COMPORTAMENTE DISRUPTIVE

COMPORTAMENTE DISRUPTIVE


Comportamentele disruptive sunt printre cele mai importante obstacole in tratament. Ele sunt extrem de dificil de schimbat si creeaza stress si frustrare pt toata lumea.
Insa cel mai mare obstacol in tratament il reprezinta evitarea corectarii acestor comportamente disruptive.
Deseori ele nici macar nu sunt luate in calcul pt a fi tratate.

Exista se pare cateva motive pt care programele nu se adreseaza corectarii acestora.

Unul dintre motive este acela ca sunt extrem de dificil de schimbat deoarece comportamentele de acest gen au fost pt copil extrem de eficiente in procesul de adaptare din viata de zi cu zi.
Si ca orice comportament adaptativ si eficient de alungul timpului
(fie un an, fie 10 ani), acesta este intotdeauna dificil de schimbat.

Atunci cand incepi schimbarea comportamentului disruptiv te poti astepta la cresterea frecventei si intensitatii lui. Copiii se supara atunci cand incercam sa eliminam comportamentele care sunt functionale pt ei. Deasemenea, ei stiu din experientele trecute ca daca exagereaza comportamentul, cel putin din cand in cand, cei din jur vor ceda in cele din urma. Nedorind sa ne vedem copiii suparati este deseori tentant sa cedam. Acesta este un raspuns natural in asemenea situatii.
Din pacate, cedand nu facem decat sa intarim aceste comportamente neadecvate facand astfel terapia mult mai dificila.

Un alt motiv pt care evitam sa corectam comportamentele

disruptive este acela ca se crede ca odata cu dezvoltarea dpdv cognitiv copilul va parea mai putin dizabilitat. Multi terapeuti se focuseaza pe masterarea programelor de comunicare si academice si ignora comportamentele neadecvate deoarece considera ca plasarea si succesul copilului in scoala este ingreunata de lipsa limbajului.
Ironic, comportamentele disruptive si nu lipsa limbajului sunt cel mai adesea cauza neintegrarii copilului in comunitate. Alti terapeuti cred ca odata ce copilul incepe sa vorbeasca vor scadea sau disparea si comportamentele disruptive. Din pacate, prezenta acestor comportamente nedorite nu numai ca scad ca numar oportunitatile pt invatare ale copilului, dar si incetinesc ritmul de invatare. Pana la urma tot va trebui sa le consideram in terapie. Din pacate, amanand rezolvarea acestor probleme vom face si mai grea schimbarea comportamentelor nedorite.

Uneori parintii si stafful devin atat de obisnuiti cu comportamentele neadecvate incat nici nu mai observa prezenta lor sau cat de mult acestea interfereaza cu procesul de invatare. Deseori se ajunge la un fals echilibru din cauza faptului ca mediul in care isi desfasoara activitatea copilul este adaptat astfel incat nevoile lui sa fie implinite mereu inainte ca comportamentul aberant sa devina aparent. Realizam ca copilul este dependent de mediul creat doar la reactia lui extrema produsa de o mica schimbare intervenita inevitabil.

Rezolvarea problemelor comportamentale poate sa nu reprezinte o prioritate atunci cand parintii si stafful spera ca comportamentul nedorit va disparea de la sine in timp. Cu siguranta speranta aceasta este intarita de credinta ca odata cu acumularea cunostintelor si a dobandirii limbajului comportamentul deviant se va remite. Din pacate asta se intampla mult prea incet iar remiterea comportamentului disruptiv este doar amanata.

Asa cum am spus mai sus, incercarea de a schimba comportamentul nedorit va avea deseori ca prim efect inrautatirea situatiei. Aceasta nu este o experienta usor de suportat pt toata lumea. In afara faptului ca nu vrem sa suportam furia copilului, este extrem de stresant sa vedem copilul atat de suparat. Desi cresterea intensitatii comportamentului disruptiv este de fapt un semn bun (pt ca inseamna ca copilul este constient de schimbarea intervenita, este interactiv, demonstreaza persistenta etc), tot nu ne face sa ne simtim mai relaxati. Trebuie sa ne reamintim mereu ca obiectivul nu este mentinerea copilului fericit pe termen scurt, ci acela de a l face fericit pe termen lung. Noi stim cum sa facem un copil fericit- sa l lasam sa se autostimuleze si sa ii facem toate poftele, dar, evident, astfel nu lucram in interesul copilului. Ca adulti, deseori trebuie sa luam decizii care reduc anumite preferinte ale copiilor. Trebuie sa te speli pe dinti inainte de a te duce la culcare; nu poti sa mananci doar cartofi prajiti;nu poti sa ti arunci lucrurile pe jos etc.Copiii iau deseori decizii in defavoarea lor si noi, ca adulti, avem responsabilitatea de a I ajuta sa ia deciziile cele mai bune pt ei. Este analog cu a te vaccina- nu este placut,dar e necesar. Cu siguranta vom incerca sa facem experientele copiilor pozitive si atat de placute pe cat posibil, dar sa recunoastem ca sunt inevitabile anumite decizii inconfortabile.

In cele din urma, multi si au dat seama ca a elimina un comportament disruptiv cere mult mai multa rabdare si pricepere decat a invata pe copil ceva atat de complex ca limbajul. Cand staffului ii lipsesc calitatile necesare , frica si neajutorarea il fac sa evite pur si simplu abordarea problemelor comportamentale.


CAND CONSIDERAM COMPORTAMENTELE DETRIMENTALE?

Comportamente ca crize de furie,agresiune, inflexibilitate sunt usor de definit ca disruptive si detrimentale. Altele, pasive ca natura, ca lipsa atentiei, motivatiei, izolarea pot sa nu fie comportamente disruptive dar cu siguranta interfereaza in dezvoltarea copilului. Si acestea sunt la fel de esential de eliminat. Desi nu sunt atat de evidente, acestea din urma reprezinta si ele un obstacol in procesul de dezvoltare. Orice comportament care impiedica invatarea trebuie sa fie considerat la fel de detrimental.


CREAREA MEDIULUI OPTIMAL

Inainte de a implementa un program formal de eliminare a compotamentelor disruptive este extrem de important sa se ceeze un mediu de lucru pozitiv. Nu numai ca va creste eficacitatea intregului program, dar va face procesul mai agreabil pt copil si pt familia dvs. Aceasta se obtine prin aranjarea situatiilor astfel incat copilul are sanse mai mari sa fie calm si cooperant. Pt inceput trebuie doar sa va jucati cu copilul jocul sau preferat sau cu jucaria lui preferata si in acelasi timp sa nu cereti NIMIC de la el. Odata ce se simte comfortabil cu dvs alaturi, puteti sa I dati mici instructii care au sansa mare de a fi urmate, ca de ex, spune ti I intr un ton haios dar direct "mananca biscuitele","uita te la tv" etc.

Aranjand situatiile de invatat astfel incat copilul sa fie cat mai comfortabil nu numai ca scad comportamentele disruptive, dar va vor si oferi oportunitati sa recompensati copilul pt buna purtare. Recompensa, pt inceput, consta in afara de laude si in jucarii preferate, activitati preferate sau mancare. Laudele trebuie sa fie explicite: ii spunem copilului ce a facut bine si de ce il laudam. Prin asta vrem sa identificam constant comportamentele dorite ca "imi place ce calma esti"," multumesc ca esti atenta", "e minunat ca ma asculti". Totusi, limbajul trebuie mentinut la nivelul de intelegere al copilului.

