CATEGORII DOCUMENTE |
Alimentatie nutritie | Asistenta sociala | Cosmetica frumusete | Logopedie | Retete culinare | Sport |
COMPORTAMENTE DISRUPTIVE
Comportamentele disruptive sunt printre cele mai
importante obstacole in tratament. Ele sunt extrem de dificil de schimbat si
creeaza stress si frustrare pt toata lumea.
Insa cel mai mare obstacol in tratament il reprezinta
evitarea corectarii acestor comportamente disruptive.
Deseori ele nici macar nu sunt luate in calcul pt a fi
tratate.
Exista se pare cateva motive pt care programele nu se
adreseaza corectarii acestora.
Unul dintre motive este acela ca sunt extrem de dificil
de schimbat deoarece comportamentele de acest gen au fost pt copil extrem de
eficiente in procesul de adaptare din viata de zi cu zi.
Si ca orice comportament adaptativ si eficient de
alungul timpului
(fie un an, fie 10 ani), acesta este intotdeauna
dificil de schimbat.
Atunci cand incepi schimbarea comportamentului
disruptiv te poti astepta la cresterea frecventei si intensitatii lui. Copiii
se supara atunci cand incercam sa eliminam comportamentele care sunt
functionale pt ei. Deasemenea, ei stiu din experientele trecute ca daca
exagereaza comportamentul, cel putin din cand in cand, cei din jur vor ceda in
cele din urma. Nedorind sa ne vedem copiii suparati este deseori tentant sa
cedam. Acesta este un raspuns natural in asemenea situatii.
Din pacate, cedand nu facem decat sa intarim aceste
comportamente neadecvate facand astfel terapia mult mai dificila.
Un alt motiv pt care evitam sa corectam
comportamentele
disruptive este acela ca se crede ca odata cu
dezvoltarea dpdv cognitiv copilul va parea mai putin dizabilitat. Multi
terapeuti se focuseaza pe masterarea programelor de comunicare si academice si
ignora comportamentele neadecvate deoarece considera ca plasarea si succesul
copilului in scoala este ingreunata de lipsa limbajului.
Ironic, comportamentele disruptive si nu lipsa
limbajului sunt cel mai adesea cauza neintegrarii copilului in comunitate. Alti
terapeuti cred ca odata ce copilul incepe sa vorbeasca vor scadea sau disparea
si comportamentele disruptive. Din pacate, prezenta acestor comportamente
nedorite nu numai ca scad ca numar oportunitatile pt invatare ale copilului,
dar si incetinesc ritmul de invatare. Pana la urma tot va trebui sa le
consideram in terapie. Din pacate, amanand rezolvarea acestor probleme vom face
si mai grea schimbarea comportamentelor nedorite.
Uneori parintii si stafful devin atat de obisnuiti cu
comportamentele neadecvate incat nici nu mai observa prezenta lor sau cat de
mult acestea interfereaza cu procesul de invatare. Deseori se ajunge la un fals
echilibru din cauza faptului ca mediul in care isi desfasoara activitatea
copilul este adaptat astfel incat nevoile lui sa fie implinite mereu inainte ca
comportamentul aberant sa devina aparent. Realizam ca copilul este dependent de
mediul creat doar la reactia lui extrema produsa de o mica schimbare
intervenita inevitabil.
Rezolvarea problemelor comportamentale poate sa nu
reprezinte o prioritate atunci cand parintii si stafful spera ca comportamentul
nedorit va disparea de la sine in timp. Cu siguranta speranta aceasta este
intarita de credinta ca odata cu acumularea cunostintelor si a dobandirii
limbajului comportamentul deviant se va remite. Din pacate asta se intampla
mult prea incet iar remiterea comportamentului disruptiv este doar amanata.
Asa cum am spus mai sus, incercarea de a schimba
comportamentul nedorit va avea deseori ca prim efect inrautatirea situatiei.
Aceasta nu este o experienta usor de suportat pt toata lumea. In afara faptului
ca nu vrem sa suportam furia copilului, este extrem de stresant sa vedem
copilul atat de suparat. Desi cresterea intensitatii comportamentului disruptiv
este de fapt un semn bun (pt ca inseamna ca copilul este constient de
schimbarea intervenita, este interactiv, demonstreaza persistenta etc), tot nu
ne face sa ne simtim mai relaxati. Trebuie sa ne reamintim mereu ca obiectivul
nu este mentinerea copilului fericit pe termen scurt, ci acela de a l face
fericit pe termen lung. Noi stim cum sa facem un copil fericit- sa l lasam sa
se autostimuleze si sa ii facem toate poftele, dar, evident, astfel nu lucram
in interesul copilului. Ca adulti, deseori trebuie sa luam decizii care reduc
anumite preferinte ale copiilor. Trebuie sa te speli pe dinti inainte de a te
duce la culcare; nu poti sa mananci doar cartofi prajiti;nu poti sa ti arunci
lucrurile pe jos etc.Copiii iau deseori decizii in defavoarea lor si noi, ca
adulti, avem responsabilitatea de a I ajuta sa ia deciziile cele mai bune pt
ei. Este analog cu a te vaccina- nu este placut,dar e necesar. Cu siguranta vom
incerca sa facem experientele copiilor pozitive si atat de placute pe cat
posibil, dar sa recunoastem ca sunt inevitabile anumite decizii inconfortabile.
In cele din urma, multi si au dat seama ca a elimina
un comportament disruptiv cere mult mai multa rabdare si pricepere decat a
invata pe copil ceva atat de complex ca limbajul. Cand staffului ii lipsesc
calitatile necesare , frica si neajutorarea il fac sa evite pur si simplu
abordarea problemelor comportamentale.
CAND CONSIDERAM COMPORTAMENTELE DETRIMENTALE?
Comportamente ca crize de furie,agresiune,
inflexibilitate sunt usor de definit ca disruptive si detrimentale. Altele,
pasive ca natura, ca lipsa atentiei, motivatiei, izolarea pot sa nu fie
comportamente disruptive dar cu siguranta interfereaza in dezvoltarea
copilului. Si acestea sunt la fel de esential de eliminat. Desi nu sunt atat de
evidente, acestea din urma reprezinta si ele un obstacol in procesul de
dezvoltare. Orice comportament care impiedica invatarea trebuie sa fie
considerat la fel de detrimental.
CREAREA MEDIULUI OPTIMAL
Inainte de a implementa un program formal de eliminare
a compotamentelor disruptive este extrem de important sa se ceeze un mediu de
lucru pozitiv. Nu numai ca va creste eficacitatea intregului program, dar va face
procesul mai agreabil pt copil si pt familia dvs. Aceasta se obtine prin
aranjarea situatiilor astfel incat copilul are sanse mai mari sa fie calm si
cooperant. Pt inceput trebuie doar sa va jucati cu copilul jocul sau preferat
sau cu jucaria lui preferata si in acelasi timp sa nu cereti NIMIC de la el.
Odata ce se simte comfortabil cu dvs alaturi, puteti sa I dati mici instructii
care au sansa mare de a fi urmate, ca de ex, spune ti I intr un ton haios dar
direct "mananca biscuitele","uita te la tv" etc.
Aranjand situatiile de invatat astfel incat copilul sa
fie cat mai comfortabil nu numai ca scad comportamentele disruptive, dar va vor
si oferi oportunitati sa recompensati copilul pt buna purtare. Recompensa, pt
inceput, consta in afara de laude si in jucarii preferate, activitati preferate
sau mancare. Laudele trebuie sa fie explicite: ii spunem copilului ce a facut
bine si de ce il laudam. Prin asta vrem sa identificam constant comportamentele
dorite ca "imi place ce calma esti"," multumesc ca esti atenta", "e minunat ca
ma asculti". Totusi, limbajul trebuie mentinut la nivelul de intelegere al
copilului.
In afara de faptul ca reducem problemele de
comportament si astfel marim numarul oportunitatilor de a recompensa
comportamente dorite, exista multe alte beneficii in inceperea interventiei
intr o maniera pozitiva. In primul rand, ne permite sa construim o relatie
pozitiva care este critica pt o terapie eficienta. In al doilea rand, ne ofera
o oportunitate excelenta de a aprecia puncte forte si slabiciuni ale copilului.
In al treilea rand, vom fi in stare sa descoperim posibile recompense. In al
patrulea rand, va transforma situatia de invatat (locul unde se desfasoara,
materialele folosite.) intr o situatie pe care copilul o va cauta singur. In
cele din urma, putem sa "strecuram" situatii de invatare fara sa provocam
comportamente nedorite.
MEDIU SI STRESS
Mediul are un efect important asupra comportamentului.
Un cadru haotic (ie galagie,prea cald, dezordine, etc) poate conduce la un
comportament violent, pe cand o atmosfera placuta, calma duce la comportamente
dorite. Acesta este un adevar pt oameni in general si pt copii cu autism in
special. Vorbirea pe un ton bland si calm poate avea un impact pozitiv
incredibil asupra comportamentului disruptiv. Si totusi, tendinta noastra este
sa ne comportam in aceste situatii exact pe dos. Vom ridica vocea si vom vorbi
mult mai repede ceea ce va avea ca efect nu numai exagerarea comportamentului
aberant ci si enervarea noastra. Deasemenea sa ne gandim la reactia spontana pe
care o avem atunci cand copilul apuca materialele: fara macar sa ne gandim, ne
surprindem apucand materialele din mainile copilului pt a nu se distruge. Insa
aceasta interventie fizica spontana a noastra va avea ca efect marirea haosului
si incapatanarea copilului in a controla situatia.
Poate fi folositoare pt adulti practicarea tehnicilor
de management al stressului astfel incat sa reusim sa ne mentinem calmul in
astfel de situatii. Putem incerca exercitii de respiratii profunde, sa ne
amintim mereu sa ramanem calmi, sa ne imaginam scene placute sau chiar sa luam
o pauza.Ramanand calmi nu numai ca reducem starea de agitatie, dar si ajuta la
cresterea obiectivitatii noastre. Deasemenea vom reduce orice atentie negativa
asupra copilului care ar putea recompensa comportamentul sau aberant.
Micsorand sansele de a transforma mediul de lucru intr
un camp de batalie, descrestem si sansele de a asista la comportamente
disruptive severe. Dandu I copilului posibilitatea de a face alegeri poate fi
foarte eficient. Intrebari de genul "preferi sa lucram pe jos sau la masa?",
"ce lectie vrei sa facem acum?", "in ce camera vrei sa te joci?" pot crea o
situatie mai calma.
Nu cereti copilului sa execute ceva ce stiti ca nu I
place si care va conduce la exagerarea reactiei negative decat daca sunteti
pregatiti pt ea (reactia negativa). Cu alte cuvinte, incercati sa nu cereti
niciodata copilului un lucru decat daca sunteti pregatiti sa aplicati toate
consecintele ce decurg din lipsa raspunsului sau a raspunsului eronat (ca de ex
promptarea fizica).
Plictiseala conduce deseori la comportamente
disruptive. Totusi nu reusim si nici nu vrem intotdeauna sa eliminam
plictiseala. Copiii trebuie sa invete sa si invinga plictiseala. Dar,
binenteles, putem sa ne propunem sa nu cream momente inutile de plictiseala.
Iata cativa factori ce pot contribui la reducerea plictiselii si frustrarii
copilului in timpul terapiei:
TERAPIA SA FIE NATURALA, DISTRACTIVA SI SA POATA FI
GENERALIZATA
-tonuri entuziaste
-varierea locurilor in care se desfasoara terapia
-varierea instructiilor ( "ce este?" vs "ce vezi?" vs
""ce poti sa spui despre?" etc)
-materialele folosite sa fie interesante, preferate si
functionale
-nu plictisiti copilul cu programe deja masterate
-nu pedepsiti copilul pt atentie buna si raspuns
corect prin terminarea trialului atunci cand este cooperant. Similar, atentie
sa scurtati programul daca simtiti ca incepe sa se agite
-mentineti o rata a succesului ridicata
-folositi recompense preferate de copil (chiar si
obiecte autostimulante pot fi folosite)
-variati taskurile
-folositi recompense naturale si variate
-utilizati un limbaj cat mai firesc cu putinta
-variati curriculumul (verbalizarea, joaca,
autoajutorarea, socializarea)
-reduceti invatatul intr o structura prea rigida
(cateodata lucrati pe covor in loc de la masa)
Cand apare comportamentul aberant, trebuie sa
manifestati cea mai mica cantitate de atentie necesara. Cateodata asta inseamna
sa ignorati complet comportamentul. Evident, daca comportamentul este periculos
sau extrem de exagerat (urlat, lovit etc) un anumit grad de atentie este
necesar si consta in incercarea de a opri comportamentul (indepartarea mainilor
copilului sau luarea lui din acel loc). Daca acest lucru se va face, se va face
cat mai discret, acordand atentie minim posibil, inclusiv limitand contactul
vizual si reducand conversatia cu copilul. De obicei , oamenii dau, din contra,
prea multa atentie in astfel de momente. Acordand atentie mare in momentele
respective nu numai ca intarim comportamentul deviant, dar il vom si agita si
mai tare pe copil si il invitam sa exacerbeze comportamentul nedorit. Chiar
daca procedand astfel (atentie mare) vom opri comportamentul, copilul va deveni
extrem de dependent de control extern. Deci, acordand atentie minima, evitati
aceasta capcana, totodata eliminand recompensarea ce mentine si intareste
comportamentul.
FUNCTIILE COMPORTAMENTELOR DISRUPTIVE
Programele comportamentale sunt bazate pe asumptia ca
comportamentele sunt invatate ca rezultat al consecintelor sale. Daca un
comportament duce la o consecinta pozitiva, atunci sansele ca acel comportament
sa se repete sunt mari. Invers, sansele sa repeti un comportament care a avut
consecinte negative sunt mici. De exemplu, daca copilul manifesta agresivitate
si in consecinta obtine din partea noastra ceva ce el considera placut,
dezirabil (atentie sau izolare sau reducerea frustrarii etc), el va fi si pe
viitor agresiv. Invers, daca copilul experimenteaza ceva ce I se pare neplacut (de
ex sa paraseasca un joc care I place, sa I iei jucaria preferata) , sansele sa
fie agresiv data viitoare vor fi mai mici.
Interventiile care targeteaza scaderea
comportamentelor aberante se impart in doua categorii:strategii de imbunatatire
a comportamentului si strategii de eliminare a comportamentului. Strategiile de
eliminare a comportamentului (ca Timt-out, Response Cost, Extinctie) au ca scop
scaderea problemelor comportamentale prin oferirea unei consecinte negative
legata de comportamentul disruptiv. Strategiile de imunatatire a
comportamentului (ca Recompensarea diferentiata a altor comportamente DRO,
Recompensarea diferentiata a comportamentelor incompatibile DRI si
Recompensarea diferentiata a comportamentele infrecvente DRL) au ca scop scaderea
incidentei comportamentelor disruptive prin recompensarea comportamentelor bune
si a absentei celor rele. Programele deseori imbina cele doua categorii .
Aceasta deoarece se urmareste nu numai eliminarea comportamentelor disruptive
dar si stimularea comportamentelor bune. Aceasta se obtine cel mai bine atunci
cand noile comportamente pe care vrem sa le invatam au ca efect recompense cat
mai naturale (sociale, joaca si comunicare). Daca copilul va reusi sa perceapa
ca recompensante comportamentele sociale, el va renunta sa caute vechile
recompense primite inainte dupa comportamentul disruptiv.
