PROFESIA DE OPTOMETRIST: DEFINITIE, RESPONSABILITATI

PROFESIA DE OPTOMETRIST: DEFINITIE, RESPONSABILITATI.

Constituie exercitiu al profesiei de optician optometrist orice act, altul decat folosirea de medicamente si interventia chirurgicala, care se refera la examenul ochilor si al vederii, analiza functionarii lor si eventualele probleme vizuale, ca si ortooptica, prescrierea, ajustarea, adaptarea, vanzarea si inlocuirea echipamentului oftalmic.

Opticianul optometrist poate, in exercitarea profesiei sale, sa dea recomandari care sa permita prevenirea tulburarilor vizuale si sa promoveze prevenirea tulburarilor vizuale si sa promoveze mijloace care sa favorizeze o vedere buna. Opticianul optometrist poate sa participe la conceperea si producerea de echipament pentru corectia vederii.

Activitatea optometrica se inscrie in cadrul acelor activitati ce urmaresc asigurarea unei capacitati vizuale corespunzatoare a populatiei de-a lungul intregii vieti.

Intr-acest scop este necesar un control permanent si in cazul depistarii unor anomalii prin tratament medicamentos si/sau chirurgical, altele prin utilizarea de echipamente optice de corectie si/sau antrenament vizual. Asistenta de specialitate in domeniul vederii are deci doua aspecte diferite: interventie directa asupra organismului prin tratament chirurgical sau medicamentos, care constituie acte medicamentoase, si ajutor indirect care presupune studiul complex al performantelor vizuale si echipare, dupa necesitate, cu mijloace optice si/sau echipament stimulativ, care nu sunt efectiv acte medicale si presupun o specializare care completeaza in aceste domenii pregatirea medicului oftalmolog.

OPTOGENEZA SISTEMULUI VIZUAL

Pentru studierea sistemului vizual e necesar sa se faca un scurt istoric al formarii dioptricii oculare, adica Optogeneza sistemului vizual.

Incepand cu a treia saptamana de la fecundare embrionul uman prezinta doua vezicule optice iesite dintr-o invaginatie a diencefalului. Aceste vezicule se aproprie de epiteliul de suprafata in contact cu care formeaza un grup celular amorsa al viitorului cristalin.

Fiecare vezicula va constitui o retina si epiteliul sau pigmentar. In a sasea saptamana embrionul are practic structurile nevertebratelor cele mai evoluate.

Pana in saptamana a opta se dezvolta irisul, apar muguri ale pleoapelor, cristalinul are forma sferica, sunt prezente deja corneea, umoarea apoasa, irisul si cristalinul. Armonizarea acestor structuri se face in perioada post natala. Muschii ciliari, muschii irisului au dezvoltarea esential postnatala.

In cursul dezvoltarii embrionare cand apar primele structuri elementare, ele ocupa pozitii foarte laterale. Prin dezvoltarea craniului orbitele vor fi aduse intr-un plan de fata.

La nastere frontalizarea e terminata. Retina rezulta dintr-o foita ectodermica, constituent al creierului.

In saptamana a cincea apare retina marginala. In saptamana a sasea apare o diferentiere intre zonele centrale si periferice ale retinei.

Dupa sapte saptamani apar celulele fotosensibile. Macula se diferentiaza cam la trei luni. Dupa cinci luni si jumatate se dezvolta centrul foveei. Nervul optic contine 10 fibre. 90% ajung la cortex prin corpii geniculati care tin loc de retele prin macula.

La aceasta varsta ochiul e practic gata sa vada. Nu e exclus ca in viata intrauterina in absenta luminii sa se inregistreze senzatii de lumina permitand astfel amorsarea maturizarii cailor nervoase reflexe.

Acest inceput de functionare a retinei favorizeaza de la nastere raspunsurile adoptive la socurile de lumina.

La nastere activitatea nervoasa e in mare parte sub control subcortical.

Structurile oculare aparute foarte devreme in perioada prenatala pot sa functioneze chiar de la nastere.

In primele zile noul nascut, daca e pus in contact cu lumea exterioara are o punere la punct neregulata. Amplitudinea acestor neregularitati scade cu trecerea timpului.

Noul nascut inainte de a atinge hipermetropia fiziologica, trece prin stari provizorii de hipermetropie si o miopie.

Cand incepe manipularea de obiecte copilul priveste de foarte aproape, deci focalizarea se face pe obiecte la distanta mica. Pe masura ce creste daca i se ofera ocazia copilul poate pune la punct si pe obiecte mai departate. Schimbarile de distanta activeaza acomodarea. Vederea devine mai supla si mai precisa.

Noul nascut are reflex de orientare si de fixare. Cei doi ochi nu functioneaza impreuna, este o vedere esential monoculara.

Noul nascut fixeaza mai usor obiecte apropiate decat cele departate. Crescand, incepe sa foloseasca musculatura pentru realizarea convergentei si divergentei.

Fixarea binoculara necesita efort muscular care oboseste. Copilul inchide deseori ochii.

Pe masura ce spatiul de interes creste, convergenta scade ceea ce permite binoculizarea. Se perfectioneaza cu miscarile mainilor, coordonare

maini-ochi. Pentru ameliolarea eficacitatii sistemul binocular isi creaza rezerva functionala.

Motricitatea oculara e mai avansata decat motricitatea generala dar mai putin controlata. In saptamana a treia dupa nastere apare reflexul de versiune care permite urmaririle vizuale.

Valorile versiunilor cresc treptat, apare ochiul director care preia sarcina de a fixa si comanda celalalt ochi.

Cei doi ochi sunt structural legati inainte de nastere, dar noul nascut nu are coordonare oculara.

De indata ce fiecare ochi are monocularitatea satisfacatoare se nasc relatii noi. Liniile de privire se intalnesc in punctul de fixare. Apare etapa binocularitatii care implica centrare simultana si vedere simultana.

Receptia simultana a doua imagini activeaza muschii oculomotori pentru a realiza convergenta. Urmeaza etapa coordonarii corticale. Mecanismele de convergenta si divergenta permit realizarea fuziunii imaginilor pentru toate punctele din spatiu. Apare stereocularitatea.

DEZVOLTAREA POSTURII GENERALE

In primele zile copilul se gaseste frecvent in pozitie de ghemuit. Foarte curand dupa nastere apare reflexul tonic al gatului care e declansat fie de stimulare vizuala, fie de cea tactica sau auditiva. Stimularea se caracterizeaza prin rotirea capului spre stimul.

Apare reflexul de a extinde bratele si picioarele spre acea parte din care vine stimulul.

Dupa 20 saptamani musculatura gatului e intarita si capul se poate mentine mai sigur in plan median.

Reflexul simetrotonic e insotit si de o ghemuire (repliere a bratelor si picioarelor spre un plan meridian, copilul are postura simetrica).

Progresele tonice permit copilului sa se aseze, sa stea in patru labe, sa se ridice in picioare.

Copilul isi asigura diversitate prin utilizarea alternanta sau combinata a bratelor si picioarelor.

Atitudinea este bilaterala. Putin cate putin aceasta postura e depasita pentru o preferinta pentru o parte sau alta.

DEZVOLTAREA MOTRICITATII GENERALE

In prima saptamana, copilul nu e capabil sa se deplaseze. Aparitia reflexului simetrotonic favorizaeaza tararea, care pune in joc membrele pare in mod simultan. Apare utilizarea coordonata a membrelor: mersul in patru labe, apoi mersul in picioare, apoi manipularea bilaterala.

O mana asista pe cealalta in miscarile sale fara sa realizeze acelasi gest. Progresiv se stabileste o parte dominanta pe plan motor si pe plan postural.

DEZVOLTAREA COORDONARII GENERALE

Monocularitatea pune in relatie, cand elementele motoare din dreapta, cand pe cele din stanga ca si cum corpul ar fi constituit din doua parti functional independente.

Reflexul simetrotonic dezvolta simetrotonalitatea: activarea simultana a mainilor si picioarelor. Se va realiza o disociere si apoi coordonare intre membrele superioare si cele inferioare.

In a treia etapa coordonarea ajunge la o reala coordonare a elementelor perceptive si motoare de o parte si de alta a axei meridiene; astfel ia nastere contralateralitatea ce permite ca mersul in patru labe sa se inainteze membrul anterior drept cu membrul posterior stang.

DEZVOLTAREA FUNCTIONALA A SISTEMULUI NERVOS

90% din microneuronii necesari activitatilor mentale superioare se dezvolta dupa nastere, bogatia de microneuroni in asociere e in functie de calitatea si diversitatea stimularilor primite de copil, in cursul primilor ani. Cortexul exista de la nastere, dar nu este utilizat pana cand o masa importanta de informatii nu se dezvolta.

In afara de experientele vizuale, tot ce e trait motor si senzorial contribuie la dezvoltarea capacitatii intelectuale.

Pe plan senzorial aceasta maturizare determina trei nivele de integrare: senzatii, perceptii si reprezentari.

Pe plan vizual toate stimularile constituie bagajul de senzatie. E important pentru copil sa aiba un mediu inconjurator vizual bogat sa sa primeasca in permanenta stimulari.

Progresele motoare ale copilului conduc la realizarea de asociatii intre diverse experiente. Astfel iau nastere perceptiile.

Cand experienta copilului devine importanta, noi asociatii pun in joc microneuronii de asociere care dau nastere reprezentarilor. Acest al treilea nivel de integrare e localizat in zona frontala a cortexului numit centrul gandirii.

Capacitatea de reprezentare pe plan vizual permite degajarea completa de stimularea reala. La acest nivel e posibila acumularea de simboluri.

DEZVOLTAREA COMUNICARII

Organele senzoriale sunt prezente de la nastere, dar utilizarea lor e progresiva in functie de maturizarea acestor organe.

Primele comunicari care se stabilesc cu mediul sunt asigurate dupa nastere prin toate simturile simultan, cand acestea reactioneaza la schimbarea brusca a mediului prin variatia: sunetelor, luminii, relatii prin sectionarea cordonului ombilical si respiratia autonoma.

Fiecare din simturi asigura un nou mod de reactii cu mediul. La inceput simtul tactil e predominant. Contactul cu mama e esential pentru dezvoltarea comunicarii.

Dezvoltarea sensibilitatii tactile e importanta pentru progresul identificarii vizuale, pentru ca permite maturizarea centrilor de asociatie primara intre senzatiile tactile si vizuale.

La nou nascuti contactul cu gura serveste la recunoasterea obiectelor. Perfectionarea auzului permite perceptia obiectelor mai indepartate. Achizitia limbajului vorbit favorizaaza organizarea perceptiilor. Perioada intrebarilor e indispensabila pentru copii.

Vorbitul, lectura permit treptat comunicarii vizuale sa devina mai importanta, in acest moment copilul se initiaza la un nou mod conventional de comunicare care devine important o data cu invatarea sistemului grafolexis.

DEZVOLTAREA IDENTIFICARII VIZUALE

De la nastere pana la trei luni copilul are senzatii vizuale, tacile, auditive fara decodificare. Ele vor stimula reflexe vizuale innascute care declanseaza primele comportamente de identificare.

Apare reflexul de orientare spre sursa de lumina care se misca. Ochii inregistreaza variatii de intensitate determinate de deplasari ale punctelor de lumina si umbra. Se amorseaza sensibilitatea la miscare.

Miscarile reflexe ale mainilor au importanta deosebita prin asocierea reflexa numita coordonare ochi-mana.

De la trei luni la un an, intra in joc locomotia si manipularea. Apucarea devine voluntara. Copii au preferinta pentru obiecte colorate. Deplasandu-se in patru labe vor apuca diverse jucarii si le vor privi. Asezandu-se isi echilibreaza mainile si castiga posibilitatea de a manipula. Cunoasterea tactila e insotita de discriminarea vizuala a formelor. Discriminarea formelor e insotita de perceptii mai precise ale detaliilor.

Deplasarile ii permit sa vada obiecte sub diverse unghiuri. Copilul exploreaza spatiul inconjurator si acumuleaza cunostinte vizuale ceea ce ii permite sa caute o anumita jucarie.

Intre un an si trei ani jumatate incepe sa mearga si astfel creste campul de investigatie. Spatiul vizual devine mai distant si se structureaza. Cu locomotia progreseaza manipularea. Mainile fiind eliberate pot participa la jocuri complexe.

Manipularea obiectelor mici e insotita de observarea lor meticuloasa si se favorizeaza dezvoltarea identificarii vizuale a detaliilor, ameliorarea acuitatii vizuale, a simtului de relief.

Devine posibil controlul fiecarui deget, utilizarea de scule, a creionului pentru testarea de scheme. Trasaturile de creion vor fi sursa unor stimulari vizuale.

Corectiile succesive aduse de centrii motori responsabili cu trasarea, observatiile vizuale ale rezultatelor corectiilor constituie bazele grafismului.

In plan paralel se dezvolta perceptia culorilor.

In plan general predominanta senzoriala e auditiva. Copilul cere adultului sa repete anumite cuvinte, sa numeasca obiecte, astfel incepe reprezentarea simbolica cu suport verbal.

Intre trei ani jumatate si sase ani incepe sa coloreze. Manipularea permite utilizarea de scule din ce in ce mai complexe ca urmare a unei bune independente si a unui control mai bun al degetelor.

Imaginile grafice dau o noua extensie perceptiei vizuale. Copilul poate sa deseneze obiecte vizibile dar si pe cele reprezentate in memorie.

Copilul devine capabil sa reproduca si sa perceapa reproducerile ca entitati. Expresia grafica e insotita de directionalitatea care va servi ca baza a perceptiei orientate. Spatiul vizual va fi orientat dupa o dominanta.

Copilul e gata pentru citit si scris. Aceste activitati fac apel in mod fundamental la activitati vizuale si la capacitatea de reprezentare.

Imaginile vizuale care se elaboreaza prin lectura participa activ la dezvoltarea inteligentei.

In momentul in care copilul e pus sa invete sa citeasca el trebuie sa fie echipat perfect pentru aceasta specialitate.

Dupa ce copilul a invatat sa citeasca si el citeste pentru a intelege si a asimila noi cunostinte trebuie sa se imbunatateasca randamentul la citit.

Pentru copii de varsta scolara o prima forma de depistare foarte sumara poate fi lista de semne observabile la scoala de catre profesor.