MEDICINA MODERNA SI BIOETICA

MEDICINA MODERNA SI BIOETICA

Medicina, aplicata in consens cu principiile si regulile bioeticii, inseamna respectul si protejarea fiintei umane, folosirea tuturor mijloacelor posibile pentru promovarea sanatatii si evitarea oricaror abuzuri medicale. Sunt acceptate astazi citeva principii generale de bioetica:

1. interesul fata de fiinte umane este superior stiintei si societatii

2. toate interventiile in domeniul biologiei si medicinii trebuie efectuate in respectul normelor profesionale

nici o interventie nu poate fi efectuata asupra unei persoane fara consimtamintul sau liber si clar

legea nationala trebuie sa prevada dispozitii particulare de protectie in favoarea incapabililor (minori, majori incapabili juridic si majori incapabili de fapt)

5. in caz de urgenta se poate efectua o interventie in absenta consimtamintului

6. corpul uman si partile sale nu pot fi surse de profit

7. cercetarea este libera sub rezerva respectului fiintei umane

In cercetarea medicala actuala exista citeva domenii care nu pot fi investigate fara ajutorul bioeticii:

 interventii pe genomul uman

 statutul embrionului si fatului

 transplantul de organe

 drepturile bolnavilor si muribunzilor

1. Interventiile pe genomul uman

Interventia pe genomul uman este un prim subiect asupra caruia exista multiple divergente. Daca exista un larg consens asupra faptului ca interventia pe genomul uman nu poate fi efectuata decit pentru motive diagnostice sau terapeutice, nu s-a ajuns pina acum la o concluzie clara in legatura cu gradul de afectare a liniei germinale pe care aceasta interventie il prezinta.

Aplicarea noilor tehnici stiintifice de recombinare artificiala a materialelor genetice sau cu alte cuvinte ingineria genetica, care au facut posibila interventia asupra genomului uman, suscita la nivelul opiniei publice si in cercurile stiintifice o dezbatere sub doua aspecte:

1. in legatura cu efectele cercetarii experimentale asupra sanatatii, securitatii si mediului

2. in ceea ce priveste problemele juridice, sociale, etice pe termen lung ridicate de posibilitatea de cunoastere si manipulare a carcterelor genetice ereditare ale unui individ.

Trebuie sa se tina cont de incidentele cercetarii experimentale asupra sanatatii persoanei si mediului, precum si de citeva aspecte foarte importante:

tehnicile de inginerie genetica ar putea rezolva probleme mondiale de produse alimentare, energie si materii prime

descoperirea si punerea la punct a acestor tehnici reprezinta o deschidere fundamentala in cunoasterea stiintifica si medicala

libertatea cercetarii stiintifice antreneaza sarcini si responsabilitati in special in ceea ce priveste sanatatea si securitatea marelui public ca si non-contaminarea cadrelor vietii

ingineria genetica ar putea sa ajute la tratamentul si eradicarea anumitor maladii transmise genetic

Dar indiferent cit de tentante si promitatoare ar fi aceste realizari, nu se poate trece peste faptul ca nu sunt inca definite principiile ce guverneaza securitatea stocajului si exploatarii informatiilor genetice asupra individului, asigurind protectia la viata privata a persoanelor, ca nu s-a realizat inca o aliniere a nivelelor de protectie a sanatatii si securitatii marelui public si ale angajatilor laboratoarelor de inginerie genetica, si ca nu exista inca un sistem eficient de inregistrare si brevetabilitate a produselor obtinute prin modificari genetice.

In ceea ce priveste problemele juridice, sociale si etice pe care le provoaca ingineria genetica, exista citeva consideratii, si anume:

 dreptul la viata si la demnitate umana implicind dreptul de a mosteni caracteristicile genetice care nu au suferit nici o manipulare, acest drept trebuie enuntat expres in cadrul Conventiei Europene a Drepturilor Omului

 recunoasterea acestui drept nu trebuie sa se opuna punerii la punct a aplicarii terapeutice a ingineriei genetice

 terapia genelor nu trebuie aplicata si experimentata decit cu consimtamintul liber, sau in cazul experimentului pe embrioni, feti sau minori, cu consimtamintul liber al parintilor sau tutorilor

 este necesara elaborarea unor reglementari care sa protejeze individul impotriva aplicarii acestor tehnici in scopuri non-terapeutice

2. Implicatiile bioeticii asupra orientarii genetice si a manipularii genetice

Orientarea genetica

In ceea ce priveste orientarea genetica exista doua metode fundamentale pentru diagnosticul genetic:

1. selectia si evaluarea viitorilor parinti pentru a determina o boala genetica ce ar putea antrena conceptia unui copil anormal

2. efectuarea examenului intrauterin - ultrasonografia, analiza lichidului amniotic si fetoscopia - pentru a stabili starea fetusului .

Medicii care asigura orientarea genetica au datoria de a da parintilor informatii care sa-i ajute in decizia lor asupra conceperii unui copil. Dar, medicii care dau aceste informatii vor trebui sa respecte principiile etice si normele profesionale ale practicii medicale existente in comunitate.

Progresul medicinii actuale si supertehnologizarea ei au facut mai precisa prevederea si depistarea tulburarilor genetice. Astfel daca se depisteaza un defect genetic la nivelul fetusului viitorii parinti pot recurge la avort. Chiar daca medicul, din ratiuni morale, se poate opune sau nu avortului, contraceptiei sau sterilizarii, el va evita de a-si impune valorile sale morale personale si de a substitui propria judecata morala aceleia a viitorilor parinti.

Medicul care considera ca avortul, contraceptia sau sterilizarea contravin cu principiile sale morale se poate hotari sa nu foloseasca aceste metode, dar va avea obligatia sa avertizeze viitorii parinti supra problemei genetice esentiale si ca este bine sa ceara o orientare medicala unui specialist calificat.