Interventiile comportamentale au fost instrumentele de
eliminare a comportamentelor disruptive severe ca automutilare, agresiune sau
crize de furie. Mai mult, copiii care au prezentat deficiente in comunicare,
joaca, socializare si autoajutorare au reusit sa mastereze toate aceste
deficiente critice prin interventiile comportamentale.
Desi multe interventii comportamentale au eliminat
comportamentele disruptive, succesul pe termen lung al acestor interventii
depinde de abilitatea noastra de a construi alternativ comportamente
dezirabile. Mai multi factori pot afecta eficacitatea pe termen lung a acestor
interventii. Daca programul este conceput fara sa intelegem DE CE se produce
comportamentul nedorit, atunci putem sa neglijam sa ne adresam factorilor ce
declanseaza si mentin comportamentul. Prea deseori ne propunem doar eliminarea
unui comportament maladaptativ specific, si nu si cauza lui. Din pacate, daca
un copil se palmuieste din cauza frustrarii de ex, oprirea comportamentului nu
va elimina problema. Daca programul nu se adreseaza si posibilitatilor
copilului de rezolvare a frustrarii, atunci este posibil sa apara un
comportament alternativ (ca lovirea capului de ex) . Daca planul terapeutic
este bazat pe o analiza functionala a comportamentului si astfel el se
adreseaza atat frustrarii cat si comportamentului automutilant, atunci acesta
are sanse mult mai mari de reusita.
Succesul schimbarii eficiente a comportamentelor in
timp este intelegerea functiei acestora. In primul rand trebuie sa stim ca
comportamentele disruptive nu sunt intamplatoare. Ele servesc unui scop.
Agresiunea, de exemplu, are scopul de a reduce stressul, de a evita un task
neplacut sau atragerea atentiei. Comportamentele disruptive sunt adaptative
deoarece sunt un mod de a comunica, de a interactiona cu mediul si de a
satisface anumite nevoi.
Cum comportamentele disruptive satisfac nevoi, un
program eficient trebuie sa l invete pe copil un alt comportament care sa
serveasca aceleiasi functii. Deci atata timp cat copilului nu I se arata un
comportament alternativ care sa I satisfaca nevoia , cel mai probabil trebuie
sa ne asteptam ca el sa dezvolte un alt comportament la fel de neadecvat. Copilul
dvs trebuie invatat, sistematic si cu mare grija, un mijloc eficient de a si
satisface nevoile si dorintele.
De alungul decadei trecute s au facut pasi importanti
in intelegerea naturii comportamentelor disruptive. Cu toate astea, programele
sunt deseori inadecvate si/sau implementate eronat.
Una dintre primele dificultati peste care dam cand
concepem programele este selectarea unui comportament alternativ adecvat. Stim
foarte clar ceea ce copilul sa nu faca, insa este deseori mult mai dificil sa identificam
ceea ce vrem sa faca. Alegerea comportamentului de inlocuire presupune nu numai
analiza functiilor comportamentului-problema, dar si identificarea
comportamentului care va servi eficient aceeasi functie si care va putea fi
invatat de catre copil. Apoi, comportamentul trebuie divizat in parti mici care
pot fi asimilate cu usurinta de catre copil. De exemplu, nu este suficient sa
stim ca trebuie invatata o tehnica de reducere a stressului, ci trebuie
identificata acea procedura specifica (respiratie profunda, relaxare musculara,
numarare, etc), dupa care trebuie dezvoltat un plan detaliat si comprehensiv.
Lipsa rabdarii este frecvent un alt ostacol in
dezvoltarea unui program eficient. Se poate intelege usor de ce toti vrem ca
schimbarea in bine sa se produca cat mai repede, dar totusi nu este realist iar
uneori nici nu este de dorit ca schimbarea sa se produca imediat. Invatarea
unor comportamente inlocuitoare este un proces lung si dificil. Comportamentele
disruptive sunt invatate in general de alungul anilor. De aceea realist ar fi
sa ne asteptam ca o persoana sa invete un nou comportament tot in ani. Mai
mult, este nevoie de un proces sistematic si gradat de invatare pt a stapani si
mentine noul comportament.
In timpul interventiei comportamentale este important
sa se tina seama de momentul in care se programeaza invatarea pasilor
propusi.Aceasta trebuie sa se faca in conditii optime, adica atunci cand atat
elevul cat si profesorul sunt in forma maxima. Invatarea in conditii optimale
se numeste invatare proactiva. De obicei, dar total gresit, momentul ales pt
invatare este in timpul sau imediat dupa manifestarea comportamentului nedorit.
Este gresit pt ca in aceste clipe copilul este nervos, deci nereceptiv, iar
profesorul, frustrat si nervos si el. De aceea se va alege un moment al zilei
cand copilul este calm, interesat si motivat sa invete comportamentul
alternativ.
GHID PT A FACE FATA COMPORTAMENTULUI DISRUPTIV
Deoarece fiecare situatie este diferita si fiecare
relatie profesor-elev este unica va fi imposibil sa se specifice actiunile ce
trebuie urmate in cursul unui comportament disruptiv. Totusi, exista o idee
generala si niste proceduri care va pot ajuta. Din nou amintim insa ca
interventia cea mai eficienta este invatarea proactiva.
Manifestarea unui comportament disruptiv urmeaza tipic
un patern solid de escalare, adica progreseaza in stadii. In stadiul initial se
constata o agitatie usoara manifestata prin diverse gesturi (agitarea mainilor,
picioarelor) sau respiratie neregulata sau manifestari verbale ca smiorcaieli,
contraziceri etc. Daca situatia nu este calmata rapid in stadiul acesta,
comportamentul va escalada, adica manifestarile de mai sus se accentueaza.
Stadiul final poate culmina cu agresiuni asupra celorlalti sau autoagresiuni.
Fiecare stadiu cere o abordare diferita. Trebuie sa se
stie ca uneori nici cel mai corect raspuns sau un raspuns care a functionat in
multe situatii pot sa nu ajute intotdeauna. De aceea trebuie sa analizam mereu
raspunsurile pe care le oferim in cazul unei crize.
Celor mai multi dintre copii li s au aplicat mai multe
tipuri de interventii. Acestea n au fost eficiente probabil din cauza ca nu s
au aplicat corect, in mod consistent sau pe o durata de timp suficient de mare.
Si mai mult, procedurile de eliminare a comportamentelor nedorite cel mai
frecvent folosite (reprimands, Time-out, luarea unor privilegii) sunt in
general insuficiente daca luam in considerare reusita pe termen lung. Aceste
strategii se bazeaza pe ipoteza ca oferind copilului un feed back puternic
negativ el nu va mai reactiona aberant (prin comportamentul disruptiv). Desi
interventiile de eliminare pot intrerupe temporar comportamentul, ele nu se
adreseaza functiilor lui, astfel avand dezavantajul ca cauzeaza efecte secundare
comportamentale nedorite.
Frecvent strategiile de eliminare sunt prost intelese.
De exemplu, Time-Out este o interventie care presupune o pauza in recompensare.
Adica, copilul trebuie sa se afle intr o situatie motivanta, placuta pt el si
daca, brusc, se comporta disruptiv,el trebuie scos imediat din cadrul in care
se simtea bine pt o anumita perioada de timp. Copilul cu autism percepe foarte
multe situatii ca neatragatoare, astfel incat el va fi foarte bucuros sa fie
scos din mediul respectiv. Atentie ca atunci cand se scoate copilul, acesta sa
nu primeasca nici un fel de recompensa. Iar daca nu sunteti atenti la copilul
plasat in Time-Out (pe un scaun, intr un colt, in dormitor etc) el se poate
angaja in autostimulare, activitate recompensanta. De aceea Time-Out este o
metoda care, neaplicata corect, poate accentua comportamentul!
Alt exemplu, pedepsele pot fi neeficiente deoarece
copilul poate interpreta gestul ca atragerea atentiei (chiar daca atentia este
negativa) si astfel intareste comportamentul in loc sa l elimine.
