Boala sarutului, vezi si Mononucleoza

Boala sarutului, vezi si Mononucleoza

Transmiterea virusului Epstein-Barr se face prin contact direct sau intim, cel mai adesea prin sarut sau pe cale aeriana prin inhalarea picaturilor de secretie nazo-faringiana. Media de varsta la care apare boala este de 18 ani, fiind semnificativa pentru transmiterea bolii prin contact intim (prin sarut) ca rezultat al impulsului sexual. O alta modalitate de transmitere este cea prin transfuzii de sange sau plasme sau dupa transplanturi.

Mononucleoza infectioasa este raspandita pe tot globul. Boala poate apare sporadic dar si in epidemii. La noi in tara au fost descrise focare epidemice printre elevi si studenti. Incidenta maxima de aparitie a bolii este primavara si toamna.

Receptivitatea la virus este generala, adica toti oamenii indiferent de varsta pot face boala, care poate sa se manifeste clinic sau sa fie doar o forma inaparenta.

Virusul patrunde in organism pe cale orofaringiana si afecteaza intreg organismul prin proliferarea de limfocite B.

S-au gasit in sange un mare numar de celule mononucleare iar in variate organe si tesuturi ca: splina, ganglioni limfatici, maduva osoasa, ficat, sistem nervos, rinichi, miocard, mucoasa faringiana, infiltrate de mononucleare.

Boala poate sa debuteze brusc sau gradat cu cefalee, frisoane, febra, lipsa poftei de mancare, oboseala, urmate de aparitia anginei si de marirea ganglionilor.

Febra are valori de 39-40 grade si dureaza cateva zile, iar in cazuri mai severe poate dura chiar doua saptamani. La adolescent febra este mai mare si mai prelungita, iar la copilul mic febra este mai mica. Angina manifestata prin tumefierea si congestionarea amigdalelor apare la 80% din cazuri. Uneori amigdalele sunt acoperite cu exudat, care poate fi in cantitate mare si confluent dand aspect de falsa membrana si ducand la confuzii de diagnostic cu difteria, boala foarte rara in ziua de azi pentru ca toti copiii sunt vaccinati inca de la nastere in repetate randuri.

Bolnavul are dureri la inghitire iar din gura exala un miros neplacut.

Complicatii.

La 25% din cazuri, apare ca semn precoce al bolii, intre ziua a 3-a si a 7-a de boala, mici pete hemoragice pe palatul dur si pe cel moale si pe frenul lingval. Ganglionii limfatici se maresc la toti bolnavii si pot avea dimensiuni de la un bob de fasole, pana la marimea unei alune. Cel mai frecvent sunt mariti ganglionii laterocervicali care sunt fermi la presiune si sunt durerosi. Si ganglionii axilari, inghinali, epitrohleeni (de la cot), mezenterici (din abdomen) pot fi mariti. Limfoadenopatia (marirea ganglionilor) poate persista cateva saptamani.

Si marirea splinei poate apare la 70% dintre cazuri, dar aceasta marire este moderata. Marirea ficatului (hepatomegalia) este si ea destul de frecventa. Cel mai des sunt modificate testele hepatice (marirea transaminanzelor, care arata afectarea celulei hepatice, modificari care apar dupa a 2-a saptamana de boala si care dispar dupa cateva saptamani). Daca s-ar efectua punctie hepatica cu examinarea ficatului la microscop s-ar observa ca in majoritatea cazurilor de mononucleoza infectioasa exista o hepatita anicterica (fara ca pacientul sa aiba culoarea galbena a tegumentelor). Acest fel de hepatita dispare complet (nu se transforma in hepatita cronica).

Foarte rar in mononucleoza infectioasa pot sa apara pe piele eruptii hemoragice sau asemanatoare cu cele din rubeola sau scarlatina.

În aceasta boala plamanul poate fi afectat printr-o pneumonie atipica, interstitiala, manifestarea clinica fiind o tuse uscata, aparuta in accese.

Ce arata analiza sangelui?

Modificarile care apar in sange sunt caracteristice si confirma boala. Numarul leucocitelor poate creste pana la 30.000-40.000/mm cub.

Neutrofilele sunt in numar scazut, iar mononuclearele periferice cresc. Dintre mononuclearele periferice sunt caracteristice limfocitele "atipice" care sunt celule mari, cu o citoplasma albastra, cu vacuole care le da aspectul spumos, cu un nucleu lobat. Aceste celule atipice persista peste 10 zile, dar nu sunt specifice bolii, ele putand fi intalnite si in rubeola si toxoplasmoza. Anticorpii fata de virusul Epstein-Barr apar in sange la toti bolnavii de mononucleoza infectioasa si pun diagnosticul sigur de boala.

De obicei in 2-3 saptamani (sau cateodata mai repede) febra scade, concomitent cu ameliorarea starii generale si cu disparitia anghinei. În schimb modificarile din sange si marirea ganglionilor persista mai multe saptamani.

Boala poate sa apara si sub forma inaparenta cand bolnavul nu simte nimic, ea fiind demonstrabila doar prin analize de sange. Exista in schimb si forme severe de boala, care pot fi chiar mortale in stari de imunodeficienta. La indivizii cu tulburari de imunoreglare boala se poate croniciza, din cand in cand avand loc reactivarea infectiei cu virus Epstein-Barr, manifestandu-se prin: stare de slabiciune, oboseala, mialgii, stare depresiva, cefalee, subfebrilitate, faringita si adenopatii persistente.

Foarte rar pot aparea complicatii neurologice manifestate prin meningita limfocitara, encefalita si paralizii faciale. De asemenea, rar pot apare anemii hemolitice, purpura trombocitopenica cu sangerari diverse si agranulocitoza. Infiltratia cu limfocite si mononucleare a splinei poate duce la ruptura acesteia datorita friabilitatii foarte mari a acesteia.

Aceasta complicatie apare de asemenea foarte rar si se manifesta prin dureri puternice in hipocondrul stang. Ruptura de splina poate apare accidental, spontan, prin miscari bruste sau prin palpare.

Complicatii mai frecvente sunt cele date de suprainfectiile bacteriene aparute din cauza scaderii numarului de neutrofile: astfel pot apare angine streptococice, otite si sinuzite.

Tratament.

Ca tratament se recomanda repaus la pat si izolarea bolnavului timp de 2 saptamani. Dieta este larga dar cu menajarea ficatului care asa cum am amintit in majoritatea cazurilor, mononucleoza infectioasa este o hepatita acuta fara icter.

Deci este indicat sa se faca tratamentul de la hepatite.