Spondiloza dorso-lombara (dorsolombartroza) - Generalitati - definitie, clasificare, date epidemiologice

Generalitati - definitie, clasificare, date epidemiologice

Spondiloza dorso-lombara (dorsolombartroza), reprezinta localizarea procesului degenerativ sau a unei anomalii de dezvoltare la nivelul coloanei dorsale si lombare, atat in sectorul discosomatic cat si interapofizar; pot exista si la acest nivel manifestari de osteofitoza difuza.

Este localizata frecvent la nivelul articulatiilor diartrodiale, mobile care prezinta cartilajul articular ca un element important al articulatiei.

Evolueaza in final spre impotenta functionala articulara.

Este cea mai frecventa suferinta reumatica, incidenta ei crescand cu varsta, femeile intre 40-60 de ani fiind mai des afectate decat barbatii.

Spondiloza dorso-lombara face parte din reumatismul cronic degenerativ, bolnavii afectati de aceasta boala nu se mai vindeca doar se incearca o stabilizare a starii lor de sanatate,

Artroza interapofizara dorso-lombara poate avea un rasunet clinic important datorita vecinatatii unui element anatomic important, radacina nervoasa, de aici frecventa nevralgiilor determinate de artroza interapofizara.

Prezenta unor simptome suparatoare la un bolnav cu spondiloza poate tine de o alta leziune concomitenta sau de asa zisa decompensare vertebrala: insuficienta musculaturii dorso-lombare la care se poate adauga un grad mai mare sau mai mic de osteoporoza.

Etiopatogenie - cauze, mecanisme, anatomie patologica

Cauza principala a durerii rezida in modificarile degenerative ale articulatiilor si discurilor, cu afectarea structurilor anatomice inervate ale rahisului dorso-lombar (ligamente, periost, musculatura, vase sanguine, radacini nervoase, sinoviala articulatiilor interapofizare posterioare).

O pondere mai mare in etiologie o au:

tulburarile de statica rahidiana (pozitii gresite in munca profesionala)

traumatisme vertebrale majore sau minore (micro-traumatismele)

solicitarile sportive de performanta

boala Scheuermann (spondiloza juvenila, la copii sub 10 ani si care evolueaza spre scolioza si cifoza)

anomalii congenitale (sindromul Forestier - Rotes, caracterizat printr-o osteofitoza giganta si formarea de punti osoase, realizand un adevarat "bloc vertebral")

varsta inaintata

obezitatea

Procesul de uzura la nivelul coloanei vertebrale afecteaza atat discul intervertebral, determinand o discartroza sau artroza meniscosomatica cat si articulatia interapofizara producand o artroza posterioara.

Discartroza prezinta unele particularitati :

- discul intervertebral incepe sa prezinte unele semne de uzura la nivelul inelului fibros care se fisureaza ca urmare a leziunilor degenerative si sub influenta traumatismelor si solicitarilor zilnice iar nucleul pulpos se deshidrateaza, se altereaza, se turteste si tinde sa migreze prin fisurile inelului fibros:

- discul diminua in inaltime:

- materialul discal se poate deplasa inainte sau inapoi impingand ligamentul longitudinal sau posterior.

Nucleul pulpos poate strabate si platoul cartilaginos, facandu-si loc in structura osoasa a corpului vertebral.

In cazul discartrozei alaturi de alterarea discala propriu-zisa este inglobat si rasunetul osos, osteoscleroza platourilor vertebrale si osteofitoza reactiva. Osteofitoza se dezvolta anterior, mai rar posterior sau lateral. Osteofitele apar uneori in vecinatatea unui disc degenerat. Cel mai adesea, ele apar difuz de-a lungul intregii coloane vertebrale sau predominand la nivelul unui anumit segment.

Procesul de senescenta discala evolueaza in felul urmator: nucleul pulpos isi pierde turgescenta, omogenitatea, se deshidrateaza devenind fibros si ulterior se retracta. Deteriorarea inelului fibros lamelar incepe prin aparitia de mici focare de hialinizare amorfe care conflueaza ducand la fisuri, la inceput circulare, apoi radiare, predominand in partea posterioara si straturile profunde ale discului. Acest sistem de fante permite migrarea spre periferie a nucleului pulpos degenerat.

Pensarea discala, condensarea si osteofitoza se dezvolta mai ales in zonele de presiune maximala, adica in partea anterioara a discului si a platourilor vertebrale si in concavitatea curburii dorsale (cifozei, scoliozei) si lombare. Artroza dorso-lombara este o artroza de origine statica, complicand o cifoza dorsala fiziologica. Dezvoltarea osteofitelor limiteaza miscarile coloanei.

La subiectii tineri artroza dorso-lombara survine pe o cifoza consecutiva epifizitei vertebrale (boala Scheuermann), la femeia dupa menopauza complica cifoza cu hiperlordoza lombara (sindrom trofostatic), iar la varstnici se intalneste cifoza senila, prin osteoporoza difuza a coloanei.

Criterii de sustinere a diagnosticului

a) Examen clinic - semne subiective si obiective

Se remarca prin saracia semnelor subiective si obiective. Manifestarile se concretizeaza in sindroame locale si radiculare.

- simptome subiective.

Artrozele intervertebrale se traduc frecvent prin rahialgii si un grad variat de impotenta functionala. Rareori ele pot determina unele complicatii dintre care cele mai frecvente sunt sindroamele radiculare. Durerile vertebrale sunt difuze, vag localizate, cu debitul insidios si evolutie indelungata de obicei moderate ca intensitate.

Durerile vertebrale sunt dureri de tip mecanic. Ele se accentueaza prin oboseala, ortostatism, mers prelungit, transportul unor obiecte grele, fixarea indelungata a capului in timpul urmaririi unui spectacol ca si lucrul prelungit la birou. Durerile se amelioreaza sau chiar dispar in repaus in special in pozitia de decubit pe un plan dur. In practica se poate vorbi de dorsalgii. Bolnavii acuza alaturi de dureri un grad oarecare de redoare, de limitare a miscarilor coloanei vertebrale, de flexie, de inclinare laterala. Pe acest fond caracterizat prin dureri moderate este posibila aparitia unor crize dureroase de cateva zile sau saptamani caracterizate prin dureri foarte vii. Aceste crize pot surveni in urma unei miscari fortate sau bruste, uneori minime. Deseori suferintele bolnavilor imbraca aspectul sindroamelor radiculare cum este nevralgia intercostala. Uneori spondiloza dorso-lombara se poate asocia cu jena respiratorie si hipertrofie compensatoare a musculaturii interscapulare. Sunt posibile de asemenea radieri dureroase precordiale care se localizeaza frecvent.