In afara de faptul ca reducem problemele de comportament si astfel marim numarul oportunitatilor de a recompensa comportamente dorite, exista multe alte beneficii in inceperea interventiei intr o maniera pozitiva. In primul rand, ne permite sa construim o relatie pozitiva care este critica pt o terapie eficienta. In al doilea rand, ne ofera o oportunitate excelenta de a aprecia puncte forte si slabiciuni ale copilului. In al treilea rand, vom fi in stare sa descoperim posibile recompense. In al patrulea rand, va transforma situatia de invatat (locul unde se desfasoara, materialele folosite.) intr o situatie pe care copilul o va cauta singur. In cele din urma, putem sa "strecuram" situatii de invatare fara sa provocam comportamente nedorite.


MEDIU SI STRESS

Mediul are un efect important asupra comportamentului. Un cadru haotic (ie galagie,prea cald, dezordine, etc) poate conduce la un comportament violent, pe cand o atmosfera placuta, calma duce la comportamente dorite. Acesta este un adevar pt oameni in general si pt copii cu autism in special. Vorbirea pe un ton bland si calm poate avea un impact pozitiv incredibil asupra comportamentului disruptiv. Si totusi, tendinta noastra este sa ne comportam in aceste situatii exact pe dos. Vom ridica vocea si vom vorbi mult mai repede ceea ce va avea ca efect nu numai exagerarea comportamentului aberant ci si enervarea noastra. Deasemenea sa ne gandim la reactia spontana pe care o avem atunci cand copilul apuca materialele: fara macar sa ne gandim, ne surprindem apucand materialele din mainile copilului pt a nu se distruge. Insa aceasta interventie fizica spontana a noastra va avea ca efect marirea haosului si incapatanarea copilului in a controla situatia.

Poate fi folositoare pt adulti practicarea tehnicilor de management al stressului astfel incat sa reusim sa ne mentinem calmul in astfel de situatii. Putem incerca exercitii de respiratii profunde, sa ne amintim mereu sa ramanem calmi, sa ne imaginam scene placute sau chiar sa luam o pauza.Ramanand calmi nu numai ca reducem starea de agitatie, dar si ajuta la cresterea obiectivitatii noastre. Deasemenea vom reduce orice atentie negativa asupra copilului care ar putea recompensa comportamentul sau aberant.

Micsorand sansele de a transforma mediul de lucru intr un camp de batalie, descrestem si sansele de a asista la comportamente disruptive severe. Dandu I copilului posibilitatea de a face alegeri poate fi foarte eficient. Intrebari de genul "preferi sa lucram pe jos sau la masa?", "ce lectie vrei sa facem acum?", "in ce camera vrei sa te joci?" pot crea o situatie mai calma.

Nu cereti copilului sa execute ceva ce stiti ca nu I place si care va conduce la exagerarea reactiei negative decat daca sunteti pregatiti pt ea (reactia negativa). Cu alte cuvinte, incercati sa nu cereti niciodata copilului un lucru decat daca sunteti pregatiti sa aplicati toate consecintele ce decurg din lipsa raspunsului sau a raspunsului eronat (ca de ex promptarea fizica).

Plictiseala conduce deseori la comportamente disruptive. Totusi nu reusim si nici nu vrem intotdeauna sa eliminam plictiseala. Copiii trebuie sa invete sa si invinga plictiseala. Dar, binenteles, putem sa ne propunem sa nu cream momente inutile de plictiseala. Iata cativa factori ce pot contribui la reducerea plictiselii si frustrarii copilului in timpul terapiei:

TERAPIA SA FIE NATURALA, DISTRACTIVA SI SA POATA FI GENERALIZATA

-tonuri entuziaste
-varierea locurilor in care se desfasoara terapia
-varierea instructiilor ( "ce este?" vs "ce vezi?" vs ""ce poti sa spui despre?" etc)
-materialele folosite sa fie interesante, preferate si functionale
-nu plictisiti copilul cu programe deja masterate
-nu pedepsiti copilul pt atentie buna si raspuns corect prin terminarea trialului atunci cand este cooperant. Similar, atentie sa scurtati programul daca simtiti ca incepe sa se agite
-mentineti o rata a succesului ridicata
-folositi recompense preferate de copil (chiar si obiecte autostimulante pot fi folosite)
-variati taskurile
-folositi recompense naturale si variate
-utilizati un limbaj cat mai firesc cu putinta
-variati curriculumul (verbalizarea, joaca, autoajutorarea, socializarea)
-reduceti invatatul intr o structura prea rigida (cateodata lucrati pe covor in loc de la masa)

Cand apare comportamentul aberant, trebuie sa manifestati cea mai mica cantitate de atentie necesara. Cateodata asta inseamna sa ignorati complet comportamentul. Evident, daca comportamentul este periculos sau extrem de exagerat (urlat, lovit etc) un anumit grad de atentie este necesar si consta in incercarea de a opri comportamentul (indepartarea mainilor copilului sau luarea lui din acel loc). Daca acest lucru se va face, se va face cat mai discret, acordand atentie minim posibil, inclusiv limitand contactul vizual si reducand conversatia cu copilul. De obicei , oamenii dau, din contra, prea multa atentie in astfel de momente. Acordand atentie mare in momentele respective nu numai ca intarim comportamentul deviant, dar il vom si agita si mai tare pe copil si il invitam sa exacerbeze comportamentul nedorit. Chiar daca procedand astfel (atentie mare) vom opri comportamentul, copilul va deveni extrem de dependent de control extern. Deci, acordand atentie minima, evitati aceasta capcana, totodata eliminand recompensarea ce mentine si intareste comportamentul.
FUNCTIILE COMPORTAMENTELOR DISRUPTIVE



Programele comportamentale sunt bazate pe asumptia ca comportamentele sunt invatate ca rezultat al consecintelor sale. Daca un comportament duce la o consecinta pozitiva, atunci sansele ca acel comportament sa se repete sunt mari. Invers, sansele sa repeti un comportament care a avut consecinte negative sunt mici. De exemplu, daca copilul manifesta agresivitate si in consecinta obtine din partea noastra ceva ce el considera placut, dezirabil (atentie sau izolare sau reducerea frustrarii etc), el va fi si pe viitor agresiv. Invers, daca copilul experimenteaza ceva ce I se pare neplacut (de ex sa paraseasca un joc care I place, sa I iei jucaria preferata) , sansele sa fie agresiv data viitoare vor fi mai mici.

Interventiile care targeteaza scaderea comportamentelor aberante se impart in doua categorii:strategii de imbunatatire a comportamentului si strategii de eliminare a comportamentului. Strategiile de eliminare a comportamentului (ca Timt-out, Response Cost, Extinctie) au ca scop scaderea problemelor comportamentale prin oferirea unei consecinte negative legata de comportamentul disruptiv. Strategiile de imunatatire a comportamentului (ca Recompensarea diferentiata a altor comportamente DRO, Recompensarea diferentiata a comportamentelor incompatibile DRI si Recompensarea diferentiata a comportamentele infrecvente DRL) au ca scop scaderea incidentei comportamentelor disruptive prin recompensarea comportamentelor bune si a absentei celor rele. Programele deseori imbina cele doua categorii . Aceasta deoarece se urmareste nu numai eliminarea comportamentelor disruptive dar si stimularea comportamentelor bune. Aceasta se obtine cel mai bine atunci cand noile comportamente pe care vrem sa le invatam au ca efect recompense cat mai naturale (sociale, joaca si comunicare). Daca copilul va reusi sa perceapa ca recompensante comportamentele sociale, el va renunta sa caute vechile recompense primite inainte dupa comportamentul disruptiv.

