SINDROMUL MARFAN

SINDROMUL MARFAN

Rezumat

Reprezinta o anomalie genetica de tip autozomal dominant ce afecteaza tesutul conjunctiv si este caracterizata prin cresterea exagerata, disproportionala a membrelor superioare, degete foarte lungi, talie inalta si o predispozitie la anomalii cardio-vasculare, mai ales afectand aorta si valvele. Pot fi afectate si o serie de alte structuri si organe, incluzand plamanii, ochiul, maduva spinarii si palatul dur.

Cuvinte cheie :megalocornee,scolioza, arahnodactilie

Referat "in extenso" :

Numele este dat de catre Antoine Marfan, pediatrul francez ce a descris sindromul pentru prima data in 1899, la o intrunire a Societatii Medicale din Paris. A prezentat cazul unei fetite de 5 ani, pe nume Gabrielle. In 1902, Mery si Babonneix au studiat din nou aceeasi fetita, dar au avut avantajul noi tehnologii aparute. La radiografia toracica au observat asimetrie toracica si au denumit boala hipercondroplazie, deoarece credeau ca este opusul acondroplaziei.

Definitie :

Sindromul Marfan reprezinta o tulburare genetica progresiva ce afecteaza tesutul conjuctiv din corp

Frecventa:

Sindromul Marfan afecteaza femeile si barbatii intr-o masura egala. Fiecare parinte diagnosticat cu acest sindrom are 50% sanse sa transmita boala copilului. Majoritatea celor afectati au o ruda ce sufera de acelasi sindrom, dar aproximativ 15-30% din toate cazurile sunt cauzate de mutatii genetice aparute de novo. Asemenea mutatii spontane apar la aproximativ 1 din 20 000 nasteri.

Aspecte genetice:

Se considera ca aparitia sindromului Marfan este corelata cu un defect la nivelul genei FBN1, pe cromozomul 15, care codifica o glicoproteina numita fibrilina-1. Fibrilina este esentiala in formarea fibrelor elastice din tesutul conjunctiv. Fara suportul sau structural, tesutul conjuntiv este slabit, acest fapt avand uneori urmari dramatice. O boala inrudita a fost descoperita la soarece, unde s-a demonstrat ca o simpla reducere a nivelului de fibrilina-1 conduce la o boala tip Marfan.

De asemenea, TGFβ joaca un rol important in cadrul sindromului. Fibrilina-1 leaga TGFβ si il inactiveaza. In sindromul Marfan, nivelele scazute de fibrilina-1 permit factorului activat sa atace inima si plamanii. Un defect la nivelul TGFβR, pe cromozomul 3 a fost si el incriminat in patogenia bolii.

Diagnosticul prenatal:

Diagnosticul clinic este bazat pe istoricul familial si pe semnele caracteristice de afectare multisistemica. In absenta unui istoric familial de sindrom Marfan diagnosticul este sustinut de criterii majore (cel putin doua sisteme afectate) si de criterii minore (cel putin trei sisteme afectate).

Un diagnostic pozitiv trebuie urmat de examinarea clinica a rudelor de grad I urmarind identificarea unui criteriu major de afectare a unui sistem si a unui criteriu minor de afectare a altui sistem. Chiar daca exista un risc genetic documentat in familia analizata, pentru un diagnostic pozitiv de sindrom Marfan este absolut necesara confirmarea clinica.
Testarea genetica moleculara (analiza mutationala a genei FBN1) confirma diagnosticul clinic, permite identificarea cazurilor cu risc dintr-o familie (testare predictiva) si asigura un sfat genetic corect. Rata de detectare a mutatiilor la pacientii cu diagnostic clinic pozitiv variaza intre 70 si 93%.

Semne si simptome:

Nu exista semne si simptome specifice sindromului Marfan. De obicei, este incriminat un singur semn sau simptom aparent, care va conduce medicul catre alte investigatii si diagnostic. Chiar indivizii apartinand aceleiasi familii pot manifesta diferite grade de severitate a bolii.

Cele mai vizibile semne sunt asociate cu sistemul osos. Majoritatea celor afectati de sindrom au o inaltime mult peste medie. Unii dintre acestia prezinta si membre superioare foarte lungi, cu degete subtiri si lungi (arahnodactilie). Pot asocia si scolioza, pectus excavatum sau pectus carinatum. Alte semne includ flexibilitate anormala a articulatiilor, picior plat. Anumiti bolnavi pot avea tulburari de vorbire, datorita dimensiunilor mai mici ale mandibulei.

Sindromul Marfan poate sa afecteze vederea. Astigmatismul este comun, iar subluxatia de cristalin uni- sau bilaterala poate aparea frecvent. Complicatiile pot merge pana la detasarea retinei sau glaucom.

Totusi, cea mai serioasa afectare este cea la nivel cardio-vascular. Fatigabilitate, dispnee, palpitatii, durere retrosternala, toate reprezinta motive posibile pentru care un bolnav cu Marfan poate ajunge la medic. Ecocardiografic se pot decela prolaps de valva mitrala sau anomalii la nivelul inelului aortic. Cea mai grava complicatie este reprezentata de anevrismul aortic sau chiar disectie de aorta.

In timpul sarcinii, chiar in absenta unor probleme la nivel cardiac in antecedente, femeile afectate de sindrom se afla la risc crescut pentru disectia de aorta.

Sindromul Marfan reprezinta un factor de risc pentru pneumotoraxul spontan, cu aparitia de cianoza, dispnee si , in lipsa tratamentului, cu evolutie spre exitus. De asemenea, sindromul prezinta asocieri cu apneea de somn si cu boli obstructive pulmonare.

O alta afectare care poate scadea calitatea vietii pentru acesti bolnavi este cea a sistemului nervos , cu manifestari pornind de la durere lombara, simptome neurologice sau cefalee si evoluand catre numeroase complicatii.

La nivelul fetei :Cap ascutit, fata este adesea prelunga si subtire - 'figura de pasare', iar dintii sunt ingramaditi.
Sindromul Marfan nu afecteaza capacitatea de gandire si de invatare a unei persoane.

Metode de diagnosticare :

Nu exista un test anume pentru depistarea Sindromului Marfan. Diagnosticul se pune prin cercetarea indeaproape a fiecarei parti a corpului (in special ochii si inima), si prin verificarea istoricului familiei pentru a vedea daca au fost purtatori de sindromul Marfan.

Punerea diagnosticului depinde in primul rand de gravitatea leziunilor cardiovasculare. Nu exista un anumit tratament, insa multe dintre probleme pot fi tratate daca tind sa se agraveze. Corectiile chirurgicale cardiovasculare pot fi folositoare.

Tratament:

Boala nu are un tratament curativ, dar speranta de viata a crescut considerabil in ultimii douazeci de ani printr-o abordare multisistemica si multidisciplinara (genetican, pediatru, cardiolog, oftalmolog, ortoped, chirurg cardiovascular, neurochirurg, fizioterapeut).

Tratamentul este unul simptomatic si profilactic. Este necesar un consult cardiologic efectuat cu regularitate. Scopul tratamentului cardiologic este incetinirea dezvoltarii dilatatiei aortice si afectarea valvulara, prin eliminarea aritmiilor, aducerea frecventei cardiace la valori normale, precum si controlarea tensiunii arteriale.

Experimentele efectuate pe soareci au demonstrat ca un antagonist de receptori pentru angiotensina II poate incetini formarea de anevrisme de aorta.

Viata cotidiana :

Persoanele cu sindrom Marfan trebuie sa evite agentii care stimuleaza sistemul cardiovascular, sporturile care presupun contactul fizic direct, sportul de performanta, exercitiile de tip izometric si sa practice cu moderatie exercitii de tip aerobic.

Exista o serie de personaje importante in istorie, despre care se crede ca au suferit de sindromul Marfan, dar avand in vedere faptul ca diagnosticul de certitudine nu a aparut ca procedura decat in secolul 20, aceasta idee poate fi considerata o simpla speculatie. Iata o lista:
. Charles de Gaulle
. Niccolo Paganini
. Abraham Lincoln

Diagnosticul diferential al sindromului Marfan trebuie sa ia in discutie bolile inrudite cu acesta:
. Sindromul Beals (arahnodactilie congenitala)
. Sindromul Ehlers-Danlos
. Homocistinurie
. Sindromul Stickler

Bibliografie:

https://www.marfansyndrome.info/
https://en.wikipedia.org/

https://images.google.ro

https://www.google.ro