi, aceeasi tactica foloseste asa zisa lege psihologica a reciprocitatii (do ut des sau facio ut facias), conform careia, daca cineva ne da sau ne ia ceva, simtim dorinta sa-i dam sau, respectiv, sa-i luam altceva in schimb. Un caz particular al aceste legi este cel al concesiilor reciproce din timpul unei negocieri. Daca ridic din start pretentii mari si, ulterior, le cobor la un nivel rezonabil, sansele de a-mi fi indeplinite sunt mai mari decat in situatia in care a-si fi mers de la inceput pe nivelul rezonabil.

Numita si tehnica "retragere dupa refuz" poate fi intalnita in bazar sau la coltul strazii unde negustorul lanseaza cereri exagerate chiar la inceputul negocierilor. De pilda, daca marfa oferita poate fi evaluata decent la 20000 lei, se cere brutal si nejustificat pretul de 50000 lei. Pretentiile sunt arteficiale si premeditate in ideea ca, ulterior, in trepte succesive, sa se renunte cu "bunavointa" la ele. Renuntarile vor lua aparenta unor concesii. Vor fi, insa, niste false concesii. La asa "generoase" concesii, partenerul se va simti obligat sa faca, la randul sau, concesii. Ale sale vor fi insa reale. Avantajul si smecheria: la concesii false se raspunde cu concesii reale.

De regula, in acest mod se ajunge la un rezultat mai bun decat cel posibil in conditii de licitare corecta a pozitiei de negociere. Daca adversarul intra in joc, va fi nevoit sa joace. Tactica este folosita cu succes de abilii vanzatori de bazar. Ei arunca din start un pret asasin, dar se arata dispusi sa tot lase din el, facand false concesii la care adesea, li se raspunde cu concesii reale.

Antidotul cel mai eficace in fata unui adversar care supraliciteaza oferta (subliciteaza cererea), este exagerarea pozitiei de negociere in sensul opus celui in care o face el. Daca cere 50000 lei in loc 20000, in replica, vom oferi 5000 lei pe acelasi produs. Daca jocul negocierii se declanseaza, ramane o marja de manevra in care se raspunde cu concesii false la concesii false. Daca intram in joc fara aceasta marja, anuntand de la inceput pretul corect, afacerea poate fi ratata.

Vanzarea in trei pasi

sari dintr-o extrema in cealalta si lasa legea contrastului sa-si faca treaba

Este vorba de o schema de negociere a vanzarilor, bazata pe saltul de la o extrema la alta si actiunea legii contrastului. Este compusa din trei secvente succesive:

Pasul 1. Propuneti, mai intai, un produs de calitate buna, dar cotat la un pret ridicat. Reactia cea mai probabila a clientului: "prea scump!".

Pasul 2. Reveniti cu oferta unui al doilea produs foarte ieftin, de aceasta data, dar de calitate slaba. Reactia cea mai probabila a clientului: ". preferam calitatea celuilalt". De regula, nu cumpara, inca, dar vinzarea nu este ratata.

Pasul 3. In sfarsit, propuneti un al treilea produs, de calitate apropiata de a primului, dar oferit la un pret intermediar. Reactia cea mai probabila a cumparatorului: "Asta era! Exact ce-mi trebuie". Cumpara imediat si pleaca cu sentimentul ca a facut o afacere buna.

Se constata ca aceasta tactica foloseste efectul de contrast intre extremele pretului si calitatii.

Tactica stresarii si tracasarii

slabeste rezistenta fizica si psihica a adversarului

Ca exceptie si cat mai rar posibil, atunci cand negociem cu un adversar dificil, neprincipal si dezagreabil, dispus sa se angajeze inutil in tratative dure si prelungite, se recomanda folosirea unor tertipuri si tactici de stresare si tracasare. In cadrul acestora, se urmareste slabirea rezistente fizice si psihice a adversarului, pentru a bloca o argumentatie insistenta si vicioasa. Pot fi folosite fel de fel de manvre laterale care, desi nu sunt, in mod direct, ofensatoare si umilitoare, au rolul de a sacai si deranja adversarul, punandu-l in situatia de a grabi finalul negocierilor.