Interventiile comportamentale au fost instrumentele de eliminare a comportamentelor disruptive severe ca automutilare, agresiune sau crize de furie. Mai mult, copiii care au prezentat deficiente in comunicare, joaca, socializare si autoajutorare au reusit sa mastereze toate aceste deficiente critice prin interventiile comportamentale.

Desi multe interventii comportamentale au eliminat comportamentele disruptive, succesul pe termen lung al acestor interventii depinde de abilitatea noastra de a construi alternativ comportamente dezirabile. Mai multi factori pot afecta eficacitatea pe termen lung a acestor interventii. Daca programul este conceput fara sa intelegem DE CE se produce comportamentul nedorit, atunci putem sa neglijam sa ne adresam factorilor ce declanseaza si mentin comportamentul. Prea deseori ne propunem doar eliminarea unui comportament maladaptativ specific, si nu si cauza lui. Din pacate, daca un copil se palmuieste din cauza frustrarii de ex, oprirea comportamentului nu va elimina problema. Daca programul nu se adreseaza si posibilitatilor copilului de rezolvare a frustrarii, atunci este posibil sa apara un comportament alternativ (ca lovirea capului de ex) . Daca planul terapeutic este bazat pe o analiza functionala a comportamentului si astfel el se adreseaza atat frustrarii cat si comportamentului automutilant, atunci acesta are sanse mult mai mari de reusita.

Succesul schimbarii eficiente a comportamentelor in timp este intelegerea functiei acestora. In primul rand trebuie sa stim ca comportamentele disruptive nu sunt intamplatoare. Ele servesc unui scop. Agresiunea, de exemplu, are scopul de a reduce stressul, de a evita un task neplacut sau atragerea atentiei. Comportamentele disruptive sunt adaptative deoarece sunt un mod de a comunica, de a interactiona cu mediul si de a satisface anumite nevoi.

Cum comportamentele disruptive satisfac nevoi, un program eficient trebuie sa l invete pe copil un alt comportament care sa serveasca aceleiasi functii. Deci atata timp cat copilului nu I se arata un comportament alternativ care sa I satisfaca nevoia , cel mai probabil trebuie sa ne asteptam ca el sa dezvolte un alt comportament la fel de neadecvat. Copilul dvs trebuie invatat, sistematic si cu mare grija, un mijloc eficient de a si satisface nevoile si dorintele.

De alungul decadei trecute s au facut pasi importanti in intelegerea naturii comportamentelor disruptive. Cu toate astea, programele sunt deseori inadecvate si/sau implementate eronat.

Una dintre primele dificultati peste care dam cand concepem programele este selectarea unui comportament alternativ adecvat. Stim foarte clar ceea ce copilul sa nu faca, insa este deseori mult mai dificil sa identificam ceea ce vrem sa faca. Alegerea comportamentului de inlocuire presupune nu numai analiza functiilor comportamentului-problema, dar si identificarea comportamentului care va servi eficient aceeasi functie si care va putea fi invatat de catre copil. Apoi, comportamentul trebuie divizat in parti mici care pot fi asimilate cu usurinta de catre copil. De exemplu, nu este suficient sa stim ca trebuie invatata o tehnica de reducere a stressului, ci trebuie identificata acea procedura specifica (respiratie profunda, relaxare musculara, numarare, etc), dupa care trebuie dezvoltat un plan detaliat si comprehensiv.

Lipsa rabdarii este frecvent un alt ostacol in dezvoltarea unui program eficient. Se poate intelege usor de ce toti vrem ca schimbarea in bine sa se produca cat mai repede, dar totusi nu este realist iar uneori nici nu este de dorit ca schimbarea sa se produca imediat. Invatarea unor comportamente inlocuitoare este un proces lung si dificil. Comportamentele disruptive sunt invatate in general de alungul anilor. De aceea realist ar fi sa ne asteptam ca o persoana sa invete un nou comportament tot in ani. Mai mult, este nevoie de un proces sistematic si gradat de invatare pt a stapani si mentine noul comportament.

In timpul interventiei comportamentale este important sa se tina seama de momentul in care se programeaza invatarea pasilor propusi.Aceasta trebuie sa se faca in conditii optime, adica atunci cand atat elevul cat si profesorul sunt in forma maxima. Invatarea in conditii optimale se numeste invatare proactiva. De obicei, dar total gresit, momentul ales pt invatare este in timpul sau imediat dupa manifestarea comportamentului nedorit. Este gresit pt ca in aceste clipe copilul este nervos, deci nereceptiv, iar profesorul, frustrat si nervos si el. De aceea se va alege un moment al zilei cand copilul este calm, interesat si motivat sa invete comportamentul alternativ.


GHID PT A FACE FATA COMPORTAMENTULUI DISRUPTIV

Deoarece fiecare situatie este diferita si fiecare relatie profesor-elev este unica va fi imposibil sa se specifice actiunile ce trebuie urmate in cursul unui comportament disruptiv. Totusi, exista o idee generala si niste proceduri care va pot ajuta. Din nou amintim insa ca interventia cea mai eficienta este invatarea proactiva.

Manifestarea unui comportament disruptiv urmeaza tipic un patern solid de escalare, adica progreseaza in stadii. In stadiul initial se constata o agitatie usoara manifestata prin diverse gesturi (agitarea mainilor, picioarelor) sau respiratie neregulata sau manifestari verbale ca smiorcaieli, contraziceri etc. Daca situatia nu este calmata rapid in stadiul acesta, comportamentul va escalada, adica manifestarile de mai sus se accentueaza. Stadiul final poate culmina cu agresiuni asupra celorlalti sau autoagresiuni.

Fiecare stadiu cere o abordare diferita. Trebuie sa se stie ca uneori nici cel mai corect raspuns sau un raspuns care a functionat in multe situatii pot sa nu ajute intotdeauna. De aceea trebuie sa analizam mereu raspunsurile pe care le oferim in cazul unei crize.

Celor mai multi dintre copii li s au aplicat mai multe tipuri de interventii. Acestea n au fost eficiente probabil din cauza ca nu s au aplicat corect, in mod consistent sau pe o durata de timp suficient de mare. Si mai mult, procedurile de eliminare a comportamentelor nedorite cel mai frecvent folosite (reprimands, Time-out, luarea unor privilegii) sunt in general insuficiente daca luam in considerare reusita pe termen lung. Aceste strategii se bazeaza pe ipoteza ca oferind copilului un feed back puternic negativ el nu va mai reactiona aberant (prin comportamentul disruptiv). Desi interventiile de eliminare pot intrerupe temporar comportamentul, ele nu se adreseaza functiilor lui, astfel avand dezavantajul ca cauzeaza efecte secundare comportamentale nedorite.

Frecvent strategiile de eliminare sunt prost intelese. De exemplu, Time-Out este o interventie care presupune o pauza in recompensare. Adica, copilul trebuie sa se afle intr o situatie motivanta, placuta pt el si daca, brusc, se comporta disruptiv,el trebuie scos imediat din cadrul in care se simtea bine pt o anumita perioada de timp. Copilul cu autism percepe foarte multe situatii ca neatragatoare, astfel incat el va fi foarte bucuros sa fie scos din mediul respectiv. Atentie ca atunci cand se scoate copilul, acesta sa nu primeasca nici un fel de recompensa. Iar daca nu sunteti atenti la copilul plasat in Time-Out (pe un scaun, intr un colt, in dormitor etc) el se poate angaja in autostimulare, activitate recompensanta. De aceea Time-Out este o metoda care, neaplicata corect, poate accentua comportamentul!

Alt exemplu, pedepsele pot fi neeficiente deoarece copilul poate interpreta gestul ca atragerea atentiei (chiar daca atentia este negativa) si astfel intareste comportamentul in loc sa l elimine.


