Comportamentul instinctiv

Comportamentul instinctiv

Fiecare comportament instinctiv cuprinde un element de apetit, cat si unul de aversiune sau pe ambele. Apetitul este o stare de agitatie care continua atata vreme cat un anumit stimul care ar putea fi numit stimul apetitogen este absent. La interventia stimulului apetitogen, el activeaza o reactie consumatorie careia ii urmeaza o stare de repaus relativ. Elementul aversiv este o stare de agitatie care continua atata timp cat un stimul cu caracter perturbator este prezent, dar care inceteaza, fiind inlocuita cu o stare de repaus, cand stimulul a incetat sa actioneze asupra organului de simt.

1 Comportamentul alimentar

Foamea este suma senzatiilor determinate de necesitatea de alimente. Apetitul este dirijarea preferentiala pentru anumiti constituenti alimentari. Satietatea este senzatia opusa foamei care apare atunci cand s-a ingerat o cantitate suficienta de hrana. Foamea si satietatea sunt innascute si depind de organizarea morfofunctionala a sistemului nervos, in timp ce apetitul este dobandit si depinde de preferintele individuale si de evocarea senzatiilor placute avute cu ocazia unor ingestii anterioare a unor alimente.

1.1 Foamea

Putem defini o forma de foame globala si una calorica. Foamea globala este o senzatie unica provocata de necesitatile plastice. Ea se repercuteaza asupra comportamentului general si se manifesta prin semne obiective bine definite, mai ales printr-o agitatie fara un scop aparent.

Foamea calorica este senzatia care regleaza aportul alimentar total in functie de necesitatile energetice ale organismului. Aceasta reglare este foarte bine evidentiata la animalele in libertate, care ingera doar cantitatea de alimente strict necesara pentru acoperirea consumului energetic.

1.2 Apetitul

Apetitul poate fi specific sau preferential. Apetitul specific adapteaza aportul alimentar la nevoile latente, dirijand repartitia calitativa a constituentilor ratiei alimentare.

Apetitul preferential conditioneaza alegerea unor anumite alimente producatoare de senzatii placute gustative, olfactive si vizuale sau legate de amintirea unor asemenea senzatii. Acest apetit depinde atat de informatiile gustativ-olfactive, cat si de anumite informatii interne.

1.3 Satietatea

Satietatea este o senzatie euforizanta, vaga, imposibil de localizat, care apare atunci cand s-au ingerat cantitati suficiente de alimente. Ea duce la disparitia senzatiei de foame si are ca urmare oprirea ingestiei de alimente. Satietatea reprezinta un mecanism de protectie contra depasirii posibilitatilor functionale digestive si a capacitatilor metabolice ale organismului.

1.4 Reglarea comportamentului alimentar

Hipotalamusul regleaza aportul alimentar prin doua structuri: una localizata in nucleii laterali si dorsali, a caror excitare determina cautarea si ingestia hranei, centrul foamei, si alta, localizata in nucleii ventro-mediali a caror excitare determina stoparea hranirii, centrul satietatii. Deoarece leziunile nucleilor ventro-mediali ai satietatii sunt eficiente numai daca nucleii laterali ai foamei sunt intacti si deoarece distrugerea simultana a ambilor centrii este urmata de afagie, se considera ca centrul satietatii actioneaza prin inhibitia centrului foamei. Intre cei doi centri exista, deci, relatii de inhibitie reciproca.

Activitatea centrilor hipotalamici este controlata si adaptata necesitatilor organismului prin impulsuri provenite din diverse sisteme supramodale, dar mai ales de la nivelul sistemului limbic si lobilor prefrontali. Stimularea sau lezarea acestor structuri nervoase produce efecte similare cu stimularea asupra hipotalamusului. Stimularea sistemului limbic provoaca miscari asemanatoare celor efectuate in cursul cautarii si prehensiunii hranei (e.g adulmecare, lins, masticatie, salivatie, deglutitie). Distrugerea nucleului amigdalian sau a cortexului piriform provoaca afagie tranzitorie. Daca leziunea este extinsa in sistemul limbic apare o hiperfagie, animalele pierzandu-si atat capacitatea de adaptare cantitativa in functie de necesitatile organismului cat si capacitatea discriminativa alimentara, animalele mancand alimente alterate sau chiar necomestibile. Efectele sistemului limbic asupra comportamentului alimentar sunt cu atat mai severe cu cat functiile sunt mai corticalizate; din aceste motive ele au putut fi observate la maimute si mai putin la sobolani.

Lobul frontal detine, de asemenea, functii importante in comportamentul alimentar. Distrugerea cortexului orbito-frontal la maimuta este urmata de pierderea discriminarii alimentelor, animalele ajungand chiar la coprofagie. La om, influentele neocorticale sunt mult mai complexe. Factorii familiali, culturali, mediul si experienta individuala legata de alimentatie (e.g. mirosul si gustul alimentelor) influenteaza foamea si apetitul preferential.

In concluzie, se poate spune ca hipotalamusul, impreuna cu sistemul limbic, orienteaza comportamentul alimentar in functie de stimulii interni si externi, informatii relativ grosiere determinand reactii sterotipice caracteristice speciei, iar neocortexul, prin integrarea senzoriala fina si discriminativa adapteaza reactiile proprii individului.