Adversarul poate fi purtat insistent prin halele de fabricatie si depozitele firmei. Poate fi cazat intr-o incapere expusa unor zgomote infernale care sa-l impiedice sa doarma. Asa ceva se poate aranja si la hotelul in care este cazat, precum se intampla uneori in sport, cu echipele care joaca in deplasare (vezi echipa de fotbal a Romaniei, la Kosice, in 1995).

La masa tratativelor, poate fi asezat cu ochii in soare sau alta sursa de lumina iritanta.

Poate fi asezat cu spatele la o usa care scartaie si pe care cineva o inchide si o deschide insistent, ca din intamplare.

Poate fi asezat pe un fotoliu aparent luxos, dar incomod, care scartaie, singurul disponibil, din pacate. Va sta teapan si va obosi repede.

Poate fi asezat in apropierea unei surse puternice de caldura (se folosesc si surse directionale de caldura radianta) sau intr-un curent de aer umed si rece.

Poate fi invitat la o masa la care i se ofera, cu multa generozitate, exact ceea ce nu-i place sau nu poate sa manance. Se pot oferi bauturi tari peste limita rezistentei sale psihice.

Cand relatia pe termen lung nu ne intereseaza si ne propunem folosirea unor astfel de mijloace de presiune, trebuie sa facem acest lucru sub masca celei mai desavarsite nevinovatii si amabilitati, cerandu-ne scuze si prefacandu-ne victime alaturi de adversar.

Cand adversarul nostru foloseste astfel de tactici, iar noi le identificam la timp, ele devin mai usor de neutralizat sau suportat.

Tactica mituirii

negociatorii sunt oameni carora nimic din ce-i omeneste nu le este strain

Este o tactica cu totul neloiala care se bazeaza pe slabirea rezistentei psihologice a adversarului pus in situatia sa accepte daruri mai mici sau mai mari.

Desi rar intalnita in manuale, fie ca vrem, fie ca nu si oricat am condamna-o de (ne)sincer, aceasta tactica este posibila, in practica negocierilor, oriunde in lume. La capitolul coruptie, la nivelul anului 1997, Romania se afla pe locul 37 in lume. Mita se poarta, fie si numai pentru simplul motiv ca negocierile sunt purtate de oameni carora nimic din ce-i omeneste nu le este strain. Tactica mituirii este favorizata atunci cand negocierile sunt purtate prin intermediari si mandatari insuficient motivati de partea pe care o reprezinta.

Desigur, exista o diferenta majora intre protocol si cadou, pe de o parte si mita, pe de alta parte. Exista, insa, si asemanari majore. Rolul protocolului si cadoului oferit clientului sau partenerului de negocieri este acela de a amorsa o atitudine psihologica si un comportament favorabil celui care ofera. In afaceri, functia cadoului si protocolului este una pragmatica si nu una filantropica. Micile atentii plasate pe masa tratativelor (pixuri, calendare, brelocuri, agende, cafele, bauturi etc.) sunt, pana la un anumit nivel, absolut firesti si au rolul de a crea o ambianta favorabila negocierilor. Uzantele diplomatice ale unor state limiteaza protocolul si atentia la cel mult un pranz (sau dineu) acceptat pe cheltuiala gazdei.

S-a constatat ca, atunci cand "atentiile" depasesc un anumit prag valoric, ele trezesc suspiciunea de mituire si risca sa nu mai fie acceptate. Sunt prea mari pentru a trece drept cadouri, dar inca prea mici pentru a deveni mita.

Adevarata mituire incepe de la pragul valoric peste care "atentia" reancepe sa fie acceptata. Pragul depinde de demnitatea, onestitatea, averea, lacomia si gradul de risc la care se preteaza negociatorul. Din acest punct de vedere, prudenta poate lua in considerare si faptul ca orice negociator are pretul lui. Nu se va compromite pentru mai putin decat acest pret.

Relatiile de afaceri stabilite pe termen lung pot fi compromise prin mita, dar favorizate prin cadouri mari. Diferenta dintre cadou si mita ramane una psihologica si strategica. Legea ramane neputincioasa atata timp cat dai sau primesti intr-un cadru strict confidential.

Tactica surprizei

daca nu-l poti convinge, zapaceste-l!

