Principii dietetice in tratamentul bolii ulceroase

Principii dietetice in tratamentul bolii ulceroase

Regimul alimentar al bolnavilor ulcerosi a cunoscut de-a lungul timpului o serie de transformari, uneori radicale, in functie de gradul de cunoastere a mecanismelor de producere a bolii, de modul sau de evolutie si de notiunile de nutritie capatate. Prin prisma bagajului informational cu privire la maladia ulceroasa si la posibilitatile sale de terapie dietetica, multe din incercarile anterioare par nejustificate sau chiar periculoase. Amintim spre exemplu, regimul elaborat de Coleman, care nu administra bolnavului aflat in plin episod dureros nici un aliment , pacientul primind timp de 2-3 zile doar perfuzii cu glucoza. De asemenea, Kalk recomanda in puseul acut o dieta de flamanzire timp de cateva zile, dupa care administra un regim constand dintr-o solutie glucozata de 5%, la care se adauga treptat lapte, mucilagii, terciuri. Aceste doua regimuri nu corespund exigentelor stiintifice, intrucat autorii au plecat de la premisa gresita ca foamea pune stomacul in repaus. Astazi este demonstrata insa concluzia ca foamea accentueaza contractiile stomacului si creste durerea, care nu este calmata decat prin ingestia anumitor alimente sau produse farmaceutice antiulceroase (5).

Indiferent de medicatia folosita, cel putin in perioada acuta a bolii, consumul de alimente care agresioneaza mucoasa digestiva din punct de vedere mecanic, termic sau chimic este daunator si nu poate fi indiferent bolnavului ce produse nutritive ingera.De altfel, o parte din pacienti refuza in mod categoric o serie de alimente cu proprietati acidifiante, intrucat simt ca le fac rau.

Plecand de la observatia ca alimentete stimuleaza in mod variabil secretia gastrica, s-a selectat, in vedera alegerii produselor necesare intocmirii dietei antiulceroase pe acelea care sunt excitante slabe ale secretiei clorhidropeptice. Dintre acestea mentionam: laptele integral, branza de vaci, albusul de ou, solutiile slab zaharate, amidonul, faina alba, piureul de legume, supele mucilaginoase , apa, apele minerale alcaline. La polul opus se situeaza excitantii puternici ai secretiei gastrice, care trebuiesc evitati cel putin in timpul puseului ulceros acut,alimentele prajite in grasime, bauturile alcoolice, cafeaua, dulciurile concentrate, supele si ciorbele de carne, preparatele pe baza de carne insuficient prelucrata termic, painea neagra cat si unele condimente (boia, ardei iute, usturoi, ceapa, piper).

Aceasta delimitare neta a produselor alimentare nu corespunde, insa intotdeauna realitatii. Chiar daca intr-o prima etapa unele produse nutritive se dovedesc excitanti slabi ai secretiei stomacale, intr-o faza imediat urmatoare ele maresc elaborarea de acid clorhidric, putand deveni nocive.

Prin prisma conceptiilor actuale (5), efectul asupra stimularii gastrice trebuie sa aiba in vedere nu numai influenta directa asupra secretiei clorhidropeptice, ci si influentele indirecte asupra aceleiasi secretii, dar cu punct de plecare in afara stomacului (secretia la gandul ingestiei unui anumit aliment, secretia din timpul mestecarii produsului nutritiv, secretia nervoasa cu punct de plecare in alte segmente ale tubului digestiv). Mentionam in acest sens cazul unor condimente care, chiar daca nu au o actiune direct excitanta asupra secretiei gastrice, prin stimularea receptorilor gustativi provoaca o secretie gastrica intensa.

