Extinderea spre Est a Uniunii Europene

Extinderea spre Est a Uniunii Europene

Extinderea Uniunii Europene reprezintǎ cea mai mare provocare a Europei la inceputul secolului XXI, inceputǎ in 1957, prin semnarea Tratatului de constituire a Comunitǎtii Europene de cǎtre statele fondatoare: Franta, Germania (Republica Federalǎ Germanǎ), Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg. Unul dintre principiile fundamentale ale Uniunii Europene este acela cǎ integrarea este deschisǎ fiecǎrei tǎri europene, care respectǎ principiile libertǎtii, democratiei, pentru drepturile omului si libertǎtile fundamentale si statul de drept.[1]

In prezent, Uniunea Europeanǎ se confruntǎ cu douǎ provocǎri majore: aprofundarea integrǎrii politice si extinderea spre est. Ceea ce deosebeste procesul de extindere inceput in 2004 nu sunt numai provocǎrile ,,traditionale" ale aderǎrilor succesive din trecut, dar si abordarea diferitǎ a dosarului extinderii cu un numǎr de state fǎrǎ precedent.

Extinderea Uniunii Europene inspre centrul si estul Europei este o provocare atat pentru Uniune, cat si pentru tǎrile candidate. Trebuie subliniat faptul cǎ acestea, cu o populatie de peste 100 de milioane de cetǎteni, vor dubla numǎrul statelor membre, iar decalajele economice si sociale vor impune programe intense de ajustare structuralǎ.

Consiliul European de la Essen (Germania), din decembrie 1994, a initiat o strategie globalǎ de pre-aderare[2] destinatǎ tǎrilor din Europa Centrala si de Est, care vizeazǎ:

crearea conditiilor optime de aplicare a acordurilor de asociere incheiate cu aceste tǎri;

sustinerea procesului de tranzitie si de restructurare economicǎ prin

imprumuturi nerambursabile si asistentǎ tehnicǎ (programul PHARE) ;

promovarea unui dialog structurat pe problemele majore proprii fiecǎrei tǎri candidate.

Pornind de la principiile fundamentale ale politicii sociale, incepand cu 1995, Comisia Europeana a propus un program de actiune in domeniul social in urmǎtoarele directii prioritare: ocuparea fortei de munca; consolidarea legislatiei sociale; egalitatea de sanse intre femei si bǎrbati; participarea cetǎtenilor si intǎrirea dialogului social.

Consiliul Uniunii Europene, intrunit la Luxemburg in decembrie 1997, a hotǎrat deschiderea negocierilor in aprilie 1998 cu primele sase tǎri candidate, considerate cel mai bine pregǎtite: Cipru, Estonia, Polonia, Republica Ceha, Slovenia, Ungaria. Doi ani mai tarziu, la Helsinki, s-a aprobat deschiderea negocierilor in februarie 2000 cu urmǎtoarele tǎri candidate: Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Bulgaria si Romania (pentru ultimele douǎ state fiind stipulate anumite conditionǎri, motiv pentru care acestea vor face parte din UE abia in 2007).