Simptomatologia este cronica, elementul dominant fiind durerea care se repercuteaza negativ asupra comportamentului statokinetic al bolnavului. Se manifesta sub forma de episoade evolutive, ca durere difuza sau localizata, inalta sau joasa, discala sau interapofizara, iritanta sau nu, reflectand tulburarea ansamblului osteo-musculo-ligamentar al coloanei dorso-lombare.

Pe fondul de dorsalgie cronica apar acutizari ce se insotesc de contractura reflexa si limitare functionala; accesele sunt generate de asemenea de factori mecanici si la frig.

Mai rar apar simptome de tip radicular, intercostal, traduse prin algii ale peretelui toracic si abdominal, mai intense pe traiectul unei radacini.

1. Dorsalgia cronica. In etapa 30-40 de ani, spondiloza difuza apare mai ales la sexul feminin creand o stare de discomfort toracic posterior. Segmentul interscapular este cel mai afectat. Factorii psihici si terenul trebuie luati in considerare, ei putand conferi o importanta coloratura simptomatologiei. Dorsalgia cronica mai poate avea si origini musculare (muschii scaleni, trapezi, romboizi), ligamentare, deranjamentul minor intervertebral, entorsele costale.

2. Dorsalgia acuta. Puseurile congestive pot genera dureri acute, cel mai adesea in zona medie, cu un pronuntat caracter mecanic si rasunet nefavorabil asupra capacitatii statokinetice.

3. Nevralgia intercostala. Hiperproductiile disco-osteofitice si interapofizare pot irita nervii intercostali generand o simptomatologie de tip nevralgic.

Dorsalgia interscapulara poate fi si de origine cervicala prin leziunile segmentului inferior.

Examenul clinic al unui bolnav cu spondiloza dorso-lombara, este relativ sarac. Se recomanda o oarecare limitare a miscarilor coloanei vertebrale. La palparea coloanei, care se va efectua atat dealungul liniei apofizelor spinoase, cat si in afara acestora, se va constata prezenta unor puncte dureroase mediane sau latero-verticale. Se vor descoperi deformatii localizate si se pot provoca dureri si pe un segment mai limitat, sau mai intins al coloanei. Bolnavii cu spondiloza dorso-lombara au o stare generala buna, sunt normo- sau chiar hiperponderali. Pentru acest examen, bolnavul va fi pus in decubit ventral in pozitie sezanda, sau in picioare.

Examenul clinic poate evidentia o deviatie in plan frontal sau sagital de amplitudine mica, adesea ireductibila. Palparea remarca zone de sensibilitate, de contractura limitata sau atrofii ale muschilor paravertebrali.

Tot examenul clinico-functional precizeaza la fiecare bolnav modificarile fiziopatologice care determina simptomatologia algica;

reducerea elasticitatii tesuturilor moi (muschi, fascii, ligamente) prin contracturi - retractii sau procese inflamatorii,

reducerea fortei si rezistentei unor grupe musculare sau scaderea coordonarii lor, cu disfunctii de transfer si mers,

reducerea mobilitatii coloanei vertebrale

Examenul clinic, pe langa tulburarea de statica, subliniaza durerea la presiunea pe spinoasele T5-T6 si T9-T10.

b) Investigatii paraclinice

O data cu varsta se sintetizeaza in exces fibrele de colagen de tip I, in structura inelului fibros, cu rol in geneza spondilozei si discopatiei. Examenele biochimice indica prezenta de enzime proteolitice in interiorul discului, cum ar fi colagenaza, gelatinaza, elastaza, cu rol degenerativ. Masurandu-se presiunea in nucleu si inelul fibros, s-a constatat ca ea creste in posturi vicioase, ortostatism, eforturi fizice si cu gradul de degenerare, fiind responsabila de durerea coloanei vertebrale; nervii care inconjura inelul fibros se gasesc adiacent de ligamentul longitudinal posterior, putand fi o sursa algica in prolapsul si degenerescenta discala.

Examen radiologic

Acest examen constituie principalul mijloc de evidentiere a artrozelor intervertebrale in prezenta sau absenta unui tablou clinic corespunzator. Discartroza se traduce radiologic printr-o pensare a spatiului intervertebral iar platourile vertebrale sunt neregulate si sclerozate. Se remarca pensarea spatiului articular, modificari de structura osoasa. Spondiloza dorso-lombara se caracterizeaza prin prezenta difuza a osteofitelor care prezinta o concavitate externa (ce justifica denumirea de cioc de papagal ) crescuta orizontal.

Mai tarziu, prin unirea acestor ciocuri iau nastere punti osoase, ce prezinta o osteoporoza pronuntata. Radiografia coloanei poate evidentia si unele anomalii precum si anumite leziuni discale raspunzatoare de unele nevralgii rebele.

Explorarea radiologica este principalul argument diagnostic.

Tabloul radiologic este dominat de diminuarea in inaltime a interliniei articulare (pensare globala), de osteocondensare si de osteofitoza marginala. Discartrozele mecanice sunt localizate, iar cele degenerative sunt multiple, supraetajate.

a) Diminuarea in inaltime a interliniei articulare (pensare globala sau turtirea discului) indica o distrugere a fibrocartilajului discal, diagnosticul radiologic bazandu-se pe studiul modificarilor asociate: osteocondensarea si osteofitoza.

b) Alterarile structurale ale vertebrei in vecinatatea discului constau intr-un proces de condensare osoasa juxtadiscala (osteoscleroza platourilor vertebrale)

c) Osteofitoza marginala, in special pe segmentul T5-T9, este expresia majora a artrozei si constituie cel mai concludent semn radiologic de artroza.

Alte modificari radiologice constau in:

q       calcificari ale nucleului,

q       artroza interapofizara.

Evolutie si prognostic

Evolutia si prognosticul sunt benigne; cu toate acestea simptomele necesita masuri terapeutice care sa contribuie la ameliorarea starii bolnavului si la preintampinarea complexarii lui sub raport psihic.

Evolutia spondilozei dorso-lombare este lenta, leziunile degenerative ale coloanei vertebrale accentuandu-se cu varsta.

Prognosticul e in general favorabil.

