DIAGNOSTICUL LA OM - TRICHINELOZA

DIAGNOSTICUL LA OM - TRICHINELOZA

Diagnosticul trichinelozei la om este o problema complexa si dificila, deoarece prin simptomatologie, se aseamana cu o serie de afectiuni cum sunt: infectiile tifoparatifice, alte toxiinfectii alimentare, gripa, tifosul exantematic, leptospiroza, bruceloza, reumatismul, tetanosul cronic, nevralgia intercostala, polinevrita, mialgia epidemica si uneori chiar pneumonia. Totodata, manifestarile eruptive, endemele, conduc pe clinician spre diagnostic diferential cu blefarite, conjunctivite, nefrite, glomerulonefrite, edem Quincke.

1 Diagnosticul antemortem

Se realizeaza prin folosirea mai multor mijloace si metode, a. Ancheta epidemiologica si anamneza

Aceste investigatii au ca scop stabilirea unor posibile legaturi intre aparitia semnelor de boala si consumul de carne sau preparate de came posibil infectate. Se verifica provenienta carnii si preparatelor consumate: din sectorul industrial cu supraveghere sanitara si sanitara veterinara permanenta sau din factorul micilor producatori, unde de cele mai multe ori, ele nu se supun examenului trichineloscopic inainte de consum sau comercializare. Se urmareste modul in care au fost tratate termic carnea sau preparatele si daca toate persoanele sau majoritatea dintre ele care au consumat aceleasi alimente, s-au imbolnavit. In cazul cand gospodaria bolnavilor mai exista carnuri sau preparate presupuse a fi sursa de infectie, acestea se supun urgent examenului pentru detectarea larvelor de Trichinella.

Atunci cand, in urma anamnezei si a anchetei epidemiologice se descopera consumul de carne de porc sau/si preparate din carne de porc provenite din gospodariile populatiei, neexaminat trichineloscopic, iar simptomele sunt proprii trichinelozei, suspiciunea de trichineloza la persoana investigata incepe sa devina certitudine.

Daca la acesta se mai adauga examenul trichineloscopic pozitiv al carnii sau/si preparatelor din carne care s-a consumat, diagnosticul este cert.

Examenul clinic

Se bazeaza pe punerea in evidenta a semnelor si modificarilor organice Si sistemice. La o mare parte din bolnavi insa, simptomatologia evolueaza discret sau multe din simptomele caracteristice lipsesc.

Datele clinice trebuie totdeauna coroborate cu ancheta epidemiologica, examenele paraclinice si confirmate prin examene imunologice si examene de punere in evidenta a parazitului.

Examene paraclinice

La om examenele sunt salutare in stabilirea diagnosticului. Cu ajutorul acestor examene se urmareste punerea in evidenta a unor modificari la nivelul elementelor figurate ale sangelui, ca si a unor indicatori biochimici la nivelul plasmei sangvine sau al unor tesuturi. Eozinofilia are cea mai mare valoare diagnostica in trichineloza. Totusi, eozinofilia este prezenta in multe boli parazitare si alergice, si de asemenea exista forme de trichineloza care evolueaza fara eozinofilie, numarul si procentul de eozinofile fiind in limite normale si subnormale sau lipsesc (aneozinofilie). Este posibil, de asemenea ca eozinofilia prezenta in anumite momente de evolutie a trichinelozei, sa lipseasca in altele. Formele grave sau cele complicate cu infectii bacteriene pot evolua cu aneozinofilie (Airinei Raluca, Nedelcu Steluta, 1994).

Examene imunologice

In ultimele decenii, odata cu punerea la punct a numeroase metode imunologice in diagnosticul diverselor boli, exista o serie de metode imunologice utilizate in trichineloza:

intradermoreactia cu ajutorul careia se pune in evidenta starea alergica, de sensibilizare a organismului fata de unele antigene (alergene) produse sau prezente in corpul parazitului;

reactii prin care se pun in evidenta anticorpii in serul sanguin sau umorile, secretiile si excretiile bolnavilor, cum sunt: microprecipitare larvara, fixarea complementului, imunofluorescenta in gel de agar, imunofluorescenta indirecta, hemaglutinarea indirecta, latex-aglutinarea, flocularea cu bentonita, testul radioimun sau radioimunoenzimatic, testul imunoenzimatic (ELISA).

Nici una din aceste metode insa nu ofera siguranta de suta la suta, motiv pentru care trebuie o atentie deosebita si competenta in alegerea unuia sau alteia, tinand cont de faza de evolutie a bolii, fiind necesara multa prudenta in interpretarea rezultatelor. Avantajele acestor metode constau in primul rand in experienta cu care se pot aplica si in sensibilitatea lor relativ mare. Dezavantajele sunt legate de gradul lor de specificitate si de faptul ca nu sunt eficace in stadiile precoce ale bolii. Sensibilitatea lor este influentata de calitatea antigenului folosit si de cantitatea de anticorpi produsi in organismul cercetat. Eliberarea anticorpilor are loc imediat, dupa contactul dintre organism si parazit sau excretiile si secretiile acestia si ca ea depinde in mare masura de capacitatea de reactivitate a organismului parazitat. Este posibil ca la organismele areactive sau cu reactivitate scazuta sa nu se elaboreze anticorpi fata de parazit sau titrul acestora sa fie foarte scazut, greu decelabil sau nedecelabil prin aceste reactii. Rapiditatea cu care apar titrurile de anticorpi decelabili depinde de reactivitatea gazdei, dar si de intensitatea invaziei parazitare. Daca invaziile de intensitate medie sau mare, anticorpii apar in titruri decelabile incepand cu prima saptamana dupa infectie, in invaziile moderate si slabe anticorpii decelabili apar dup 3-4 saptamani, ceea ce reduce considerabil valoarea de diagnostic a metodelor imunologice.

Specificitatea reactiilor imunologice este de mare importanta. Pentru a creste gradul de specificitate, in urma studiilor intreprinse s-au obtinut antigeni parazitari monoclonali, cu o structura proteica de zeci de fractiuni diferite structural si antigenic, sa se aleaga pe cat posibil, fractiunea strict specifica Trichinella spiralis.

Tehnicile actuale permit fractionari, purificari si izolari proteice. Este de subliniat faptul ca aceste antigene monoclonale, de inalta puritate, reduc din intensitatea reactiilor si deci ar putea da reactii fals negative la bolnavii cu titruri mici de anticorpi. S-au facut mari eforturi sa se mareasca sensibilitatea reactiilor, cum este de exemplu reusita cu testul ELISA. Ea reprezinta la ora actuala metoda imunologica cea mai sensibila, fiind capabila sa deceleze anticorpii specifici la titruri foarte mici: in infectiile medii - severe incepand cu 7 zile, lucru care nu se poate realiza prin celelalte reactii. In cele mai multe cazuri de trichineloza la om anticorpii (IgG si IgM) apar la 3-6 saptamani in postinfectie, motiv pentru care, chiar in cazul ELISA, sensibilitatea metodei este de suta la suta, abia in a 50-a zi post infectie.

In tara noastra, Violeta Barcos si colab. (Barcos Violeta, Rodica Potcoava Vasiliu, Mariana Pop, 1991) au efectuat un studiu comparativ privind valoarea de diagnostic a diferitelor metode serologice, urmarind sensibilitatea si specificitatea lor si, concluzionand superioritatea testului ELISA atat in ceea ce priveste sensibilitatea (94%) cat si specificitatea (95%). In paralel au aplicat reactia de precipitare larvara la 57de seruri prelevate de la bolnavi de trichineloza, constatand ca in urma executarii reactiei de precipitare, au fost decelati 76% din bolnavi.

In Olanda, Ruitenberg si colab., evaluand diferite metode de imunodiagnostic, arata ca, hemaglutinarea indirecta cu globule rosii de oaie, fixate cu formol, are inca mare stabilitate practica din cauza sensibilitatii ridicate si simplitatii tehnice si ca aplicata intr-o epidemie din Polonia, a depistat de doua ori mai multe cazuri decat imunofluorescenta indirecta. De aceea, ei tocomanda atat in cazurile de manifestari clinice cat si in cele asimptomatice.

Testul ELISA s-a dovedit a fi superior trichineloscopiei, imunodifuziei, imunofluorescentei indirecte. Testul deceleaza 100% cazurile de imbolnavire la om confirmate prin metode directe.

In Germania, Stumpf si colab., 1981, studiind o epidemie de trichineloza aparuta in ianuarie 1977 in orasul Ebermannstadt si care a cuprins 58 de persoane care consumasera carne de mistret infectata. Au facut o cercetare comparativa a diferitelor metode de diagnostic folosite. Astfel, prin biopsie musculara s-au gasit larve de Trichinella spiralis la 23 din 25 de pacienti cercetati, ceea ce arata ca aceasta metoda directa nu deceleaza in totalitate cazurile de infectie, eficienta ei depinzand de intensitatea invaziei.

Au fost evaluate de asemenea si imunotestele constatandu-se urmatoarele:

latex - aglutinarea a decelat numai 9 (20,55) cazuri din44 examinati, 28 fiind negative, iar 7 cu reactii dubioase. De remarcat ca majoritatea din cele 28 de cazuri negative erau confirmate pentru trichineloza fiind examene clinice si hiopsice;

reactia de fixare complementului a decelat 10 (22,7%) din 44 de cazuri;

imunodifuzia in gel de agar a dat rezultate pozitive la 46 (79,3%) din 58 de cazuri:

hemaglutinarea indirecta, 49 (86%) din 57 cazuri cercetate;

imunofluorescenta indirecta, 55 (94,6%) din 58 de cazuri;

microprecipitarea cu larve vii 57 (98,3%) din 58 de cazuri;

ELISA cu antigen IgG monoclonal, 58 (100%.).

Concluzia ce a rezultat a fost ca dintre toate testele imunoserologice folosite, ELISA si microprecipitarea cu larve vii au detectat procentul cel mai ridicat, practic toate cazurile de infectie.

Khamboonruang si Thamasonthi, 1981, subliniaza de asemenea marea sensibilitate si specificitate a testului ELISA, care a fost pozitiv la toti cei 20 de bolnavi, confirmati prin biopsie, dintr-un episod de trichineloza aparut in nordul Tailandei. Reactiile serologice se negativeaza, in general, dupa 2 ani, dar uneori abia dupa 10 ani. Negativarea serologica este un semn al vindecarii.

Avand in vedere ca toate aceste metode serologice nu pot asigura un diagnostic suficient de precoce pentru instituirea la timp a tratamentului specific, in ultimii ani s-a studiat posibilitatea de depistare a existentei trichinelozei prin punerea in evidenta in serurile pacientilor a antigenelor parazitului eliberate de acesta in sange. In acest scop s-a aplicat metoda ELISA si in ser hiperimun de iepure, preparat cu antigene monoclonale, sensibilitatea testului este de 10ng autogen pe un 1 ml de sange. La om antigenele ES sunt decelabile din a doua zi dupa aparitia simptomelor de trichineloza, ceea ce inseamna, de regula, 10 zile postinfectie si antigenemia este uneori tardiva (30zile postinfectie) si inconstanta .

Metode directe de punere in evidenta a larvelor de Trichinella

Sunt doua metode punere in evidenta a larvelor in musculatura persoanelor parazitate: trichineloscopia si digestia artificiala (peptica).

Ambele metode asigura diagnosticul de certitudine. Aceste metode atat de sigure in cazul rezultatelor pozitive, au si ele limitele lor si anume:

in cazurile de infectie de intensitate slaba si foarte slaba, pot da

rezultate negative. Presupune examinarea unei cantitati mai mari de

musculatura, ceea ce nu este posibil intotdeauna;

larvele nu ajung in musculatura striata decat dupa 7-10 zile postinfectie

si deci aceste metode nu pot decela infectiile in prima si chiar in a doua

saptamana de evolutie.

2 Diagnosticul postmortem

Se poate pune utilizand una din metodele descrise mai sus, dar si prin o parte din metodele indirecte.

Pentru certitudine, operativitate si eficienta, trebuie preferate metodele directe, supunandu-se examenului muschii pilierii diafragmatici, muschii intercostali sau muschii cefei.

3 Diagnosticul la animale

Diagnosticul in scopul decelarii infestarii porcilor si altor specii de animale cu Trichinella se poate institui pe doua cai:

direct, prin detectarea parazitului din probe de tesut muscular,

indirect, prin detectarea anticorpilor specifici, utilizand metode

serologice.

3.1 Identificarea agentului

Vizualizarea directa a parazitului se limiteaza la inspectarea carcaselor si testarea carcaselor postmortem, dupa ce animalul a fost sacrificat, dar pot fi utilizate si probe prelevate prin biopsie. Musculatura din care se pot preleva probe pentru efectuarea examenului direct, este reprezentata in ordine de: muschii pilierii diafragmei, diafragma, muschii intercostali, limba, maseteri si muschii abdominali. Sensibilitatea metodei este direct dependenta de numarul de probe examinat. Sensibilitatea metodei trichineloscopice este estimata la 3 larve/gram tesut. Prin tehnica digestiei artificiale, sensibilitatea este estimata la o larva/gram. Prin metoda directa pot fi depistate larvele la 17 zile de la infestare, atunci cand ele devin infestate pentru o noua gazda. Aceasta metoda directa poate fi utilizata numai atat timp cat larvele sunt viabile.

Normele sanitare veterinare in vigoare prevad 3 locuri de electie la carnea provenita de la porcii sacrificati in urmatoarea ordine:

muschii pilierii diafragmei;

muschii intercostali;

portiunea musculara a diafragmei.

Parazitul are electivitatea si pentru alte grupe de muschi striati ca: muschii limbii, muschii cefei, muschii maseteri, muschii abdominali superiori, muschii laringieni, muschii esofagului, muschii globului ocular.

La mistret si la urs zonele de electie sunt aceleasi ca la porcul domestic.

La caii de macelarie, de asemenea prelevarea probelor se face din aceleasi zone.

La caini, larvele se gasesc mai frecvent in pilieri, diafragma, muschi cervicali si musculatura membrelor anterioare.

La pisica, in diafragma, muschii laringelui, muschii limbii, muschii maseteri.

La vulpe, jder, dihor - muschii limbii, muschii psoapsi, muschii intercostali, muschii diafragmei, extensorii falangelor.

La rozatoare (iepure, cobai, sobolan alb) se recolteaza probe din muschii diafragmei si din muschii maseteri.

La maimute, cele mai mare numar de larve se gaseste in muschiul biceps.

3.2 Diagnosticul trichineloscopic diferential

Cercetarea imaginilor portiunilor musculare etalate pe lamele compresoare in momentul examenului trichineloscopic poate pune in evidenta o serie intreaga de structuri necesare a fi diferentiate intre ele.

La examenul trichineloscopic se pot decela cisticericii in diferite faze de evolutie (Cristescu si Popa, 1963 citati de V. lonescu, 1995) astfel:

cisticercii mai tineri de 20 zile: vezicula transparenta de marimea unui de bob de mei, nu are membrana adventice iar scolexul se prezinta ca un punct

opac;

cisticercii pana la 40 zile: adventicea este subtire, vezicula are dimensiuni mai mari decat bobul de mei, scolexul este vizibil;

cisticercii de peste 110 zile : sunt maturi, complet dezvoltati. Scolexul, vontuzele si carligele sunt complet dezvoltate, gatul lipseste.

cisticercii morti, inveterati, calcificati pot aparea in mod frecvent, aceste lonomene fiind intalnite la varste diferite.

Elemente de diferentiere intre Cysticercus celullosae si Trichinella spiratis

Sarcosporidioza porcina

Boala parazitara produsa in urma localizarii in musculatura si in unele organe a urmatoarelor specii ale genului Sarcocystis. Sarcocystis suicanis, Sarcocystis porci-felis si Sarcocystis suihominis.

Parazitul se localizeaza in musculatura, locurile de electie fiind muschii diafragmei, muschii peretelui abdominal, muschii limbii, ai faringelui, cord si uneori in alte grupe musculare. Acesta apare in musculatura sub forma de chisti macro sau microscopici, alungiti sau rotunzi.

La porc si la mistreti dimensiunile chistilor sunt intre 50-1500 microni. Peretele chistului are numeroase proeminente in forma de palisada aproape verticale, cu lungime de 2,8-4,8 microni. Membrana chistica este subtire, din ea pornind spre interior despartituri care divid parazitul in sporoblasti, din care iau mistere sporozoizii.

Sarurile de calciu se depun incepand din centrul chistului spre periferie. Chisturile de Sarcocystis se localizeaza in interiorul si in lungul fibrei musculare, ca si larvele de Trichinella spiralis. Cand ele se dezvolta rup fibra musculara, ajungand si in tesutul conjunctiv interfibrilar. Gazdele definitive sunt cainele, vulpea, lupul, pisica si omul, care elimina sporochistii.

Echinococoza - hidatidoza

Boala parazitara, ce se caracterizeaza prin dezvoltarea chistului hidatic in diverse tesuturi si organe.

Echinococul (chistul hidatic) este forma larvara a teniei Echinococus granulosus care, in starea adulta paraziteaza in intestinul subtire al carnivorelor (caine, pisica, lup).

Porcul se infesteaza prin ingerarea oncosferelor, eliminate de gazdele definitive odata cu furajele si apa.

Confundarea cu aceasta boala este mai rara, fiind posibila cand ochinococii au varsta de circa 30 zile, dimensiuni de 250-350 microni, sunt calcificati si au forma rotunda.

Se deosebesc prin aceea ca sunt situati interfibrilari, sunt mult mai mari si localizati cu predilectie In organe, rareori in muschi. in urma clarificarii cu acid, peretele chistului hidatic este stratificat.

Anquilla aceti

Trichinella spiralis poate fi confundata in stadiul de migrare si spiralare cu nematodul Anquilla aceti, mai ales la carnurile conservate in otet, fiind un parazit specific otetului.

Este filiform, ascutit la ambele capete si usor rasucit, mai lung de doua ori decat larvele de Trichinella spiralis avand miscari vioaie, de serpuire si nu se localizeaza niciodata in interiorul fibrelor musculare.

Se mai pot crea confuzii cu:

nervii - se deosebesc de larvele de Trichinella spiralis prin forma lor mai latita, ramificata, lipsa organelor interne, lungime, etc.

vasele sanguine - au aspect tubular, nu au organe interne, sunt situate in tesutul interfibrilar si peste fibrele musculare.

bule de aer - sunt rotunde, cu interiorul clar, isi modifica forma si localizarea prin presiuni asupra lamei

firele de par - pot fi confundate cu larvele libere, dar ele nu au organizare interna, sunt drepte, mult mai lungi, cu marginile bine conturate si situate adesea transversal pe fibrele musculare

picaturile de grasimi - de forma rotunda, mari, cu contur intunecat si centru luminos

cristalele - la carnurile conservate prin sarare si/sau prin afumare se observa cristale de tirozina, mari de culoare alb inchis, cu forma neregulata (colturoasa) si structura granuloasa, fiind vizibile cu ochiul liber, colturoase si de culoare alba, cristalele de trifosfat au forma specifica de capac de sicriu si apar in carnurile alterate

firele de in - incolore, rotunde, striate longitudinal, cu margini franjurate, lipsa organizarii interne

firele de lana - rotunde, cu aceeasi grosime pe toata suprafata sub forma de solzi, lipsa organizarii interne

fibrele de bumbac - incoloro, rasucite, cu margini netede, fara desen, lipsa organizarii interne

fibrele de matase - incolore, lucioase, netede, rotund cilindrice, diametre egale intre ele, lipsa organizarii interne.

3.3. Teste serologice

Testul ELISA pentru detectarea anticorpilor specifici contra Trichinella Mpiralis este o metoda rapida si care poate fi efectuata pe probe de ser sau sange colectate de la animale in viata. Chiar si infestatiile slabe, cum ar fi cele de ordinul 1 larva/100 g tesut pot fi detectate prin aceasta metoda. Pentru marirea sensibilitatii testului s-au preparat mai multe antigene. Pentru testarile de abator, testul este foarte indicat, fiind fidel aproape 100%. Reactiile fals pozitive sunt de ordinul a 0,3%. Pot fi detectate si infestatiile foarte slabe.

Dezavantajul acestui test este reprezentat de reactiile fals negative in cazul unor porci infestati. Aceste rezultate apar ca urmare a unei intarzieri in cinetica anticorpilor, la animalele cu infestatie moderata sau usoara. Modificarea titrului anticorpilor dureaza cateva saptamani.

Diagnosticul trichinelozei prin ELISA poate fi efectuat utilizandu-se antigen stichosomal secretate de larvele de Trichinella spiralis. Antigenul este constituit dintr-o grupare de glicoproteine cu greutate moleculara de 45-55 kilodaltoni. Prepararea antigenului din larvele aflate in stadiul muscular se face din carcase sobolan cu larve dupa eviscerare. Carcasele se maruntesc si apoi se dezintegreaza cu pepsina 1% si acid clorhidric 1% timp de 3 ore la 37 C aceste larve se spala in mediu Dulbreco modificat cu saruri Eagle, modificat (DMEM) care contin penicilina (500UI/ml) si streptomicina (50ng/ml) si apoi se plaseaza in mediu DMEM cu HEPES (10mM), glutamina (2mM), piruvat (1mM) si penicilina (50 Ul/ml) - streptomicina (50ng/ml) timp de 18-20 ore la 37C in atmosfera de bioxid de carbon. Mediul de cultura este apoi recoltat iar larvele sunt apoi separate; dupa concentrarea lichidului sub o presiune se trece la filtrare, prin care sunt retinute moleculele cu o greutate moleculara de 5000 daltoni. Antigenul astfel recoltat se va pastra la congelator la -20C o scurta perioada de timp; la -70C, antigenul poate fi pastrat mai mult timp. Acest antigen contine aproximativ 25 proteine care pot fi identificate prin electroforeza in gel de poliacrilamida (SDS).