2.2. Manipulari genetice

Dezvoltarea extraordinara in ultimii ani a cercetarilor in domeniul manipularilor genetice a adus necesitatea stabilirii unor norme potrivite de catre comunitatea stiintifica,(medici si alte sectoare implicate) ,pentru a se reglementa cercetarea in acest domeniu. In momentul cind inlocuirea unei gene cu un ADN normal va deveni o realitate practicata in tratamentul tulburarilor umane, va trebui sa se ia in considerare citeva elemente:

daca manipularea are loc intr-o institutie de cercetare, sa se tina seama de Declaratia de la Helsinki a Asociatiei Medicale Mondiale asupra cercetarii biomedicale pe subiecte umane

respectarea normelor obisnuite referitoare la practica medicala si responsabilitatea profesionala

procedeul ales trebuie discutat in mod detaliat cu pacientul, iar consimtamintul acestuia sa fie clar si scris

sa nu existe nici un virus periculos sau nedorit in ADN-ul continind gena de inlocuire sau gena de cercetare

ADN-ul inserat sa functioneze normal in celula receptoare pentru a se evita orice tulburare metabolica ce ar putea altera starea pacientului.

sa fie evaluata cu cea mai mare precizie posibila eficienta terapiei genetice

aceste procedee sa fie introduse doar daca nu exista un tratament mai simplu si mai sigur.

Statutul embrionului si al fatului

In ceea ce priveste statutul embrionului si al fatului si utilizarea lor in scopuri diagnostice, terapeutice, stiintifice, industriale si comerciale, exista foarte multe pareri extrem de controversate. Aceasta problema a statutului embrionului si fatului trebuie privita prin prisma progreselor medicinii actuale:

1. cele mai recente cuceriri ale stiintei si in mod particular ale embriologiei umane au deschis perspective stiintifice, diagnostice si terapeutice remarcabile

2. fecundarea in vitro a dat posibilitatea interventiei asupra vietii umane inca din primele ei stadii

medicina trebuie sa fie guvernata de principii etice si sociale clar definite

4. din momentul fecundarii ovulului viata umana se dezvolta in maniera continua, astfel incit nu se poate face o distinctie in cursul primelor faze ale dezvoltarii sale si este necesara o definire a statutului biologic al embrionului

5. nu exista dispozitii adecvate ce reglementeaza utilizarea embrionului si fatului viu sau mort

6. aplicarea geneticii trebuie sa se faca cu respectul patrimoniului genetic al umanitatii, prin care nu se poate interveni la individ decit in scopuri preventive sau terapeutice stabilite in mod clar si stiintific

7. este necesar stabilirea unui echilibru intre principiul libertatii cercetarii si respectul demnitatii umane

8. se considera ca embrionul uman, chiar daca se dezvolta in faze succesive indicate de diversele denumiri (zigot, morula, blastula, preembrion, embrion, fat) manifesta o diferentiere progresiva a organismului sau si isi mentine identitatea biologica si genetica

9. exista multiple opinii care se exprima pe plan etic in legatura cu utilizarea embrionilor sau a fetilor, sau a tesuturilor lor, trebuind sa se tina cont si de aceste opinii si de conflictul de valori pe care il provoaca

10. embrionul si fatul uman trebuie sa beneficieze in toate circumstantele de respectul datorat demnitatii umane, si ca utilizarea produselor si tesuturilor lor trebuie limitata in maniera stricta numai in scopuri terapeutice.

Problema embrionului si fatului uman a fost discutata in Consiliul Europei (1986) adoptindu-se citeva masuri, si anume:

 procedarea la anchete in legatura cu zvonurile asupra unui comert cu embrioni si feti morti, cu publicarea rezultatelor

 limitarea utilizarii industriale a embrionilor si fetilor umani, ca si a tesuturilor si produselor lor, numai in scopuri exclusiv terapeutice

 interzicerea oricaror creatii de embrioni prin fecundare in vitro in scopul cercetarii lor

sunt interzise creerile de fiinte umane identice prin clonaj, implantarea unui embrion uman in uterul altei specii sau operatia inversa, fuziunea gametilor umani cu cei de alta specie, crearea de embrioni cu sperma de la indivizi diferiti, alegerea sexului prin manipularea genetica in scopuri terapeutice, crearea de gemeni identici, cercetarea pe embrioni umani viabili, experimentarea pe embrioni vii, viabili sau nu

crearea de instante nationale sau regionale care vor fi insarcinate sa informeze colectivitatea si organele publice de progresele stiintifice si tehnice realizate in embriologie, in cercetarea si experimentarea biologica, de a orienta si controla posibilitatile de aplicare, de a evalua rezultatele, avantajele si inconvenientele, incluzind aici dimensiunea drepturilor omului, a demnitatii umane si a altor valori etice, si sa autorizeze proiectele stiintifice de cercetare sau de experimentare stiintifica in aceste domenii

informarea colectivitatii despre activitatile interesante ale fecundarii asistate si despre tehnicile folosite, si in mod special asupra fecundarii in vitro si utilizarea embrionilor, gametilor si fetilor umani in scopul cercetarii sau alte scopuri

favorizarea cercetarilor vizind:

tehnicile de fecundare asistata, dar exclusiv in cazurile unde este autorizata

aprofundarea cunoasterii structurilor si functiilor celulei umane, in special ale celulelor reproducatoare, ca si dezvoltarii embrionare, a reproducerii si a ereditatii

diagnosticul (in special prenatal) si/sau tratamentul pentru maladiile interesind cromosomii sau genele

mijloacele industriale si farmacologice pentru scopul de a produce in cantitate suficienta substante medicale utile care sa nu prezinte nici inconveniente biologice, nici pericole, riscuri de infectie sau reactii imunologice legate de substantele folosite in mod obisnuit

stabilirea de anuare nationale sau regionale ale stabilimentelor autorizate sa efectueze cercetari sau experiente pe materialul reproducator - gameti, embrioni, feti umani sau celulele, tesuturile sau organele lor - sa reglementeze functionarea lor, sa controleze si sa evalueze activitatile lor.

Referitor la utilizarea sau prelevarea tesuturilor embrionare sau ale fetilor umani in scopuri diagnostice si terapeutice, exista citeva reguli necesare:

1) orice interventie asupra embrionului vivant in utero sau in vitro, sau asupra fatului in utero sau in exteriorul uterului, in scopuri diagnostice altele decit cele prevazute prin legislatia nationala, nu este legitima decit daca are ca scop binele copilului si de a favoriza dezvoltarea sa

2) utilizarea embrionului si fatului mort in scopuri diagnostice este legitima

3) terapeutica asupra embrionilor in vitro sau in utero sau pe fetii in utero nu va fi autorizata decit pentru binele embrionilor prezentind un diagnostic foarte precis, de prognostic grav sau foarte rau si fara alte solutii de tratament

4) este interzis sa se mentina in supravietuire artificiala embrionii sau fetii in scopul obtinerii de prelevari utilizabile

5) utilizarea embrionilor si fetilor morti trebuie sa aiba un caracter exceptional justificat, in stadiul actual al cunostintelor, prin raritatea maladiilor tratate, absenta unei alte terapii la fel de eficace si avantajul manifest, si sa respecte regulile urmatoare:

intreruperea sarcinii nu trebuie sa fie influentata in nici un fel de utilizarea ulterioara posibila sau dorita a embrionului sau fatului

orice utilizare a embrionului sau fatului trebuie sa fie efectuata de o echipa inalt calificata in centrele stiintifice

utilizarea nu poate avea loc fara consimtamintul parintilor sau al donorilor gametilor, daca identitatea ultimilor este cunoscuta.

Cercetarea stiintifica si experimentarea pe gameti embrioni si feti umani trebuie sa se supuna unor anumite reguli:

1) este permisa utilizarea gametilor in cercetarile asupra fecundarii, sterilitatii si contraceptiei

2) cercetarile in vitro pe embrioni viabili nu trebuie sa fie autorizate decit daca sunt cu caracter diagnostic, sau sunt efectuate in scopuri preventive sau terapeutice

3) cercetarile pe embrionii viabili sunt interzise daca exista posibilitatea folosirii unui model animal si embrionul e viabil

4) orice proiect de cercetare este exclus daca proiectul nu indeplineste toate conditiile asupra materialului embrionar utilizat, detaliile de executie si obiectivele urmarite

5) cercetarea pe embrioni morti in scopuri stiintifice, de diagnostic sau terapeutic trebuie autorizata in prealabil

6) nu este permisa prelevarea de celule, tesuturi sau organe embrionare sau fetale, de placenta sau de membrane, daca sunt viabile, pentru orice cercetare care nu are caracter diagnostic si un scop preventiv sau terapeutic

7) femeia gravida si sotul sau trebuie sa fie informati despre: operatiile tehnice practicate pentru a releva celulele si/sau tesuturile embrionare sau fetale, membranele placentare si/sau lichidul amniotic; despre scopul urmarit; despre riscurile pe care le comporta

8) sanctionarea persoanelor care au scos din uter un embrion, fat sau una din componentele lor fara justificare clinica sau juridica, sau fara consimtamintul prealabil al femeii gravide sau al sotului

9) fetii expulzati prematur si spontan si considerati ca biologic neviabili nu pot face obiectul interventiilor clinice decit daca favorizeaza dezvoltarea si autonomia lor vitala

10) nu trebuie sa se intervina pe embrioni sau feti in afara uterului sau sa se preleve celule, tesuturi sau organe, fara sa se fi obtinut consimtamintul genitorilor

11) experientele pe embrioni sau feti care traiesc, viabili sau nu, trebuie interzise

12) utilizarea de materiale biologice ce provin de la embrion sau feti morti, in scopuri stiintifice, preventive, diagnostice, terapeutice, farmaceutice, clinice sau chirurgicale, trebuie autorizate

13) proiectele de cercetare stiintifica asupra ingineriei genetice, utilizind materiale genetice sau recombinate, trebuie acceptate:

pentru scopuri diagnostice ca in cazul diagnosticului antenatal, in vitro sau utero, a maladiilor genetice sau ereditare, in scopul studierii materialului biologic obtinut pentru incercarea de tratare de afectiuni particulare

pentru scopuri industriale cu caracter preventiv, diagnostic sau terapeutic, ca de exemplu producerea farmaceutica in cantitati suficiente de substante sau produse de uz sanitar sau clinic, ca de exemplu: hormoni, proteinele sanguine si vaccinuri

pentru scopuri de cercetare stiintifica, pentru cercetarea secventelor de ADN in genomul uman - localizarea, functiile, dinamica, interrelatiile si patologia lor

pentru orice scop util si benefic pentru individ si umanitate

14) donarea de elemente de material embrionar uman trebuie autorizata numai daca are ca scop cercetarea stiintifica in scop diagnostic preventiv sau terapeutic

) donarea de organe trebuie deposedata de orice caracter mercantil. Cumpararea si vinderea embrionilor, fetilor sau componentelor lor de catre genitori sau de terti, la fel ca si inportul sau exportul lor trebuie interzise. 

4. Problema fecundarii in vitro si a transferului de embrion

Fecundatia "in vitro" si transferul de embrion reprezinta o tehnica medicala folosita in toata lumea pentru tratamentul sterilitatii, aducind mari beneficii pacientilor in particular, dar si societatii in general, prin posibilitatea de a se evita defectele genetice si de a se ameliora cercetarea asupra reproducerii si contraceptiei umane.

Medicii vor trebui sa actioneze conform eticii si respectind sanatatea viitoarei mame si a embrionului inca de la inceputul vietii.

Interventia medicala in procesul reproducerii este justificata pe plan etic si stiintific in cazurile de sterilitate rezistente la tratamente medicamentoase si chirurgicale clasice, si anume:

1) incompatibilitate imunologica

2) sterilitatea provocata de obstacole ireversibile la intilnirea gametilor masculini si feminini

3) sterilitate de cauza necunoscuta.

Medicul va trebui sa aiba consimtamintul clar al donatorilor si primitorilor, si-si va informa pacientii, pe intelesul lor, despre scopul, metoda, riscurile, inconvenientele si deceptiile legate de procedeu. El va trebui sa se conformeze legilor si reglementarilor in vigoare, ca si normelor etice si profesionale.

Pacientii vor avea dreptul la respectarea secretului profesional si a vietii private ca in oricare tratament medical.

In cazul in care prin tehnica de fecundare "in vitro" se produc ovule excedentare, soarta lor trebuie hotarita in acord cu donatorii, acestea putind fi distruse, crioconservate sau fecundate si crioconservate.

Cunoasterea stiintifica a proceselor de maturare si fecundare si a primelor stadii de dezvoltare pluricelulara este la inceputurile ei. De aceea este necesara studierea si observarea fenomenelor fizice si chimice in acest domeniu, respectind cu strictete normele existente si cu acordul scris al donatorilor.

Tehnica fecundatiei "in vitro" si a transplantului de embrion este utila atit pentru o mai buna intelegere a aparitiei si transmiterii defectelor genetic, cit si pentru evitarea si tratarea lor. Aceasta tehnica poate insa duce la aparitia unor profunde implicatii morale si etice, atit pentru medic cit si pentru pacient. Medicul are propriile sale principii morale dar trebuie sa fie sensibil si la principiile morale si etice ale pacientilor sai. El va avea datoria de a informa deplin pacientii ce vor participa la cercetare ,iar consimtamantul avizat al acestora trebuie sa raspunda exigentelor legale si sa corespunda nivelului particular al rasponsabilitatii profesionale stabilite de normele etice.Medicii nu vor interveni in procesele de reproducere astfel ca sa se permita alegerea sexului fetusului ,si vor actiona astfel incat sa se evite transmiterea unor boli grave legate de sex.Aceasta tehnica ofera posibilitatea donatiei de ovule,sperma si embrioni astfel ca donatorii biologici pot sa nu fie parintii copilului nascut prin acest procedeu. Utilizarea gametilor sau embrionilor donati poate fi la originea unor importante probleme judiciare, morale si etice pentru medici, dar si pentru parinti. De aceea medicul trebuie sa respecte toate legile in vigoare, ca si restrictiile impuse de Asociatia Medicala Mondiala ,sau eventualele reglementari nationale.

Medicul trebuie sa respecte principiile morale si etice ale pacientilor sai, si sa se abtina de a folosi gameti sau embrioni donati, intrind in conflict cu restrictiile etice sau legale sau cu principiile etice ale pacientilor. In cazul in care se afla in fata unei interventii pe care constiinta sa o considera inacceptabila, medicul trebuie sa o poata refuza.

Crioconservarea reprezinta o tehnica speciala care creste disponibilitatea gametilor si a embrionilor in vederea donarii. Cind aceasta este permisa, daca unul sau mai multi donatori de gameti nu-si asuma functia de parinti ai copilului ce se va naste, medicul trebuie sa se asigure ca receptorii accepta intreaga responsabilitate a copilului ce se va naste, fara sa se prejudicieze drepturile acestuia dupa ce se naste.

In cazul in care o femeie adulta nu are uter, recursul la maternitate prin subtituire este posibil daca aceasta metoda nu este interzisa de legile in vigoare sau de regulile etice emise de Asociatia Medicala Nationala. Consimtamintul liber si avizat trebuie obtinut de la toate partile implicate in orice fel in aceasta maternitate de subtituire.

Aceasta tehnica nu va sprijini insa pricipiul mamelor purtatoare, prin care o femeie accepta pentru o suma de bani sa fie inseminata cu sperma unui barbat a carui sotie nu poate avea copii si sa predea apoi copilul cuplului prin adoptiune legala.

Actele comerciale prin care ovule, sperma sau embrioni sunt cumparate sau vindute sunt condamnate de Asociatia Medicala Mondiala.

5. Transplantul de organe

Sunt recunoscute pe plan international imensele beneficii pe care transplantul le-a adus si le aduce umanitatii, insa aceasta problema devine din ce in ce mai controversata din cauza inmultirii practicilor abuzive din acest domeniu, practici ce pot aduce atingeri din cele mai grave integritatii umane. De aceea, au fost definite si sunt perfectionate incontinuu o serie de reguli in materie de transplant.

Ele vizeaza cu precadere prelevarile de organe asupra persoanelor decedate pentru a se evita traficul si abuzul de drept. Dispozitiile de fond cuprind trei parti:

 una asupra prelevarii organelor de la persoanele decedate

 una in regula cu prelevarile de la donatorii vii

 o parte care priveste problematica comuna a acestora.

Trebuie subliniat ca dupa aceste reguli notiunea de organ este definita mai pe larg, cuprinzind tesuturile, cu exceptia singelui, componentelor sale, a ovulelor, spermei si a organelor embrionare si fetale.

Relativ la prelevarea de organe de la un donator viu, ideea principala care se discuta este aceea daca ea poate sau nu sa fie efectuata in absenta unei autorizatii din partea unei autoritati independente, ori in absenta acestei autorizatii numai in favoarea unui primitor avind strinse relatii personale sau familiale cu donatorul. O exceptie este prevazuta la acest principiu pentru prelevarea de maduva osoasa sau a altor tesuturi regenerabile, cu exceptia ficatului.

Toate regulile in acest domeniu vizeaza sa previna traficul de organe, iar transplantul nu poate fi efectuat decit in spitale oficiale sau recunoscute de autoritatile competente. Medicii care vor practiva transplantul trebuie sa se asigure ca organele au fost furnizate de asemenea spitale si ca toate riscurile de transmitere de patologie au fost identificate si eliminate.

Starile de limita dintre viata si moarte obliga la un diagnotic real de moarte, mai ales in epoca transplantelor de organe unice, in scopul de a nu se da imaginea puterii absolute de decizie a medicului asupra vietii si mortii, dar respectul vietii nu trebuie dus pina la absurd prin prelungirea agoniei si vietii vegetative (vietii fara speranta), acest respect trebuind sa se substituie respectului calitatii vietii, iar demnitatea omului sa se substituie libertatii de a dispune "nelimitat" de viata.

Legat de starile terminale se impune legiferarea recoltarii de tesuturi din viata, plecind de la drepturile asupra corpului care nu pot fi comercializate ci impuse doar de scopuri terapeutice si umane, in conditiile unui consimtamint clar, expres, specific, cu respectarea conditiilor impuse donatorului, si anume: informarea despre riscuri, consimtamint dat in prezenta a doi martori, proceduri tehnice in afara pericolului pentru viata sa, precum si interzicerea recoltarilor de la minori sau de la bolnavi fara discernamint.

Pentru donatorii decedati, deci pentru nevoia de organe unice, consimtamintul nu se poate lua de multe ori din viata ci dupa moarte, cu acordul familiei, cu stabilirea certa de catre doua echipe a momentului mortii. Se impun de asemenea conditii pentru receptor, printre care nevoia ca transplantul sa raspunda unei stari de necesitate, cu dreptul receptorului de a refuza si cu o posologie stiintifica a riscurilor eventuale.

Donarea de organe trebuie apoi sa fie gratuita, benevola si anonima, mai ales acum cind exista riscul traficului de organe.

6. Drepturile bolnavilor muribunzi in viziunea bioeticii

Drepturile bolnavilor si muribunzilor contituie un larg subiect de discutie, existind mai multe pareri contradictorii generate in mare masura si de nivelul la care a ajuns in medicina in acest moment, cind exista in multe spitale mijloace de prelungire artificiala a vietii.

De aceea, drepturile bolnavilor si muribunzilor trebuie privite tinind cont de urmatoarele aspecte:

recursul sistematic la tehnicile cele mai moderne de prelungire a vietii nu raspunde intotdeauna la interesele adevarate ale bolnavului

bolnavii muribunzi tind inainte de toate sa moara in pace si demnitate, cu sustinerea familiei si a prietenilor sai

incertitudinea asupra criteriilor cele mai pertinente ale mortii nu poate fi o cauza de prelungire inutila a vietii

pentru definirea momentului mortii sa se tina cont numai de interesele muribundului

progresul rapid si constant al medicinei creaza probleme si chiar amenintari pentru drepturile fundamentale ale omului si integritatii bolnavului

perfectionarea mijloacelor medicale tinde sa dea tratamentului un caracter din ce in ce mai tehnic si mai putin uman

bolnavii nu pot sa-si apere intotdeauna propriile interese, mai ales in marile spitale

medicii inainte de toate trebuie sa respecte vointa bolnavului in ceea ce priveste tratamentul aplicat

drepturile bolnavului la demnitate si integritate, ca si la informare, trebuie definite cu precizie si acordate la toti bolnavii

profesiunea medicala este in serviciul omului pentru protectia sanatatii, pentru tratamentul bolilor, pentru alinarea suferintelor, cu respectul vietii umane si personalitatii umane, si prelungirea vietii nu trebuie sa fie scopul exclusiv al practicii medicale, ci trebuie sa se puna de acord cu alinarea suferintelor

medicul trebuie sa aline suferintele si nu are dreptul, chiar in cazurile care par disperate, de a grabi intentionat procesul natural al mortii

prelungirea vietii prin mijloace artificiale, depinde, intr-o larga masura de factori ca echipamentul disponibil, si ca medicii lucrind in spitale ale caror intalatii tehnice permit prelungirea vietii o lunga perioada, se gasesc adesea intr-o situatie delicata in ceea ce priveste tratamentul, in special in cazul unde oprirea tuturor functiilor cerebrale ale unei persoane este ireversibila

medicii trebuie sa actioneze conform cu stiinta si experienta medicala admisa si nici un medic nu trebuie pus in situatia de a actiona importriva contiintei proprii.

Luind in considerare aceste aspecte de mai sus sunt necesare citeva masuri in consens cu bioetica, si anume:

formarea personalului medical si organizarea serviciilor medicale pentru ca la toti bolnavii sa se aline suferinta atit cit permite stadiul actuale al cunostintelor medicale

bolnavii au dreptul, daca il cer, de a fi informati complet despre boala lor si asupra tratamentului prevazut si asupra faptului ca atunci cind intra intr-un spital trebuie sa fie informati asupra regulamentului si functionarea echipei medicale

toti bolnavii sa aiba posibilitatea de a se pregati psihologic pentru moarte si sa prevada asistenta necesara pentru acest moment final, facind apel la medici, infirmiere, etc.

crearea unor comisii nationale de ancheta, compuse din medici, juristi, teologi, psihologi si sociologi, cu scopul de a elabora reguli etice pentru tratamentul muribunzilor, de a determina principii medicale de orientare in problema utilizarii masurilor speciale de prelungire a vietii si de a examina situatia in care s-ar putea gasi medicii - de exemplu in eventualitatea sanctiunilor prevazute de legislatia civila sau penala - daca ar renunta sa ia masurile artificiale de prelungire a vietii la bolnavi la care agonia a inceput deja si a caror viata nu poate fi salvata in stadiul actual al stiintei medicale

sa se instituie comisii nationale insarcinate sa examineze plingerile depuse impotriva personalului medical.

Situatia bolnavilor psihici

Boala psihica-afectiunile psihiatrice sunt greu de definit deoarece criteriile se schimba de la o epoca la alta, astazi ritmul muncii, "stressul" si structura sociologica a vietii moderne creaand probleme psihice de un nou gen.

In ultimii ani, atitudinea cu privire la maladiile mintale a evoluat foarte mult atit in cadrul corpului medical cit si la nivelul marelui public. Situatia acestor bolnavi preocupa o mare parte a opiniei publice, iar erorile si abuzurile comise la acest nivel stau citeodata la originea tragediilor umane.

Progresul medicinei actuale, acum supertehnologizata, risca citeodata de a constitui o amenintare pentru dreptul la integritate psihica si fizica al pacientilor. Cresterea numarului de erori si abuzul in acest domeniu demonstreaza ca situatia actuala este putin clara si putin satisfacatoare, si in consecinta trebuie elaborate noi linii de conduita pentru medici cum ar fi :

redefinirea citorva concepte fundamentale ca de exemplu calificativul "periculos", reducind la minim practica de a interna cu forta pentru o perioada nedeterminata, suprimind practica de a cenzura corespondenta, plasind sub jurisdictia autoritatilor medicale pe toti care au fost recunoscuti de tribunale ca bolnavi mintali in momentul crimei sau al procesului.

crearea unor comisii independente de sanatate mintala, insarcinate sa protejeze pacientii si deschizind anchete asupra plingerilor, cu puterea de a elibera pacientul a carui internare nu li se mai pare necesara

deciziile judiciare sa nu fie luate numai pe baza rapoartelor medicale, dindu-i-se pacientului dreptul de a se face ascultat

acordarea dreptului de vot pentru acei bolnavi mintali care inteleg semnificatia votului si de a lua masurile necesare pentru a le facilita acest drept

luarea de dispozitii vizand reducerea importantei cantitative a marilor spitale si multiplicarea serviciilor de ingrijire unde bolnavii sa gaseasca conditii de viata apropiindu-se de mediul lor obisnuit

gasirea unor noi mijloace de a umaniza ingrijirile acordate bolnavilor mintali, insistand mai ales pe calitatea si aspectul umanitar al acestor ingrijiri, decit  pe tehnologia de virf

luarea de dispozitii pentru a incuraja studiile pentru formarea conditiilor de munca a personalului medical din mediul psihiatric

implicarea mai activa a colectivitatilor locale la readaptarea socio-profesionala a fostilor internati

toata documentatia legata de cazuri sa fie considerata ca un secret strict profesional medical .

In calitate de membru al societatii si practician al medicinei, psihiatrul trebuie sa tina cont atit de implicatiile etice specifice psihiatriei, cit si de regulile etice impuse fiecarui medic.

