COMPORTAMENT SI SANATATE; Variabile implicate in comportamentul unor populatii specifice de bolnavi

COMPORTAMENT SI SANATATE Variabile implicate in comportamentul unor populatii specifice de bolnavi.

Sanatatea este considerata la nivel european un drept social, la care trebuie sa aiba acces toti cetatenii, fata de SUA, unde sanatatea este mai ales un bun individual, la care pentru a accede trebuie sa poti plati costurile necesare (C. Vladescu , 2004)

In cadrul procesului de adaptare, omul isi construieste existenta proprie prin raportarea optima a intereselor si nevoilor sale la obiectele si situatiile mediului social ambiant.

Pentru a intelege caracterul predictibil al comportamentului uman, intr-un anumit cadru organizational, am analizat distinctiile care pot fi facute, din punct de vedere stiintific, intre irationalitate si eroare. Atunci cand indivizii n-au ales cel mai bun mod de a actiona la un moment dat, inseamna ca au facut o eroare. Dar, pentru a spune ca indivizii au gresit, inseamna ca trebuie sa presupunem ca actionand rational la acel moment au omis anumite date ale problemei, ceea ce a facut ca rezultatul final sa fie diferit de ceea ce-si propusesera. Concluzia generala ar fi aceea ca, numai atunci cand admitem ca actiunea umana se petrece intr-un cadru rational, putem produce predictii. In cazul acesta, pentru ca un individ sa recunoasca eroarea, el trebuie sa fie rational. Iar a recunoaste o greseala echivaleaza cu o recalculare a utilizarii resurselor si o comparare a rezultatelor; aceasta este marca de rationalitate a comportamentului uman.

Orice actiune umana se desfasoara in conditii de incertitudine.

Din acest punct de vedere, predictia (sau previziunea) vizeaza, in domeniul actiunii umane, imaginarea evolutiilor viitoare, pe baza de intuitie sau pe baza de rationament. Predictia rationala se sprijina pe procedee pur empirice, precum corelatii si analogii, sau pe periodicitatea evenimentelor si actiunilor. Astfel, predictia se bazeaza pe o anumita viziune cantitativa si determinista a viitorului, pornind de la variabile cunoscute si cuantificabile, legate unele de altele prin relatii dinamice, in structuri care pot evolua.

Predictia comportamentului uman trebuie sa porneasca, de la deslusirea incertitudinii. Sentimentele de incertitudine sunt nu numai personale, ele pot fi impartasite si cu ceilalti membri ai societatii. Ca si valorile culturale, sentimentele de incertitudine sunt dobandite, invatate si perpetuate prin mecanismele de prezervare a vietii in societate. Aceste sentimente si modurile de a le face fata apartin mostenirii culturale a societatilor si sunt transmise prin organisme civile sau politice specifice, cum ar fi familia, scoala, biserica, statul etc. Ele sunt reflectate in valorile detinute colectiv de membrii unei anumite societati si conduc, in orice societate, la modele si tipare comportamentale care pot parea de neinteles pentru membrii altor societati. Omul este, in definitiv, o fiinta normativ afectiva.

Procesul prin care se formeaza individul uman ca fiinta sociala poarta numele de socializare. Socializarea poate fi vazuta intr-o perspectiva psiho-sociala, ca un proces de formare a personalitatii umane. Consideram oportuna relevarea importantei ereditatii si a mediului in formarea comportamentului uman. Care este cea mai puternica dintre influente, cea naturala sau cea datorata comportamentului dobandit de om in educatia primita?

Pentru adeptii naturalului, comportamentul uman este produsul ereditatii persoanei, ereditate care ii este data la nastere si care se afla in afara controlului uman. Multe din caracteristicile noastre, abilitati si trasaturi de personalitate sunt dictate de echipamentul nostru biologic, de inteligenta innascuta si structura hormonala.

Cei care sustin prevalarea pregatirii dobandite asupra naturalului arata ca fiinta umana este flexibila si adaptabila, iar comportamentul uman este determinat de invatare si de contactele sociale de-a lungul procesului maturizarii.

Filosoful John Locke, de exemplu, arata ca fiinta umana s-a nascut tabula rasa, fara nici o capacitate de intelegere si cunoastere. El crede ca oamenii au putine limite biologice impuse, iar comportamentul si abilitatile lor sunt in mare masura rezultatul invatarii de-a lungul vietii.

Socializarea este procesul fundamental de transmitere a culturii si organizarii sociale la generatiile urmatoare asigurandu-se astfel continuitatea, stabilitatea si perpetuarea societatii. Invatarea limbii, insusirea normelor si valorilor, preluarea traditiilor comune, valorilor acreditate si credintelor ofera copiilor si tinerilor sansa participarii la viata sociala comuna. In acest fel toti membrii societatii accepta aceleasi valori, folosesc aceleasi reguli in stabilirea relatiilor interpersonale sau sociale.

Exista mai multe perspective de analiza a socializarii. Psihologic, socializarea este modul de a invata deprinderile de control al instinctelor. Dezvoltarea fara nici o restrictie a acestora s-ar intruchipa intr-un comportament asocial opus conduitei sociale. De pilda, psihanaliza concepe socializarea ca proces de instruire a individului cu regulile de comportament social adecvat si in cunoasterea comportamentului deviant pentru a fi evitat. Socializarea il formeaza pe copil sa insuseasca valorile societatii in termenii de ,,bun' si ,,rau' si sa controleze orice inclinare innascuta catre placeri sau conduite neacceptate de catre societate. Individul traieste permanent tensiunea dintre necesitatea de a-si adapta comportamentul sau la cerintele sociale si impulsurile lui catre acele activitati nepermise social. Socializarea rezolva aceasta contradictie, orientandu-l pe individ numai spre normele, valorile si regulile sociale. Socializarea este un proces foarte complex. Ea incepe in copilarie si continua de-a lungul vietii prin invatarea modului de trai din societate si din diferitele grupuri.

Prin procesul de socializare, societatea exercita influenta considerabila asupra noilor membri prin faptul ca ei invata cum ar trebui sa fie si cum trebuie sa se comporte. Socializarea este un proces de comunicare interactiva a valorilor, normelor si modelelor de comportament specifice unui grup sau unei societati, desfasurat in evolutia individului pe parcursul intregii sale vieti.

Fiinta umana percepe influentele mediului in care traieste in raport de modul propriu de gandire si de actiune.

Transmiterea normelor, traditiilor, valorilor, conceptiilor sau a modurilor de viata de catre grup sau de catre societate tinteste integrarea individului in structurile sale cu o conduita adecvata scopurilor sociale fundamentale, adica asigurarea ordinii si stabilitatii sociale, esentiale in functionarea oricarei colectivitati. De exemplu, modalitatile de socializare sunt comune tuturor indivizilor din acelasi grup, dar ele difera de la o societate la alta, in raport de particularitatile ei istorice, culturale, religioase si sociale. Socializarea este, asadar, procesul prin care individul deprinde treptat, prin interactiunea cu altii si participand la viata sociala, normele, valorile, gandirea, cunostintele unei anumite culturi in care s-a nascut. Prin socializare insul devine constient de sine insusi, si se afirma ca o persoana capabila de cunoastere. Fiinta umana interiorizeaza activ modelele, normele, valorile si comportamentul cu care vine in contact, modificandu-le in conformitate cu scopurile si interesele sale in cadrul stabilit de societate sau de grup.

Socializarea poate lua diferite forme: socializarea primara, socializarea secundara, socializarea continua, socializarea anticipatorie si resocializarea.

Socializarea primara are loc in copilarie. Ea este procesul de transformare a copiilor in adevarate fiinte umane sociale prin invatarea valorilor de baza, prin pregatire si limbaj. O dezvoltare pozitiva din punct de vedere social si psihologic se intalneste la copii cand acestia sunt crescuti in familii de catre mamele si tatii lor. Cel mai important agent de socializare, mentionat deja, este familia. Rolul ei in socializarea primara este fundamental.

Socializarea secundara se produce ca invatare a normelor si valorilor altor instante de socializare (scoala, grupul de prieteni, grupuri de adulti) orientate catre neutralitate afectiva spre deosebire de socializarea primara din familie, profund afectiva. Pot exista cazuri cand copilul poate sa fie socializat in acelasi spirit familial in instante extrafamiliale (de pilda, casele pentru copii) unde exista o atmosfera familiala. In acelasi timp, trebuie subliniat faptul ca in unele familii, in anumite contexte, socializarea primara sa fie profund deformata.

Socializarea continua este procesul de transmitere si insusire a unor modele culturale si normative de-a lungul intregii vieti a unui individ. Acest tip de socializare reflecta necesitatea invatarii permanente de catre individ, inclusiv in perioada adulta, a noi norme si valori. Educatia adultilor este, in esenta, un act de socializare a adultului.