CICLUL DE ESCALADARE

Cresterea intensitatii unei crize urmeaza de obicei un ciclu. Criza incepe usor , apoi se amplifica. Fazele ce urmeaza pot sa nu fie distincte. Dar crizele pot sa nu urmeze acelasi pattern intotdeauna. De exemplu, unii copii pot incepe o criza cu faze tipice pt stadiul de mijloc sau de sfarsit. De aceea este important sa observam despre ce faza este vorba si sa ne adaptam raspunsul in functie de ea. Este la fel de important sa ne folosim bunul simt si sa raspundem specific situatiei unice in care ne aflam.

Este esential sa luam anumite masuri proactive INAINTE de a ajunge intr o situatie de criza. Una dintre acestea este sa ne asiguram ca ii dam copilului numeroase oportunitati de a face ALEGERI. Facand astfel, ii crestem toleranta fata de situatiile cand alegerea nu este posibila. In al doilea rand, un program BOGAT de recompensare este de maxima importanta. Cum vom vedea mai jos, vor exista ocazii cand va fi necesar sa recompensam copilul, de data asta insa cu o cantitate mai mica de recompensa, atunci cand comportamentul disruptiv scade in intensitate si copilul incepe sa se calmeze. De aceea va trebui sa fim FOARTE GENEROSI cu premierea copilului atunci cand activitatea lui se desfasoara intr o atmosfera calma, pozitiva, astfel putand sa recompensam copilul cu o cantitate mai mica de recompensa chiar daca devine agitat, fara sa ne ingrijoram ca el va percepe primirea premiului ca o recompensa a crizei care vrea sa se declanseze. Motivul este ca va primi o cantitate MAI MICA de recompensa pt de-escaladare fata de cantitatea mai mare primita daca n ar fi inceput criza deloc.

Este critic cum ne comportam noi in aceste situatii. Trebuie sa ramanem calmi dar fermi, cu emotiile sub control. Dandu I copilului un usor control al situatiei, el are sansa sa nu ajunga in punctul culminant al crizei.

Este esential sa avem un plan, dar acesta trebuie sa cuprinda si situatii neprevazute, pt ca in astfel de cazuri va fi necesar sa facem REPEDE ajustari.




STADIUL INITIAL

Cand observati ca copilul incepe sa devina agitat (izolare, respiratii profunde, isi vorbeste singur etc) continuati cu activitatea in curs dar oferiti I frecvent recompense verbale si tangibile pt raspunsuri asteptate. De ex, spuneti I copilului cat de bine lucreaza si recompensati l puternic atunci cand observati o scadere a starii de agitatie. Aceasta este strategia de-escaladarii. Nu uitati ca programul de recompensare este diferentiat: cea mai dorita recompensa pt momentele cel mai calme, fara semne de inrautatire. Iar daca veti renunta sa recompensati copilul atunci cand acesta, desi inca agitat, da semne ca se calmeaza, atunci acesta nu va mai fi motivat sa se linisteasca. Din fericire in stadiul initial momentele de agitatie alterneaza cu momente de calm care va vor permite sa recompensati copilul. Cu cat durata pauzelor creste, cu atat va trebui sa cresteti cantitatea si valoarea recompensei. Nu uitati insa ca aceasta recompensare pt de-escaladare sa fie mai mica decat aceea pt momentele cand n a exitat agitatie deloc.

Daca are loc accentuarea starii de agitatie atunci va trebui sa ignorati comportamentul. DAR NU IGNORATI COPILUL! Motivul este ca copilul sa vada ca comportamentul sau disruptiv nu il va scoate de la masa de lucru. Alt motiv este acela ca daca incheiati activitatea veti rata ocaziile sa recompensati in momentele de de-escaladare. Daca ignorati complet copilul cel mai probabil comportamentul nedorit se va intensifica.

AL DOILEA STADIU

Retineti ca deseori ajungem la acest mai intens nivel de escaladare ca rezultat al interventiei ineficiente din stadiul initial sau din cauza interpretarii gresite a comportamentului. Uneori aceasta se poate intampla chiar daca interventia noastra din stadiul initial a fost facuta corect. Daca copilul devine moderat disruptiv (spune "nu"tare,gesticuleaza, plange, isi vorbeste cu voce ridicata etc) probabil putem identifica in situatia in care ne aflam cauza care a produs intensificarea si astfel putem actiona imediat. De obicei sunt doua motive ale intensificarii manifestarii negative: Primul este acela ca copilul este manipulativ si incearca sa scape de taskul dat, situatie in care sub nici o forma nu trebuie sa cedam, oricare ar fi procedura de de-escaladare aleasa. In cazul asta trebuie sa fiti fermi si neempatici.

O cu totul alta situatie este aceea in care realizam ca activitatea la care lucram cu copilul este prea stresanta pt el si de aceea trebuie sa facem anumite schimbari. Exemple de situatii de acest fel sunt: durata prea lunga a unui task, nepromptare adecvata, grad de dificultate prea mare, recompensarea insuficienta. Cu alte cuvinte, copilul are motive sa fie suparat si trebuie sa fim intelegatori cu el chiar daca metoda lui de a se exprima este inadecvata. Cea mai eleganta metoda de a rezolva astfel de situatii este prin redirectionare. Atentie, aceasta sa se faca cat mai subtil astfel incat copilul sa nu invete ca fiind disruptiv va scapa de taskuri mai dificile sau neplacute. Taskul se schimba cu unul pe care il stie bine si care poate fi usor promptat in caz ca refuza sa l faca. Deseori in asemenea cazuri folosim taskuri din programele receptiv instructii, imitatie nonverbala sau simple comenzi de stabilirea atentiei.

Ca intotdeauna, laudati copilul si oferiti I recompense materiale atunci cand este calm si se poarta bine si aratati I minima atentie cand e disruptiv. Veti sti ca anumite recompense nu sunt doar motivante dar au si efect de calmare si incurajare. Exemple: vocea calda, imbratisari, batai pe umar, cantatul etc.Atentie la momentul oferirii acestor feluri de premii.Daca nu a trecut decat scurt timp de la producerea crizei (30 de secunde sau mai putin), nu va puteti permite sa folositi prea multe din aceste recompense, pt ca partial veti intari recentul comportament inadecvat. Cu cat insa timpul scurs de la producerea crizei este mai lung (cel putin cateva minute), puteti sa folositi din plin aceste recompense, astfel veti intari cel mai sigur recastigarea autocontrolului. In acest fel sansele de reescaladare sunt dramatic reduse.

Daca taskul ce a declansat comportamentul este unul pe care copilul ar trebui sa stie sa l faca, va veti intoarce la el ca sa incheiati sesiunea de lucru.

AL TREILEA STADIU

Cand copilul devine extrem de agitat (agresiv, tipa, arunca cu obiecte, loveste, se autoagreseaza) este necesar sa deveniti foarte fermi si structurati. Daca anterior ati lucrat la programe de preluarea controlului (ex mainile cuminti) acestea pot fi moduri eficiente de contracarare a comportamentului disruptiv. Incercati sa prezentati instructii cat mai specifice cu putinta, spuse clar, cu ton ferm si care sa exprime ceea ce vreti ca copilul sa faca (si nu ceea ce sa nu faca), de ex, "trebuie sa stai pe scaun". Totusi in unele situatii se poate sa nu gasiti instructia potrivita si atunci instructii de genul "opreste te" pot fi de folos. Atentie sa dati asemenea instructii doar o data sau maximum de doua ori, altfel isi vor pierde din eficienta, pierdeti din credibilitate si situatia devine si mai haotica. Oferiti recompense pt orice semn de de -escaladare si dati cat mai putina atentie comportamentului disruptiv.