In fotbal sau in handbal, marii jucatori nu sunt neaparat cei specializati in lovituri fixe sau in jocul in viteza, ci acei capabili sa schimbe mereu "tempo"-ul, care lovesc din miscare si trag din orice pozitie. Adversarul este mereu naucit, nu stie la ce sa se astepte in secunda urmatoare.

In negociere, tactica surprizei si alternarii ritmului se bazeaza pe schimbari imprevizibile ale argumentatiei sau comportamentului partilor negociatoare. Deturnarea brusca si neasteptata a sensului discutiei, tacerile si intreruperile surprinzatoare, lansarea unor argumente si atuuri neasteptate etc., pot avea drept efect naucirea si intimidarea continua a adversarului, slabindu-i capacitatea de reactie. Totul este sa stii cand sa schimbi pasul; poate veni un moment in care este bine sa stai de o parte sau altul in care este mai bine sa ataci, un moment in care sa vorbesti sau altul in care sa taci, unul in care sa fii ferm si altul in care sa fii maleabil, unul in care sa iei si altul in care sa dai. Te apropii cu rabdare de acord si, apoi, te indepartezi ca sa te apropii din nou etc. Adversarul va oscila intre speranta si renuntare.

Intr-o proza scurta, scrisa de americanul Oliver Henry, se arata cum, la rapirea fiului lor de catre niste necunoscuti, parintii si-au propus sa nu reactioneze in nici un fel si sa nu-i caute pe rapitori sau sa le raspunda acestora. Rapitorii erau consternati. In scurt timp, copilul a devenit o reala povara pentru ei. Devenisera interesati in a plati ei ceva parintilor numai ca sa-si ia copilul inapoi. Reactia surprinzatoare a parintilor care nu au mai angajat negocieri sau, mai curand, neasteptata lipsa de reactie a acestora, i-a descumpanit complet pe rapitorii care nu si-au mai putut impune conditiile. (William Ury, Op.cit.)

Tactica surprizei poate da rezultate bune in fata negociatorilor neexperimentati sau insuficient pregatiti, care invata scolareste o anumita schema de negociere. Cand sunt scosi brusc din scenariul pregatit din timp, ei raman debusolati si se grabesc sa ajunga la un acord oarecare, numai ca sa se termine totul mai repede. In fata unor adversari puternici si experimentati, insa, este dificil de gasit lovitura de teatru care sa-i descumpaneasca si tactica surprizei nu mai da rezultate satisfacatoare. In fapt, este tot o tactica de hartuiala. Cel mai bun antidot este calmul si faptul de a sti ce vrei.

Tactica reprezentantului

asta depaseste mandatul ce mi-a fost incredintat

Se bazeaza pe ideea conform careia, negocierile pot fi conduse deschis, competent si fara riscuri, numai pana la un anumit grad de profunzime. In mandatul de negociere sunt inscrise limitele minime si maxime in care negociatorul poate lua decizii.

Cumparatorul delegat, de exemplu, poate accepta fara probleme oferta vanzatorului, doar pana la un anumit nivel de pret. Negociatorul vanzator poate accepta, fara riscuri mari, un termen de garantie aflat sub o anumita durata maximala. Peste acest nivel al pretentiilor partenerului, se poate adopta o pozitie de genul: "Asta nu mai pot decide singur" sau "Asta depaseste mandatul meu", "Asta nu-i de competenta mea" etc.

Scopul este acela de a impune ideea ca negociatorul are un mandat limitat, iar in spatele sau se afla un personaj de rang mai inalt, fara acordul sau interventia caruia nu se pot face concesii mai mari decat limita mandatului reprezentantului. Daca, in aceasta prima faza a negocierilor, acordul nu poate fi obtinut in limitele de competenta acordate reprezentantului, personajul de rang mai inalt va interveni sau nu intr-o faza ulterioara. Asta ramane de vazut. Sub aceasta infatisarea, tactica reprezentantului cu prerogative limitate este, adesea, o buna acoperire pentru actiunile de spionaj industrial.

In principiu, tactica reprezentantului urmareste fragmentarea procesului de negociere in doua faze distincte, urmand ca in fiecare dintre ele sa participe doi negociatori diferiti sau chiar doua echipe distincte de negociatori.

