VACCINURILE OBTINUTE PRIN TEHNOLOGII MODERNE

VACCINURILE OBTINUTE PRIN TEHNOLOGII MODERNE

Vaccinurile obtinute prin recombinare genetica se bazeaza pe separarea si insertia genelor responsabile de sinteza fractiunilor imunologic active. Cu ajutorul enzimelor de restrictie, nucleaze si ligaze, se separa o gena care codifica un anumit epitop care apoi se insera intr-un sistem vector. Sistemul vector poate fi de regula o plasmida sau alt vector adecvat, care introduce si integreaza gena in genomul unor celule de mamifere, urmata de cultivarea celulelor hibride pe medii adecvate; sinteza substantei dorite care va fi in continuare izolata si purificata prin diferite metode. Antigenele obtinute prin tehnici de inginerie genetica au o serie de avantaje decurgand din puritatea si stabilitatea lor, absenta efectelor secundare si a riscului de infectiozitate.

Vaccinurile sintetice folosesc ca determinant antigenic, un lant polipeptidic scurt, care este adesea slab imunogen si care este cuplat la o proteina de transport ('carrier') si adsorbit pe un adjuvant mineral sau uleios adecvat. Vaccinurile sintetice se utilizeaza cu succes in inducerea de anticorpi neutralizanti contra diverselor tipuri si subtipuri de virus aftos. In acest caz, se utilizeaza peptidele a catorva acizi aminati care corespund determinantilor antigenici majori a unei proteine a capsidei virale (proteina VP₁) care se cupleaza cu o molecula de transport si o substanta adjuvanta. Se obtine un vaccin, care inoculat la animale (bovine, oi, porci) induce aparitia unor anticorpi neutralizanti.

Vaccinuri antiidiotipice

Vaccinurile antiidiotipice se bazeaza pe principiul dualismului imunoglobulinelor. Cele doua fatete care confera caracterul dual al imunoglobulinelor sunt determinate de abilitatea acestora de a indeplini in organism atat functia de anticorpi cat si functia de antigeni. Cu alte cuvinte, un anticorp Ig₁ aparut in urma contactului cu un antigen poate sa stimuleze sistemul imunitar si sa determine la randul sau sinteza unui nou anticorp (Ig₂).

Anti-anticorpii (Ig₂) pastreaza amintirea antigenului primar, cu care va reactiona specific in toate situatiile.

Se ajunge in felul acesta la posibilitatea de a induce prin intermediul anticorpilor Ig₁ de anti-anticorpi Ig₂ capabili de a se lega de epitopul, prin intermediul caruia sunt in mod indirect formati.

Principiul tehnicii de obtinere a anticorpilor antiidiotip este urmatorul:

Prepararea vaccinurilor antiidiotipice a fost facilitata prin folosirea anticorpilor monoclonali, a caror capacitate imunogena este limitata si deci trebuie potentata prin substante adjuvante.

Vaccinurile antiidiotipice prezinta avantajul unei mari specificitati si se dovedesc foarte utile pentru a obtine raspunsuri imune fata de antigeni slab imunogeni (antigeni polizaharidici, antigeni lipopolizaharidici). Prezinta dezavantajul unor reactii adverse mai ales atunci cand se folosesc anticorpii monoclonali proveniti de la alta specie.

Vaccinuri antiparazitare. In profilaxia bolilor parazitare se incearca prepararea unor vaccinuri utilizand ca antigeni paraziti, atenuati, omogenizat din parazitul integral, paraziti omorati sau antigeni parazitari solubili.

In protectia contra protozoarelor sanguine s-au preparat vaccinuri folosind ca antigeni paraziti atenuati sau omorati prin inghetari si dezghetari succesive, tratate cu formol sau beta-propiolactona sau iradiere cu raze X.

In profilaxia helmintozelor s-a reusit prepararea unui vaccin contra dictiocaulozei, folosind antigeni larvari din Dictiocaulus viviparus si D. filaria.

In ectoparazitoze, in imunoprofilaxia infestatiilor cu Ixodidae se utilizeaza experimental folosirea de antigeni obtinuti din extracte parazitare totale.

Profilaxia specifica prin vaccinari in bolile parazitare este inca in faza experimentala urmarindu-se in mod special purificarea numerosilor antigeni parazitari in vederea selectarii epitopilor specifici.

In cazul vaccinurilor preparate, imunitatea este adesea incompleta si nu s-a reusit decat fata de un numar limitat de infestatii, profilaxia in bolile parazitare fiind dominant nespecifica.

Vaccinuri antihormonale

Vaccinurile sunt utilizate, pe scara larga in prevenirea bolilor infectioase sau de invazie, dar pot fi folosite si in scopul reglarii imunologice a functiilor hormonale.

Ameliorarea in crestere, a prolificitatii sau din contra castrarea imunologica sunt intre principalele tinte, a vaccinurilor antihormonale. Intre primele aplicari a fost marirea foliculogenezei la ovine prin imunizarea cu hormoni steroizi (androsteron, testosteron, oestrodiol) conjugati la molecula 'carrier' si aditionati la adjuvanti uzuali. In faza experimentala se utilizeaza si castrarea imunologica hormonala la femele si masculi.