CICLUL DE ESCALADARE
Cresterea intensitatii unei crize urmeaza de obicei un
ciclu. Criza incepe usor , apoi se amplifica. Fazele ce urmeaza pot sa nu fie
distincte. Dar crizele pot sa nu urmeze acelasi pattern intotdeauna. De exemplu,
unii copii pot incepe o criza cu faze tipice pt stadiul de mijloc sau de
sfarsit. De aceea este important sa observam despre ce faza este vorba si sa ne
adaptam raspunsul in functie de ea. Este la fel de important sa ne folosim
bunul simt si sa raspundem specific situatiei unice in care ne aflam.
Este esential sa luam anumite masuri proactive INAINTE
de a ajunge intr o situatie de criza. Una dintre acestea este sa ne asiguram ca
ii dam copilului numeroase oportunitati de a face ALEGERI. Facand astfel, ii
crestem toleranta fata de situatiile cand alegerea nu este posibila. In al
doilea rand, un program BOGAT de recompensare este de maxima importanta. Cum
vom vedea mai jos, vor exista ocazii cand va fi necesar sa recompensam copilul,
de data asta insa cu o cantitate mai mica de recompensa, atunci cand
comportamentul disruptiv scade in intensitate si copilul incepe sa se calmeze.
De aceea va trebui sa fim FOARTE GENEROSI cu premierea copilului atunci cand
activitatea lui se desfasoara intr o atmosfera calma, pozitiva, astfel putand
sa recompensam copilul cu o cantitate mai mica de recompensa chiar daca devine
agitat, fara sa ne ingrijoram ca el va percepe primirea premiului ca o
recompensa a crizei care vrea sa se declanseze. Motivul este ca va primi o cantitate
MAI MICA de recompensa pt de-escaladare fata de cantitatea mai mare primita
daca n ar fi inceput criza deloc.
Este critic cum ne comportam noi in aceste situatii.
Trebuie sa ramanem calmi dar fermi, cu emotiile sub control. Dandu I copilului
un usor control al situatiei, el are sansa sa nu ajunga in punctul culminant al
crizei.
Este esential sa avem un plan, dar acesta trebuie sa
cuprinda si situatii neprevazute, pt ca in astfel de cazuri va fi necesar sa
facem REPEDE ajustari.
STADIUL INITIAL
Cand observati ca copilul incepe sa devina agitat
(izolare, respiratii profunde, isi vorbeste singur etc) continuati cu
activitatea in curs dar oferiti I frecvent recompense verbale si tangibile pt
raspunsuri asteptate. De ex, spuneti I copilului cat de bine lucreaza si
recompensati l puternic atunci cand observati o scadere a starii de agitatie.
Aceasta este strategia de-escaladarii. Nu uitati ca programul de recompensare
este diferentiat: cea mai dorita recompensa pt momentele cel mai calme, fara semne
de inrautatire. Iar daca veti renunta sa recompensati copilul atunci cand
acesta, desi inca agitat, da semne ca se calmeaza, atunci acesta nu va mai fi
motivat sa se linisteasca. Din fericire in stadiul initial momentele de
agitatie alterneaza cu momente de calm care va vor permite sa recompensati
copilul. Cu cat durata pauzelor creste, cu atat va trebui sa cresteti
cantitatea si valoarea recompensei. Nu uitati insa ca aceasta recompensare pt
de-escaladare sa fie mai mica decat aceea pt momentele cand n a exitat agitatie
deloc.
Daca are loc accentuarea starii de agitatie atunci va
trebui sa ignorati comportamentul. DAR NU IGNORATI COPILUL! Motivul este ca
copilul sa vada ca comportamentul sau disruptiv nu il va scoate de la masa de
lucru. Alt motiv este acela ca daca incheiati activitatea veti rata ocaziile sa
recompensati in momentele de de-escaladare. Daca ignorati complet copilul cel
mai probabil comportamentul nedorit se va intensifica.
AL DOILEA STADIU
Retineti ca deseori ajungem la acest mai intens nivel
de escaladare ca rezultat al interventiei ineficiente din stadiul initial sau
din cauza interpretarii gresite a comportamentului. Uneori aceasta se poate
intampla chiar daca interventia noastra din stadiul initial a fost facuta
corect. Daca copilul devine moderat disruptiv (spune "nu"tare,gesticuleaza,
plange, isi vorbeste cu voce ridicata etc) probabil putem identifica in
situatia in care ne aflam cauza care a produs intensificarea si astfel putem
actiona imediat. De obicei sunt doua motive ale intensificarii manifestarii
negative: Primul este acela ca copilul este manipulativ si incearca sa scape de
taskul dat, situatie in care sub nici o forma nu trebuie sa cedam, oricare ar
fi procedura de de-escaladare aleasa. In cazul asta trebuie sa fiti fermi si
neempatici.
O cu totul alta situatie este aceea in care realizam
ca activitatea la care lucram cu copilul este prea stresanta pt el si de aceea
trebuie sa facem anumite schimbari. Exemple de situatii de acest fel sunt:
durata prea lunga a unui task, nepromptare adecvata, grad de dificultate prea
mare, recompensarea insuficienta. Cu alte cuvinte, copilul are motive sa fie
suparat si trebuie sa fim intelegatori cu el chiar daca metoda lui de a se
exprima este inadecvata. Cea mai eleganta metoda de a rezolva astfel de
situatii este prin redirectionare. Atentie, aceasta sa se faca cat mai subtil
astfel incat copilul sa nu invete ca fiind disruptiv va scapa de taskuri mai
dificile sau neplacute. Taskul se schimba cu unul pe care il stie bine si care
poate fi usor promptat in caz ca refuza sa l faca. Deseori in asemenea cazuri
folosim taskuri din programele receptiv instructii, imitatie nonverbala sau
simple comenzi de stabilirea atentiei.
Ca intotdeauna, laudati copilul si oferiti I
recompense materiale atunci cand este calm si se poarta bine si aratati I
minima atentie cand e disruptiv. Veti sti ca anumite recompense nu sunt doar
motivante dar au si efect de calmare si incurajare. Exemple: vocea calda,
imbratisari, batai pe umar, cantatul etc.Atentie la momentul oferirii acestor
feluri de premii.Daca nu a trecut decat scurt timp de la producerea crizei (30
de secunde sau mai putin), nu va puteti permite sa folositi prea multe din
aceste recompense, pt ca partial veti intari recentul comportament inadecvat.
Cu cat insa timpul scurs de la producerea crizei este mai lung (cel putin
cateva minute), puteti sa folositi din plin aceste recompense, astfel veti
intari cel mai sigur recastigarea autocontrolului. In acest fel sansele de
reescaladare sunt dramatic reduse.
Daca taskul ce a declansat comportamentul este unul pe
care copilul ar trebui sa stie sa l faca, va veti intoarce la el ca sa
incheiati sesiunea de lucru.
AL TREILEA STADIU
Cand copilul devine extrem de agitat (agresiv, tipa,
arunca cu obiecte, loveste, se autoagreseaza) este necesar sa deveniti foarte
fermi si structurati. Daca anterior ati lucrat la programe de preluarea
controlului (ex mainile cuminti) acestea pot fi moduri eficiente de
contracarare a comportamentului disruptiv. Incercati sa prezentati instructii
cat mai specifice cu putinta, spuse clar, cu ton ferm si care sa exprime ceea
ce vreti ca copilul sa faca (si nu ceea ce sa nu faca), de ex, "trebuie sa stai
pe scaun". Totusi in unele situatii se poate sa nu gasiti instructia potrivita
si atunci instructii de genul "opreste te" pot fi de folos. Atentie sa dati
asemenea instructii doar o data sau maximum de doua ori, altfel isi vor pierde
din eficienta, pierdeti din credibilitate si situatia devine si mai haotica.
