CATEGORII DOCUMENTE |
Alimentatie nutritie | Asistenta sociala | Cosmetica frumusete | Logopedie | Retete culinare | Sport |
RAPORTUL DE CAUZALITATE
Intotdeauna este necesara stabilirea pe baze stiintifice a raportului de cauzalitate intre un traumatism si mecanismul de producere a mortii. Exista doua tipuri principale de cauzalitate:
Cauzalitatea primara (directa care poate fi:
A) neconditionata (imediata): traumatismul duce la complexul morfofunctional generator al mortii, fara existenta unor verigi intermediare (exemplu: zdrobirea craniului, decapitari).
Cauze tanatogeneratoare primare neconditionate sunt:
- zdrobirea, distrugerea organelor vitale;
- asfixiile mecanice;
- traumatismul cranio-cerebral cu leziuni meningo-cerebrale;
- socul traumatic;
- socul postcombustional;
- leziuni vasculare cu hemoragie: anemie acuta traumatica (localizata, generalizata), scaderea rapida a TA (tensiune arteriala), compresia organelor vitale prin extravazat sangvin; socul hemoragic.
B) conditionata (mediata): traumatismul duce la complexul morfofunctional generator al mortii, dar se interpun factori conditionali:
- exogeni (factori de mediu, tratamente);
- endogeni (stari fiziologice premorbide).
Acesti factori conditionali sunt:
a. adjuvanti (nu intrerup legatura de cauzalitate). Exemplu: traumatism cranio-cerebral cu fracturi de calota si baza, cu leziuni meningocerebrale, la un individ cu intoxicatie alcoolica sau ateroscleroza cerebrala, elemente care agraveaza leziunile cerebrale. In acest caz, exista raport de cauzalitate direct conditionat, prin legatura directa traumatism-deces, intoxicatia alcoolica sau ateroscleroza cerebrala favorizand friabilitatea vasculara.
b. determinanti (intrerup legatura de cauzalitate). Exemplu: traumatism cranian minor cauzand ruperea unui anevrism cerebral preexistent si nediagnosticat, avand ca rezultat hemoragie subarahnoidiana difuza urmata de decesul victimei. In acest caz, boala preexistenta (anevrismul cerebral) determina leziunea (hemoragia subarahnoidiana) ce produce moartea, legatura se rupe.
Cauzalitatea secundara (indirecta) - intotdeauna conditionata: traumatismul determina complexul morfofunctional care nu genereaza moartea dar, in evolutie intervin complicatii grave tanatogeneratoare (exemplu: lovitura de cutit in abdomen cu perforarea unei anse intestinale si peritonita secundara care duce la moarte sau traumatism cranian cu aparitia consecutiva a comei, urmata de bronhopneumonie si deces).
Cauze secundare tanatogeneratoare sunt:
1. Complicatiile infectioase (septico-toxice) demonstrandu-se: poarta de intrare determinata de traumatism, tabloul starii toxico-septice (sindrom toxico-septic post-traumatic).
2. Insuficienta renala acuta posttraumatica.
3. Boli si sindroame in legatura directa de cauzalitate cu traumatismul (boala posttraumatica), demonstrandu-se: existenta traumatismului cu leziunile respective, faptul ca, inainte de traumatism nu exista afectiunea respectiva, existenta simptomelor clare din momentul aparitiei complicatiilor.
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 958
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved