Modalitǎti de stimulare a ocupǎrii

Modalitǎti de stimulare a ocupǎrii

1.Stimulente salariale

,,Castigul individual reprezintǎ cel mai insemnat motivator al muncii si al investirii. Este dificil de a asigura o motivatie a performantei ridicatǎ pe termen lung, fǎrǎ amenintarea de a pierde venitul sau de a obtine venituri mai reduse." In acest sens, Guvernul urmǎreste initierea si aplicarea unor masuri de reducere a fiscalitatii pe munca, cu scopul de a creste gradul de ocupare, sporirea venitului net si diminuarea muncii la negru.

Analizand piata fortei de munca, s-a observat ca in prezent sunt persoane care, din diferite motive, sunt excluse de pe piata fortei de munca sau muncesc mai putin decat ar dori si in acest sens ei reprezinta solicitari pentru sistemul de somaj si asistenta sociala, fiind sustinuti financiar de acestea. Dacǎ situatia ar sta altfel, si aceste persoane ar incepe sa munceasca, ele ar deveni platitoare de taxe si impozite, contribuind la intarirea finantelor publice.

Ansamblul de masuri care au fost puse in practica in ultimii ani au avut ca scop cresterea atractivitatii muncii si crearea de noi oportunitati de munca si ocupare pentru someri, inclusiv prin stimularea pastrarii locului de munca. Cresterile salariului de bazǎ minim brut pe tarǎ au fost graduale, respectand prevederile art.159 din Codul Muncii.

Astfel, datoritǎ progreselor economice si a recuperarii pierderilor din anii anteriori in ceea ce priveste produsul intern brut, a fost posibila acordarea in anul 2003, pentru prima data, a unei cresteri reale a salariilor de 3%, printr-un numar de 8 ordonante de urgenta ale Guvernului, referitoare la drepturile salariale ale functionarilor publici, personalului contractual din sectorul bugetar, personalului didactic, diplomatic, clerical, ale magistratilor, controlorilor financiari, precum si ale personalului militar.

Printre mǎsurile pe care statul le ia pentru a incuraja ocuparea fortei de muncǎ se inscriu:

stabilirea indemnizatiei de somaj, care se acorda in suma fixa, neimpozabila, lunara, reprezentand 75% din salariul de baza minim brut pe tara pe perioade limitate, stabilite diferentiat, in functie de stagiul de cotizare.(Legea 76/2002)

reducerea cotelor de contributii sociale- pentru angajat, cota de contributie individuala de asigurari sociale datorata bugetului asigurarilor sociale de stat a scazut de la 11,67% in anul 2002 la 9,5% in anul 2003, iar contributia datorata bugetului Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate a scazut de la 7% in anul 2002 la 6,5% in anul 2003. In cazul angajatorului, contributia datorata bugetului asigurarilor pentru somaj a scazut, de la 5%, in anul 2002 la 3,5% in anul 2003, si la 3% in anul 2004 .

cresterea ponderii masurilor active in scopul cresterii gradului de ocupare a fortei de munca si, implicit, de reducere a somajului prin eficientizarea sistemului de prestatii si servicii sociale acordate categoriilor cele mai defavorizate ale populatiei (Legea nr. 705/2001 privind sistemul national de asistenta sociala si Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat).

acordarea de ajutoare de la bugetul de stat sau din bugetele locale -

- elaborarea si implementarea Planului National Anti-Saracie si

Promovare a Incluziunii Sociale (PNAinc) aprobat prin

Hotararea Guvernului nr. 829/2002;

- promovarea deducerilor din venitul global a unor cheltuieli

(de exemplu pentru reabilitarea locuintei de domiciliu, destina-

te reducerii pierderilor de caldura in scopul imbunatatirii

confortului termic) cuprinse in Codul fiscal, din 2004.

Proiectarea bugetelor a avut in vedere ca indicele de crestere a castigului salarial mediu sa fie mai mic decat indicele de crestere a productivitatii muncii calculat in unitati fizice sau, dupa caz, unitati valorice, in conditii comparabile, in functie de specificul activitatii.

Castigul salariului mediu net 1993-2004 (euro)

In acest sens Programul de Guvernare 2005-2008 specifica faptul ca in urmatorii ani salariul mediu brut pe economie va creste cu aproximativ 60% fata de nivelul actual, iar salariul minim brut pe economie va urma cel putin dinamica de crestere a acestuia. [5]

Prin promovarea acestei politici in domeniul veniturilor salariale se urmareste asigurarea unui salariu care sa permita cel putin un minim decent de viata, dar care sa reflecte totodata, si cresterea productivitatii intr-o economie deschisa si care sa sprijine cresterea ocuparii. La nivel structural, este important ca remunerarea muncii pentru personalul slab calificat sa nu descurajeze recrutarea in muncile platite moderat, iar in acelasi timp salariile nete oferite unor astfel de salariati sa constituie stimulente pentru someri si persoane inactive sa caute un loc de munca.