In prima faza, se tatoneaza pozitia adversarului si se solutioneaza, pana la un anumit nivel, aspecte si probleme de interes reciproc. Se culeg informatii precise asupra ofertei, asupra partenerului si supra intentiilor acestuia. Se descopera atuurile si punctele slabe. Negociatorul trimis in aceasta prima faza seamana cu "pionul otravit" dintr-o partida de sah. El va fi eliminat din joc imediat ce a creat cateva brese in apararea adversarului. Rolul acestei prime faze, in care negociaza reprezentantul cu prerogative limitate, este acela de a pregati temeinic negocierea propriu-zisa, care va avea loc (sau nu) in cea de-a doua faza.

Negociatorul sau echipa care actioneaza in cea de-a doua faza, daca aceasta mai are loc, vor avea avantajul de a negocia aspecte deja discutate si de a renegocia aspecte deja negociate in prima faza. Cea mai mare parte a informatiilor vor fi fost deja culese si interpretate, iar intentiile adversarului vor fi partial deconspirate. Acum, devine mai clar faptul ca tactica este si o practica a spionajului economic. In prima faza, se culeg informatii, iar a doua nu exista.

Cand este folosita abuziv, aceasta tactica risca sa devina penibila si dezavantajoasa pentru partea care o foloseste incorect. Negociatorii care acuza lipsa unor competente si prerogative elementare sunt ridicoli si nu reusesc altceva decat sa-si enerveze partenerii si sa-si atraga dispretul si aversiunea acestora.

Intre tehnicile specifice folosite in cadrul acestei tactici, mentionam: tehnica acomodarii, tehnica merceologica, tehnica eludarii, tehnica implicarii si tehnica cedarii autoritatii.

Tehnica acomodarii priveste situatiile in care, in afara cadrului oficial al negocierilor, reprezentantul are rolul de a realiza o mai buna cunoastere la nivel interpersonal si a crea un climat de incredere si simpatie reciproca. In aceste cazuri, "reprezentantul(a)" poate fi un prieten comun, o "pila", o autoritate in materie, un agent de protocol si, cel mai adesea, o "animatoare" (un "animator"), care se afla ca din intamplare in localul sau la receptia in care va fi racolat partenerul. Apoi, o masa, un pahar, un dans, o noapte de desfatari si partenerul de negocieri scapa sau uita o gramada de lucruri care ar putea face negocierile dificile.

Tehnica merceologica priveste ingineria produsului, adica receptia cantitativa si calitativa. Reprezentantul rezolva problemele legate de calitate, standarde, garantii, piese de schimb, asistenta tehnica si alte aspecte care tin de elucidarea tehnico-merceologica a obiectului negocierilor. Rolul reprezentantului sau reprezentantilor trimisi in prima faza este tocmai acela de a clarifica toate aceste aspecte. Ei negociaza si receptioneaza partea de produs care tine de specialitatea si competenta lor (partea mecanica, partea hidraulica, partea electrica, partea de constructii si montaj, partea de comenzi numerice, mentenanta, fiabilitatea, aspectele juridice etc.).

Tehnica eludarii se aplica atunci cand, din motive subiective sau obiective, se urmareste afacerea si angajarea negocierilor propriu-zise, dar nu si contactul oficial intre partile negociatoare, eventualii patroni sau manageri. Poate fi vorba de o ruda (nu prea ai putere de negociere in fata rudelor), de un prieten sau un dusman, in fata caruia contactul direct merita evitat, dar nu si afacerea.

Tehnica implicarii priveste situatia in care, reprezentantul care negociaza in numele uneia dintre partile negociatoare este direct implicat in rezultatul final al negocierilor. In cazul unui accident auto, de pilda, societatea de asigurari care, in final, suporta niste cheltuieli de reparatie, este cea care negociaza in numele asiguratului. Ea reprezinta interesele asiguratului, dar si propriile sale interese, data fiind implicarea sa in rezultatul final.

