IMUNODEFICIENTE SECUNDARE (IDS)

IMUNODEFICIENTE SECUNDARE (IDS)

Deficitele imunitare dobandite sau secundare pot fi observate in cursul a numeroase afectiuni, unele atingand mai frecvent imunitatea celulara, altele pe cea humorala. Ele joaca un rol important in bolile cu care sunt asociate, fie modificand evolutia lor, fie stand la originea lor.

Deficitele imunitare secundare pot fi grupate la randul lor in cinci categorii:

a) deficite asociate hemopatiilor maligne si cancerului;

b) deficite asociate tulburarilor metabolice;

c) deficite asociate factorilor stresanti;

d) deficite de origine iatrogena sau imunodepresia chimica;

e) deficite asociate bolilor infectioase;

f) alte deficite imunitare secundare (Tabelul nr.9)

a) Deficite asociate hemopatiilor maligne si cancerului

Deficitele imunitare celulare sunt observate in numeroase afectiuni care ating sistemul limfoid.

Dintre acestea amintim:

leucozele, leucemiile, in special leucemia limfoida cronica;

boala lui Hodgkin; subiectii atinsi de aceasta boala prezinta o frecventa anormala la diverse infectii bacteriene virale si micotice;

paralimfoame ('lymphoma-like') sau limfoproliferari de granita, recunoasterea acestor forme de granita, in care persistenta unui antigen in organism duce la o hiperstimulare imuna cu histio-limfoproliferare, care dupa o anumita perioada se transforma in proliferare maligna conturata ca boala Hodgkin, mielom, limfom malign, leucemie limfoida cronica;

cancerul- in aceste cazuri deficitul imunitar se aseamana cu starea de cancer;

b) Deficite asociate tulburarilor metabolice

Prevenirea aparitiei unor afectiuni nutritionale si metabolice, actioneaza mai ales indirect dar si direct asupra cresterii rezistentei indivizilor.

In acest caz dezechilibrarile nutritive, consecutive dezechilibrelor alimentare (prin diminuarea sau in exces) nu se manifesta la exterior, dar creaza o stare de labilitate, de predispozitie la agresiunea unor agenti infectiosi.

Infectiile survin mai frecvent la indivizii malnutriti proteino-caloric sau invers toate infectiile sunt susceptibile a fi declansate pe indivizi subnutriti.

Deficitele asociate cu dezechilibrele nutritive si tulburarile metabolice pot fi grupate si ele in doua categorii: deficite prin carenta si deficite prin exces.

Deficitele prin carenta pot fi:

1. starile de subnutritie proteino-calorica;

2. carenta in aminoacizi;

3. carenta in vitamine;

4. carenta in oligoelemente;

Deficite prin exces

1. exces de iod;

2. exces de vitamine;

3. exces in lipide;

1. Starile de malnutritie proteica pot fi la originea unor deficite imunitare complexe. In asemenea situatii se constata o scadere a titrului de gamaglobuline din ser precum, si o diminuare a numarului si functiei limfocitelor T.

2. Carenta in aminoacizi. S-a constatat o relatie directa asupra carentei in A.A. si raspunsului imun. Astfel, carenta in fenilalanina, triptofan, lizina, atinge sinteza de anticorpi si fagocitoza (macrofagele) iar carenta de valina, arginina si metionina au o actiune mai specifica asupra limfocitelor T.

Deasemenea, procentul de valina si raportul cisteina/metionina este necesar mentinerii unui numar normal de limfocite si fagocite si raportul valina/glicina permite controlul carentei proteico-calorice.

3. Carenta in vitamine. Vitaminele participa la raspunsul imunitar prin activitatea lor coenzimatica sau prin actiunea lor asupra membranei celulare (vitamina A,E si C) sau prin participarea lor la metabolismul celular si in particular la cel proteic (vitamina B).

Actiunea imunitara a vitaminelor este legata de raspunsul imun humoral (vitamina E, acidul pantotenic si biotina) dar trebuie retinut deasemenea actiunea vitaminei B₆ si acidul folic asupra mediatorilor celulari (a limfocitelor T), a vitaminei E si C asupra fagocitozei, iar vitamina A asupra protectiei epiteliilor si mucoaselor.

4. Carenta in oligoelemente. Oligoelementele sunt egal implicate in reactiile imunitare. Prezenta ionilor de Mg, Ca, K, Co, Cu, sunt necesari functiilor de fagocitoza si activitatii sistemului complement properdinic.

Carenta in Zn deprima profund imunitatea celulara iar cea in Mg preferential asupra imunitatii humorale. Prezenta Fe in organism este necesara pentru blocarea cresterii bacteriilor. Deficite prin exces de I, Fe, Zn duc la cresterea susceptibilitatii la infectii, inhibarea fagocitozei prin polimorfonucleare iar excesul de vitamina A si C duce la scaderea activitatii complementului, a raspunsului imunitar si a activitatii polimorfonucleare neutrofile (PNN). Excesul de lipide determina cresterea sensibilitatii organismelor la infectii.

c) Deficite asociate factorilor stresanti

Stresul si imunodepresia. Stresul se caracterizeaza (H. SELYE) prin stimularea axului hipotalamo-hipofizo-suprarenal, care are drept consecinta secretia unei cantitati crescute de TSH, ACTH, deci corticosteroizi si de STH (reactie postagresiva neuro-endocrina).

Aplicarea stresului experimental (stimulatori vizuali, auditivi, manipulari repetate, supraaglomerarea, transportul, frigul, caldura, etc.) (Tabelul nr.10) diminueaza sinteza de anticorpi (Atc) la numeroase specii. Imunitatea celulara este in egala masura diminuata de stresul experimental care influenteaza hipersensibilitatea intarziata, transformarea limfoblastica si rejectia de grefe. Marirea sensibilitatii omului la infectii sub efectul factorilor stresanti a fost adesea expusa in literatura dar anumite rezultate sunt contradictorii.

La animalele stresate experimental (soc electric, soc termic, constrangere fizica) creste sensibilitatea la infectii virale (herpes, polio, encefalomiocardita). Pentru infectiile bacteriene si parazitare rezultatele sunt controversate.

Efectul stresului asupra aparitiei cancerului a fost demonstrat prin experientele lui RILLEY care a provocat aparitia tumorilor mamare la 80 - 100% din soarecii purtatori ai unui genom viral (provirus), stresandu-i prin manipulare si brutalizare alalong timp de 8 - 18 saptamani.

d) Deficite de origine iatrogena si sau imunodepresia chimica

Numeroase medicamente sunt susceptibile de a antrena o perturbare a raspunsului imun. Agentii terapeuti cel mai adesea pusi in cauza, sunt radiatiile ionizante care pot provoca aplazii medulare, antimicoticele, corticosteroizii, agentii alchilanti sau o serie de medicamente imunodeprimante care se utilizeaza in tratamentul bolilor autoimune sau in prevenirea rejectiilor de grefe.

Thiopurinele deprima producerea de anticorpi si reactiile de hipersensibilitate intarziata.

Agentii alchilanti (cyclophosphamida, clorambucilul) reprezinta imunosupresoare chmice foarte puternice care suprima producerea de anticorpi si permite introducerea unei tolerante fata de numeroase antigene, utilizandu-se pentru a impiedica respingerea grefelor.

Corticoizii produc o supresie celulara a raspunsului imun si au un rol important in actiunea antiinflamatorie.

Ciclosporina A este un peptid ciclic extras din ciuperci care s-a dovedit a fi un puternic supresor a reactiilor imunitare mediate de limfocitele T. In particular, ciclosporina A, suprima raspunsul proliferativ al limfocitelor, mitogeneza specifica a celulelor T si intarzierea rejectiilor alogrefelor.

Poluantii si imunodepresia. Poluarea cu metale grele (mercur, plumb, cadmiu), organofosforice (paration), organoclorurate (DDT, PCB Dioxine), aflatoxine si alti agenti chimici au efecte imunodepresoare actionand fie asupra imunitatii umorale fie asupra celei celulare (Tabelul nr.11).

Antibioticele. Unele antibiotice au efect imunodepresor dar efectul lor inhibitor observat 'in vitro' nu se coreleaza totdeauna cu cel 'in vivo'. De exemplu tetraciclina 'in vivo' nu modifica rezistenta puilor imunizati contra maladiei de Newcastle. Alte antibiotice accelereaza evolutia maladiei Marek cum ar fi penicilina si streptomicina, in schimb tetraciclina, gentamicina, ampicilina raman fara efect. Este deci contraindicata utilizarea unor diluanti cu antibiotice pentru vaccinurile vii atenuate.

e) Deficite asociate bolilor infectioase

Anumite boli infectioase (tuberculoza, paratuberculoza, lepra, sifilisul, infectia cu pneumococi si meningococi) la animale,pot fi la originea unui deficit imunitar, in special al imunitatii prin mediere celulara. In diminuarea raspunsului imun intervin in egala masura parazitii (protozoare, helminti) si virusurile. Fenomenele imunodepresive consecutive infectiilor virale sunt bine cunoscute atat la om cat si la animalele de laborator. Infectia virala poate induce in anumite cazuri anomalii selective ale limfocitelor T, ale limfocitelor B sau ale macrofagelor. Lista virusurilor care pot perturba raspunsul imun este redata in tabelul nr.12.

Imunodepresia viro-indusa are un caracter pasager, dar poate deveni permanenta cand infectia prinde tesutul limfoid si devine persistenta.

f) Alte deficite imunitare secundare

Alte afectiuni foarte diverse pot fi la originea deficientelor imunitare globale sau limitate la un antigen particular.

Dintre aceste afectiuni amintim: supraalimentatia, ciroza etilica, anemia prin carenta in Fe, diverse maladii metabolice, etc. In sfarsit se spune de mult timp ca imbatranirea organismului este la originea unui deficit imunitar. Foarte adesea acest deficit este gasit la persoanele si animalele batrane si se atribuie frecventei mari a unor afectiuni cronice, ca si procentajul crescut al cancerului. Acest deficit imunitar este atribuit imbatranirii timusului. De fapt testele 'in vitro' pe limfocitele T permit asocierea deficitului functional la subiectii varstnici. In practica curenta testele cutanate la diversi antigeni permite demonstrarea negativitatii raspunsului imun prin mediere celulara la 2/3 din subiectii peste 75 ani. La acesti subiecti toate maladiile, dar mai ales cele virale au o gravitate ridicata.

Tabelul 9

Deficite imunitare secundare

Tabelul 10

Factorii extrinseci care afecteaza sistemul imunitar

Tabelul 11

Actiunea imunodepresiva a poluantilor

Tabelul 12

Principalele virusuri imunodepresoare