Un alt aspect al dietei bolii ulceroase il reprezinta influenta grasimilor neprajite asupra secretiei sucului gastric. Numeroase studii efectuate in acest sens au demonstrat reducerea aciditatii gastrice in conditiile consumului de lipide naturale . Efectul lor hiposecretor este direct, dar si indirect prin refluxul duodenal pe care pot sa-l antreneze, aducand in stomac secretia biliopancreatica cu reactie alalina. Inhibitia este insa trecatoare, intrucat dupa cateva ore grasimile se transforma in sapunuri, marind productia clorhidropeptica prin actiunea reflexa cu punct de plecare duodenal. Aceasta actiune a grasimilor depinde de cantitatea ingerata, de calitatea alor si de toleranta individuala. Oricum excesul de grasimi indicat de vechea scoala germana pentru bolnavii cu ulcer gastric nu-si mai gaseste suportul necesar. In plus, dieta bogata in lipide este aterogena, creand complicatii reductibile: cardiopatie ischemica, arteriopatie aterosclerotica a membrelor inferioare, accidente vasculare cerebrale, etc. Pe de alta parte, s-a demonstrat ca administrarea laptelui ecremat are aproape acelati rezultat asupra secretiei gastrice ca si laptele integral.

Prin prisma celor mentionate, cantitatea si calitatea lipidelor administrate trebuie individualizata, tinand seama de obiceiurile culinare ale bolnavilor, de starea fiziologica, de afectiunile asociate.

Proteinele alimentare sunt si ele susceptibile, prin prisma cercetarilor recente, la unele discutii privind influenta lor asupra secretiei clorhidropeptice. S-a constatat ca in conditiile in care carnea este pusa la fiert pornind de la apa rece, in mediul ambient se elibereaza o serie de fractiuni proteice cu rol stimulativ asupra productiei de suc gastric. Daca introducerea carnii in apa se face dupa ce acesta a inceput sa fiarba, se formeaza la suprafata ei o manta proteica care impiedica iesirea din interiorul carnii a elementelor componente gastrosecretorii. In cea de-a doua situatie, produsul culinar preparat poate fi administrat ulcerosilor, ceea ce nu se poate face si in prima eventualitate. Carnea propriu-zisa poate sa tamponeze o parte din aciditatea sucului stomacal, intervenind pe aceasta cale la protectia mucoasei digestive. In plus, prin rolul lor structural, proteinele favorizeaza repararea tesuturilor ulcerate. Cu toate acestea, excesul de carne presupune un efort digestiv mare, stimuland totodata contractiile gastrice si duodenale, ceea ce inrautateste suferinta bolnavului.

Un rol deosebit in dietoterapia bolii ulceroase il are laptele. Considerat mult timp ca panaceu universal al acestei maladii, cercetari recente au scos la iveala aspecte interesante legate de intrebuintarea sa. Desi incadrat printre excitantii slabi ai secretiei digestive, dupa transformarea sa la nivel intestinal in fractiuni proteice se constata o reactivare a productiei de acid clorhidric , la care participa si calciul continut in lapte. Acest din urma fenomen il situeaza printre excitantii puternici ai secretiei clorhidropeptice. Din aceste considerente consumul sau se recomanda a fi repetat la 2 ore in timpul zilei si la 4 ore in timpul noptii. In felul acesta se tamponeaza hipersecresia acida secundara si se asigura in permanenta o protectie antiacida a mucoasei gastrice si duodenale.

Studii recente invoca interventia unor fractiuni proteice (peptide) rezultate din digestia laptelui in stimularea receptorilor antialgici din mucoasa digestiva. Astfel, se explica, in parte calmarea durerii dupa ingestia laptelui (Spiro 1981) (1).

Efecte similare cu ale laptelui in ceea ce priveste influenta acestuia asupra secretiei gastrice, exercita si albusul de ou, cotat printre excitantii slabi.

Glucidele detin si ele o influenta asupra productiei clorhidropeptice. Felul diferit de actiune se datoreaza concentratiei acestora, modului de preparare, asocierii cu alte principii nutritive. De aceea, utilizarea lor in boala ulceroasa necesita unele precizari. Atunci cand se dau in concentratii ridicate, solutiile zaharoase, desi scad initial secretia gastrica (fenomen dilutional), ulterior, dupa absorbtia intestinala, prin cresterea brusca a glicemiei, stimuleaza puternic eliberarea de insulina (hormon hipoglicemiant, dar si cu proprietati excitosecretorii) si implicit productia clorhidropeptica.