Socializarea anticipativa implica invatarea valorilor, credintelor si comportamentelor unui grup caruia persoana nu ii apartine in prezent, dar la care adera. Acest tip de socializare permite oamenilor sa faca schimbari in atitudinile si in actiunile lor, schimbari ce vor fi necesare de indata ce ei vor intra intr-un nou grup. Asa se intampla, de pilda, in cazul studentilor la medicina sau drept: ei traiesc socializarea anticipativa atunci cand sunt incurajati sa gandeasca ca doctorii sau ca avocatii, cu toate ca ei inca nu detin acele statusuri. Scopul principal al socializarii anticipative este de a facilita tranzitia spre un nou status sau grup.

Resocializarea se refera la invatarea unui nou set de valori, credinte si comportamente care sunt diferite de cele anterioare. O persoana care trece prin resocializare trebuie sa se dezvete de ce este vechi si trebuie sa invete ceea ce este nou. Cu totii traim resocializarea de-a lungul vietii noastre de cate ori ne schimbam statutul sau grupul de apartenenta. In unele cazuri, acest proces este normal ca atunci cand ne schimbam slujba sau devenim parinti; in alte cazuri, procesul cere schimbari dramatice, cum ar fi cazul unei persoane care este somer sau emigrant.

Un tip special de socializare este socializarea de gen sau de sex. Ea reprezinta una dintre cele mai semnificative modalitati de formare a constiintei diferentei si a stratificarii sociale in orice societate. Diferentele sociale, psihologice si culturale dintre barbat si femeie sunt intarite de procesul socializarii de gen.

In acest sens socializarea de gen reprezinta socializarea ce contine, ca parte (sau valoare esentiala) a culturii, dihotomia feminin masculin, prin care copilul deprinde comportamente, valori considerate de cultura respectiva ca fiind specific masculine sau specific feminine.

Exista mai multi factori care influenteaza procesul de socializare. Ii vom

prezenta succint:

a) determinantul biologic

b) mediul fizic

c) cultura

d) experienta de grup

e) experienta personala

a. determinantul biologic. Este evident ca formarea personalitatii individului, ca si

procesul de achizitie a produselor culturii, este influentata de anumite caracteristici

biologice, inclusiv ereditare. Un anumit tip de temperament, anumite caracteristici

afective, fac ca individul sa asimileze diferit si sa reactioneze diferit la realitatea

sociala.

b. mediul fizic. Se pare insa ca si mediul fizic ca atare ne influenteaza in procesul de

socializare intr-o oarecare masura, tocmai pentru ca noi trebuie sa ne adaptam in

permanenta la el.

c. cultura. Este evident ca profilul cultural al unei societati imprima anumite

caracteristici procesului de socializare.

Ideea de baza este insa aceea ca putem identifica un anumit tip de profil uman pentru anumite societati, in realitate nu neaparat in functie de factorii de relief, ci datorita in primul rand culturii diferite a acelor societati. Cu siguranta ca acesti predeterminanti culturali sunt baza stereotipurilor, adica a acelor caracteristici pe care le acordam unor indivizi, doar pe baza apartenentei acestora la anumite grupuri, in cazul nostru etnice sau rasiale.

d. experienta de grup Viata in grupuri este evident o caracteristica general umana.

Este astfel firesc ca experienta indivizilor, la nivelul grupurilor in care traiesc, sa ii

influenteze in mod deosebit.

e. experienta personala Experienta personala este un factor esential in procesul de socializare. Procesul de socializare nu este un proces de asimilare, similar cu modul in care informatia este stocata intr-un computer. El este intotdeauna un proces de interactiune in care rolul individului socializat este la fel de important cu cel al agentului de socializare.

Mass-media ofera zilnic moduri de socializare din cele mai diverse medii, dar sunt si mijloace de socializare datorita pozitiei lor de comunicare intre foarte multi oameni fara un contact direct fata in fata.

Televiziunea, in special, a devenit un socializator eficient mai ales pentru copii, invatandu-i pe acestia normele pentru un comportament acceptat. Problema studiata intens este relatia dintre violenta la televizor si comportamentul agresiv. Cercetarile scot in evidenta faptul ca oamenii tineri care vizioneaza filme violente la televizor au tendinta de a se comporta agresiv sau violent, in special in situatii care duc la violenta. Acest lucru este adevarat in special pentru baieti intre 8 si 12 ani si pentru aceia care au tendinte agresive native, iar impactul este mai mare la barbati decat la femei.

Abordarea comportamentului uman porneste, in mod necesar, de la problema caracterului rational al actiunii umane. Omul, prin constructie o fiinta care se raporteaza proiectiv, atitudinal si preferential la realitatile din jurul lui, trebuie sa aiba totdeauna o baza de ghidare a actiunilor sale individuale si sociale. Aceasta baza de relationare axiologica se prezinta ca totalitatea mobilurilor individuale si a normativelor supraindividuale, interiorizate de subiect, care fiinteaza in orice set de valorizare.

Conform Dictionarului explicativ al limbii romane, notiunea de valoare

are urmatoarea definitie: 'ansamblul calitatilor care fac un lucru bun, dorit si apreciat'.

Dar valorile sociale nu se nasc odata cu individul. Formarea atitudinilor

de valoare si a sistemelor de valoare reprezinta o parte organica a procesului de

socializare. Socializarea este un proces de continua interactiune si adaptare sociala prin care se asimileaza aptitudinile si deprinderile necesare activitatii specifice fiecarui individ posesor de statusuri si roluri sociale definite. Rolul valorilor, in motivarea unor decizii de actiune in defavorarea altora, se manifesta mai ales cind exista un conflict motivational imediat premergator actiunii alese. Purtatorul de valoare in acest conflict motivational este actiunea, in timp ce realizarea unei actiuni este de fapt valorizarea concreta, adica o actiune aleasa prin excluderea altora ca mat putin valoroase.

Conceptul de valoare este definit de creatorul lui - Gordon W. Allport (1935) -   ca starea de deprindere sufleteasca, spirituala si neurologica care nascindu-se din experienta directioneaza sau influenteaza dinamic toate reactiile individului fata de obiectele si situatiile cu care el intra in contact.

Pentru J. Stoetzel atitudinea inseamna maniera in care o persoana se situeaza in raport cu obiectivele de valoare. Noi dam o conotatie mai mult relativa cind spunem ca atitudinea de valoare este acea predispozitie cognitiva si afectiva a individului, avind totodata si o latura motivationala, care se activeaza in momentul cind individul se raporteaza la propria persoana sau la diferite aspecte din sfera existentiala a realitatii sociale. Este deci o relatie interioara, o stare subiectiva ce apare ca o predispozitie de acceptare sau de respingere a preferintelor sociale.

Psiho-sociologul american Elliot Aronson, in lucrarea sa avind titlul Social animal, facind diferenta dintre opinie si atitudine, arata ca opinia are numai o componenta cognitiva, pe cind atitudinea are o componenta cognitiva si afectiva.

De multe ori se pune intrebarea: care este relatia dintre atitudinea de valoare si sistemul de valori. Diferenta de baza este ca atitudinea se refera totdeauna la lucruri, obiecte concret-unice, pe cind sistemele de valoare sint raportari axiologico-evaluative la categorii sau clase de obiecte.

Un alt aspect ce merita atentie, in incercarea noastra de a trata cele mai

importante fatete ale impulsurilor motivationale ale comportamentului este

idealul.

Idealul se prezinta ca un mobil serios in alegerea comportamentelor de

catre actorii sociali. Sigur ca exista si idealuri ale umanitatii care se pot actualiza prin comportamente individuale sau de grup si au un nivel dat de valoare sociala la un anumit timp dat (ex. idealul egalitatii). Idealul, pina la urma, este valoarea ce apare in sfera comportamentelor si a actiunilor umane.

Un alt standard al conduitei umane cu valente orientative in situatii date sint normele sociale. Definim norma sociala ca regula specifica de comportament ce poale fi folosita ca imbold imediat in raportarea solutionativa a oamenilor in situatii date.

Valorile sint acele idei care sprijina si/sau justifica normele. Facind o scurta trecere in revista a continuturilor motivationale sa vedem acum un model de structurare a acestora: valorile, situindu-se in centrul personalitatii umane, se transcriu in atitudini si norme, iar atitudinile se particularizeaza si se exprima in opinii. Asta la nivel individual. Dar si la nivelul societatii globale, cultura este producatorul unui deziderat axiologic de baza (valori de baza, ideal social, atitudini desirabile etc.) ce functioneaza in vederea asigurarii convergentei comportamentale la un moment dat. Ierarhia este urmatoarea: valori, idealuri, norme, atitudini, opinii.

