PERIOADELE DE EVOLUTIE A BOLII

PERIOADELE DE EVOLUTIE A BOLII

Perioada de latenta reprezinta intervalul de timp care se scurge din momentul actiunii agentului patogen asupra organismului si pana la aparitia modificarilor functionale ale organismului. Aceasta perioada poate lipsi uneori, ca de exemplu in traumatisme sau arsuri. in bolile infectioase, perioada de latenta se numeste incubatie. La sfarsitul perioadei de latenta, procesul patologic se poate termina sau poate evolua catre a doua faza a bolii - perioada de stare.

Perioada de stare reprezinta intervalul de timp in care apar tulburari ale functiilor organismului, reactiile fiind generale, indiferent daca agentul patogen a actionat asupra unui teritoriu limitat sau asupra unui anumit organ. Aceasta se datoreste excitarii terminatiilor nervoase prin produsele de metabolism microbian si din tesuturile degradate, excitatia transmisa la centrii nervosi determinand o reactie generala, care antreneaza si modificari umorale. Reactiile de raspuns ale organismului sunt de mai multe feluri:

- reactii de adaptare, care constau in modificari metabolice si morfologice; in afara reactiilor de aparare specifice fata de agentii de agresiune (anticorpi etc), organismul poate raspunde agresiunilor si prin reactii de aparare nespecifice, prin intermediul secretiilor glandelor endocrine (hipofiza, suprarenala);

- reactii de compensare, care urmaresc suplinirea functiilor organismului lezat, intrat in inhibitie de protectie;

- reactii patologice, care duc la distrugerea celulelor si a tesuturilor; reactiile patologice apar pe parcursul bolii, pe seama reactiilor de compensare sau adaptare, daca acestea depasesc o anumita intensitate; accelerarea ritmului cardiac - reactie de compensare - la peste 180 de batai/minut, pe o perioada mai mare de timp, devine o reactie patologica, fiindca reduce mult circulatia coronariana, inima contractandu-se in gol, din cauza reducerii diastolei.

Este important de stiut care dintre reactii sunt utile si care pot deveni nocive. in evolutia unei boli, functionalul preceda organicul; cu alte cuvine, tulburarile initiale sunt functionale, deci reversibile, dar cu timpul apar leziuni organice (distructii tisulare), care in faze avansate pot deveni ireversibile.

Pentru a preveni aparitia leziunilor organice, mai greu de tratat, bolile trebuie diagnosticate si tratate in faze initiale, functionale.

Sfarsitul bolii este a treia perioada de evolutie si se poate manifesta prin vindecare sau prin moarte. Vindecarea poate fi totala, cu revenirea structurii si functiei organului lezat, sau partiala, cu persistenta unor leziuni si a insuficientei functionale a organului lezat. in cazul vindecarii partiale, o parte din tesutul lezat este inlocuit cu tesutul cicatriceal, care determina o insuficienta functionala a organului. Cand leziunea este redusa, insuficienta functionala nu apare in repaus.

Procesul de vindecare (sanogeneza) se poate realiza prin mai multe mecanisme: eliminarea agentului patogen, restructurarea imunologica, regenerarea parenchimului sanatos, compensarea functionala, inlaturarea focarului patologic pe cale chirurgicala etc.

Vindecarea se realizeaza de obicei trecand prin perioada de convalescenta, in care se refac rezervele functionale cosumate in cursul bolii. Convalescenta nu presupune completa vindecare a bolii, ci numai disparitia majoritatii simptomelor.

in evolutia unor boli mai pot aparea:

- Recrudescenta: exacerbarea bolii, cu intensificarea intregii simptomatologii, atat in perioada de stare, cat si in cea de declin (deci inainte de terminarea clinica a bolii).

- Recaderea (resuta, recidiva): reaparitia simptomatologiei bolii in perioada de convalescenta.

- Reinfectia: o noua infectie si imbolnavire.

A doua posibilitate de terminare a bolilor este prin moarte.

Nu trebuie confundata moartea aparenta (catalepsie, letargie) cu moartea reala. in medicina se vorbeste despre moarte clinica (uneori reversibila) si moarte biologica (moarte reala). Moartea clinica apare prin incetarea principalelor functii vitale (circulatia si respiratia). Moartea biologica se instaleaza odata cu moartea celulelor. Se stie ca, dupa oprirea circulatiei si a respiratiei, diferite celule si tesuturi continua sa traiasca. Celulele scoartei cerebrale mor dupa 5-6 minute de la intreruperea circulatiei in creier, celulele centrilor subcorticali rezista pana la 20 de minute, iar corneea se poate transplanta chiar dupa cateva zile de conservare. in serviciile de terapie intensiva se constata uneori moartea clinica. Se descriu diferite semne ale mortii:

Semne elementare precoce: oprirea batailor inimii si a pulsului, orpirea respiratiei, disparitia sensibilitatii, pierderea cunostintei, aparitia unui val cetos pe ochi, disparitia tonicitatii globilor oculari, suprimarea reflexului cornean (degetul pus pe cornee nu produce nici o reactie de aparare), dilatarea pupilelor (midriaza), urmata mai tarziu de micsorare (mioza), topirea rapida a grasimii perioculare.

Semne mai tardive: racire cadaverica progresiva; rigiditatea cadaverica debuteaza la 6 ore dupa moarte, la muschii maseteri, si este totala in 24 de ore. Dupa trei zile rigiditatea se atenueaza si dispare. Alte semne tardive sunt: relaxarea sfincterelor, lividitatea cadaverica, putrefactia cadaverica.

Semne suplimentare care pot fi cautate de sora medicala: o oglinda asezata timp de 5 minute inaintea nasului si a gurii (la adapost de curentii de aer) nu se acopera de aburi; asezand mana inaintea unei surse de lumina, conturul marginal al degetelor este roz la individul in viata si inchis la culoare la cadavru; o legatura la baza degetului produce la omul in viata o coloratie violacee si o tumefactie, iar la cadavru nimic; o ventuza plasata in regiunea ombilicala provoaca o congestie violacee la omul in viata si nimic la cadavru.

Cand este afectat un organ de importanta vitala (ficat, rinichi, inima etc), moartea se instaleaza lent, fiind precedata si de o stare de agonie, care dureaza, dupa caz, de la cateva ore la 1 - 2 zile. Functiile dispar treptat, la inceput activitatea cortexului (ultimul care-si pierde functia este analizorul auditiv), apoi a formatiunilor subcorticale si in cele din urma a centrilor respiratori bulbari.