Dialogul social

Dialogul social

Pentru asigurarea climatului de stabilitate si pace sociala, prin lege sunt reglementate modalitatile de consultari si dialog permanent intre partenerii sociali.

Dialogul social reprezinta ansamblul organizat de contacte si actiuni prin care anumite grupuri (de salariati, conducere, patronate, sindicate, organizatii profesionale, etc.) participa la elaborarea celor mai bune solutii pentru problemele economice si sociale cu care acestea se confrunta, la armonizarea intereselor si la prevenirea conflictelor[1]. Problematica dialogului social poate fi privita atat la nivelul organizatiei, cat si la nivelul intregii economii (la nivel national).

1. Dialogul social la nivelul organizational.

In cadrul organizatiei, dialogul social se desfasoara pe mai multe structuri[2]:

la nivelul locului de munca, ce are ca scop determinarea conditiilor de munca si a continutului activitatilor specifice;

la nivelul relatiilor umane propriu-zise, ce are ca scop imbunatatirea relatiilor dintre executanti si conducatori la nivelul subunitatilor organizatiei si cresterea gradului de descentralizare a activitatilor;

la nivelul cointeresarii financiare, ce are ca scop adoptarea unor politici salariale care sa motiveze si sa stimuleze salariatii (bonusuri, prime, participare la beneficii, etc.);

la nivelul asocierii la putere, ce are ca scop participarea salariatilor la capitalul social al intreprinderii; salariatii devin intr-o anumita masura, proprietari ai intreprinderii, ceea ce amplifica gradul de aderare a acestora la rezultatele obtinute.

Functionarea acestor structuri poate fi asigurata prin intermediul reprezentantilor salariatilor (oameni alesi de catre angajati pentru a prezenta conducerii diferite opinii sau solicitari), a delegatilor sindicali (acestia reprezentand interesele membrilor sindicatului respectiv) si a comitetelor de intreprindere (formate din reprezentanti alesi ai salariatilor si reprezentanti ai conducerii intreprinderii).

2. Dialogul social la nivel national.

Consiliul Economic si Social este institutie publica de interes national, tripartita, autonoma, constituita in scopul realizarii dialogului social la nivel national. Obiectul actiunilor Consiliului Economic si Social priveste restructurarea si dezvoltarea economiei nationale, privatizarea agentilor economici, relatiile de munca, politica salariala, protectia sociala si ocrotirea sanatatii, invatamantul si cercetarea, relatiile cu organizatiile neguvernamentale si internationale. Consiliul Economic si Social este format din 27 de membri (9 numiti de guvern, 9 numiti de confederatiile patronale reprezentative la nivel national si 9 numiti de confederatiile sindicale).

In indeplinirea misiunii sale, Consiliul Economic si Social are doua roluri esentiale: un rol consultativ in stabilirea politicii economice si sociale si un rol mediator al starilor conflictuale intervenite intre partenerii sociali[3].

In cadrul ministerelor si prefecturilor functioneaza, in conditiile legii, comisii de dialog social, cu caracter consultativ, intre administratia publica, sindicate si patronat.

Sindicatele

Sindicatele au renascut dupa decembrie 1989, constituind astazi partenerul cel mai bine dezvoltat in dialogul social.

Conform Legii nr. 54/2003 cu privire la sindicate, acestea sunt persoane juridice independente, fara scop patrimonial constituite in scopul apararii si promovarii intereselor profesionale, economice si sociale, culturale si sportive ale membrilor lor si a drepturilor acestora prevazute de legislatia muncii si contractele colective de munca, fiind independente de autoritatile politice, partidele politice si patronate.

Trasaturile caracteristice ale sindicatelor pot fi sintetizate dupa cum urmeaza[4]:

Sindicatele sunt organizatii profesionale;

Sindicatele se constituie in temeiul dreptului de asociere consacrat de Constitutie;

Sindicatele functioneaza in baza statutelor proprii;

Sindicatele se constituie cu scopul apararii drepturilor salariatilor, a promovarii intereselor profesionale, economice si sociale ale acestora.

Formele de manifestare a libertatii sindicatelor sunt:

Independenta in raport cu organele statului, partidele politice si patronatele;

Dreptul de a-si alege liber reprezentantii sau liderii;

Dreptul de a-si organiza independent activitatea;

Libertatea de asociere cu alte sindicate sau de afiliere.

Reprezentantilor alesi in organele de conducere ale sindicatelor li se asigura o serie de masuri de protectie (prevazute in legi speciale si in contractul colectiv de munca aplicabil) contra oricaror forme de conditionare, constrangere sau limitare a exercitarii functiilor lor. De asemenea, pe toata durata exercitarii mandatului, precum si pe o perioada de 2 ani de la incetarea acestuia reprezentantii alesi in organele de conducere ale sindicatelor nu pot fi concediati pentru motive care nu tin de persoana salariatului, pentru necorespundere profesionala sau pentru motive ce tin de indeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariatii din unitate.

