SUBSISTEMUL UMAN

SUBSISTEMUL UMAN

In cadrul sistemului om - masina - mediu, factorul uman trebuie privit sub aspect fiziologic, psihic, social, economic etc. Mentinerea echilibrului se traduce prin pastrarea sanatatii si deci a capacitatii de munca, a conditiei umane a muncii, masurabile prin productivitatea muncii.

A. OMUL CA UN TOT UNITAR FIZIOLOGIC

1. Organe, aparate, sisteme

Corpul omenesc este alcatuit din celule, tesuturi, organe, aparate sau sisteme.

Celula este elementul morfo-fiziologic si genetic al tuturor organismelor. Ele intra mai departe in alcatuirea tesuturilor.

Prin tesut intelegem o grupare de celule care prezinta aceeasi diferentiere morfologica si structurala si aceeasi specializare functionala. Fiecare tesut indeplineste o anumita functie in organism. Dar, un tesut nu functioneaza niciodata izolat, ci numai in legatura cu alte tesuturi. Prin gruparea tesuturilor si functionarea lor impreuna, se formeaza organele. Deci organele sunt grupari de tesuturi care s-au diferentiat pentru indeplinirea anumitor functii in organism ca de exemplu: inima, ficatul, plamanii etc.

Un organ indeplineste o anumita functie, dar nici un organ nu poate functiona izolat, ci in corelatie cu alte organe, contribuind la indeplinirea unor functii fundamentale. O astfel de grupare de organe formeaza un sistem sau un aparat.

Termenul de sistem se foloseste pentru gruparea de organe in care predomina un anumit tesut, de exemplu; sistemul osos (tesut osos), sistemul muscular (tesutul muscular), sistemul nervos (tesutul nervos).

Termenul de aparat se intrebuinteaza in cazul cand in ansamblul organelor respective nu predomina un tesut, ca de exemplu, aparatul locomotor (format din oase, muschi, articulatii).

Toate aceste organe, aparate sau sisteme functioneaza coordonat, coordonare care permite indeplinirea anumitor functii fundamentale ale organismului, cu un anumit ritm si cu o anumita intensitate.

Coordonarea functionala (a organelor in cadrul sistemelor si aparatelor) este asigurata pe doua cai: pe cale umorala si pe cale nervoasa. Coordonarea umorala

se realizeaza cu ajutorul mediilor interne.   Fiecare organ, in timpul functionarii, produce anumite substante, pe care la varsa in sange, limfa sau lichidul interstitial, care le transporta la organe, influentandu-le functionarea. Ca exemplu, putem da hormonii produsi de glandele cu secretie interna. Coordonarea nervoasa se realizeaza prin intermediul sistemului nervos, care prin intermediul nervilor senzitivi primeste informatii din mediul intern si extern. Apoi, sistemul nervos trimite impulsuri, in urma carora apare o anumita ordine si un nivel dat de functionare ale organelor si sistemelor.

Coordonarea nervoasa se efectueaza in mod reflex si se numeste coordonare reflexa.

Coordonarea reflexa poate fi neconditionata sau conditionata. Prima este innascuta si este coordonarea pe care organismul o are din momentul nasterii. Cea conditionata este dobandita de organism in timpul vietii.

2. Elementele de orientare ale corpului omenesc

Pentru a indica pozitia unei parti a corpului omenesc (construit pe principiul simetriei bilaterale si fiind un corp tridimensional) fata de celelalte parti sau fata de corpul intreg, ne folosim de elemente de orientare care sunt axe, planuri, puncte de orientare si centre de greutate. 

a ) Axele de orientare sunt: axa longitudinala, sagitala si transversala. Axa longitudinala este dreapta care uneste crestetul capului (vertexul) cu centrul poligonului de sustinere format din suprafata talpilor, cu calcaiele lipite. Ea nu este axa de simetrie. Axa sagitala este axa grosimii corpului. Ea trece prin centrul de greutate al corpului, care este localizat la nivelul celei de-a doua vertebre lombare. Axa transversala corespunde latimii corpului si trece tot prin centrul de greutate (fig. 2).

Axele i planele de orientare ale corpului omenesc

b) Planuri de orientare. Prin doua axe ale corpului trece un plan. Astfel se formeaza frontal, sagital si transversal. Planul frontal este paralel cu fruntea si imparte corpul in doua jumatati: anterioara si posterioara. Nu este plan de simetrie si este determinat de axele longitudinale si transversale. Planul sagital este un plan vertical, care trece prin axa longitudinala si sagitala. Este un plan de simetrie si imparte corpul in doua parti (dreapta si stanga). Planul transversal sau orizontal trece prin axa sagitala si axa transversala perpendicular pe planele frontal si sagital, imparte corpul in doua par i nesimetrice: superioara si inferioara.

c) Punctele de orientare. Pentru stabilirea pozitiei unei parti, se folosesc punctele de orientare care raporteaza partea fata de planuri si axe. Punctele situate pe axa longitudinala sunt raportate unele fata de altele, cu termenii de superior si inferior. Exceptie fac punctele situate la nivelul membrelor pentru care se utilizeaza termenii de proximal (pentru puncte apropiate de radacina membrului) si distal (pentru  punctele indepartate de radacina membrului).

Punctele situate pe axa sagitala se indica cu termenii anterior si posterior, in functie de pozitia fata de planul frontal. Pentru punctele de la nivelul mainii se utilizeaza termenii de palmar (pentru anterior) si dorsal (pentru posterior), iar la nivelul piciorului termenii de dorsal (pentru anterior, respectiv pentru fata superioara a piciorului) si plantar (pentru posterior, respectiv pentru fata interioara a piciorului).

Pentru desemnarea profunzimii anatomice se utilizeaza termenii de superficial si profund.

a)          Centrul de greutate al corpului uman este localizat la nivelul celei de a doua vertebre lombare.

3. Par ile i regiunile corpului

Corpul omenesc este alcatuit din urmatoarele parti: cap, gat, trunchi, membre superioare si membre inferioare.

a)      Capul este segmentul superior al corpului. El are o forma aproximativ sferica, prezentand punctul cel mai ridicat al corpului, care se numeste crestetul capului. Este format din craniu, in care este adapostit encefalul, si fata, in care sunt cuprinse: cavitatea bucala, cavitatea nazala si cavitatile orbitale, care adapostesc organele de simt.

b)      Gatul are o regiune denumita cervix (ceafa) si gatul prqpriu-zis.

c)    Trunchiul este portiunea cea mai dezvoltata a corpului. El se subdivide in: torace, abdomen, bazin (pelvis).
Aceste segmente adapostesc cavitatile: toracica, abdominala si pelviana, in care se afla organele viscerale.

d)   Membrele sunt parti ale corpului care se leaga de trunchi. Ele sunt superioare si inferioare. Membrul superior este alcatuit din: brat (partea dintre umar si cot), antebrat (partea dintre cot si mana) si mana propriu-zisa. Membrul inferior este alcatuit din: coapsa (partea cuprinsa intre sold si genunchi), gamba (partea dintre genunchi si picior) si picior. Membrele in intregime, ca si segmentele lor, executa in procesul muncii anumite miscari de: flexie, extensie, adductie, abductie, pronatie si supinatie.

Flexia este miscarea prin care doua segmente ale unui membru se apropie intre ele: de exemplu: apropierea antebratului de brat, strangerea pumnului, apropierea gambei de coapsa.

Extensia este miscarea prin care doua segmente se indeparteaza unul de altul, de exemplu: indepartarea antebratului de brat, indepartarea gambei de coapsa, deschiderea pumnului.

Adductia este miscarea prin care un membru sau segment al membrului se apropie de planul sagital median, de exemplu aducerea bratului langa corp, apropierea membrelor inferioare.

Abductia este miscarea prin care membrul sau un segment se departeaza de planul sagital median, de exemplu: indepartarea bratului de corp.

Prona ia este miscarea de rotatie prin care mana si antebratul se rotesc in asa fel incat degetul mare se apropie de planul sagital median. In cazul cand antebratul este in flexie, pronatia aduce mana cu fata volara (palma) in jos.

Supinatia este miscarea de rotatie prin care mana si antebratul, care se gasesc in pronatie, sunt aduse in pozitia initiala. In cazul cand antebratul se gaseste in flexie, supinatia aduce mana cu fata volara in sus.

Toti acesti termeni ne vor ajuta in studiul miscarilor corpului omenesc in timpul muncii.