Toate aceste nuante privind efectele alimentelor in diferite etape ale secretiei gastrice, trebuie avute in vedere, cand se pune in discutie crutarea chimica a mucoasei afectate de leziunile ulceroase. Cum, de obicei, se mananca produse compuse din amestecuri de principii nutritive (proteine + lipide sau proteine + glucide), efectele excitosecretorii se modifica.

Pentru a predomina protectia fata de agresiunea clorhidropeptica, un rol important il detine si prepararea culinara a alimentelor. Astfel, in timp ce painea prajita stimuleaza secretia gastrica, cea veche de o zi este mai putin excitosecretorie, si, de aceea, preferabila in terapia ulcerului.

Un alt factor de care trebuie sa se tina seama in alcatuirea regimului este numarul de mese consumate zilnic si volumul acestora. Cu cat cantitatea produselor nutritive este mai mare, supraincarcand stomacul, cu atat raspunsul secretor si dinamic al acestuia este mai violent. Mesele reduse cantitativ nu mai destind puternic peretii gastrici, si, implicit, nu mai antreneaza o elaborare abundenta de acid clorhidric. Pe de alta parte, ele nu mai solicita atat de mult functia contractila a stomacului, contribuind la instalarea unor perioade de repaus mai prelungite, atat de necesare procesului de vindecare a ulcerului.

Refacerea integritatii mucoasei gastrice sau duodenale presupune o crutare mecanica din partea alimentelor consumate.       Astfel, unele produse crude, bogate in celuloza, pot avea efect iritant sau abraziv pentru peretele digestiv in general si pentru zona ulceroasa in special. Este cazul legumelor si fructelor consummate cu coaja si samburi, a painii negre, sau a alimentelor bogate in tesut fibros, cum ar fi carnea de vita batrana, sau carnea cu tendoane, cartilaje si aponevroze. Subliniem ca nu toate fibrele vegetale alimentare au proprietati ulcerogene. Cele fine (naturale sau obtinute prin preparare termica) au calitati protectorii, intrucat absorb pepsina si acidul clorhidric, impiedicand exercitarea actiunii lor corozive.

Efectul iritant al alimentelor se poate exercita prin simplul consum in cantitati mari a produselor nutritive la o singura masa. Prin contactul dintre mucoasa digestiva, aflata intr-o permanenta contractie si continutul gastric, pot aparea mici eroziuni care, in lipsa unei refaceri eficiente in timp a mucoasei, constituie punctul de plecare al leziunilor ulceroase.

Un alt factor de care trebuie sa se tina seama in alcatuirea dietei bolii ulceroase este evitarea consumului de solutii zaharoase sau sarate concentrate. Ele irita peretii cavitatii gastrice si determina producerea de secretii abundente, in scopul diluarii cat mai marcante a solutiilor digerate. Acest mecanism compensator are insa si efecte corozive, prin cantitatea mare de acid clorhidric eliminata odata cu sucul gastric.

Un alt principiu al dieto-terapiei ulcerului gastric si duodenal il reprezinta administrarea alimentelor la temperaturi cat mai apropiate de cele de confort digestiv. Produsele prea reci sau prea fierbinti influenteaza si ele functia secretorie si contractila a stomacului. Cand ajung in cavitatea gastrica la temperaturi mai mari de 50 º, irita mucoasa stomacului pe care o congestioneaza. Acest fenomen poate fi punctul de plecare al instalarii primelor eroziuni ulceratile. Pe de alta parte, alimentele prea reci, accelereaza peristaltismul gastric si provoaca tulburari circulatorii locale (scade capacitatea de aparare impotriva factorilor ulcerogeni).