RASPUNSUL INFLAMATOR

RASPUNSUL INFLAMATOR

Raspunsul inflamator dezvolta evenimente vasculare si celulare mediate de diferite substante chimice descrise la capitolul III.

1. Faza vasculara a raspunsului inflamator

Alterarile vaselor sanguine, in special patul capilar, apar imediat in zona agresiunii primare si variabil in tesutul periferic adiacent.

1.1. Vasoconstrictia este reactia initiala la agresiune - vasoconstrictia tranzitiva a capilarelor, probabil.de origine neurogena.

1.2. Vasodilatatia este masiva in arteriole si capilare producand clinic: calor si rubor, edem. Porneste de la nivelul venelor postcapilare permitand cresterea fluxului sanguin local (hiperemie). In timp, datorita incetinirii circulatiei apare staza urmata de cresterea presiunii hidrostatice intravasculare cu depasirea presiunii interstitiale ceea ce permite o miscare a fluidului (transsudat) cu aparitia unui exces de lichid interstitial (edem).

1.3. Cresterea permeabilitatii vasculare. Schimburile normale in fluidul intravascular sunt dependente de legea lui Starling si de endoteliul intact. I.egea lui Starling mentine fluidul intravascular prin echilibrul a doua forte opuse:

a) presiunea hidrostatica ce are tendinta de a mobiliza lichidul din vas in interstitiu;

b) presiunea coloid - oncotica ce mobilizeaza lichidul din interstitiu spre vas. In inflamatie exista o crestere a presiunii hidrostatice produse de vasodilatatia si scaderea presiunii coloid-onacotice datorita pierderii de proteine in greutate moleculara mica prin endoteliul hiperpermeabil.

Exista 5 mecanisme posibile privind cresterea permeabilitatii endoteliale:

1. Contactia celulelor endoteliale duce la formarea de jonctiuni intercelulare mari sau "gaps"-uri intercelulare; este cea mai obisnuita forma de actiune a mediatorilor chimici, apare imediat dupa prezenta mediatorului si este de viata scurta: "raspuns imediat tranzitiv" care atinge doar venule de 20-60mm. Nu sunt afectate arteriolele si capilarele. Acest tip este caracteristic tipului I de hipersensibilitate.

2. Reactia endoteliala data de reorganizarea citoscheletala si a jonctiunilor, rezultand jonctiuni interendoteliale largi. Acest efect este uneori intarziat, persista si este indus de citokine, cum ar fi interleukina 1 si factorul de necroza tumorala.

3. Agresare endoteliala directa apare datorita celulelor endoteliale necrozate si detasate. Aceasta apare in agresiuni necrozante severe (arsuri severe) afectuand venule, capilare, arteriole. Permeabilitatea vasculara crescuta dureaza peste 24 de ore, este imediata si sustinuta.

4. Agresare endoteliala mediata leucocitar rezulta prin agregarea leucocitelor, adeziune si migrarea prin endoteliu. Aceste leucocite elibereaza radicali liberi derivati din oxigen si enzime proteolitice care produc agresiuni endoteliale sau detasari celulare. Cresterea permeabilitatii este prelungita, intarziata - apare in tipul IV de hipersensibilitate sau dupa expunerea la lumina ultravioleta si arsuri termale moderate.

Efectele cresterii permeabilitatii vasculare

fluidul extravascular formeaza un exudat cu o greutate specifica mai mare dacat transsudatul. Exudatul are un continut inalt in proteine plasmatice si leucocite si are rolul de a dilua agentii toxici si iritativi ca si de a aduce anticorpi, complement, substante chemotactice si leucocite: la acest nivel.

pierderea plasmei duce la incetinirea miscarii (baltirea) hematiilor din microcirculatie cu formarea eventuala de trombi in capilarele mici din aria inflamata, ajutand sa se localizeze efectele agresiunii.

