Solidarizarea elementelor de agregare cu corpul de punte - restaurarile protetice fixe

SOLIDARIZAREA ELEMENTELOR DE AGREGARE CU CORPUL DE PUNTE - RESTAURARILE PROTETICE FIXE

Continuitatea structurii metalice a RPF se poate realiza prin: sudura, supraturnare si lipire cu loturi, atunci cand puntea se realizeaza din elemente separate.

Sudura. Reprezinta tehnica de realizare a unei legaturi intre doua suprafete metalice, prin topire locala la nivelul zonei de contact (jonctiune). In zonele de contact aliajul este in stare plastica sau fluida, sudura facandu-se fara aport suplimentar de material (lot). Sudura se poate realiza prin punctare, cand suprafetele metalice sunt asezate intre doi electrozi de cupru prin care trece curentul electric. Acest tip de sudura este utilizat in confectionare inelelor ortodontice, a breckets-urilor sau in pozitionarea elementelor metalice prefabricate, in tehnologia confectionarii protezei partiale mobilizabile scheletate.

Sudura prin compresie se realizeaza intre doua componente metalice, puse una peste alta si asupra carora actioneaza perpendicular o forta suficient de mare. Este tehnica ce sta la baza condensarii foliilor din aur.

Sudura prin laser se bazeaza pe posibilitatea laserului de a dezvolta o energie mare si care poate fi directionata pe suprafete foarte mici, fara a produce modificari structurale in zonele vecine. Sub actiunea laserului, aliajul se topeste local stabilind continuitatea structurii metalice.

Sudura cu gaz ionizant. Foloseste un electrod din acelasi metal cu elementele care se sudeaza. Scanteia, obtinuta printr-un arc electric, ionizeaza amestecul de argon si hidrogen eliberat de electrodul de lucru, astfel incat, intre piesa de lipit si electrod se asigura o temperatura de peste 3000⁰ C.

Supraturnarea. Este procedeul de realizare a continuitatii a doua structuri metalice, care prezinta retentivitati, ce sunt inglobate intr-o noua masa metalica, ce are un punct de topire inferior cu cel putin 200⁰ C fata de cel al structurilor metalice ce vor fi solidarizate. Aliajul de supraturnare si aliajul din care au fost realizate anterior elementele ce urmeaza a fi solidarizate trebuie sa fie de acelasi tip. Suprafata de contact cu elementele anterior realizate (turnate sau prefabricate) trebuie sa fie cat mai mare. Datorita coroziunii in mediul bucal si fenomenelor de oboseala, care apar la nivelul jonctiunii, se poate produce desolidarizarea elementelor cuprinse in supraturnare.

Lipirea cu lot. Lotul este un aliaj utilizat la solidarizarea prin lipire a doua sau mai multe piese metalice. Are o compozitie asemanatoare cu aliajul pe care trebuie sa-l lipeasca, continand si un procent mic de metal, care are rolul de a scadea intervalul de topire (Ag, Cu, Sn , Cd). Temperatura de topire a lotului trebuie sa fie cu 50-100⁰C, inferioara celei a aliajului din care s-au confectionat piesele ce urmeaza a fi lipite.

Lipirea cu lot necesita mai multe faze clinico-tehnice. Elementele de agregare, dupa proba lor pe dintii stalpi sunt amprentate cu un material (gips, acrilat autopolimerizabil, siliconi) care sa permita reproducerea identica a pozitiei din cavitatea bucala. In interiorul elementelor de agregare se picura ceara, lasandu-se libera marginea cervicala, care permite repozitionarea pe model si indepartarea ansamblului elemente de agregare-corp de punte. Prin turnarea unui nou model de lucru se creeaza posibilitatea probei intre elementele de agregare, a componentei metalice a corpului de punte. Suprafetele ce urmeaza a fi lipite sunt curatate de stratul de oxizi si intre ele se realizeaza un spatiu capilar ce favorizeaza curgerea lotului. Distanta optima dintre componentele ce urmeaza a fi lipite este de 0,02-0,2 mm (a). Solidarizarea pe pozitie a corpului de punte cu elementele de agregare se face cu ceara de lipit interproximal (b). Ocluzal se aplica o freza sau un bat de chibrit, care impiedica ulterioarele modificari de pozitie intre componentele de lipit (c). Din masa de ambalat nespecifica (gips cu nisip) se realizeaza un model care va fixa coroanele, patrunzand in interiorul lor si totodata va incercui corpul de punte vestibulo-oral (d). Inainte de priza finala a modelului din masa de ambalat, la nivelul locului de lipire, vestibular si oral se fac doua palnii de acces. Deoarece lotul se va introduce dinspre oral, aceasta palnie va fi mai larga putand fi comparata cu palnia conului de turnare. Dupa priza masei de a ambalat, modelul se pune in cuptorul de preancalzire si apoi in cel de incalzire, aducandu-se la temperatura de lipire, figura 40

a) b)

c)

d)

Fig.40 Lipirea cu lot la puntile din elemente separate.

Inainte de incalzire se aplica, pe suprafetele care vor fi lipite, un decapant. Decapantul este folosit pentru ca lotul sa adere de suprafetele curate ale componentelor metalice de lipit (ale RPF). Decapantul este de obicei un compus pe baza de bor (borax: Na2 B4 O7x 10H2O), care se topeste la 400-450⁰ C. Antidecapantul este un material care se aplica la limita suprafetelor de lipire avand rolul de a impiedica curgerea lotului pe zonele vecine celor de lipire. In acest scop se foloseste pulberea de grafit, care se pensuleaza pe zonele de granita, (nelustruite) impiedicand imprastierea lotului la acest nivel.

Accidente si incidente ale lipirii cu lot:

- indepartarea de pe model a elementelor de agregare, lipite cu ceara de lipit de corpul de punte, poate determina modificarea pozitiei spatiale a acestora, daca spatiul dintre ele este mare si ceara nu a fost bine racita sau daca nu s-au aplicat freze vechi sau bete de chibrit pe suprafata ocluzala;

- curgerea lotului pe suprafata ocluzala (daca s-a pus cantitate prea mare de lot sau/si

nu s-a folosit substanta antidecapanta) duce la modificarea relatiilor ocluzale;

- curgerea lotului pe suprafata vestibulara duce la modificarea aspectului fizionomic;

- curgerea lotului in spatiul papilar modifica spatiul sau /si pozitia papilei interdentare cu lezarea ei consecutiva,

- lotul nu curge (masa de ambalat nu a fost suficient incalzita sau temperatura de topire a lotului e prea ridicata), nu se realizeaza lipirea,

- daca flacara are temperatura prea ridicata, se pot perfora prin topire elementele de agregare ale RPF si/sau se poate realiza o suprafata de lipire poroasa.

In cazul RPF mixte (metalo-acrilice) lipirea este urmata de proba pe campul protetic a componentei metalice a puntii, dupa care urmeaza lustruirea, realizarea componentei fizionomice (cu sau fara realizarea machetei acesteia) si cimentarea.

Pentru RPF mixte, metalo-ceramice, operatia de lipire se realizeaza dupa arderea (coacerea) componentei ceramice necesitand conformarea unor suprafete metalice interproximale intre care sa se realizeze lipirea. Prezenta masei ceramice pe componenta metalica atrage dupa sine riscul fisurari acesteia (ceramicii), din cauza incalzirii prea rapide si/sau neomogene a structurilor ce urmeaza a fi lipite.

Lipirea prin sudura. Se realiza la puntile din wipla, aliaj ce nu are lot pentru lipire. Corpul de punte prezinta prelungiri (aripioare) spre elementele de agregare, prelungiri ce erau lipite prin punct de sudura, de acestea (fig.41 : a, b)

a) Solidarizare provizorie cu ceara

b) Lipire prin sudura

10. Punti speciale

Marea varietate a tipurilor de RPF permite aplicarea lor ca mijloace protetice in foarte multe forme ale edentatiei partiale. Numarul maxim de dinti din zona frontala, care pot fi inlocuiti prin RPF este de patru, iar pentru zona laterala este de trei.

Din cauza rigiditatii lor, RPF fac ca fortele ocluzale sa se distribuie relativ egal si pe retentori (elementele de agregare) si la nivelul dintilor stalpi. Astfel, peretele metalic al elementului de fixare, pe campul protetic trebuie sa fie conceput si realizat intr-o grosime suficienta pentru a nu se deforma sub actiunea fortelor ocluzal. Pregatirea prin slefuire a dintelui stalp si tipul de retentor utilizat (alegerea elementului de agregare), trebuie sa ofere o suprafata sensibil egala ca intindere, astfel ca riscul decimentarii sa fie egal sau foarte redus. Mobilitatea fiziologica a dintilor stalpi, in conditiile unei structuri rigide a RPF, face ca riscul decimentarii sa fie considerabil mai mare in cazul in care, fie retentorul, fie pregatirea structurii dentare va creea diferente semnificative intre cei doi dinti stalpi limitanti ai bresei. Reactia apare mai favorabila pentru puntile rigide care au doi retentori cu valori clar diferite, dar sunt asezati unul langa altul si corpul de punte este in extensie. Valoarea diferita a suprafetei de retentie nu intra in competitie intre cele doua elemente de agregare. Datorita rigiditatii puntii, chiar si in conditiile unui corp de punte sprijinit la o singura extremitate, cele doua elemente de agregare actioneaza solidar si nu apare tendinta la desprindere a puntii de pe retentorul cu suprafata mai redusa. O situatie asemanatoare o intalnim si in cazul puntilor lungi, cand deformarea elastica a intermediarilor (a corpului de punte) actioneaza nebiologic asupra dintilor limitanti ai bresei, prin tendinta de basculare a acestora spre edentatie. In cazul retentorilor cu valoare disproportionata de fixare pe campul protetic, aceasta solicitare a dintilor stalpi, ca urmare a modificarii elastice a corpului de punte, se intrerupe prin decimentarea de pe retentorul cu valoare mai redusa,(figura 42)

a) b) c)

Fig.42 Deformarea elastica a puntilor - decimentarea

In cazul unei RPF fixate pe trei dinti stalpi, stalpul intermediar pare ca anuleaza efectul deformarii elastice din cazul puntilor lungi, elastice. Efectul ramane nefavorabil si duce la decimentarea retentorului cu valoarea cea mai redusa. Dintele stalp intermediar, joaca rolul "fulcrum", nu datorita deformarii elastice, ci datorita diferentei de rezilienta parodontala a dintilor stalpi, inclusi ca suport in sprijinul RPF, (figura 43)

a) b)

Fig.43 Rolul "fulcrum" al dintelui intermediar

Este de dorit in aceste situatii clinice sa se realizeze intreruperea structurii metalice rigide a puntii, printr-o conexare articulata, care sa permita intruzia (rezilienta) diferentiata a dintilor stalpi subiacenti RPF. Articularea se va face la nivelul dintilor intermediari si nu la extremitatea spatiului edentat. Se anuleaza astfel efectul de parghie care s-ar produce in cazul in care dispozitivul de articulare ar fi plasat la extremitatea puntii.

O categorie speciala a RPF o constituie puntile exceptionale din care fac parte:

- puntea cu extensie,

- puntea totala,

- puntea pe implant,

- puntea mobila (puntea telescopata , puntea DOLDER si GILMORE),

- puntea combinata (compusa).

Puntea cu extensie. In mod curent RPF au intermediarii (corpul de punte) pozitionati intre elementele de agregare (retentori). O categorie speciala, aparte, este reprezentata de pozitionarea corpului de punte de o singura parte a dintilor stalpi in consola, in extensie. Sprijinul dento-parodontal al acestor RPF se realizeaza punctiform, pozitia intermediarilor fiind meziala respectiv distala de elementele de agregare. Legatura corpului de punte cu retentorii se face numai la o extremitate, cealalta extremitate ramanand libera, neconexata. Din acest motiv puntea cu extensie va folosi ca sprijin minimum doi dinti stalpi.

Puntile cu extensie pot fi: a - cu extensie imediata 1- meziala,

2- distala, (fig. 44)

b- cu extensie mediata , (figura 45).

a) b)

Fig. 44 Punte cu extensie imediata: Fig. 45 Punte cu extensie mediata Puntile cu extensie sunt controversate ca si solutie de tratament; atunci cand ele sunt acceptate, sunt indicate pentru:

a) restaurarea edentatiilor reduse, cand lipseste un singur dinte,

b) cazurile clinice in care dimensiunea mezio-distala a bresei este egala sau mai mica comparativ cu aceeasi dimensiune a dintilor stalpi,

c) cazurile clinice in care dintii stalpi au o coroana lunga, implantarea parodontala este buna sau foarte buna, axul de implantare este favorabil,

d) cazurile clinice in care antagonistii puntii cu extensie sunt reprezentati de o proteza (mobila sau fixa),

e) cazurile clinice in care hemiarcada opusa puntii cu extensie este integra.

Dintre cele doua tipuri de punti cu extensie (meziala si distala), cele mai acceptate sunt puntile cu extensie meziala. Folosirea cea mai frecventa a puntii cu extensie meziala este pentru: absenta incisivului lateral cand sunt folositi ca dinti stalpi caninul si premolarul unu, absenta premolarului unu, cand se folosesc ca dinti stalpi premolarul doi si molarul unu.

Pentru puntea cu extensie distala cea mai acceptata rezolvare este protezarea edentatiei terminale molare, utilizand ca dinti stalpi ambii premolari. Corpul de punte este de volumul unui premolar, scopul acestuia fiind exclusiv de a impiedica migrarea verticala a molarului antagonist si temporizarea tratamentului prin proteza mobilizabila.

Puntea cu extensie mediata reprezinta varianta puntilor cu extensie, la care corpul de punte este fixat de elementul de agregare printr-o bara palatinala flexibila, avand ca suport mucoasa palatina. Aceasta absoarbe fortele de masticatie preluate de dintele de inlocuire.

Aceste punti sunt recomandate numai in cazul edentatiilor unidentare maxilare, cu lipsa incisivului central sau lateral, in scop strict estetic si cu dorinta pastrarii diastemei sau tremei. Au marele avantaj ca folosesc ca suport in restaurarea protetica, mucoasa, in schimbul sacrificiului dintilor din zona laterala a arcadei.

Puntea totala. Reprezinta o constructie protetica fixa, care restaureaza o edentatie partiala mixta intinsa, printr-o piesa protetica unica. Conditia obligatorie pentru realizarea puntilor totale este prezenta pe arcada a minimum 4 dinti care sa aiba o dispozitie topografica favorabila si o valoare parodontala (implantare) capabila sa suporte intreaga suprastructura. Situatia clinica ideala este: prezenta pe arcada a caninilor si molarilor de 12 ani, (figura 46)

Fig.46 Aspect clinic ideal pentru o punte totala

In tehnologia realizarii puntii totale, apare ca faza clinica obligatorie, faza de determinare a relatiilor ocluzale intermaxilare, prin folosirea sablonului de ocluzie. Este o etapa obligatorie, deoarece dupa slefuirea tuturor dinsilor prezensi pe arcada, relatia de ocluzie s-a modificat, iar dimensiunea verticala de ocluzie (DVO) trebuie regasita.

O punte totala are minimum 4 elemente de agregare si 3 corpuri de punte. Poate fi confectionata din aur platinat, aur 833 sau palliag. Sunt necesare 23-30 grame de aur sau 20-25 grame de palliag. Pentru incepatori (medic si/sau tehnician) este de preferat tehnologia din elemente separate.

Prin pozitia spatiala a dintilor stalpi, in trei planuri, sprijinul in cazul unei punti totale este definit ca fiind poligonal, in suprafata. Daca valoarea implantarii molarilor de 12 ani si a caninilor este foarte apropiata, problema majora o reprezinta suprafata de contact net diferita a retentorilor de pe canini, comparativ cu cea a retentorilor de pe molari (mai ales in cazul realizarii pe canini a coroanelor mixte). Slefuirea accentuata, de cele mai multe ori asociata cu o conicitate excesiva a bontului, poate fi o cauza a decimentarii retentorilor la nivelul caninilor care suporta majoritar fortele de masticatie.

Puntea pe implant. Aceasta RPF este posibila datorita evolutiei stomatologiei actuale, care a permis folosirea implanturilor ca si infrastructura pentru lucrarile protetice.

Dupa forma, implanturile pot fi: ac, surub, lama, grila, ca pozitie topogafica a implantarii pot fi: intraosoase, subperiostale sau mixte (intraosoase si subperiostale). Ca materiale pentru realizarea implanturilor se poate folosi: titanul, tantalul, aliajele de aur, aliajele de crom-nichel-crom, ceramica. Implanturile pot fi folosite in edentatia partiala, cat si in edentatia totala, in RPF si/sau in restaurarile protetice mobile. In edentatiile partiale reduse sunt larg utilizate in rezolvarea edentatiei terminale, implantului revenindu-i rolul de a transforma edentatia terminala in edentatie laterala, stalpul distal fiind reprezentat de implant.

Transmiterea fortelor de masticatie osului subiacent este total diferita la implanturi fata de dintii naturali. Implanturile nu beneficiaza de rolul parodontiului de sustinere, de a transforma presiunea masticatorie in tractiune pe osul alveolar.Transmiterea fortelor de masticatie in cazul implanturilor este directa, la osul alveolar fara rolul de "amortizor" si "transformator" de presiune al parodontiului, figura 47

Fig.47 Tipuri de implanturi.