Tehnica cedarii autoritatii este aceea in care reprezentantul primeste totala imputernicire de la una din parti, pentru a-i reprezenta interesele de-a lungul intregului proces de negociere. Nu mai este vorba de un mandat limitat; partea care a cedat autoritatea iese din joc. Reprezentantul va participa la avantajele ca si la riscurile posibile. Avocatii care pledeaza in anumite procese de succesiune sau recuperare a averilor sau a unor daune de interese, de exemplu, vor putea lua totul asupra lor printr-un contract de cedare totala a autoritatii. Ei vor obtine o cota parte din avantaje.

Tactica "feliei de salam"

pas cu pas, ajunge departe

Numita si tehnica "pasilor mici" sau tactica "salami", aceasta se bazeaza pe ideea simpla ca este mai usor de a obtine salamul feliuta cu feliuta decat tot deodata. Cand cerem prea mult, prea repede, adversarul poate fi coplesit pentru moment si are tendinta de a se impotrivi. I se pare mult mai usor sa raspunda printr-un refuz. Pentru el devine tot mai dificil sa continue jocul, fara a parea ca face concesii prea mari, sub stare de presiune. In schimb, prin obtinerea de avantaje partiale repetate, cu un consum mai mare de timp si rabdare, se poate ajunge mai usor la o victorie totala, in final. Succesele marunte pot trece neobservate, dar se pot acumula mai multe succese mici si fara rasunet, pentru consolidarea pozitiilor si obtinerea marilor realizari. Nu trebuie sa ne aflam in posesia intregului salam ca sa ne putem infrupta din el.

Un exemplu de folosire a tacticii "feliei de salam" ar putea fi cel in care compania "FY Isratech", proiectant de circuite integrate speciale din Israel, s-a oferit sa-si deschida afacerile si in Romania. Inginerul Dorin N. din Iasi doreste sa devina reprezentant exclusiv pe piata nationala. Isi da seama, insa, ca ridicand dintr-odata o asemenea pretentie, compania l-ar putea refuza, necunoscandu-l suficient si neavand destula incredere in el. Ca un prim pas, el cere ca in contractul de reprezentare sa se introduca doar clauza de exclusivitate pentru judetele Moldovei. Asa ceva aproape ca nu-i poate fi refuzat, dar este abia prima feliuta. Ulterior, inginerul va dovedi ca lucrurile merg bine si va cere revizuirea contractului cu introducerea clauzei de exclusivitate pentru Romania, iar mai tarziu si pentru Republica Moldova.

Tactica "pas cu pas" este tocmai opusul intelegerilor facute "cu banii jos". In cazul celor din urma, nu exista cale de intoarcere. In mod decis si oarecum brutal, negocierile cu banii jos pornesc de la coada catre cap, in sensul ca, mai intai, se accepta tranzactia sau acordul final si, ulterior, se determina conditiile si detaliile desfasurarii lor. Asta nu inseamna ca nu sunt destule situatii in care este mai eficace sa negociezi "cu banii jos".

Tehnica "time out"

meriti si tu o pauza, omule

Intreruperea periodica a procesului de negociere prin solicitarea de "time out" poate fi o cale de a tempera un partener iritat sau de a-i fragmenta si dezorganiza argumentatia. In plus, solicitarea unei pauze, in momentul in care adversarul lanseaza un atac sau forteaza obtinerea unor concesii inacceptabile, poate fi utila pentru pregatirea unei aparari satisfacatoare, pentru consultarea unor consilieri sau documente si pentru formularea unei strategii de contraatac. In plus, time out-ul poate scoate adversarul din mana, taindu-i elanurile ofensive.

Atunci cand te confrunti (te certi) cu cineva si ostilitatile escaladeaza spre conflict deschis, propune o pauza; o cafea, un ceai, zece minute de muzica sau chiar zece minute de tacere, pur si simplu. La sfarsitul celor zece minute, poti avea placuta surpriza de a nu mai gasi motive pentru continuarea certei; nu mai exista. Time out-ul este respiratia necesara. Merita sa incerci.

Negocierea sterila

negociezi ca sa te afli in treaba

Atunci cand se urmareste negocierea unui acord favorabil cu un partener important (A), pentru a putea creste puterea de negociere in raport cu el, se angajeaza negocieri paralele cu un alt partener, (B). Evident, cu aceasta din urma, fara intentia de a semna un contract. Partenerul al doilea serveste doar ca falsa alternativa, o pozabila la concurenta cu primul partener.