Omul isi interiorizeaza aceste valori si norme ca urmare a procesului de socializare. Uneori interiorizarea unor norme este asa de perfecta incit nici nu se simte caracterul ei constringator (de ex. spalatul miinilor inainte de masa, salutarea unui cunoscut etc.). Astfel membrii societatii internalizeaza rolurile aferente statusurilor lor sociale, ce se organizeaza si apar ca si comportamente de rol. Acest comportament de rol jucat de indivizi este in concordanta cu rolul social, adica este intruchiparea asteptarilor formulate de ceilalti. Atitudinea fiind cauza comportamentului se relationeaza cu acesta intr-un mod relativ. Asta pentru ca poate sa existe o diferenta semnificativa intre ceea ce oameni gindesc, simt (atitudini) si ceea ce fac pina la urma (comportament).

De multe ori comportamentul nostru nu este in concordanta cu evaluarile noastre, deci este nevoie de o autojustificare, care poate sa premearga sau sa urmareasca desfasurarea actiunii. A. Camus a spus ca omul este o fiinta care-si petrece intreaga viata cu incercarea de a-si autoexplica, ca viata, in general, nu este absurda.

Oricum, ideea autojustificarii pare sa fie importanta fiindca nu se poate trai in dileme existentiale cind de multe ori individul sta in fata unor enunturi contradictorii atit la nivel afectiv cit si la nivel cognitiv. Cei care fumeaza si stiu ca fumatul este daunator sanatatii, vor trai disonanta si imediat incerca modalitati de reducere a ei, in primul rind cautand intariri exterioare de genul 'multi oameni inteligenti fumeaza' sau, facind o alegere subiectiva: 'poate ca o sa traiesc mai putin, dar de asta vreau sa traiesc mai bine', Ceea ce este important pentru demersul nostru este faptul ca tensiunile disonantei produc schimbari de atitudini. Valorile nu sunt unitati finale in coordonarea comportamentului uman, ci sint ansamblul intereselor cladite pe nevoile sociale si necesitatile biologice ale oamenilor.

Valoarea trimite cu gandul la criterii care ajuta sa ne orientam, la linii de demarcatie intre ceea ce este permis sau dezirabil din punct de vedere social si ceea ce nu este. Valorile nu exista disparat, ci sunt inglobate in cadrul unui sistem de valori, care reprezinta o organizare de durata a credintelor cu privire la scopurile existentei si la modurile considerate dezirabile de atingere a acestora.

In cadrul sistemului, fiecare valoare este orientata prioritar in functie de celelalte valori, astfel ca la un anumit moment dat o anumita valoare poate sa fie prioritara. Schimbarea valorilor presupune reordonarea prioritatilor in cadrul sistemului valoric individual. Astfel ca, sistemul de valori este suficient de stabil ca sa reflecte personalitatea individului, insa si suficient de instabil ca sa permita

rearanjari ale prioritatilor valorice, ca rezultat al schimbarilor survenite in cultura, societate, experienta personala Practic, la nivel social, schimbarea valorica se produce mai degraba prin inlocuirea generatiilor varstnice cu cele mai tinere, decat prin modificarea valorilor pe care le impartasesc indivizii.

Valorile reprezinta o realitate latenta, aflata in spatele faptelor direct observabile, care nu poate fi accesibila studierii decat prin intermediul atitudinilor sau comportamentelor directe.

Capitalul uman reprezinta unul dintre motoarele dezvoltarii, atat la nivel social si comunitar, dar si la nivel individual. Capitalul educational, starea de sanatate si veniturile curente sunt puternic intercorelate, atat la nivel individual cat si agregat. Capitalul uman si resursele economice fac astfel parte din aceeasi sfera a dezvoltarii, nivelele lor fiind in buna masura interdependente.

Capitalul uman consta in acele abilitati ale indivizilor, care sunt caracteristice acestora si raman aceleasi in orice mediu social, putand fi valorificate pe piata muncii in schimbul unor resurse economice de orice tip. Practic, capitalul uman este format din capital educational (abilitati dobandite de indivizi in procesul de instruire scolara, dar si in afara acestuia) si capital biologic (abilitati fizice ale indivizilor, sintetizate cel mai adesea prin starea de sanatate.).

Accesul la serviciile de educatie si de sanatate este considerat un drept fundamental al individului in toate tarile civilizate. In ciuda acestor drepturi statuate in conformitate cu principiile umane moderne, toate sistemele de sanatate si educatie europene au unele dificultati in acoperirea intregii populatii cu servicii. Daca aceste probleme sunt in tarile vestice prospere la un nivel mai redus, in Romania, saracirea populatiei cat si disfunctii ale sistemelor educational si medical au generat o serie de forme de excluziune sociala de la aceste servicii specifice tarilor cu probleme de infrastructura si o populatie cu un standard de viata scazut.

Saracia si subdezvoltarea culturala sunt fenomene sociale aflate intr-o profunda corelatie si interactiune, in sensul ca saracia determina subdezvoltarea culturala, iar aceasta, la randul ei, adanceste saracia. Dialectica raporturilor dintre ele nu este, desigur, liniara, ci mult mai complexa, saracia neavand intotdeauna ca efect automat subdezvoltarea culturala, dupa cum nici subdezvoltarea culturala nu se asociaza automat numai cu saracia. Viata demonstreaza ca sunt indivizi, grupuri si chiar comunitati care desi simt si traiesc puternic saracia incearca s-o depaseasca, prin cultura, invatatura, stiinta de carte si informare continua, dupa cum sunt indivizi, grupuri si comunitati umane cu inalte standarde economice, dar fara preocupari si nevoi culturale, pentru acestea valorile fundamentale fiind acumularea de bunuri materiale, bani si avutie sub diferite forme.

Saracia ca stare economica, sociala si morala sub-umana genereaza si saracie sau subdezvoltare culturala, intelectuala. Subdezvoltarea culturala se exprima in apatie, neparticipare la viata culturala si artistica a comunitatii de viata, lipsa de incredere, sentiment de inutilitate, abandon scolar, devalorizare a scolii si a menirii ei sociale. Pe un asemenea fond social si psiho-moral, dominat de lipsuri, frustrari, neimpliniri, este dificil sa se descifreze aspecte identitare individuale sau grupale creatoare, inovatoare specifice manifestarii etno-culturale pozitive, pentru ca saracia asa cum demonstreaza cercetarile de teren este limitativa, coercitiva, tinde sa diminueze sansa manifestarii capacitatilor umane.

Avand caracter multidimensional, saracia cuprinde si se extinde asupra tuturor aspectelor vietii umane. Afecteaza valorile si relatiile sociale. Este stiut ca omul sarac are o viata plina de privatiuni, este exclus de la ofertele sociale si culturale ale societatii si comunitatii in care traieste din cauza lipsei oportunitatilor, devenind un izolat, daca nu-si gaseste refugiul in randurile saracilor ca el.

Saracia afecteaza valorile politice, inducand daca nu sentimentul de blazare, cel putin starea de indiferenta fata de problemele comunitatii si de deciziile care o privesc. Lipsa veniturilor sau putinatatea lor afecteaza climatul si relatiile de familie, pozitia in societate, statutul cultural-educational al oamenilor, iar intre grupurile etnice apare competitia pentru stapanirea resurselor. Din perspectiva culturala si educationala, saracia adanceste alienarea culturala si analfabetismul, reduce ponderea celor care se pot bucura de beneficiile culturii si stiintei de carte. In acelasi timp, poate duce la cresterea delicventei, a ratei criminalitatii, ceea ce amplifica insecuritatea si anomia sociala.

Motivatia reprezinta un ansamblu de factori interni care determina comportamentul. Motivatia afecteaza nemijocit activitatea noastra zilnica, insa ca fenomen este destul de dificil de cercetat. Motivatia este responsabila de modul in care actionam, deci ea este un determinant (intern sau extern) al conduitei.

Astfel, termenul general si abstract de motivatie va fi folosit pentru a desemna caracterul dinamic si directional (selectiv sau preferential ) al comportamentului. Motivatia este cea care, in ultima analiza, este responsabila de faptul ca un comportament se orienteaza, de preferinta, spre o categorie de comportamente mai mult decat spre alta.

Dependenta omului de ceva fie ca necesitate sau interes, produce directionarea spre obiectul respectiv. In caz de lipsa sau obstacole in satisfacerea trebuintei sau curiozitatii, omul simte incordare, frustrare - stari de care el tinde cit mai repede sa se delibereze. De aici i-a nastere o tendinta dinamica difuza, care se transforma in motiv, pe masura ce se clarifica obiectul spre care este indreptata atentia.

Din momentul cind ne putem pune intrebarea constient ce si de ce vrem? sau ce si de ce ne intereseaza ceva? putem vorbi despre prezenta motivului in activitate. Iar intregul proces este considerat ca motivatie.

Aria definirii motivatiei este, in general, intinsa in literatura de specialitate, definitiile propuse de diversi autori subliniind unul sau altul dinte aspectele considerate esentiale. Dictionarul de psihologie (coord: Schiopu, U. 1997, pag. 464) trateaza motivatia ca: .. o structura de factori care determina declansarea conduitei personalitatii.