De asemenea, se impune sǎ se pǎstreze un raport optim intre salariul minim si salariul mediu, astfel incat distributia salariala intre ramuri si intre salariatii cu pregatire diferita sa contribuie la cresterea motivatiei muncii si la cresterea productivitatii.

In acest sens, Guvernul isi propune pentru urmatorii 5 ani[6] :

cresterea salariului minim pe economie, in concordanta cu mentinerea unui nivel decent de trai si in corelatie cu cresterea productivitatii muncii;

reducerea nivelului taxelor si impozitelor pe munca, astfel incat costul total al fortei de munca sa devina atractiv pentru investitori si sa permita crearea unui numar sporit de locuri de munca;

cresteri salariale in sectorul bugetar (institutii publice, regii autonome, companii nationale) prin stabilirea de principii unitare de salarizare si prin introducerea unor criterii de performanta specifice sectorului public;

incurajarea si eficientizarea negocierilor colective.

2. Domeniile pentru crearea de noi locuri de muncǎ

Odatǎ cu procesul de restructurare economicǎ, cererea de locuri de muncǎ in industrie a scǎzut semnificativ, dar a crescut in sectorul serviciilor.

Principalii furnizori de locuri de munca in servicii au fost: ,,comertul cu amanuntul, en-gros-istii si alte activitati de afaceri in industrie, fabricile de confectii si tricotaje, industria pielariei si incaltamintei precum si extractia de gaze si petrol" . Astfel, programele de formare profesionalǎ sunt directionate spre aceste domenii pentru a asigura calificarea fortei de muncǎ ce urmeazǎ sǎ fie incadratǎ pe piata muncii.

3.Corelarea sistemului educational cu nevoile pietei

Oferta de fortǎ de muncǎ este, in principal, rezultatul a doi factori:

corelarea sistemului de pregǎtire profesionalǎ cu caracteristicile progresului tehnologic;

criteriile care influenteazǎ luarea deciziei de a te pregǎti pentru o anumitǎ profesie, criterii care se schimbǎ de la o generatie la alta.

Existǎ, asadar, o anumitǎ ,,ciclicitate" a cererii, desi pot apǎrea situatii in care legǎtura dintre sistemul de pregǎtire si formare si evolutiile economice si tehnologice este gresit realizatǎ si astfel, apar deficite sau excedente de personal in diferite meserii si profesii.

Dupǎ `89 se manifestǎ tendinta modernǎ de trecere de la societatea industrialǎ la cea bazatǎ pe servicii si informatizare, intr-o combinatie de modernitate cu segmente importate din economia traditionalǎ. Aceste transformǎri afecteazǎ si invǎtǎmantul romanesc, incǎ destul de rigid, in special nivelul secundar (profesional si liceal), dintre absolventii cǎruia se recruteazǎ numǎrul cel mai mare de someri.

Mǎsurile care se impun luate pentru adaptarea sistemului de invatamant la cerintele pietei muncii pentru a se asigura tranzitia de la scoala la munca, astfel incat sa se evite riscul de somaj urmǎresc :

extinderea si flexibilizarea sistemului de stimulare a angajatorilor in vederea incadrarii in munca a tinerilor prin acordarea de facilitati in functie de nivelul de studii ale absolventilor de invatamant;

extinderea retelei de centre de informare si consiliere privind orientarea in cariera, prin elaborarea unor programe personalizate astfel incat sa existe posibilitatea orientarii fiecarei persoane catre un loc de munca adaptat aptitudinilor si pregatirii profesionale ″[9].

In ceea ce priveste educatia adultilor, desi s-au fǎcut progrese in special pe linia formǎrii profesionale, nu se poate spune cǎ educatia permanentǎ, in ansamblul sǎu, a constituit o prioritate a politicii post-revolutionare. In 1998, a fost creat Consiliul National pentru Formare si Educatie Continuǎ, iar in 1999, Centrul National de Educatie Continuǎ si Invǎtǎmant Deschis la Distantǎ.

De asemenea, au fost create o serie de institutii noi, care sǎ gestioneze diferite aspecte ale formǎrii profesionale a populatiei adulte. Dintre aceste institutii amintim: Agentia Nationalǎ pentru Ocuparea Fortei de Muncǎ, Consiliul National de Formare Profesionalǎ a Adultilor, Consiliul pentru Standarde Ocupationale si Atestare.