Una din complicatiile spondilozei dorso-lombare o constituie si sindroamele de compresiune medulara, care se traduc la nivelul membrului inferior printr-o diminuare a sensibilitatii profunde iar la nivelul membrului superior printr-un tablou amiotrofic sau senzitivo-motor.

Evolutia depinde de:

combaterea factorilor de risc,

controlul posturii ortostatice,

evitarea eforturilor fizice,

conditii meteorologice nefavorabile,

diagnosticul si tratamentul corect in puseurile de acutizare,

terapia de intretinere condroprotectoare in perioadele de acalmie,

profilaxia secundara a recidivelor,

supraveghere medicala periodica cu respectarea indicatiilor terapeutice conservatoare sau chirurgicale.

Probleme apar numai in formele cu deficit neuromotor accentuat si incapacitate temporara de munca crescuta si variaza de la caz la caz.

Tratament

1) Tratament profilactic:

Kinetoprofilaxia primara are o larga adresabilitate si consta in utilizarea exercitiului fizic ca mijloc de intretinere a starii de sanatate, a integritatii si functionalitatii normale a organismului. Ea este indicata indiferent de varsta, sex sau pregatire fizica anterioara.

Obiectivele urmarite sunt:

mentinerea mobilitatii articulare, fortei si rezistentei musculare,

posturii corecte,

capacitatii de efort

coordonarea si abilitatea miscarilor.

Obiectivele specifice sunt legate de predispozitia unor persoane pentru afectarea patologica a coloanei vertebrale in general (obezi, femei gravide, persoane cu munca fizica grea, insuficiente musculo-ligamentare, deficiente fizice la nivelul coloanei vertebrale sau membrelor inferioare etc.).

Scopul tratamentului consta in:

scaderea greutatii corporale,

tonifierea musculaturii paravertebrale, fesiere, abdominale;

corectarea unor modificari ale coloanei vertebrale prin insusirea de posturi corecte si aliniament al corpului.

Tratamentul este adaptat formelor clinice si se realizeaza prin mijloace ortopedice, medicamentoase, balneofizioterapice si kinetice.

2)Tratamentul igienico-dietetic consta in repaus la pat in puseurile de acutizare. In stadiile de remisiune se recomanda evitarea unor miscari contraindicate.

Educatia bolnavului este o componenta esentiala a programului de recuperare. Bolnavul trebuie instruit cu privire la biomecanica corpului, posturile corecte in ortostatism si in pozitia asezat pentru mentinerea lordozei si protectia structurilor lezate, modalitatile concrete de ridicare din clino- in ortostatism, ca si posturile corecte in diferite activitati uzuale.

3)Tratamentul medicamentos vizeaza:

combaterea durerii,

combaterea inflamatiei periradiculare,

combaterea contracturii musculare,

sedarea pacientilor.

Se administreaza:

AINS in posologii diferite (oral, supozitoare sau intramuscular)

medicatie antalgica la nevoie (Algocalmin, Paracetamol, Tramal).

Glucocorticoizii se aplica in infiltratii paravertebrale sub forma de hidrocortizon acetat, betametazon - Diprophos sau Triamcinolon acetonid etc. cu xilina 1%.

Medicatia decontracturanta (Clorzoxazon, Mydocalm, Myolastan) este de obicei asociata cu folos.

Terapia sedativa cu tranchilizante, barbiturice sau neuroleptice (asocierea cu fenotiazine antidepresive) este de asemenea utila.

Medicatia condroprotectoare constituie o terapie moderna de fond in procesul degenerativ cartilaginos.

4) Tratamentul ortopedic - chirurgical este indicat foarte rar. Se pot practica osteotomii, artroplastii, artrodeze.

a) Principiile si obiectivele tratamentului BFT

Obiectivele recuperarii in spondiloze sunt:

- Combaterea durerilor

- Combaterea redorilor si retractiilor

- Stabilizarea procesului de artroza

- Recastigarea mobilitatii coloanei vertebrale

- Promovarea exercitiilor de asuplizare a coloanei

- Armonizare a curburilor fiziologice

- Tonifierea musculaturii paravertebrale

- Crearea unui comportament igienic si ergonomic va proteja coloana, preintampinand progresia proceselor degenerative si aparitia puseurilor acute.

Balneofizioterapia are cele mai largi recomandari, cu cele mai eficiente rezultate. Aproape ca nu exista contraindicatii din punctul de vedere strict al bolii artrozice, excluzand bineinteles numai formele complicate (cardiaci, pulmonari decompensati, etc.).

Mijloacele fizice cele mai folosite sunt din domeniul electroterapiei, termoterapiei si balneoterapiei.

b)Tratamentul prin hidro-termoterapie (tehnica, efecte)

Din hidroterapie indicam impachetarile uscate generale cu sticle calde, 30-60 minute.

Impachetarile cu parafina

Tehnica de aplicare: se topeste intr-un vas o cantitate de parafina alba in asa fel incat sa mai ramana cateva bucati neincalzite, in scopul evitarii supraancalzirii.

Cu ajutorul unor mansoane prevazute cu un orificiu prin care se toarna,cu ajutorul unei palnii, parafina topita. Ele sunt confectionate din panza cauciucata si permit realizarea unui strat mai gros de parafina. Peste stratul de parafina se pune o bucata de flanela si se acopera regiunea cu patura.Durata este de 30-60 de minute. Regiunile paroase se rad sau se ung cu ulei inainte de aplicarea parafinei. Pe regiunile neparoase inlaturarea parafinei se realizeaza foarte usor din cauza transpiratiei produsa de parafina.

Actiunea parafinei provoaca o supraincalzire profunda si uniforma a tesuturilor. Pielea se incalzeste la 38-40 de grade C provocand o transpiratie locala abundenta.

La desfacerea parafinei se evidentiaza hiperemia produsa. Dupa impachetare se aplica o procedura rece.

Se mai indica in cazul spondilozei dorso-lombare:

Baia kinetoterapeutica sau baia cu miscari este o baie calda, la care se asociaza miscari in toate articulatiile bolnavului. Se efectueaza intr-o cada mai mare ca cele obisnuite, care se umple cu apa la temperatura de 36-37 grade C.

Bolnavul este invitat sa se urce in cada si timp de 5 minute este lasat linistit. Dupa aceasta, tehnicianul executa (sub apa) la toate articulatiile, toate miscarile posibile. Tehnicianul sta la dreapta bolnavului.