In scopul clarificarii calitative a notiunii, autorul delimiteaza functiile motivatiei umane. Respectiv, motivatia:

Realizeaza atitudinile personalitatii fata de viata.

Controleaza si regleaza realizarea scopului.

Provoaca si initiaza actiunile, activitatea si comportamentul uman.

Determina selectivitatea proceselor psihice.

Conditioneaza alegerea scopurilor, metodelor si mijloacelor de realizare.

Directioneaza activitatea spre scop.

Conditioneaza si mentine tenacitatea, perseverenta etc.

Substituie o activitate cu alta in caz de obstacol sau noi conditii.

􀂾 Intrerupe, frineaza sau finalizeaza activitatea.

Motivatia reprezinta totalitatea mobilurilor interne sau externe ale conduitei sau activitatii, fie ca sunt innascute sau dobindite, constientizate sau neconstientizate, simple trebuinte fiziologice sau idealuri abstracte .

Abordarea motivatiei este inadmisibila fara examinarea piramidei Maslow considerata in special de psihologii umanisti, drept subiect-cheie in interpretarea conduitei umane. Abraham Maslow (1908 1970) a fost un psiholog umanist american.

Importanta contributie a lui Maslow si a scolii umaniste asupra cunoasterii omului consta in explorarea aprofundata a trebuintelor umane, explorare care s-a soldat cu descoperirea organizarii ierarhice a acestor trebuinte. Observind ca la oameni exista trebuinte care pot fi considerate secundare si care nu-si fac aparitia decit atunci cind trebuintele asa-zise primare sunt relativ satisfacute, Maslow a reprezentat acest fapt printr-o piramida, idee destul de reusita.

Sintagma piramida lui Maslow a devenit astazi celebra, iar conceptia ce o exprima constituie un instrument de prima referinta in tentativele de cunoastere a sinelui si a celorlalti.

Prin urmare, scara motivationala a lui Maslow, in forma ei initiala cuprinde urmatoarele niveluri ale nevoilor: Nevoi fiziologice; Nevoi de siguranta si securitate; Nevoi de apartenenta sociala si dragoste; Trebuinte de afirmare si recunoastere sociala; Trebuinte de autoactualizare.

1. Nevoi fiziologice

Fiinta umana are mai intii nevoie sa supravetuiasca (necesitatea de aer, de somn, de protectie contra fenomenelor naturale, de hrana, de bautura, de reproducere a speciei etc.) Dintre nevoile umane, nevoile fiziologico-organice sunt cele mai intense si nu admit abandonare. Conform teoriei lui Maslow ele constituie premisele fundamentale pentru proiectarea nevoilor superioare.

2. Nevoi de siguranta si securitate

Aceste nevoi reflecta scopul de supravietuire. Pentru fiinta umana, este vital sa-si organizeze viata in asa fel incit sa-si asigure o oarecare stabilitate si organizare sociala, securitate de boli, de frica si haos.

3. Nevoi de apartenenta sociala si dragoste

Ele sunt alcatuite din nevoile de apartenenta si recunoastere sociala. Suportul de baza in satisfacerea acestor trebuinte sunt relatiile interumane. Pentru om ca fiinta sociala acest lucru prezinta importanta deosebita. Conform pozitiei lui Maslow, dragostea prezinta predispunerea fundamentala in dezvoltarea armonioasa a omului.

4. Nevoi de afirmare si recunoastere

Este nevoia de a se afirma prin competenta, incredere, realizari personale, independenta, libertate, etc. la fel, este dorinta de a primi de la anumite persoane din anturajul sau semne de recunoastere pozitive. Satisfacerea nevoii de stima genereaza increderea in sine si constientizarea faptului ca omul este util si necesar. Maslow a presupus ca nevoia de a fi stimat atinge nivelul maxim in maturitate, apoi cu virsta isi micsoreaza intensitatea (Maslow, 2003). Faptul dat ar avea doua cauze. Prima: persoanele mature isi cunosc mai adecvat valoarea si nu simt nevoie stringenta in apreciere. A doua: majoritatea maturilor deja au experienta de stima si recunoastere personala, si aceasta le permite sa se ridice spre nivelele mai inalte ale dezvoltarii sale. Aceste cauze pot lamuri intr-o oarecare masura, ideea lui Maslow, precum ca o autoactualizare autentica o putem intilni doar la o virsta inaintata.

5. Nevoia de autoactualizare, autodepasire

Este dorinta de a afirma intr-o maniera personala caracterul sau absolut unic, de a-si realiza potentialul, aptitudinile; de a pune in tot ceea ce face amprenta personala creativa. Persoana care a atins acest nivel, tinde a-si folosi pe deplin capacitatile si aptitudinile sale. De altfel, a te autoactualiza, dupa Maslow, inseamna a deveni acel ce poti deveni atingind apogeul propriului potential.

Ideea evolutiei motivationale se distinge prin conditionarea evolutiei trecerii de la o etapa de dezvoltare a personalitatii la alta, superioara, in asa fel incit, satisfacerea nevoilor primare de ordin fiziologic permite orientarea spre cele superioare de ordin social.

Dupa Maslow, aceasta ierarhie a nevoilor este aceeasi pentru toti oamenii si cu cit mai inalt se poate ridica omul in aceasta ierarhie, cu atit mai multa individualitate si sanatate psihica el va demonstra. In acelasi timp, Maslow admitea faptul ca unii oameni (indeosebi creatorii si inventatorii) isi pot dezvolta talentul in pofida obstacolelor materiale sau sociale.

A. Maslow a presupus ca in mediu, omul isi satisface nevoile in urmatoarea corelatie: 85% - fiziologice, 70% - de siguranta, 50% - in dragoste, 40% - in stima fata de sine, 10% - de autoactualizare. In caz de conflict intre trebuintele de diferit nivel, Maslow, initial, spunea ca va cistiga cea de nivel inferior. Mai tirziu insa, sub presiunea evidentei el a admis situatiile in care intrarea in functiune a unor niveluri superioare nu este precedata obligatoriu de satisfacerea tuturor nivelurilor motivationale inferioare.

Dintre sirul de critici formulate asupra conceptului lui Maslow, prezentam cateva considerate ca cele mai justificate.

Printre ele se enumara:

1. Caracterul atemporal si aspatial ai ierarhiei motivationale, ea fiind presupusa identica pentru orice epoca si orice cultura.

2. Caracterul static al scarii motivationale. Modelul propus presupune o lume statica aici si acum, o lume in care nevoile pot sa fie real satisfacute intr-o ordine secventiala si abandonate.

3. Caracterul unideterminat al trecerii de la un nivel la altul. Trecerea de la un nivel motivational inferior la altul superior este conditionata doar retroactiv, nu si proectiv. Adica, trecerea spre nivelurile motivationale superioare nu conduce la o restructurare a relatiilor dintre toate nivelurile piramidei, deci la o evolutie a structurii motivationale in ansamblul ei.

4. Analiza evolutiei motivationale a personalitatii face total abstractie de relatiile sociale ale acesteia. Persoana este urmarita pe un drum solitar de satisfacere a propriilor nevoi. La fel, modelul nu lamureste care este valoarea evolutiva a interactiunii persoanei cu alte persoane aflate la diferite stadii de dezvoltare motivationala.

5. Modelul motivational nu intrevede posibilitatea ca printr-un anumit mod de satisfacere a nevoilor bazale sa fie satisfacute partial sau total unele nevoi superioare, si invers. Un exemplu banal il constituie satisfacerea pe cai nespecifice a nevoilor de apartenenta si recunoastere sociala prin consumul in societate al alcoolului.

6. Scara motivationala nu sugereaza posibilitatea unor cai motivationale individualizate. La fel, ea nu explica de ce doua sau mai multe persoane, care si-au satisfacut in acelasi grad nevoile, se comporta diferit? Unele ramin la acelasi nivel motivational, marindu-si doar pretentiile privind modul de satisfacere al nevoilor respective, iar alte persoane trec spre nivelurile superioare .

In pofida multiplelor viziuni critice asupra piramidei Maslow, ea continua sa fie utilizata in cercetarile asupra motivatiei umane, prin faptul ca explica structura si dinamica dezvoltarii motivelor individului.

O particularitate imanenta a vietii omenesti e ca omul mereu sa doreasca ceva. A. Maslow a descris omul ca o fiinta cu aspiratii si dorinte, care destul de rar atinge satisfactia deplina. Starea de satisfactie totala a dorintelor si nevoilor care este o experienta deosebita, o experienta de varf, de exemplu, nirvana - o stare suprema cu o durata extrem de scurta.

Dezvoltand conceptia organizarii ierarhice a trebuintelor, Maslow a stabilit doua categorii globale de motive umane: motivele deficitare si motivele de crestere (Maslow, 1968, 2003). Motivatia deficitara sau deprivationala este orientata prepoderent spre ameliorarea conditiilor indezirabile cum ar fi trairea nevoilor fiziologice si de siguranta. De altfel, ele constituie motivatia de supravietuire a speciei si se situeaza la baza piramidei motivationale. A. Maslow atribuie nevoilor deficitare un caracter homeostatic, afirmand ca omul nu intotdeauna tinde spre crestere o parte a vietii sale el consacra diminuarii presiunii vitale.