Deseori stafful este tentat sa apeleze la amenintari deoarece acestea opresc in multe cazuri comportamentul. Problema este ca in timp asemenea metode vor agrava comportamentul.Dependenta de amenintari folosite pt a controla comportamentul va duce la un obicei al copilului de a raspunde doar la instructiile date cu voce ridicata si care fac cunoscuta consecinta in caz de neascultare si la ignorarea instructiilor spuse pe ton calm, obisnuit. Scopul pe termen lung este insa ca copilul sa invete ca consecintele actiunilor sale ,atat pozitive, dar si negative, vor aparea chiar daca nu le verbalizam. In plus, sunteti in dezavantaj atunci cand promiteti o anumita consecinta in avans. Este mai intelept sa l lasati pe copil sa se concentreze singur la consecinta care ar putea urma. In felul asta va acordati un timp de gandire pt alegerea unei consecinte potrivite.

Oricare ar fi consecinta,ea trebuie sa fie aplicata de catre persoana care lucra cu copilul in momentul declansarii comportamentului. Nu veti apela la o alta persoana cu autoritate mai mare in fata copilului pt ca aceasta va duce la subminarea autorritatii celui cu care lucra. In final, atentie CA NICIODATA SA NU FACETI VREO AMENINTARE PE CARE NU SUNTETI PREGATITI SA O DUCETI LA BUN SFARSIT SAU CARE AR FI NEPOTRIVITA (ex "te inchid in camera ta si nu ti mai dau drumul niciodata").

Pe masura ce copilul da semne de autocontrol puteti sa I amintiti ca acum, daca incepe sa se calmeze, va primi recompensa. Sa aveti grija sa nu sune ca un santaj.






STADIUL FINAL

Daca comportamentul disruptiv pune in pericol integritatea copilului sau a altora atunci este necesar sa folositi tehnici de MAB (Management of Assaultive Behavior) sau alte proceduri ce presupun intreruperea fizica sau izolarea (proceduri Hands-on).
TEHNICILE HANDS-ON TREBUIE FOLOSITE DOAR CAND ATI EPUIZAT TOATE CELELALTE METODE SI CAND SITUATIA ARE POTENTIAL DE TRANSFORMARE IN PERICOL.


TOATE STADIILE

Fiti atenti la feed backul oferit de copil cand il recompensati in timpul ciclului. Frecvent copiii se opun acestor interventii sau se ambaleaza ca raspuns la ele. Veti stii cu ajutorul raspunsului oferit de copil daca recompensa are valoare sau nu.

Copiii care raspund prin exagerarea comportamentului atunci cand sunt recompensati sau cand li se da feed back au nevoie mai mare de control asupra mediului. Ca strategie, puteti sa incercati evitarea comentariilor despre comportament. De exemplu, in loc sa I spuneti "imi place ca esti calm", incercati ceva de genul "esti dragut ca esti atent" sau un comentariu despre ceea ce face in momentul acela "vrei sa te uiti cu mine in cartea aceea?". In felul asta dam atentie copilului insa fara a ne focusa pe comportamentul sau. Daca vreti sa folositi o anumita recompensa dar copilul o refuza, incercati sa o plasati langa copil, la indemana sa...Astfel il recompensam pt momente calme si ii dam un grad de libertate, deci control asupra situatiei. Se pare ca unii copii se simt frustrati cand trebuie sa accepte recompensa direct de la cineva.

Dupa ce situatia s a calmat inregistrati evenimentul. Va va permite sa analizati stadiile ciclului de escaladare si eficienta actiunilor intreprinse pt stoparea comportamentului. Culegerea datelor legate de frecventa si intensitatea comportamentelor disruptive vor da o idee despre eficienta interventiilor.



TEHNICI DE MANAGEMENTUL COMPORTAMENTELOR

Nici cele mai eficiente tehnici de management al comportamentelor disruptive nu garanteaza eliminarea lor completa. Insa invatarea unor comportamente alternative, recompensarea eficienta si crearea unui mediu optim va vor apropia foarte mult de scopul pe care si le propun. Iata cateva idei pt maximizarea eficientei interventiilor comportamentale:

1. Cum am spus, veti da cat mai putina atentie comportamentului disruptiv. Atentia si alte forme de recompensare vor fi oferite doar in absenta comportamentului disruptiv. Trebuie sa fiti extrem de atenti sa nu cresteti cantitatea de recompensa atunci cand se produce comportamentul, deoarece altfel, copilul va declansa comportamentul aberant ca sa primeasca recompensa atunci cand se calmeaza. Cel mai bun mod de a va feri de asta este sa mentineti un program bogat de recompensare inainte de a se produce comportamentul nedorit. Si nu uitati, veti oferi mai putina recompensa pt de-escaladare decat daca criza n ar fi avut loc.

2. Recompensarea de-escaladarii este foarte importanta. Deseori se asteapta calmarea completa a copilului pt recompensare. Nu este bine pt ca durata prea lunga nu va face decat sa amplifice comportamentul. Premiati micile reduceri din intensitate, astfel veti da si ocazia copilului sa se redreseze. Laudati l si spuneti I pt ce o faceti: "imi place ca reusesti sa te calmezi".

3. Uneori veti fi nevoiti sa folositi metode SUBTILE de redirectionare a atentiei. Este important sa reveniti la taskul initial si sa l incheiati cu succes. Incercati sa fiti cat mai putin intruzivi ca sa nu devina dependent de dvs. Promptul intruziv si instructiile sunt cel mai greu de eliminat.

4. Prevenirea raspunsului este o tehnica folosita mai ales pt eliminarea autostimularii si a autoagresiunii (daca nu e importanta). Daca folositi aceasta tehnica va trebui sa opriti comportamentul foarte rapid, fara sa atrageti atentia asupra lui. Cu alte cuvinte, oferim un prompt fizic neutru si nu comentam nimic. In acest timp continuam taskul asupra caruia eram.

5. O strategie extrem de eficienta impotriva comportamentelor disruptive si a neatentiei este crearea "Behavioral Momentum". Adica, cand copilul este atent si se comporta bine probabilitatea ca un comportament disruptiv sa se produca este foarte redusa. Asigurand un cadru de succes veti construi "momentum".Exemplu, daca incepeti terapia cu joaca sau cu activitati preferate de copil, acesta se va purta mai degraba bine decat rau. Daca in mijlocul unui task incepe sa se agite, amplificati promptarea cu recompensare moderata. Nu uitati de atmosfera generala pozitiva de calm.

6. Implementarea programelor de Stress Management si Errorless Compliance sunt esentiale pt eliminarea comportamentelor disruptive. Se vor discuta mai tarziu.

7. Nu uitati ca cel mai important lucru este ce faceti INAINTE ca sa nu se intample un comportament disruptiv. Iata doua idei despre prevenire:

""prinde" copilul cand e cuminte";
"recompenseaza ceea ce e bun, ignora restul".







PROGRAME COMPORTAMENTALE

COMPORTAMENTE DISRUPTIVE

Comportamentele disruptive ca crizele de plans, de furie, agresiunile servesc anumitor functii. Cea mai comuna functie a comportamentelor de acest tip este reducerea frustrarii si a stressului. O alta functie este evitarea unor taskuri. Deasemenea, un alt scop al comportamentelor disruptive este obtinerea atentiei dvs.

Daca frustrarea este cauza care declanseaza comportamentul atunci este necesara implementarea unui program de crestere a tolerantei fata de itemii nepreferati. Copilul va trebui sa invete sa accepte si situatiile neplacute. Prin expunerea gradata la situatii si itemi nepreferati toleranta la frustrare va creste. Mai mult, copilul va invata ca comportamentul disruptiv nu l va duce la evitarea activitatilor nepreferate. Din nou, dati atentie minima comportamentului.