Se incepe cu degetele membrului inferior de partea opusa,l apoi pe rand se imprima miscari si celorlalte articulatii; se trece la membrul inferior de aceeasi parte. Manevrele se continua apoi la membrele superioare, intai cel de partea opusa, apoi cel de aceeasi parte, pornindu-se tot de la degete. La urme se trece la mobilizarea trunchiului si la miscari in articulatiile capului si ale coloanei cervicale.

Toate aceste miscari se executa intr-o perioada de timp de 5 minute. Dupa aceea bolnavul sta in repaus, dupa care este invitat sa repete singur miscarile imprimate de tehnician.

Durata baii este de 20-30 de minute, dupa care bolnavul este sters si lasat sa se odihneasca. Se poate executa si pe segmente limitate in vane mici corespunzatoare.

Mod de actiune: factorii pe care se bazeaza efectele baii kinetoterapeutice sunt: factorul termic si factorul mecanic.

Mobilizarea in apa este mai putin dureroasa din cauza relaxarii musculare care se produce sub influenta apei calde si piertderii greutatii corpului conform legii Arhimede.

Baile medicinale:

Modul de actiune: factorul termic, chimic si mecanic.

Bai cu ingrediente chimice - temperatura apei 35-37 de grade C, durata 10-20 minute.

Baia cu iod - (substanta activa este iodura de potasiu sau sare de Bazna).

Baile cu iod se fac in cazi de lemn acoperite cu capac sau cu o patura in asa fel ca numai capul bolnavului sa ramana afara, pentru a evita actiunea nociva a vaporilor de iod.

Mod de actiune: iodul micsoreaza vascozitatea sangelui provocand vasodilatatie si scazand tensiunea arteriala, mareste puterea de aparare a organismului determinand reactii locale la nivelul tesuturilor si organelor contribuind la reducerea fenomenelor inflamatorii.

Impachetarile cu namol

Materiale necesare: pat sau canapea, patura, panza impermeabila, cearceaf.

Se pregateste namolul prin amestecarea lui cu apa fierbinte pana ce se realizeaza o masa vascoasa.

La temperatura indicata in prescriptie se aplica namolul pe cearceaf in grosime de 2-3 cm. Peste acest strat de namol se aseaza regiunea de impachetat a bolnavului, se aplica namolul pe partile laterale si anterioare ale corpului evitand regiunea precordiala.

Pentru evitarea congestiei cerebrale se pune o compresa rece pe frunte. Durata este de 20-40 min. Dupa terminare se practica o procedura de curatire.

Aceste impachetari au tripla actiune:

- termica

- chimica

- mecanica.

Actiunea namolului:

Mecanic - producand excitatia pielii datorita micilor particule componente.

Efect fizic - temperatura crescuta a corpului cu 2-3 grade C.

Efect chimic - prin resorbtia unor substante pe care le contine namolul.

Namolul activeaza producerea de histamina. In piele apare o transpiratie abundenta cu eliminarea crescuta de acid uric din metabolismul proteic.

Sunt mobilizate depozitele sanguine producandu-se intensificarea circulatiei in anumite teritorii.

Baile cu abur

Se foloseste caldura umeda sub forma de vapori. Ele aduc un aport mare de caldura ridicand intr-un timp relativ scurt temperatura corpului.

Pentru ca baile de abur sa fie mai usor suportate se pleaca de la o temperatura initiala de 38-42 de grade C. si se urca treptat la 50-55 grade C

Durata lor variaza in raport cu boala si rezistenta organismului de la 5-30 min. iar daca dorim sa marim transpiratia dam bolnavului 250-500 ml ceai sau apa.

In timpul procedurii se pune o compresa la cap, ceafa, inima. Baia de abur se termina cu o procedura de racire, baie sau dus rece.

Baile de abur fiind proceduri puternice nu se pot aplica la un pacient mai mult de trei ori pe saptamana.

Baia de abur poate fi: completa sau partiala.

Baia de abur completa:

Pot fi executate in camere speciale intr-o atmosfera supraincarcata de vapori la temperaturi de 40-50 grade C; ele mai pot fi practicate in dulapuri speciale orizontale sau verticale.

c) Tratamentul prin electroterapie (tehnica, efecte)

Electroterapia este folosita sub diferite forme:

curenti de joasa frecventa - galvanizari;

ionizari cu novocaina, clorura de calciu, histamina;

curenti cu impulsuri (TENS);

curenti diadinamici;

curenti interferentiali de medie frecventa;

curenti de inalta frecventa (ultrasunetul, magnetodiafluxul si ultrascurte).

Electroterapia este acea parte a fizioterapiei, care studiaza utilizarea actiunii diverselor forme ale energiei electrice asupra organismului cu scop curativ sau profilactic.

Aplicarea energiei electrice se face, fie direct prin curentul continuu sau alternativ si derivatele lor, fie indirect, transformat in alte forme de energie, ca cea radianta, calorica sau luminoasa.

Proceduri folosite in tratamentul electroterapiei:

- curentul galvanic

- ionizarile

- curentul diadinamic

- ultrasunetul

- curentii interferentiali

- magnetodiaflux

- roentgen terapia

- Curentul galvanic: Prin curentul electric intelegem o deplasare de sarcini electrice dealungul unui conductor (un corp prin care poate sa treaca un curent electric continuu, adica o scurgere de electroni).Daca sensul de deplasare al electronilor este acelasi mentinandu-se la o intensitate constanta este vorba despre un curent continuu.

Efectele fizico-chimice ale curentului galvanic:

- efect termic

- efect termoelectronic

- efect magnetic

- electroliza si electroforeza

Tehnica de aplicare:

In tehnica de aplicare a procedurilor de electroterapie trebuie sa avem in vedre:

- bolnavul si regiunea de tratat (coloana vertebrala)

aplicarea electrozilor si legatura cu sursa

- manevrarea aparatului

Bolnavul va sta in decubit anterior pe o canapea de lemn cu saltea de cauciuc imbracata cu cearsaf curat. Electrozii vor fi aplicati intotdeauna, fie numai prin intermediul unui strat hidrofil imbibat cu apa (tifon, panza, flanela, burete gros de 2 cm), fie prin intermediul apei in cazul bailor electrice (baia generala Stranger; baia galvanica completa)

Nu se va aplica niciodata electrodul de metal sau de carbune direct pe tegument sau mucoase.

Intensitatea curentului trebuie sa ajunga la pragul de toleranta al bolnavului. Durata 30 min., zilnic sau la doua zile.

- Ionizarile

Ionizarea este procedura prin care introducem in organism, cu ajutorul curentului electric diferite substante medicamentoase cu actiuni farmacologice.