Reusita RPF pe implant este conditionata de punerea in acord a rezilientei parodontale a dintilor naturali, cu imobilitatea (fixitatea) implanturilor osteointegrate. RPF se vor face fie numai pe infrastructura reprezentata de implanturi, fie intre sprijinul pe dintii naturali si sprijinul pe implanturi al RPF, astfel incat sa existe o articulare a puntii care sa permita o usoara mobilitate intre segmentele articulate, in special in plan vertical.

Puntile fixe-mobile si/sau puntile fixe-fixe articulate pe implanturi, ofera o alternativa reusita de tratament a edentatiei partiale, pentru cazurile clinice in care aplicarea puntilor fixe-fixe comporta riscuri.

Puntea mobila (puntea telescopata, puntea DOLDER si GILMORE). Principala caracteristica a puntilor mobile este aceea ca, in totalitatea lor sau numai o parte din ele, se poate mobiliza in scopul igienizarii. Posibilitatea indepartarii puntii pentru igienizare permite realizarea unei structuri protetice care sa refaca procesul alveolar distrus prin interventii chirurgicale laborioase.

Puntea telescopata. Prersupune o slefuire accentuata a dintilor stalpi, astfel incat inaintea aplicarii retentorilor pe infrastructura dentara, sa poata fi confectionate si cimentate cape de protectie cu o grosime de 0,30 mm. Capelor, pe langa rolul de protectie a bonturilor, le revine si rolul de a diminua slefuirea dintilor in scopul paralelizarii lor, figura 48

Fig.48 Puntea telescopata

Stabilitatea puntii telescopate pe campul protetic se face prin frictiunea intre exteriorul capei cimentate pe dintele stalp si interiorul retentorului, parte integranta a puntii telescopate. Pacientul poate indeparta singur pentru igienizare RPF. Puntea telescopata poate fi o alternativa in tratamentul edentatiei partiale reduse prin RPF. Mai frecventtelescoparea se utilizeaza pentru ancorarea protezelor partiale si/sau totale pe dintii restanti.

Puntea DOLDER si GILMORE. Cei doi autori au conceput o punte mobilizabila, la care elementele de agregare (retentorii) se fixau pe dintii stalpi, intre retentori (la nivelul bresei) fiind confectionata o bara rigida, avand pe sectiune aspectul eliptic sau piriform. Intermediarii (corpul de punte) se fixau de bara rigida, ce unea retentorii cu ajutorul unor clame (calareti) cuprinsi in corpul de punte si accesibili dinspre fata mucozala a acestuia (corpul de punte), figura 49)

Fig. 49 Puntea DOLDER-GILMORE

Stabilitatea calaretilor pe bara DOLDER se face frictional, pentru barele cu profil eliptic pe sectiunea transversala si retentional, pentru barele cu aspect piriform al sectiunii barei. Indepartarea pentru igienizare a corpului de punte permite realizarea unor dinti de inlocuire voluminosi, asociati unei refaceri considerabile a procesului alveolar, avand un raport intim in suprafata cu creasta edentata subiacenta. Detasarea corpului de punte permite controlul igienic riguros la nivelul interfetei corpului de punte cu mucoasa crestei edentate subiacente.

Puntea combinata (compusa). Reprezinta un hibrid intre doua sau mai multe tipuri de rezolvare a edentatiilor partiale prin RPF.

O astfel de rezolvare o poate constitui realizarea unei RPF care protezeaza absenta primului premolar si a incisivului lateral maxilar. Edentatia premolarului este protezata printr-o punte fixa-fixa, avand retentorii pe premolarul doi si pe caninul maxilar, aceasta lucrare asociindu-se cu o extensie imediata, care restaureaza protetic absenta incisivului lateral. Piesa protetica unica este o asociere a celor doua tipuri de punti: fixa-fixa si puntea cu extensie mediata, figura 50

Fig.50 Puntea cu extensie mediata

Aceeasi edentatie poate fi rezolvata prin asocierea unei punti fixa-fixa, care protezeaza primul premolar maxilar, cu o punte cu extensie mediata, care protezeaza incisivul lateral.

Un alt tip de punte compusa poate fi rezolvarea edentatiei primului molar si primului premolar maxilar. Solutia tehnica de protezare este o punte fixa-fixa pentru protezarea primului premolar. Retentorii avand suprafete sensibil egale ca marime, nu se pune problema decimentarii elementelor de agregare. Volumul mare al retentorului de pe molarul doi maxilar, fata de retentorul de pe premolarul unu, poate conduce la riscul unei decimentari la nivelul premolarului doi, motiv pentru care rezolvarea protetica de inlocuire a molarului unu maxilar se face printr-o punte fixa-mobila, figura 51)

Fig.51 Punte fixa-mobila

Disjunctia fortelor de masticatie se face la nivelul fetei distale a premolarului doi maxilar, unde legatura puntii fixa-fixa, cu puntea fixa-mobila, se realizeaza printr-o articulare, cu ajutorul unei culise intracoronare. Puntea combinata este rezultatul asocierii intre o piesa protetica unica a unei punti fixa-fixa, cu o punte fixa-mobila.

Desi fiecare din tipurile de RPF isi are indicatia precisa in rezolvarea unui anumit tip de edentatie partiala, nu exista un tip de punte aplicabil in toate starile sau formele individuale de edentatie partiala.

Medicului si tehnicianului, in echipa, le revine rolul individualizarii solutiei de tratament pentru fiecare pacient in parte. Singurul percept general valabil al RPF este: "primo non nocere ".

Determinarea culorii

Crearea iluziei este unul din obiectivele cele mai importante ale esteticii dentare.

Abilitatea de a face un dinte sa para mai lat sau mai ingust, mai lung sau mai scurt, este un ajutor de neestimat cand trebuie rezolvate problemele estetice. Efectele estetice ale restaurarilor dentare sunt controlate de: forma, marimea, aliniamentul, conturul, textura si culoarea dintilor originali. Cand sunt folosite tehnici restaurative pe unul sau mai multi dinti, copierea esteticii dintilor naturali restanti ar trebui sa fie ultimul scop. Cand pacientii cer o aparitie naturala nu inseamna ca vor o copie fidela a dintilor adiacenti sau antagonisti. Medicul va modifica frecvent forma dintelui pentru a obtine un rezultat estetic. Prezenta unui spatiu mai mare sau mai mic la nivelul bresei, face imposibila imitarea dintelui original. Cu toate acestea, stomatologii incearca in multe situatii sa copieze dintele natural, pentru a obtine o simetrie a zambetului.

BLANCHERI, FRUSH, FISHER, POUND, PINCUS au intervenit in dezvoltarea iluziei in stomatologia estetica.

PRINCIPIILE ILUZIEI

Obiectele nu pot fi distinse fara lumina. Cand sunt luminate, cele mai multe obiecte arata doua dimensiuni: lungimea si latimea. Lumina naturala este multidirectionala: ea scoate in evidenta textura si arunca umbre care determina a treia dimensiune: adancimea. "Comunicarea formei este data de umbre". In Estetica Dentara "manipularea umbrelor" poate face ca dintii sa capete un aspect estetic (fig.52).

Fig. 52 - Realizarea profunzimii prin umbre

Perceptia vizuala este un fenomen analitic care impune: detectie - recunoastere - selectie - organizare.

Elementele fizice tangibile nu sunt intotdeauna atat de importante ca elementele percepute vizual (senzatiile), care rezulta din aparenta. Perceptia formei este dezvoltata folosind iluzia care controleaza aparenta cand dimensiunile fizice nu sunt propice.

Iluzia este arta schimbarii perceptiei facand un obiect sa para diferit de ceea ce este in realitate. Dintii pot fi facuti sa apara plati, bombati, ingusti, lati, scurti sau lungi, imbatraniti sau tineri, masculini sau feminini. Trebuie o intelegere a principiilor de baza a perceptiei pentru a putea controla iluzia.

S-ar putea folosi un nou termen - cel de "perceptie artistica", care ne ajuta sa cream iluzia. Aceste tendinte artistice sunt in subconstientul perceptiei noastre in ceea ce priveste forma. Foarte importanta este perceptia luminii si a umbrei. In fig. 53 se observa cum jocul de lumina si umbra da iluzia unei a treia dimensiuni, cea de adancime. Acest "principiu al iluminarii" se aplica in mod egal in imbracaminte, in machiaj, dar si la dinti. In fig.54 observati cum machiajul da contur fetei.

Fig. 53 - Obtinerea celei de a III-a Fig. 54 - Machiajul (umbra) de

dimensiuni prin umbra contur al fetei

O alta tendinta artistica la fel de importanta in stomatologie este "principiul liniilor". Folosirea de linii orizontale face ca un obiect sa apara mai lat, in timp ce folosirea de linii verticale il fac sa apara mai lung (fig.55).

Fig. 55 - Accentuarea dimensiunii

prin sensul liniilor

Perceptia culturala si artistica se imbina automat in subconstientul nostru. Manipularea lor in Cosmetica Dentara pacaleste ochiul observatorului cand fabricam restaurarile estetice.

Culoarea

Culoarea joaca un rol important in ESTETICA DENTARA. Cunoasterea principiilor culorii permite realizarea unor restauratii dentare cat mai aproape de natural, nu numai prin modificarea culorii, ci si prin modificarea perceptiei formei dintilor cu ajutorul culorii. Cu ajutorul culorii se poate face ca dintii sa para mai lati sau mai ingusti, mai lungi sau mai scurti, mai tineri sau mai batrani, mai feminini sau mai masculini.

Culoarea dintilor variaza in functie de: varsta, sex, pozitia lor pe arcada, personalitate. La persoanele tinere dintii sunt luminosi (valoare crescuta), au o culoare uniforma, nu sunt pigmentati, pot prezenta spoturi albe hipoplazice si sunt texturati. La batrani, dintii sunt intunecati (au valoare scazuta), sunt pigmentati (au concentratie mare), sunt plani, netezi, nu mai au transluciditatea si stralucirea dintilor tineri. La femei, dintii sunt mai deschisi la culoare, au marginea incizala mai translucida decat la barbati, unde dintii sunt mai pigmentati. In functie de pozitia dintilor, incisivul lateral este mai deschis la culoare decat incisivul central si decat caninul, care este cel mai galben dintre dintii frontali (mai saturat). Premolarul unu are culoarea incisivului central, iar premolarul doi este usor mai inchis decat premolarul unu. La pacientii delicati culoarea este mai deschisa, iar la vigurosi este mai inchisa.

Culoarea poate fi modificata de diverse procese de uzura, pe care MOUNT le-a clasificat in: abraziune, atritie, eroziune, abfractie si fractura. Discromiile dentare au diverse cauze si forme.

Culoarea este o parte a impresiei vizuale. Culoarea inadecvata poate distruge efectul cautat cu truda.

Pentru profani dintele este alb. Pentru practicianul, care trebuie sa refaca integritatea morfologica si functionala a arcadei dentare, folosind materiale restaurative, gama larga de culori este o reala provocare. Desi cunoasterea procedurilor de identificare a unei culori este fundamentala, adeseori ea este neglijata in procesul educational sau este putin inteleasa de stomatologi, tehnicieni si producatorii de materiale.

Stiinta culorii implica fizica, psihofizica, psihologie si chiar filozofie. Natura luminii, teoriile despre vederea in culori, studiul spectrofotometriei, sistemele de ordonare a culorilor si alte materii la fel de "ciudate" sunt parte integranta a "lumii culorii". Aceste conceptii avansate nu sunt necesare pentru perceptia culorii, dar sunt esentiale in intelegerea fenomenelor aparute in cadrul perceptiei si potrivirii culorii in structurile dentare protetice.

Selectia clinica a nuantei implica mai mult decat alegerea unei culori dintr-un ghid si obtinerea unei restaurari identice cu a dintelui initial. Din pacate, procedura de alegere a culorii nu este atat de simpla. Din cauza conceptelor si a dezvoltarii actuale, exista o diferenta intre "selectia nuantei" si "potrivirea culorii". Este importanta intelegerea naturii tridimensionale a culorii pentru a putea realiza aceasta diferenta si pentru a reusi selectarea nuantei potrivite.Trebuie luate in calcul limitele materialelor existente in ceea ce priveste posibila restaurare protetica estetica.

La perceptia culorii si formei obiectelor iau parte: obiectul, observatorul si lumina.

a) Obiectul:

Cu un fascicul de lumina se pot produce 3 fenomene:

- lumina este absorbita de obiect (absorbtia);

- lumina se reflecta (reflexia);

- lumina este transmisa (transluciditatea).

Cand absorbtia intereseaza toate lungimile de unda ale fascicului luminos, obiectul apare incolor, alb sau negru, depinzand de cat de importanta a fost absorbtia. Cand obiectul absoarbe selectiv anumite lungimi de unda si le reflecta pe altele, el apare colorat. Obiectul colorat se comporta ca un filtru care absoarbe sau reflecta radiatiile la care este supus. Culoarea perceputa este portiunea din spectru, care este reflectata inapoi spre ochi. Orice culoare nu poate fi perceputa decat daca lungimea sa de unda este prezenta in sursa luminoasa.

Textura, starea suprafetei obiectului influenteaza modul de reflectare a undei de lumina. Suprafata alba, neteda, stralucitoare reflecta in totalitate lumina incidenta, in timp ce suprafata rugoasa, ondulata provoaca interferente, difuzeaza (raspandeste) lumina si creeaza zone cu o stralucire mai slaba (umbrele). Acest joc de lumina si umbra sta la baza perceptiei noastre tridimensionale (lungime, latime si adancime).

Transluciditatea este proprietatea substantei de a permite trecerea luminii, dispersand-o astfel incat sa nu se poata vedea prin ea. Portelanul, compozitele, au aceasta proprietate. Cand lumina patrunde intr-un obiect transparent si o parte e reflectata prin suprafata, o alta parte este refractata, iar ultima parte este transmisa in toate directiile si da efectul de transluciditate. Transluciditatea determina aspectul natural sau artificial unei restauratii protetice dentare.

Opacitatea - un material opac nu permite trecerea luminii prin el. El reflecta toata lumina care cade asupra lui si apare alb.

Fluorescenta este procesul de emisie a energiei luminoase de catre un material atunci cand este supus unui fascicul de lumina. Lumina albastra sau razele ultraviolete determina lumina fluorescenta in limite vizibile. Dintii umani sanatosi emit lumina fluorescenta cand sunt expusi la raze UV, fluorescenta fiind policromatica. Unele materiale dentare, cum sunt portelanurile au in compozitie agenti fluorescenti pentru a reproduce aspectul natural al dintilor.

Adancimea este un concept spatial al combinarii si amestecului culorii si combina conceptul de transluciditate cu cel de opacitate. La dintii naturali lumina trece prin smaltul translucid si este reflectata in afara de dentina subiacenta smaltului, relativ opaca.

Clinic, pigmentii albi ai portelanului sunt opaci, cand sunt folositi la modificarile de culoare. Colorantii gri sunt o mixtura intre negru si alb. O restaurare cu coloranti albi apare artificiala deoarece ii lipseste adancimea. In zonele in care s-au folosit coloranti albi sau gri transluciditatea va fi scazuta.

b) Observatorul:

Conditiile optime pentru perceperea culorilor depinde de factorii legati de observatorul insusi si de mediul in care se afla.

Lumina care ajunge la ochi stimuleaza fotoreceptorii din celulele cu conuri si bastonase de pe retina. Energia este convertita printr-o reactie fotochimica intr-un impuls nervos si se transmite prin nervul optic in lobul occipital al cortexului. Celulele cu bastonase sunt responsabile pentru interpretarea valorii si diferentelor luminoase (stralucitoare). Interpretarea culorii este legata de prezenta a trei tipuri de celule cu conuri sensibile, respectiv la albastru, verde, rosu. Aceasta este teoria "tricromatica" de interpretare a culorilor. Daca sursa de lumina contine toate culorile spectrului, se obtine o citire reala, dar daca lumina este deficitara intr-o anumita culoare, atunci se percepe acel obiect intr-o culoare falsa.

c) Lumina:

Baza reusitelor estetice in protezarile dentare consta in intelegerea proprietatii luminii. Din pacate, ele nu sunt luate prea mult in considerare. Pentru rezultate exceptionale ale refacerilor cu materiale fizionomice trebuie luate in considerare trei caracteristici ale luminii:

1- directia luminii,

2- miscarea luminii,

3- culoarea luminii.

Directia si miscarea luminii determina umbre si sunt factorii de baza in crearea unei iluzii cosmetice. Umbrele create sunt baza iluziei si afecteaza restaurarile estetice. Umbrele create pot varia silueta dintilor, concavitatile si convexitatile de suprafata ale smaltului. Variatiile in forma dintelui pot altera culoarea din profunzime, variind unghiul de incidenta al luminii. Textura de suprafata a smaltului influenteaza intensitatea si caracterul de reflexie al luminii prin modul in care suprafata absoarbe sau reflecta lumina. Umbrele sunt folosite pentru a "dramatiza" o arie luminoasa. Obtinerea unei luminozitati intr-o anumita zona a dintelui se poate face prin obtinerea unei zone intunecate invecinate. Folosirea in zona interproximala a unei culori de intensitate mai mica sau prin curbarea mai accentuata a zonei interproximale in sens vestibulo-oral, da senzatia de mai putina luminozitate.

Coroanele si puntile din ceramica sau compozit trebuie realizate cu o textura de suprafata ce include convexitati si concavitati, astfel incat sa dea senzatia de natural.

CARACTERUL CULORII IN LUMINA REFLECTATA

Culoarea buzelor, obrajilor, limbii, palatului si gingiei influenteaza culoarea dintilor. Acestea cauzeaza variatii in culoarea si umbrele dintilor.

O bolta palatina inalta va creste translucenta unui dinte cu o margine incizala subtire. Spatiul intunecat al cavitatii bucale transpare prin marginea incizala subtire a dintilor frontali.

La o restaurare protetica a zonei anterioare a arcadei, indepartand un strat in sens linguo-incizal si inlocuindu-l cu material transparent, se va simula acea aparenta naturala a transluciditatii.

Culoarea gingiei influenteaza selectia culorii dintilor artificiali. O gingie inchisa la culoare va influenta alegerea unei culori mai deschise a dintelui; o gingie mai deschisa la culoare determina, in general, prin contrast, alegerea unei nuante mai inchise a dintilor artificiali. Nuanta cervicala a dintelui trebuie sa fie adaptata in functie de culoarea gingiei.

CARACTERUL MISCARII IN LUMINA REFLECTATA.

Miscarea buzelor, a obrajilor si a limbii influenteaza puternic reflexia luminii lasand-o sa cada direct pe suprafata dintelui sau umbrind dintele. Dimensiunea si forma arcadei influenteaza largimea vestibulului bucal si deci a cantitatii de lumina ce poate ajunge la suprafetele dentare reflectante. Stralucirea intensa a dintilor ii poate face prea evidenti, gura apare "plina de dinti". Absenta luminozitatii face dintii imperceptibili, poate creea senzatia de edentatie prin estomparea perceptiei acestora.

Ingustarea arcadei largeste vestibulul bucal, reflexia luminii pe suprafetele dentare este mai intensa. Restaurarile protetice pot fi mai inchise la culoare. Largirea arcadei ingusteaza vestibulul bucal si de aceea dintii sunt foarte putin sau de loc luminati. Situati in umbra partilor moi, dintii posteriori vor trebui realizati mai luminosi. Cantitatea luminii reflectate explica de ce culoarea lucrarii protetice este diferita in cavitatea bucala si pe modelul de lucru. Este motivul pentru care tehnicianul dentar trebuie sa participe nemijlocit la stabilirea culorii piesei protetice.

In 1666, Sir ISAAC NEWTON a observat ca lumina alba trecuta printr-o prisma se divide in mai multe culori, formand un spectru. De asemenea, a descoperit ca aceste culori trecute inapoi prin prisma reproduc lumina alba. Descrierea precisa a culorilor si organizarea lor a fost dezvoltata dupa alti 250 de ani de la descoperirea ei de catre NEWTON.

Lumina este o mica parte din spectrul electromagnetic. In acesta sunt incluse toate formele de energie, de la cele cu lungimi de unda scurta si deci frecventa mare (raze cosmice), la cele cu lungimi de unda foarte lunga si frecventa mica (energia electrica). Intre aceste extreme gasim surse de energie familiare, cum ar fi: unde radio, unde tv, unde x.

Spectrul vizibil se intinde intr-o banda ingusta: 380-760 nanometri. Aceste unde pot stimula retina, avand ca efect aparitia vederii. Senzatia data de undele cu cea mai mica lungime de unda se numeste violet, iar cea data de undele cu cea mai mare lungime de unda se numeste rosu. Razele ultraviolet sunt mai scurte decat cele ale spectrului vizibi, iar cele infrarosii sunt mai lungi. Ordinea spectrului vizibil este urmatoarea: violet, albastru, verde, galben, portocaliu si rosu (fig.56). Nu exista o distinctie clara intre locul unde se termina una si incepe cealalta. Spectrul vizual este alcatuit din senzatii.

Fig. 56 - Ordinea culorilor in spectrul vizibil.

In 1915, ALBERT HENRY MUNSELL a creat un sistem numeric obisnuit, care a ramas si astazi ca fiind standard. In acest sistem culorile se divid in trei parametrii: nuanta - valoare - concentratie.

NATURA TRIDIMENSIONALA A CULORII

E. BRUCE CLARK unul dintre pionerii in domeniul potrivirii culorii, a afirmat: "Familiarizarea cu tridimensionalitatea culorii nu este doar prima faza in studiul culorii, ci si cea mai importanta". Cunoasterea naturii tridimensionale a culorii este cheia succesului in potrivirea clinica a nuantelor.

Dimensiunile culorilor nuanta-luminozitate-saturatie fac posibila comunicarea in domeniul culorilor.

Culorile difera putand fi luminoase sau inchise, puternice sau mai slabe. Baza, in abordarea clinica a potrivirii culorii o constituie descrierea acestor diferente. Perceptia si analizarea culorii pot fi invatate si imbunatatite cu timpul. Selectarea culorii este un proces atat vizual, cat si cerebral. Potrivirea si modificarea culorii inseamna vizualizarea, analizarea diferentelor si abia apoi alegerea. Oamenii de stiinta si artistii au inventat multe feluri de descriere a tridimensionalitatii culorilor. Unele dintre sisteme sunt utile pentru instrumente complexe, altele satisfac nevoia privitorului psihologic, de exemplu Sistemul de Ordonare al Culorilor (SOC).

Sistemul lui MUNSELL (SOCM) este cel care corespunde cel mai bine nevoilor stomatologilor.

S-au utilizat multe analogii pentru a descrie SOCM. Una dintre acestea este "insula pustie" a lui JUDD, marinar mitic naufragiat pe o insula pustie. Pentru a-si invinge singuratatea si a-si umple timpul, el decide sa aranjeze logic toate pietricelele multicolore de pe plaja. Figura 57A reprezinta modul haotic de aranjare a pietricelelor la inceput. El a observat ca, pe langa pietrele colorate exista si unele necolorate: albe, negre, gri. Mai intai le-a pus pe cele necolorate intr-o stiva. Apoi le-a aranjat pe grupuri, pe cele colorate intr-o secventa asemanatoare curcubeului (fig.57B). Calitatea care i-a permis separarea acestor grupuri corespunde nuantei lui MUNSELL. Prin inspectarea diferitelor grupuri observa si alte diferente si isi da seama ca treaba era departe de a fi finalizata.

Abordeaza apoi grupul acromatic si aranjeaza pietrele intr-o coloana in functie de cat de luminoase sau intunecoase apar. Cel mai sus plaseaza pe cele mai deschise la culoare, cel mai jos pe cele mai inchise si intre ele restul. Stralucirea si intunericul sunt sinonime cu luminozitatea lui MUNSELL (vezi prima coloana in grupul din fig.57C).

In functie de luminozitate el rearanjeaza grupurile colorate intr-o coloana in care cele mai intunecate sunt jos, cele luminoase sus, cu gradatie intre cele doua extreme (fig.57C). A aranjat culoarea in functie de nuanta si luminozitate, dar mai existau diferente de puritate sau tarie a nuantelor.

Fig. 57

Naufragiatul studiaza din nou grupurile si le aranjeaza in functie de puritatea culorii. Fig.58 arata rezultatul final. Pietricelele de cea mai mica intensitate de la fiecare nivel de luminozitate sunt cel mai aproape de axa acromatica, la stanga. Culorile devin mai concentrate (saturate sau pure) spre dreapta. Aceasta dimensiune este sinonima saturatiei lui MUNSELL.

Fig. 58 - Puritatea culorii.

Marinarul a aranjat pietrele potrivit afirmatiei ce discuta culoarea ca putand fi rosie, portocalie, galbena, albastra etc., poate fi luminoasa sau mai intunecoasa, mai pura sau mai nesaturata. El a simulat din neatentie SOCM-un sistem ideal pentru stomatologi. Este inteles de catre multi logic, consistent, flexibil.

ARBORELE de CULORI al lui MUNSELL este format din trunchi (coloana luminozitate) cu nuantele aranjate vertical in secventa in jurul trunchiului la fel ca paginile unei carti deschise. Acest arbore demonstreaza modul cum difera culorile si relatiile dintre acestea. Diferentele de nuanta sunt aranjate in jurul axului luminozitate: cele mai inchise spre baza, cele mai deschise spre varf. Culorile devin din ce in ce mai concentrate (saturate) spre periferia arborelui si din ce in ce mai putin intense spre centrul arborelui.

De vreme ce potrivirea culorii depinde de abilitatea dentistului de a recunoaste diferentele dintre nuantele dintelui, este importanta intelegerea completa a dimensiunilor culorii. Poti sa te chinui degeaba sa potrivesti culorile daca exista confuzii asupra diferentelor intre luminozitate si saturatie.

Nuanta, numita si tonalitate cromatica este atributul cel mai usor de identificat. Se traduce prin: rosu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo si violet, care sunt de fapt si culorile spectrului. Aceasta dimensiune este exemplificata de grupul de pietre din fig.57. Este important de stiut ca nuantele sunt rezultatul lungimii de unda a luminii. Culoarea este lumina, iar lumina culoare. La tineri, nuanta dintilor este uniforma, dar odata cu varsta sunt prezente variatii de nuanta datorita petelor intrinseci si extrinseci de natura restaurativa, mancarii, fumatului si altor influente.

Saturatia (concentratia, croma) se traduce prin termenii de concentrat sau diluat. A fost descrisa de MUNSELL ca fiind "calitatea prin care se poate distinge o culoare tare de una mai neutra, intensitatea coloristica". De exemplu, pentru a da culoare unei lucrari de ceramica trebuie adaugata mai multa nuanta, reducerea culorii se poate realiza prin bleaching. Odata cu varsta creste gradul de saturatie al culorii dintilor.

Luminozitatea (valoarea) se poate traduce prin termenii de luminos sau intunecat. Ea plaseaza culoarea pe scara alb-negru. Luminozitatea unei culori este data de acel gri care este cel mai apropiat de ea. Aranjamentul din fig.58 ilustreaza aceasta dimensiune. Un dinte luminos (deschis) are o valoare inalta, iar unul intunecat (inchis) are o valoare scazuta. Nu este vorba de "cantitatea" de culoare gri, ci de calitatea stralucirii pe o scara a griului. O fotografie alb-negru a unui obiect colorat este o poza a luminozitatii. Luminozitatea este singura dimensiune a culorii ce poate exista independent. Este bine sa intelegem ca invatarea jonglarii cu diferitele aspecte ale valorii (luminozitatii) in stomatologie va putea face ca un dinte sa para mai deschis, luminos sau mai inchis.

Fig. 58 - Scara luminozitatii.

Relatia dintre culori

Nuantele folosite in stomatologie sunt in relatie una cu alta, acest lucru fiind demonstrat cu ajutorul discului de culori din fig.59. Nuantele din gama de culori a discului sunt clasificate in:

1) nuante primare;

2) nuante secundare;

3) nuante complementare.

Fig. 60 - Culori complementare.

1) Nuanta primara

Rosu - galben - albastru formeaza baza sistemului color dentar si de asemenea structura de baza a discului de culoare.

2) Nuanta secundara

Combinarea oricareia din culorile primare, doua cate doua, duc la obtinerea unei nuante secundare. Astfel: rosu + albastru = violet; albastru + galben = verde; galben + rosu = portocaliu. Grafic, acest lucru se observa in discul de culoare, in care nuantele secundare se interpun printre nuantele primare. Modificand concentratia nuantei primare se obtine o modificare si in concentratia nuantei secundare.

3) Nuanta complementara

Este nuanta care pe discul de culoare este opusa unei culori primare sau secundare. Portocaliul este complementar albastrului, dar si albastrul este complementar portocaliului. Culoarea primara este complementara culorii secundare si invers. Daca se amesteca o culoare primara cu o culoare secundara si complementara, efectul este de anulare a ambelor culori si obtinerea griului. Aceasta este cea mai importanta relatie in manipularea culorilor dentare.

Daca se doreste schimbarea nuantei, se micsoreaza concentratia sau intensitatea nuantei adaugand culoare complementara inainte de modificarea culorii. Exemplu: daca o portiune din coroana este prea galbena se adauga violet (care este complementar lui galben) si va rezulta o nuanta de galben de concentratie mai mica, prin anularea culorii galben care incepe sa capete o tenta gri (cu o valoare mai scazuta). Daca in zona unde s-a "spalat" galbenul se cere o culoare cu tenta maronie, se va adauga aceasta nuanta.

Nuantele complementare nu sunt utile numai in diminuarea concentratiei si valorii unei nuante, ci si in accentuarea si scoaterea in evidenta a unei culori. Cand se plaseaza o nuanta complementara dupa o alta nuanta, aceasta din urma va aparea mult mai intensa. De exemplu, o linie portocalie incizala va intensifica albastrul natural din culoarea incizala.

In momentul selectionarii culorii apare un efect advers, care a fost denumit nuanta senzitiva. Dupa 5 secunde de fixare a unui dinte sau ghid de culoare ochiul se acomodeaza si devine obisnuit cu respectiva culoare. Daca privim o culoare mai mult de 5 secunde si apoi fixam o suprafata alba sau inchidem un ochi, ne apare imaginea, dar in culoarea complementara.

In momentul alegerii culorii, este util un timp de 5 secunde de uitat in alta parte, eventual pe o suprafata albastra (cum ar fi baveta pacientului), pentru a-ti readapta privirea la portiunea galben-portocaliu a spectrului care este cea mai implicata in combinarea culorilor dentare.

Metamerism - este fenomenul care poate face ca doua culori simple sa apara ca aceeasi nuanta sub o singura sursa de lumina, dar sa dea nuante diferite sub surse diferite de lumina. Culoarea poate fi pura sau poate fi o mixtura intre doua culori. De exemplu, culoarea verde poate fi verde pur sau o combinatie intre galben si albastru. Verdele pur va reflecta lumina in banda verde, dar mixtura va reflecta lumina in banda galbena si albastra simultan. Daca expunem ambele nuante la o lumina cu un spectru intreg de culori, ele vor aparea in aceeasi culoare. Daca vor fi expuse unei surse de lumina ce nu contine lumina in banda albastra, cele doua nuante vor aparea disociat, verdele adevarat va aparea verde, iar mixtura va aparea galbena, componenta albastra nefiind perceputa de ochi deoarece lumina nu contine culoarea albastra.

Tehnic metamerismul poate fi descris ca fiind "perechi de obiecte cu aceeasi infatisare intr-un mediu dat, dar avand curbe spectrale diferite". Trebuie inteles foarte bine impactul pe care il are metamerismul in procesul de selectionare al culorii.

De retinut!

Daca pacientul petrece o mare parte din timp sub o singura sursa de lumina, atunci va domina culoarea aleasa sub aceasta sursa.

Rolul culorii in modificarea perceptiei

Cunoasterea principiilor culorii si manevrarea nuantelor de pe discul de culoare cu relatiile care pot exista intre ele, poate creea iluzia unor dinti cu un aspect cat mai aproape de natural.

Nuantele inchise (cu valoare scazuta si concentratie crescuta) se pot folosi pentru a creea senzatia de ingust, scurt, masculin si varstnic. Astfel, in cazul unor spatii prea mari, care duc la un volum prea mare al restaurarilor, cu latimi mari ale dintilor se va folosi nuanta dintilor, dar cu concentratie crescuta si valoare scazuta, interdentar, la nivelul zonelor de trecere de la un dinte la altul (zone de tranzitie). La vederea din norma frontala se percepe ca latime a dintelui culoarea cu valoare crescuta, ce reflecta lumina spre ochi. Aceleasi efecte le da si textura unui dinte. Cu cat dintele este mai texturat se creeaza un joc de lumini si umbre, umbrele contureaza dintele restaurat si da acea senzatie de dinte ingust. La fel si in cazul dintilor inalti, cand se doreste a se creea senzatia de dinte mai scurt. Se foloseste nuanta mai inchisa la colet, iar incizal se mareste zona de transparenta. Dintii la care se doreste a le conferi masculinitate se folosesc nuante mai inchise, transluciditatea marginii incizale este mai scazuta, iar in masa de baza se incorporeaza linii mai inchise la culoare.

In general pacientii nu-si doresc restauratii cu dinti corespunzatori varstei. Ei vor dintii din tinerete, fapt care ne va pune in dificultate deoarece la varste inaintate acest lucru ne va da senzatia de fals. Rolul clinicianului este sa convinga pacientul de acest lucru si sa incerce restaurari dentare cat mai apropiate varstei, in care dintii sa nu fie prea stralucitori, prea albi, prea transparenti, dar sa se apropie in acelasi timp si de doleantele pacientului de a nu fi prea inchisi, prea pigmentati, prea opaci.

Nuantele deschise (valoare crescuta si concentratie scazuta) se vor folosi pentru a creea senzatia de latime, lungime, feminitate si tinerete.

Acest joc de nuante deschise sau inchise nu se foloseste numai in cosmetizarea dintilor, ci si in estetica faciala si in moda: culorile inchise micsoreaza, iar cele deschise maresc.

Alegerea culorii

Aceasta etapa implica interventia practicianului - care determina culoarea dintelui si a protezistului - care trebuie sa o reproduca. Acest exercitiu este deosebit de dificil datorita numerosilor factori de care trebuie sa tinem cont pentru a asigura reusita estetica.

Diferentele de nuanta sunt singurele pe care majoritatea oamenilor le pot recunoaste cu un grad mare de acuratete. Diferentele de luminozitate si de saturatie sunt de multe ori amestecate. Transmiterea tehnicianului a unei afirmatii de genul "culoarea este prea gri" nu face decat sa-l induca in eroare deoarece poate sa insemne, fie ca luminozitatea este prea scazuta, fie culoarea nu este destul de saturata. Prima situatie defineste calitatea "griu-lui", iar a doua defineste cantitatea de "gri".

Prima selectie pe care a facut-o marinarul a fost in functie de nuanta, ceea ce arata ca NUANTA este cel mai usor de recunoscut. Exista posibilitatea confuziei luminozitatii cu saturatia. Mecanismul de selectie care ofera un punct de plecare in evaluarea diferentelor de culoare este utilizat de artisti de foarte mult timp si consta in tinerea ochilor intredeschisi. Aceasta tehnica ajuta la eliminarea confuziei intre nuanta si luminozitate si la perceperea diferentelor de luminozitate.

Desi luminozitatea ar putea fi aleasa bine, diferentele de nuanta si saturatie nu ar permite o potrivire corecta a culorii. Mijirea ochilor ofera un punct de plecare aplicabil in clinica.

Perceptia luminozitatii se face cu ajutorul celulelor cu bastonase, iar cea a nuantei si saturatiei cu ajutorul celulelor cu conuri. Deoarece omul are mai multe celule cu bastonase decat cu conuri, va observa mai usor diferentele de luminozitate. Judecarea culorilor este subiectiva, deci importanta nuantelor, luminozitatii si a saturatiei este relativa.

Autoritatile in domeniul alegerii culorii afirma ca detectarea diferentelor de nuanta este cea mai rapida si cea a diferentelor de luminozitate cea mai dificila. Tot ei pornesc de la ideea ca diferentele de luminozitate sunt cele mai importante, iar cele de nuanta mai putin importante. Aceasta idee este impartasita si de BRUCE CLARK.

Poate ca diferentele de nuanta sunt mai usor observabile, dar o mica nepotrivire de luminozitate are efecte mult mai vizibile decat o nepotrivire de nuanta.

S-au efectuat numeroase studii pentru a stabili un spatiu coloristic pentru dintii umani. MILLER a combinat aceste studii reusind sa faca cea mai buna reprezentare a spatiului coloristic a dintilor umani . Un ghid coloristic bun ar trebui sa aiba o distributie ordonata si egala de tab-uri in spatiu. Aceasta conditie nu este indeplinita de studiile spectrofotometrice ale ghidurilor de culori aflate la dispozitia noastra. Majoritatea acestor ghiduri prezinta relatii intamplatoare si ilogice intre tab-uri cu distributie inadecvata, spre deosebire de sistemul MUNSELL in care pozitia in spatiu indica relatia dintre culori.

GHIDUL NUANTELOR DENTARE

Deficientele ghidurilor actuale fac dificila determinarea logica si cu acuratete a tab-ului cel mai apropiat de culoarea dintelui natural. Structurarea ilogica a acestor ghiduri face critica intelegerea 3D a culorii. Utilizatorul trebuie sa suplineasca logica, in lipsa unor ghiduri adecvate.

Un ghid tiparit nu este util in clinica deoarece smaltul si hartia nu au calitati identice. Alte motive sunt transluciditatea si metamerismul.

S-a demonstrat ca un ghid cu multe taburi ingreuneaza alegerea culorii. In realitate distributia logica si limitele corecte ar facilita selectarea culorii. Poate fi utilizata urmatoarea procedura:

1. Determinarea luminozitatii (mijiti ochii). Se va reduce numarul de tab-uri.

2. Determinarea saturatiei (ramaneti cu cate un tab din fiecare nuanta).

3. Determinarea nuantei corecte.

4. Analizarea diferentelor remanente dintre dinte si tab. Se observa daca exista un tab mai apropiat decat cel ales.

SELECTIA NUANTELOR

Este putin probabil ca folosind ghidurile actuale sa poti gasi culoarea potrivita.

Este foarte adevarat ca o restaurare cu luminozitate mai mica este mai putin observabila decat una mai stralucitoare decat dintii restanti. Ne putem intalni cu urmatoarele situatii:

- restaurarea sa aiba luminozitate scazuta, lucru care ne este favorabil deoarece nu sare in evidenta (mult mai greu se urmareste luminozitatea dupa terminarea restaurarii).

- restaurarea poate fi luminoasa, scotand-o in evidenta foarte mult. Acest lucru se rezolva foarte usor intrinsec (la fabricare) sau extrinsec (colorare de suprafata). Colorantii de suprafata blocheaza o parte din spectrul benzii (al nuantei) rezultand un dinte mai putin stralucitor.

- saturatie scazuta. Se poate creste saturatia cu modificatori de portelan intrinseci sau cu coloranti de suprafata mult mai colorati (mai saturati).

- saturatie crescuta. Foarte greu se poate scadea saturatia dupa terminarea restauratiei.

Ca regula de selectare a nuantei este alegerea celei mai apropiate nuante posibile, dar cu o luminozitate mai mare si o saturatie mai mica. Daca nuanta se potriveste foarte bine (nu mai necesita modificari ulterioare) se prefera o nuanta mai putin luminoasa ce va fi mai putin remarcata.

Daca nuanta dintelui natural corespunde tab-ului din al doilea rand, ar trebui ales orice tab din stanga de pe aceeasi linie. Nu sunt bune tab-urile din dreapta, fie ele deasupra sau dedesubtul acestei linii. Este usor sa modifici tab-ul din extremitatea stanga din primul rand, astfel incat sa se potriveasca tab-ului din mijlocul celui de-al doilea rand, dar aproape imposibil sa modifici tab-ul din extremitatea dreapta din al doilea rand si la fel pentru cel din al treilea rand. Chiar si tab-ul de sub tab-ul dinte este foarte greu de modificat.

ATENTIE: Alegeti o nuanta care poate fi modificata prin scaderea luminozitatii si cresterea saturatiei.

COMUNICAREA CULORII

Se poate vorbi despre o comunicare atunci cand si stomatologul si tehnicianul inteleg principiile culorilor.

Daca tehnicianul este in acelasi loc cu stomatologul, poate consulta pacientul impreuna cu acesta.

Daca se afla la departare trebuie aplicate alte metode.

1. GHIDUL NUANTELOR MODIFICATE.

Cand un dinte este destul de asemanator cu un anumit tab, dar nu este perfect, acele variatii pot fi comunicate folosind un ghid de nuante fara glazura si un set de coloranti de suprafata. Glazura se poate indeparta cu particule abrazive de oxid de aluminiu sau cu discuri de polizat. Pigmentul poate fi aplicat, indepartat sau modificat pana la obtinerea efectului dorit. Se plaseaza apoi intr-un flacon pentru a nu se murdari, urmand sa fie trimise la tehnician cu un bilet in care se descrie ce coloranti s au folosit si efectul dorit.

2. GHIDUL NUANTELOR DE COMANDA.

Fabricarea unui astfel de ghid cu o gama larga de nuante este foarte utila. Desi consuma mult timp, el ofera o reprezentare mai realista a ceea ce se poate face. Fiind facut din acelasi material ca restaurarea finala, se reduce metamerismul.

Ghidurile de comanda ar trebui sa contina taburi pentru restaurari metalo-ceramice, sa aiba grosime la fel ca in realitate si sa aiba texturi si luciu diferite.

3. SCHITE DE CULOARE

Cu un set de creioane colorate sau markere foarte subtiri ar trebui schitate zonele de culoare si variatiile de transluciditate. Aceste schite nu trebuie sa fie artistice, ci sa defineasca ariile de tranzitie dintre nuante, relativa transluciditate si transparenta si culorile caracteristice. Uneori, cand incerci sa privesti culoarea dintelui mai atent pentru a o putea descrie in amanunt, perceptia se imbunatateste.

4. FOTOGRAFIA SI COMUNICAREA.

Una dintre cele mai bune metode de comunicare a culorii la distanta este fotografia color. Cele mai bune sunt diapozitivele. Exista riscul de distorsiuni ale culorii. Se crede ca cel mai apropiat de ideal ar fi fotografierea tab-ului alaturi de dinte .

Fotografia ne ofera informatii asupra transluciditatii relative, a opacitatii, a zonelor de culoare si a variatiilor incizale. Aceasta metoda este cea mai buna.

Camera intraorala este si ea de ajutor, iar daca exista o imprimanta se poate printa imaginea sau trimite direct pe calculatorul tehnicianului.

In orice caz, medicul si tehnicianul trebuie sa formeze o echipa care sa doreasca o calitate ridicata a lucrarii si sa poata invata unul de la celalalt.

MEDIUL DE SELECTARE A CULORII

Potrivirea ceramicii sau al altor materiale restaurative cu culoarea dintilor naturali depinde de multi factori. Ghidurile de nuanta sunt realizate de multe ori pentru alte materiale decat cele folosite de medici. Portelanuri diferite pot avea aceeasi denumire de nuanta. Ghidurile in sine pot diferi de la o sarja la alta. Ghidurile sunt mai groase decat cantitatea de material ce va fi folosita pentru o coroana. Problema este mult mai complicata, deoarece culoarea este rezultatul interferentei absorbtiei si reflexiei diferitelor lungimi de unda luminoase.

Desi stomatologii nu sunt fizicieni, este foarte important sa stie ca formule spectrale diferite pot creea acelasi efect pe retina. Trebuie sa cunoasca si sa inteleaga foarte bine fenomenul de METAMERISM; ghidurile de culoare, dintii si materialul restaurativ sunt din materiale diferite si au curbe spectrale diferite. De aceea este foarte important mediul in care se face alegerea culorii.

Pacientii trebuie lamuriti ca, desi dintele arata bine intr-o anumita lumina, s-ar putea sa nu arate la fel in alte conditii. Cu cat numarul de dinti este mai mare, problemele sunt mai mici. De retinut ca metamerismul complica combinarea culorilor restauratiei, deoarece nu intotdeauna lumina din cabinet se potriveste cu cea de la locul de munca al pacientului. De aceea, pentru a ne apropia cat mai mult de culoarea potrivita este bine sa folosim trei surse de lumina: lumina zilei de la fereastra, lumina de la aparat si lumina alba rece fluorescenta. Multi practicieni prefera lampile fluorescente cu lumina corectata, care se apropie foarte mult de lumina naturala, dar trebuie sa aiba si o camera luminata cu lumina alba rece fluorescenta, pentru a putea controla amestecul de umbre.

Problema luminii devine importanta cand ne confruntam cu metamerismul. Pentru a obtine toate culorile pe care dintele le poate reflecta este nevoie de o lumina cu intreg spectrul de lungimi de unda. "Standardul" este lumina de la miezul zilei vara, intr-o zi fara nori. Acest lucru este practic imposibil. Lumina zilei variaza de dimineata pana seara, in functie de nori, de poluare, si de suprafetele reflectatoare prezente.

Multi autori recomanda lumina fluorescenta. Factorul cheie este numit "INDEX DE REDARE A CULORII" si este standard pentru lumina. Orice sursa cu indexul peste 90 este ideala. Lumina standard are o "temperatura a culorii"de 5500K. Aceste doua standarde vor asigura o buna potrivire a culorilor, indiferent de marca produsului. Cand dintii sunt vazuti in lumina ce contine unde ultraviolete (lumina zilei), ei apar albastru fluorescent. Aceasta fluorescenta albastra actioneaza ca agent de albire, datorita principiilor culorilor aditive. Lumina albastra emisa de fluorescenta neutralizeaza o parte din galben si face ca dintele sa apara mai alb. De aceea, sursa de lumina ar trebui sa contina unde aproape de spectrul ultraviolet.

In alegerea culorii trebuie sa tinem cont de fenomenul de obisnuire al ochiului cu o anumita culoare. De aceea, medicul va privi dintele si culoarea nu mai mult de 5-10sec., dupa care 5sec. se va odihni privind o suprafata verde sau albastra (de exemplu baveta pacientului).

Dintii trebuie umeziti. Cand dintii sunt uscati tind sa para mai albi si mai opaci. De aceea alegerea nuantei trebuie facuta la inceputul sedintei, nu la sfarsit.

Nuanta finala din gura trebuie controlata cu pacientul in actiune dinamica deoarece in timpul vorbirii este influentata reflexia luminii de pe suprafata dintelui.

MODIFICAREA NUANTEI

Modificarea nuantei piesei protetice poate fi facuta chiar si de medic daca prezinta in cabinet coloranti pentru ceramica, pensule de samur de inalta calitate (numerele 4-0 si 1), o suprafata de ceramica sau sticla pentru preparare si un cuptor pentru arderea lucrarilor din ceramica. Este bun orice cuptor, deoarece glazurarea nu are nevoie de vacuum, dar ar trebui sa aiba un control automat al temperaturii, care sa semnaleze atingerea valorii dorite.

Fuzionarea ceramicii este rezultatul timpului si al temperaturii, deci lucrarea poate fi adusa la o temperatura mai inalta mai repede sau la o temperatura mai joasa tinuta mai mult timp.

Colorantii sau pigmentii sunt oxizi metalici a unei baze modificate de ceramica. Marca ceramicii sau a colorantilor este foarte putin importanta. Majoritatea chiturilor de coloranti au o gama de culori mai larga decat ar fi necesara. Cele mai utile culori sunt: portocaliu, galben, violet, gri, maro de diferite nuante si concentratii si nuante de alb cu diferite transluciditati.

Violetul neutralizeaza nuanta de baza, reduce saturatia si da o senzatie de mai putina luminozitate (mai gri). Treimea incizala va aparea mai translucida.

Maroul impreuna cu nuanta de baza, va scadea luminozitatea si va creste saturatia in portiunea cervicala.

Galbenul si Portocaliul ajuta la modificarea nuantei.

Albul, Griul, Portocaliul si Maroul pot fi utilizate in caracterizare.

Transluciditatea este un factor important al reproducerii danturii umane. Medicul ar trebui sa inteleaga procesul de fabricare al ceramicii pentru a comunica transluciditatea si amestecul incizal cu succes. Irizatia trebuie si ea luata in calcul si cei mai multi fabricanti au portelanuri irizate incizal. Desenele care descriu stratificarea nuantelor incizal sunt foarte utile tehnicianului. Nu este suficienta numai vederea din fata, ci trebuie si o sectiune vestibulo-orala pentru a descrie grosimea straturilor in parte. De asemenea trebuie inregistrate zonele hipercromatice.

Se spera ca tehnologia electrotehnica pentru aplicatii dentare va furniza solutii pentru multe probleme ce apar in alegerea si potrivirea culorilor.

Una din solutii este SPECTROFOTOMETRUL. Este un aparat ce masoara reflexia luminii atunci cand aceasta intalneste un corp. Selectarea nuantei ar fi obiectiva daca am cunoaste calitatea spectrala a unui dinte si a materialului restaurativ. ISHIKAWA-NAGAI si colaboratorii de la Universitatea Iwate au creat un sistem de detectie a nuantei si formula necesara portelanului adecvat citirilor spectrofotometrice.

Stiinta culorilor este solutia pentru problema selectarii - potrivirii de nuanta. Observatorul uman este singurul in masura sa decida ce este estetic si cel care trebuie satisfacut in ultima instanta.

Transmiterea impresiei optice prin intermediul sistemului CAD/CAM va schimba modul de practicare a stomatologiei. Sunt necesare insa sisteme de detectie a nuantei standardizate.

Pe masura ce echipamentul si metodele de practicare a stomatologiei se schimba, alegerea culorii va deveni obiectiva si va intra in practica de rutina a cabinetelor.

Concluzii

- Culoarea dintilor variaza in functie de varsta, sex, personalitate, pozitia pe arcada si cadrul facial (sa se armonizeze cu pigmentul pielii si al ochilor).

- Sistemul color dentar are trei parametrii: nuanta, concentratia si valoarea.

- Relatia care exista intre culorile de pe discul de culori ne sunt utile in determinarea culorii unui dinte, in redarea culorii unei restauratii, precum si in controlul stralucirii si intensitatii unei nuante.

- Metamerismul este teoria ce sta la baza principiului de alegere a culorii dintilor.

- Opacitatea creeaza senzatia de dinte "mort". Evitarea crearii de dinti opaci sta in prepararea suficienta a dintelui pentru a oferi grosimea necesara ceramicii.

- Transluciditatea determina naturaletea sau artificialul unei restauratii dentare.

- Folosirea pigmentilor albi si gri confera restauratiei opacitate si nu translucenta, adancime, asa cum ar fi de dorit. Daca vrem sa micsoram stralucirea unei restauratii este preferabil sa adaugam o culoare complementara - care imbunatateste translucenta, decat sa pictam cu gri - care va da o senzatie falsa de opac.

- Alegerea culorii este preferabil sa se faca sub trei surse diferite de lumina, predominand culoarea aleasa sub sursa de lumina in care pacientul isi petrece cea mai mare parte din timp.