In indeplinirea scopului lor, sindicatele (prin reprezentantii proprii) au urmatoarele drepturi:

dreptul de negociere si incheiere a contractului colectiv de munca;

dreptul de reprezentare a salariatilor in cazul unui conflict de interese;

dreptul de reprezentare a salariatilor in cazul unui conflict de drepturi;

dreptul de a intreprinde orice actiune prevazuta de lege, inclusiv de a formula actiune in justitie in numele membrilor lor (fara a avea nevoie de un mandat expres din partea celor in cauza);

dreptul de a fi consultat pe parcursul derularii procesului de concediere colectiva;

dreptul de a fi consultat si in numeroase alte chestiuni ce privesc organizarea muncii (de ex. normarea muncii, programarea concediilor de odihna, acordarea concediilor fara plata, etc.);

dreptul de acces la o serie de informatii, unele cu caracter confidential ( de ex. pe parcursul negocierii colective sindicatul poate solicita conducerii unitatii prezentarea grilei de salarii, comunicarea salariilor managerului si ale celorlalte persoane din conducerea unitatii - chiar daca prin lege salariul este confidential);

dreptul de a adresa propunerii de legiferare in domeniile de interes sindical catre autoritatile publice competente;

dreptul sindicatelor reprezentative de a fi consultate in luarea de masuri si elaborarea de programe si de acte normative ( de ex. salariul minim brut pe tara se stabileste dupa consultarea sindicatelor);

dreptul de asistare a propriilor membri prin sprijinirea materiala a acestora in exercitarea profesiunii, construirea de case de ajutor, editarea si tiparirea de publicatii proprii;

dreptul la facilitati fiscale (organizatiile sindicale, ca de altfel si cele patronale sunt scutite de la plata impozitului pe profit pentru o serie de tipuri de venituri, cum ar fi cotizatii si taxe de inscriere ale membrilor, contributii banesti sau in natura ale membrilor si simpatizantilor, etc.)

Studiile care s-au facut asupra miscarii sindicale in perioada de tranzitie din tara noastra, pune in evidenta o serie de caracteristici ce o diferentiaza de cea din tarile membre ale U.E. si anume[5]:

un grad de sindicalizare substantial mai ridicat;

o rata redusa de sindicalizare in sectorul privat, mai ales in I.M.M-uri;

presiune sindicala puternica in sectorul cu capital majoritar de stat;

efecte de "contagiune" al unor actiuni sindicale;

raportul de forte intre partenerii sociali, multa vreme de partea sindicatelor;

pozitia mai puternica a sindicatelor reprezentative la nivel national si sectorial, precum si faptul ca acestea sunt inca puternice in sectorul public favorizeaza diverse inegalitati si inechitati.

Rata de sindicalizare in Romania a fost extrem de ridicata in 1990-1992 (circa 90%), insa in ultimii ani se apreciaza ca aceasta a scazut la mai putin de jumatate ca urmare a schimbarilor aparute in urma proceselor de reforma - in primul rand privatizarea. De altfel, remarcam si pe plan mondial o scadere a receptivitatii fata de sindicate deoarece alaturarea la o organizatie de masa neatractiva, in care trebuie sa te inscrii oficial si sa detii un carnet de membru nu mai corespunde noilor conceptii de viata; cu atat mai mult, atunci cand interesele personalului sunt bine reprezentate de management, dispare necesitatea organizarii unui sindicat .

Doua sau mai multe organizatii sindicale constituite la nivelul unor unitati diferite din aceeasi ramura de activitate sau profesiune se pot asocia in vederea constituirii unei federatii sindicale.

Doua sau mai multe federatii sindicale din ramuri de activitate sau profesiuni diferite se pot asocia in vederea constituirii unei confederatii sindicale.

Federatiile sindicale si confederatiile pot constitui din sindicatele componente uniuni sindicale.

Dintre cele mai numeroase organizatii sindicale din Romania, cu participare la dialogul social, putem enumera: Confederatia Nationala Sindicala "Cartel Alfa", Blocul National Sindical (BNS), Confederatia Sindicatelor Democratice din Romania (CSDR), Confederatia Nationala a Sindicatelor Libere din Romania "Fratia" (CNSLR) .

La angajatorii la care sunt incadrati mai mult de 20 de salariati si daca nici unul nu este membru de sindicat, interesele acestora pot fi promovate si aparate de reprezentantii salariatilor, alesi si mandatati special in acest scop.