Tehnica de aplicare:

Pentru a putea face o ionizare avem nevoie de aparatura folosita in galvanizare, folosind substante medicamentoase ca: Clorura de Calciu, xilina.

Numar sedinte=10

Timp=10-15 min.

- Curent diadinamic

Curentul diadinamic este o forma derivata din curentul sinusoidal de 50 Hz, care a suferit o serie de modificari.

Tratamentul cu curenti diadinamici in spondiloze cuprinde:  - difazat (D.F.) - tratament preliminar obligatoriu cu efect spasmolitic si analgezic temporar

- perioada scurta (S.P.) - folosit in traumatisme articulare, vasculopatii, nevralgii cu sau fara tulburari trofice asociat uneori cu  - lunga perioada (L.P.) - folosit in atrofii ale musculaturii netede.

Efecte:

- vasodilatator

- decontracturant

- antiinflamator

Aplicatii pe zona dureroasa:

Pe regiunea de tratat se aplica tesut hidrofil bine imbibat, bine stors si fara asperitati, peste el se aplica electrodul ce trebuie sa fie neted, fara taieturi sau indoituri, bine mulat pe suprafata de aplicat, mai mic decat tesutul hidrofil.

Acestea sunt fixate cu ajutorul unor saculeti de nisip ori banderole elastice. Durata unei sedinte este de 6-8 min. Nr. sedinte = 6 - 10 pe serie.

Electrozii

- plumb, aluminiu

- cauciucati

- Ultrasunetul

Tratamentul cu ultrasunete este una din cele mai bune proceduri ale fizioterapiei, in care este vorba de transmiterea vibratiilor mecanice pendulare pe o frecventa deosebit de mare, produse de un generator de ultrasunete, penetrarea si absorbtia acestora in corpul omenesc. Efectele lor sunt deosebite fata de cele ale diverselor forme de curenti electrici (faradic, galvanic).

Ultrasunetul este un curent de inalta frecventa care are calitatile de a fi fibrinolitic si decontracturant.

Tehnica de aplicare:

Pe regiunea de tratat se aplica unguent (fenilbutazona, indometacin, etc.), se face miscarea capului (emitator) incet si lipit pe suprafata respectiva.

Timp de aplicare = 5-6 min.

Numar sedinte = 8-10 zilnic sau la 2 zile

Efecte:

- efectul mecanic al UUS este cel de vibratie;

- efect termic;

- efect de difuzie;

- efecte analgezice;

- stimularea sistemului nervos vegetativ;

- efecte antiinflamatoare;

- efecte vasculare

- Curenti interferentiali (curenti de medie frecventa)

Sunt indicati pentru efectul lor miorelaxant, trofic, analgezic, excitomotor.

Durata unei sedinte = 15 - 20min

Numar de sedinte = 6 - 8 pe serie

Efecte:

-decontracturant

- miorelaxant

- trofic.

Tehnica de aplicare:

Curentul interferential rezulta din incrucisarea a doi curenti de medie frecventa cu amplitudini constante, dar cu frecvente diferite.

In zona de intalnire a celor doi curenti cu frecvente diferite se produce un camp electric.

Exista doua tehnici de aplicare : statica sau cinetica.

Statica - electrozii se mentin in timpul procedurii in acelasi loc si asupra lor se exercita o presiune constanta.

Se folosesc doua tipuri de electrozi:

1) Electrozi clasici = cei placa

2) Electrozi pernita = constau dintr-un suport de material plastic pe care sunt fixati 2 - 4 electrozi utilizati.

- Magnetodiafluxul

Este indicat pentru efectul campului electromagnetic care contribuie la scaderea procesului inflamator articular si periarticular.

Scaderea contracturii musculare.

Are efect sedativ.

Numar de sedinte = 10-12

Durata sedintei = 10 - 12min

Tehnica de aplicare:

- se introduce in priza cordonul de alimentare;

- se cupleaza fisele celor 4 bobine la prizele corespunzatoare de pe panoul posterior;

-intrerupatoarele basculante de pe panoul frontal se aseaza pe pozitia 0;

In spondiloza dorso-lombara durata totala a sedintei este de 10 - 12 min. Sedintele se fac zilnic in serii de 15 - 18 sedinte.

Forma continua : 50Hz - 4 min.; 100Hz - 2min.

Forma intrerupta ritmic: 50Hz = 3 sec. urmata de o pauza de 3 secunde

Forma intrerupta aritmic: 50-100Hz - 6 sec. mers 50Hz; 6 sec. - 100Hz

- Rentgen terapia

Este indicata pentru efectele sale analgezice si antiinflamatorii, dar aplicata numai in cazul in care durerile nu cedeaza la tratamentul antiinflamator si analgezic, medicamentos si mijloacele fizioterapeutice.

Numar sedinte = 5 la frecventa de 50R

d)Tratamentul prin masaj

Masajul : Reprezinta totalitatea manipulatiilor manuale aplicate sistematic la suprafata organismului in scop terapeutic si curativ .

Efecte fiziologice ale masajului

Actiuni locale:

- actiuni de sedare (calmare) indepartarea durerilor de tip nevralgic din muschi, oase si articulatii;

- inlaturarea lichidelor interstitiale de staza cu accelerarea procesului de resorbtie care duce spre eliminarea lor din regiunea masata;

- actiunea hiperemianta locala, de imbunatatire a circulatiei locale care se manifesta prin incalzirea si inrosirea tegumentului asupra carora se executa masajul;

Actiuni generale:

- activarea circulatiei generale a sangelui;

- imbunatatirea activitatii aparatului respirator;

- cresterea metabolismului bazal;

- actiune favorabila asupra starii generale a bolnavului cu imbunatatirea somnului si indepartarea oboselii musculare;

- actiune reflexogena asupra organelor interne;

- actiune mecanica prin framantare si tapotament care ajuta la tonifierea musculaturii prin marirea contractibilitatii musculare.

Toate aceste actiuni se explica prin actiunea exerciata de masaj asupra pielii indeosebi, organ bogat vascularizat si mai ales inervat, in piele existand numeroase terminatii nervoase (exteroreceptori), punct de plecare a unor serii de reflexe. La acestea trebuie adaugate si efectele excitante, pe care le exercita masajul asupra terminatiilor nervoase din muschi, ligamente si tendoane (proproireceptori).