Desi comportamentul etic se bazeaza pe constiinta morala si pe rationamentul personal al fiecarui psihiatru, sunt necesare anumite recomandari pentru clarificarea implicatiilor etice ale profesiunii. Asociatia Mondiala de Psihiatrie considera ca aceste recomandari constituie cerinte minimale privind principiile etice ale profesiunii psihiatrice:

1. scopul psihiatriei este de a trata maladiile mintale si de a promova sanatatea mintala. In acord cu principiile etice recunoscute, psihiatrul trebuie sa serveasca interesele bolnavului sau

2. orice psihiatru trebuie sa propuna bolnavului cea mai buna terapie pe care o cunoaste si, daca aceasta este acceptata, trebuie sa-l trateze cu solicitudinea si respectul datorate demnitatii persoanei umane

psihiatrul trebuie sa informeze bolnavul despre natura tulburarilor sale, a tehnicilor terapeutice, inclusiv despre existenta eventualelor alternative si despre rezultatul previzibil

4. nici un demers sau un tratament nu trebuie efectuat contra sau fara voia bolnavului, numai daca in virtutea maladiei mintale, el nu poate emite nici o judecata asupra a ceea ce poate constitui interesul sau, sau daca absenta tratamentului poate avea consecinte grave asupra bolnavului

5. dupa ce dispar circumstantele ce au impus necesitatea tratarii bolnavului contra vointei sale, psihiatrul trebuie sa intrerupa tratamentul aplicat impotriva vointei bolnavului si sa obtina consimtamintul voluntar al bolnavului pentru continuarea tratamentului

6. psihiatrul nu trebuie sa-si intrebuinteze niciodata posibilitatile profesionale ca sa atenteze la demnitatea umana sau sa violeze drepturile omului si nu trebuie sa-si lase dorinte personale, sentimente, prejudecati sa interfereze cu tratamentul

7. relatarile bolnavului, precum si rezultatele examinarii si ale tratamentului constituie un secret ce trebuie pastrat pina cind bolnavul doreste, sau pina cind se impune necesitatea ruperii secretului pentru a se evita cauzarea de prejudicii bolnavului

8. orice bolnav sau orice subiect participant la o cercetare este liber sa se retraga de la orice tratament pe care l-a acceptat voluntar, de la orice program de invatamint sau cercetare la care el participa, pentru orice motiv si in orice moment

psihiatrul trebuie sa suspende orice tratament sau cercetare care ar putea fi impotriva acestor principii

8. Greva foamei si bioetica

In cursul activitatii sale profesionale, medicul este pus in fata a numeroase situatii limita si conflicte de constiinta, cazuri in care singura cale de urmat in conduita sa este cea a respectului absolut a fiintei umane. Una din aceste situatii este asistenta medicala a grevistilor foamei.

Tratamentul grevistilor foamei il pune pe medic in fata urmatoarelor valori conflictuale:

1. medicul mai ales, dar si orice fiinta umana are obligatia de a respecta caracterul sacru al vietii. Medicul are datoria de a-si folosi toata stiinta si a face tot posibilul pentru salvarea vietii umane.

2. datoria medicului este de a respecta autonomia pacientului. De aceea inainte de a asista bolnavul, medicul, trebuie sa obtina consimtamintul avizat al acestuia, cu exceptia cazurilor de urgenta prevazuta cind trebuie sa actioneze in interesul pacientului.

Problema devine conflictuala in momentul in care grevistul foamei intra in coma si este pe punctul de a muri, iar dorinta lui clara este sa nu se procedeze la reanimare. Insa medicul are obligatia morala sa procedeze la reanimare, in ciuda dorintei pacientului, dar pe de alta parte se gaseste angajat in a-i respecta autonomia. In acest caz situatia trebuie privita din doua puncte de vedere:

faptul de a se pronunta in favoarea unei interventii poate in

unele cazuri sa incalce autonomia pacientului

daca se pronunta in favoarea non-interventiei, poate antrena medicul sa faca fata unei morti tragice inevitabile.

De fiecare data cind medicul trebuie, in virtutea obligatiilor sale fata de pacient, sa-si exercite profesiunea, se creaza o relatie medic-bolnav. Relatia exista si cind pacientul nu si-a dat acordul privind tratamentul. In momentul in care medicul ia in grija un grevist se creaza o relatie medic-pacient, relatie care obliga medicul la anumite responsabilitati printre care si consimtamintul si secretul.

Medicul curant va fi cel care trebuie sa decida interventia sau non-interventia. El va trebui sa informeze pacientul daca accepta sau refuza decizia lui de a refuza tratamentul. Daca medicul nu poate accepta decizia pacientului de a refuza orice asistenta, atunci acesta trebuie sa-si caute alt medic.

Datorita faptului ca medicii considera principiul sacru al vietii fundamental pentru exercitarea profesiunii lor, se pot da citeva recomandari si directii de conduita etica pentru medicii care au in ingrijire grevisti ai foamei .

Un grevist al foamei este cel care, in deplina capacitate mintala, se hotaraste sa inceapa greva foamei si care refuza orice alimentatie pe un timp indelungat .

Medicul trebuie sa aibe, in masura posibilitatilor, un dosar detailat al pacientului. De la inceputul grevei, medicul ii va face pacientului un examen aprofundat al starii de sanatate .

Medicul nu va exercita presiuni de nici un fel asupra grevistului pentru a-si suspenda greva. Incetarea grevei nu va constitui pentru grevist o conditie pentru a fi ingrijit si tratat. El il va informa pe grevist asupra efectelor clinice ale grevei foamei si asupra pericolelor inerente asupra sanatatii sale, de mai multe ori o buna informare ajutindu-l pe grevist sa ia o decizie inteleapta.

Grevistul poate, daca doreste, sa consulte si alt medic, care sa-l ia in tratament.

De multe ori grevistul accepta tratarea unei infectii sau accepta cresterea ratiei de aliment lichid. Chiar daca refuza aceste interventii, medicul trebuie sa-i propuna alte ingrijiri. Orice tratament trebuie sa fie acceptat de pacient. Medicul va trebui sa verifice zilnic dorinta pacientului de a continua sau nu greva foamei. Mai trebuie sa se asigure zilnic de tratamentul dorit de pacient. Toate informatiile inscrise in dosarul personal al medicului sunt confidentiale.

In momentul cind un grevist al foamei si-a pierdut luciditatea sau a intrat in coma, medicul este liber sa ia o decizie privind tratamentul ulterior pe care il considera cel mai indicat. El va tine cont si de decizia luata cu prilejul consultarilor anterioare.

Grevistul foamei trebuie protejat de coercitiune si aceasta necesita uneori punerea lui la distanta de alti grevisti.

Medicul va informa familia pacientului despre angajamentul sau in legatura cu greva foamei, daca familia nu i se opune in mod particular.

