Sindicatele. Conflictele de munca

Sindicatele. Conflictele de munca

Conform Codului muncii, modificat prin Decretul - lege nr. 147/1990, "sindicatele sunt organizatii profesionale care se constituie in temeiul dreptului de asociere prevazute de Constitutie si functioneaza pe baza statutelor proprii". In completare, Legea nr. 54/1991 precizeaza: "sindicatele sunt organizatii fara caracter politic, constituite in scopul apararii si promovarii intereselor profesionale, economice, sociale, culturale si sportive ale membrilor lor si a drepturilor acestora, prevazute in legislatia muncii si in contractele colective de munca".

Pe plan individual, libertatea sindicala consta in dreptul recunoscut oricarui membru al profesiunii de a adera la un sindicat in mod liber, de a se retrage cand doreste sau de a nu adera la un alt sindicat. Referitor la sidicatele concurente, libertatea sindicala se manifesta pe principiul egalitatii si pluralitatii. In raporturile dintre sindicate si stat, sindicatele si unitatile in care ele functioneaza, libertatea sindicala se manifesta prin independenta fata de aceste organe. Orice interventie din partea statului sau a unitatilor in problemele interne ale sindicatelor este interzisa.

Pentru a beneficia de libertatea sindicala, o persoana trebuie sa aiba calitatea de salariat, de asociat intr-o cooperativa sau sa faca parte dintr-o categorie profesionala. Somerii care si-au incheiat definitiv activitatea profesionala, pensionarii, elevii si studentii nu pot face parte din sindicate. Potrivit Legii nr. 54/1991, ingradirea activitatii sindicale constituie infractiune.

Pentru indeplinirea obiectivului lor, apararea si promovarea intereselor membrilor acestora, sindicatele pot desfasura o gama larga de activitati, inclusiv de natura economica, comerciala sau bancara. Sindicatele pot, in conditiile prevazute in statutele proprii, sa sprijine material pe membrii sai in exercitarea profesiei, sa constituie case de ajutor reciproc proprii, sa editeze si sa tipareasca publicatii specifice proprii, sa administreze in interesul membrilor lor case se cultura, unitati de cercetare si unitati de invatamant specifice profesiilor reprezentative, sa administreze unitati comerciale, economico - sociale, unitati bancare proprii, sa sprijine activitati culturale si sportive etc.

Organizarea unui sindicat porneste de la initiativa unui grup de minimum 5 salariati; prin popularizarea cu mijloace adecvate a initiativei de actiune, numarul aderentilor creste. Managerii organizatiei au datoria legala sa asigure conditii favorabile pentru organizarea sindicatului. Pe de alta parte, responsabilii departamentului de resurse umane furnizeaza grupui de initiativa informatii privind legislatia in materie si, dupa caz, preiau o parte din sarcinile organizarii sindicatului. La data stabilita de initiatori are loc adunarea generala de constituire a sindicatului, in prezenta a cel putin 15 membrii fondatori. Adunarea generala adopta statutul sindicatului care cuprinde reglementari privind: organizarea, functionarea, si dizolvarea organizatiei. De asemenea, sunt adoptate normativele privind: scopul, denumirea, sediul, modul de dobandire si de incetare a calitatii de membru, drepturile si obligatiile membrilor, cuantumul si modul de incasare a cotizatiilor, organele de conducere, modul de alegere si revocare a liderilor, durata mandatului liderilor, periodicitatea alegerilor pentru functiile de conducere, atributiile liderilor, reglemetarile privind modificarea ulterioara a statutului, normele privind comasarea, afilierea si dizolvare a sindicatului etc. Dezbaterile adunarii generale sunt consemnate intr-un proces verbal, care este semnat de membrii fondatori prezenti.

Etapa urmatoare constituirii sindicatului este materializata prin depunerea de catre reprezentantii alesi a cererii de inscriere la judecatoria pe raza careia se afla sediul sindicatului. Dosarul de inscriere la judecatorie mai cuprinde: procesul verbal de constituire, statutul si lista membrilor din organul de conducere alesi in adunarea generala. In termen de 5 zile de la depunerea dosarului de inscriere, timp in care verifica temeinicia legalitatii demersului, judecatoria pronunta o hotarare argumentata, de admitere sau de respingere a cererii. Hotararea judecatoriei este supusa recursului care poate fi solicitat de initiatori, de procuror sau de alte persoane. Dupa dezbaterea intr-o noua instanta, judecatoria adopta o hotarare definitiva. In cazul hotararii pozitive, judecatoria inscrie sindicatul intr-un registru special. Sindicatul dobandeste personalitate juridica de la data ramanerii hotararii definitive a hotararii judecatoresti de admitere a cererii de inscriere. Orice modificare ulterioara a statutului sindicatului trebuie sa parcurga aceleasi etape ca in cazul infiintarii.

Pentru coordonarea actiunilor lor, sindicatele din aceeasi ramura de activitate se pot asocia in vederea constituirii unei federatii sindicale profesionale. Doua sau mai multe federatii sindicale se pot asocia, la randul lor, pentru formarea confederatiilor sindicale. Federatiile sindicale si confederatiile dobandesc personalitate juridica, prin hotararea judecatoriilor judetene sau a municipiului Bucuresti.

Printre obiectivele majore ale unui sindicat enumeram: a) protejarea locurilor de munca ale salariatilor; b) obtinerea castigurilor salariale convenabile membrilor; c) asigurarea conditiilor de munca optime, conform normelor legale, de catre angajator; d) respectarea normativelor privind concediile, timpul de lucru si de odihna; e) asigurarea normelor de protectie si de securitate a muncii; f) asigurarea conditiilor pentru petrecerea timpului liber si pentru refacere etc. Toate obiectivele sindicatelor provin din normele de drept care reglementeaza activitatile si procesele de munca in cadrul unitatilor. Pe de alta parte, sindicatele, respectiv federatiile si confederatiile au rolul de a se constiui intr-un partener activ al angajatorului, respectiv al patronatului la nivel de ramura sau la nivel national. Altfel spus, sindicatul apara drepturile membrilor sai care decurg din legislatia muncii, si din contractele colective si individuale de munca.

Litigile dintre sindicate si patronat se desfasoara prin mijloacele: negocierea, medierea, petitia, protestul, mitingul, demonstratia si greva

Potrivit art. 2, alin. 1 din Legea nr. 15/1991 "sunt considerate conflicte de munca, orice conflicte cu privire la interesele profesionale cu caracter economic si social ale salariatilor, organizati sau neorganizati in sindicate, rezultate din desfasurarea raporturilor de munca dintre unitate, pe de o parte, si salariatii acesteia ori majoritatea salariatilor ei, pe de alta parte".

Actiunile de care sindicatele pot uza in privinta conflictelor de munca, conditiile de declarare, desfasurare si incetare a grevei sunt prevazute in Legea nr. 15/1991.

Conform legii, nu pot constitui obiect al conflictelor de munca urmatoarele:

litigiile dintre salariati si unitate a caror solutionare este supusa altor reglementari legale decat cele prevazute in legea pentru solutionarea conflictelor colective de munca;

revendicarile salariatilor pentru a caror rezolvare este necesara adoptarea unei legi;

realizarea unor scopuri politice;

solicitarea anularii masurii incadrarii in unitate a unor persoane;

solicitarea obtinerii modificarii clauzelor contractului colectiv de munca, a unui acord realizat anterior sau a unei hotarari definitive a comisiei de arbitraj prin care s-a solutionat anterior un conflict colectiv de munca pe toata durata de aplicare a acestuia.

Petitia este cererea scrisa adresata conducerii unitatii sau altei autoritati (organe ale justitiei, organe specializate ale statului, ministere de resort), in vederea solutionarii unor abateri de la prevederile legale privind dreptul muncii.

Protestul este manifestarea impotrivirii sau dezacordului cu o anumita hotarare a patronului sau managerului, in legatura cu desfasurarea in conditii considerate ilegale de catre sindicat a proceselor de munca. Protestul se poate exprima in scris, verbal sau prin alte forme.

Mijloacele mentionate sunt cele care permit rezolvarea rapida a problemelor; utilizarea lor presupune efort minim pentru ambele parti (patron - sindicat), cheltuieli minime si premisa anihilarii escaladarii conflictului de munca. Acutizarea conflictului de munca va conduce la forme de protest majore: mitingul, demonstratia si greva.

In cadrul negocierilor partile sunt considerate egale astfel incat nici una dintre acestea nu poate impune un anumit punct de vedere; rezolvarea situatiei create se face prin consens, daca legislatia muncii nu a fost incalcata. Liderii sindicatelor sunt aparati prin lege de obstructionare, conditionare, presiuni sau agresiuni.

Parteneri ai patronatului fiind, sindicatele trebuie invitate la negocieri in faza elaborarii actelor normative si adoptarii hotararilor majore privind unitatea ca organizatie sau privind resursele umane ale acesteia.

Ca forma extrema de protest, greva reprezinta incetarea colectiva si voluntara a muncii de catre salariati, in scopul dobandirii unor revendicari profesionale determinate in mod concret si carora unitatea refuza sa le dea curs. Greva antreneaza perturbatii majore in realizarea legaturilor functionale interne, micsorarea sau incetarea productiei, inregistarea unor pierderi insemnate de natura diversa, crearea unei situatii sociale tensionate s.a. Pe langa pierderile inregistrate de salariati, organizatia pierde comenzi, clienti si resurse. In conformitate cu prevederile legale, greva poate fi declansata numai de sindicate, cu acordul a cel putin jumatate din numarul membrilor. Pe durata grevei, salariatii isi pastreaza toate drepturile ce decurg din raporturile de munca, cu exceptia dreptului la salariu si la sproruri salariale. Prevederile legale (Legea nr. 15/1991) interzic intrarea in greva pentru anumite categorii de salariati. In si in sunt prezentate diferitele categorii de greva (Tabelul 10.1).