Cel mai important mecanism de actiune a masajului este reprezentat deci de mecanismul reflex. Acesta pleaca de la exteroreceptorii din tegument si proprioreceptorii din muschi,tendoane, la nivelul carora iau nastere stimuli de diferite intensitati care pornesc spre sistemul nervos central. Aceste reflexe explica efectele generale ale masajului, precum si o parte din actiunile lui locale. Trebuie adaugat,de asemenea, ca organele interne in suferinta se manifesta prin senzatii dureroase ale peretelui toracic sau abdominal, deci superficiale, fiecarui organ corespunzandu-i o anumita zona cutanata. Topografia acestor zone metamerice cutanate a fost stabilita de Head si de aceea ele poarta numele de "zonele Head".

Un alt mecanism de actiune a masajului este reprezentat de aparitia, in urma compresiunilor, ciupirilor, framantarilor sau baterii a unor reactii intinse in piele cu formarea in cadrul matabolismului pielii a unor produse metabolice care trec in circulatia generala. Unii autori au descris "substanta H", asemanatoare histaminei, cu actiune vasodilatatoare capilara; altii sustin ca iau nastere substante asemanatoare colinei, care stimuleaza peristaltismul. Alti autori pun aceste efecte vasodilatatoare pe seama unor substante acide care iau nastere in tesuturi in timpul masajului.

Un alt mod de actiune a masajului este efectul lui mecanic asupra lichidelor interstitiale. Cand acest lichid este in exces masajul poate sa intervina favorabil ajutand la resorbtia lui in sange pentru ca sa fie eliminat. Rezulta o imbunatatire a conditiilor circulatorii si o reducere a muncii inimii care are de mobilizat o masa de lichid mai mica.

Toate aceste actiuni ale masajului explica indicatiile largi intr-o serie de afectiuni, precum si utilizarea lui in scop igienic, ca si in viata sportiva.

Descrierea anatomica a regiunii dorso-lombare

Regiunea dorsala se delimiteaza in partea superioara de regiunea cefei prin linia imaginara care trece prin C7,spina scapulei si acromion. in partea inferioara, regiunea dorsala se delimiteaza de regiunea lombara prin linia imaginara care trece prin T12 si coastele flotante. Pe partile laterale se delimiteaza prin linia subaxilara pana la articulatia soldului.

Din punct de vedere anatomic regiunea dorsala este formata din 12 vertebre numerotate T1 - T12 ce se articuleaza cu 12 perechi de coaste prin articulatiile costo-vertebrale.

Musculatura regiunii dorsale este bine dezvoltata si reprezentata pe mai multe planuri in profunzime. Muschii mai importanti sunt: marii dorsali, trapezii inferiori, intercostalii, muschii proprii ai coloanei vertebrale: paravertebralii, dorsalii intervertebrali, interspinosii si transverso-spinosii.

In partea superioara a regiuni dorsale: muschii lomboizi supra si subspinosi la spina omoplatului dar intra si la regiunea cefei si cea dorsala.

Tehnica masajului

Masajul regiunii dorsale se executa asezand bolnavul pe bancheta de masaj in pozitie ventrala cu fata in jos;

Maseurul sta intr-o parte a bolnavului langa bancheta (in picioare)

Bolnavul este acoperit cu un cearceaf lasand descoperita numai regiunea de masat.

Maseurul trebuie sa aiba mainile calde, date cu pudra sau diferiti unguenti.

Se incepe cu netezirea sau efluerajul, cu ambele palme intinse pornind de la partea inferioara a toracelui pe muschii paravertebrali si muschii dorsali, partea superioara a trapezilor, inconjurand umerii.

A doua forma de netezire - tot cu palmele intinse pe partile laterale ale toracelui, tot de jos in sus, facand terminatia la C7.

O alta forma de netezire este netezirea pe coloana cu doua degete departate de la T12 la C7 cu spina vertebrala intre degetele departate de la mana stanga sau dreapta atat pe partea opusa cat si pe partea maseurului.

Ultima netezire este pieptene - se face pe muschii bine dezvoltati, marii dorsali, deruland pumnul de la radacina catre varful degetelor de cinci sase ori.

Urmeaza framantarea sau petrisajul cu toate formele sale, framantarea cu o mana incepand cu partea opusa noua in doua - trei straturi de muschi, prin compresiuni si relaxari dintre police si celelalte patru degete, ridicand muschiul de pe planul osos.

Pe aceleasi directii se executa si framantarea cu doua maini si contratimp.

Dupa fiecare framantare se face netezirea de intrerupere.

Geluirea care este tot o forma de framantare ce se executa pe coloana cu doua degete departate cu spina intre degete(T12-C7)

O alta directie a geluirii cu degetele apropiate se face pe muschii paravertebrali dorsali.

O alta forma este cea intercostala.

Toate formele framantarii se fac de doua - trei ori pe fiecare directie.

Dupa netezirea de intrerupere urmeaza frictiunea, care se face pe coloana dorsala cu doua degete departate, cu miscari de sus in jos, stanga circular, dreapta circular stanga dreapta si invers.

O alta directie de frictiune este intercostala, cu degetele departate cu miscari circulare si o alta cu degetele apropiate pe muschii paravertebrali dorsali.

Urmeaza vibratia, care se face cu palma intreaga pe toata suprafata musculara prin tremuri vibratorii destul de profunde si rapide pentru a ajunge vibratia si la organele interne.

Dupa toate netezirile de intrerupere, masajul se termina tot cu o netezire dupa care facem kinetoterapie deoarece avem articulatiile costovertebrale care trebuiesc mobilizate. Aceasta se executa cu miscari de inspiratii - expiratii, maseurul tinand palmele perpendicular pe coloana dorsala si spunandu-i bolnavului sa traga aer in piept, dupa care bolnavul expira aerul si maseurul apasa prin vibratii coloana dorsala (de doua - trei ori)

Indicatii: Spondiloze, spondiloza anchilozanta, nevralgii intercostale, sechele posttraumatice in aceasta regiune, deformari de coloana dorsala cum ar fi: cifozele sau devieri ale coloanei lateral - scolioze (in regiunea deformarii coloanei lombare), contracturi musculare de diferite cauze in boli neurologice.

Regiunea lombosacrala este formata din coloana vertebrala lombara, formata din cinci vertebre destul de puternice constituite din L1-L5 si regiunea sacrala formata tot din cinci vertebre sudate intre ele formand osul sacru care este foarte rezistent la efort.