In astfel de cazuri, cu cel de-al doilea partener, se aplica tehnici de negociere sterila, care bat pasul pe loc si castiga timp pentru negociatorii principali. Se solicita concesii imposibile. Se invoca diverse interdictii ale autoritatilor locale. Se intra in detalii tehnice fara semnificatie. Se aglomereaza documentatie inutila. Se invoca prezenta omului "care lipseste" etc.

Tehnica negocierii sterile poate fi folosita si in scopul colectarii de informatie de afaceri sau ca paravan pentru spionajul industrial si economic.

Tactica "daca., atunci."

facio ut facias si du ut des

Uneori, purtam negocieri cu parteneri care, fie nu ne cunosc performantele, fie nu au incredere in noi, fie sunt sceptici sau excesiv de prudenti. In aceste cazuri, trebuie sa profitam de lipsa lor de optimism si incredere pentru a formula solutii si clauze mai avantajoase. O cale de a obtine ceea ce urmarim este retorica si tehnica constructiilor verbale. Formula "daca., atunci." introduce si combina doua propozitii in care, cea de-a doua foloseste pe prima ca punct de plecare. Prima propozitie este o afirmatie precisa asupra unei ipoteze improbabile, care face ca cea de-a doua propozitie sa para si mai improbabila. Prima propozitie promite un avantaj, iar a doua cere o concesie. Concesia ca atare ramane neverosimila, adica o actiune a carei concretizare pare aproape imposibila. Posibilitatea de a face concesii aparent improbabile este capcana magica intinsa partenerului. Ipoteza incerta din prima propozitie poate fi preluata de la partener, dar consecinta improbabila din propozitia a doua este adaugata de noi.

De pilda, in calitatea mea de consultant in marketing, pot negocia cu un client asupra tarifului serviciilor mele. In mod rezonabil, as cere 100 mii lei/ora, dar clientul meu nu crede ca-l voi putea ajuta si nu este dispus sa dea mai mult de 70 mii. Retinerile lui vin din faptul ca el nu crede ca-i voi fi de prea mult folos. In loc sa incerc sa-l conving de teribilismul performantelor mele, eu introduc formula "daca., atunci." si-i spun: "Accept 70 mii ca baza de pornire. Daca vanzarile cresc cu 20% in urmatoarele 6 luni, atunci adaugati o gratificatie de 3% din sporul de profit net?". In mod normal, clientul cade imediat de acord, pentru ca nu crede ca aceasta crestere va avea loc, iar daca va fi asa, oricum solicitarea mea ar fi justificata. Cel care-si asuma riscul sunt eu, dar daca lucrurile merg bine, atunci castigul va fi mai mare decat cel scontat initial. Cine nu risca, nu castiga.

Tactica "scurt-circuitarii"

cand nu-ti convine omul, schimba nivelul de negociere

Ne aflam in fata unei a treia versiuni a tacticii discutate mai sus, cu precizarea ca partea pe care o reprezentam noi este cea care invoca schimbarea negociatorului. Uneori, putem fi pusi fata in fata cu negociatori foarte dificili. Fie ca poseda o dominanta psihologica care nu ne convine, fie se situeaza pe o pozitie de forta si adversitate, fie ca sunt foarte buni specialisti in problema care ne intereseaza. Singura solutie care ne poate salva in astfel de cazuri este ocolirea omului dificil. Acest lucru este, uneori, posibil prin ridicarea nivelului negocierilor la un rang ierarhic superior. Aceasta poarta numele de scurt-circuitare sau suntare a verigii dificile.

De regula, negocierile la nivel de experti ridica adevaratele probleme, pe cand cele la nivel inalt pot deveni, adesea, simple schimburi de onoruri si protocol.

Tehnica parafrazei

in negocieri, nu strica sa fii oleaca papagal, daca o faci inteligent

In dictionar, prin parafraza se intelege reproducerea sau explicarea intr-o formulare personala a unui text sau descurs dat. In negocieri, a parafraza inseamna a reda in rezumat, cu propriile cuvinte, ceea ce am inteles eu din ceea ce a spus partenerul. Faptul ca este vorba de punctul sau de vedere trebuie mentionat in mod expres. Parafraza este introdusa simplu, prin propozitii de genul: "Daca am inteles eu bine." sau "Hai sa vedem daca am inteles si eu ce vrei sa spui." sau "Vrei sa spui ca.".