Este absolut necesar ca toti reagentii utilizati in acest test sa fie

standardizati si la concentratiile optime pentru a obtine rezultate cat mai fidele. In aceste exemplu sunt date valorile optime.

in testul ELISA indirect, antigenul este diluat in 5 ng/ml tampon carbonat 0,1 M(pH 9,6) si este utilizat pentru captusirea godeurilor din placile de inicrotitrare (100nl/godeu). Placile astfel preparate se lasa peste noapte la 4C mu o ora la 37C. dupa aceasta placile se spala de 3 ori cu TFS care contine 0,5% Tween 20 , dupa fiecare etapa de lucru. Se adauga reagentii pe rand in cantitate de 100^g/godeu si placa se incubeaza cate 30 minute dupa fiecare. Ordinea in care se adauga reactivii este urmatoarea: serul de porc diluat 1:10 sau 1:100 in TFS - Tween, IgG-ul antiporc preparat pe iepure cu lant molecular greu) diluata la 1/1000 in TFS - Tween. Cuplarea enzimatica se vizualizeaza prin adaugarea de acid 5-aminosalicilic (0,8 mg/ml) cu 0,005% peroxid de hidrogen (pH 5,6-6,0) sau alt substrat enzimatic adecvat.

Placile sunt citite si interpretate in functie de densitatea culorii. Valorile care depasesc de patru ori valoarea martorului sunt considerate pozitive. Cele care sunt mai mari de pana la trei ori sunt considerate suspecte. Adaptarea comerciala a acestui test utilizeaza un anticorp dublu format cu o peroxidaza legata la un antiser de porc.

Polymerase chain reaction - Reactia de amplificare genica -amplificarea acizilor nucleici - metoda a biologiei moleculare

inca de la aparitia sa in 1983, PCR a devenit un punct modal in domeniul biologiei moleculare. Este o tehnica ingenioasa bazata pe capacitatea ADN-polimerazei de a copia o catena ADN prin elongarea catenelor complementare, initiata de la o pereche de amorse oligonucleotidice adecvate. Teoretic, fiecare ciclu de reactie dubleaza cantitatea de ADN tinta. Impactul PCR asupra biologiei moleculare concureaza si depaseste orice alta tehnica moleculara.

Ca in toate procedeele de amplificare a acizilor nucleici tinta, sunt necesare o serie de informatii despre secventa tinta, pentru a alege in mod adecvat amorsele oligonucleotidice monocatenare.

Aceste amorse PCR cu lungimea de 20-25 nucleotide pot fi sintetizate folosint un sintetizator automat. Specificitatea inalta a PCR este partial datorata faptului ca cele doua amorse trebuie sa hibrideze in apropiere de ADN tinta in conditii stricte de temperatura inainte de aparitia amplificarii.

Metoda PCR - multiplex PCR, analize pentru expansiunea segmentului 5 ITS-1 si ITS-2 si PCR-RFLP a proteinei de 43Kda, secventa codificata a proteinei antigenice excretoare/secretoare - metoda ce permite identificarea unei singure larve la nivel de specie, fiind utilizata pentru a intelege mai bine (ciclul biologic de transmitere a diferitelor specii de Thchinella intre animalele salbatice, sinantropice si domestice, pentru a identifica sursele de infestare a carnii comercializate si de a evalua riscul transmiterii bolii de la animalele salbatice la animalele domestice si vice versa. De asemenea, utilizarea analizelor moleculare pentru identificare agentilor etiologici ai infectiei cu Trichinella la om si animale, a demonstrat raspandirea speciilor neincapsulate si rolul lor in patogenitatea umana.

Utilizarea acestei metode a permis descoperirea unor specii surori si a condus la revizuiri drastice in taxonomia genului Trichinella, reflectandu-se complexitatea epidemiologica a acestei zoonoze.

Aceste investigatii moleculare complexe pentru determinarea speciatiei/tipului de Trichinella pot fi executate in Laboratoarele de Referinta ale OIE din Roma, Italia si Saskatoon, Canada. Datele obtinute pana in prezent arata importanta identificarii moleculare a larvelor de Trichinella la animale si om pentru intelegerea epidemiologiei acestei zoonoze si pentru controlul acestei infectii. Cu toate acestea, aceasta tehnologie PCR - nu poate fi inclusa in categoria testelor de rutina pentru depistarea trichinelelor in carnea de animale.