Motivele de crestere sau metatrebuintele presupun scopuri majore, legate de tendinta de a-si autoactualiza potentialul si cuprind nivelul superior al piramidei. Studentul, care pe linga disciplinele de specialitate mai frecventeaza cursuri si activitati extracurriculare pentru a-si largi orizontul, demonstreaza o motivatie de crestere.

A. Maslow afirma ca motivele de crestere devin actuale dupa ce sunt satisfacute motivele deficitare.

Cele mai importante metatrebuinte, dupa Maslow, sunt: - Integritate, - Perfectiune, - Activitate, - Bogatie sufleteasca, - Frumusete, - Adevar, -Sinceritate, -

Bunatate, - Unicitate, - Relaxare, - Satisfactie, - Onestitate, - Independenta, -Finalizare etc

Satisfacerea motivelor superioare imbogateste lumea interioara, favorizand aparitia sentimentelor de bucurie si fericire. A trai la un nivel mai inalt al trebuintelor inseamna eficacitate psihologica maxima, insa cu cit e mai inalt nivelul trebuintelor cu atit ea este mai putin importanta pentru supravetuirea nemijlocita. Pe linga aceste caracteristici, motivele de crestere sunt de natura fina, usor se blocheaza sub presiunea conditiilor sociale.

Pentru a lamuri natura metatrebuintelor, Maslow a expus o ipoteza conform careia ele ca si motivele deficitare sunt innascute. Deci, trebuie satisfacute, daca omul vrea sa-si pastreze sanatatea psihica si sa-si realizeze pe deplin potentialul. Ce atunci incurca majoritatii oamenilor, sa devina metamotivati? Iarasi, Maslow presupune ca ei sunt preocupati preponderent de mentinerea statutusului sau vital, si nu le trezeste interes cautarea continua sau zbuciumurile sufletesti. Satisfacerea metatrebuintelor genereaza cresterea tensionarii, pe cind nevoile deficitare dimpotriva o micsoreaza.

Deprivarea metatrebuintelor nu intotdeauna este constientizata, dar nesatisfacerea lor lezeaza cresterea personalitatii si poate provoca suferinte sufletesti. Maslow a caracterizat aceste suferinte ca metapatologii (Maslow, 1968; 2003). Omul simte ca ceva in viata nu-i ajunge, dar nu intotdeauna isi da seama ce anume. Dupa Maslow, stilul de viata orientat spre acaparare si consumare, contine in sine simptome de metapatologie. Unele din ele, cu care ne intilnim zi de zi sunt: egoismul, tendinta de a trai doar cu ziua de azi, indiferenta fata de valorile umane perene, comportamentul dezorganizat.

Ca exemple de metapatologii Maslow numeste: - Neincrederea, - Cinismul, - Scepticismul, - Aroganta, - Antipatia, - Nerabdarea, - Furia, - Vulgaritatea, - Depresia, - Lipsa interesului fata de viata, - Pierderea sensului vietii etc.

In continuare, A. Maslow sustine ca metapatologiile ar fi responsabile si pentru denaturarea dezvoltarii valorice umane. Multi oameni incurca, ce e corect si bine si ce nu (de exemplu: alcoolismul, narcomania, razboiul, etc.), pentru ca ei sunt lipsiti de metatrebuinta perfectionarii, a binelui si onestitatii.

O stare buna de sanatate este o conditie esentiala pentru o buna calitate a vietii.

GRUPURILE DE VARSTA IN SOCIETATE

Pentru ca organismul uman se naste, traieste si moare, societatea identifica pozitia insului prin anii acumulati. Varsta caracterizeaza orice persoana, deoarece reflecta evolutia in timp si etatea la care a ajuns. Asadar, exista o prima acceptie a varstei, cea biologica, numarul de ani pe care-i are un om.

Demografic, varsta constituie o dimensiune fundamentala a unui grup de populatie intrucat studiul demografic se intemeiaza si pe distribuirea populatiei in raport de varste pentru toate sectoarele vietii sociale.

Varsta are, deci, o dimensiune sociala cu consecinte importante in existenta umana si sociala, in evolutia sanatatii, longevitatii si fericirii oamenilor. In multe cazuri, ea reprezinta baza pentru atingerea unei pozitii sociale si castigarea puterii, prestigiului si a altor drepturi.

La om, comportamentul fiind castigat, componentele sale genetice se pot modifica prin mijloace culturale de control, prin inlocuirea turnirurilor innascute de control cu turniruri culturale, care au avantajul de a se adapta mai rapid la ritmul civilizatiei actuale. Dar, sub aspect stiintific, trebuie sa admitem ca atat timp cat potentialul de bunatate si rautate ne-a fost dat in egala masura de biologie, desi agresivitatea nu va putea fi total eliminata, ea insa va putea fi dominata, daca omul devine capabil a-si controla inclinatiile biologice innascute. Numai socializarea progresiva prin cultura va putea potoli egoismul genelor. Numai cultura sensibilitatii umane va hotari care turniruri, innascute ori castigate, vor predomina in potolirea agresivitatii. De aceea, cum astazi armele artificiale (un paradox al turnirurilor culturale) au depasit mijloacele de inhibitie naturala a agresivitatii, doar educatia si cultura vor putea sublima riscul declansarii violentei.

Cicluri de viata

Copilaria

Intervalul de varsta pana la 14 ani reprezinta copilaria. Este perioada din evolutia individului cand are loc cresterea fizica si intelectuala. Acest rastimp cuprinde mai multe faze: perioada nou-nascutului, copilaria mica, copilaria mijlocie (6-12 ani), pubertatea (13-14 ani).

Studii despre copilarie au relevat ca inca de la nastere individul dispune de cel putin 27 de reflexe - sisteme de comportament ce urmeaza sa fie activate. Din aceasta cauza intre nou-nascuti exista diferente de comportament. 10% dintre copii sunt dificili, 15% sunt lenti, 40% se adapteaza rapid, iar 35% manifesta un comportament eterogen. Este clar ca nou-nascutii sunt agenti activi ai socializarii. Traditional, s-a considerat ca parintii au o influenta profunda determinanta asupra modelarii personalitatii copilului, dar s-a constatat ca el este influentat si la randu-i influenteaza. S-a dovedit ca nou-nascutul controleaza actiunile si gesturile mamei, astfel ca ea este nevoita sa se adapteze la cerintele copilului. Sociologic, copilaria este semnificativa prin relatiile copilului cu parintii, relatiile sale cu ceilalti copii, raporturile cu adultii.

In perioada copilariei, parintii tind sa formeze la copii constiinta responsabilitatii. Raporturile parinti-copii se diferentiaza in functie de tipul de autoritate impus de parinti. O prima categorie sunt relatiile bazate pe iubireautonomie. Parintii iubesc copiii si sunt permisivi in relatiile cu acestia. In acest fel copilul actioneaza intr-un mediu democratic, deoarece el este tratat ca o individualitate si i se acorda pretuire. Aceasta nu inseamna ca parintii lasa o libertate totala, ci ei incurajeaza pe copil sa se dezvolte independent. Ei raspund la toate dorintele copilului si intervin cu pedepse numai cand este absolut necesar.

La varsta copilariei se formeaza rolurile specifice fiecarui sex, dupa cum a reiesit din capitolul despre socializare. Educarea copiilor in raport de apartenenta la sex si constientizarea rolurilor specifice fiecarui sex sunt puternic impregnate de influenta modelelor traditionale prezente in toate instantele de socializare.

Diferenta dintre sexe este intens marcata prin accentuarea superioritatii baietilor fata de fete, prin orientarea baietilor catre un gen de activitate si a fetelor catre alte tipuri de activitati. Valorile masculinitatii si cele ale feminitatii sunt internalizate ca valori paralele sau in termenii superiorinferior.

Comportamentul prosocial, orientarea catre ceilalti, relatiile cu alti copii sunt marcate de influenta exercitata de parinti si de familie, in mod decisiv pana la varsta de 7 ani.

Copilaria mijlocie (de la 6-7 ani la 12 ani) se caracterizeaza prin cresterea fizica, biologica si intelectuala

Perioada pubertatii sau a copilariei mari (12-14 ani), marcata profund de modifi-carile fiziologice din organism, este o etapa de tranzitie catre adolescenta. Esentiala ramane la aceasta varsta cautarea propriei identitati in familie si in grupul de prieteni, cu toate ca parintii inceteaza sa mai fie modele, puberii reactioneaza impotriva simbolurilor copilariei si a celor adulte.