Parafrazand, dam partenerului multumirea ca sa facut inteles, ne acordam un supliment de timp pentru gandirea si formularea raspunsului si, totodata, verificam faptul ca l-am inteles corect noi insine. Odata cu parafraza, cerem eventuale noi lamuriri. Parafrazand, avem mai usor sansa de a obtine lamuriri suplimentare.

Tactici de asociere/disociere

unde-s doi puterea creste/dezbina si stapaneste!

Doi cumparatori sau doi furnizori, considerati separat unul de celalalt, au o putere de negociere mai redusa decat in situatia asocierii lor. In arta, individualitatile pot fi puternice, in afaceri mai curand aliantele. Cei mai puternici oameni de pe pamant nu sunt indivizii, ci familiile, grupurile, aliantele.

Atunci cand cererile sau ofertele se combina unele cu altele, puterea de negociere creste si se pot obtine preturi mai bune sau multe alte concesii. Se pot asocia firmele, vanzatorii, cumparatorii, dar se pot asocia si grupa, unele cu altele, produsele sau comenzile, pentru a putea exercita presiuni mai mari asupra partenerilor de afaceri. Dupa acelasi principiu, puterea de negociere a adversarului poate sa scada daca dezbini eforturile si aliantele sale, daca dezbini echipa sa de negociere sau daca rupi tranzactia sau livrarea in parti mai mici. Aceasta ar fi o prima versiune a tacticilor de asociere.

O a doua versiune a asocierilor/disocierilor utile in negocieri este de natura semiotica. Din aceasta perspectiva, comunicarea, persuasiunea si manipularea exercitate intre partile negociatoare sunt procese desfasurate pe trei planuri: pragmatic (relatia semn-om), semantic (relatia semn-semnificat) si sintactic (relatia semn-semn). Nivelul care interiseaza mai mult pe negociator este cel pragmatic, adica cel la care se influenteaza si modifica comportamentul interlocutorului.

In acest din urma sens, tacticile de asociere se bazeaza pe hiperbolizarea calitatilor unui produs sau serviciu, prin asocierea acestora cu o imagine de marca buna, cu o experienta pozitiva sau cu o persoana importanta, puternica, frumoasa, cu bun gust etc. Imaginea asociata este folosita ca mijloc psihologic de sugestie si persuasiune. Intr-un mesaj publicitar (pentru DHL), difuzat de revista "Capital", asocierea unei oferte de servicii de corespondenta pentru afaceri cu imaginea miliardarului Viorel Catarama a fost folosita exact cu acest scop. In literatura, acest procedeu stilistic se numeste hiperbola.

In mod similar, dar in sens opus, se poate folosi procedeul stilistic numit litota, care are darul de a minimaliza. Un produs sau o marca pot fi discreditate si minimalizate, prin asocierea lor cu o imagine sau cu o persoana neplacuta, nepopulara, contestata sau care a suferit pierderi mari in afaceri. In plus, in loc de "frumos", spre exemplu, putem spune "frumusel" sau, mai rau, putem spune "nu-i urat".

Atunci cand adversarul face o asociere pozitiva reusita, este necesar sa se procedeze la disociere, la dezbinarea "aliantelor".

Tehnica intrebarilor

cel care intreaba, conduce

Intrebarile ca si raspunsurile fac parte din procesul de negociere, iar, dupa expresia lui Aristotel, "cel care intreaba, conduce". Orice intrebare are caracterul unei cereri, iar raspunsul este o concesie. Arta de a formula intrebari si raspunsuri nu consta in a avea sau nu dreptate ci in a sti ce si cum sa spui si ce si cum sa nu spui.

In orice caz, un bun negociator stie deja majoritatea intrebarilor si raspunsurilor, pe care le va formula atat el insusi, cat si partenerul, mai inainte de a se aseza efectiv la masa negocierilor. El se va comporta ca un student care stapaneste materia si nu poate fi incurcat de profesor.