Oferiti recompense pt orice semn de de -escaladare si dati cat mai putina
atentie comportamentului disruptiv.
Deseori stafful este tentat sa apeleze la amenintari
deoarece acestea opresc in multe cazuri comportamentul. Problema este ca in
timp asemenea metode vor agrava comportamentul.Dependenta de amenintari
folosite pt a controla comportamentul va duce la un obicei al copilului de a
raspunde doar la instructiile date cu voce ridicata si care fac cunoscuta
consecinta in caz de neascultare si la ignorarea instructiilor spuse pe ton
calm, obisnuit. Scopul pe termen lung este insa ca copilul sa invete ca
consecintele actiunilor sale ,atat pozitive, dar si negative, vor aparea chiar
daca nu le verbalizam. In plus, sunteti in dezavantaj atunci cand promiteti o
anumita consecinta in avans. Este mai intelept sa l lasati pe copil sa se
concentreze singur la consecinta care ar putea urma. In felul asta va acordati
un timp de gandire pt alegerea unei consecinte potrivite.
Oricare ar fi consecinta,ea trebuie sa fie aplicata de
catre persoana care lucra cu copilul in momentul declansarii comportamentului.
Nu veti apela la o alta persoana cu autoritate mai mare in fata copilului pt ca
aceasta va duce la subminarea autorritatii celui cu care lucra. In final,
atentie CA NICIODATA SA NU FACETI VREO AMENINTARE PE CARE NU SUNTETI PREGATITI
SA O DUCETI LA BUN SFARSIT SAU CARE AR FI NEPOTRIVITA (ex "te inchid in camera
ta si nu ti mai dau drumul niciodata").
Pe masura ce copilul da semne de autocontrol puteti sa
I amintiti ca acum, daca incepe sa se calmeze, va primi recompensa. Sa aveti
grija sa nu sune ca un santaj.
STADIUL FINAL
Daca comportamentul disruptiv pune in pericol
integritatea copilului sau a altora atunci este necesar sa folositi tehnici de
MAB (Management of Assaultive Behavior) sau alte proceduri ce presupun
intreruperea fizica sau izolarea (proceduri Hands-on).
TEHNICILE HANDS-ON TREBUIE FOLOSITE DOAR CAND ATI
EPUIZAT TOATE CELELALTE METODE SI CAND SITUATIA ARE POTENTIAL DE TRANSFORMARE
IN PERICOL.
TOATE STADIILE
Fiti atenti la feed backul oferit de copil cand il
recompensati in timpul ciclului. Frecvent copiii se opun acestor interventii
sau se ambaleaza ca raspuns la ele. Veti stii cu ajutorul raspunsului oferit de
copil daca recompensa are valoare sau nu.
Copiii care raspund prin exagerarea comportamentului
atunci cand sunt recompensati sau cand li se da feed back au nevoie mai mare de
control asupra mediului. Ca strategie, puteti sa incercati evitarea
comentariilor despre comportament. De exemplu, in loc sa I spuneti "imi place
ca esti calm", incercati ceva de genul "esti dragut ca esti atent" sau un
comentariu despre ceea ce face in momentul acela "vrei sa te uiti cu mine in
cartea aceea?". In felul asta dam atentie copilului insa fara a ne focusa pe
comportamentul sau. Daca vreti sa folositi o anumita recompensa dar copilul o
refuza, incercati sa o plasati langa copil, la indemana sa...Astfel il
recompensam pt momente calme si ii dam un grad de libertate, deci control
asupra situatiei. Se pare ca unii copii se simt frustrati cand trebuie sa
accepte recompensa direct de la cineva.
Dupa ce situatia s a calmat inregistrati evenimentul.
Va va permite sa analizati stadiile ciclului de escaladare si eficienta
actiunilor intreprinse pt stoparea comportamentului. Culegerea datelor legate
de frecventa si intensitatea comportamentelor disruptive vor da o idee despre
eficienta interventiilor.
TEHNICI DE MANAGEMENTUL COMPORTAMENTELOR
Nici cele mai eficiente tehnici de management al
comportamentelor disruptive nu garanteaza eliminarea lor completa. Insa
invatarea unor comportamente alternative, recompensarea eficienta si crearea
unui mediu optim va vor apropia foarte mult de scopul pe care si le propun.
Iata cateva idei pt maximizarea eficientei interventiilor comportamentale:
1. Cum am spus, veti da cat mai putina atentie
comportamentului disruptiv. Atentia si alte forme de recompensare vor fi
oferite doar in absenta comportamentului disruptiv. Trebuie sa fiti extrem de
atenti sa nu cresteti cantitatea de recompensa atunci cand se produce
comportamentul, deoarece altfel, copilul va declansa comportamentul aberant ca
sa primeasca recompensa atunci cand se calmeaza. Cel mai bun mod de a va feri
de asta este sa mentineti un program bogat de recompensare inainte de a se produce
comportamentul nedorit. Si nu uitati, veti oferi mai putina recompensa pt
de-escaladare decat daca criza n ar fi avut loc.
2. Recompensarea de-escaladarii este foarte
importanta. Deseori se asteapta calmarea completa a copilului pt recompensare.
Nu este bine pt ca durata prea lunga nu va face decat sa amplifice
comportamentul. Premiati micile reduceri din intensitate, astfel veti da si
ocazia copilului sa se redreseze. Laudati l si spuneti I pt ce o faceti: "imi
place ca reusesti sa te calmezi".
3. Uneori veti fi nevoiti sa folositi metode SUBTILE
de redirectionare a atentiei. Este important sa reveniti la taskul initial si
sa l incheiati cu succes. Incercati sa fiti cat mai putin intruzivi ca sa nu
devina dependent de dvs. Promptul intruziv si instructiile sunt cel mai greu de
eliminat.
4. Prevenirea raspunsului este o tehnica folosita mai
ales pt eliminarea autostimularii si a autoagresiunii (daca nu e importanta).
Daca folositi aceasta tehnica va trebui sa opriti comportamentul foarte rapid,
fara sa atrageti atentia asupra lui. Cu alte cuvinte, oferim un prompt fizic
neutru si nu comentam nimic. In acest timp continuam taskul asupra caruia eram.
5. O strategie extrem de eficienta impotriva
comportamentelor disruptive si a neatentiei este crearea "Behavioral Momentum".
Adica, cand copilul este atent si se comporta bine probabilitatea ca un
comportament disruptiv sa se produca este foarte redusa. Asigurand un cadru de
succes veti construi "momentum".Exemplu, daca incepeti terapia cu joaca sau cu
activitati preferate de copil, acesta se va purta mai degraba bine decat rau.
Daca in mijlocul unui task incepe sa se agite, amplificati promptarea cu
recompensare moderata. Nu uitati de atmosfera generala pozitiva de calm.
6. Implementarea programelor de Stress Management si
Errorless Compliance sunt esentiale pt eliminarea comportamentelor disruptive.
Se vor discuta mai tarziu.
7. Nu uitati ca cel mai important lucru este ce faceti
INAINTE ca sa nu se intample un comportament disruptiv. Iata doua idei despre
prevenire:
""prinde" copilul cand e cuminte";
"recompenseaza ceea ce e bun, ignora restul".
PROGRAME COMPORTAMENTALE
COMPORTAMENTE DISRUPTIVE
Comportamentele disruptive ca crizele de plans, de
furie, agresiunile servesc anumitor functii. Cea mai comuna functie a
comportamentelor de acest tip este reducerea frustrarii si a stressului. O alta
functie este evitarea unor taskuri. Deasemenea, un alt scop al comportamentelor
disruptive este obtinerea atentiei dvs.
Daca frustrarea este cauza care declanseaza
comportamentul atunci este necesara implementarea unui program de crestere a
tolerantei fata de itemii nepreferati. Copilul va trebui sa invete sa accepte
si situatiile neplacute. Prin expunerea gradata la situatii si itemi nepreferati
toleranta la frustrare va creste. Mai mult, copilul va invata ca comportamentul
disruptiv nu l va duce la evitarea activitatilor nepreferate. Din nou, dati
atentie minima comportamentului.
Programul urmareste la inceput sa identifice
evenimentele frustrante pt copil. Observatiile parintilor si ale profesorilor
sunt critice, la fel si datele culese referitoare la momentele, durata,
factorii declansatori ai comportamentului disruptiv. Posibili factori stresanti
sunt refuzul indeplinirii dorintelor, activitati nepreferate, schimbarea
rutinei, amanarea recompensarii.
Urmeaza impartirea situatiilor frustrante pe cel putin
3 niveluri distincte. Primul nivel le cuprinde pe cele care agita usor copilul,
iar al treilea, pe cele care provoaca criza cea mai mare. Natural, puteti crea
mai mult de 3 niveluri. Deasemenea factorii stresanti se pot schimba, adica
ceea ce a provocat in trecut doar o usoara agitatie, acum poate duce la
adevarate crize de furie.
Urmatorul pas este asigurarea unui mediu relaxat pt
copil. El va sta intr un scaun foarte confortabil, lumina in camera va fi
micsorata, va exista un fundal sonor cu muzica potrivita. Foarte calmi si cu
vocea blanda vom cere copilului sa stea linistit. Observand copilul cu atentie
il vom recompensa si ii vom spune de ce o facem cand se va relaxa. Vom repeta
sesiunile acestea de cate ori este nevoie pana copilul va invata sa se
relaxeze.
Deindata ce a invatat sa se relaxeze este timpul sa
fie expus evenimentelor stresante. Se incepe cu un singur factor din prima categorie.
Incercam sa il alegem pe acela care provoaca cea mai mica stare de agitatie.
Apoi, cand copilul este complet relaxat il expunem factorului stresant ales pt
o foarte scurta perioada. Vom recompensa in cantitati mari pt pastrarea
calmului. Apoi, reintroducem stresorul. Repetam recompensarea pt momentele de
pastrare a calmului. Se continua cu aceste sesiuni pana ce copilul reuseste sa
si pastreze calmul expus fiind la factorul stresant in aproximativ cinci
sesiuni repetate.
Dupa masterarea primului stresor vom incepe cu
expunerea celui de al doilea stresor. Repetam pasii de mai sus. In plus,
copilul va fi expus gradat si sistematic la situatii stresante din mediu.
Deoarece este imposibil sa neutralizam prin invatare
toate evenimentele stresante din viata de zi cu zi, copilul va trebui sa invete
tehnici de relaxare aplicate in momente de stres. Se vor testa cateva dintre
aceste proceduri pt a o gasi pe cea mai potrivita dintre ele pt copilul nostru.
Tehnici de managementul stresului sunt tensionare urmata de relaxare,
ascultarea muzicii, respiratii profunde, vizualizare mentala. Dupa ce
identificam metoda, il vom invata pe copil tehnica si il vom prompta si
recompensa ca sa o foloseasca in situatii necesare. Odata ce limbajul copilului
se dezvolta vom adauga expresii verbale pt emotii repertoriului sau.
PROGRAM PT CRESTEREA TOLERANTEI LA FRUSTRARE
Faza 1
1. Identificarea situatiilor stresante pt copil
(intrebarea parintilor si profesorilor, observarea copilului, notele despre
patternurile comportamentului disruptiv).
2. Aranjarea situatiilor intr o ierarhie, de la cel
mai putin stresanta la cel mai mult.
Faza 2
1. In timp ce copilul este cat se poate de relaxat
(ie, stand intr un scaun confortail, muzica inceata, lumina mica) expuneti l la
situatia cel mai putin stresanta din ierarhie.
2. Recompensati l pt ca este calm. Poate fi necesar sa
modelam un raspuns cat mai corect.
3. Gradat , mutati lectiile intr un cadru natural.
4. Cand demonstreaza ca poate ramane calm in aceasta
cel mai putin stresanta situatie de 5 ori consecutiv treceti la urmatorul nivel
de stres.
5. Repetati pasii de mai sus.
Faza 3
1. Invatati copilul tehnici de relaxare.
2. Promptati l sa le foloseasca in situatii de stres
minim.
3. Renuntati la prompt cat se poate de repede.
PROGRAM PT OBTINEREA COOPERARII
Se bazeaza pe facilitarea succesului la lectii
crescand gradat complexitatea taskurilor. Initial se vor cere copilului doar
taskuri preferate. Exemplu, se va cere sa manance un biscuite, sa se joace cu
lego sau chiar sa se autostimuleze. Cerand acestea, vom obtine supunerea
copilului si sansa de a il recompensa ca urmare a raspunsului corect. Progresiv
instructiile vor deveni mai putin placute pt copil, mentinand recompensarea
bogata in caz de raspuns.
FACTORI CE USUREAZA COOPERAREA
1. Cereti numai instructii pe care sa le puteti duce
la capat prin promptare si recompensare.
2. Nu cereti copilului sa execute mai multe instructii
intr o perioada scurta de timp (ex, 3 instructii in 10 secunde). Daca faceti
asa copilul va fi necooperant si veti crea si haos.
3. Dati sansa copilului sa aleaga dintre doua situatii
pozitive. Ex, "vrei sa te duci afara la joaca sau vrei sa te culci?".
4. Deasemenea puneti copilul sa aleaga dintre doua
activitati obligatorii. Ex, "vrei sa faci baie sau vrei sa te culci?".
5. Daca copilul nu executa instructiile primite fiti
cat se poate de neutri.
6. Incercati sa intercalati activitatile neplacute
printre cele placute si mai usoare.
7. Surprindeti si anticipati intentiile copilului. De
exemplu, cand copilul este pe cale sa inchida usa, spuneti "te rog, inchide
usa!" si apoi recompensati l pt cooperare.
8. Enuntati instructia calm pt a l face pe copil sa
asculte.
9. Dati copilului sansa sa controleze situatia din
cand in cand.
10. OFERITI COPILULUI RECOMPENSE FOARTE DORITE ATUNCI
CAND ESTE COOPERANT.
PROGRAM PT COOPERARE
Faza 1
1. Identificati instructiile pe care copilul le
primeste in mod obisnuit acasa.
2. Determinati rata de cooperare la instructii
variate.
3. Construiti o ierarhie a instructiilor, incepand cu
cele cu rata de cooperare cea mai mare ("mananca biscuite") si terminand cu
cele cu probabilitate mica de cooperare ("da I jucaria inapoi fratelui tau").
Faza 2
1. Profesorul va enunta instructia cu probabilitatea
cea mai mare de cooperare.
2. Recompensarea va urma cooperarii copilului.
3. Daca copilul se conformeaza de 3 ori la rand
aceleiasi cerinte, treceti la faza urmatoare.
Faza 3
1. Profesorul va cere instructii cu probabilitate mare
de cooperare si cateva dintre cele cu rata mica de cooperare.
2. Recompensarea pt cooperare.
3. Daca demonstreaza ca coopereaza in 3 sesiuni
consecutive treceti la urmatoarele faze.
Ultimele faze
1. Progresiv, introduceti cerinte cu rata mica de
cooperare pe masura ce scoateti din instructiile cu rata mare de cooperare.
PROGRAM REACTIV POZITIV
Faza 1
1. Copilul va fi laudat la fiecare 5 minute pt absenta
comportamentului disruptiv.
2. Dupa 3 perioade consecutive fara comportamente
disruptive vom lauda si recompensa copilul.
Faza 2
1. Copilul va fi laudat la fiecare 15 minute pt
absenta comportamentului disruptiv.
2. Dupa 3 perioade consecutive fara comportamente
disruptive vom lauda si recompensa copilul.
Faza 3
1. Copilul va fi laudat la fiecare 30 minute pt
absenta comportamentului disruptiv.