INTERFERENTA ETOLOGIE-ANOMIE

Pentru Durkheim anomia se exprima printr-o stare de dezordine si abuz social, prin nedreptate sociala, prin flectare morala umana etc., consecutiv incapacitatii institutiilor sociale de a dirija viata sociala. Aceste constatari s-au concretizat in paradigma lui Durkheim, dupa care, slabirea traditiilor, a familiei, scolii si institutiilor de control social, rup coeziunea sociala, produc deculturatie si in final, deruta sociala.
Anomia rezulta si din distribuirea neuniforma a mijloacelor sociale, din disocierea dintre scopurile individuale si mijloacele sociale de a le satisface, ceea ce duce la o tensiune intre individ si societate, la atingerea scopurilor prin mijloace ilegitime.

Parsons a adaugat o alta paradigma, dupa care antagonismul dintre valorile oficiale si cele sociale duc la pierderea autoritatii institutiilor reflectata in coruptie sociala.
Din paradigmele mentionate rezulta existenta a trei tipuri de anomie, macrosociala, microsociala (familiala si de grup) si institutionala, exacerbate astazi de urbanizare (care, in contrast cu cunoasterea dintre oameni ce este antiagresiva, prin anonimatul interuman favorizeaza agresivitatea), de mass media (care va determina copierea violentei), de stigmatizarea, etichetarea si excluderea sociala de natura familiala, economica, pedagogica sau juridica.

Interferenta dintre etologie (stiinta a ceea ce este dat prin ereditate in comportament) si anomie (lipsa valorilor, ceea ce este constituit ontogenetic ca anormal in acesta) se reflecta in:

a) explicarea ratei diviantei comportamentale care nu tine numai de densitatea si mobilitatea populatiei, de inegalitatile materiale ori de scaderea controlului social, ci si de paradoxurile societatii moderne ce determina cresterea bunastarii, dar face sa creasca si nemultumirea, cat timp, satisfactia nu tine atat de abundenta lucrurilor ci de dorinta de a le obtine, cat timp promovarea extinsa in functii genereaza o satisfactie slaba sau cat timp egalitatea conditiilor materiale creste invidia ;

b) intelegerea atasamentului ca aptitudine innascuta de a descifra limbajul corporal (ce devine forma primitiva a iubirii) si sentimentele umane. Exista o predispozitie innascuta de a invata afectivitatea si de a dezvolta legaturi interumane, de la contactul tegumentar pana la educatia superioara a sensibilitatii.
In baza unor studii populationale, s-a elaborat paradigma atasamentului, dupa care, un copil vine pe lume programat genetic pentru atasamentul adultului, ca acest atasament devine o matrice de protocomportament pe care se engrameaza valorile sociale elementare, asa numitul cod de acces la lume prin limbaj, traditii si reguli de comportament, printre care, discriminarea primara dintre bine si rau ca germen a constiintei morale. In consecinta, oamenii sunt creatii ale atasamentului, cat timp, acesta este universal in lumea biologica.

Multiple dovezi atesta faptul ca arhetipul mamei constituie un tipar de comportament reliefat de faptul ca, mangaierea, contactul fizic aduce linistire, iar separarea sau frica de straini (care este instinctiva, deoarece, distinctia prieten-dusman este un element etologic de supravietuire) aduc, dimpotriva, anxietatea si autismul. In acelasi sens, captarea privirii mamei duce la descoperirea propriei existente a copilului, in contrast cu copiii crescuti de animale, ce reproduc doar natura lor biologic-instinctiva.

Din cercetarile efectuate s-a confirmat ca devianta trebuie definita printr-un concept triunic, in care, deficitul de engramare al valorilor in personalitate trebuie explicat prevalent ambiental, de anomia microsociala, familiala, care, prin aducerea pe lume a unor copii nedoriti, abdica de la calea sa naturala de constituire a subiectivitatii si individualitatii umane.

Cercetarile moderne releva ca socializarea primara devine un important capital social prin rolul mamei ce rezida in temeiuri biologice si rolul tatalui ce este un construct social, ceea ce face ca devianta sa fie mai eficace controlata printr-o societate ce sustine socializarea pozitiva decat printr-o institutie puternica si represiva.

Natura a facut ca barbatul sa patrunda in lume prin unealta iar femeia prin daruire de sine, astfel ca, daca afectiunea tatalui este contingenta, legata de modele si valori, afectiunea mamei este neconditionata, justificata de faptul biologic ca un copil exista, fapt ce transforma relatia mama-copil intr-o 'prima sfanta afirmare' umana. Daca lipsa modelului parental determina violenta copilului, fara afectivitatea mamei, viata risca a deveni un infern (Bernanos), astfel ca 'amurgul va judeca ziua primordiala', cat timp, 'istoria copilului este istoria pacatelor parentale' (Nietzche). De altfel, legatura lui Iisus cu omenirea s-a facut prin maternitate, doar mamele fiind formatoare de sensibilitate si putand da lumii un suflet care este sufletul lor. Din acest motiv Huxley afirma la O.N.U.: 'Dati-mi mame bune si va schimb lumea'.
Copilul dorit devine astfel o misiunea sacra de construire a unui univers pe fondul iubirii, deoarece tandretea si sensibilitatea, laturi esentiale ale comportamentului uman 'se invata ca o religie de la mama iar inteligenta devine doar umbrela lor' (Elie Wiesel).

Afectivitatea materna si modelul patern sunt matrici ale comportamentului si nucleu al formarii personalitatii, fapt ce atesta ca nevoia de iubire este esentiala pentru dezvoltarea psihicului si pentru inhibarea agresivitatii si ca, in lipsa iubirii, locul va fi luat de ura. In acest context, prima copilarie, devine esentiala pentru sublimarea pulsiunilor agresive si pentru formarea personalitatii. Afectivitatea devine astfel baza transmiterii generationale a empatiei si afectiunii adultului care nu este altceva decat transcendenta afectiunii primite din copilarie. In lipsa acestei afectivitati se structureaza personalitatea anomica, adevarata maladie a socializarii negative a carei nucleu esential este insensibilitatea.

Comportamentul copilului se realizeaza totdeauna prin identificare si interiorizare cu sine si cu ceilalti. Astfel, eul uman se formeaza intr-o constelatie triunghiulara de factori: dragoste, autoritate si securitate familiala. Orice carenta afectiva ca si orice carenta sau abuz de autoritate vor determina tulburari de comportament, datorita deviatiei parintilor de la sarcinile lor, fie prin identificarea parintilor cu parintii patogeni.

Comunitatile umane s-au dezvoltat in jurul relatiei mama-copil, ele se bazeaza pe emaptie si incredere si ambele au origine in familie. Familia a fost si este matricea alteritatii, a socializarii primare, pentru ca ea a preexistat si va supravietui societatii. Familia este scoala sentimentelor si se proiecteaza ca ultima posibilitate de a construi celule de umanitate in dezumanizarea actuala. Familia trebuie sa fie deci locul sacru de socializare al biologicului, de stapanire a instinctelor si de formare a etosului iubirii aproapelui, totdeauna familia fiind buna sau rea in raport de parintii sai iar societatea buna sau rea in raport de familiile sale. De aceea, pentru a inlatura anomia microsociala, societatea trebuie 'sa plateasca astazi cum se cuvine un educator pentru a nu plati in viitor trei politisti'.

Adolescenta

Este perioada de varsta cuprinsa intre 14-18 ani. Ea este un moment critic din dezvoltarea individului deoarece individul de-a lungul acestei faze cauta sa se raporteze permanent la ceilalti ca o persoana autonoma, cu constiinta propriei identitatii, dar nu i se recunoaste aceasta pozitie de catre familie, scoala si mediul sau de viata. Adolescenta incepe cu pubertatea si se sfarseste cu intrarea in lumea tinerilor.

Fizic, insul cunoaste la aceasta varsta o dezvoltare accelerata, fetele evoluand mai repede decat baietii. De altfel, fetele isi incheie cresterea fizica la varsta de 17 ani. Cea mai mare parte dintre ele (75%) ating faza pubertatii inainte de 14 ani, pe cand baietii ajung la acest moment, in majoritatea lor (85%), la 15 ani. Adolescentii consuma mult alimentar si de aceea nutritia si programul de masa sunt de o deosebita importanta

Psihologic, adolescentul se caracterizeaza printr-o bogata imaginatie, el viseaza cu ochii deschisi, dar si prin cresterea puterii de judecata. In schimb, memoria este deficitara. In acest interval de timp individul dezvolta interese si abilitati speciale fara insa a avea tenacitatea si capacitatea de a finaliza o actiune. Semnificativ, intre baieti si fete nu exista diferente marcante in ce priveste inteligenta.

Emotional, adolescentii sunt foarte sensibili si de aceea se pot simti foarte usor lezati, cand se manifesta atitudini ostile fata de ei. De asemenea, ei dovedesc interes pentru competitivitate si sunt dispusi sa participe la orice actiune care le-ar permite sa si etaleze cunostintele si abilitatile.

