Sindromul hiperglicemic

Sindromul hiperglicemic

Sindromul hiperglicemic este caracterizat de un nivel al glucozei sanguine care depaseste 150-170 mg/dl.

Acest sindrom poate fi cauzat de:

-aport alimentar crescut (hiperfagie)

-stres, emotii puternice;

-ortosimpaticotonie;

-leziuni la nivelul sistemului nervos central (hipotalamus, planseul ventriculului IV), care afecteaza functional centrii parasimpatici;

-prezenta in exces a hormonilor hiperglicemianti (glucagonul, catecolaminele, TSH, hormonii tiroidieni iodati (tiroxina), ACTH, hormonii sexuali);

-deficit de insulina;

-toxine, precum aloxanul (induce necroza celulelor b pancreatice), micotoxine, medicamente etc.

-factori genetici

virusuri ce tropism pancreatic

-gestatie.

Sindromul hiperglicemic constituie axul patogenic al bolii denumite diabet zaharat, entitate morbida descrisa si la carnivorele domestice . Din pleiada factorilor generatori de glicemie, enumerati mai sus, in generarea diabetului zaharat se implica:

-factori genetici, constituiti din gene care:

-confera predispozitie la distrugerea autoimuna a celulelor b pancreatice secretoare de insulina[2];

-gene raspunzatoare de sinteza defectuoasa a insulinei si a receptorilor insulinici de la nivel tisular;

virusuri ce tropism pancreatic, care pot produce alterari ale celulelor b pancreatice[3];

-distrugeri tisulare, cuprinzand si insulele Langerhans, urmare a unor inlamatii (pancreatite) sau degenerescente pancreatice;

-hiperadrenocorticism, conjunctura patologica care induce un nivel crescut al hormonilor glucocrticoizi (hiperglicemianti);

-tratamente cronice cu hormoni glucocorticoizi sau progesteron;

-conjuncturi patologice centrate pe tulburari ale metabolismului lipidelor si obezitate, situatii cand scade capacitatea celulelor adipoase (hipertrofiate) de a capta glucoza, fapt care conduce la hiperglicemie, initial compensata prin producere intensa de insulina[4], apoi decompensata, prin :

-diminuarea numarului de receptori tisulari pentru insulina[5] (rezistenta tisulara la insulina)

-epuizarea functionala a pancreasului endocrin si hipoinsulinism[6];

-gestatie, in conditiile prevalentei hormonilor hiperglicemianti in detrimentul functional al insulinei.

Patogenia diabetului zaharat se sprijina pe afectarea functionala a insulinei. Celulele insulinodependente (tesut adipos, muscular, hepatic etc.) prezinta la nivel membranar receptori specifici pentru insulina. Dupa fixarea insulinei la receptorii specifici, au loc doua evenimente:

-activarea:

-mesagerului secund GMPc[7], care induce activarea enzimelor implicate in sinteza glicogenului, lipidelor si proteinelor ;

-inhibarea mesagerului secund AMPc[9], fapt care inhiba enzimele dependente de acest mesager si responsabile de declansarea lipolizei si glicogenolizei;

-endocitarea complexului insulina-receptor si destructurarea acestuia urmata de reciclarea receptorului specific.

Efectele insulinei se concretizeaza:

-la nivelul metabolismului glucidelor, prin inducerea hipoglicemiei, in urma:

-stimularii importului de glucoza, la nivelul tesuturilor insulinodependente ;

-stimularii consumului intracelular de glucoza ;

-stimularii glicogenezei, la nivel muscular ;

-inhibarii glicogenolizei, la nivel miscular ;

-inhibarii gluconeogenezei, la nivel hepatic ;

-la nivelul metabolismului lipidelor:

-stimularea sintezei de acizi grasi ;

-stimuleaza sinteza trigliceridelor ;

-stimularea sintezei de colesterol ;

-inhiba lipoliza ;

-inhiba metabolizarea oxidativa a AG, la nivel hepatic ;

-stimuleaza formarea de lipoproteine, la nivel heptic;

-la nivelul metabolismului proteinelor:

-stimularea proteosintezei ;

-inhiba catabolismul proteinelor .

Din punct de vedere al eficacitatii tratamentului cu insulina, diabetul zaharat poate fi:

-de tip I (insulinodependent), care este indus de:

-factori genetici si virali, inductori ai unui mecanism patogenic autoimun;

-distrugeri tisulare ale insulelor Langerhans (pancreatite sau degenerescente pancreatice);

-de tip II (insulinoindependent), care este indus de factori genetici, fara sa implice mecanisme autoimune si este asociat obezitatii si unui metabolism lipidic viciat.

Din punct de vedere al etiologiei, diabetul zaharat poate fi:

-gestational;

-toxic (aloxan);

-medicamentos (hormoni glucocorticoizi);

-hormonal (hiperadrenocorticism);

-viral;

-autoimun;

-inflamator;

-genetic.

Sindromul hiperglicemic si diabetul zaharat sunt insotite intotdeauna de:

-glicozurie, prin depasirea pragului renal al glucozei, fapt care induce pierderea prin urina a acesteia;

-poliurie, fapt indus de prezenta in urina a glucozei, amplificatoare a presiunii osmotice a urinei si implicit a volumului acesteia, prin atragerea apei;

-polidipsie, consecinta fireasca a poliuriei si a spolierii hidrice consecutive[22];

-polifagie, consecinta a diminuarii importului de glucoza la nivelul neuronilor din centrii ventro-laterali ai hipotalamusul[23] (centrul foamei);

-intensificarea lipolizei (urmare a diminuarii aportului energetic furnizat de glucoza)

-hiperlipemie (nivel sanguin crescut al lipidelor);

-cetonemie[24], respectiv cresterea nivelului sanguin al corpilor cetonici (acid acetoacetic, acid b-hidroxibutiric si acetona), indicator al unei metabolizari lipidice intense, pe fondul unui deficit de metabolizare celulara a glucozei[25], cetozurie (cetoza);

-acidoza metabolica, consecinta a cetonemiei:

-initial compensata[27];

-apoi decompensata, situatie cand se instituie coma cetoacidotica (la un pH < 7,2), care se manifesta prin:

-deprimarea functionala a pompelor ionice de Na⁺/K⁺;

-alterarea potentialului de repaus membranar;

-tulburari nervoase;

-deprimarea cotractilitatii cardiace;

-scaderea debitului cardiac;

-scaderea tensiunii arteriale;

-vasodilatatie periferica.

La instalarea comei, in fazele decompensate ale acidozei metabolice, participa si:

-deshidratarea masiva, urmare a poliuriei, care amplifica suferinta cerebrala ;

-pierderea masiva de K⁺, care induce suferinta cerebrala si aritmii cardiace si constituind o urmare a:

-deficientelor functionale ale pompelor ionice de Na⁺/K⁺;

-poliuriei si hiperaldosteronismului secundar[29];

-sechestrarea Na⁺ intracelular, urmare a deficientelor functionale ale pompelor ionice de Na⁺/K⁺.

Evolutia diabetului zaharat conduce la manifestarea unor complicatii cronice, precum:

-macroangiopatia diabetica (afectarea vaselor de calidru mare si mijlociu, in special a arterelor), prin urmatorul mecanism:

-hiperlipemie (LDL, VLDL si chilomicroni);

-hipercolesterolemie;

-incarcarea cu colesterol a membranelor celulelor endoteliale, fapt care confera rigiditate acestor structuri si predispozitia la microleziuni, sub actiunea unor factori mecanici (de flux sanguin);

-producerea de microleziuni;

-retractia celulelor endoteliale si cresterea permeabilitatii endoteliului vascular;

-transferul, in spatiul interstitial a LDL (bogate in colesterol);

-activarea macrofagelor tisulare, cu eliberarea de citokine[30] si factori de crestere, care determina hipertrofia tunicii musculare vasculare;

-diminuarea lumenului vascular si ischemie (cardiopatie ischemica, nefroangioscleroza si ischemie periferica);

-amplificarea rigiditatii vasculare si cresterea tensiunii arteriale;

-favorizarea proceselor de agregare trombocitara (microtrombusuri);

-se accentueaza procesele inflamatorii perivasculare;

-glicozilarea proteinelor (colagenului) din peretele vascular ;

-rigidizarea colagenului si a peretelui vascular;

procesul de glicozilare se asociaza cu reactii de oxidare (induse de eliberarea de radicali liberi ai oxigenului), glicoxidare;

-glicozilarea LDL subendotelial, care induc un efect chemotactic, proinflamator si trombogenic;

-metabolizarea glucozei pe cai insulinoindependente:

-calea poliol, care conduce la producerea si acumularea a doi alcooli policiclici: sorbitol si fructozo-1-P, in celulele din pèretii vaselor mari, celulele tecii Schwann si cele ale cristalinului[32];

-calea acidului glicuronic, care conduce la acumularea excesiva de mucopolizaharide in peretele vascular, diminuarea lumenului acestora si amplificarea rigiditatii vasculare;

-microangiopatia diabetica (afectarea vaselor de calidru mare si mijlociu, in special a arterelor), prin urmatorul mecanism:

metabolizarea glucozei pe calea acidului glicuronic, care conduce la acumularea excesiva de mucopolizaharide in peretele vascular, diminuarea lumenului acestora, amplificarea rigiditatii vasculare si predispunerea acestora la microleziuni, tromboze, obstructii si necroze;

-glicozilarea proteinelor (colagenului) din peretele vascular (amplificarea rigiditatii);

-glicozilarea hemoglobinei, fapt care conduce la cresterea afinitatii pentru oxigen si hipoxie tisulara.

stimularea glicolizei anaerobe in tesuturile insulinoindependente, fapt care conduce la cresterea productiei de acid lactic si diminuarea pH-ului;

-cresterea permeabilitatii capilare si extravazarea hidrica

-amplificarea vascozitatii sangelui ;

-scaderea vitezei de circulatie a sangelui

-staza capilara, care induce hipoxie, leziuni endoteliale, tromboza si necroza.

Manifestarile microangiopatiei diabetice sunt:

-retinopatie diabetica (orbire);

-glomeruloscleroza diabetica (insuficienta renala) ;

-afectarea arteriolelor aferente glomerurilor renali si stimularea sistemului Renina-Angiotensina-Aldosteron, care amplifica retinerea Na⁺ si apei, fapt care conduce la hipertensiune arteriala ;

-neuropatia diabetica somatica si vegetativa ;

-tahicardie;

-hipotensiune ortostatica(afectarea baroreceptorilor);

-staza gastrica si intestinala (varsaturi);

- scaderea motilitatii vezicale (sataza urinara), fapt care favorizeaza infectiile urinare;

-scaderea secretiei sudoripare (xerodermie, fisuri tegumentare, infectii).