2. Dupa 2 perioade consecutive fara comportamente
disruptive vom lauda si recompensa copilul.
Ultimele faze
Vom creste progresiv timpul dintre recompensari. Odata
ajunsi in aceasta faza, copilului I se vor da si alte recompense , daca este
cazul, atata timp cat de alungul a 2 ore nu s a produs nici un comportament
disruptiv.
PROGRAM REACTIV REDUCTIONAL
1. Copilul va pierde oportunitatea de a castiga laude
si premii programate daca se produce un comportament nedorit.
2. Atentia la aparitia comportamentelor nedorite va fi
minima.
COMPORTAMENTE AUTOSTIMULANTE
Acestea reprezinta un important criteriu de diagnostic
pt autism. Autostimularile sunt comportamentele repetitive, stereotipe care nu servesc
altor functii in afara de multumirea senzoriala. Vom incerca eliminarea
autostimularii din 3 motive: 1)interfereaza cu capacitatea de atentie; 2)sunt
extrem de recompensante pt copil facand astfel alte recompense mai
neinteresante;3)sunt stigmatizante. Cand copilul se autostimuleaza, atentia sa
este complet captata in actiunea propriu zisa astfel facand dificila procesarea
altor informatii importante. De aceea impiedica invatarea. Pt ca este o
activitate atat de recompensanta, este deseori foarte dificil sa l motivam pe
copil sa renunte la ea.
Autostimularea poate implica oricare dintre cele 5
simturi, deasemenea si proprioceptia si ia multe forme. Miscarile corpului (ca
leganatul, bataile din palme, fluturarea mainilor, invartitul etc) reprezinta o
categorie importanta. Miscarile mainilor fac parte tot din categoria asta dar
implica si o componenta vizuala. Privitul intens, in punct fix, uitatul crucis
sunt forme vizuale de autostimulare.
O a doua categorie de autostimulari este aceea care
cuprinde folosirea obiectelor. Exemple sunt: fluturarea obiectelor ca hartie
sau frunze, rasucirea unei bucati de sfoara intre degete, rotirea obiectelor,
invartirea rotilor unei masini, cernerea nisipului, bataia apei, tragerea in
fire. Cand un copil autist interactioneaza cu o jucarie, el pare ca se joaca cu
ea. Dar, la o observare mai atenta se vede ca de fapt copilul nu foloseste
jucaria asa cum ar face o un copil obisnuit.
A treia categorie de autostimulari include ritualurile
si obsesiile. Acestea pot fi foarte variate. Aranjarea obiectelor in linie,
purtarea acelorasi haine, insistenta in mentinerea mobilierului in aceeasi
pozitie, discutia repetata despre acelasi suiect, inchisul usilor, probleme de
tranzitie sunt exemple comune. Copiii dezvolta reguli pe care insista sa le
respecte atat ei cat si cei din jur. Toate aceste reguli impiedica desfasurarea
normala a activitatilor din timpul zilei. Ca si obsesiile, acestea devin cu
timpul tot mai dificil de alterat.
Cand sunt plictisiti multi oameni se angajeaza in
autostimulari ca visarea cu ochii deschisi, bataia din picior, jocul cu o
suvita de par, jocul cu creionul etc. Diferenta fata de copilul cu autism este
aceea ca persoanele"tipice" se pot concentra asupra ceea ce fac in acelasi timp
si, de obicei, autostimularea este mult mai subtila (ie mai putin repetitiva si
privirea nu atat de nepotrivita). Si cea mai importanta diferenta este ca acest
fel de autostimulare nu este singurul mod de recompensa care le motiveaza pe
persoanele "tipice". Cei mai multi dintre noi obtinem satisfactie prin
recreatie, hobbiuri si socializare. Deasemenea, majoritatea se poate abtine de
la autostimulare pt a evita reactiile sociale negative (de ex, nu ne curatam
dintii in public).
Autostimularile la copiii cu autism pot fi prezente
continuu sau in situatii frustrante sau de plictiseala. In afara de faptul ca
arata ciudat, capacitatea copiilor de a fi atenti in timp ce se autostimuleaza
este dramatic scazuta. Deseori suspectam copiii cu autism de surditate sau
cecitate din cauza lipsei lor totale de raspuns cand se autostimuleaza.
Autostimularea scade intensitatea senzatiilor percepute si deaceea poate ridica
pragul durerii.
Autostimularea este similara cu dependenta. Dorinta de
a se angaja in autostimulare simuleaza starea de adictie data de un drog. Atata
timp cat copilul este preocupat sa obtina satisfactie din autostimulare el nu
va fi capabil sa invete. La fel, adictia pt un drog creste si devine tot mai
mare! Se pierd oportunitati importante de invatat si, ca toate dependentele,
situatie devine tot mai complicata. Este extrem de important sa controlam acest
tip de comportament.
FUNCTIILE AUTOSTIMULARII
Ca toate comportamentele disruptive, si
autostimularile servesc mai multor functii. Functia primara, asa cum le zice si
numele, este de autostimulare. Persoanele cu autism nu gasesc alti oameni sau
mediul inconjurator interesante. De aceea angajarea in autostimulari devine un
mod extrem adaptativ de a primi satisfactie. Ca urmare, cand sunt plictisiti
sau neocupati ei se vor autostimula. Pe cand un copil tipic se va juca cu o
jucarie sau va cauta compania altora, copiii cu autism vor prefera sa se
autostimuleze.
A doua posibila functie este de a reduce frustrarea si
stresul. In situatii ca tranzitii, haos sau raspunsuri incorecte vom observa
deseori autostimulare. Comportamentul pare sa serveasca scopului de a se
autoalina si, deasemenea, de a bloca sursa frustrarii. Poate fi si un semnal pt
ceilalti de a reduce asteptarile sau de a ajuta la blocarea sursei de frustrare.
Astfel, autostimularea va putea fi interpretata ca adaptativa din perspectiva
copilului si extrem de recompensanta.
Cu timpul, autostimularea devine din ce in ce mai
puternica. Natural, stoparea ei va fi tot mai dificila. La cei mai mici dintre
copii eliminarea autostimularii poate fi un tel realizabil, pe cand la copiii
mai mari eliminarea lor trebuie sa fie obiectivul primordial. Ambele grupe de
varste pot beneficia de modelarea autostimularii in comportament acceptabil. Cu
cat intervenim mai timpuriu cu atat sansa de succes este mai mare.
Putem incerca mai multe tehnici. Cum am aflat mai sus,
exista tehnici "proactive" si "reactive". Cea mai eficienta abordare este
combinarea lor. Strategiile proactive vor invata comportamente alternative care
sa serveasca tot obtinerii satisfactiei, Iar metodele reactive vor incerca
reducerea autostimularii prin scaderea sau chiar eliminarea recompenselor.
TEHNICI REACTIVE
IGNORUL SISTEMATIC
De obicei, autostimularea este in sine recompensanta.
De aceea copilul va fi cat se poate de multumit daca l ignorati in timp ce se
autostimuleaza. Orice interventie a dvs va fi foarte prost primita. Cateodata
se confunda ignorul cu extinctia. Insa, atata timp cat recompensa in aceste
cazuri nu prea are de a face cu atentia noastra, ignorul sistematic este
rareori eficient in eliminarea autostimularii. La fel, Time-Out este in general
ineficient. Eficienta tehnicii Time-Out este dependenta de scoaterea copilului
dintr un mediu/activitate recompensanta. Astfel, Time-Out ofera o oportunitate
de autostimulare ideala si duce la o crestere a comportamentului.