Programul urmareste la inceput sa identifice evenimentele frustrante pt copil. Observatiile parintilor si ale profesorilor sunt critice, la fel si datele culese referitoare la momentele, durata, factorii declansatori ai comportamentului disruptiv. Posibili factori stresanti sunt refuzul indeplinirii dorintelor, activitati nepreferate, schimbarea rutinei, amanarea recompensarii.

Urmeaza impartirea situatiilor frustrante pe cel putin 3 niveluri distincte. Primul nivel le cuprinde pe cele care agita usor copilul, iar al treilea, pe cele care provoaca criza cea mai mare. Natural, puteti crea mai mult de 3 niveluri. Deasemenea factorii stresanti se pot schimba, adica ceea ce a provocat in trecut doar o usoara agitatie, acum poate duce la adevarate crize de furie.

Urmatorul pas este asigurarea unui mediu relaxat pt copil. El va sta intr un scaun foarte confortabil, lumina in camera va fi micsorata, va exista un fundal sonor cu muzica potrivita. Foarte calmi si cu vocea blanda vom cere copilului sa stea linistit. Observand copilul cu atentie il vom recompensa si ii vom spune de ce o facem cand se va relaxa. Vom repeta sesiunile acestea de cate ori este nevoie pana copilul va invata sa se relaxeze.

Deindata ce a invatat sa se relaxeze este timpul sa fie expus evenimentelor stresante. Se incepe cu un singur factor din prima categorie. Incercam sa il alegem pe acela care provoaca cea mai mica stare de agitatie. Apoi, cand copilul este complet relaxat il expunem factorului stresant ales pt o foarte scurta perioada. Vom recompensa in cantitati mari pt pastrarea calmului. Apoi, reintroducem stresorul. Repetam recompensarea pt momentele de pastrare a calmului. Se continua cu aceste sesiuni pana ce copilul reuseste sa si pastreze calmul expus fiind la factorul stresant in aproximativ cinci sesiuni repetate.

Dupa masterarea primului stresor vom incepe cu expunerea celui de al doilea stresor. Repetam pasii de mai sus. In plus, copilul va fi expus gradat si sistematic la situatii stresante din mediu.

Deoarece este imposibil sa neutralizam prin invatare toate evenimentele stresante din viata de zi cu zi, copilul va trebui sa invete tehnici de relaxare aplicate in momente de stres. Se vor testa cateva dintre aceste proceduri pt a o gasi pe cea mai potrivita dintre ele pt copilul nostru. Tehnici de managementul stresului sunt tensionare urmata de relaxare, ascultarea muzicii, respiratii profunde, vizualizare mentala. Dupa ce identificam metoda, il vom invata pe copil tehnica si il vom prompta si recompensa ca sa o foloseasca in situatii necesare. Odata ce limbajul copilului se dezvolta vom adauga expresii verbale pt emotii repertoriului sau.



PROGRAM PT CRESTEREA TOLERANTEI LA FRUSTRARE

Faza 1
1. Identificarea situatiilor stresante pt copil (intrebarea parintilor si profesorilor, observarea copilului, notele despre patternurile comportamentului disruptiv).
2. Aranjarea situatiilor intr o ierarhie, de la cel mai putin stresanta la cel mai mult.

Faza 2
1. In timp ce copilul este cat se poate de relaxat (ie, stand intr un scaun confortail, muzica inceata, lumina mica) expuneti l la situatia cel mai putin stresanta din ierarhie.
2. Recompensati l pt ca este calm. Poate fi necesar sa modelam un raspuns cat mai corect.
3. Gradat , mutati lectiile intr un cadru natural.
4. Cand demonstreaza ca poate ramane calm in aceasta cel mai putin stresanta situatie de 5 ori consecutiv treceti la urmatorul nivel de stres.
5. Repetati pasii de mai sus.

Faza 3
1. Invatati copilul tehnici de relaxare.
2. Promptati l sa le foloseasca in situatii de stres minim.
3. Renuntati la prompt cat se poate de repede.




PROGRAM PT OBTINEREA COOPERARII

Se bazeaza pe facilitarea succesului la lectii crescand gradat complexitatea taskurilor. Initial se vor cere copilului doar taskuri preferate. Exemplu, se va cere sa manance un biscuite, sa se joace cu lego sau chiar sa se autostimuleze. Cerand acestea, vom obtine supunerea copilului si sansa de a il recompensa ca urmare a raspunsului corect. Progresiv instructiile vor deveni mai putin placute pt copil, mentinand recompensarea bogata in caz de raspuns.

FACTORI CE USUREAZA COOPERAREA

1. Cereti numai instructii pe care sa le puteti duce la capat prin promptare si recompensare.
2. Nu cereti copilului sa execute mai multe instructii intr o perioada scurta de timp (ex, 3 instructii in 10 secunde). Daca faceti asa copilul va fi necooperant si veti crea si haos.
3. Dati sansa copilului sa aleaga dintre doua situatii pozitive. Ex, "vrei sa te duci afara la joaca sau vrei sa te culci?".
4. Deasemenea puneti copilul sa aleaga dintre doua activitati obligatorii. Ex, "vrei sa faci baie sau vrei sa te culci?".
5. Daca copilul nu executa instructiile primite fiti cat se poate de neutri.
6. Incercati sa intercalati activitatile neplacute printre cele placute si mai usoare.
7. Surprindeti si anticipati intentiile copilului. De exemplu, cand copilul este pe cale sa inchida usa, spuneti "te rog, inchide usa!" si apoi recompensati l pt cooperare.
8. Enuntati instructia calm pt a l face pe copil sa asculte.
9. Dati copilului sansa sa controleze situatia din cand in cand.
10. OFERITI COPILULUI RECOMPENSE FOARTE DORITE ATUNCI CAND ESTE COOPERANT.



PROGRAM PT COOPERARE

Faza 1
1. Identificati instructiile pe care copilul le primeste in mod obisnuit acasa.
2. Determinati rata de cooperare la instructii variate.
3. Construiti o ierarhie a instructiilor, incepand cu cele cu rata de cooperare cea mai mare ("mananca biscuite") si terminand cu cele cu probabilitate mica de cooperare ("da I jucaria inapoi fratelui tau").

Faza 2
1. Profesorul va enunta instructia cu probabilitatea cea mai mare de cooperare.
2. Recompensarea va urma cooperarii copilului.
3. Daca copilul se conformeaza de 3 ori la rand aceleiasi cerinte, treceti la faza urmatoare.

Faza 3
1. Profesorul va cere instructii cu probabilitate mare de cooperare si cateva dintre cele cu rata mica de cooperare.
2. Recompensarea pt cooperare.
3. Daca demonstreaza ca coopereaza in 3 sesiuni consecutive treceti la urmatoarele faze.

Ultimele faze
1. Progresiv, introduceti cerinte cu rata mica de cooperare pe masura ce scoateti din instructiile cu rata mare de cooperare.





PROGRAM REACTIV POZITIV

Faza 1
1. Copilul va fi laudat la fiecare 5 minute pt absenta comportamentului disruptiv.
2. Dupa 3 perioade consecutive fara comportamente disruptive vom lauda si recompensa copilul.

Faza 2
1. Copilul va fi laudat la fiecare 15 minute pt absenta comportamentului disruptiv.
2. Dupa 3 perioade consecutive fara comportamente disruptive vom lauda si recompensa copilul.