Tineretea

Este perioada cuprinsa intre intervalul 19-25 de ani, cand preocuparea individului este depasirea momentului critic al adolescentei.

Cresterea si starile emotionale s-au stabilizat. Tinerii dovedesc putere si multa energie, fiind capabili de eforturi sustinute in indeplinirea unor actiuni.

In tinerete capacitatea mintala este la nivelul maxim de intelegere si productivitate intelectuala. Nu intamplator studiile universitare, care cer pregatirea performanta intr-un domeniu specializat, au loc in perioada tineretii. In comparatie cu adolescentii, tinerii acorda atentie planificarii viitorului lor intr-un mod mai concret si mai lucid. Acum individul decide asupra carierei sale si in legatura cu orientarile sale sociale.

Varsta adulta

Perioada adulta din viata omului se inscrie in intervalul de timp 26-65 de ani. Deoarece nu cunoaste procesele de crestere varsta adulta se distinge prin stabilitate emotionala, fizica si intelectuala. Adultul se remarca prin maturitate, prin capacitatea de a decide singur asupra sa si asupra lumii in care traieste. El dispune de intreaga libertate si i se asigura de catre societate si grupul sau toate drepturile umane. Asadar, adultul este o persoana libera de a lua decizii si de a-si asuma responsabilitati. Din aceasta cauza adultul poarta raspunderea pentru cresterea si ingrijirea generatiilor noi, si pentru asigurarea conditiilor de viata generatiilor varstnice.

Cea mai mare parte a vietii unui adult este consacrata muncii. Exista o motivatie a muncii derivata din nivelul de calificare profesionala, sau din conditiile muncii, dar, totodata, adultul este conditionat de exercitarea unei ocupatii pentru ca el are responsabilitatea asigurarii veniturilor pentru familie. Munca este un mijloc de subzistenta. Perioada de 40-50 de ani se distinge, pentru adult, ca interval al valorificarii depline a nivelului de pregatire si a abilitatilor profesionale.

Perioada de 50-65 de ani, ultima faza a vietii adulte, se remarca prin prezenta accentuata a adultilor in viata publica si in activitatea profesionala. O mare importanta au experienta, capacitatea de a lua decizii si asumarea raspunderii.

Batranetea

Perioada din viata individului dupa 65 de ani este batranetea. Limitele de incadrare a batranetii variaza de la o societate la alta, dar se accepta ca in jurul varstei de 65 de ani omul cunoaste procese accelerate de imbatranire.

Din cauza prefacerilor derivate din necesitatea unei noi organizari politice si economice, societatea romaneasca se confrunta cu o problema sociala necunoscuta pana acum: existenta unui numar mai mare de pensionari decat numarul persoanelor active. Si in tarile dezvoltate numarul persoanelor in varsta este cu mult ridicat fata de numarul persoanelor tinere, ceea ce i-a facut pe specialisti sa vorbeasca despre o generatie oxidata. In Romania, tendintele pentru urmatorii ani arata o crestere a

procesului de imbatranire demografica (S. Radulescu, 1994b, p.147).

In anul 2035 populatia varstnica va creste cu 36% din totalul populatiei actuale.

Institutiile sociale pentru batrani sunt cu totul insuficiente, iar imaginea despre acestea este, de regula, una negativa

Sanatatea

Sistemul de ocrotire a sanatatii din Romania a fost, pana in 1989 si in buna masura si dupa aceasta data, un sistem caracterizat prin centralism, egalitarism si limitarea libertatii de optiune. Sanatatea a fost perceputa de guvernanti ca o ramura 'neproductiva' si in consecinta a fost subfinantata cronic. In acelasi timp, absenta unor stimulente manageriale a dus la lipsa de eficienta si risipa in administrarea resurselor.

Starea de sanatate ridica si ea probleme de definire si masurare. Nici economia, nici sociologia nu au produs masuri directe ale starii de sanatate, ci fie aprecieri subiective ale indivizilor, fie masuri monetare ale cheltuielilor pentru ingrijirea medicala. Capitalul biologic depinde in mare masura de cel educational, studiile relevand faptul ca indivizii cei mai educati opteaza pentru servicii medicale de calitate sporita, selectand alternativele cele mai adecvate pentru mentinerea sanatatii in parametrii optimi.

Pe de o parte starea de sanatate constituie o resursa esentiala pentru dezvoltarea

individuala, in special pentru producerea de venit. Deprecierea stocului de sanatate al unui individ/gospodarii conduce la diminuarea fortei de munca pe care actorul social in cauza o poate utiliza pentru a-si satisface necesitatile.

Saracia poate determinarea degradarea stocului de capital uman obstructionand cheltuielile de intretinere si dezvoltare ale acestuia (lipsa de resurse economice este asociata cu imposibilitatea cumpararii de servicii de sanatate si educationale). Astfel se poate intra intr-un cerc vicios generator de saracie permanenta.

Starea de sanatate

La nivel agregat, numerosi indicatori pot fi utilizati pentru a caracteriza starea de sanatate a unui grup, comunitati sau societati. Cei mai des intalniti in statisticile internationale sunt legati de speranta de viata, mortalitatea pe grupe de varsta, precum si incidenta unor boli, de regula cele asociate cu saracia (tuberculoza) sau cu epidemiile contemporane (HIV/SIDA, SARS etc.). Speranta de viata reflecta destul de fidel efectul ingrijirii medicale acumulate de-a lungul mai multor generatii, depinzand de un complex de factori legati de dezvoltarea economica, nivelul de trai, traditiile culturale in ce priveste tratamentul medical etc. Mortalitatea infantila si cea inregistrata la varste mici (sub 5 ani) reprezinta indicatori consistenti pentru nivelul curent, reflectand in ce masura ingrijirea medicala la care majoritatea populatiei are acces asigura o stare de sanatate buna.

Atat mortalitatea infantila, cat si speranta de viata reprezinta indicatori complecsi, reflectand deopotriva efectul educatiei, progresului medicinii si dezvoltarii sistemului sanitar, calitatii vietii etc. Ei constituie insa indicatori agregati ai starii de sanatate a indivizilor ce compun colectivitatea de referinta, indicand pe de o parte cat de sanatosi sunt acestia prin lungimea asteptata a vietii, ca si, pe de alta parte, cat de bine traiesc din punct de vedere medical prin sansele de supravietuire pe care le are un nou nascut.

Resurse materiale si umane ale sistemului sanitar

Numarul si gradul de asigurare a populatiei cu personal sanitar a fost, in general, in scadere in deceniul trecut:

Structura personalului medical

Sursa: Institutul National de Statistica

Nota: ¹⁾ inclusiv sectorul privat

Comparativ cu tarile dezvoltate din Europa, dar si cu State Candidate la UE, Romania se prezinta cu o acoperire mult mai mica a populatiei cu medici, medici stomatologi, farmacisti si personal sanitar mediu, fapt relevat si de o prognoza recenta pentru perioada 2005-2010 privind necesarul de personal medical.

Evolutia infrastructurii unitatilor sanitare: policlinici, cabinete, centre de sanatate

In perioada 1989-1999, numarul de paturi in spitale, sanatorii TBC, preventorii si crese a fost in continua scadere, cu exceptia numarului de paturi in spitale, in privinta caruia se remarca o usoara crestere in anul 2001.

Evolutia numarului de paturi in spitale

Sursa: Institutul National de Statistica

Scaderea radicala a numarului paturilor din spitale a fost cauzata de utilizarea slaba si durata medie de spitalizare mare. De asemenea, scaderea foarte accentuata a numarului de paturi din crese, care a tinut seama de legislatia privind concediul de nastere prelungit al mamelor, necesita studii atente in acest domeniu sensibil privind ocrotirea copilului.

Activitatea retelei sanitare

In ultimul deceniu, este evidenta scaderea accentuata a activitatii sanitare, deci a serviciilor fata de populatie

Activitatea retelei sanitare

Sursa: Institutul National de Statistica

Aceste cifre se coreleaza cu ratele de morbiditate si mortalitate, fenomene care si-au pus pregnant amprenta asupra dinamicii demografice.

Dinamica fenomenelor demografice

Natalitatea este in continua scadere, de la 16,0 nascuti vii la 1000 de locuitori in anul 1989, la 10,5 in anul 2000 si 9,7 in anul 2002.

Aceasta perioada inregistreaza cei mai scazuti indicatori de natalitate si fertilitate din istoria moderna a Romaniei, fenomen demografic de mare gravitate si cu impact socio-economic major pe termen mediu si lung. Natalitatea continua sa fie mai mare in partea de nord-est a tarii, in anul 2002 (judetul Vaslui-13,0, Iasi-12,9, Botosani-12,9 si Suceava-12,2 - judete care au in mod traditional o natalitate mai mare decat restul tarii).

