Kinetologia sau kineziologia

Kinetologia sau kineziologia e o stiinta ce se ocupa cu studiul organismelor vii si a structurilor care participa la aceste miscari. In acceptiunea curenta se limiteaza la unul dintre domeniile kinetologiei si anume aplicarea ei in medicina.

Aceasta studiaza mecanismele neuromusculare si articulare care asigura omului activitati motrice normale preocupandu-se totodata de inregistrarea, analizarea si corectarea mecanismelor neuromusculoarticulare deficitare.

Domeniul medical al kinetologiei cunoscut ca si kinetoterapie este vechi de secole, termenul de kinetoterapie a devenit in ultimul timp prea limitativ pentru rolul practic tot mai important pe care-l joaca.

Kinezia si anakinezia ca mijloace de baza in asistenta medicala a omului sanatos si bolnav, asistenta medicala trebuie sa fie diferita in conceptie, mijloace si metode in functie de obiectivul urmarit ajungandu-se la a diferentia kinetologia in profilactica terapeutica si de recuperare.

Kinetologia profilactica cuprinde totalitatea metodelor si mijloacelor kinetologice care se adreseaza mentinerii si intaririi starii de sanatate deci prevenirii starii de boala.

Kinetologia de recuperare reprezinta principala arma a asistentei de recuperare functionala si are o metodologie specifica.

Kinetoterapia sau kinetologia terapeutica si-a redus mult campul de actiune propriu-zisa lasand azi largi domenii kinetologiei profilactice si recuperatorii.

Prin kinetoterapie intelegem azi de fapt kinetologia cu toate cele trei componente de mai sus.

Vechimea impresionanta a acestei terapii se pierde in trecutul indepartat chiar daca informatiile scrise asupra terapiei prin miscare nu au decat aproape 5000 de ani este neindoielnic ca fiinta umana sesizase cu mult timp inainte beneficiile aduse de exercitiile de miscare pentru refacerea starii de sanatate.

Primele referiri la kinetoterapie se regasesc in scrierile chinezesti de acum 4700 de ani, apoi in cele indiene de acum 3000 de ani. Grecia Antica este considerata leaganul exercitiului fizic, al gimnasticii profilactice si terapeutice. Herodicus si apoi elevul sau Hipocrate dezvolta ideea si practica gimnasticii; sesizeaza relatiile miscare-muschi, imobilizare-atrofie musculara, precum si valoarea exercitiilor fizice pentru refacerea fortei musculare.

Dupa o perioada indelungata de obscurantism mai mult de un mileniu deoarece atentia acordata fortei si frumusetii corpului era dezavuata de canoanele bisericesti, kinetoterapia incepe sa aiba un rol important in profilaxie, tratamentul si recuperarea bolilor.

Obiectivele de baza ale kinetoterapiei, sunt 9:

1. relaxarea;

2. corectarea posturii si aliniamentului corpului;

3. cresterea mobilitatii articulare;

4. cresterea fortei musculare;

5. cresterea rezistentei musculare;

6. coordonarea, controlul si echilibrul;

7. antrenarea la efort;

8. reeducarea respiratorie;

9. reeducarea sensibilitatii.

1. Relaxarea - s-ar putea defini ca procesul prin care un sistem care a fost scos din starea de echilibru revine la echilibrul initial sau la o alta stare de echilibru. Relaxarea in kinetoterapie e un proces psihosomatic cu valoare terapeutica deosebita pentru ca ea se adreseaza concomitent atat starii de tensiune musculara crescuta cat si starii psihice tensionate.

2. Corectarea - pleaca de la urmatoarele trei realitati: defectele posturale din copilarie si adolescenta se consolideaza la adult devenind factori determinanti pentru degradarea ulterioara degenerativa a aparatului locomotor. Diverse afectiuni determina deposturari si dezalinieri ale corpului care daca dureaza mai multa vreme raman fixate functional si chiar organic. Recuperarea unui deficit functional nu poate fi conceputa decat in cadrul restabilirii raporturilor fiziologice ale corpului. Dintre subobiective sunt alinierea coloanei cervicale, a celei toracale si a centurii scapulare, a coloanei lombare si a pelvisului, alinierea extremitatilor inferioare.

3. Cresterea mobilitatii articulare - se urmareste in primul rand obtinerea unghiurilor functionale si in al doilea rand in masura in care e posibil redobandirea intregii amplitudini de miscare pentru articulatia respectiva. Se trateaza cele trei tipuri de redori:cele care necesita intinderea tesuturilor retractate, cele care necesita scaderea hipertoniei musculare si cele ce necesita realizarea ambelor obiective.

4. Cresterea fortei musculare - forta musculara depinde de mai multi factori:diametrul de sectiune al muschiului, numarul unitatilor motorii in actiune, frecventa impulsurilor nervoase, sincronizarea activitatii unitatilor motorii active, marimea unitatilor motorii, raportul forta-velocitate(viteza), raportul forta-lungime. Contractiile musculare sunt de trei tipuri:a) izometrice; b) izotonice; c) izokinetice. a) Tensiunea interna creste fara modificarea lungimei fibrei musculare. b) Tensiunea de contractie ramane aceeasi pe tot parcursul miscarii, se produce cu modificarea lungimii muschiului determinand miscarea articulara. c) Sunt contractii dinamice, viteza miscarii este reglata astfel incat rezistenta sa fie in raport cu forta aplicata in fiecare moment al amplitudinii unei miscari. Rezistenta trebuie sa varieze usor in functie de lungimea muschiului pentru a se mentine aceeasi forta. Ca tehnici de crestere a fortei pot fi:exercitii izometrice, dinamice cu rezistenta si altele.

5. Cresterea rezistentei musculare - rezistenta e capacitatea de a sustine un efort. Rezistenta musculara depinde de forta musculara, valoarea circulatiei musculare, integritatea metabolismului muscular si de factori comlexi ce tin de sistemul nervos central si de starea generala.Rezistenta musculara este importanta in timpul muncii, este starea contrara oboselii musculare.

6. Cresterea coordonarii - se adreseaza ultimelor doua etape din cele patru care realizeaza controlul motor:reeducarea mobilitatii, a stabilitatii, a mobilitatii controlate si a abilitatii.

7. Antrenamentul - toleranta la efort a principala masura pentru aprecierea capacitatii de munca a unui bolnav. Ca metode:mersul, activitati de autoingrijire si casnice, urcatul scarilor si pantelor, bicicleta si covorul rulant, alergarea, inotul, terapia ocupationala, sportul trapeutic si munca.

8. Corectarea deficitului respirator - se face printr-o gama larga de metode si metodologii; relaxarea, posturarea, gimnastica corectoare, reeducarea respiratorie, antrenamentul la efort dozat, educarea tusei, a vorbitului si terapia ocupationala.

9. Reeducarea - revine tot in sarcina kinetoterapeutului, e strans legata de recuperarea motorie facand parte din aceasta.

Tehnicile utilizate in kinetoterapie:

A. Sunt akinetice:

1. imobilizarea;

2. posturile.

B. Sunt kinetice:

1. dinamice;

2. statice.

Exercitiul kineic terapeutic aprofundeaza studiile de pozitionare si de miscare, tipurile de contractie musculara si elementele facilitatorii si inhibitorii ale miscarii. Dintre metode utilizate in kinetoterapie: Kabat, Bobat, cele speciale: mecanoterapie, manipulari, tractiuni (elongatii) vertebrale, hidrokinetoterapie, gimnastica aerobica, sport terapeutic.