Faza 3
1. Copilul va fi laudat la fiecare 30 minute pt absenta comportamentului disruptiv.
2. Dupa 2 perioade consecutive fara comportamente disruptive vom lauda si recompensa copilul.

Ultimele faze
Vom creste progresiv timpul dintre recompensari. Odata ajunsi in aceasta faza, copilului I se vor da si alte recompense , daca este cazul, atata timp cat de alungul a 2 ore nu s a produs nici un comportament disruptiv.


PROGRAM REACTIV REDUCTIONAL

1. Copilul va pierde oportunitatea de a castiga laude si premii programate daca se produce un comportament nedorit.
2. Atentia la aparitia comportamentelor nedorite va fi minima.







COMPORTAMENTE AUTOSTIMULANTE


Acestea reprezinta un important criteriu de diagnostic pt autism. Autostimularile sunt comportamentele repetitive, stereotipe care nu servesc altor functii in afara de multumirea senzoriala. Vom incerca eliminarea autostimularii din 3 motive: 1)interfereaza cu capacitatea de atentie; 2)sunt extrem de recompensante pt copil facand astfel alte recompense mai neinteresante;3)sunt stigmatizante. Cand copilul se autostimuleaza, atentia sa este complet captata in actiunea propriu zisa astfel facand dificila procesarea altor informatii importante. De aceea impiedica invatarea. Pt ca este o activitate atat de recompensanta, este deseori foarte dificil sa l motivam pe copil sa renunte la ea.

Autostimularea poate implica oricare dintre cele 5 simturi, deasemenea si proprioceptia si ia multe forme. Miscarile corpului (ca leganatul, bataile din palme, fluturarea mainilor, invartitul etc) reprezinta o categorie importanta. Miscarile mainilor fac parte tot din categoria asta dar implica si o componenta vizuala. Privitul intens, in punct fix, uitatul crucis sunt forme vizuale de autostimulare.

O a doua categorie de autostimulari este aceea care cuprinde folosirea obiectelor. Exemple sunt: fluturarea obiectelor ca hartie sau frunze, rasucirea unei bucati de sfoara intre degete, rotirea obiectelor, invartirea rotilor unei masini, cernerea nisipului, bataia apei, tragerea in fire. Cand un copil autist interactioneaza cu o jucarie, el pare ca se joaca cu ea. Dar, la o observare mai atenta se vede ca de fapt copilul nu foloseste jucaria asa cum ar face o un copil obisnuit.

A treia categorie de autostimulari include ritualurile si obsesiile. Acestea pot fi foarte variate. Aranjarea obiectelor in linie, purtarea acelorasi haine, insistenta in mentinerea mobilierului in aceeasi pozitie, discutia repetata despre acelasi suiect, inchisul usilor, probleme de tranzitie sunt exemple comune. Copiii dezvolta reguli pe care insista sa le respecte atat ei cat si cei din jur. Toate aceste reguli impiedica desfasurarea normala a activitatilor din timpul zilei. Ca si obsesiile, acestea devin cu timpul tot mai dificil de alterat.

Cand sunt plictisiti multi oameni se angajeaza in autostimulari ca visarea cu ochii deschisi, bataia din picior, jocul cu o suvita de par, jocul cu creionul etc. Diferenta fata de copilul cu autism este aceea ca persoanele"tipice" se pot concentra asupra ceea ce fac in acelasi timp si, de obicei, autostimularea este mult mai subtila (ie mai putin repetitiva si privirea nu atat de nepotrivita). Si cea mai importanta diferenta este ca acest fel de autostimulare nu este singurul mod de recompensa care le motiveaza pe persoanele "tipice". Cei mai multi dintre noi obtinem satisfactie prin recreatie, hobbiuri si socializare. Deasemenea, majoritatea se poate abtine de la autostimulare pt a evita reactiile sociale negative (de ex, nu ne curatam dintii in public).

Autostimularile la copiii cu autism pot fi prezente continuu sau in situatii frustrante sau de plictiseala. In afara de faptul ca arata ciudat, capacitatea copiilor de a fi atenti in timp ce se autostimuleaza este dramatic scazuta. Deseori suspectam copiii cu autism de surditate sau cecitate din cauza lipsei lor totale de raspuns cand se autostimuleaza. Autostimularea scade intensitatea senzatiilor percepute si deaceea poate ridica pragul durerii.

Autostimularea este similara cu dependenta. Dorinta de a se angaja in autostimulare simuleaza starea de adictie data de un drog. Atata timp cat copilul este preocupat sa obtina satisfactie din autostimulare el nu va fi capabil sa invete. La fel, adictia pt un drog creste si devine tot mai mare! Se pierd oportunitati importante de invatat si, ca toate dependentele, situatie devine tot mai complicata. Este extrem de important sa controlam acest tip de comportament.


FUNCTIILE AUTOSTIMULARII

Ca toate comportamentele disruptive, si autostimularile servesc mai multor functii. Functia primara, asa cum le zice si numele, este de autostimulare. Persoanele cu autism nu gasesc alti oameni sau mediul inconjurator interesante. De aceea angajarea in autostimulari devine un mod extrem adaptativ de a primi satisfactie. Ca urmare, cand sunt plictisiti sau neocupati ei se vor autostimula. Pe cand un copil tipic se va juca cu o jucarie sau va cauta compania altora, copiii cu autism vor prefera sa se autostimuleze.

A doua posibila functie este de a reduce frustrarea si stresul. In situatii ca tranzitii, haos sau raspunsuri incorecte vom observa deseori autostimulare. Comportamentul pare sa serveasca scopului de a se autoalina si, deasemenea, de a bloca sursa frustrarii. Poate fi si un semnal pt ceilalti de a reduce asteptarile sau de a ajuta la blocarea sursei de frustrare. Astfel, autostimularea va putea fi interpretata ca adaptativa din perspectiva copilului si extrem de recompensanta.

Cu timpul, autostimularea devine din ce in ce mai puternica. Natural, stoparea ei va fi tot mai dificila. La cei mai mici dintre copii eliminarea autostimularii poate fi un tel realizabil, pe cand la copiii mai mari eliminarea lor trebuie sa fie obiectivul primordial. Ambele grupe de varste pot beneficia de modelarea autostimularii in comportament acceptabil. Cu cat intervenim mai timpuriu cu atat sansa de succes este mai mare.

Putem incerca mai multe tehnici. Cum am aflat mai sus, exista tehnici "proactive" si "reactive". Cea mai eficienta abordare este combinarea lor. Strategiile proactive vor invata comportamente alternative care sa serveasca tot obtinerii satisfactiei, Iar metodele reactive vor incerca reducerea autostimularii prin scaderea sau chiar eliminarea recompenselor.








TEHNICI REACTIVE

IGNORUL SISTEMATIC

De obicei, autostimularea este in sine recompensanta. De aceea copilul va fi cat se poate de multumit daca l ignorati in timp ce se autostimuleaza. Orice interventie a dvs va fi foarte prost primita. Cateodata se confunda ignorul cu extinctia. Insa, atata timp cat recompensa in aceste cazuri nu prea are de a face cu atentia noastra, ignorul sistematic este rareori eficient in eliminarea autostimularii. La fel, Time-Out este in general ineficient. Eficienta tehnicii Time-Out este dependenta de scoaterea copilului dintr un mediu/activitate recompensanta. Astfel, Time-Out ofera o oportunitate de autostimulare ideala si duce la o crestere a comportamentului.

RECOMPENSAREA

Si in cazul eliminarii autostimularii folosirea tehnicilor de recompensare este vitala. Exemple de tehnici de recompensare care vor recompensa eficient copilul si il vor motiva sa se angajeze in alte comportamente decat autostimularea sunt: Recompensarea Diferentiata a Comportamentului Incompatibil/Alternativ (DRI/DRA), Recompensarea Diferentiata a Altor Comportamente (DRO) si Recompensarea Diferentiata a Comportamentelor cu Rata mai mica de producere (DRL). Orice program care vizeaza eliminarea autostimularii TREBUIE sa fie folosit in asociere cu un tip de program de recompensare diferentiata.

PREVENIREA RASPUNSULUI AUTOSTIMULANT

Oprind autostimularea imediat cand aceasta survine va reduce sau chiar elimina recompensarea. Cum autostimularea ofera recompensa prin sine insasi, fiecare secunda de autostimulare inseamna recompensare, deci intarire a comportamentului. De aceea, cu cat mai repede oprim comportamentul, cu atat copilul se autorecompenseaza mai putin.

Felul in care oprim autostimularea este foarte important. Trebuie sa folosim metoda cea mai putin directa care opreste comportamentul. Iata o ierarhie a metodelor de la cel mai putin directe la cea mai directa: pauza - scurta privire - expresie faciala - gest - prompt fizic partial - prompt fizic total - verbal. Motivul pt care folosim cea mai putin directa metoda este acela ca este cel mai usor de renuntat la ea pe parcursul interventiei. Cu cat procedam mai indirect, cu atat copilul va invata mai usor sa renunte la autostimulare si va avea mai putina nevoie de control extern. De exemplu, o atingere subtila poate opri comportamentul fara ca macar copilul sa realizeze ca a fost atins. Desi autostimularea nu este motivata de atentia noastra, este important sa nu o facem noi dependenta de atentia noastra. Deaceea, folosind cea mai putin directa metoda vom reduce posibilitatea ca atentia noastra sa intareasca comportamentul.

Atentie ca faptul de a fi direct nu echivaleaza neaparat cu faptul de a fi intruziv. A fi intruziv presupune un impact asupra libertatii copilului. De exemplu, stoparea autostimularii prin verbalizare nu necesita prompt fizic si deci, este neintruziv. Cu toate astea verbalizarea este cea mai directa forma de adresare si este deseori foarte greu de diminuat si nu conduce la independenta. Promptul verbal trebuie folosit doar atunci cand copilul este confuz sau are nevoie de informatii suplimentare. Odata ce a inteles ceea ce asteptam de la el trebuie sa trecem la prompturi nespecifice. Un prompt nespecific este un semnal care il face pe copil sa execute ceea ce vrem de la el dar care nu ii spune exact ce are de facut.

Utilizarea metodei cele mai putin intruziva si a celei mai putin directa este motivata de urmatoarele: in primul rand, reduce posibilitatea refuzului categoric (pt ca copilul opune rezistenta la metodele intruzive, transformand cadrul intr o batalie); in al doilea rand, folosind metode neintruzive exclude atragerea atentiei celor din jur (cand lucram in clasa, parc preferam sa nu atragem atentia pe cat posibil astfel incat sa nu stigmatizam copilul).

Nu uitati ca este foarte important sa oprim autostimularea imediat ce o observam. Ar fi cel mai bine sa o oprim de la inceputul ei. De aceea, initial, va fi necesar sa folosim o metoda mai intruziva, ca promptul fizic. Binenteles in continuare vom incerca sa transformam promptul fizic intr unul mult mai discret. Dupa ce intrerupem autostimularea vom directiona copilul spre o alta activitate, activitate care ne va permite recompensarea copilului. Pe masura ce timpul petrecut de copil facand activitatea de inlocuire creste, vom intensifica recompensarea.


REDUCEREA VALORII RECOMPENSANTE A AUTOSTIMULARII

Exista cateva tehnici prin care reducem valoarea intrinseca de recompensa a autostimularii. Una dintre ele este aceea de a folosi autostimularea ca recompensa la lectii. Aceasta tehnica are avantajele de a oferi un puternic stimulent pt copil si de a reduce din satisfactia pe care autostimularea o da copilului.

Puteti sa I permiteti copilului sa se autostimuleze ca recompensa pt comportamente bune sau chiar pt absenta autostimularii. In acest fel veti folosi autostimularea pt a dezvolta un comportament alternativ permis. In afara de avantajul de a invata copilul un comportament alternativ de inlocuire, vom schimba natura comportamentului autostimulant. Adica, dintr un comportament controlat in totalitate de catre copil vom face un comportament asupra caruia ne impunem limite si conditii. Efectul preluarii din control este scaderea valorii recompensante a autostimularii. Progresiv, vom detine controlul asupra autostimularii, control pe care il vom folosi sa reducem frecventa comportamentului crescand perioadele fara autostimulare. Copilul va fi motivat sa nu se autostimuleze pt a fi recompensat.

Un alt mod de a scadea valoarea recompensanta a autostimularii este sa programam ziua copilului astfel incat sa cuprinda activitati interesante care l vor determina pe copil sa aleaga sa nu se autostimuleze. De exemplu, dati I copilului sansa sa aleaga intre a manca desertul sau favorit sau a urmari o emisiune preferata sau a se autostimula. Binenteles aceasta tehnica se aplica doar in cazul in care ati reusit sa construiti alternative pt comportamentele nedorite, alternative pe care copilul sa le gaseasca foarte atractive.

CONTROLUL STIMULULUI

Prin aceasta procedura se urmareste crearea unui mediu si a unor situatii care nu vor provoca autostimularea. Se obtine prin stabilirea unor camere din casa sau a perioadelor din zi in care copilul nu are voie sa se autostimuleze. Permitandu I copilului sa se autostimuleze doar in anumite conditii stricte, comportamentul se va limita la circumstante mai acceptabile si se va produce mult mai rar. Scopul este de a continua cu limitarea situatiilor in care ii permitem copilului autostimularea pana la eliminarea ei.



TEHNICI PROACTIVE

Ca pt orice comportament disruptiv, cea mai importanta masura in programul de eliminare este invatarea unui comportament alternativ. Chiar si cel mai bun program reactiv va esua pe termen lung daca nu inlocuim comportamentele nedorite.

Identificarea comportamentului alternativ se bazeaza pe determinarea functiilor pe care autostimularea le serveste. Pt ca autostimularea inseamna obtinerea satisfactiei prin anumite senzatii, vom cauta printre acele activitati (ca jocuri recreative) care au cea mai importanta componenta senzoriala. Copilul trebuie sa invete sa se recreeze, sa se joace.

Pt a reduce autostimularea copilul va trebui sa invete sa se poarte in situatii frustrante. Comunicarea este foarte importanta pt ca dese sunt situatiile cand un copil se autostimuleaza pt ca nu stie cum sa si exprime anumite nevoi. Trebuie sa l invatam pe copil sa indice sau sa spuna ca nu stie sa raspunda uneori sau ca nu intelege ce se cere de la el.


PRACTIC

Reducerea autostimularii este unul dintre cele mai grele programe, din cauza valorii recompensante extreme pe care o detine autostimularea. Incercarea de a o elimina complet de alungul unei zile este un task imposibil care va crea situatii de stres si haos in familia dvs.

De aceea este preferabil sa construiti un program consistent, program pe care sa l urmati cu strictete pt o perioada mai scurta, dar bine determinata, decat sa fugiti disperati toata ziua dupa copil incercand sa l opriti sa se autostimuleze. Recomandam sa stabiliti cu precizie conditiile si limitele in care puteti sa urmati acest program. Astfel, copilul are sanse sa invete anumite limite pt autostimulare. Cu timpul veti reduce pana la eliminare aceste limite. NU UITATI, MAI MULT NU INSEAMNA NEAPARAT MAI BINE!