FLEGMONUL

FLEGMONUL

Flegmonul este forma de manifestare cae mai gravǎ a infectiei locale. El se caracterizeazǎ prin invazie, difuziune si necrozǎ, datoritǎ lipsei delimitǎrii. Aceasta este datoratǎ virulentei deosebite a microbilor ca si slǎbirii apǎrǎrii organismului la bolnavi, bǎtrani, diabetici, uremici, denutriti, alcoolici, etc.

Streptococul este cel mai des incriminat dar si stafilococul auriu sau microbii anaerobi pot produce asemenea infectii. Flegmonul se mai numeste si celulitǎ flegmoasǎ, celulitǎ difuzǎ sau flegmon gangrenos datoritǎ celor, trei caractere care ii conferǎ gravitatea: difuziunea, lipsa delimitǎrii si necroza tesuturilor.

Poarta de intrare este asemǎnǎtoare abcesului: excoriatii, plǎgi punctiforme, plǎgi contuze sau cu infectie localizatǎ (furuncul, panaritiu).

prima etapǎ in care se produce edemul rapid, lipsit de puroi, in care muschii si vasciile din jur, au aspectul de frunzǎ vestedǎ sau de carne fiartǎ;

dupǎ douǎ- patru zile, incepe necroza si apar mici cavitǎti pline cu puroi sfaceluri si sange;

etapa a treia, 5- 6 zi in care supuratia se extinde, puroiul cliveazǎ (disecǎ) muschii si aponevrozele difuzand rapid in lungul vaselor care treptat vor fi si ele necrozate, existand pericolul hemoragiilor; in aceastǎ fazǎ extensivǎ se produc escare intinse in care microbii anaerobi se dezvoltǎ cu mare rapiditate si trec in circulatia generalǎ;

etapa a patra apare numai in cazul unui tratament correct, este etapa de reparatii sau cicatrizare; cicatricile vor fi inestetice, vicioase sau cheloide, cu prejudicii functionale.

Puroiul este de culoare verzuie sau cenusie, plin de resturi celulare moarte (sfaceluri) comparate cu pachetele de calti. Flegmonul se prezintǎ sub trei forme clinice:

. flegmonul superficial subcutanat numit si celulitǎ necrozantǎ;

. flegmonul subaponevrotic (profound) ;

. flegmonul mixt sau total in care necroza cuprinde muschii aponevroza, tesutul subcutanat si pielea.

Semnele flegmonului sunt dramatice. In perioada de debut care este foarte scurtǎ, semnele generale sunt brutale: febrǎ 40- 41 grade, frison puternic, cefalee, curbaturǎ, insomnii, greturi, vǎrsǎturi, uneori diaree si rapida blocare renalǎ (azotemie oligoanurie).

La scurt timp apar si semnele locale care debuteazǎ prin edemul dureros si voluminous la nivelul portii de intrare. Cele trei etape evolueaza rapid, in cateva zile, ducand la deces dacǎ s- a pierdut momentul in care tratamentul chirurgical putea sǎ opreascǎ procesul invadat. Tratamentul constǎ in efectuarea de incizii largi, multiple, lǎsate deschis ( plat), urmate de drenajuri largi si multiple. La nevoie se excizeazǎ tesuturile necrozate care reprezintǎ un mediu de culturǎ pentru microbi. Se spalǎ din abundentǎ plǎgile, cu solutii de cloraminǎ, acid boric, rivanol, apǎ oxigenatǎ. In cazul flegmonului total care a cuprins toate straturile unui membru, se recurge la amputatia membrului respectiv, in tesut sǎnǎtos. Concomitent, se face tratament cu antibiotice, administrate intramuscular si in perfuzii intravenoase, cu metronidazol si sulfamide. Pentru redresarea stǎrii generale se administreazǎ perfuzii, tonicardiace, etc. Oxigenoterapia, pe sondǎ endonazalǎ, reprezintǎ un element terapeutic deosebit.