Din gaura trei sacrala porneste nervul sciatic, care este cel mai lung nerv al corpului, mergand pe partea mijlocie a feselor, mijlocul coapsei, fata posterioara a gambei, pana la calcaneu. El se inflameaza foarte usor din cauza eforturilor depuse de coloana lombara, fiind frecvent tratat prin masaj si proceduri de BFT.

Tot aici intra si regiunea coccigiana (patru-cinci vertebre rudimentare, sudate intre ele formand coccisul).

Aceasta regiune lombosacrala este invelita de muschii: patratul lombar si lomboidul, muschii proprii ai coloanei lombosacrale, partea sacrala a muschilor fesieri, psoasul iliac, ileocostalii si spinalii care formeaza masa comuna cu marii dorsali.

Aceasta regiune fiind foarte des solicitata de eforturi, da posibilitatea inflamatiei insertiilor musculare prin contracturi musculare, iar la coloana vertebrala lombara apar deformari ale coloanei (lordoza = accentuarea curburii lombare) si chiar la unele traumatisme sau trepidatii se intalnesc afectiuni de discopatie, hernie de disc sau lombalgii.

Alti nervi din aceasta regiune sunt nervii coada de cal, care prin inflamatia lor dau inflamatia cozii de cal.

Tehnica masajului:

Pentru masaj bolnavul este asezat in pozitie ventrala pe un pat de masaj, intotdeauna se pune o perna sub abdomen pentru ca musculatura si coloana sa fie cat mai relaxate.

Se incepe cu netezire cu ambele palme pornind de la partea inferioara a feselor, muschii paravertebrali, lombari pana la coastele false, iar a doua netezire se face pe partile laterale cu terminatia la T12.

O alta netezire se face pe coloana cu degetele departate, incepand de la coccis pana la T12.

Alta netezire - pornind cu ambele police de la coccis urmarind muschii fesieri, care sunt bine dezvoltati. Mai exista si netezirea romb - care se face pe muschii patratului lombar si romboizi, inainte de netezirea pieptene.

Dupa netezire urmeaza framantarea - se porneste de la coccis, cu mana peste mana, urmarind santul superior al fesierilor pana la creasta iliaca. Tragem apoi palmele muland din nou pe coastele false catre T12, dupa care se intorc mainile la 180 de grade si mulam din nou pe coastele false pana la creasta iliaca, de la care tragem mainile pe linia superioara a fesierilor catre coccis de 5-6 ori.

Urmeaza framantarea: cu o mana - se porneste de la partea inferioara a feselor pe paravertebrali, apoi directia 2 pe patratul lombar si directia 3 pe partea laterala a fesierilor si a psoasului iliac si o parte din dintati.

Pe aceiasi directie se face si framantarea cu doua maini si contratimp.

Geluirea se executa cu doua degete departate, pornind de la coccis pe coloana catre T12 si cu doua degete apropiate pornind de la coccis pe santul superior al fesierilor pana la creasta iliaca. Alta framantare este ciupitul care se face de fesieri, in cazul cand sunt flasci.

Urmeaza frictiunea, pe aceleasi directii cu geluirea, care se executa cu degetele apropiate pornind de la coccis la crestele iliace.

Se mai face frictiunea pe paravertebralii lombari. Pe muschii fesieri se face frictiunea cu pumnul.

Kinetoterapia - se fac miscari pasive; extensia coloanei, tinem mana stanga transversal pe coloana lombara si cu dreapta facem extensia prin vibrare. Extensia se mai face cu mana stanga pe coloana lombara iar cu dreapta pe deasupra genunchilor bolnavului, executam flexia laterala dreapta si stanga si extensie.

Miscari active - bolnavul se aseaza in sezut, face flexia toracelui in fata, flexia laterala stanga si dreapta, rotatie stanga si dreapta, circumductie avand mainile in solduri.

Mobilizarea articulatiilor (Kinetoterapia)

Este absolut indispensabila in tratamentul artrozelor. Miscarea se foloseste metodic, sub toate formele sale: miscari active, pasive, active-ajutate si cu rezistenta.

Mobilizarile pasive se aplica in artroza dureroasa atunci cand miscarea activa este imposibila sau insuficienta, avand drept scop combaterea stazei, edemului si retractiilor musculo-ligamentare.

Mobilizarile active sunt indispensabile in reeducare, evitand atrofia musculara si crescand forta si volumul muschiului normal sau atrofiat.

Kinetoterapia precoce si reluarea activitatii de mers, eventual hidrokinetoterapia si inotul au ca obiective mentinerea tonusului muscular si a capacitatii aerobice, a mobilitatii coloanei si a articulatiilor periferice, precum si a unei circulatii sanguine adecvate in segmentul afectat. Exercitiile initiale in plan sagital (flexie - extensie) se aplica in limitele durerilor pe care le produc.

Exercitiile de extensie sunt incepute din pozitie ventrala, in decubit ventral, cu perna sub epigastru. Se progreseaza accentuand extensia, respectiv mutand perna sub piept apoi in sprijin pe coate. Se executa miscari de extensie ale coloanei, precedate de inclinari laterale. Se continua programul de exercitii de extensie in ortostatism.

Prin exercitiile de extensie se urmareste:

reducerea durerilor prin scaderea tensiunii in fibrele inelare posterioare,

reducerea tensiunii asupra radacinii nervului,

modificarea presiunii intradiscale

retragerea anterioara a nucleului pulpos.

Exercitiile de extensie sunt contraindicate in situatii clinice cu:

. hernii mari sau nefixate;

. hipermobilitate sau instabilitate segmentara;

. tulburari motorii si senzoriale bilaterale;

. accentuarea semnificativa a durerilor lombare si a tulburarilor senzoriale radiculare, fara reducerea durerilor radiculare.

Exercitiile de flexie (exercitiile Williams) reduc sarcinile compresive in partea superioara a discului si deschid gaura foraminala. Sunt bine tolerate de majoritatea bolnavilor.

Tractiunile vertebrale manuale sau mecanice pot fi eficace in sindroamele dureroase discogene, prin reducerea presiunii intradiscale cu 20-30%, intinderile musculare, scaderea fortelor compresive asupra radacinilor nervoase prin distantarea corpilor vertebrali si prin largirea gaurii foraminale.

Se mai foloseste tehnica Hold-relax pe diagonalele Kabat in formele acute sau aceeasi tehnica cu exercitii din programul Williams in formele subacute de dorsalgii prin discopatie.