RECOMPENSAREA
Si in cazul eliminarii autostimularii folosirea
tehnicilor de recompensare este vitala. Exemple de tehnici de recompensare care
vor recompensa eficient copilul si il vor motiva sa se angajeze in alte
comportamente decat autostimularea sunt: Recompensarea Diferentiata a
Comportamentului Incompatibil/Alternativ (DRI/DRA), Recompensarea Diferentiata
a Altor Comportamente (DRO) si Recompensarea Diferentiata a Comportamentelor cu
Rata mai mica de producere (DRL). Orice program care vizeaza eliminarea
autostimularii TREBUIE sa fie folosit in asociere cu un tip de program de
recompensare diferentiata.
PREVENIREA RASPUNSULUI AUTOSTIMULANT
Oprind autostimularea imediat cand aceasta survine va
reduce sau chiar elimina recompensarea. Cum autostimularea ofera recompensa
prin sine insasi, fiecare secunda de autostimulare inseamna recompensare, deci
intarire a comportamentului. De aceea, cu cat mai repede oprim comportamentul,
cu atat copilul se autorecompenseaza mai putin.
Felul in care oprim autostimularea este foarte
important. Trebuie sa folosim metoda cea mai putin directa care opreste
comportamentul. Iata o ierarhie a metodelor de la cel mai putin directe la cea
mai directa: pauza - scurta privire - expresie faciala - gest - prompt fizic
partial - prompt fizic total - verbal. Motivul pt care folosim cea mai putin
directa metoda este acela ca este cel mai usor de renuntat la ea pe parcursul
interventiei. Cu cat procedam mai indirect, cu atat copilul va invata mai usor
sa renunte la autostimulare si va avea mai putina nevoie de control extern. De
exemplu, o atingere subtila poate opri comportamentul fara ca macar copilul sa
realizeze ca a fost atins. Desi autostimularea nu este motivata de atentia
noastra, este important sa nu o facem noi dependenta de atentia noastra.
Deaceea, folosind cea mai putin directa metoda vom reduce posibilitatea ca
atentia noastra sa intareasca comportamentul.
Atentie ca faptul de a fi direct nu echivaleaza
neaparat cu faptul de a fi intruziv. A fi intruziv presupune un impact asupra
libertatii copilului. De exemplu, stoparea autostimularii prin verbalizare nu
necesita prompt fizic si deci, este neintruziv. Cu toate astea verbalizarea
este cea mai directa forma de adresare si este deseori foarte greu de diminuat
si nu conduce la independenta. Promptul verbal trebuie folosit doar atunci cand
copilul este confuz sau are nevoie de informatii suplimentare. Odata ce a
inteles ceea ce asteptam de la el trebuie sa trecem la prompturi nespecifice.
Un prompt nespecific este un semnal care il face pe copil sa execute ceea ce
vrem de la el dar care nu ii spune exact ce are de facut.
Utilizarea metodei cele mai putin intruziva si a celei
mai putin directa este motivata de urmatoarele: in primul rand, reduce
posibilitatea refuzului categoric (pt ca copilul opune rezistenta la metodele
intruzive, transformand cadrul intr o batalie); in al doilea rand, folosind
metode neintruzive exclude atragerea atentiei celor din jur (cand lucram in
clasa, parc preferam sa nu atragem atentia pe cat posibil astfel incat sa nu
stigmatizam copilul).
Nu uitati ca este foarte important sa oprim
autostimularea imediat ce o observam. Ar fi cel mai bine sa o oprim de la
inceputul ei. De aceea, initial, va fi necesar sa folosim o metoda mai
intruziva, ca promptul fizic. Binenteles in continuare vom incerca sa
transformam promptul fizic intr unul mult mai discret. Dupa ce intrerupem
autostimularea vom directiona copilul spre o alta activitate, activitate care
ne va permite recompensarea copilului. Pe masura ce timpul petrecut de copil
facand activitatea de inlocuire creste, vom intensifica recompensarea.
REDUCEREA VALORII RECOMPENSANTE A AUTOSTIMULARII
Exista cateva tehnici prin care reducem valoarea
intrinseca de recompensa a autostimularii. Una dintre ele este aceea de a
folosi autostimularea ca recompensa la lectii. Aceasta tehnica are avantajele
de a oferi un puternic stimulent pt copil si de a reduce din satisfactia pe
care autostimularea o da copilului.
Puteti sa I permiteti copilului sa se autostimuleze ca
recompensa pt comportamente bune sau chiar pt absenta autostimularii. In acest
fel veti folosi autostimularea pt a dezvolta un comportament alternativ permis.
In afara de avantajul de a invata copilul un comportament alternativ de
inlocuire, vom schimba natura comportamentului autostimulant. Adica, dintr un
comportament controlat in totalitate de catre copil vom face un comportament
asupra caruia ne impunem limite si conditii. Efectul preluarii din control este
scaderea valorii recompensante a autostimularii. Progresiv, vom detine
controlul asupra autostimularii, control pe care il vom folosi sa reducem
frecventa comportamentului crescand perioadele fara autostimulare. Copilul va
fi motivat sa nu se autostimuleze pt a fi recompensat.
Un alt mod de a scadea valoarea recompensanta a
autostimularii este sa programam ziua copilului astfel incat sa cuprinda
activitati interesante care l vor determina pe copil sa aleaga sa nu se
autostimuleze. De exemplu, dati I copilului sansa sa aleaga intre a manca
desertul sau favorit sau a urmari o emisiune preferata sau a se autostimula.
Binenteles aceasta tehnica se aplica doar in cazul in care ati reusit sa
construiti alternative pt comportamentele nedorite, alternative pe care copilul
sa le gaseasca foarte atractive.
CONTROLUL STIMULULUI
Prin aceasta procedura se urmareste crearea unui mediu
si a unor situatii care nu vor provoca autostimularea. Se obtine prin
stabilirea unor camere din casa sau a perioadelor din zi in care copilul nu are
voie sa se autostimuleze. Permitandu I copilului sa se autostimuleze doar in
anumite conditii stricte, comportamentul se va limita la circumstante mai
acceptabile si se va produce mult mai rar. Scopul este de a continua cu
limitarea situatiilor in care ii permitem copilului autostimularea pana la
eliminarea ei.
TEHNICI PROACTIVE
Ca pt orice comportament disruptiv, cea mai importanta
masura in programul de eliminare este invatarea unui comportament alternativ.
Chiar si cel mai bun program reactiv va esua pe termen lung daca nu inlocuim
comportamentele nedorite.
Identificarea comportamentului alternativ se bazeaza
pe determinarea functiilor pe care autostimularea le serveste. Pt ca autostimularea
inseamna obtinerea satisfactiei prin anumite senzatii, vom cauta printre acele
activitati (ca jocuri recreative) care au cea mai importanta componenta
senzoriala. Copilul trebuie sa invete sa se recreeze, sa se joace.
Pt a reduce autostimularea copilul va trebui sa invete
sa se poarte in situatii frustrante. Comunicarea este foarte importanta pt ca
dese sunt situatiile cand un copil se autostimuleaza pt ca nu stie cum sa si
exprime anumite nevoi. Trebuie sa l invatam pe copil sa indice sau sa spuna ca
nu stie sa raspunda uneori sau ca nu intelege ce se cere de la el.
PRACTIC
Reducerea autostimularii este unul dintre cele mai
grele programe, din cauza valorii recompensante extreme pe care o detine
autostimularea. Incercarea de a o elimina complet de alungul unei zile este un
task imposibil care va crea situatii de stres si haos in familia dvs.
De aceea este preferabil sa construiti un program
consistent, program pe care sa l urmati cu strictete pt o perioada mai scurta,
dar bine determinata, decat sa fugiti disperati toata ziua dupa copil incercand
sa l opriti sa se autostimuleze. Recomandam sa stabiliti cu precizie conditiile
si limitele in care puteti sa urmati acest program. Astfel, copilul are sanse
sa invete anumite limite pt autostimulare. Cu timpul veti reduce pana la
eliminare aceste limite. NU UITATI, MAI MULT NU INSEAMNA NEAPARAT MAI BINE!
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1956
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved