UN MODEL DE CURRICULUM PENTRU POLIHANDICAPATI

UN MODEL DE CURRICULUM PENTRU POLIHANDICAPATI

Curriculum-ul pentru copii cu handicapuri profunde poate include in mod virtual orice activitate, in orice situatie virtuala in care copilul ar putea fi plasat.

Curriculum-ul a fost definit ca atere de catre Consiliul Scolilor 1981 ca fiind "totalitatea experientelor copilului le primeste in scoala si bagajul de abilitati cu care fiecare copil paraseste scoala."

Sunt incluse atat ariile specific afirmate ale curriculum-ului si activitatile programete care au loc in clasa, cat si curriculum-ul ascuns: adica toate acel;e activitati care sunt o parte inerenta a oricarei forme de activitate realizate de copii, care conduce catre feed-back, adesea inconstient sau cel putin neplanificat, din partea colegilor si a adultilor. O mare parte din continutul curriculum-ului ascuns trebuie definit constient si trebuie sa formeze o parte a curriculum-ului afirmat in scolile pentru copii cu dificultait severe de invatare. Activitatile ce pot fi privita ca autoservire pot juca acest rol daca posibilitatile de a le folosi drept situatii de invatare sunt neglijate.

Morgenstern 1981 subliniaza ca fragnentarea experientei si a invatarii este un obstacol major in calea progresului. Aceasta se intampla mai ales cand experientele copiilor nu sunt privite ca o secventa continua de venimente aflate in conexiune de catre profesori si ingrijitori.

PLANIFICAREA CURRICULUM-ULUI

In discutia despre obiectvele educatiei s-a sugerat ca este necesar sa se determine mai intai obiectivele globale pentru grupul respectiv ca un intreg, inainte de a organiza o planificare coerenta a curriculum-ului.

In primul rand aceste obiective trebuie sa considere copii ca membrii ai societatii, luand in consideratie caracteristicile dezirabile pentru dezvoltare cat si cele inacceptabile.

In al doilea rand, obiectivele trebuie sa considere copiii drept indivizi si sa caute sa promoveze pentru fiecare un cat mai mare grad de autonomie si auto-determinare.

Curriculum-ul va implica deci doua abordari:

Programe de invatare specifice;

Experiante generale intr-un context mai larg.

1.Programele de invatare individuala vor fi organizate astfel incat sa ajute copiii sa achizitioneze deprinderi adecvate capacitatilor lor individuale si relevante pentru modurile lor de viata prezente si viitoare, sa elimine sau sa reduca comportamentele care creeaza obstacole in calea invatarii sau sunt social inacceptabile, si sa minimalizeze performanta sau managementul problemelor rezultate din dizabilitatile lor.

Aceste programe vor fi adesea structurate cu atentie si se vor desfasura in situatii de unul la altul sau grupuri mici. Acivitatile pot avea loc si in grupuri mai mari, pentru a furniza oportunitati de a lucra pentru indeplinirea obiectivelor specifice din programul individual al copiilor.

2.Experientele generale vor fi planificate pentru a compensa restrictiile impuse de deficientele copiilor, pentru a ajuta recunoasterea si intelegerea mediului inconjurator si a diverselor situatii care se intalnesc, si pentru a oferi posibiliatati de a transfera invatarea si generalizarea deprinderilor de la situatii specifice de invatare la activitati cotidiene obisnuite. Aceste experiente vor fi mai putin structurate, dar vor fi totusi planificate pentru a face pare din curriculum.

Cratty 1979, a propus un model ce contine patru clasificari de atribute:

cognitiv;

motor;

perceptual;

verbal.

Orice defect in oricare clasificare conduce catre efecte negative asupra dezvoltarii deprinderilor si a proceselor de legatura intre toate clasificarile.

Modelul unui curriculum contine cateva arii esentiale:

dezvoltare fizica;

dezvoltare personala / sociala;

dezvoltare intelectuala;

dezvoltare perceptuala.

Zonele spacifice implicate sunt:

miscare;

independenta;

comunicare;

deprinderi cognitive;

constiinta senzoriala;

zona perceptual-motorie.

Modelul va trebui sa fie flexibil si va fi influentat de factori cum ar fi structurarea fizica a scolii, organizarea scolii pe ansamblu, resursele disponibile - facilitati, echipamente, personal.

1.Dezvoltarea fizica

Prin miscare, raspunsul copilului la mediu devine deschis si este facut accesibil altora. Chiar copii care nu prezinta anormalitati fizice evidente pot avea o gama foarte restransa si stereotipa de miscari spontane care le limiteaza abilitatea de a interactiona si de a invata din mediu.

Obiectivele generale se bazeaza pe 3 aspecte: remediere, compensare si functionare.

Obiectvele remedierii vor fi:

prevenirea dezvoltarii anormale de miscare si contracararea disfunctiilor rezultate din tulburarile copiilor;

promovarea unor modele normale de dezvoltare fizica, care sa-i abiliteze pe copii sa participe la activitati ce solicita miscari voluntare.

Obiective compensatorii vor fi:

furnizarea unor experiente de miscare, active sau pasive, care nu le sunt accesibile copiilor in mod natural, pentru a incuraja placerea activitatii fizice si a dezvolta increderea in miscare;

promovarea percptiei miscarilor si a constiintei posturale;

cresterea constiintei de sine si construirea unei imagini corporale realiste si a unui simt al spatiului personal.

Obiective functionale vor fi:

promovarea miscarilor active, orientate catre un scop, care cresc abilitatea copiilor de a controla si modela propriile activitati;

cresterea diferentierii miscarilor fine si imbunatatirea deprinderilor de manipulare;

cresterea mobilitatii si a deprinderilor locomotorii;

Progresul catre indeplinirea acestor obiective va permite copiilor sa participe la activitatiile din ariile curriculum-ului, reducand in acelasi timp riscul fragmentarii experientelor si permitandu-le sa exercite un anumit grad de control asupra propriului mediu si experientelor personale.

2.Dezvoltarea perceptuala

Dezvoltarea perceptuala implica toate simturile: vaz, auz, tact, gust, miros si proprioceptie. Pentru copii cu handicapuri profunde se foloseste adesea termenul de "substimulati" datorita nivelului lor scazut de activitate spontana.

Stimularea nu inseamna insa expunerea copiilor la un caleidoscop de evenimente fara legatura intre ele, pentru ca nu pot selecta sau extrage semnificatia din informatie. Se poate ajunge la o crestere a comportamentului dezorganizat, sau la retragere in sine, ca o incercarea de a reduce anxietatea si confuzia.

In planificarea obiectivelor globale trebuie avute in vedere numeroase aspecte.

In primul rand, copiii trebuie incurajati sa-si foloseasca toate simturile, inclusiv cele deficitare, pentru a-si imbunatati eficienta in achizitionarea informatiei din mediu.

In a doilea rand, ei trebuie incurajati sa-si compenseze deficitul intr-o arie de dezvoltare, prin cresterea gamei si sensibilitatii perceptiei in alte arii si prin integrarea informatiei senzoriale obtinute.

Obiectivul general va fi dezvoltarea abilitatilor perceptuale ale copiilor in cea mai mare masura posibila, astfel incat sa poata utiliza la maximum cantitatea de informatie obtinuta din mediu.

Obiectivele aditionale vor fi:

promovarea constiintei de sine a copiilor in relatiile cu mediul lor si ajutarea acestora pentru stabilirea unor raspunsuri consecvente;

incurajarea directionarii atentiei catre sursa de stimulare si invatarea copiilor pentru a deveni mai selectivi in acordarea atentiei, pentru a facilita dezvoltarea discriminarii;

cresterea sensibilitatii copiilor prin imbunatatirea abilitatii de a discrimina intre stimuli prin aceeasi modalitate;

incurajarea dezvoltarii constiintei diverselor proprietati ale diferitilor stimuli astfel incat sa-si poata forma concepte legarte de vaz, auz, tact, miros, gust si miscare.

In planificarea curriculum-ului se va acorda importanta priorotara auzului si vazului pentru rolul lor in facilitarea invatarii in alte arii ale curriculum-ului.

3.Dezvoltarea intelectuala

Este un produs al experientelor si proceselor cognitive ale copilului pe care acesta le utilizeaza pentru a extrapola semnificatia acelor experiente si pentru a intelege mediul. Copii cu handicapuri profunde sunt deficitari in ambele aspecte. Natura deficientei lor le restrange accesul la multe situatii care sonstituie experiente zilnice pentru alti copii. Ei au mai putine strategii de explorare a mediului si sunt deprivati de oportunitatile de a testa ipotezele in legatura cu natura mediului lor. Aceasta ii impiedica sa aprecieze semnificatia evenimentelor si sa construiasca un model realist al lumii.

Obiectivele globale vor fi:

compensarea restrictiei si fragmentarii experientei acestor copii;

incurajarea proceselor cognitive care ii vor abilita sa-si integreze experientele si sa inteleaga mediul si societatea in care traiesc.

Obiectivele specifice vor fi:

promovarea progresului copilului prin modele globale timpurii de raspuns, de la raspunsurile reflexe si intamplatoare pana la actiuni intentionate si orientate spre un scop;

incurajarea interactiunii adult - copil si concentrarea atentiei reciproce asupra stimulului extern sau referentului;

stabilirea unor mijloace de comunicare pentru fiecare copil, pentru a putea permite angajarea unor situatii eficiente de invatare;

promovarea formarii conceptelor prin selectarea si integrarea informatiei senzoriale;

promovarea utilizarii strategiilor de invatare eficiente si un repertoriu de actiuni care ii vor abilita sa exploreze si sa controleze mediul;

dezvoltarea abilitatii de a realiza alegerile adecvate si de a stabili deciziile corecte intr-o varietate de situatii.

4.Dezvoltarea personala / sociala

Cuprinde acele deprinderi si caracteristici care vor abilita copii sa devina participanti acceptati in situatiile sociale si care vor incuraja dezvoltarea lor emotionala.

Imaginea de sine pozitiva si stima de sine depind atat de abilitatea copiilor de a opera eficient si de a-si asuma responsabilitatea pentru ei insisi, cat si de valorizarea activitatilor lor de catre ceilalti.

Obiectivul global va fi de a ablilita copiii sa-si dezvolte o imagine de sine pozitiva, precum si deprinderile si increderea necesara pentru a deveni un membru activ in societate.

Obiectivele mai specifice vor fi:

abilitarea copiilor pentru a tolera, coopera si participa la ativitati si de a deveni membrii acceptabili ai grupului;

de a incuraja constientizarea nevoilor personale, a preferintelor si a abilitatii de a lua decizii si de a-si asuma responsabilitatea pentru aceasta;

a abilita copiii sa achizitioneze maximum de independenta posibilia in ingrijirea personala, compantibila cu dizabilitatile lor;

incurajarea interactiunilor cu ceilalti astfel incat sa faca parte dintr-un schimb alternativ de roluri si cooperare cu ceilalti;

stabilirea unor canale adecvate de comunicare care sa-i abiliteze pe copii sa-si exprime propria personalitate si sa ia parte activ la situatiile sociale.

Incurajarea copiilor in aceste activitati si permiterea desfasurarii lor in timpul solicitat de copil, necesita o planificare atenta, rabdare si sensibilitate din partea fiecarui adult implicat, fie din clasa speciala, fie din scoala de masa.

CURRICULUM-UL DE BAZA

Acesta este realizat din 6 componente:

miscare;

deprinderi motorii perceptive;

formarea constiintei senzoriale;

deprinderi cognitive;

comunicare;

asigurarea independentei.

fiecare cu subcomponentele ei.

Odata ce curriculum-ul de baza si componentele sale au fost definite, vor fi afirmate obiectivele generale pentru fiecare arie, de obicei in raport cu o scala normala de dezvoltare.

Kiernan (1981) avertizeaza insa ca modelul de dezvoltare al copiilor cu handicapuri multiple poate sa nu fie asemanator curbei dezvoltarii normale.

Un model al deprinderilor, care poate fi exprimat in forma obiectivelor comportamentale, dar care urmareste o secventa de dezvoltare, este adesea mai folositor, atat pentru urmarirea procesului, cat si pentru sugerarea pasului urmator in invatare.

Obiectivele demonstrative, care nu sunt afirmate in termeni comportamentali, dar care definesc experiente care vor fi oferite copiilor sunt de asemenea importante. Acestea sunt in mod special importante atunci cand sunt destinate sa suplineasca carentele experientiale ale copiilor datorate dizabilitatilor, precum si atunci cand sunt intentionate pentru a creste aprecierea si intelegerea mediului si a propriei persoane de catre copii. Muzica, arta, drama, jocul si multe alte activitati sunt compatibile cu abordarea demonstrativa.

Ariile curriculum-ului se identifica asupra copilului ca intreg:

starea fizica, mintala, afectiva a copilului;

caracteristicile si nevoile unice ca indivizi;

standardele de comportament solicitate in calitate de membrii ai societatii.

PLANIFICAREA PROGRAMELOR INDIVIDUALE

O data stabilita structura curriculum-ului si continutul sau in mare, pot fi realizate programe individuale, care se vor referi la nivelele succesive din cadrul structurii curriculum-ului si vor selecta partile adecvate pentru fiecare copil.

Accentul asupra unor componente ale curriculum-ului va depinde de abilitatile existente ale copilului si de handicapurile si obstacolele derivate din deficientele copilului.

Scopul de a abilita copilul sa achizitioneze deprinderi functionale care vor avea o utilizare practica si care le vor compensa intr-o anumita masura deficitul. Programele trebuie destinate si pentru umplerea golurilor din experienta copiilor.

Consultarea cu parintii si ingrijitorii este foarte importanta in acest stadiu si trebuie avute in vedere dorintele acestora.

Un studiu realizat de Hogg, Lambe, Cowie si Coxon, 1987, indica cateva arii de interes general pentru parinti:

limbaj si comunicare;

dezvoltare motorie grosiera si fina;

rezolvarea problemelor de comportament;

abilitatea de a se bucura de activitatile recreative.

Este indicata participarea perintilor la realizarea programelor individuale pentru a aprecia relevanta deprinderilor invatate in scoala pentru viata de acasa a acestor copii.

Inainte de toate acestea trebuie realizata o evaluare preliminara pentru a se defini modul de functionare al fiecarui copil, incercarea de a prezice un posibil progres, indicarea ariilor prioritare pentru invatare si furnizarea unei baze de la care sa se porneasca elaborarea programelor individuale si dupa care sa poata fi monitorizat progresul copilului.

EVALUAREA SI PROGRAMAREA

Evaluarea a fost definita ca: "achizitionarea de cunostinte privind comportamentul, abilitatile si atitudinile copilului pentru a selecta obiectivele adecvate. Defineste punctul de plecare al curriculum-ului."

Kiernan, in 1976, a sugerat 4 pasi pentru stabilirea unei baze pentru deciderea prioritatilor in invatare:

trebuie identificate ariile de dezvoltare, cum ar fi problemele de comportament sau deficientele fizice si senzoriale;

trebuie identificate nevoile si preferintele copiilor pentru a le folosi drept recompense in timpul invatarii;

trebuie evaluate nivelurile de socializare si de comunicare ale copiilor. Pana cand o anumita forma de comunicare nu este stabilita intre adult si copil, acesta din urma s-ar putea sa nu fie capabil sa raspunda la solicitarile pentru actiune ale adultului;

trebuie evaluata activitatea spontana a copiilor si coordonarea senzorio-motorie.

Este important de notat aici nivelul activitatii, daca este intentionata sau la intamplare, precum si factorii care motiveaza activitatea. Aceasta va demonstra daca copiii au abilitatile exploratorii necesare pentru a afla informatile necesare despre mediul lor in mod spontan, sau daca programul trebuie sa introduca antrenarea in achizitionarea acestor deprideri.

Este de asemnea important de observat achizitiile copilului in deprinderi de independenta, notand daca acestea se afla la nivelul de exercitare al deprinderilor de autoservire si de participare la efectuarea acestora.

Leeming, Swann, Coupe si Mitlerr, in 1979, sugerau trei categorii pentru actul observarii:

observarea generala de la distanta a interactiunii copilului cu mediul;

observatia specifica a aspectelor de detaliu din comportamentul copilului;

interventia / observatia atunci cand se observa raspunsul copilului la o actiune a adultului.

Rezultatele observatiei vor descrie modul in care fiecar copil opereaza si barierele majore in invatare in fiecare arie comportamentala.

Profilul initial va arata unde este necesara o eveluare mai aprofundata inainte de elaborarea programului individual.

Se poate solicita ajutorul specialistilor intr-o anumita arie de deficienta pentru o evaluare mai detaliata.

Multi copii cu handicapuri profunde au un control voluntar minimal al miscarilor lor sauau reflexe reziduale puternice. Ei se pot misca intr-un mod extrem de necoordonat sau pot fi inerti. In ambele cazuri este dificila formarea unei pareri adecvate asupra raspunsurilor constiente ale copilului la mediu prin observatie generala. Adesea este necesara inregistrarea fiecarui raspuns la o gama de stimuli prezentati intr-o situatie structurata, inainte ca orice model consecvent sa poata fi detectat. Inregistrarile video ale unor astfel de sedinte pot fi de mare ajutor.

O data completat Profilul Initial, se vor identifica ariile de prioritate pentru invatare.

Obiectivele generale vor fi extrase din setul de Obiective Generale ale Educatiei.

Prioritatea pentru fiecare copil va fi fie zona de deficit maxim, fie in zona ce demonstreaza cel mai mare potantial pentru progres.

Totusi, obiectivele vor fi stabilite pentru fiecare din cele patru arii de dezvoltare, pentru a asigura un program echilibrat si a evita fragmentarea experientei.

Se vor selecta apoi obiectivele pe termen scurt pentru fiecare arie de curriculum.

Vor fi afirmate acum obiectivele de invatare pentru fiecare program individual.

Conditiile si criteriile pentru indeplinirea cu succes trebuie stabilite in detaliu pentru fiecare obiectiv.

Vor fi planificate activitatile pentru promovarea achizitiilor.

Activitatile pot fi desemnate sub forma individuala, interactiune unu-la-unu, cum ar fi:

antrenarea atentiei;

dezvoltarea deprinderilor de ascultare sau folosirea mijloacelor electronice;

sau pot implica munca in grup intr-un mod mai flexibil:

sedinte de miscare;

organizarea mesei;

sedinte de actorie;

folosirea libera a materialului de joc.