In formele recurente sau cronice se indica masuri de profilaxie secundara a coloanei vertebrale, sistematizate in asa-numita "scoala a spatelui' (school back).

Gimnastica medicala

A - Exercitii indicate de LUCILLE DANIELS de la Universitatea STANDFORD - SUA.

1. Culcat pe sol, cu genunchii flectati, gatul este intins in ax, barbia in unghi drept cu gatul se cauta aplatizarea curburii cervicale; umerii in contact cu solul

2. Decubit ventral cu bratele pe langa corp, fata privind in jos, se ridica capul cativa cm, de la sol si se executa intinderea axiala a gatului; se roteste capul cand spre umarul stang cand spre umarul drept apoi se lasa capul in jos.

B - Exercitii pentru mobilizarea coloanei dorsale;

1. din decubit dorsal, cu muschii flectati si cu bratele intinse lateral se duc genunchii spre piept si se revine in pozitia initiala.

2. din pozitie cvadripeda, ridicarea in extensie maxima a membrelor inferioare (alternativ), concomitent cu flectarea membrului superior din cot (alternativ).

3. din pozitie cvadripeda, bolnavul arunca bratele brusc inainte si lateral.

C - Exercitii pentru mobilizarea coloanei lombare;

1. din decubit dorsal se efectueaza flexii de gamba pe coapsa, ale coapsei pe bazin, cu fiecare membru inferior si apoi cu ambele.

2. din decubit ventral se efectueaza repetate extensii ale membrelor inferioare cu genunchii in extensie.

3. din decubit, coloana flectata sau in pozitie ghemuit cu mainile sprijinite de bara, se executa flexii, extensii ale coloanei lombare, in jurul bazinului.

4. din pozitie sezand, cu genunchii flectati se efectueaza flexii anterioare ale trunchiului urmate de redresari, membrele superioare fiind extinse.

e) Terapia ocupationala

Terapia ocupationala este o forma de tratament care foloseste mijloace si metode specifice pentru a desvolta , ameliora sau reface capacitatea de a desfasura activitatile necesare vietii individului, de a compensa disfunctii si de a diminua deficiente fizice.

Terapia ocupationala indruma indivizi sa se ajute singuri si sa faca ceea ce trebuie, adica ceea ce ii este necesar cu ceea ce au.

Evaluarea reprezinta cel mai important moment pentru terapia ocupationala pentru ca de calitatea ei depinde alegerea mijloacelor si aplicarea tratamentului al carui scop il reprezinta ameliorarea starii de sanatate a lui.

Evaluarea in terapia ocupationala difera de celelalte modalitati de evaluare medicala.

La evaluarea initiala participa si familia pacientului, ingrijitorul, medicul, profesorul care l-a trimis precum si alte persoane care-l cunosc bine si pot da relatii privind comportamentul, aptitudini, activitati, infirmitati, hobby-uri.

Terapia ocupationala dispune de tehnci, adica parti gestuare extrase din ocupatiile practice umane astfel:

1)Tehnici de baza adica gestualitati extrase din diferite meserii(olarit , prelucrarea lemnului sau fierului, impletituri), pe care orice om fara o pregatire deosebita le poate invata usor si profesa;

2)Tehnici complementare care cuprind intreaga gestualitate sau numai parti din ea, din restul de activitati folosite in serviciile de terapie ocupationala;

3)Tehnici de readaptare sunt cele care serefera la activitatile de autoservire zilnica (spalat, pieptanat, imbracat etc);

4)Tehnici de aplicare in care sunt incluse activitati artistice (desen, pictura, muzica);

5)Tehnici recreative frecvent utilizate in pauzele de lucru sau in timpul liber al bolnavului;

6)Tehnici sportive care constau fie in practicarea integrala a unor ramuri sportive sau numai a unor elemente tehnice accesibile si necesare in acelasi timp recuperarii deficitului functional;

Din aceste tehnici specialistul in terapia ocupationala isi alege mijloacele de recuperare in functie de rezultatul evaluarii initiale a bolnavului, mijloace ce vor fi cuprinse in planul general de recuperare in care se va tine seama de diagnostic, stadiul bolii particularitatile de varsta, sex, profesiune etc.

Programul de tratament prin mijoacele terapiei ocupationale va trebui sa urmareasca in general realizarea urmatoarelor obiective:

1)Imbunatatirea activitatilor vietii zilnice prin care bolnavul sa-si asigure o independenta in cadrul familiei;

2)Practicarea aceleiasi profesiuni fie si numai cu program redus pentru a-si pastra statutul in societate si o oarecare independenta materiala;

3)Continuarea activitatilor recreative si a hobby-urilor in vederea prevenirii sau combaterii fenomenelor psihice negative(astenii, nevroze)

In cadrul sponilozei dorso-lombare, recuperarea functionala prin terapia ocupationala se face fie internare intr-un serviciu specializat fie la domiciliul bolnavului situatie in care acesta va fi instruit cu mijloacele necesare imbunatatirii stari lui de sanatate.

f)Tratamentul balneologic (ape minerale, namoluri)

Spondiloza dorso-lombara beneficiaza mult de tratamentul balnear. Alegerea statiunii si individualizarea tratamentului se vor face in functie de varsta bolnavului, de starea neurovegetativa ca si de bolile asociate.

Putem sa indicam - apele termale simple, usor radioactive de tipul Felix; apele sarate - iodurate de la Breaza, Olanesti, Govora; heliotermale de la Sovata si Ocna Sibiului, apele sulfuroase termale de tipul Herculane si cele atermale de la Govora, Olanesti, Pucioasa, namolul de tipul celor de la Techirghiol, Eforie, Amara, Sovata, Ocna Sibiului.

Schematic, numarul de bai este de 12-14 pe serie, temperatura este de 37-38 grade Celsius, durata este de 15-20 minute.

Terapia cu namol actioneaza prin cei trei factori cunoscuti: termic, fizic (mecanic) si chimic.

Techirghiol (si tot litoralul) care are namol sapropelic;

Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slanic Prahova (namoluri de lacuri sarate);

Vatra Dornei, Borsec, Felix (turba);

Govora (namol silicos si iodat);

Geoagiu (namoluri feruginoase)

Pentru namol temperatura este de 40-44 grade Celsius, durata 30-40 minute. Se asociaza cu proceduri fizioterapeutice si helioterapeutice, de la caz la caz.

In fazele incipiente de boala, ca si in cele tardive, neinsotite de complicatii, putem sa indicam cu succes ungerile cu namol urmate de bai de Ghiol.