Conform Codului muncii, reprezentantii salariatilor au urmatoarele atributii principale:

sa urmareasca respectarea drepturilor salariatilor, in conformitate cu legislatia in vigoare, cu contractul colectiv de munca aplicabil, cu contractele individuale de munca si cu regulamentul intern;

sa participe la elaborarea regulamentului intern;

sa promoveze interesele salariatilor referitoare la salariu, conditii de munca, timp de munca si timp de odihna, stabilitate in munca, precum si orice alte interese profesionale, economice si sociale legate de relatiile de munca;

sa sesizeze inspectoratul de munca cu privire la nerespectarea dispozitiilor legale si ale contractului colectiv de munca aplicabil.

Patronatul (Organizatiile patronale)

Patronul este persoana juridica inmatriculata sau persoana fizica autorizata potrivit legii, care administreaza si utilizeaza capitalul, indiferent de natura acestuia, in scopul obtinerii de profit in conditii de concurenta si care angajeaza munca salariala.

Cu alte cuvinte, nu orice angajator, nu orice persoana care incadreaza munca salariala are calitatea de patron. De exemplu nu au calitatea de patron persoanele fizice care angajeaza personal casnic, deoarece nu au calitatea de "persoane fizice autorizate"; de asemenea nu au calitatea de patron unitatile si    institutiile publice, organizatiile de cult, asociatiile si fundatiile, partidele politice si sindicatele.

Patronatele sunt organizatii de patroni, autonome, fara caracter politic, infiintate ca persoane juridice de drept privat, fara scop patrimonial. Asa cum prevede Codul muncii, patronatele reprezinta, sustin si apara interesele membrilor lor in relatiile cu autoritatile publice, cu sindicatele si cu alte persoane juridice si fizice, in raport cu obiectul si scopul lor de activitate, potrivit propriilor statute si in acord cu prevederile legii.

La fel ca si sindicatele, patronatele sunt parteneri sociali in relatiile colective de munca, participand prin reprezentanti proprii, la negocierea si incheierea contractelor colective de munca, la tratative si acorduri cu autoritatile publice si cu sindicatele, precum si in structurile specifice dialogului social.

Patronatele se pot constitui in uniuni, federatii, confederatii sau in alte structuri asociative. Astfel uniunile si federatiile patronale sunt constituite din doua sau mai multe patronate; confederatiile patronale sunt constituite din doua sau mai multe uniuni sau federatii patronale.

In Romania cele mai reprezentative organizatii patronale sunt: Confederatia Nationala a Patronatului Roman (CNPR), Uniunea Nationala a Patronatului Roman (UNPR), Consiliul National al Intreprinderilor Mici si Mijlocii (CNIMM), Consiliul National al Patronilor din Romania (CoNPR), Patronatul National Roman (PNR), Uniunea Generala a Industriasilor din Romania (UGIR 1903), etc.

Patronatul Roman a fost admis in anul 1996 in Organizatia Internationala a Patronilor ceea ce arata ca organizatiile din tara noastra au indeplinit criteriile fundamentale de reprezentativitate, independenta organizatorica si patrimoniala, respectarea liberei initiative[7].

Guvernul[8]

Guvernul detine un rol important in dezvoltarea dialogului social, care se contureaza in jurul urmatoarelor functii, mai mult sau mai putin limitate:

asigura cadrul de desfasurare a dialogului social;

promoveaza actele normative necesare acestuia, controland modul lor de aplicare in practica;

mediaza situatiile conflictuale dintre partenerii sociali de pe pozitia de sustinator al interesului general;

garanteaza exercitarea drepturilor specifice partenerilor sociali veghind la respectarea jocului democratic.

La nivel national, anul 2001 aduce o premiera pentru Romania: semnarea unui Acord Social intre confederatiile sindicale, confederatiile patronale si Guvern. Desi practica acordurilor tripartite este frecventa in statele cu economie de piata, Romania cunoaste abia acum un prim acord social avand o insemnatate economico-sociala deosebit de importanta. Acordul Social nu este similar unui Contract colectiv de munca, iar din punct de vedere juridic nu naste obligatii reciproce intre parti si nu poate antrena sanctiuni in cazul in care o parte sau alta nu il duce la indeplinire. Totusi Acordul Social creeaza premisele unui dialog constructiv, in spiritul respectului reciproc, pentru continuarea proceselor de reforma in toate domeniile vietii economice, sociale si politice. Obiectivele generale ale Acordului se refera la relansarea cresterii economice, perfectionarea mecanismelor economiei sociale de piata si dezvoltarea parteneriatului social avand obiective clar stabilite pe urmatoarele domenii:

politicile macroeconomice promovate;

rata anuala a inflatiei;

deficitul bugetar;

rata de crestere a numarului de salariati;

rata somajului;

rata cresterii salariului;

stimularea dezvoltarii sectorului intreprinderilor mici si mijlocii;

sprijinirea activitatii orientate spre export care genereaza o cat mai mare valoare adaugata;

intarirea disciplinei financiare;

reducerea blocajului financiar;

incurajarea investitiilor directe de capital;

stimularea introducerii de tehnologii moderne.