Mortalitatea generala a inregistrat o crestere semnificativa in perioada 1990 - 1996, de la 10,6 decese la 1000 locuitori in 1990, la 12,7 decese in 1996, dupa care rata mortalitatii a inceput sa scada progresiv, pana la 11,4 decese la 1000 locuitori in anul 2000, iar in anul 2002, acest indicator s-a situat la nivelul de 12,4.

Sporul natural al populatiei a scazut in mod accentuat, ca urmare a evolutiei natalitatii si mortalitatii generale, de la +5,3 la 1000 locuitori in 1989 la 2,5 la 1000 locuitori in 1996. Acest mare deficit s-a mai atenuat pana in anul 2000 ajungand la 0,9 la 1000 locuitori, dar se evidentiaza o noua scadere in anul 2002 fiind de 2,7 la 1000 locuitori.

Mortalitatea infantila a fost singurul indicator cu evolutie satisfacatoare dupa 1990, continuand o tendinta descendenta inceputa cu trei decenii in urma (de la 49,4 decese la 1000 nascuti vii in 1970, la 29,3 in 1980, 26,9 in 1989, 21,2 in 1995 si 18,6, respectiv 17,3 in 2000 si 2002).

Nivelurile ratelor mortalitatii infantile difera apreciabil in rural si urban, fapt care face necesar interventii specifice in mediul rural, cu precadere in zonele sarace, izolate, cu acces dificil la servicii medicale.

Mortalitatea specifica pe cauze de deces in Romania plaseaza tara noastra in randul tarilor in tranzitie, caracterizate prin scaderea deceselor prin boli infectioase si parazitare si prin boli ale aparatului respirator si cresterea deceselor prin boli cardiovasculare, cancer si accidente, otraviri si traumatisme.

Mortalitatea prin bolile aparatului circulator reprezinta prima cauza de deces in Romania, rata acesteia crescand de la 458,1 decese la 100.000 de locuitori in 1970 la 767,9 in 2002. In ultimul deceniu, valorile mortalitatii prin boli ale aparatului circulator in Romania au fost superioare mediei europene, mediei Statelor Membre UE si tuturor Tarilor Candidate la UE, cu exceptia Bulgariei.

Mortalitatea prin cancer reprezinta a doua cauza de deces in Romania si a avut o evolutie constant ascendenta in ultimii 30 de ani, de la 123,3 decese la 100.000 loc. in 1970, la 135,0 in 1980, la 141,6 in 1989, la 165,5 in 1995, la 184,04 in anul 2000 si la 198,2 in 2002.

Mortalitatea prin bolile aparatului respirator reprezinta a treia cauza de deces in Romania, fenomen care a avut o evolutie descendenta pe parcursul ultimilor trei decenii, fiind frecventa in randul copiilor cu varsta mica.

Diferentele teritoriale ale ratelor arata deficiente grave de accesibilitate la serviciile medicale, de slaba eficienta a acestora, coroborate cu un grad nepermis de scazut al educatiei sanitare a populatiei, in special in mediul rural, unde nivelul indicatorilor este cel putin dublu fata de urban.

In comparatie cu tarile dezvoltate ale Europei, Romania prezinta in ultimul deceniu indicatori cu valori de doua-trei ori mai mari, practic dublu fata de media tarilor UE, ajungand in anul 2002 la 70,3 la 100.000 locuitori.

Mortalitatea prin tuberculoza reprezinta o situatie deosebita in Romania. Aceasta a avut o evolutie descrescatoare pana in anii ¢80 (3,7 decese la 100.000 locuitori), dupa care a inceput sa creasca progresiv, atingand 5,6 decese in 1989 si un maxim de 11,8 in 1997, dupa care scade la 9,49 in anul 2000 si creste in anul 2002 la 10,7 la 100.000 locuitori). Cele mai mari valori de mortalitate se inregistreaza la grupe de populatie in varsta de munca (35-44 de ani si 55-64 de ani). Sunt afectati mai ales barbatii 18,3 decese la 100.000 loc, fata de 3,6 la femei (anul 2002).In rural, rata este de 1,3 ori mai mare decat in urban.

Speranta de viata la nastere a urmat o tendinta constant ascendenta de la 42 de ani in 1932 pana la 68 de ani in anii de dupa 1960. Din acea perioada si pana in prezent speranta de viata in Romania s-a mentinut, cu mici variatii sub pragul de 70 de ani pe total tara si cu o diferenta de aproximativ sase ani intre sexe, respectiv 65 68 ani pentru barbati si 72 75 ani pentru femei

Evolutia sperantei de viata la nastere in perioada 1974-2002

ani

Sursa: Institutul National de Statistica

Analizele si comparatiile internationale cu celelalte tari europene privind speranta de viata, situeaza constant Romania pe ultimele locuri, cu mentiunea ca si ritmul de crestere al sperantei de viata este nesatisfacator. Spre exemplu, cresterea sperantei de viata la femei in perioada 1970 1998 a fost in Romania de 3,5 ani in timp ce in UE aceasta crestere a fost de aproximativ 6 ani. Aceasta situatie face ca in unele analize efectuate de foruri de specialitate internationale, cum ar fi Biroul OMS pentru Europa, sa se afirme ca Romania stagneaza de peste 30 de ani la acest indicator, care este oglinda a starii de sanatate a populatiei, a dezvoltarii social economice, a nivelului de trai, a performantelor sistemului sanitar etc. In perioada 2000-2002 se remarca o usoara scadere a acestui indicator.

Dinamica morbiditatii

Morbiditatea generala (cazurile noi de imbolnavire) in anul 2002 prezinta urmatoarea repartitie: bolile aparatului respirator (35.326,9 cazuri noi la 100.000 de locuitori), bolile aparatului digestiv (6.528,7 ₀₀), bolile pielii si tesutului subcutanat (3.908,4 ₀₀), bolile sistemului nervos si organelor de simt (4.516,6 ₀₀), bolile sistemului osteo-muscular (4.377,3 ₀₀). 

Bolile infectioase si parazitare

In perioada 1989-2000 se constata eradicarea unor boli, dar si reaparitia altor boli grave:

cresterea accentuata a morbiditatii prin tuberculoza (aproape de doua ori fata de anul 1989), ceea ce impune masuri de urgenta cu responsabilitati in sectorul sanitar, dar si in domeniul mai larg al protectiei sociale si sprijinirea populatiei defavorizate expuse la risc;

cresterea accentuata a numarului cazurilor noi de sifilis (peste 100% in aceeasi perioada), datorat unui complex de factori dintre care enumeram: libera circulatie intre tari, lipsa educatiei specifice si tintite pe grupe de varsta la risc (in special cele tinere), lipsuri legislative, imposibilitatea interventiei sectorului sanitar prin masuri preventive inaintea producerii imbolnavirii, modele noi de comportament in populatie etc.;

mentinerea la nivele crescute a infectiei cu HIV si dezvoltarea bolii-SIDA, situeaza inca Romania la nivel de alarma.

Se constata deci o slaba eficienta a masurilor antiepidemice, in special pentru tuberculoza si bolile cu transmitere sexuala.

Accesul la serviciile de sanatate

Cresterea ponderii asistentei ambulatorii a inlesnit cresterea accesibilitatii populatiei la asistenta medicala prin posibilitatea de a-si alege atat medicul de familie, cat si medicul specialist. Totusi, in zonele izolate, accesibilitatea a scazut. In cazul acestora, masurile initiate de Ministerul Sanatatii au fost insuficiente si ineficiente, deoarece nu mai exista sistemul repartizarilor directe pentru medici. Nici casele de asigurari de sanatate nu au folosit toate mijloacele de motivare care le stau la dispozitie.

Accesibilitatea la serviciile de sanatate a fost inegala, depinzand de mai multi factori, intre care:

interesul manifestat de autoritatile locale pentru a crea facilitati speciale pentru atragerea medicilor si a personalului medical in localitatile si zonele defavorizate;

sistemul birocratic de aprobari necesare deschiderii unui cabinet medical;

infrastructura zonala si baza materiala existenta in localitatile deficitare;

motivatia medicului si a celorlalte cadre medicale de a lucra in aceste zone;

motivatia administratiilor locale de a oferi facilitati pentru medicii din zonele respective.

Intr-o oarecare masura, accesibilitatea tine si de 'cultura sanitara' a populatiei si de obiceiurile locale. In acest domeniu pe langa personalul medical din directiile de sanatate publica judetene, au un rol important si celelalte institutii publice (primariile, scoala, etc.), cat si organizatiile civile, care pot contribui la educarea populatiei.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA:

1. Coroi V. - Medicina Sociala, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1980;

2. Lupu Iustin, Zanc Ioan, Sociologie medicala. Teorie si aplicatii, Iasi, Editura Polirom, 1999

3. Popescu Gr. Grigore, Radulescu M.Sorin, Medicina si colectivitatile umane, Editura Medicala, Bucuresti, 1981

4. Petra Stefan Sociologie Medicala, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2007

5. Sorin M. Radulescu Sociologia Sanatatii si a Bolii Editura Nemira, Bucuresti, 2002