Prin intrebari bine formulate, se poate prelua oricand initiativa. Se pot verifica si clarifica afirmatiile adversalului. Prin intrebari la care cunosti deja raspunsul, poti verifica daca anumite suspiciuni cu privire la atitudinea adversarului sunt intemeiate.

Prin intrebari, poti incolti adversarul si poti strange surubul, fara sa sari calul, adica fara a leza adversarul in maniera inacceptabila. De pilda, atunci cand observi anumite neconcordante si contradictii intre afirmatiile lui, in loc sa dai totul pe fata cu brutalitate, poti sa te arati doar nelamurit intreband ceva in genul: Nu va suparati, dar n-am inteles prea bine. N-ati putea reveni pentru a-mi explica cum se leaga lucrurile astea unele cu altele?

Intrebarile de protocol si eticheta pot dezamorsa tensiunea din startul negocierilor: Ati calatorit bine? Cum ati dormit?

Tot prin intrebari protocolare, se poate stimula si mentine tonusul psihic al partenerului: Cum reusiti sa va pastrati, mereu, proaspat? Cum obtineti nota asta de eleganta?

Intrebarile tactice pot tergiversa, amana si castiga timp pentru construirea propriei argumentatii: N-am putea relua, punct cu punct, tot ceea ce am cunvenit deja?

Prin intrebari tactice politicoase, se poate evita s-au amana un raspuns direct intr-o chestiune delicata: Imi permiteti, va rog, sa raspund mai tarziu la aceasta problema?

Intrebarile directoare pot orienta discutia in sensul dorit: Aici am cazut amandoi de acord. Credeti ca se poate ataca problema urmatoare?

Intrebarile capcana au rolul de a stabili daca partenerul spune adevarul: N-a ramas asa cum am vorbit la telefon cu colegul dvs.? Ati hotarat altceva?

Prin intrebari expozeu, se pot furniza adversarului informatii avantajoase pentru punctul nostru de vedere: Stiati ca vinul pe care vi-l propun a castigat cateva medalii in strainatate?

Prin intrebari stimulator, se poate orienta si stimula gandirea adversarului in directia vizata de argumentatia noastra: V-ati gandit la cresterea de productivitate pe care o puteti obtine daca .? Inflatia este o problema si pentru dvs.? V-ati gandit sa schimbati ambalajul?

Prin intrebari cu rol de trezire a curiozitatii, partenerul poate fi implicat senzorial in procesul de argumentare: Stiti ce se intampla daca rotesc/rastorn/ micsorez etc.?

Prin intrebari ironice sau agresive, se pot initia atacuri la adresa adversarului: Chiar credeti ca tineretea dvs. va permite sa faceti afirmatii care solicita o experinta mult mai vasta?

Intrebarile retorice pot fi folosite nu atat pentru a obtine raspunsuri, cat pentru efectul lor de argument cu incarcatura emotionala: Superioritatea produsului nostru este evidenta, nu-i asa? Chiar vreti sa va cred? Intotdeauna sunteti pe faza?

Prin intrebari de tatonare se pot depista motivatiile de cumparare ale partenerului: Ce vi se pare esential la un astfel de utilaj?

Intrebarile insinuante au rolul de a face supozitii si ipoteze neplacute si periculoase pentru partener, dar intr-o forma voalata: De ce o fi costand asa mult materialul X?

Intrebarile incuietoare sunt puse direct, pentru a forta o decizie sau chiar pentru a forta sistarea negocierilor: Acceptati sau renuntati? Aceasta este oferta finala? Iti dai seama ce faci? Stiti ce oferta buna v-am facut?

Uneori, atunci cand exista dubii asupra capacitatii de decizie a partenerului, problema poate fi clarificata printr-o intrebare de genul: Sa-mi permit sa presupun ca dvs. sunteti investit cu intreaga autoritate necesara pentru rezolvarea acestei probleme?

Adesea, chiar in momentul incheierii acordului, partenerul poate apela la "smecheria" de a cere o ultima concesie. Lucrul acesta ar putea sa ne revolte, dar tot raul poate fi evitat cu o intrebare de genul: Sugerati cumva redeschiderea negocierilor?

Daca raspunde negativ, ceea ce ramane de facut este respectarea termenilor acordului deja negociat. Daca raspunsul este pozitiv, i se va cere o alta concesie, la schimb.