9. Cercetarea biomedicala pe subiecte umane

Medicul are datoria de a apara sanatatea fiintei umane si isi exercita aceasta datorie in plenitudinea stiintei si constiintei sale.

Asa cum se stipuleaza in Juramintul de la Geneva: "sanatatea pacientului meu va fi prima mea grija", de asemenea medicul trebuie sa actioneze numai in interesul pacientului sau atunci cind ingrijirile acordate pot fi urmate de slabirea conditiei sale fizice si mintale.

Astfel cercetarea biomedicala pe subiecti umani va avea ca obiective ameliorarea metodelor de diagnostic, tratament si profilaxie si intelegerea etiologiei si patologiei. Fara cercetare si in primul rind fara experimentul pe om, progresul medicinii este greu de realizat, insa aceasta cercetare comporta riscuri.

Este necesar in cercetarea biomedicala sa se stabileasca o distinctie fundamentala intre o cercetare cu scop diagnostic sau terapeutic privind pacientul, si o cercetare al carei obiectiv esential este pur stiintific si nu urmareste un rezultat diagnostic sau terapeutic direct privind pacientul.

Este indispensabil, pentru progresul stiintei si pentru ameliorarea suferintei umanitatii, sa se aplice rezultatele experientelor de la laborator la om. De aceea este necesara trasarea unor recomandari, pe post de ghid, pentru medicii angajati in cercetari biomedicale, recomandari ce trebuie revazute periodic, servind pentru lamurirea constiintei medicilor din intreaga lume:

1. cercetarea biomedicala pe om trebuie sa tina cont de principiile stiintifice general recunoscute si trebuie sa se bazeze pe o experimentare realizata in laborator si pe animal

2. proiectul si efectuarea fiecarei faze a experimentarii pe om trebuie bine definite intr-un protocol experimental, ce va fi examinat de un comitet desemnat special pentru aceasta, acest comitet conformindu-se legilor si reglementarilor in vigoare in tara in care se efectueaza cercetarile experimentale.

experimentele pe om trebuie facute de persoane calificate din punct de vedere stiintific si sub supravegherea unui clinician competent

4. experimentul nu poate fi incercat in mod legitim decit daca importanta scopului vizat este corelata cu riscul asumat de subiect.

5. inainte de efectuarea experimentului, trebuie evaluate cu grija riscurile si avantajele previzibile pentru subiect. Interesele subiectului trebuie intotdeauna sa primeze fata de cele ale stiintei sau ale societatii .

6. trebuie respectat intotdeauna dreptul pacientului de a-si apara integritatea si viata. De aceea trebuie luate toate masurile pentru reducerea repercusiunilor experimentului asupra integritatii fizice si mintale a subiectului sau asupra personalitatii sale

7. medicul trebuie sa prevada toate riscurile inainte de a intreprinde proiectul de cercetare. El va opri experimentul daca riscurile par a depasi beneficiile scontate

8. mediatizarea rezultatelor cercetarii va trebuie sa respecte cu strictete exactitatea lor

9. subiectul uman al cercetarii, va fi informat detaliat asupra obiectivelor, metodelor, beneficiilor, precum si asupra riscurilor potentiale ale studiului. Medicul trebuie sa obtina consimtamintul liber si scris al subiectului, acesta fiind liber sa refuze participarea sau sa se retraga oricind

10. consimtamintul scris, e preferabil sa fie luat de un medic care nu participa la cercetari, astfel incit subiectul sa nu se afle fata de medic intr-o situatie de dependenta.

11. in caz de incapacitate legala sau cind subiectul este un minor, consimtamintul se face tinand cont de legislatia nationala . In caz de incapacitate fizica sau mentala se va obtine autorizatia rudelor apropiate responsabile

12. orice protocol de cercetare va contine o declaratie asupra considerentelor etice implicate.

Deosebit de important este faptul ca cercetarea medicala trebuie asociata cu ingrijirea medicala.

In cursul tratamentului unui bolnav, medicul poate sa recurga la o noua metoda de tratament, daca considera ca aceasta poate restabili sanatatea sau alina suferintele bolnavului. Medicul trebuie sa cantareasca avantajele, riscurile si inconvenientele potentiale ale unei noi metode.

In cursul unei cercetari, bolnavul trebuie sa beneficieze de cele mai bune metode de diagnostic si tratament. Daca bolnavul refuza participarea la un studiu, acest lucru nu trebuie sa afecteze relatiile existente intre medic si acest pacient.

Medicul nu poate asocia o cercetare biomedicala ingrijirii medicale in vederea dobindirii de cunostinte medicale noi, decit in masura in care aceasta cercetare este justificata printr-o utilitate diagnostica sau terapeutica.

Un subiect aparte in cadrul cercetarii biomedicale este cercetarea medicala nonterapeutica implicind subiecti umani.

In aplicarea experientelor pur stiintifice la om, medicul trebuie sa protejeze viata si sanatatea subiectului. Subiectii trebuie sa fie voluntari sanatosi sau bolnavi de o afectiune straina studiului.

In ceea ce priveste echipa de cercetare, ea va opri experimentul daca continuarea ar putea fi periculoasa pentru subiect, pentru ca, in cercetarea medicala, sanatatea si bunastarea subiectului vor fi intotdeauna pe primul plan, inaintea intereselor stiintifice.

10 Bioetica si drepturile pacientilor

Medicul trebuie sa actioneze intotdeauna dupa constiinta sa si in interesul maxim al bolnavului.

Pacientii poseda niste drepturi pe care medicii in acord cu pricipiile bioeticii vor face tot posibilul sa le respecte, si anume:

- fiecare persoana are dreptul de a fi respectata ca fiinta umana

- fiecare persoana are dreptul la autodeterminare

- fiecare are dreptul la integritate fizica si mintala si la securitatea persoanei sale

- fiecare persoana are dreptul de a pretinde respectarea intimitatii sale

- fiecare persoana are dreptul la respectarea valorilor sale morale si culturale si convingerilor sale filozofice

- fiecare are dreptul la o protectie corespunzatoare a sanatatii, asigurata prin masuri preventive si de ingrijire a sanatatii, urmarind atingerea nivelului personal optim de sanatate.

Alte drepturi ale pacientilor privesc informarea :

- informarea despre serviciile de sanatate si modalitatea optima de utilizare a acestora va fi pusa la dispozitia publicului pentru ca orice interesat sa poata beneficia

- pacientii au dreptul de a fi informati complet asupra starii de sanatate, asupra procedurilor medicale propuse , riscurilor potentiale si beneficiilor pe care le presupune fiecare procedura, asupra alternativelor, diagnosticului, prognosticului si progresiei tratamentului.