2. Faza celulara a raspunsului imun

2.1. Leucocitele au patru actiuni specifice in inflamatie

1. Marginatie si aderare. In timpul stazei vasculare (hiperemie pasiva) leucocitele (in special PMN si monocite) incep sa se depuna pe suprafata endoteliului vaselor afectate (fenomenul de marginatie). Leucocitele adera la endoteliu pregatindu-se pentru migrarea in spatiul extravascular. Factorii chemotactici probabil influenteaza atractia leucocitelor la periferia vaselor iar staza in microcirculatie ajuta marginatia leucocitelor de-a lungul suprafetei endoteliale. Eiectronegativitatea membranei celulare si calciul au, probabil, rol in aderenta leucocitelor la suprafata epiteliilor.

2. Diapedeza defineste migrarea leucocitelor din vasele sanguine, leucocitele dezvolta pseudopode si trec fara a fi insotite de pierdere de lichid prin "gaps"-urile interendoteliale. PMN-urile sunt primele care migreaza in afara vasului, au viata scurta de 24 - 48 de ore si contin factori chemotactici pentru monocite. Monocitele urmeaza PMN-urile la locul inflamatiei, aparent ca urmare a eliberarii de factori chemotactici de catre PMN. Dupa migrare, monocitele sunt denumite histiocite sau macrofage. Toate leucocitele PMN, PME, PMB, limfocite si monocite migreaza in aceeasi maniera, ocazional diapedera leucocitara este insotita de migrarea pasiva a hematiilor.

3. Chemotaxia este un proces de directionare a leucocitelor la nivelul leziunii. Leucocitele au pe suprafata membranei receptori pentru polipeptide si factori chemotactici. intraleucocitar sistemul microtubular si proteinele contractile tip actina (gelsolin si filamin) sunt marite. Locomotia este controlata de calciu si fosfoinozitoli (privind proteinele regulatorii).

Factori chemotactici

a) pentru PMN-uri - includ:

proteaze bacteriene care sunt solubile, factori cu greutate moleculara mica care sunt elaborate de organisme gram-pozitive si gram-negative;

C5a activat de cascada Complementului;

LTB4, alte produse ale caii lipoxigenazei, metaboliti ai acidului arahidonic;

b) pentru monocite-macrofage includ: C5a si C3a, L'T B4; substante eliberate de bacterii, componente PMN, limfokine generate prin expunerea la antigen a limfocitelor sensibilizate, fragmente de fibronectina;

c) pentru PME sunt atrase prin reactie de hipersensibilitate imediata (anafilaxie), reactia unor complexe imune si infestari parazitare. Factorul chemotactic este secretat de mastocite, PMB-uri, limfokine sensibilizate.

4. Fagocitoza este procesul prin care fagocitete recunosc si digera (fagociteaza)

corpii straini. Recunoasterea unor particule fagocitate dezvolta pe suprafata celulelor receptori care atrag opsonine care imbraca particulele. PMN-urile au pe suprafata receptorilor portiuni de Fc din IgG gi pentru C3b care actioneaza ca opsonine in fagocitoza.

Digerarea: un fagolizozom este format cand membrana citoplasmatica a fagocitului se extinde in jurul particulei atasate formand o vacuola care se conecteaza cu lizozomii. Fagozomii sunt insotiti de eliberarea de peroxidaze si enzime hidrolitice in spatiul extracelular care poate rezulta in unele agresiuni in tesutul inconjurator; hidrolazele acide sunt eliberate in fagolizozomi. Calciul si magneziul sunt necesare pentru digestia particulelor.

Degradarea

mecanisme oxigenodependente. Activitatea bactericida este mediata de oxidaze, de la nivelul membranei celulare transforma oxigenul in hidrogen peroxid. Hidrogenul peroxid se combina cu MPO si ioni clorid in fagolizozomi. Combinatiile chimice sunt cei mai puternici agenti bactericizi ai leucocitelor. Radicalii liberi superoxizi sunt stimulati in timpul metabolismului oxidativ. sunt independenti de MPO si au activitati bactericide.

mecanisme oxigenoindependente - in activitatea bactericida a leucocitelor, includ:

a) anumite proteine: - lizozim care hidrolizeaza peretele glicopeptidic al bacteriilor (hactericid putermic);

- proteine cationice cu efect asupra peretelui bacterian;

- lactoferin - proteina bogata in fier, cu efect bactericid.

b) ioni de hidrogen care sunt eliberati in fagolizozomi creand un pH acid cu supresia cresterii bacteriene.