- informatia nu va fi comunicata pacientului numai in mod exceptional, cind exista motive serioase sa se creada ca informatia ar produce un rau foarte grav pacientului

- informatia va fi comunicata pacientului intr-un mod corespunzator capacitatii sale de intelegere

- pacientul are dreptul de a nu fi informat la cererea sa expresa

- pacientii au dreptul de a obtine o a doua opinie

- in caz de internare, pacientii trebuie informati asupra identitatii si statutului profesional al personalului de ingrijire a sanatatii care acorda asistenta si asupra regulilor si reglementarilor de rutina la care trebuie sa se supuna in timpul internarii

- pacientii au dreptul de a primi rezumatul diagnosticului, tratamentului si ingrijirii lor .

Un element deosebit de important in desfasurarea tratamentelor il constituie consimtamantul. Vom aminti in continuare citeva dintre drepturile pacientilor in ceea ce priveste consimtamantul :

- consimtamantul informat constituie o conditie preliminara pentru orice interventie medicala

- un pacient poate refuza sau opri o interventie medicala, insa implicatiile acestui refuz vor fi explicate in detaliu pacientului

- in cazul in care pacientul este incapabil sa-si exprime vointa si este necesara interventia medicala de urgenta, consimtamantul poate fi presupus, daca pacientul nu s-a exprimat anterior pentru refuzul consimtamantului

- cind este necesar consimtamantul unui reprezentant legal, interventia medicala de urgenta poate fi facuta daca nu este posibil sa se obtina la timp consimtamantul

- atunci cind consimtamantul reprezentantului legal este solicitat, pacientii (minori sau adulti) vor fi totusi inclusi in procesul de luare a deciziilor in masura posibilitatilor permise de situatia lor.

- in cazul in care reprezentantul legal refuza sa-si dea consimtamantul, iar medicul este de parere ca interventia este in interesul pacientului, decizia trebuie solicitata unui tribunal

- in situatia cind pacientul este incapabil sa-si dea consimtamantul si unde nu exista un reprezentant legal sau unul desemnat de pacient in acest scop, decizia se va lua tinindu-se seama de cele cunoscute privind dorintele probabile ale pacientului

- consimtamantul pacientului este necesar pentru prezervarea sau utilizarea tuturor elementelor corpului uman

- consimtamantul informat al pacientului este necesar pentru participarea la procesul de invatamint medical

- de asemenea consimtamantul informat al pacientului este o conditie preliminara pentru participarea la cercetarea stiintifica .

Toate protocoalele trebuiesc supuse procedurilor etice corespunzatoare. Astfel de cercetari nu pot fi efectuate pe pacientii care nu pot sa-si exprime vointa, sau daca nu s-a obtinut consimtamantul unui reprezentant legal si cercetarea nu este in interesul pacientului.

In cadrul relatiei medic-bolnav un loc important il ocupa confidenta medicala. Medicul este obligat a garanta confidenta bolnavului, acest drept fiind un drept la intimitate si un drept judiciar. De aceea s-au stabilit citeva din drepturile pacientilor in ceea ce priveste confidentialitatea :

- toate informatiile despre starea de sanatate a pacientului, diagnosticul, prognosticul si tratamentul precum si alte informatii de natura personala vor fi prestate in regim de confidentialitate chiar si dupa moartea pacientului

- informatia confidentiala poate fi divulgata numai cu consimtamintul pacientului sau cind exista dispozitii judiciare

- toate datele despre pacient trebuie protejate, substantele umane din care pot fi derivate date identificabile trebuie protejate

- pacientii au dreptul de a avea acces la fisele lor medicale sau la orice evidente legate de caz si de a primi o copie dupa dosarul si copie dupa dosarul si fisele lor medicale

- pacientii pot solicita corectarea, completarea, clarificarea si aducerea la zi a datelor personale si medicale care sunt depasite sau necorespunzatoare

- nu trebuie intervenit in viata particulara a pacientului decat cu consimtamintul acestuia sau daca interventia poate fi justificata ca necesara diagnosticului, tratamentului sau ingrijirii pacientului

- interventiile medicale se efectueaza numai in prezenta acelor persoane care sunt necesare acesteia, daca pacientul nu a solicitat altfel

- pacientii internati in unitati medicale au dreptul la facilitati care sa le asigure dreptul la intimitate, mai ales cind li se acorda ingrijire personala, examinari sau tratament .

In ceea ce priveste drepturile pacientilor cu privire la ingrijire si tratament:

fiecare are dreptul de a primi o ingrijire corespunzatoare , asistenta preventiva si alte masuri pentru promovarea sanatatii

aceste servicii trebuie sa fie accesibile pentru toti, fara discriminari si in conformitate cu resursele financiare, umane si materiale disponibile

- pacientii au dreptul la ingrijiri medicale la standarde inalte de calitate

- pacientii au dreptul la continuitate in ingrijire si cooperare intre toate serviciile de sanatate si unitatile care sunt implicate in dagnosticul, tratamentul si ingrijirea lor

- alegerea pacientilor potentiali, pentru un tratament pentru care nu exista posibilitate de acoperire a cererii, trebuie facuta dupa o procedura de selectie corecta, alegerea sa fie bazata pe criterii medicale si fara discriminare

- pacientii pot sa-si aleaga si sa-si schimbe medicul, cu conditia ca aceasta alegere sa fie compatibila cu modul de functinare a sistemului de ingrijire a sanatatii

- in cazul in care nu mai exista motive pentru prelungirea sederii pacientilor intr-o unitate medicala, acestia trebuie sa primeasca explicatii inainte de a fi transferati intr-o alta unitate sau trimiti acasa; in cazul cind sunt externati la domiciliu si este necesar, vor fi asigurate servicii la domiciliu

- pacientii au dreptul de a fi tratati cu demnitate in legatura cu diagnosticul, tratamentul si ingrijirea lor, in respect cu valorile lor culturale

- pacientii au dreptul la sprijinul familiei, rudelor si pritenilor in timpul tratamentului si de a primi sprijin spiritual si indrumare tot timpul

- pacientii au dreptul la usurarea suferintelor lor in conformitate cu stadiu actual al dezvoltarii stiintei

- pacientii au dreptul la o ingrijire umana si dreptul de a muri in demnitate.